3ra-432/17 — anularea ordinului

3ra-432/17 — anularea ordinului (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 3ra-432/17

Prima instanță: Judecătoria Grigoriopol, cu sediul în Judecătoria Centru, mun.Chișinău (jud. N. Costin)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. Iu. Cimpoi, N. Simciuc, L. Bulgac)

ÎNCHEIERE

12 aprilie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecător Tatiana Vieru

Judecători Iurie Bejenaru

Oleg Sternioală

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Sergiu

Țurcan,

în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Sergiu Țurcan

împotriva Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne cu

privire la contestarea actului administrativ și restabilirea în funcție,

împotriva deciziei din 15 decembrie 2016 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă:

La 26 august 2014, Sergiu Țurcan a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne

solicitând anularea ordinului pîrîtului nr. 419 ef din 15 iulie 2014 „Cu privire la

sancționarea disciplinară a angajatului Inspectoratul de Poliție Botanica a Direcției

de Poliție a mun. Chișinău a Inspectoratului General al Poliției al Ministerului

Afacerilor Interne, locotenent-major de poliție Sergiu Țurcan”, restabilirea sa în

funcția de ofițer de urmărire penală a Secției urmărire penală a Inspectoratului de

Poliție Botanica a Direcției de Poliție a mun. Chișinău a Inspectoratului General al

Poliției.

În motivarea acțiunii, reclamantul a invocat că la 15 iulie 2014, în baza

ordinului Inspectoratului General al Poliției nr. 419 ef „Cu privire la sancționarea

disciplinară a angajatului Inspectoratul de Poliție Botanica a Direcției de Poliție a

mun. Chișinău a Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor

Interne, locotenent-major de poliție Sergiu Țurcan”, a fost sancționat disciplinar cu

concediere din poliție, ordinul fiindu-i adus la cunoștință și înmânată copia acestuia

la 29 iulie 2014. Prin ordinul contestat a fost sancționat disciplinar cu concediere din

poliție conform prevederilor art. 47 alin. (1) lit. к) al Legii nr. 320 din 27 decembrie

2012 cu privire la activitatea Poliției și statutul polițistului, pentru încălcarea

prevederilor art. 28 alin. (1) lit. lit. g), h) și i), art. 26 alin. (1) lit. lit. a), b), с) și к)

din Legea cu privire la activitatea Poliției și statutul polițistului și ale pct. 15 lit.i) și

j) din Codul de etică și deontologie al polițistului, aprobat prin Hotărârea Guvernului

RM nr. 481 din 10 mai 2006, manifestate prin nedenunțarea actelor de corupție,

1

neîntreprinderea măsurilor de prevenire și de combatere a faptelor de corupție,

neinformarea superiorilor și organelor competente despre actul de corupție, cât și

pentru încălcarea prevederilor art. 19 alin. (3), art. 20 alin. (1), art. 55 alin. (4) și art.

254 alin. (1) Cod de procedură penală și ale art. 5 alin. (3) și art. 13 alin.(1) lit. a) și

g) ale Legii privind statutul ofițerului de urmărire penală nr. 333-XVI din 10

noiembrie 2006, manifestată prin neasigurarea rolului activ al organului de urmărire

penală, neefectuarea la timp a urmăririi penale și neluarea tuturor măsurilor

prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate aspectele, completă și obiectivă a

circumstanțelor cauzei întru stabilirea adevărului în cadrul cauzelor penale nr.

2011422274, 2014420598 și 2014420597.

Menționează că, în contextul prevederilor art. 8 alin. (1) din Codul de

procedură penală, este prezumat nevinovat până când nu i-a fost deovedită vinovăția

sa în proces judiciar public.

Susține că, ordinul de aplicare a sancțiunii disciplinare este unul ilegal și

neîntemeiat, deoarece în cadrul urmăririi penale efectuate în baza dosarului penal

nr.2014970312 de către organul de urmărire penală al Centrului Național

Anticorupție au fost admise încălcări de ordin procedural, ceea ce a dus la

acumularea unui volum de probe inutile, care nu pot sta la baza vinovăției sale, iar

vinovăția sa nu poate fi întemeiată pe acestea. În dosarul penal menționat nu au fost

acumulate suficiente probe sub aspect obiectiv, care ar fi utile, pertinente și

concludente conform art. 95 Cod de procedură penală și ar dovedi vinovăția sa în

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 324 alin. (1) Cod penal.

Precizează că, studiind prevederile art. 28 alin. (1) lit. lit. g), h) și i) și art. 26

alin.(l) lit. lit. a), b), с) și к) ale Legii cu privire la activitatea Poliției și statutul

polițistului nr.320 din 27 decembrie 2012 și ale pct. 15 lit. i) și j) ale Codului de etică

și deontologie al polițistului, aprobat prin Hotărîrea Guvernului RM nr. 481 din 10

mai 2006, pe care pârâtul le-a considerat ca fiind încălcate, încălcări manifestate prin

nedenunțarea actelor de corupție, neîntreprinderea măsurilor de prevenire și de

combatere a faptelor de corupție, neinformarea superiorilor și organelor competente

despre actul de corupție, în coraport cu fapta produsă la 20 iunie 2014 în incinta

biroului nr. 18 al Inspectoratul de Poliție Botanica mun. Chișinău și incriminată lui,

s-a constatat că între acestea nu există o legătură directă, din motiv că nu a solicitat,

nu a acceptat și nu a primit careva mijloace bănești de la martorul Victor Șadlovschi

în cauza penală nr. 2014421085, la 20 iunie 2014.

Indică reclamantul că, angajații Centrului Național Anticorupție, în cadrul

percheziției efectuate la locul presupus al primirii banilor, nu au depistat și ridicat

mijloace bănești care „urmau” sau „au fost transmise” de către Victor Șadlovschi,

iar el nu a reușit să informeze șeful ierarhic superior și să sesizeze autoritățile

competente cu privire la faptele de corupție, precum și nu a reușit să părăsească

biroul de serviciu nr. 18, care este amplasat la primul nivel, deoarece imediat după

finalizarea acțiunii de urmărire penală - audierea martorului Victor Șadlovschi, după

părăsirea biroului de către ultimul, a fost reținut de către angajații Centrului Național

Anticorupție în scopul efectuării acțiunii de urmărire penală - percheziție, cu

limitarea drepturilor de a părăsi biroul, de a se eschiva și de a efectua sau primi

apeluri telefonice. În situația respectivă a fost în imposibilitatea de a informa imediat

2

șeful ierarhic superior despre tentativa de a fi mituit, fapt de care nu s-a ținut cont la

aplicarea sancțiunii disciplinare.

Declară că, martorul Victor Șadlovschi a înșelat colaboratorii Centrului

Național Anticorupție, a imitat convorbirea cu el, nu a transmis nimic, iar mijloacele

bănești probabil le-a însușit.

Referitor la încălcarea prevederilor art. 19 alin. (3), art. 20 alin.(l), art. 55 alin.

(4) și ale art. 254 alin. (1) CPP și ale art. 5 alin. (3) și art. 13 alin. (1) lit.a) și g) ale

Legii privind statutul ofițerului de urmărire penală, manifestată prin neasigurarea

rolului activ al organului de urmărire penală în neefectuarea la timp a urmăririi

penale și neluarea tuturor măsurilor prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate

aspectele, completă și obiectivă a circumstanțelor cauzei întru stabilirea adevărului

în cadrul cauzelor penale nr. 2011422274, 2014420598 și 2014420597, reclamantul

relevă că în cauza penală nr. 2011422274 au fost efectuate toate acțiunile de urmărire

penală în scopul propunerii inițierii investigațiilor și aplicării măsurii preventive în

privința învinuitului Vadim Stamatin, care s-a eschivat de la urmărirea penală și a

împiedicat la aflarea adevărului, precum și în scopul finalizării urmăririi penale în

privința învinuitului Ion Moșneaga, însă din considerentul că în gestiunea sa s-a aflat

un volum mare de cauze penale - 44 dosare penale, dintre care 21 dosare penale fiind

cu autori și necesitând un volum mare de lucru și prioritate, nu a reușit să

întocmească procurorului raportul cu propunerea menționată.

Afirmă reclamantul în privința cauzelor penale nr. 2014420597 și

nr.2014420598- ambele fiind fără autori, precum că au fost transmise dispoziții

organului de constatare spre executare în scopul descoperirii infracțiunilor și

stabilirii autorilor pentru a fi trași la răspundere penală, însă până la 20 iunie 2014,

nefiind executate dispozițiile date, nu a putut întocmi un raport cu propunere

conform prevederilor Codului de procedură penală, or, în caz contrar, propunerea ar

fi fost una prematură din considerentul efectuării unei urmăriri penale incomplete și

neobiective. Au fost efectuate toate acțiunile necesare de urmărire penală pe cauzele

penale date, în termen, cu respectarea normelor procesual-penale până la

descoperirea infracțiunilor și după caz, efectuarea unor noi acțiuni de urmărire

penală pe cauzele penale date.

Invocă că, încălcările invocate de către angajator privind neîndeplinirea

obligațiilor de serviciu conform legislației în vigoare, în special a efectuării urmăririi

penale pe cauzele penale cu nr. 2011422274, 2014420598 și 2014420597, sunt vădit

neîntemeiate și nefondate, fără a avea un suport probatoriu, iar la aplicarea sancțiunii

disciplinare s-a bazat pe probe neveridice, deși în conformitate cu art. 101 Cod de

procedură penală, fiecare probă ce stă la baza vinovăției persoanei trebuie să fie

apreciată sub aspectul pertinenței, concludentei, utilității și veridicității ei.

Remarcă reclamantul că, pe parcursul desfășurării activității ca colaborator al

Ministerului Afacerilor Interne, întotdeauna a avut o atitudine responsabilă,

exercitându-și în mod conștiincios obligațiile de serviciu, respectând normele legale

și prevederile Codului de procedură penală și ale Codului muncii și anterior nu a fost

sancționat disciplinar, avînd mai multe mențiuni.

Menționează că, ordinul de concediere s-a bazat doar pe presupuneri, fapt

nepermis de către lege. Conform art. 210 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, sancțiunea

disciplinară se aplică prin ordin (dispoziție, decizie, hotărîre), în care se indică în

3

mod obligatoriu temeiurile de fapt și de drept ale aplicării sancțiunii, temeiuri ce

lipsesc în ordinul contestat. Prin ordinul de concediere a fost recunoscut culpabil în

comiterea faptei prejudiciabile prevăzute de art. 324 alin. (1) Cod penal, în pofida

faptului că doar instanța de judecată poate recunoaște persoana culpabilă.

Prin hotărârea din 12 iulie 2016 a Judecătoriei Grigoriopol s-a respins cererea

de chemare în judecată depusă de Sergiu Țurcan împotriva Inspectoratului General

al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova cu privire la

anularea ordinului de concediere și restabilirea în funcție.

Prin decizia din 15 decembrie 2016 a Curții de Apel Chișinău s-a respins

apelul depus de Sergiu Țurcan și s-a menținut hotărârea din 12 iulie 2016 a

Judecătoriei Grigoriopol.

La 27 februarie 2017, Sergiu Țurcan a declarat recurs împotriva deciziei din

15 decembrie 2016 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea acesteia și a

hotărârii din 12 iulie 2016 a Judecătoriei Grigoriopol, cu pronunțarea unei noi

hotărâri privind anularea ordinului Inspectoratului General al Poliției nr. 419 ef. din

15 iulie 2014 cu restabilirea în funcția deținută până la 15 iulie 2014 în cadrul

Inspectoratului de Poliție Botanica, în funcția de ofițer de urmărire penală, cu

achitarea salariului pentru lipsa forțată de la serviciu cu executarea imediată a

hotărârii.

În susținerea recursului s-a invocat că decizia instanței de apel este ilegală și

urmează a fi casată integral, precum și hotărârea instanței de fond.

Indică recurentul că instanța de fond nu a aplicat legea care trebuia să fie

aplicată, aplicând o altă lege care nu trebuia să fie aplicată și a interpretat eronat

legea.

Menționează că, instanța de fond la emiterea hotărârii contestate a indicat că

intentarea unui dosar penal față de reclamant/apelant constituie temei veritabil de

respingere a acțiunii înaintate, ceea ce, în opinia sa, constitue o interpretare incorectă

a legislației muncii pe acest capăt de cerere. Consideră aplicabilă la caz autoritatea

lucrului judecat, deoarece pe de o parte instanța de fond în cauza penală constată că

a fost pus ilegal sub învinuire, iar pe de altă parte, instanța de fond în cauza civilă

emite o hotărâre în baza unor acțiuni care au fost deja recunoscute ilegale.

Opinează că, chiar și dacă ar fi admis careva omisiuni în vederea desfășurării

a careva acțiuni de urmărire penală în cadrul unor dosare penale, acestea nu constitue

temei pentru aplicarea unei sancțiuni disciplinare prin concedierea sa. Ori, la

materialele cauzei nu este anexată nici o plângere a procurorilor privind inacțiunile

sale în buna desfășurare a acțiunilor de urmărire penală.

În conformitate cu art. 434 alin.(1) Cod de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Decizia Curții de Apel Chișinău a fost adoptată la 15 decembrie 2016, iar

Sergiu Țurcan a declarat recurs la data de 27 februarie 2017.

Materialele pricinii atestă că decizia contestată a fost primită de către Sergiu

Țurcan la data de 28 decembrie 2016, conform recipisei (f.d.196), alte probe care să

ateste contrariul la materialele pricinii lipsesc.

Astfel, instanța de recurs consideră că recursul declarat de Sergiu Țurcan la

27 februarie 2017 împotriva deciziei din 15 decembrie 2016 a Curții de Apel

Chișinău, este în termen.

4

Examinând temeiurile recursului declarat de Sergiu Țurcan, completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție consideră recursul drept inadmisibil din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate

la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în

care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul

în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța

judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Sergiu Țurcan, nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură

civilă.

Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul

recurentului cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie

temei de casare a deciziei recurate.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii II-a are

caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432. alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

În această ordine de idei, completul Colegiului precizează că, în contextul

normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură

civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele

de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe,

suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului

instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin.(4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă

că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, însă,

din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor

de apreciere a probelor.

5

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în

jurisprudența sa constantă, rezultînd din prevederile art. 6 § 1 al Convenției

Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că nu

se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs,

întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva

sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza

Rebait și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie

1995, nr.26561/1995).

În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera inadmisibil recursul declarat de Sergiu Țurcan.

În conformitate cu art. art. 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură civilă,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Sergiu Țurcan împotriva deciziei

din 15 decembrie 2016 a Curții de Apel Chișinău.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecător Tatiana Vieru

Judecători Iurie Bejenaru

Oleg Sternioală

6