2ra-883/17 — obligarea de anu folosi norme și practici interzise ș.a.

2ra-883/17 — obligarea de anu folosi norme și practici interzise ș.a. (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

prima instanță: A. Miron dosarul nr. 2ra-883/17

instanța de apel: N. Vascan, E. Fistican, V. Negru

Î N C H E I E R E

04 mai 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul – Valeriu Doagă

Judecătorii – Tamara Chișca-Doneva, Nicolae Craiu

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursurilor declarate de Sergiu

Balta și reprezentantul Asociației Obștești „Protecția Consumatorilor”, Alexandru

Robotov,

în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Întreprinderea

Municipală de Gestionare a Fondului Locativ nr. 22, intervenient accesoriu Societatea

pe Acțiuni „Termoelectrica” împotriva lui Sergiu Balta și Victor Balta cu privire la

încasarea datoriei, și cererea reconvențională depusă de Asociația Obștească

„Protecția Consumatorilor” în interesele consumatorului Sergiu Balta împotriva

Întreprinderii Municipale de Gestionare a Fondului Locativ nr. 22 cu privire la

constatarea neaplicării normelor imperative privind încheierea contractului cu

consumatorul final,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 12 octombrie 2016

c o n s t a t ă:

La data de 14 iulie 2016 Întreprinderea Municipală de Gestionare a Fondului

Locativ nr. 22 (în continuare ÎMGFL nr. 22), intervenient accesoriu Societatea pe

Acțiuni „Termocom” (în continuare SA „Termocom”) în procedura falimentului, a

depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Sergiu Balta și Victor Balta cu

privire la încasarea datoriei.

În motivarea acțiunii a menționat că, în baza contului personal deschis la ÎMGFL

nr. 22 pe numele pârâților, SA „Termocom” în procedura falimentului a livrat energie

termică.

Relevă faptul că, pârâții nu au achitat serviciile prestate, iar datoria formată la

data de 01 aprilie 2014 constituie suma de 2810, 25 de lei pentru energia termică, fapt

ce se confirmă prin informația despre calcularea și achitarea serviciilor locativ-

comunale respective.

Solicită admiterea cererii și încasarea în mod solidar din contul pârâților în

beneficiul ÎMGFL nr. 22 suma de 2810, 25 de cu titlu de datorie, suma de 270, 00 de

lei cu titlu compensare a taxei de stat și a cheltuielilor de judecată.

La data de 22 septembrie 2015 Asociația Obștească „Protecția Consumatorilor” și

Sergiu Balta au înaintat acțiune reconvențională împotriva ÎMGFL nr. 22 cu privire la

1

constatarea neexecutării normelor imperative privind încheierea contractului cu

consumatorul final (f.d. 50-62 vol. I).

În motivarea acțiunii reconvenționale a menționat că, nu a fost respectată

procedura prealabilă pentru înaintarea acțiunii de bază. Totodată, cererea de bază nu

conține informații privind perioada formării datoriilor.

A mai invocat faptul că, temei pentru înaintarea facturii este contractul, care în

speță lipsește. Necesitatea încheierii contractelor este prevăzută de legislație și

constituie o normă imperativă. Relevă că, nefiind întrunite aceste condiții, solicitarea

de a achita aceste servicii este un șantaj, o practică comercială eronată și nu poate fi

satisfăcută, deoarece factura nu poate substitui contracatul.

Solicită respingerea integrală a acțiunii înaintate de ÎMGFL nr. 22 împotriva lui

Sergiu Balta ca fiind neîntemeiată; obligarea ÎMGFL nr. 22 de a renunța la practicile

comerciale interzise prin lege; și constatarea neaplicării normelor imperative privind

încheierea obligatorie a contractelor pentru prestarea serviciilor comunale cu

consumatorul final Sergiu Balta.

Prin hotărârea Judecătoriei Râșcani, mun. Chișinău, din 24 martie 2016, s-a

admis cererea de chemare în judecată depusă de ÎMGFL nr. 22, intervenient accesoriu

SA „Termoelectrica” împotriva lui Sergiu Balta și Victor Balta cu privire la încasarea

datoriei; s-a âncasat din contul lui Sergiu Balta în beneficiul ÎMGFL nr. 22 cu titlu de

datorie pentru energia termică formată la data de 01 aprilie 2014 în sumă de 2810, 25

de lei și cu titlu de cheltuieli de judecată sub forma taxei de stat în sumă de 270 de lei,

în total suma ce urmează a fi încasată constituie – 3080, 25 de lei; pretențiile privind

încasarea datoriei de la pârâtul Victor Balta s-au respins, ca neîntemeiate. Totodată, s-

a respins cererea reconvențională depusă de AO „Protecția Consumatorilor” în

interesele reclamantului Sergiu Balta împotriva Întreprinderii Municipale de

Gestionare a Fondului Locativ nr. 22 cu privire la constatarea neaplicării normelor

imperative privind încheierea contractului cu consumatorul final (f.d. 151-156 vol. I).

În susținerea poziției sale, prima instanță a reținut că, pretențiile înaintate

împotriva lui Victor Balta urmează a fi respinse din raționamentul că acesta nu

locuiește pe adresa dată și nu beneficiază de serviciile prestate. Or, conform art.56 din

Codul cu privire la locuințe, membrii familiei chiriașului, care locuiesc împreună cu

dânsul, se bucură la fel ca chiriașul de toate drepturile și le revin toate obligațiile, ce

decurg din contractul de închiriere a încăperilor de locuit.

La fel, instanța inferioară a conchis neîntemeiată cererea reconvențională, având

în vedere că, potrivit Regulamentului cu privire la modul de prestare și achitare a

serviciilor locative, comunale și necomunale pentru fondul locativ, contorizarea

apartamentelor și condițiile deconectării acestora de la/reconectării la sistemele de

încălzire și alimentare cu apă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.191 din 19

ianuarie 2002, plata pentru serviciile comunale se percepe în baza contractelor

încheiate între furnizor-consumator, furnizor-gestionar și între gestionar-consumator

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 12 octombrie 2016 s-a respins apelul

declarat de Sergiu Balta și AO „Protecția Consumatorilor” și s-a menținut hotărârea

Judecătoriei Râșcani, mun. Chișinău, din 24 martie 2016 (f.d. 201-208 vol. I).

La data de 23 februarie 2017 Sergiu Balta și AO „Protecția Consumatorilor” au

depus cerere de recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 12 octombrie

2016, solicitând repunerea recursului în termen; admiterea recursului; casarea deciziei

instanței de apel și a hotărârii primei instanțe, cu trimiterea pricinii spre rejudecare în

2

prima instanță (f.d. 1-4 vol. II).

În motivarea recursului au invocat motivele de fapt ale pricinii reiterând

temeiurile de fapt și de drept invocate în cererea de apel și cererea de chemare în

judecată. Suplimentar a menționat faptul că, prin decizia instanței de apel îi sunt

încălcate drepturile constituționale, și în special dreptul la un proces echitabil garantat

de art. 6 CEDO, deoarece instanța de apel urma să caseze hotărârea Judecătoriei

Râșcani, mun. Chișinău, din 24 martie 2016 din motiv că, instanța a soluționat

problema drepturilor unor persoane neantrenate în proces și pricina a fost examinată

cu încălcarea competenței jurisdicționale.

La data de 23 februarie 2017 AO „Protecția Consumatorilor” a depus cerere de

recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 12 octombrie 2016, solicitând

primirea și examinarea recursului, admiterea acestuia cu casarea deciziei instanței de

apel și a primei instanțe, cu trimiterea pricinii spre rejudecare în prima instanță.

În motivarea recursului a invocat motivele de fapt ale pricinii menționând că,

instanța de apel a încălcat normele de drept procedural, și anume principiul egalității

în fața legii, bunei-credințe a părților și dreptul la un proces echitabil. La fel, au fost

încălcate și normele de drept material ce reglementează prestarea și achitarea

serviciilor de gospodărie comunală.

Examinând temeiurile recursurilor în raport cu materialele pricinii civile,

completul Colegiului civil comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursurile sunt inadmisibile din următoarele

motive.

Articolul 431 din Codul de procedură civilă consemnează în alineatul (2) că,

asupra admisibilității recursului decide un complet din 3 judecători.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor

de drept procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărîrea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

3

(4) Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră

că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în

care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanță din

oficiu și în toate cazurile.

În conformitate cu art.433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art. 434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

Conform art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de

2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este

termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Completul consideră inoportun să examineze solicitarea recurenților Sergiu

Balta și AO „Protecția Consumatorilor” privind repunerea în termen a recursului din

23 februarie 2017, deoarece consideră că, calea de atac este exercitată în termen. La

caz, este remarcabil faptul că, decizia Curții de Apel Chișinău din 12 octombrie 2016

a fost expediată recurenților la data de 26 decembrie 2016, fapt confirmat amprenta

sigiliului ÎS „Poșta Moldovei” aplicată pe plicuri (f.d. 5, 14 vol. II), iar cererea de

recurs a fost depusă la data de 23 februarie 2017 (f.d. 1 vol. II).

Argumentele invocate în recursul declarat de Sergiu Balta și AO „Protecția

Consumatorilor” precum că, instanțele inferioare au soluționat problema drepturilor

unor persoane neantrenate în proces și au examinat pricina cu încălcarea competenței

jurisdicționale, nu pot fi reținute, or, conform prevederilor art.437 alin. (1) lit. f) din

Codul de procedură civilă, cererea de recurs trebuie să fie dactilografiată și trebuie să

cuprindă esența și temeiurile recursului, argumentul ilegalității deciziei atacate,

solicitările recurentului, propunerile respective.

La caz, instanța de recurs remarcă că, nu este suficientă simpla enumerare a

temeiurilor recursului, fiind necesară motivarea recursului, cu indicarea amănunțită a

motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor. Motivarea

recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție

pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al

părții, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală. Aderent, recursul nu se poate limita la

o simplă indicare a textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs

implicând determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o minimă

argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se

bazează.

În acest sens, trebuie menționat că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o

motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care,

circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a învedera

nelegalitatea hotărârii.

În consecință, completul subliniază că recurenții nu au expus în cererea de recurs,

printr-un memoriu, problema drepturilor a căror anume persoane neantrenate în proces

4

a fost soluționată de către instanță, precum și nu s-au expus referitor la invocata

examinare a pricinii cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Cu referire la recursul depus de reprezentantul Asociației Obștești „Protecția

Consumatorilor”, Alexandru Robotov, la data de 23 februarie 2017, completul îl

consideră ca fiind declarat în termen, deoarece decizia Curții de Apel Chișinău din 12

octombrie 2016 a fost expediată recurenților la data de 26 decembrie 2016, fapt

confirmat amprenta sigiliului ÎS „Poșta Moldovei” aplicată pe plicuri (f.d. 14 vol. II),

iar cererea de recurs a fost depusă la data de 23 februarie 2017 (f.d. 6 vol. II).

Alegațiile invocate în recursul declarat reprezentantul Asociației Obștești

„Protecția Consumatorilor”, Alexandru Robotov, precum că instanțele inferioare au

încălcat normele de drept material ce reglementează prestarea și achitarea serviciilor

de gospodărie comunală, nu pot fi acceptate, deoarece, la emiterea soluțiilor sale,

instanțele de fond s-au condus de prevederile pct. 8 din Regulamentul cu privire la

modul de prestare și achitare a serviciilor locative, comunale și necomunale pentru

fondul locativ, contorizarea apartamentelor și condițiile deconectării acestora de

la/reconectării la sistemele de încălzire și alimentare cu apă, aprobat prin Hotărârea

Guvernului nr. 191 din 19 ianuarie 2002, care prevede că, plata pentru serviciile

comunale se percepe în baza contractelor încheiate între furnizor-consumator,

furnizor-gestionar și între gestionar-consumator.

În acest sens, completul consideră că, instanțele inferioare corect au definit, prin

prisma art. 2 din Legea serviciilor publice de gospodărie comunală definește că,

operator este persoană juridică care dispune, dirijează, exploatează și întreține un

sistem public de gospodărie comunală și furnizează consumatorilor servicii publice de

gospodărie comunală în baza unui contract; consumator este persoană fizică sau

juridică care beneficiază de servicii publice de gospodărie comunală în baza unui

contract încheiat cu operatorul; gestionar al fondului locativ este persoană juridică

care este învestită cu drepturi și împuterniciri pentru executarea obligațiilor ce țin de

administrarea, întreținerea și exploatarea fondului locativ; iar intermediar la decontări

este persoană juridică care, în numele operatorului sau a gestionarului fondului

locativ, asigură, în bază de contract, distribuirea pe apartamente a volumelor de

servicii comunale furnizate/prestate, emiterea și expedierea bonurilor de plată,

perceperea plăților de la consumatori și transferul acestora operatorilor, informarea

consumatorilor privind facturarea și obligațiile de achitare a plăților pentru serviciile

consumate.

Aplicabil speței, instanța de recurs învederează alineatul (2) al articolului 39 din

Legea cu privire la energia termică și promovarea cogenerării, care statuează că,

raporturile juridice dintre unitățile termoenergetice sau cele dintre unitățile

termoenergetice și consumatori se stabilesc prin contractele încheiate și în

conformitate cu Regulamentul privind furnizarea energiei termice, elaborat de

Agenție.

La rândul său, Regulamentul cu privire la furnizarea și utilizarea energiei

termice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 434 din 09 aprilie 1998, stabilește în

pct. 21 că, la imobilele cu destinație de locuințe, contractul de furnizare se încheie cu

asociația de locatari, iar în lipsa acesteia cu persoana împuternicită, cu locatarii sau cu

proprietarul, după caz.

Distinct normelor legale precitate, alin. (2) al art. 40 din Legea cu privire la

energia termică și promovarea cogenerării prescrie că, în sectorul rezidențial,

5

reprezentantul autorizat al consumatorilor din blocurile de locuit cu sisteme colective

de alimentare cu energie termică, inclusiv din căminele și blocurile de locuit

departamentale, este administratorul fondului locativ respectiv, care încheie un

contract de furnizare a energiei termice cu furnizorul și repartizează lunar cantitatea de

energie termică consumată între deținătorii de apartamente sau chiriași.

Subsecvent, instanța de recurs opinează că, recurenții interpretează eronat

prevederile articolului 24 din Legea privind drepturile consumatorilor la încheierea

contractelor, or, conform prevederilor alineatul (7) al articolului 2 din Legea privind

drepturile consumatorilor la încheierea contractelor, în sensul prezentei legi,

contractele de furnizare a serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare,

contractele de furnizare a gazelor naturale și contractele de furnizare a energiei

electrice, în cazul în care acestea nu prevăd vânzarea într-un volum limitat sau într-o

cantitate stabilită, contractele de furnizare a energiei termice și contractele privind

conținuturi digitale care nu sînt livrate pe un suport material nu se consideră nici

contracte de vânzare-cumpărare, nici contracte de prestări servicii.

Racordând normele legale precitate cu circumstanțele faptice ale speței,

Completul ajunge la concluzia că instanțele inferioare corect au dat o calificare corectă

raportul material litigios și au dat o interpretare și aplicare corectă normelor speciale

care reglementează relațiile de furnizare a energiei termice și normelor speciale care

reglementează relațiile contractuale de prestare a acestor servicii.

Prin urmare, prin prisma art. 37 din Legea cu privire la energia termică și

promovarea cogenerării, art. 25 din Legea serviciilor publice de gospodărie comunală,

și Punctul 17 din Regulamentul cu privire la modul de prestare și achitare a serviciilor

locative, comunale și necomunale pentru fondul locativ, contorizarea apartamentelor și

condițiile deconectării acestora de la/reconectării la sistemele de încălzire și

alimentare cu apă, în caz de prestare a serviciilor publice de gospodărie comunală,

indiferent de faptul a fost sau nu încheiat contract în acest sens, consumatorii urmează

să achite serviciile prestate. Or, lipsa unui contract scris nu scutește consumatorul de

obligația de a achita serviciul prestat.

Cu titlu secundar, completul constată că, argumentele invocate de recurenți, în

esența lor, sânt similare argumentelor invocate în cererea de apel și au fost deja

supuse examinării și aprecierii juste de către instanța de apel prin prisma art. 130 și

139 din Codul de procedură civilă, în raport cu dispozițiile art. 118 din aceeași legea,

fiindu-le oferite concluziile de rigoare și respectiv nu urmează a fi reiterate în ordine

de recurs, iar instanțele inferioare au elucidat circumstanțele importante ale pricinii.

Aderent, completul Colegiului civil comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție notează că, recurenții nu au invocat niciun argument

plauzibil în vederea ilegalității deciziei instanței de apel și a hotărârii instanței de fond.

În acest sens, instanța de recurs reamintește prin prisma jurisprudenței CtEDO,

fosta Comisie a arătat că „… art. 6 §1 al Convenției, nu impune motivarea în detaliu a

unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice,

respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca

fiind lipsit de șanse de succes” (cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia

Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).

Completul concluzionează că, din conținutul cererilor de recurs nu rezultă

existența unuia din temeiurile legale de recurs, iar circumstanțele de fapt invocate de

6

recurenți în cererile de recurs nu constituie obiect al recursului, or recursul devoluează

exclusiv circumstanțe de drept a pricinii.

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanțele inferioare

au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat și au apreciat corect probele

prezentate, iar argumentele invocate în recursuri nu se încadrează în temeiurile

prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul

Colegiului civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

ajunge la concluzia de a considera recursurile declarate de Sergiu Balta și

reprezentantul Asociației Obștești „Protecția Consumatorilor”, Alexandru Robotov,

în baza art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, ca fiind inadmisibile.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursurile declarate de Sergiu Balta și reprezentantul Asociației Obștești

„Protecția Consumatorilor”, Alexandru Robotov, se consideră inadmisibile.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Nicolae Craiu

7