2ra-767/17 — constatarea încălcării dreptului la examinarea în termen rezonabil a cauzei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- constatarea încălcării dreptului la examinarea în termen rezonabil a cauzei
- Temei legal
- temeiurile declarării recursului
2ra-767/17 — constatarea încălcării dreptului la examinarea în termen rezonabil a cauzei (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
prima instanță, Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău dosarul nr. 2ra-767/2017 judecător: V. Munteanu instanța de apel, Curtea de Apel Chișinău judecători: A. Panov, M. Anton, I. Cimpoi Î N C H E I E R E 03 mai 2017 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, Valentina Clevadî judecători Dumitru Mardari, Galina Stratulat examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Maria Luca, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Maria Luca împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova cu privire la constatarea încălcării dreptului la examinare în termen rezonabil a cauzei și încasarea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 12 ianuarie 2017, prin care s-a respins apelul declarat de Maria Luca cu menținerea hotărârii Judecătoriei Buiucani, mun.
Chișinău din 08 septembrie 2016, c o n s t a t ă : La 06 iunie 2016, Maria Luca a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiției al RM cu privire la constatarea încălcării dreptului la examinare în termen rezonabil a cauzei și încasarea prejudiciului moral.
În motivarea acțiunii a invocat că la 29 aprilie 2016 s-a adresat către judecătorul de instrucție al Judecătoriei Ialoveni cu cerere privind accelerarea urmăririi penale, prin care a solicitat să fie obligat procurorul raionului Ialoveni și organul de urmărire penală al IP Ialoveni să urgenteze finisarea urmăririi penale pe cauza penală nr. 2012440549, pornită la 08 decembrie 2012 de către organul de urmărire penală al Comisariatului de poliție al raionului Ialoveni, în baza elementelor infracțiunii prevăzute de art. 186 alin. (5) Cod penal, pe faptul sustragerii la 07 octombrie 2012 din apartamentul său, situat în orașul Ialoveni, de către persoane necunoscute a mijloacelor bănești în numerar, cu stabilirea unui termen pentru finisare de 14 zile.
A menționat reclamanta că, contrar prevederilor art. 20 alin. (6) Cod de procedură penală, judecătorul de instrucție al Judecătoriei Ialoveni nu a decis asupra cererii sale din 29 aprilie 2016 privind accelerarea urmăririi penale. Consideră că, atât organul de urmărire penală a IP Ialoveni, cât și procurorul raionului Ialoveni au încălcat termenul rezonabil de examinare a cauzei penale nr. 2012440549, pornită la 08 octombrie 2012 de către organul de 1 urmărire penală al Comisariatului de Poliție al raionului Ialoveni, în baza elementelor infracțiunii prevăzute de art. 186 alin. (5) Cod penal. A susținut că, prin încălcarea termenului rezonabil de examinare a cauzei penale nr. 2012440549, pornită la 08 octombrie 2012 de către organul de urmărire penală al Comisariatului de poliție al raionului Ialoveni, în baza elementelor infracțiunii prevăzute de art. 186 alin. (5) CP, i-a fost cauzat un prejudiciu manifestat prin stres și frustrare.
Solicită reclamanta admiterea acțiunii, constatarea încălcării dreptului la examinarea în termen rezonabil a cauzei penale, încasarea prejudiciului moral în sumă de 10 000 euro. Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 08 septembrie 2016 s-a respins acțiunea Mariei Luca împotriva Ministerului Justiției al RM cu privire la constatarea încălcării dreptului la examinare în termen rezonabil a cauzei și încasarea prejudiciului moral. Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la 08 septembrie 2016, Maria Luca a depus apel, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanțe și pronunțarea unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie admisă. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 12 ianuarie 2017 s-a respins apelul declarat de Maria Luca cu menținerea hotărârii Judecătoriei Buiucani, mun.
Chișinău din 08 septembrie 2016. La 31 ianuarie 2017 Maria Luca a primit contra semnătură copia deciziei instanței de apel (f.d. 133), iar la 01 februarie 2017 Curtea de Apel Chișinău a expediat în adresa intimatului copia deciziei (f.d. 134) La 15 februarie 2017, Maria Luca a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu pronunțarea unei noi hotărâri privind admiterea acțiunii. În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Astfel, prin prisma dispoziției citate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul declarat în termen.
Recurenta Maria Luca, în motivarea recursului a indicat că instanța de apel la adoptarea deciziei contestate nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată, și anume art. 4, alin. (1) din Legea privind repararea prejudiciului privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești nr. 87 din 21 aprilie 2011. Recurenta menționează că Ministerul Justiției al RM nu a prezentat probe ce ar confirma lipsa de încălcare a dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei și a lipsei suportării unui prejudiciu moral de către Maria Luca, în sensul art. 4, alin. (1) din Legea nr. 87 din 21 aprilie 2011. În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității 2 recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia.
În cazul neprezentării referinței în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia. La 15 martie 2017, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa Ministerului Justiției al RM cererea de recurs cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței. Până la examinarea pricinii, Ministerul Justiției al RM nu a depus referință la cererea de recurs declarată, prin care să-și exprime opinia referitor la recursul declarat.
În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). Audiind raportul verbal al judecătorului raportor și verificând temeiurile invocate în recurs în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil din următoarele motive. În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) și (3) aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Completul Colegiului menționează că Maria Luca, în cererea de recurs nu au invocat nici unul din temeiurile de declarare prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) sau (4) Codul de procedură civilă.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4). În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nicio referire cu privire la fondul recursului. Completul judiciar indică că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, fără a se examina temeinicia lor.
3 În acest sens, completul reiterează prin prisma jurisprudenței CEDO că „... art. 6 § 1 al Convenției, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes.” (cauza Rebait și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).
Astfel, din considerentele menționate și având în vedere faptul că, instanța de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de procedură și aplicarea corectă a legii materiale, iar în esența lor argumentele recursului care sunt similare argumentelor invocate în instanța de apel, au fost verificate minuțios, la judecarea pricinii în ordine de apel, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Maria Luca, ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e: Recursul declarat de Maria Luca, se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, Valentina Clevadî judecători Dumitru Mardari Galina Stratulat 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.