3ra-423/17 — contestarea actelor administrative

3ra-423/17 — contestarea actelor administrative (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 3ra – 423/17

prima instanță: Judecătoria Râșcani, mun. Chișinău

Judecător: S. Papuha

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău

Judecători: A. Panov, N. Simciuc, A. Minciuna

Î N C H E I E R E

17 mai 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

Judecătorii Nicolae Craiu și Oleg Sternioală

examinând admisibilitatea recursurilor declarate de către Asociația Obștească

Asociația „Drepturi de Autor și Conexe” din Republica Moldova și Asociația

Obștească „Asociația Națională pentru Protecția Creației Intelectuale”,

în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Asociația

Obștească Asociația „Drepturi de Autor și Conexe” din Republica Moldova împotriva

Agenției de Stat pentru Proprietate Intelectuală a Republicii Moldova, intervenienții

accesorii Asociația Obștească „ReproMold”, Asociația Obștească „Oficiul Republican

al Dreptului de Autor”, Asociația Obștească Asociația Națională „Copyright”,

Asociația Obștească „Asociația Națională pentru Protecția Creației Intelectuale”

privind recunoașterea întrunirii într-o mai mare măsură a condițiilor legale pentru

organizația sa de gestiune colectivă decât a altor organizații de gestiune colectivă

pretendente, obligarea modificării punctului nr. 1 și 3 din decizia Agenției de Stat

pentru Proprietatea Intelectuală a Republicii Moldova nr. 2/2146 din 05 decembrie

2012 și suportării cheltuielilor de publicare în Monitorul Oficial al Republicii

Moldova a deciziei de modificare,

cererea de chemare în judecată depusă de către Asociația Obștească „Asociația

Națională pentru Protecția Creației Intelectuale” împotriva Agenției de Stat pentru

Proprietatea Intelectuală a Republicii Moldova, intervenienții accesorii Asociația

Obștească „Oficiul Republican al Dreptului de Autor”, Asociația Obștească Asociația

Națională „Copyright”, Asociația Obștească Asociația „Drepturi de Autor și Conexe”

din Republica Moldova privind anularea, cu efect retroactiv, a actului administrativ,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 7 decembrie 2016, prin care au

fost respinse apelurile declarate de către Asociația Obștească Asociația „Drepturi de

Autor și Conexe” din Republica Moldova și Asociația Obștească „Asociația Națională

pentru Protecția Creației Intelectuale”, fiind menținută hotărârea Judecătoriei Râșcani,

mun. Chișinău din 22 decembrie 2014,

c o n s t a t ă :

Pagină 1 din 17

La 04 martie 2013, Asociația Obștească Asociația „Drepturi de Autor și

Conexe” din Republica Moldova a depus cerere de chemare în judecată împotriva

Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a Republicii Moldova privind

recunoașterea întrunirii într-o mai mare măsură a condițiilor legale pentru organizația

sa de gestiune colectivă decât a altor organizații de gestiune colectivă pretendente,

obligarea modificării punctului nr. 1 și 3 din decizia Agenției de Stat pentru

Proprietatea Intelectuală a Republicii Moldova nr. 2/2146 din 05 decembrie 2012 și

suportării cheltuielilor de publicare în Monitorul Oficial al Republicii Moldova a

deciziei de modificare.

În motivarea acțiunii, reclamantul a indicat că este asociație obștească

necomercială și nonguvernamentală cu drept de persoană juridică, constituită la 31

mai 1999 prin libera asociere a autorilor și interpreților, fiind înregistrată de

Ministerul Justiției al RM la 16 martie 2000. Astfel, conform statutului, are ca

activitate principală gestiunea pe principii colective a drepturilor patrimoniale de

autor și a drepturilor conexe.

În acest context, se arată că, 01 august 2012, expira decizia din 14 decembrie

2010 emisă de Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a Republicii Moldova

(AGEPI), conform Legii nr.293-XIII din 23 noiembrie 1994 privind dreptul de autor

și drepturile conexe. Prin decizia menționată se stabilea că reclamantul întrunea

condițiile corespunzătoare să elibereze, cu referire la drepturile autorilor și

interpreților, beneficiarilor licențe. Prin urmare, în scopul desfășurării în continuare a

activității de gestiune colectivă, prin cererea cu nr. 1-05/280 din 05 iunie 2012 și

suplimentară, cu nr. 1-07/501 din 25 octombrie 2012, reclamantul a solicitat AGEPI

să-i recunoască dreptul de a desfășura activitate de gestiune colectivă pentru categorii

speciale ale drepturilor de autor, drepturilor conexe ale interpreților și drepturilor

conexe ale producătorilor de fonograme.

Totodată, Asociația Obștească Asociația „Drepturi de Autor și Conexe” din

Republica Moldova (AsDAC) subliniază că a cerut suplimentar, prin cererea nr. 1-

05/280 din 05 iunie 2012, ca să fie specificat în decizia de avizare că licențele AsDAC

care acordă dreptul de a reproduce opere sub formă de fonograme (dar numai pentru

cazul în care titularii de drepturi vizați au transmis anterior unui producător de

fonograme-dreptul la-o asemenea reproducere), precum și cele care acordă dreptul de

interpretare publică, comunicare publică, retransmisie prin eter și punere la dispoziția

publicului în regim interactiv a operelor muzicale și fragmentelor din operele

muzical- dramatice, se extind, de asemenea, asupra titularilor de drepturi care nu au

calitatea de membru al AsDAC și nici nu i-au încredințat, în vreun alt mod, drepturile

în gestiune (gestiune colectivă extinsă), cu condiția că aceștia nu și-au retras

drepturile din gestiunea acesteia. În același timp, licențele AsDAC se extind, de

asemenea, asupra titularilor de drepturi care nu au calitatea de membru al AsDAC și

nici nu i-au încredințat, în vreun alt mod, drepturile în gestiune. Aceste drepturi nu pot

fi retrase din gestiunea AsDAC (gestiune colectivă obligatorie).

Cu toate acestea, AGEPI a adoptat decizia nr.2/2146 din 05 decembrie 2012,

publicată în Monitorul Oficial al RM nr. 252 – 253 (4290 - 4291) din 11 decembrie

2012, prin care a dispus avizarea AsDAC, în calitate de organizație de gestiune

colectivă a autorilor, interpreților și producătorilor de fonograme și videograme, cu

Pagină 2 din 17

dreptul de a elibera beneficiarilor licențe pentru următoarele categorii de drepturi:

dreptul la reproducere, inclusiv sub formă de tonuri de apel, dreptul la reproducere în

scopuri personale (copia privată), dreptul la reproducere reprografică, dreptul la

remunerație pentru împrumut și închiriere, dreptul la interpretare publică, dreptul de

suită.

În asemenea circumstanțe, AsDAC a precizat că nu a fost de acord cu drepturile

acordate, adresându-se pârâtului cu cererea prealabilă nr. 1 – 07/11, prin care a

solicitat modificarea în parte a deciziei din 05 decembrie 2012. Însă, prin răspunsul

nr. 99 din 25 ianuarie 2013, AGEPI a respins solicitările acestuia.

Astfel, consideră că decizia contestată denotă faptul că a fost emisă contrar

dispozițiilor Legii nr. 139 din 02 iulie 2010 privind dreptul de autor și drepturile

conexe, deoarece se remarcă ignorarea vădită a statuturilor organizațiilor de gestiune

colectivă și contractelor încheiate de acestea cu titularii de drepturi; a prevederilor

legale care prevăd interdicția pentru organizațiile de gestiune colectivă de a desfășura

activitatea comercială și a celor care prevăd condițiile în care poate fi sistată

activitatea de gestiune a unei organizații.

În explicitarea poziției sale, reclamantul pretinde că prin decizia contestată au

fost vătămați, în persoana sa, titularii de drepturi reprezentați de organizație în

drepturile lor recunoscute de Legea nr. 139 din 02 iulie 2010, și anume circa 1616

autori și 1823 de interpreți autohtoni, dar și circa 2 000 000 de titulari străini. Prin

urmare, nu este de acord cu punctul 1 și 3 din acest act.

Referitor la pct. 1, Asociația Obștească Asociația „Drepturi de Autor și

Conexe” din Republica Moldova remarcă că pârâtul ilegal îi recunoaște dreptul de a

gestiona unele drepturi exclusive pe care acesta, reieșind din prevederile statutului și

contractelor încheiate cu titularii de drepturi, nu le poate gestiona, întrucât a avut loc

avizarea cu depășirea limitelor cererilor sale. Totodată, în opinia sa, nu i-a fost atribuit

dreptul de a gestiona unele drepturi exclusive pe care, conform statutului și

contractelor încheiate cu titularii de drepturi, le deține sau trebuie să le gestioneze,

fiind ignorate vădit cererile sale.

O altă critică adusă punctului respectiv constă în ilegalitatea nerecunoașterii

dreptului său de a gestiona anumite categorii de drepturi cel puțin pentru membrii săi,

întrucât întrunește într-o mai mare măsură condițiile prevăzute în art. 48 alin. (6) al

Legii nr. 139 din 02 iulie 2010 decât alte organizații pretendente. Spre deosebire de

alte asociații, din iulie 2010 și până la momentul avizării, numărul de membri ai

AsDAC au fost în creștere, iar după decembrie 2012 și februarie 2013 se menține un

număr constant, de circa 3027 membri. Or, din moment ce majoritatea acestor titulari

i-au încredințat în gestiune drepturi, este incontestabilă temeinicia revendicărilor sale.

De asemenea, acest punct de vedere se confirmă prin documentele prezentate în

susținerea acțiunii, cum ar fi listele autorilor și datele privind contractele de

reprezentare încheiate pe parcursul activității sale.

Reclamantul a precizat că are capacitate de a gestiona, pe principii colective,

drepturile patrimoniale corespunzătoare, ceea ce se dovedește prin asigurarea cu

spațiu pentru angajați și organizarea resurselor umane în acord cu legislația în vigoare

pentru a fi posibilă desfășurarea activității de gestiune colectivă a drepturilor. Aceeași

idee se demonstreze prin documentația referitoare la colectivul de angajați în

Pagină 3 din 17

ansamblu și prin actele care dovedesc că totul se derulează în mod organizat/regulat,

dar nu din inerție. În plus, învederează că dispune de resurse tehnice și mecanisme

adecvate de acumulare, distribuire și plată a remunerației. La fel, a susținut că asigură

un tratament egal titularilor de drepturi și utilizatorilor de creații, ce se atestă prin

contractele standard încheiate cu aceștia, având aceleași cote de repartiție aplicabile și

reguli de repartiție, iar contractele de licență sunt, de asemenea, contracte standard.

În afară de cele relatate, reclamantul a menționat că raportul „Legislația și

Politicile în Domeniul Proprietății Intelectuale, Armonizarea Legislației Republicii

Moldova cu Standardele Uniunii Europene” confirmă că AGEPI în calitate de

autoritate publică la adoptarea deciziei contestate, urma să se bazeze și să respecte

principiile imparțialității, obiectivității, transparenței și egalității în față legii. Însă

argumentele sus enumerate dovedesc încălcarea flagrantă a acestor reguli.

Cât privește dezacordul cu punctul 3 al deciziei Agenției de Stat pentru

Proprietatea Intelectuală a Republicii Moldova nr. 2/2146 din 05 decembrie 2012,

reclamantul sugerează că pârâtul nu avea nici un temei să se pronunțe în sensul

limitării în timp a dreptului acestuia de a desfășura activitate de gestiune colectivă. În

susținerea acestei poziții face trimitere la faptul că majoritatea contractelor încheiate

cu titularii de drepturi prevăd următoarele 3 componente: termen de valabilitate inițial

de 3 ani; prolongarea automată din an în an și preaviz de reziliere de cel puțin 6 luni.

Astfel, raportul privind numărul total de contracte încheiate/reziliate de AsDAC cu

titularii de drepturi pe perioada 01 ianuarie 2011 – 11 februarie 2013 ilustrează că la

un contract reziliat au fost încheiate circa 11. Iar în următorii ani nu poate să sufere

vreo schimbare substanțială în situația în care numărul membrilor este de 3027.

În concluzie, a relevat că dacă se recunoaște un drept limitat în timp, este

necesar indicarea documentului care justifică respectivă perioadă și nicidecum în

sensul că se dă un drept. Prin urmare, negarea dreptului de a desfășura activitatea de

gestiune colectivă poate fi efectuată prin intermediul pârghiilor corespunzătoare, și

anume la constatarea ulterioară a unor factori care să genereze această împrejurare.

Asemenea metode ar fi numai cele prevăzute în art. 51 alin. (5) al Legii nr. 139 din 02

iulie 2010 privind dreptul de autor și drepturile conexe.

Solicită Asociația Obștească Asociația „Drepturi de Autor și Conexe” din

Republica Moldova, recunoașterea întrunirii într-o mai mare măsură a condițiilor

prevăzute în art. 48 alin. (6) al Legii nr. 139 din 02 iulie 2010 decât a altor organizații

de gestiune colectivă pretendente. La fel, a cerut obligarea Agenției de Stat pentru

Proprietatea Intelectuală a Republicii Moldova de a modifica pct. 1 din decizia sa nr.

2/2146 din 05 decembrie 2012 și de a exclude din pct. 3 sintagma „și este valabilă pe

un termen de 3 ani”.

În același timp, a solicitat ca Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a

Republicii Moldova să suporte cheltuielile de publicare în Monitorul Oficial al

Republicii Moldova a deciziei de modificare. (vol. I; f. d. 34 – 35)

La 14 mai 2013, au fost introduși, la demersul Agenției de Stat pentru

Proprietatea Intelectuală a Republicii Moldova, intervenienții accesorii Asociația

Obștească „ReproMold”, Asociația Obștească „Oficiul Republican al Dreptului de

Autor” (ORDA), Asociația Obștească Asociația Națională „Copyright” (ANCO). (vol.

I; f. d. 166, pe verso)

Pagină 4 din 17

Prin încheierea din 24 mai 2013, a fost atras în proces Asociația Obștească

„Asociația Națională pentru Protecția Creației Intelectuale” (ANPCI), în calitate de

intervenient accesoriu de partea reclamantului. (vol. I; f. d. 168 – 171)

La 04 iulie 2012, Asociația Obștească „Asociația Națională pentru Protecția

Creației Intelectuale” a depus cerere de chemare în judecată, la Curtea de Apel

Chișinău, împotriva Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a Republicii

Moldova privind anularea actului administrativ.

În argumentarea punctului său de vedere, reclamantul a indicat că, la 21

octombrie 2011, Comisia de avizare a organizațiilor de gestiune colectivă a

drepturilor patrimoniale de autor și/sau conexe din cadrul Agenției de Stat pentru

Proprietatea Intelectuală a RM (AGEPI) a emis decizia de acceptare a eliberării

avizului în interesul acestuia cu dreptul de a activa în calitate de organizație de

gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale de autor și conexe ale autorilor,

interpreților, producătorilor de fonograme și organizațiilor de difuziune, în

conformitate cu prevederile art. 48 a Legii nr. 139 din 02 iulie 2010 privind dreptul de

autor și drepturile conexe.

Se arată că Legea nr. 139 din 02 iulie 2010 privind dreptul de autor și drepturile

conexe a fost publicată în Monitorul Oficial al RM nr. 191-193/630 din 1 octombrie

2010, astfel încât la data de 1 ianuarie 2011 toate efectele legii abrogate, au încetat, iar

ca rezultat, toți cei care dispuneau de drepturi în baza Legii nr. 293-XIII din 23

noiembrie 1994 privind dreptul de autor și drepturile conexe, urmau să se conformeze

prevederilor Legii nr. 139 din 02 iulie 2010. Astfel, în corespundere cu art. 48 alin. (9)

al Legii nr. 139 din 02 iulie 2010 și având în vedere că decizia AGEPI a fost publicată

în Monitorul Oficial la 20 ianuarie 2012, reclamantul susține că era unica organizație

care s-a conformat pe deplin dispozițiilor legii citate.

ANPCI relatează că, ulterior, a recepționat adresarea AGEPI nr. 868 din 18 mai

2012 din conținutul, cărei rezultă că, la 1 august 2012, expira termenul în care A.O.

„AsDAC” și A.O. „Copyright” au fost împuternicite cu dreptul de a elibera

beneficiarilor licențe, însă AGEPI a indicat că ar fi oportună inițierea negocierilor

între organizațiile de gestiune colectivă pentru desemnarea organizației care să

elibereze beneficiarilor licențe, fiind stabilit un termen limită în acest sens, de până la

05 iunie 2012. De asemenea, a fost invocat că, în cazul în care mai multe organizații

de gestiune colectivă gestionează aceleași categorii de drepturi ale acelorași categorii

de titulari de drepturi și în lipsa unui acord, AGEPI va iniția procedura de instituire a

unei comisii de desemnare a organizației de gestiune colectivă care va elibera

beneficiarilor licențe. Prin urmare, la 11 iunie 2012, reclamantul precizează că a

solicitat pârâtului să se abțină de la instituirea oricăror comisii de desemnare a

organizației de gestiune colectivă care va elibera beneficiarilor licențe, petrecerea

oricăror acțiuni, motivând că art. 70 al Legii privind dreptul de autor și drepturile

conexe nu prevede asemenea formalități, ce ar confirma prelungirea valabilității

avizărilor asociațiilor de gestiune colectivă, ce au fost eliberate în baza Legii nr. 293

din 23 noiembrie 1994.

Astfel, se accentuează că ANPCI, în calitate de organizație de gestiune

colectivă a drepturilor patrimoniale de autor și conexe, dispune de toate resursele

Pagină 5 din 17

necesare întru respectarea prerogativelor sale și anume eliberarea licențelor

corespunzătoare, colectarea și distribuirea onorariului de autor.

În continuare, reclamantul subliniază că Legea nr. 139 din 02 iulie 2010 nu

prevede procedura de avizare repetată de către AGEPI a unei organizații de gestiune

colectivă. Or, art. 48 alin.(11) a Legii nr. 139 din 02 iulie 2010 stabilește în mod

expres că ANPCI poate efectua gestiunea colectivă extinsă, inclusiv eliberarea

licențelor beneficiarilor, acumularea și distribuirea remunerației pentru utilizarea

drepturilor de autor și conexe, și în numele acelor titulari de drepturi de autor și

conexe care nu au calitatea de membru al ANPCI și nici nu i-au încredințat în vreun

alt mod drepturile în gestiune, cu condiția că aceștia nu și-au retras drepturile din

repertoriul ANPCI. În aceste circumstanțe, consideră că negociere de desemnare a

unei organizații de gestiune colectivă, care să elibereze beneficiarilor licențe, sunt

inutile, deoarece, în conformitate cu Legea nr. 139 din 02 iulie 2010 și a avizului

eliberat 21 octombrie 2011, o asemenea organizație este ANPCI, iar celelalte

organizații până în prezent nu au obținut aviz de la ANPCI în acest sens și activitatea

lor încalcă art. 38 alin.(5) a Legii privind dreptul de autor și drepturile conexe.

Solicită Asociația Obștească „Asociația Națională pentru Protecția Creației

Intelectuale”, anularea răspunsurilor Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală

a Republicii Moldova nr. 868 din 18 mai 2012 și nr. 1091 din 20 iunie 2012 și

declararea, ca fiind ilegale, a acțiunilor Agenției de Stat pentru Proprietatea

Intelectuală a Republicii Moldova în vederea desfășurării concursului Comisiei de

Avizare a organizațiilor de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale de autor

și/sau conexe din 13 iulie 2012, orele 14:00. (vol. VII; f. d. 4)

La 01 martie 2013, Colegiul Civil al Curții de Apel Chișinău a dispus

strămutarea acțiunii la Judecătoria Râșcani, mun. Chișinău, după competența

jurisdicțională și teritorială. (vol. VII, f. d. 113)

Între timp, la Judecătoria Râșcani, mun. Chișinău, la 9 ianuarie 2013, Asociația

Obștească „Asociația Națională pentru Protecția Creației Intelectuale” a depus cerere

de chemare în judecată împotriva Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a

Republicii Moldova, intervenienții accesorii Asociația Obștească „Oficiul Republican

al Dreptului de Autor”, Asociația Obștească Asociația Națională „Copyright”,

Asociația Obștească Asociația „Drepturi de Autor și Conexe” din Republica Moldova

privind anularea actului administrativ.

În argumentarea poziției sale, reclamantul a invocat că, la 21 octombrie 2011,

Comisia de avizare a organizațiilor de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale de

autor și/sau conexe din cadrul Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a RM

(AGEPI) a emis decizia de acceptare a eliberării avizului în interesul acestuia cu

dreptul de a activa în calitate de organizație de gestiune colectivă a drepturilor

patrimoniale de autor și conexe ale autorilor, interpreților, producătorilor de

fonograme și organizațiilor de difuziune, în conformitate cu prevederile art. 48 a Legii

nr. 139 din 02 iulie 2010 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Astfel, prin

decizia AGEPI nr. 1/57 din 12 ianuarie 2012, a fost avizată cu dreptul de a activa în

calitate de organizație de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale de autor și

conexe ale autorilor, interpreților, producătorilor de fonograme și organizațiilor de

difuziune.

Pagină 6 din 17

Ulterior, la 11 decembrie 2012, a fost publicată decizia Agenției de Stat pentru

Proprietatea Intelectuală a Republicii Moldova nr. 2/2146 din 05 decembrie 2012 în

Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Conform acesteia, AsDAC și ORDA au fost

avizate să gestioneze drepturile, care conform avizului din 21 octombrie 2011 erau

gestionate de reclamant.

Prin urmare, reclamantul consideră că decizia nr. 2/2146 din 05 decembrie 2012

este ilegală și pasibilă de a fi anulată. Respectiv, contrar legii, actul contestat prevede

că AsDAC și ORDA vor gestiona drepturile autorilor, interpreților și producătorilor

de fonograme și videograme pentru diferite categorii de drepturi. În acest sens,

subliniază că Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a Republicii Moldova

nu a delimitat categoriile titularilor de drepturi, așa cum prevedea legislația națională.

Însă sub pretextul ultimei variante legale a admis o segmentare a drepturilor în cadrul

fiecărei categorii de titulari. Delimitarea stabilită de pârât reflectă numai „abordarea

economico – comercială” care presupune că organizațiile de gestiune enumerate mai

sus vor elibera licențe diferitor tipuri de utilizatori, indiferent de tipul de titulari de

drepturi. În rezultat, orice autor, interpret sau un alt titular de drepturi trebuie să fie

membru simulat la trei organizații: ANPCI, AsDAC și ORDA.

În același context, reclamantul a pretins că AGEPI a delimitat categoriile de

drepturi pentru organizații alogic, neargumentat și nefundat legal. Iar, prin abordarea

greșită a pârâtului, au rămas negestionate pe principii colective dreptul patrimonial de

autor la demonstrarea publică a operei, dreptul patrimonial la distribuire și dreptul

patrimonial la import în vederea distribuirii.

Totodată, Asociația Obștească „Asociația Națională pentru Protecția Creației

Intelectuale” susține că AGEPI nu este competent să elibereze avize organizațiilor de

gestiune colectivă până la reglementarea acestei proceduri printr-o hotărârea de

Guvern, iar nerespectarea art. 48 alin. (6) al Legii nr. 139 din 02 iulie 2010 constituie

depășire de atribuții.

Solicită Asociația Obștească „Asociația Națională pentru Protecția Creației

Intelectuale”, anularea deciziei nr. 2/2146 din 05 decembrie 2012 a Comisiei de

avizare a organizațiilor de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale de autor și/sa

conexe a Agenției de Stat pentru Proprietate Intelectuală. (vol. VI, f. d. 15)

Prin încheierea Judecătoriei Râșcani, mun. Chișinău din 24 mai 2013, au fost

conexate într-o procedură cererea de chemare de judecată depusă de Asociația

Obștească Asociația „Drepturi de Autor și Conexe” din Republica Moldova cu

cererea de chemare în judecată depusă de Asociația Obștească „Asociația Națională

pentru Protecția Creației Intelectuale”. (vol. I; f. d. 168 – 171)

La 28 februarie 2014, Asociația Obștească „Asociația Națională pentru

Protecția Creației Intelectuale” a depus cerere de modificare a pretențiilor principale

din ambele acțiune.

În prezentarea poziției sale, reclamantul a menționat că prin adoptarea deciziei

nr. 2/2146 din 05 decembrie 2012, Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a

Republicii Moldova i-a lezat drepturile legitime. Astfel, i-a fost cauzat un permanent

prejudiciu sub diferite forme, iar odată cu abrogarea acestui act este corect ca în

hotărârea pronunțată se constate caracterul ilegal al acestei decizii. În opinia

reclamantului, se impune necesitatea constatării deciziei ca fiind emisă ca ilegală în

Pagină 7 din 17

fond și contrar procedurii stabilite din data emiterii deciziei, având drept temei juridic

art. 12 alin. (1) Cod civil și art. 29 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ.

Solicită Asociația Obștească „Asociația Națională pentru Protecția Creației

Intelectuale”, constatarea deciziei Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a

Republicii Moldova nr. 2/2146 din 05 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial

din 05 decembrie 2012, ca fiind ilegală și emisă cu încălcarea cerințelor legale

prevăzute de art.13 al. (1) și al. (2) ale Legii nr. 317 din 18 iulie 2003 privind actele

normative ale Guvernului și le altor autorități centrale și locale.

În același timp, a cerut ca anularea deciziei Agenției de Stat pentru Proprietatea

Intelectuală a Republicii Moldova nr. 2/2146 din 05 decembrie 2012 să fie cu efect

retroactiv din data emiterii de 05 decembrie 2012. (f. d. vol. VII, f. d. 206 – 208)

Pe parcursul examinării cauzei, pârâtul Agenția de Stat pentru Proprietatea

Intelectuală a Republicii Moldova și-a prezentat poziția și a depus referință în

întâmpinarea ambelor cereri de chemare în judecată, prin care a cerut respingerea

acțiunilor, ca fiind neîntemeiată. (vol. I, f. d. 71 – 74; vol. VII, f. d. 93 și 141 – 143)

Prin referință, depusă la 17 mai 2013, Asociația Obștească „ReproMold” a

susținut cerințele înaintate de Asociația Obștească Asociația „Drepturi de Autor și

Conexe” din Republica Moldova, fiindcă nu sunt vizate interesele proprii. (vol. I; f. d.

150)

La fel, prin referința formulată împotriva cererilor de chemare în judecată,

Asociația Obștească „Oficiul Republican al Dreptului de Autor” a solicitat

respingerea acțiunilor, ca fiind neîntemeiate. (vol. VII, f. d. 214 – 220)

Prin hotărârea Judecătoriei Râșcani, mun. Chișinău din 22 decembrie 2014, au

fost respinse cererile de chemare în judecată depuse de Asociația Obștească Asociația

„Drepturi de Autor și Conexe” din Republica Moldova și Asociația Obștească

„Asociația Națională pentru Protecția Creației Intelectuale”, ca fiind neîntemeiate.

(vol. IX, f. d. 241, 246 – 248)

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 7 decembrie 2016, au fost respinse

apelurile declarate de către Asociația Obștească Asociația „Drepturi de Autor și

Conexe” din Republica Moldova și Asociația Obștească „Asociația Națională pentru

Protecția Creației Intelectuale”, fiind menținută hotărârea Judecătoriei Râșcani, mun.

Chișinău din 22 decembrie 2014. (vol. XI, f. d. 25 – 46)

La 22 decembrie 2016, Curtea de Apel Chișinău le-a expediat participanților la

proces copia deciziei integrale din 7 decembrie 2016. (vol. XI, f. d. 48)

La 22 februarie 2017, Asociația Obștească Asociația „Drepturi de Autor și

Conexe” din Republica Moldova a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel

Chișinău din 07 decembrie 2016, solicitând casarea parțială a deciziei instanței de

apel din 07 decembrie 2016 și hotărârii primei instanțe din 22 decembrie 2014, în

partea ce ține de respingerea cerințelor sale, cu pronunțarea unei noi hotărâri în

această parte, prin care acțiunea să fie admisă integral.

În motivarea ilegalității deciziei contestate, recurentul afirmă că instanța de apel

a interpretat eronat prevederile art. 48 din Legea nr. 139 din 02 iulie 2010 privind

dreptul de autor și drepturile conexe, în special alin. (4) și (8), fapt ce se încadrează în

temeiurile prevăzute în art. 432 alin. (2), lit. c) din CPC. În opinia acestuia, articolul

citat din Legea nr. 139 stabilește o singură soluție legală obligatorie ce impune

Pagină 8 din 17

Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a Republicii Moldova ca, în

momentul deciziei de avizare, să se limiteze la cerințele de avizare formulate de

organizațiile de gestiune solicitante.

Prin urmare, recurentul constată că instanța nu numai că a scris chestiuni care

nu se regăsesc în decizia litigioasă la care face referire, dar a și interpretat eronat art.

48 al Legii nr. 139 din 02 iulie 2010, deoarece legea nu descalifică o anumită

organizație în cazul depistării anumitor neajunsuri, ci obligă de a alege organizația cea

mai bună din toate care au depus cereri doar în cazul în care solicită licența extinsă

și/sau obligatorie. Totodată, din pct. 81 al deciziei instanței de apel, se observă o

profundă confuzie în înțelegere de către instanța a alin. (6) din art. 48 al Legii nr. 139

din 02 iulie 2010.

În același context, se arată că în situația în care intimatul a omis aplicarea unor

norme imperative ale legii ce prescriu o conduită obligatorie, instanța de contencios

administrativ, în temeiul art. 25 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului adminsitrativ,

este în drept să admită acțiunea și să oblige pârâtul să emită actului administrativ cerut

de parte.

O altă obiecție asupra deciziei contestate invocate de recurent constă în faptul

că instanța de apel a apreciat arbitrar probele, ceea ce a dus la soluționarea greșită a

pricinii, fiind întrunite prevederile art. 432 alin. (4) din CPC. Așadar, se menționează

că instanța de apel nu a luat în seamă argumentul cu privire la împrejurarea că

AsDAC avea o activitate de 12 ani în baza unor contracte reale și locative, iar ORDA

era o organizație fondată cu o lună înaintea depunerii cererii de avizare. În același

timp, consideră că motivarea din pct. 68 al deciziei, este preluată din referințele

depuse de intimat, reprezintă o interpretare eronată a realității trecerii sarcinii

probațiunii de la pârât pe seama AsDAC, deși conform art. 24 din Legea

contenciosului administrativ, sarcina probei aparține pârâtului.

La 28 februarie 2017, Asociația Obștească Asociația „Drepturi de Autor și

Conexe” din Republica Moldova a formulat un supliment la cererea de recurs, în care

a precizat că instanța de apel a reținut legalitatea avizării ANPCI doar pentru

gestiunea drepturilor propriilor membri, ce se observă din pct. 46, 51, 52, 85, 86 și 88

din decizia din 7 decembrie 2016.

De asemenea, susține că instanța de apel invocă legalitatea solicitării

organizației de gestiune colectivă și titularilor de drepturi pentru a fi avizate cel pentru

gestiunea membrilor săi, deci, la fel, în contradictoriu cu decizia sa de respingere a

revendicării AsDAC de a fi avizată să gestioneze cel puțin drepturile membrilor săi.

Susține că punctele 74, 83, 92 din decizia contestată constituie alte alegații ale

instanței de apel în susținerea deciziei AGEPI din 05 decembrie 2012, însă fără a fi

argumentate în vreun fel. La fel, precizează că în punctele 55, 57, 68, 81 al hotărârii

instanței sunt niște chestiuni inventate care nu sunt relevante pentru acest dosar și nici

nu sunt probate de materialele cauzei.

La 28 februarie 2017, Asociația Obștească „Asociația Națională pentru

Protecția Creației Intelectuale” a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel

Chișinău din 7 decembrie 2016, solicitând casarea deciziei instanței de apel și

trimiterea pricinii spre rejudecare în instanța de apel în cazurile în care eroare

judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

Pagină 9 din 17

În motivarea recursului, Asociația Obștească „Asociația Națională pentru

Protecția Creației Intelectuale” susține că instanța de de apel nu a aplicat art. 48 alin.

(1) – (10) al Legii nr. 139 din 02 iulie 2010 privind dreptul de autor și drepturile

conexe.

Astfel, recurentul învederează că este o încălcare esențială la emiterea soluției

aplicarea prevederilor art. 48 alin. (11) – (13) al Legii citate, expuse în pct. 42 al

deciziei instanței de apel, deoarece dispozițiile legale pe care sunt bazate concluziile

instanței de apel sunt străine situației de fapt existente în cazul dedus judecății. Or

reglementarea juridică la conținutul și modul de emitere a actului administrativ este

prevăzut exhaustiv la art. 48 alin. (1) – (10) al Legii nr. 139 din 02 iulie 2010 privind

dreptul de autor și drepturile conexe. Consideră că instanța de apel a exclus în partea

ce ține de înregistrarea, avizarea, categoriile de avizare, procedura de avizare și

concursul prevăzut la art. 48 alin. (6) al Legii nr. 139 din 02 iulie 2010.

În opinia sa, contrar art. 373 CPC, instanța de apel nu a verificat în limitele

apelului declarat categoriile de drepturi și categoria titularilor pentru care s-a avizat

Asociația Obștească „Asociația Națională pentru Protecția Creației Intelectuale” și

Asociația Obștească „Oficiul Republican al Dreptului de Autor”. Totodată, sugerează

că instanța ierarhic inferioară a omis intenționat să se pronunțe la cele invocate în

apel, cu privire la faptul că decizia AGEPI vizează moduri de valorificare sau utilizare

a obiectelor drepturilor de autor.

Un alt argument constă în faptul că la momentul emiterii deciziei nr. 2/2146 din

05 decembrie 2012, Guvernul Republicii Moldova nu a stabilit și nu a elaborat modul

de avizare în acord cu alin. (6) al art. 48 din Legea nr. 139 din 02 iulie 2010 privind

dreptul de autor și drepturile conexe. Prin urmare, se arată că Comisia de avizare din

cadrul AGEPI a depășit atribuțiile la emiterea deciziei contestate, a încălcat procedura

stabilită și a emis decizia data cu încălcarea normelor materiale.

La 09 martie 2017, în conformitate art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă,

Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa participanților la proces cererea de

recurs cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței timp de o lună de la data

primirii scrisorii. În mod corespunzător, în cazul neprezentării referinței în termenul

stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia (vol. XI, f. d. 80)

La 11 aprilie 2017, intimatul Agenția de Stat pentru Proprietate Intelectuală a

depus referință în întâmpinarea recursului, solicitând respingerea cererilor de recurs

depuse de Asociația Obștească Asociația „Drepturi de Autor și Conexe” din

Republica Moldova și Asociația Obștească „Asociația Națională pentru Protecția

Creației Intelectuale”, cu menținerea în vigoare a deciziei Curții de Apel Chișinău din

07 decembrie 2016.

La 25 aprilie 2017, Asociația Obștească „Asociația Națională pentru Protecția

Creației Intelectuale” a depus cereri la referința indicată mai sus și la recursul declarat

de Asociația Obștească Asociația „Drepturi de Autor și Conexe” din Republica

Moldova, prin care a precizat că încă o dată se demonstrează faptul că decizia Curții

de Apel Chișinău din 7 decembrie 2016 este ilegală, concluziile expuse de instanță

sunt bazate pe interpretarea și aplicarea eronată a normelor de drept material și

procedural, aprecierea arbitrară a probelor administrate la dosar și încălcarea

principiului degrevării probațiunii. (vol. XI, f. d. 153 – 156; 157 - 159)

Pagină 10 din 17

Prin referința, formulată la 25 aprilie 2017, Asociația Obștească „Oficiul

Republican al Dreptului de Autor” a solicitat respingerea ca inadmisibile a cererilor

de recurs și încasarea în mod solidar de la Asociația Obștească Asociația „Drepturi de

Autor și Conexe” din Republica Moldova și Asociația Obștească „Asociația Națională

pentru Protecția Creației Intelectuale” a sumei de 4 800 lei, care constituie cheltuielile

de judecată sub formă de plată pentru asistență juridică achitată avocatului. (vol. XI, f.

d. 98 – 104)

Asociația Obștească „Asociația Națională pentru Protecția Creației Intelectuale”

a depus observații asupra întâmpinării prezentate supra, considerând că este una

ilegală și amorală, bazată pe declarații false. (vol. XI, f. d. 182 – 183)

Prin recursul suplimentar din 25 aprilie 2017, Asociația Obștească „Asociația

Națională pentru Protecția Creației Intelectuale” a invocat că instanța de fond nu a

examinat și nu s-a pronunțat asupra solicitărilor reclamanților. Totodată, susține că

instanța de apel nu a observat inexistența categoriilor de drepturi expuse în decizia nr.

2/2146 din 5 decembrie 2012, în care sunt indicate modalități de realizare a

drepturilor de autor și conexe. Suplimentar, art. 48 alin. (8) din Legea nr. 139 din 02

iulie 2010, prevede avizarea doar a unei organizații de gestiune colectivă pentru o

categorie de titulari de drepturi, însă, la 5 decembrie 2012, intimatul a avizat pentru

ambele categorii de drepturi pe ANPCI prin deciziile comisiei de avizare din 21

octombrie 2011 și nr. 1/57 din 12 ianuarie 2012.

În concluzie, recurentul pretinde că instanța de apel nu a supus unei analize

minuțioase și nu a verificat aceste circumstanțe, care necesitau a fi analizate prin

prisma cadrului legal aplicabil la caz.

La 26 aprilie 2017, Asociația Obștească Asociația „Drepturi de Autor și

Conexe” din Republica Moldova a depus recurs suplimentar ca urmare a referinței,

formulate de Agenția de Stat pentru Proprietate Intelectuală.

În argumentarea poziției sale, recurentul a reiterat că intimatul, de fapt, nu s-a

limitat la revendicările AsDAC și că a depășit prevederile art. 48 alin. (8) din Legea

nr. 139 din 02 iulie 2010. Consideră că avizarea pe care trebuie să o efectueze

intimatul poate fi calificată drept legală dacă normele nu vor fi rupte din context, dar

prin coroborare normelor legale din legea sus citată.

În aceeași ordine de idei, asociația recurentă pretinde că toate materialele

dosarului confirmă că, la data avizării, corespundea într-o măsură mai mare criteriilor

legale. Astfel, instanța de judecată, fiind cea care verifică legalitatea actului

administrativ, are dreptul să o oblige pe AGEPI să efectueze aceste lucru prin

emiterea unui act în temeiul art. 25 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului

administrativ.

Ca răspuns la cererea de mai sus, Asociația Obștească „Asociația Națională

pentru Protecția Creației Intelectuale” a formulat, la 10 mai 2017, o cerere în care și-a

menținut poziția cu privire la circumstanțele de drept din cererile anterioare, solicitând

admiterea suplimentelor la recursul, depus de Asociația Obștească Asociația „Drepturi

de Autor și Conexe” din Republica Moldova, ca fiind încă o probă și dovadă de

neglijare a intimatului a legislației în vigoare. (vol. XI, f. d. 178 – 181)

La 10 mai 2017, Asociația Obștească „Asociația Națională pentru Protecția

Creației Intelectuale” a adus la cunoștința instanței de recurs că, în baza materialului

Pagină 11 din 17

probator, se demonstrează că nu exista posibilitate de a anunța ședința de avizare; a

primi cereri de participare și solicită de organizații de gestiune colectivă și de a adopta

decizii ilegale. Susține, în continuare, că la aceste întrebări, Agenția de Stat pentru

Proprietate Intelectuală nu a putut răspunde nici în instanța de fond, nici în instanța de

apel. (vol. XI, f. d. 184 – 186)

Până la data examinării pricinii, intervenienții accesorii Asociația Obștească

„ReproMold” și Asociația Obștească Asociația Națională „Copyright” nu au depus

referință, prin care să-și expună opinia referitoare la recursurile supuse examinării.

Analizând admisibilitatea acestor recursuri, conform art. 440 CPC, completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

consideră că recursurile declarate de către Asociația Obștească Asociația „Drepturi de

Autor și Conexe” din Republica Moldova și Asociația Obștească „Asociația Națională

pentru Protecția Creației Intelectuale” sunt inadmisibile, din următoarele motive.

În conformitate cu art. 434 alin.(1) Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Prin prisma normei de drept enunțate, instanța de recurs consideră că recursul

declarat de Asociația Obștească Asociația „Drepturi de Autor și Conexe” din

Republica Moldova din 22 februarie 2017 este depus în termen, deoarece

reprezentantul recurentului, împuternicit prin procura nr. 1 – 05/486 din 24 octombrie

2016, Nadejda Rusu, a primit copia de pe decizia instanței de apel din 07 decembrie

2016 la 23 decembrie 2016. (vol. XI, f. d. 49)

În același timp, completul judiciar constată că la materialele dosarului nu există

dovada recepționării de către Asociația Obștească „Asociația Națională pentru

Protecția Creației Intelectuale” a copiei deciziei integrale a Curții de Apel Chișinău

din 07 decembrie 2016. Astfel, în lipsa acestor înscrisuri, instanța de recurs nu poate

aprecia cu precizie momentul, când a fost comunicată hotărârea integrală. Din acest

raționament și pentru a nu restricționa accesul liber la justiție, se consideră că recursul

declarat de recurent la 28 februarie 2017, se încadrează în limitele prevăzute în art.

434 alin.(1) CPC.

Concomitent, materialele cauzei, atestă că recursurile menționate mai sus nu au

fost examinate anterior, iar, conform art. 430 CPC, au fost intentate de persoanele

abilitate cu acest drept.

Ansamblul celor relatate, denotă că cererea de recurs nu a întrunit temeiurile de

inadmisibilitate prevăzute în art. 433 alin. b), c), d) Codul de procedură civilă.

În continuare, audiind raportul verbal al judecătorului-raportor și verificând

încadrarea în dispozițiile art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă a

temeiurilor invocate în recursuri, precum și având în vedere poziția formulată în

referințe și cererile anexate la materialele cauzei, completul Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată

existența temeiului prevăzut la art. 433 lit. a) CPC, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care invocă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural. Temeiurile declarării recursului sunt enumerate exhaustiv în alineatele

(2), (3) și (4) ale acestui articol.

Pagină 12 din 17

Rațiunea acestor dispoziții legale fundamentează ideea potrivit căreia judecarea

recursului exercitat conform Secțiunii II-a, Capitolul XXXVIII din Codul de

procedură civilă, are un caracter devolutiv și privește doar problemele de drept

material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, nu și temeinicia ei în

fapt. În aceste condiții, trebuie observat caracterul extraordinar al aceste căi de atac, la

care se poate recurge doar în cazurile excepționale enunțate de dispozițiile art. 432

alin. (2), (3), (4) din Codul de procedură civilă.

Din acest punct de vedere, Colegiul își propune să verifice esența și temeiurile

recursului, precum și argumentele privind caracterul nelegal al deciziei atacate, în

limitele în care au fost formulate și prin prisma drepturilor garantate de Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

Instanța subliniază că în materie civilă Convenția nu garantează un drept de

recurs, dar că o eventuală procedură de examinare a admisibilității acestuia face

incident articolul 6 (a se vedea, inter alia, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), 13 ianuarie

2009, para. 24; Akaki Tchaghiashvili v. Georgia, 2 septembrie 2014, para. 34).

În plus, un stat care dispune de astfel de instanțe de recurs are obligația să se

asigure că justițiabilii se bucură de principiile unui proces echitabil garantate de art. 6

alin. (1), în special de dreptul de acces la o instanță, de dreptul de a fi audiat. (a se

vedea, de exemplu, Erfar – Avef v. Grecia, 27 martie 2014, para. 39 – 40; Lebedinschi

v. Republica Moldova, 16 septembrie 2015, para. 32).

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la un

tribunal al unei persoane poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor

înaintate prin intermediul căilor de atac, întrucât însăși natura sa solicită o

reglementare specială din partea statului, care beneficiază de o anumită marjă de

apreciere. În acest sens, condițiile pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale de

atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac

ordinară (a se vedea, inter alia, Marc Brauer v. Germania, 1 septembrie 2016, para.

34; Miessen v. Belgia, 16 octombrie 2016, para. 64).

În același timp, în jurisprudența sa constantă, Curtea Europeană a precizat că

interpretarea normelor de procedură reprezintă o chestiune de drept intern și ține, în

principiu, de competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (a se vedea, de exemplu, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), ibidem,

para. 25; Vučković și alții v. Serbia (excepții preliminare), 25 martie 2014, para. 80;

Miessen v. Belgia, ibidem, para. 70).

Astfel, în conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea

de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4).

În același context, alin. (2) și (3) ale art. 432 din Codul de procedură civilă

prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de

drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alineatul (4) stabilește că

săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a

recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au condus sau ar fi putut conduce

la soluționarea greșită a pricinii, în cazul în care instanța de recurs consideră că

aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară sau în cazul în care

Pagină 13 din 17

erorile comise au condus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

Prin urmare, reglementările referitoare la formalitățile și termenele impuse de

articolele 433 și 432 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă urmăresc protejarea

interesului părții, precum și competența asigurării interpretării unitare a legii de către

Curtea Supremă de Justiție. Aceste limitări urmăresc un scop legitim, îndeplinind

cerințele securității juridice și a bunei-administrări a justiției (a se vedea, mutatis

mutandis, Beniamin Nersesyan v. Armenia, 19 ianuarie 2010, para. 22; Erfar – Avef,

ibidem, para. 41, Marc Brauer, ibidem, para. 35; Miessen, ibidem, para. 67;

Trevisanato v. Italia, 16 decembrie 2016, para. 36 - 37).

În speță, completul judiciar observă că cererea de recurs declarată de Asociația

Obștească Asociația „Drepturi de Autor și Conexe” din Republica Moldova este

formulată în temeiul art. 432 alin. (2) lit. c) CPC, așa cum este cerut de art. 437 alin.

(1), lit. f) CPC. Astfel, în conținutul acesteia, recurentul specifică că a solicitat

recunoașterea întrunirii într-o mai mare măsură a condițiilor legale pentru organizație

sa de gestiune colectivă decât a altor organizații de gestiune colectivă pretendente,

obligarea modificării punctului nr. 1 și 3 din decizia Agenției de Stat pentru

Proprietatea Intelectuală a Republicii Moldova nr. 2/2146 din 05 decembrie 2012 și

suportării de către intimat a cheltuielilor de publicare în Monitorul Oficial al

Republicii Moldova a deciziei de modificare.

Cu toate acestea, instanța de recurs reamintește că instanța de apel a constatat

că decizia nr. 2/2146 din 05 decembrie 2012 a fost abrogată prin punctul 4 al deciziei

Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a Republicii Moldova nr. 3/1566 din

20 septembrie 2013, însă fără a avea caracter retroactiv, producând efecte juridice din

momentul intrării în vigoare a ultimei decizii la 04 octombrie 2013. La fel, instanța a

indicat că persoana nu poate contesta în contenciosul administrativ actul juridic care

nu se află în ființă, iar, în acest caz, ea poate solicita doar despăgubiri, în ordinea

procedurii contencioase (a se vedea punctul 49 și 72 din decizia Curții de Apel

Chișinău din 07 decembrie 2016).

În acest sens, recurentul nu a convins instanța de recurs că instanța de apel era

obligată să aplice dispozițiile art. 25 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 793-XIV din 10

februarie 2000 contenciosului administrativ, deoarece, la moment, legea citată nu

prevedea modalitatea de modificare a unui act administrativ, care a fost abrogat de

autoritatea emitentă. Respectiv, argumentele acestuia în privința admiterii pretențiilor

privind recunoașterea întrunirii într-o mai mare măsură a condițiilor legale pentru

organizație sa de gestiune colectivă decât a altor organizații de gestiune colectivă

pretendente și suportarea de către intimat a cheltuielilor de publicare în Monitorul

Oficial al Republicii Moldova a deciziei de modificare, decad din aceleași motive.

Totodată, deși, recurentul pretinde că a cerut obligarea emiterii unui act de

recunoaștere, din analiza cerințelor acestuia, rezultă că a solicitat doar „recunoaștere”,

iar sintagma „obligarea Agenției de Stat pentru Proprietate Intelectuală” se referă la

modificarea punctelor din decizia contestată.

Astfel, în situația descrisă, completul judiciar subliniază că criticile aduse de

recurent nu pot fi primite spre examinare în fond, atâta vreme cât nu au putut înlătura

mențiunile instanței de recurs de mai sus. Or, deși articolul 6 § 1 din Convenție nu

Pagină 14 din 17

obligă instanțele de judecată să ofere răspunsuri detaliate la toate argumentele

invocate, totuși din hotărâre trebuie să reiasă clar că elementele esențiale ale cauzei au

fost examinate (a se vedea cauza Taxquet v. Belgiei [MC], para. 91, CEDO 2010).

Cu privire la recursul declarat de către Asociația Obștească „Asociația

Națională pentru Protecția Creației Intelectuale”, completul de admisibilitate reține că

au fost invocate temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (2) lit. a), b), c) din CPC. În

pofida acestui fapt, instanța consideră că recurentul nu a demonstrat prin ce s-a

manifestat încălcarea normelor de drept material de către instanțele ierarhic inferioare.

În esență, din analiza pretențiilor recurentului cu privire la constatarea, ca fiind

ilegală, și anularea cu efect retroactiv a deciziei Agenției de Stat pentru Proprietatea

Intelectuală a Republicii Moldova nr. 2/2146 din 05 decembrie 2012, completul

judiciar notează că recurentul dorește desființarea actelor administrative cu efect

retroactiv. La moment o asemenea procedură se poate efectua doar prin prisma alin.

(2) al art. 29 din Legea contenciosului administrativ, care prevede că, ținând cont de

unele circumstanțe concrete și de eventualitatea survenirii unor urmări juridice

negative, instanța de contencios administrativ poate stabili, prin hotărârea sa, că

normele declarate nule nu vor produce efecte juridice de la data adoptării actului

administrativ.

La fel, această modalitate poate fi aplicată doar în cazul când actul contestat

este anulat doar de către instanța de judecată, iar, în speță, atât decizia contestată a

fost abrogată de către organul emitent, Agenția de Stat pentru Proprietate Intelectuală.

Așadar, completul judiciar amintește că instanța de apel a indicat că persoana nu poate

contesta în contenciosul administrativ actul care nu se află în ființă, iar, în acest caz,

ea poate solicita doar despăgubiri, în ordinea procedurii contencioase.

În aceste circumstanțe, instanța consideră că recurentul nu a motivat și nu și-a

expus poziția asupra acestui aspect, care este decisiv pentru examinarea cauzei. Iar,

din succesiunea argumentelor invocate de recurent, trebuie subliniat că Asociația

Obștească „Asociația Națională pentru Protecția Creației Intelectuale” a reluat criticile

prezentate în faza procesuală anterioară și asupra cărora instanța de apel deja s-a

pronunțat.

Totodată, cerința formulată de Asociația Obștească „Asociația Națională pentru

Protecția Creației Intelectuale” privind invitarea participanților la ședință de judecată,

se respinge în temeiul art. 440 alin. (2) CPC, potrivit căruia asupra admisibilității

recursului se decide fără prezența participanților la proces sau a reprezentanților

acestora, prin emiterea unei încheieri nemotivate despre care se face o mențiune pe

pagina web a Curții Supreme de Justiție.

În lumina celor relatate, completul judiciar constată că încălcările invocate,

exprimate sub forma unor enunțuri generale, nedezvoltate, nu permit încadrarea lor în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) sau (4) CPC. Or, în mod evident, lipsește

o formulare suficientă și adecvată în ceea ce privește chestiunea de drept pusă în

discuție pentru a identifica esența și temeiul cererii de recurs, impuse de art. 437 alin.

(1) lit. f) din CPC.

Cât privește dreptul justițiabilului „de a fi audiat”, garantat de Convenție,

instanța notează că obligația de a motiva o hotărâre judecătorească poate varia în

funcție de natura deciziei în cauză (a se vedea, inter alia, Helle v. Finlanda, 19

Pagină 15 din 17

decembrie 1997, para. 55; Hansen v. Norvegia, 2 octombrie 2014, para. 71 – 74). De

fapt, în concepția instanței europene, art. 6 alin. (1) nu impune motivarea detaliată a

deciziei unei instanțe de recurs care, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice,

respinge un recurs, ca fiind „lipsit de șanse de succes” (a se vedea, mutatis mutandis,

Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), ibidem, para. 24; Beniamin Nersesyan, ibidem, para. 23

– 24; Akaki Tchaghiashvili, ibidem, para. 34 sau Papaioannou v. Grecia, 2 iunie

2016, para. 45).

Mai mult, instanța observă că recurenții Asociația Obștească Asociația

„Drepturi de Autor și Conexe” din Republica Moldova și Asociația Obștească

„Asociația Națională pentru Protecția Creației Intelectuale” au formulat cererile

respective după ce au avut posibilitatea de a fi audiat de o instanță de fond și de o

instanță de apel, care au fost competente de a examina toate chestiunile de fapt și de

drept relevante litigiului (a se vedea, mutatis mutandis, Levages Prestations Services

v. Franța, 23 octombrie 1996, para. 48; A. Menarini Diagnostics S.R.L. v. Italia, 27

septembrie 2011, para. 59; Akaki Tchaghiashvili, ibidem, para. 34).

În sfârșit, în limitele impuse de art. 439 alin. (3) din Codul de procedură civilă,

instanța conchide că recursurile deduse judecății nu s-au bazat exclusiv pe chestiuni

de drept, care ar cuprinde încălcări esențiale sau aplicări eronate a normelor de drept

material sau a normelor de drept procedural. Din aceste raționamente, Colegiul

constată existența temeiului prevăzut la art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă,

fiind respectat, în viziunea instanței, raportul rezonabil de proporționalitate între

mijloacele utilizate și scopul urmărit.

Instanța de judecată reamintește că, prin referința, formulată la 25 aprilie 2017,

Asociația Obștească „Oficiul Republican al Dreptului de Autor” a solicitat încasarea,

în mod solidar, de la Asociația Obștească Asociația „Drepturi de Autor și Conexe” din

Republica Moldova și Asociația Obștească „Asociația Națională pentru Protecția

Creației Intelectuale” a sumei de 4 800 lei, care constituie cheltuielile de judecată sub

formă de plată pentru asistență juridică achitată avocatului. (vol. XI, f. d. 98 – 104)

În susținerea poziției sale, intervenientul accesoriu a anexat ordinul de plată a

onorariului avocatului din 19 decembrie 2016 (vol. XI, f. d. 147) și factura fiscală

seria WH nr. 6022769 din 11 ianuarie 2017 (vol. XI, f. d. 148).

Din cercetarea acestei cerințe, instanța de judecată observă că intervenientul

accesoriu a menționat despre dreptul acestuia la compensarea cheltuielilor de judecată

în cazul respingerii cererilor de recurs. Cu toate acestea, potrivit înscrisurilor

prezentate Asociația Obștească „Oficiul Republican al Dreptului de Autor”, suma de

4 800 de lei a fost transferată pe contul avocatului Melnic Alexandr la 11 ianuarie

2017, însă recursurile declarate de Asociația Obștească Asociația „Drepturi de Autor

și Conexe” din Republica Moldova și Asociația Obștească „Asociația Națională

pentru Protecția Creației Intelectuale” au fost depuse la 22 februarie 2017 și 28

februarie 2017, cu mult după celor menționate supra.

Ansamblul celor relatate pune la îndoială veridicitatea acestor probe în raport

cu recursurile supuse examinării, și anume faptul că avocatul Melnic Alexandr a

primit vreo recompensă bănească în ordine de recurs de la intervenientul accesoriu

pentru întocmirea referinței, atât timp cât, la 19 decembrie 2017 și 11 ianuarie 2017,

nici nu era inițiată prezenta procedură în ordine de recurs.

Pagină 16 din 17

În cazul de față, luând în considerație documentele aflate în posesia sa și

criteriile stabilite în jurisprudența CtEDO, completul judiciar respinge cerința acestuia

cu privire la încasarea, în mod solidar, de la recurenți a sumei de 4 800 lei, cu titlu de

cheltuieli de asistență juridică.

În conformitate cu art. 440 alin.(1) Codul de procedură civilă, în cazul în care

se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Astfel, având în vedere circumstanțele determinate supra, completul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide în

mod unanim că recursurile declarate de către Asociația Obștească Asociația „Drepturi

de Autor și Conexe” din Republica Moldova și Asociația Obștească „Asociația

Națională pentru Protecția Creației Intelectuale” nu ridică probleme de drept și nu pot

fi acceptate spre examinarea în fond, urmând a fi considerat inadmisibile.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibile recursurile declarate de către Asociația Obștească

Asociația „Drepturi de Autor și Conexe” din Republica Moldova și Asociația

Obștească „Asociația Națională pentru Protecția Creației Intelectuale”.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

Judecător Tatiana Vieru

Judecători Nicolae Craiu

Oleg Sternioală

Pagină 17 din 17