ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 29.03.2017

2ra-562/17 — recunoasterea certificatului

HOTĂRÂRE
29.03.2017
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
recunoasterea certificatului
Temei legal
temeiurile declararii recursului
RĂSFOIEȘTE: Curtea Supremă de Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
2ra-562/17 — recunoasterea certificatului (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Prima instanță: V. Zaporojan 2ra–

562/17

Instanța de apel: N. Chircu, A. Garbuz, O. Moraru

29 martie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, – Svetlana Filincova

Judecători – Iurie Bejenaru, Maria Ghervas

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursurilor declarate de

Ciumac Valentin, Chilat Svetlana și Ciumac Ion,

în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Rusu Vladimir către

Ciumac Cozma, Ciumac Valentin, Chilat Svetlana și Ciumac Ion privind

recunoașterea certificatelor de moștenitor parțial nule,

împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 01 noiembrie 2016, prin care a fost

admis apelul lui Vladimir Rusu și casată hotărârea Judecătoriei Drochia din 25

martie 2016 de respingere a acțiunii,

c o n s t a t ă:

La 01 iulie 2014, Vladimir Rusu a înaintat o cerere de chemare în judecată

către Cozma Ciumac, Valentin Ciumac, Svetlana Chilat, Ion Ciumac, intervenienți

accesorii Sabina Ciumac, Alexandra Ciumac, notarul public Ala Panteleev, prin

care a solicitat recunoașterea nulă și fără efecte juridice din momentul perfectării

lor de către notarul public Ala Panteleev, referitor la ½ cotă-parte din bunurile

imobile prevăzute în ele, a următoarelor certificate de moștenitor testamentar:

-nr.7361 din 03 decembrie 2013;

-nr.6358 din 14 octombrie 2013 (cu excepția bunului imobil nr. cadastral

3627107.024);

-nr.7305 din 02 decembrie 2013;

-nr.7741 din 24 decembrie 2013, încasarea cheltuielilor de judecată și

asigurarea acțiunii.

În motivarea acțiuni, a indicat că dânsul a crescut în familia lui Cozma

Ciumac, decedat la 02 februarie 2013, care i-a fost tată vitreg, fiind căsătorit cu

mama lui Valentina Ciumac, decedată la 01 ianuarie 2014. Copârâții sunt copii lui

Cozma Ciumac din prima căsătorie, iar Cozma Ciumac este nepotul acestuia. El,

Rusu Vladimir, și Natalia Gavriliuc sunt copiii din prima căsătorie a Valentinei

Ciumac. Totodată, în timpul căsătoriei mamei sale cu tatăl vitreg s-a născut, la

06.08.1974, fiul Ciumac Iurii, care a decedat, astfel încât prin reprezentare

succesor al acestuia a devenit intervenientul accesoriu din partea reclamantului.

Printre bunurile imobile comune agonisite, în timpul căsătoriei, de către

Cozma Ciumac și Valentina Ciumac se enumeră:

- terenul agricol cu nr. cadastral 3627102.066, trecut în totalitate în

proprietatea lui Cozma Ciumac, în temeiul certificatului de moștenitor testamentar

nr. 7361 din 03.12.2013;

- terenul agricol cu nr. cadastral 3627104.259, trecut în totalitate în

proprietatea lui Valentin Ciumac, în temeiul certificatului de moștenitor

testamentar nr. 6358 din 14.12.2013;

- terenul cu nr. cadastral 3627107.042, construcție casă de locuit cu nr.

cadastral 3627109.042.01, construcții accesorii cu nr. cadastral 3627109.042.02,

3627109.042.03, 3627109.042.07, 3627109.042.08, 3627109.042.09, situate în

corn. Palanca, r-1 Drochia, trecute în totalitate în proprietatea Svetlanei Chilat, în

temeiul certificatului de moștenitor testamentar nr. 7305 din 02.12.2013;

- teren grădină cu nr. cadastral 3627109.205, trecut în totalitate în proprietatea

lui Ion Ciumac, în temeiul certificatului de moștenitor testamentar nr. 7741 din

24.12.2013;

- teren pentru construcții cu nr. cadastral 3627109.138, trecut în totalitate în

proprietatea lui Ion Ciumac, în temeiul certificatului de moștenitor testamentar

nr. 7741 din 24.12.2013;

- teren agricol cu nr. cadastral 3627102. 064, trecut în totalitate în proprietatea

lui Ion Ciumac, în temeiul certificatului de moștenitor testamentar nr. 7741 din

24.12.2013.

Bunurile nominalizate au trecut în totalitate copârâților, în temeiul a patru

certificate de moștenitor testamentar, eliberate de notarul public Ala Panteleev,

fără a se ține cont de dreptul de proprietate la ½ cotă-parte a Valentinei Ciumac.

În opinia reclamantului, după decesul mamei sale, dânsul și Natalia Gavriliuc,

urmează să moștenească, în ordinea succesiunii legale, patrimoniul Valentinei

Ciumac, printre care trebuia să existe ½ cotă-parte din bunurile imobile

nominalizate, obținute de aceasta în timpul căsniciei cu Cozma Ciumac.

În cadrul termenului de acceptare a succesiunii a decedatei Valentina Ciumac,

reclamantul a depus declarație de acceptare a acesteia la 29 ianuarie 2014, iar

Natalia Gavriliuc a depus declarație de renunțare la cota-parte din averea

succesorală a defunctei în favoarea reclamantului.

Astfel, în temeiul art. 1499, 1500, 1526, 1530 Cod civil, consideră că, el

trebuie să moștenească, în ordinea succesiunii legale, 2/3 cotă-parte din

patrimoniul decedatei Valentina Ciumac, cu respectarea dreptului a 1/3 cotă-parte a

intervenientului accesoriu din partea reclamantului.

Prin hotărârea Judecătoriei Drochia din 25.03.2016, cererea de chemare în

judecată înaintată de Vladimir Rusu a fost respinsă ca neîntemeiată.

Prin decizia Curții de Apel Bălți din 01.12.2016, a fost casată hotărârea

Judecătoriei Drochia din 25.03.2016 cu pronunțarea unei hotărâri noi de admitere a

cererii de chemare în judecată, prin care au fost recunoscute nule în parte și fără

efecte juridice, din momentul perfectării de către notarul public Ala Penteleev,

referitor la ½ cotă-parte din bunurilor imobile, certificatele de moștenitor cu nr.

7361 din 03 decembrie 2013, eliberat lui Cozma Ciumac; nr. 6358 din 14

octombrie 2013 (cu excepția bunului imobil nr. cadastral 3627107.024), eliberat lui

Valentin Ciumac; nr. 7305 din 02 decembrie 2013, eliberat pe numele Svetlanei

Chilat; nr. 7741 din 24 decembrie 2013, eliberat lui Ion Ciumac. Totodată, fiind

încasate cheltuielile de judecată în mărime de 4175 de lei, 40 bani.

În motivarea soluției, instanța de apel, invocând prevederile art. 19, 20 din

Codul familiei, art. 371 Cod civil, a menționat că, la judecarea pricinii, prima

instanță nu a ținut cont de dreptul de proprietate a defunctei Valentina Ciumac, la

½ cotă-parte din proprietatea comună în devălmășie. Faptul că în Registrul

bunurilor imobile dreptul de proprietate era înregistrat după defunctul Ciumac

Cozma, nu o decade pe aceasta de dreptul de proprietate în devălmășie, dobândit în

căsătoria cu Ciumac Cozma, fapt confirmat prin înscrisurile prezentate la dosar.

La 17.01.2017, Ciumac Valentin a declarat recurs împotriva deciziei instanței

de apel din 01.12.2016, prin care a solicitat admiterea recursului cu menținerea

hotărârii primei instanțe.

În motivarea recursului a indicat că instanța de apel a examinat cauza cu

încălcarea esențială și aplicarea eronată a normelor de drept material.

La 23.01.2017, Chilat Svetlana a depus recurs împotriva deciziei enunțate,

motivându-și recursul prin aceea că, instanța de apel, la examinarea pricinii, nu a

ținut cont de faptul că certificatul de moștenitor pe numele ei a fost eliberat până la

decesul Valentinei Ciumac și bunurile testate nu erau în proprietatea ultimei.

La 23.01.2017, Ciumac Ion a declarat recurs împotriva deciziei instanței de

apel din 01.12.2016, invocând aceleași temeiuri.

Analizând temeiurile invocate în cererile de recurs, în raport cu materialele

pricinii și prevederile legale, Completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursurile

declarate de Ciumac Valentin, Chilat Svetlana și Ciumac Ion, neîntemeiate și care

urmează a fi declarate inadmisibile, din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces

sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural

prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la

art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Dat fiind faptul că temeiurile de declarare a recursului împotriva deciziei

curții de apel, prin prisma prevederilor secțiunii a 2-a a capitolului XXXVIII al

Codului de procedură civilă, sunt strict delimitate de art. 432, Completul reține că,

reieșind din prevederile art. 437 alin.(1) lit. f) CPC, în sarcina recurentului este

impusă obligația delimitării esenței, temeiului și argumentării acelei/acelor

încălcări esențiale și/sau a acelor circumstanțe ce indică la aplicarea eronată a

normelor de drept material sau procedural, și care ar dicta necesitatea declarării

recursului ca fiind admisibil.

În speță, însă criticile invocate de recurenți nu pot duce la admisibilitatea

recursurilor, ori acestea nu pot fi reținute prin prisma art. 432 CPC, în condițiile în

care se insistă în mod exclusiv asupra reaprecierii circumstanțelor cauzei, în

detrimentul evidențierii ilegalității soluției instanței de apel.

Acest fapt denotă caracterul declarativ al recursurilor, fiind lipsite de esență,

care evidențiază simplul fapt al dezacordului recurenților cu soluția dată de instanța

de apel, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului, având în

vedere faptul că, rolul exclusiv al recursului este de a asigura efectuarea unui

control de legalitate a deciziei atacate în baza temeiurilor legale de declarare a

recursului strict prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Abordarea recurenților, în speță, însă evidențiază în mod clar dezacordul

acestora cu soluția dată de instanța de apel, iar argumentele recursurilor nu permit

identificarea omisiunilor sau erorilor care ar impune declararea recursurilor ca

fiind admisibile.

Prin prisma jurisprudenței CtEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie

capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, să posede puterea de a

îndrepta în mod direct starea de lucruri, trăsătură distinctivă care nu este

evidențiată în cererile de recurs a recurenților Ciumac Valentin, Chilat Svetlana și

Ciumac Ion.

Astfel, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție constată lipsa temeiurilor care ar dicta necesitatea

declarării recursurilor ca fiind admisibile.

În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1)

CPC, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție,

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibile recursurile declarate de către Ciumac Valentin,

Chilat Svetlana și Ciumac Ion.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele completului,

Svetlana Filincova,

Judecători –

Iurie Bejenaru,

Maria Ghervas

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2018-04-18
0,94
2ra-524/18 — constatarea faptului acceptării succesiunii, declararea nulității certificatelor de moștenitor legal și recunoașterea dreptului de proprietate asupra averii succesorale
Prima instanţă, Judecătoria Glodeni: A. Ciobanu dosarul nr. 2ra-524/18 Instanţa de apel, Curtea de Apel Bălţi: A. Albu, A. Toderaş, E. Bejenaru D E C I Z I E 18 aprilie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administr
CSJ 2017-10-18
0,94
2ra-1218/17 — Prelungirea termenului de acceptare a succesiunii.
Dosarul nr. 2ra-1218/17 Judecătoria Rîşcani, mun. Chişinău Judecător: L. Ursu Curtea de Apel Chişinău Judecători: M. Guzun, N. Simciuc şi I. Cotruţă D E C I Z I E 18 octombrie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios ad
CSJ 2017-12-06
0,94
2ra-2108/17 — anularea parțială a titlului de autentificare a dreptului deținătorului de teren și a certificatului de moștenitor legal
Dosarul nr. 2ra-2108/17 Instanţa de fond: Judecătoria Buiucani mun. Chişinău – M. Muruianu Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău – L. Bulgac, D. Manole, G. Daşchevici D E C I Z I E 06 decembrie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comerci
CSJ 2018-09-26
0,94
2ra-1181/18 — constatarea faptului acceptării succesiunii, rcunoașterea nulității parțiale a certificatului de moștenitor legal și recunoașterea dreptului de proprietate
. b) art. 445 alin. (3) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e: Se admite recursul declarat de către Jeleva Svetlana, reprezentată de avocatul La
CSJ 2018-10-17
0,93
3ra-1126/18 — anularea refuzului, obligarea emiterii deciziei și semnarea contractului de vânzare-cumpărare la preț normativ a terenului
Dosarul nr. 3ra-1126/2018 Prima instanţă, Judecătoria Centru, mun. Chişinău (O. Tănase) Instanţa de apel, Curtea de Apel Chişinău (M. Guzun, L.Pruteanu, I. Cotruţă) DECIZIE 17 octombrie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de con
Sursă