2ra-941/17 — încasarea salariului ș.a.

2ra-941/17 — încasarea salariului ș.a. (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

prima instanță: D. Bosîi dosarul nr. 2ra-941/17

instanța de apel: V. Movilă, N. Veleva, Ev. Dvurecenschii

Î N C H E I E R E

12 mai 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul – Valeriu Doagă

Judecătorii – Tamara Chișca-Doneva, Ion Druță

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de

reprezentantul Lidiei Condorachi, avocatul Alexandru Arnaut,

în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Lidia Condorachi

împotriva Primăriei s. Taraclia de Salcie cu privire la încasarea plăților salariale,

repararea prejudiciului moral și compensarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei Curții de Apel Cahul din 24 ianuarie 2017

c o n s t a t ă:

La data de 05 octombrie 2017 Lidia Condorachi a depus cerere de chemare în

judecată împotriva Primăriei s. Taraclia de Salcie cu privire la încasarea plăților

salariale.

În motivarea acțiunii a menționat că, în baza dispoziției Primăriei s. Taraclia de

Salcie nr. 4-1 din 09 martie 2010 a fost angajată în funcția de specialist în problema

perceperii fiscale, pe o perioadă determinată de la 22 februarie 2010 până la 28 iunie

2010 (inclusiv), pe perioada aflării în concediu de maternitate al deținătorului acestei

funcții, cu salariul de funcție de 673, 50 de lei, fiind încheiat în acest sens contract

individual de muncă pe durată determinată.

Relevă că, prin dispoziția Primăriei s. Taraclia de Salcie nr. 22-1 din 20 august

2012, i-a fost stabilit corespunzător funcției publice de specialist în problema

perceperii fiscale, cu treapta de salarizare II, salariul de funcție de 2310 lei.

Specifică faptul că, după expirarea termenului contractului individual de muncă

pe durată determinată (22 februarie 2010 – 28 iunie 2010), nici una dintre părți nu a

cerut încetarea lui, iar raporturile de muncă au continuat de fapt, și prin prisma art. 83

alin.(4) din Codul muncii, contractul se consideră prelungit pe durată nedeterminată.

Invocă faptul că, din momentul angajării în funcția de specialist în problemele

perceperii fiscale din 22 februarie 2010, exercitând funcție publică, urma să i se achite

la salariul de funcție un spor lunar în mărime de 404 lei.

Din considerentele expuse, pretinde de la Primăria s. Taraclia de Salcie diferența

de salariu neachitat în mărime de 404 lei timp de 22 de luni, în total 10101, 61 de lei.

Solicită admiterea cererii, încasarea din contul Primăriei s. Taraclia de Salcie în

beneficiul său salariul în mărime de 10101, 61 de lei; compensarea prejudiciului moral

1

cauzat în mărime de 3 salarii lunare; și compensarea cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea Judecătoriei Cahul din 16 martie 2016 s-a respins ca neîntemeiată

cererea de chemare în judecată depusă de Lidia Condorachi împotriva Primăriei

s.Taraclia de Salcie cu privire la încasarea plăților salariale, repararea prejudiciului

moral și compensarea cheltuielilor de judecată, ca fiind neîntemeiată (f.d. 44-45).

În susținerea poziției sale, prima instanță a reținut că, Lidia Condorachi nu putea

beneficia de sporul la salariu pentru vechimea în muncă, deoarece la momentul

încheierii contractului individual de muncă pe durată determinată nu avea vechime în

muncă, cel puțin egală cu vechimea în muncă a predecesorului funcției deținute de

aceasta.

Prin decizia Curții de Apel Cahul din 24 ianuarie 2017 s-a admis apelul declarat

de Lidia Condorachi, s-a casat integral hotărârea Judecătoriei Cahul din 16 martie

2016, cu emiterea unei noi hotărâri, prin care s-a respins ca fiind neîntemeiată acțiunea

reclamantei Lidia Condorachi împotriva Primăriei comunei Taraclia de Salcie cu

privire la încasarea plăților salariale, repararea prejudiciului moral și compensarea

cheltuielilor de judecată (f.d. 82-85).

În susținerea poziției sale, instanța de apel a reținut că, instanța de fond nu a

constatat și nu a elucidat pe deplin circumstanțele de fapt importante pentru

soluționarea pricinii, iar circumstanțele considerate de prima instanță ca fiind

constatate nu-și au reflectare în probele administrate.

Pe fondul cauzei, instanța inferioară a remarcat că, din momentul angajării Lidiei

Condorachi la 22 februarie 2010 și până la 01 ianuarie 2012 îi putea fi stabilit salariul

de funcție de la 637, 50 de lei până la 935 de lei, deoarece dânsa nu avea studii

superioare, iar potrivit art. 9 alin. (4) din Legea cu privire la sistemul de salarizare în

sectorul bugetar (în redacția actuală perioadei 22 februarie 2010 – 01 ianuarie 2012),

grilele de salarii specificate în anexele nr. 4-6 sunt stabilite pentru personalul cu studii

superioare. Pentru persoanele care nu au nivelul de pregătire necesar, grilele salariilor

funcției se aplică cu coeficientul 0,85.

A mai reținut instanța de apel că, în conformitate cu prevederile art.10 alin.(1), (4)

și (5) din Legea cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar, primarul satului

Taraclia de Salcie nu a avut dreptul de a-i stabili Lidiei Condorachi, la momentul

angajării, un salariu de funcție mai mare decât 637, 50 de lei.

Astfel, având în vedere că, Lidia Condorachi nu a deținut anterior funcție publică,

aceasta nu putea beneficia de sporul lunar pentru vechimea în muncă conform art. 13

din Legea cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar, or, acest spor începe

a fi calculat doar după 2 ani vechime în muncă.

Aderent, instanța inferioară a notat că, Lidia Condorachi nu poate invoca faptul

că, urma să primească același salariu precum și precedentul salariat, or obligațiile de

plată ale angajatorului rezultă din reglementări normative și nu din precedente de

salarizare. La fel, nu poate fi reținut argumentul apelantei, precum că, începând cu 01

ianuarie 2012 i-a fost calculat salariul pentru aceeași funcție în mărime de 1599, 39 de

lei, deoarece această majorare este condiționată de modificări operate în Legea cu

privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar, și nu de schimbarea situației de

fapt.

La data de 16 martie 2017 reprezentantul Lidiei Condorachi, avocatul Alexandru

Arnaut, a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Cahul din 24 ianuarie 2017

solicitând admiterea recursului, casarea integrală a deciziei Curții de Apel Cahul, cu

2

trimiterea pricinii spre rejudecare în instanța de apel.

În motivarea recursului a reiterat circumstanțele faptice ale cauzei și a invocat că,

instanțele de fond au aplicat eronat prevederile Legii cu privire la sistemul de

salarizare în sectorul bugetar, deoarece normele acesteia nu reglementează raporturile

juridice de interimat a funcției publice, iar în lipsa asemenea reglementări, legea este

aplicabilă în limitele raporturilor juridice prevăzute expres, nefiind aplicabile prin

extindere altor raporturi juridice, în caz contrar fiind pus în pericol principiul

legalității.

Totodată, reprezentantul recurentei constată o contradictorialitate în decizia

instanței de apel, deoarece prin cererea de apel Lidia Condorachi a solicitat casarea

hotărârii primei instanțe cu pronunțarea unei hotărâri de admitere a acțiunii, iar prin

actul de dispoziție recurat instanța de apel a casat hotărârea primei instanțe și a admis

cererea de apel și a respins acțiunea. În asemenea circumstanțe, consideră că, instanța

de apel a încălcat prevederile art. 373 alin. (1) din Codul de procedură civilă,

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile,

completul Colegiului civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme

de Justiție consideră că recursul este inadmisibil din următoarele motive.

Articolul 431 din Codul de procedură civilă consemnează în alineatul (2) că,

asupra admisibilității recursului decide un complet din 3 judecători.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor

de drept procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărîrea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră

că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în

care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

3

(5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanță din

oficiu și în toate cazurile.

În conformitate cu art.433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art. 434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

Conform art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de

2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este

termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Completul consideră recursul ca fiind declarat în termen, deoarece decizia

instanței de apel datează cu 24 ianuarie 2017 (f.d. 82), iar cererea de recurs a fost

depusă la oficiul poștal la data de 16 martie 2017, fapt confirmat prin amprenta

sigiliului aplicată pe plic (f.d. 91).

Nu pot fi acceptate alegațiile reprezentantului recurentei precum că, instanțele de

fond au aplicat eronat prevederile Legii cu privire la sistemul de salarizare în sectorul

bugetar, deoarece normele acesteia nu reglementează raporturile juridice de interimat

al funcției publice, iar în lipsa asemenea reglementări, legea este aplicabilă în limitele

raporturilor juridice prevăzute expres, nefiind aplicabile prin extindere altor raporturi

juridice, în caz contrar fiind pus în pericol principiul legalității. Or, funcția în care a

fost angajată recurenta este prevăzută la poziția C66 din anexa Legii pentru aprobarea

clasificatorului unic al funcțiilor publice, funcția de specialist.

Potrivit art. 9 alin. (1) din Legea cu privire la sistemul de salarizare în sectorul

bugetar, salariile personalului instanțelor judecătorești, procuraturii, autorităților

administrației publice centrale și locale, cu statut de funcționar public, cuprind:

a)salariul de bază care se stabilește în raport coresponsabilitatea și complexitatea

atribuțiilor, precum și cu nivelul de pregătire necesar funcției ocupate; b) sporurile la

salariul de bază: pentru grad de calificare; pentru vechime în muncă; pentru înaltă

competentă profesională, intensitate a muncii, precum și pentru îndeplinirea unor

sarcini de importantă majoră; pentru păstrarea confidențialității; pentru utilizarea, în

exercițiul funcțiunii, a unor limbi străine; c) premiul pentru rezultatele activității

curente.

Totodată, alineatul (2) al aceluiași articol statuează că, grilele de salarii pentru

funcțiile de bază din autoritățile indicate la alin. (1) sânt specificate în anexele nr.4-6.

Astfel, din momentul angajării la 22 februarie 2010 și până la 01 ianuarie 2012

Lidiei Condorachi îi putea fi stabilit salariul de funcție de la 637, 50 de lei până la

935 de lei, deoarece din materialele cauzei rezultă că aceasta nu avea studii

superioare, iar potrivit art. 9 alin. (4) din Legea cu privire la sistemul de salarizare în

sectorul bugetar (în redacția perioadei 22 februarie 2010 – 01ianuarie 2012), grilele

de salarii specificate în anexele nr.4-6 sunt stabilite pentru personalul cu studii

superioare, pentru persoanele care nu au nivelul de pregătire necesar, grilele salariilor

funcției se aplică cu coeficientul 0,85.

Aderent, completul reține că, prin prisma art. 10 alin. (1), (4) și (5) din Legea cu

privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar (în redacția perioadei 22 februarie

2010 – 01ianuarie 2012), la momentul angajării recurenta nu putea beneficia de

4

sporul lunar pentru vechimea în muncă, deoarece anterior nu a deținut funcție

publică.

Distinct celor menționate, instanța de recurs critică alegațiile reprezentantului

recurentei precum că, ultima urma să primească același salariu ca și precedentul

salariat, or, obligațiile de plată ale angajatorului rezultă din actele normative ce

reglementează raportul de muncă și nu din precedente de salarizare.

La fel, nu pot fi acceptate nici argumentele reprezentantului recurentei precum

că, decizia recurată este în contradictorialitate cu pretențiile Lidiei Condorachi,

deoarece prin cererea de apel ultima a solicitat casarea hotărârii primei instanțe, cu

pronunțarea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii, iar instanța de apel a admis

apelul și a pronunțat o nouă hotărâre de respingere a acțiunii. Or, potrivit art.373 alin.

(4) din Codul de procedură civilă, instanța de apel nu este legată de motivele apelului

privind legalitatea hotărârii primei instanțe, ci este obligată să verifice legalitatea

hotărârii în întregul ei.

Legiuitorul a acordat efect devolutiv apelului, care are ca efect specific

transmiterea dreptului de a judeca pricina, în principiu integral, sub toate aspectele de

fapt și de drept, de la instanța inferioară la instanța de grad superior. În consecință,

caracterul devolutiv al apelului presupune posibilitatea părților de a supune judecării în

apel litigiul dintre ele, în ansamblul său, cu toate problemele de fapt și de drept ce au

fost ridicate în primă instanță.

Astfel, efectul devolutiv al apelului presupune două limite raționale: tantum

devolutum quantum apellatum, adică instanța de apel rejudecă în fapt și în drept, ceea

ce apelantul a înțeles să atace din hotărârea primei instanțe, fiind o consecință a

principiului disponibilității care guvernează procesul civil și tantum devolutum

quantum iudicatum, unde instanța de apel, efectuează o nouă examinare în fond, dar și

realizează controlul judiciar complet, în fapt și în drept, asupra ceea ce a hotărât prima

instanță.

Prin urmare, în temeiul art. 386 alin. (1) din Codul de procedură civilă, instanța

inferioară avea obligația de a casa hotărârea primei instanțe în cazul în care a constatat

circumstanțe importante pentru soluționarea pricinii care nu au fost constatate și

elucidate pe deplin în prima instanță; circumstanțe importante pentru soluționarea

pricinii, pe care prima instanța le-a considerat constatate, nu au fost dovedite cu probe

veridice și suficiente; normele de drept material sau normele de drept procedural au

fost încălcate sau aplicate eronat.

În altă ordine de idei, instanța de recurs constată că, argumentele invocate în

cererea de recurs, în esența lor, sânt similare argumentelor invocate în cererea de apel

și au fost deja supuse examinării și aprecierii juste de către instanța de apel prin

prisma art. 130 și 139 din Codul de procedură civilă, în raport cu dispozițiile art. 118

din aceeași lege, fiindu-le oferite concluziile de rigoare și respectiv nu urmează a fi

reiterate în ordine de recurs, iar actele normative vizate au fost interpretate și aplicate

elocvent de instanța de apel prin prisma circumstanțelor importante ale pricinii.

Aderent, completul Colegiului civil comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție notează că, reprezentantul recurentei nu a invocat niciun

argument plauzibil în vederea ilegalității deciziei instanței de apel și a hotărârii

instanței de fond.

În acest sens, instanța de recurs reamintește prin prisma jurisprudenței CtEDO,

fosta Comisie a arătat că „… art. 6 §1 al Convenției, nu impune motivarea în detaliu a

5

unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice,

respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca

fiind lipsit de șanse de succes” (cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia

Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).

Completul concluzionează că, din conținutul cererii de recurs nu rezultă existenta

unuia din temeiurile legale de recurs, iar circumstanțele de fapt invocate de

reprezentantul recurentei în cererea de recurs nu constituie obiect al recursului, or

recursul devoluează exclusiv circumstanțe de drept a pricinii.

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța inferioară a

examinat pricina sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele prezentate,

iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432

alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil comercial

și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera recursul declarat de reprezentantul recurentei Lidia Condorachi, avocatul

Alexandru Arnaut, în baza art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, ca fiind

inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de reprezentantul Lidiei Condorachi, avocatul Alexandru

Arnaut, se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Ion Druță

6