3ra-399/17 — contestarea actului administrativ
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- contestarea actului administrativ
- Temei legal
- temeiurile declarării recursului
3ra-399/17 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
Judecătoria Cahul Dosarul nr. 3ra-399/17 Judecător: L. Turculeț Curtea de Apel Cahul Judecători: G. Varvin, I. Dănăilă, R. Petrov Î N C H E I E R E 10 mai 2017 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu, Judecătorii Tamara Chișca-Doneva, Iuliana Oprea soluționând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Întreprinderea Individuală „Galina Pușkin”, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Întreprinderea Individuală „Galina Pușkin” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Cahul-Gaz” cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curții de Apel Cahul din 15 noiembrie 2016, prin care s-a admis recursul declarat de Întreprinderea Individuală „Galina Pușkin”, s-a casat hotărârea Judecătoriei Cahul din 08 decembrie 2015 și s-a pronunțat o nouă hotărâre prin care s-a admis parțial acțiunea formulată de Întreprinderea Individuală „Galina Pușkin”, s-a anulat ca fiind emisă contrar prevederilor legii hotărârea comisiei Societății cu Răspundere Limitată „Cahul-Gaz” nr. 8a din 18 august 2015 cu declararea prejudiciului cauzat de Întreprinderea Individuală „Galina Pușkin” prin consumul fraudulos de gaze naturale în sumă de 340 178, 78 lei, C O N S T A T Ă: La data de 19 octombrie 2015, reclamantul ÎI „Galina Pușkin” a depus cerere de chemare în instanța de contencios administrativ împotriva pârâtului SRL „Cahul-Gaz”, solicitând anularea ca fiind ilegale,
actul de depistare a încălcării clauzelor contractuale nr. 145 din 29 iulie 2015, a hotărârii comisiei nr. 8a din 18 august 2015 și a facturii de plată a gazelor naturale nr. 00000035 din 25 august 2015. În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, la 29 iulie 2015 reprezentanții SRL „Cahul Gaz” au efectuat un control privind funcționarea echipamentului de evidență a consumului de gaze naturale la consumatorul ÎI „Galina Pușkin”. În cadrul verificării a fost întocmit actul nr. 145 din 29 iulie 2015 conform căruia, în rezultatul controlului, în prezența reprezentantului abonatului, ar fi fost depistate suspiciuni de intervenție nesancționată în funcționarea mecanismului de calcul al contorului privind evidența consumului de gaze al consumatorului.
1 Menționează că, echipamentul de măsurare a fost demontat, împachetat și transmis consumatorului pentru a fi prezentat ulterior la comisia pentru examinarea încălcărilor condițiilor contractuale privind consumul fraudulos al gazelor naturale de către consumatorul ÎI „Galina Pușkin”. Indică reclamantul că, prin hotărârea Comisiei nominalizate nr. 8a din 18 august 2015 a fost calculat prejudiciul cauzat furnizorului de către consumatorul ÎI „Galina Pușkin” în rezultatul consumului fraudulos al gazelor naturale în cuantum de 340 178,78 lei, sumă care ÎI „Galina Pușkin” urmează să o achite furnizorului și a fost eliberată Factura de plată a gazelor naturale nr. 00000035 din 25 august 2015, adoptată în baza hotărârii nominalizate, din care rezultă că, spre plată a fost înaintată suma prejudiciului în cuantum de 101 143,03 lei.
Consideră reclamantul că, nu au încălcat condițiile contractului de furnizare și utilizare al gazelor naturale, nu a intervenit în integritatea sigiliilor utilajului de evidență și măsurare al gazelor naturale și nu a consumat fraudulos gaze naturale. Menționează reclamantul că, în baza alin. (1) art. 14 din Legea contenciosului administrativ a înaintat la 19 august 2015 și 01 septembrie 2015 în adresa SRL „Cahul Gaz” cereri prealabile, în care a expus circumstanțele cauzei de față și a solicitat anularea actelor adoptate. La 18 septembrie 2015 a recepționat prin intermediul poștei o înștiințare expediată de către SRL „Cahul Gaz”, din care rezultă că, cererile prealabile au fost respinse. Prin hotărârea Judecătoriei Cahul din 08 decembrie 2015 a fost respinsă acțiunea depusă de ÎI „Galina Pușkin” împotriva SRL „Cahul-Gaz” cu privire la contestarea actelor administrative, ca fiind neîntemeiată.
În dezacord cu hotărârea enunțată, la data de 18 decembrie 2015, ÎI „Galina Pușkin” a declarat apel, prin care solicită casarea hotărârii, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii. La data de 24 februarie 2016, ÎI ,,Galina Pușkin” a depus cerere de apel suplimentară, în care a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii. Prin decizia Curții de Apel Cahul din 15 noiembrie 2016 s-a admis apelul declarat de ÎI „Galina Pușkin”, s-a casat integral hotărârea Judecătoriei Cahul din 08 decembrie 2015 și s-a pronunțat o nouă hotărâre prin care s-a admis parțial acțiunea formulată de ÎI „Galina Pușkin”, s-a anulat ca fiind emisă, contrar prevederilor legii, hotărârea comisiei SRL „Cahul-Gaz” nr. 8a din 18 august 2015 de calcularea prejudiciului cauzat de ÎI „Galina Pușkin” prin consumul fraudulos de gaze naturale în sumă de 340 178,78 lei.
În rest acțiunea s-a respins ca fiind neîntemeiată. Nefiind de acord cu decizia instanței de apel, la 13 februarie 2017, ÎI „Galina Pușkin” a declarat recurs, prin care solicită admiterea recursului, casarea deciziei Curții de Apel Cahul din 15 noiembrie 2016 și a hotărârii Judecătoriei Cahul din 2 08 decembrie 2015 cu rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să fie admisă integral acțiunea. În motivarea cererii de recurs recurenta relevat că, decizia Curții de Apel Cahul din 15 noiembrie 2016 precum și hotărârea Judecătoriei Cahul din 08 decembrie 2015 sunt neîntemeiate. Recurenta a invocat neaplicarea normelor de drept material și procedural pertinente cauzei.
Instanța de recurs constată că, decizia instanței de apel din data 15 noiembrie 2016 a fost expediată recurentului la 02 decembrie 2016 și având în vedere că, la materialele dosarului nu este anexată dovada recepționării acesteia de către ÎI „Galina Pușkin”, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, prin prisma art. 425 CPC, consideră recursul depus la data de 13 februarie 2017 în termen. În conformitate cu art. 439 alin. (2) CPC, după parvenirea dosarului un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acestuia.
La 06 martie 2017, în adresa intimatei a fost expediată spre cunoștință copia recursului declarat de către ÎI „Galina Pușkin” cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței. Intimata nu și-a valorificat dreptul procedural respectiv și nu a depus referință în termenul stabilit. Examinând temeiurile de admisibilitate ale recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil din următoarele considerente. Verificând motivele de casare invocate în cererea de recurs, completul atestă că, recurenta indică argumente ce țin de dezacordul cu felul în care instanțele au apreciat înscrisurile probatoare și au constatat circumstanțele cauzei.
Nu pot fi reținute ca temei de admisibilitate aceste argumente, deoarece țin de reaprecierea probelor, fapt inadmisibil în recurs. În speță, completul menționează că, recursul în cauză conține obiecțiile de fapt și de drept, care deja au fost obiect de studiere și verificare de către instanțele ierarhic inferioare, primind o apreciere corespunzătoare. În consecință, nu există aparența unei încălcări a dreptului recurentei la soluționarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei, în modul în care este garantat de articolului 6 § 1 al Convenției.
Drept urmare, se reține că, argumentele invocate în recurs nu pot constitui temei de admitere a recursului, deoarece nu denotă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, așa cum formal invocă recurenta și, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter 3 devolutiv numai asupra problemelor de drept, verificându-se numai legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt. Astfel, completul constată că, argumentele invocate de recurentă nu pot constitui temei de casare a deciziei recurate, or, acestea nu se încadrează în cele expres stabilite la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.
Potrivit prevederilor art. 432 alin. (1) CPC RM, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că, normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) CPC stabilește că, săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) CPC constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că, aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC RM cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC. Totodată, potrivit jurisprudenței Curții Europene, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, pe când în recursul declarat de către ÎI ,,Galina Pușkin” asemenea aspecte nu se regăsesc. Din considerentele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către ÎI ,,Galina Pușkin” ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art. 269-270, 432, 433 lit. a), 440 alin. (1) CPC al RM, completul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, D I S P U N E: Recursul declarat de către Întreprinderea Individuală „Galina Pușkin” se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chișca-Doneva Iuliana Oprea 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.