3ra-618/17 — contestarea actului administrativ

prima instanță: S. Osoianu dosarul nr. 3ra-618/17

instanța de apel: I. Cimpoi, L. Popova, I. Secrieru

Î N C H E I E R E

08 iunie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul – Valeriu Doagă

Judecătorii – Tamara Chișca-Doneva, Ion Druță

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de

reprezentantul Primăriei comunei Ghelăuza, raionul Strășeni, Moroșanu Valentina,

în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Munteanu Ivan

împotriva Primarului comunei Ghelăuza, raionul Strășeni cu privire la contestarea

actului administrativ,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 14 februarie 2017,

c o n s t a t ă:

La 11 ianuarie 2016 Munteanu Ivan a depus cerere de chemare în judecată

împotriva primarului comunei Ghelăuza, raionul Strășeni cu privire la contestarea

actului administrativ.

În motivarea acțiunii a invocat că, la 16 noiembrie 2015 a depus o cerere la

Primăria comunei Ghelăuza, raionul Strășeni solicitînd stabilirea suprafeței terenului

aferent posibilă de a fi privatizată și folosită tehnologic în comun acord cu

reclamantul, însă prin răspunsul Primarului comunei Ghelăuza recepționat la 11

decembrie 2015, i s-a comunicat ca să se adreseze unei întreprinderi specializate

pentru identificarea bornelor de hotar conform coordonatelor stabilite în titlu de

autentificare a dreptului de proprietate.

Consideră răspunsul respectiv unul eronat care-i creează o stare de incertitudine

cu privire la drepturile sale și acțiunile pe care urmează să le efectueze în viitor.

Solicită obligarea primarului de a aprecia posibila privatizare cu coordonarea

solicitantului legal Munteanu Ivan, obligarea administrației publice locale de a emite

un act de permisiune în efectuarea lucrărilor în scopul înregistrării obiectelor

cumpărate.

Prin hotărîrea Judecătoriei Strășeni din 11 noiembrie 2016 s-a admis acțiunea

parțial, s-a obligat primarul comunei Ghelăuza, raionul Strășeni, Malai Nicoleta de a

soluționa cererea reclamantului Munteanu Ivan, de a aprecia posibila privatizare cu

coordonarea solicitantului legal Munteanu Ivan, în condițiile legii și în conformitate cu

legislația în vigoare. În rest acțiunea s-a respins.

Prima instanță a constatat că, autoritatea publică locală competentă nu a examinat

1

cererea și anume primarul localității în care este amplasat terenul, nu și-a îndeplinit

corespunzător obligațiile legale și nu a acționat în modul impus de lege.

La fel, prima instanță a reținut că situația reclamantului căruia i s-a creat o stare de

incertitudine prin răspunsurile evazive ale autorității publice, este echivalentă cu lipsa

unui răspuns la cererea prealabilă în termen legal, prin ce s-a constatat o vătămare a

reclamantului într-un drept al său prin nesoluționarea în termen legal a cererii prealabile

privind recunoașterea dreptului pretins.

Cu referire la solicitarea reclamantului privind obligarea administrației publice

locale de a emite un act de permisiune în efectuarea lucrărilor în scopul înregistrării

obiectelor cumpărate, prima instanță a conchis faptul că reclamantului nu i-a fost

expediat un refuz expres din partea administrației publice locale, iar instanța de judecată

nu poate substitui autoritățile competente pentru a obliga emiterea actului administrativ

corespunzător.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 14 februarie 2017 s-a respins apelul

declarat de Primarul comunei Ghelăuza, raionul Strășeni și s-a menținut hotărîrea

Judecătoriei Strășeni din 11 noiembrie 2016.

La 11 aprilie 2017 reprezentantul Primăriei comunei Ghelăuza, raionul Strășeni,

Moroșanu Valentina, a declarat recurs nemotivat, iar la 12 aprilie 2017 – recurs

motivat împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 14 februarie 2017, solicitînd

admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și hotărîrii primei instanțe, cu

emiterea unei noi hotărîri de respingere a acțiunii.

În motivarea recursului a invocat motivele de fapt ale pricinii, menționînd că

reclamantul a primit răspuns prin care l-a informat despre imposibilitatea soluționării

cererii sale ca urmare a faptului că este necesară efectuarea unor lucrări cadastrale.

Afirmă, că deoarece reclamantul se pretinde a fi proprietarul unor imobile

amplasate pe terenul litigios, acesta urma să-și perfecteze planurile geometrice ale

terenului aflat în posesie sau să reactualizeze pe cele existente.

Susține că eronat instanțele inferioare au aplicat dispozițiile Regulamentului cu

privire la vînzarea-cumpărarea terenurilor aferente, deoarece reclamantul nu a

demonstrat că deține în proprietate bunuri imobile amplasate pe terenul litigios și că nu

a anexat toate actele necesare.

Potrivit art. 431 alin.(2) din Codul de procedură civilă, asupra admisibilității

recursului decide un complet din 3 judecători.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

2

b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărîrea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că

aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care

erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanță din oficiu

și în toate cazurile.

În conformitate cu art.433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4);

b) recursul este declarare prevăzut la art. 434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

Conform art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2

luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este

termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Completul constată că din materialele cauzei nu poate fi stabilit momentul

comunicării recurentului a deciziei Curții de Apel Chișinău din 14 februarie 2017 (f.d.

105-111) pentru a determina respectarea termenului legal de declarare a recursului, însă

decizia recurată a fost expediată participanților la proces prin scrisoarea de însoțire cu

nr. 2378 din 27 februarie 2017 (f.d. 112), iar recursul a fost declarat la 11 aprilie 2017,

fapt confirmat prin amprenta sigiliului aplicată pe cererea de recurs nemotivată

(f.d.118), prin urmare calea de atac se consideră exercitată în termen.

Alegațiile invocate în recurs precum că, deoarece reclamantul se pretinde a fi

proprietarul unor imobile amplasate pe terenul litigios, acesta urma să-și perfecteze

planurile geometrice ale terenului aflat în posesie sau să reactualizeze pe cele existente,

nu pot fi reținute, deoarece constituie obiect de examinare a unei alte acțiuni, pe cînd

obiectul acțiunii respective constă în obligarea unei autorități publice de a soluționa

cererea reclamantului referitoare la un drept al său recunoscut de lege, iar sarcina

probațiunii în asemenea acțiuni aparține autorității publice, or potrivit art.3 alin.(2) și

art. 24 alin.(3) din Legea contenciosului administrativ, obiect al acțiunii în

contenciosul administrativ poate fi și nesoluționarea în termenul legal a unei cereri

referitoare la un drept recunoscut de lege. La examinarea în instanța de contencios

administrativ a cererii în anulare, sarcina probațiunii este pusă pe seama pîrîtului, iar

în materie de despăgubire, sarcina probațiunii revine ambelor părți.

Din aceleași raționamente descrise supra, Colegiul nu poate reține argumentul

reprezentantului recurentului precum că eronat instanțele inferioare au aplicat

dispozițiile Regulamentului cu privire la vînzarea-cumpărarea terenurilor aferente,

deoarece reclamantul nu a demonstrat că deține în proprietate bunuri imobile amplasate

3

pe terenul litigios și că nu a anexat toate actele necesare.

Mai mult, în conformitate cu pct.2 din Regulamentul cu privire la vînzarea-

cumpărarea și locațiunea/arenda terenurilor aferente, aprobat prin Hotărîrea Guvernului

nr. 1428 din 16 decembrie 2008, acesta stabilește condițiile și modul de vînzare-

cumpărare, locațiune/arendă a terenurilor aferente din domeniul privat al statului și al

unităților administrativ-teritoriale, inclusiv a construcțiilor nefinalizate, precum și a

terenurilor aferente imobilelor private, înființate în afara procesului de privatizare, a

terenurilor cu destinație agricolă aferente construcțiilor private atribuite în calitate de

cotă-parte valorică din patrimoniul întreprinderilor agricole (depozite, frigidere

destinate păstrării produselor agricole, fățări, ateliere de reparație și de păstrare a

mecanismelor (agregatelor) agricole, ferme zootehnice, inclusiv amenajări piscicole,

instalații de desecare, de irigare, dacă nu au fost atribuite la altă categorie de destinație),

folosite în scopul producției agricole și agroindustriale (în continuare – terenuri

aferente), iar solicitările din cererea de chemare în judecată au tangență directă cu

dispozițiile acestui Regulament.

Nu pot fi reținute și cele invocate în recurs precum că, reclamantul a primit

răspuns prin care l-a informat despre imposibilitatea soluționării cererii sale ca urmare a

faptului că este necesară efectuarea unor lucrări cadastrale, căci cum rezultă din

răspunsul Primăriei comunei Ghelăuza, raionul Strășeni nr.218 din 09 decembrie 2015

(f.d.4), ultimii nu dispun de specialiști calificați în măsurări cadastrale, dar nu a

soluționat cererea înaintată de reclamant (f.d.3).

În acest sens, instanța de recurs constată că, argumentele invocate în cererea de

recurs în esența lor constituie o interpretare a normelor de drept efectuată de

reprezentantul recurentului și o apreciere a probelor efectuate de acesta care nu pot fi

puse la baza recursului, însă acestea au fost deja supuse examinării minuțioase și

aprecierii juste de către instanțele inferioare prin prisma art. 130 și 139 din Codul de

procedură civilă, în raport cu dispozițiile art. 24 alin.(3) din Legea contenciosului

administrativ, fiindu-le oferite concluziile de rigoare și respectiv nu urmează a fi

reiterate în ordine de recurs, iar instanțele inferioare au interpretat elocvent și au aplicat

corect normele de drept incident speței.

Astfel, instanța de recurs notează că, reprezentantul recurentului nu a invocat

niciun argument plauzibil ce ar pune la îndoială legalitatea deciziei instanței de apel și

hotărîrii primei instanțe.

Respectiv, completul reamintește prin prisma jurisprudenței CEDO, fosta

Comisie a arătat că „… art. 6 §1 al Convenției, nu impune motivarea în detaliu a unei

decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice,

respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca

fiind lipsit de șanse de succes” (cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia

Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).

Completul reține că, din conținutul cererii de recurs nu rezultă existența unuia

din temeiurile legale de recurs, deoarece recursul devoluează exclusiv circumstanțe de

drept a pricinii.

Din considerentele menționate și avînd în vedere faptul, că instanțele inferioare

au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat și au apreciat corect probele

prezentate, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile prevăzute

de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la

concluzia de a considera recursul declarat de reprezentantul Primăriei comunei

4

Ghelăuza, raionul Strășeni, Moroșanu Valentina, în baza art. 433 lit. a) din Codul de

procedură civilă, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de procedură civilă,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme

de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de reprezentantul Primăriei comunei Ghelăuza, raionul

Strășeni, Moroșanu Valentina, se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Ion Druță

5