3ra-248/17 — anularea dispoziției și obligarea acordării unei forme de azil

Dosarul nr.3ra-248/17

Instanța de fond: Judecătoria Centru, mun. Chișinău – I. Țurcan

Instanța de apel: CA Chișinău – A. Panov, I. Muruianu, A. Minciuna

Î N C H E I E R E

22 martie 2017 mun. Chișinău

Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al

Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului Svetlana Filincova,

judecători Sveatoslav Moldovan, Maria Ghervas,

soluționând chestiunea referitoare la admisibilitatea recursurilor declarate de către

N. A. și avocatul Veaceslav Ropot în interesele lui N.A.,

în pricina civilă la acțiunea lui N. A împotriva Biroului Migrație și Azil al

Ministerului Afacerilor Interne privind anularea deciziei și obligarea acordării unei

forme de azil,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din data de 09 noiembrie 2016,

C O N S T A T Ă:

N. A. la data de 20 mai 2016 s-a adresat cu cerere de chemare în judecată

împotriva Biroului Migrație și Azil, prin care a solicitat anularea deciziei nr.

92/16/DB din 15 aprilie 2016 privind respingerea cererii de azil, obligarea Biroului

Migrație și Azil de a-i acorda azil, încasarea din contul Biroului Migrație și Azil în

beneficiul lui N.A. a cheltuielilor suportate pentru asistența juridică în mărime de

10 000 lei (f.d. 5-9).

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat, că de origine este musulman șiit din

Liban. A părăsit Libanul în anul 2012 din motiv că gruparea Hezbollah impunea

musulmanii șiiți să participe la acțiunile militare din Siria.

Solicitarea de azil are scop de protecție împotriva acțiunilor grupării Hezbollah,

care în caz că se întoarce în țara de origine va fi recrutat ilegal și forțat la acțiuni

militare.

În susținerea cererii de acordare a azilului a făcut trimitere la rapoartele

internaționale cu privire la situația politică din Liban, dar Biroul de Migrație și azil

neîntemeiat a respins cererea.

Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din data de 20 iulie 2016 s-a

respins ca fiind nefondată cererea de chemare în judecată depusă de N. A. ( f.d.50, 54-

60).

Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la data de 09 august 2016 N. A. a

depus apel, prin care a solicitat casarea acesteia, cu emiterea unei hotărâri privind

admiterea acțiunii ( f.d. 53, 72-78).

1

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din data de 09 noiembrie 2016 s-a respins

apelul declarat de N.A., s-a menținut hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din

data de 20 iulie 2016 ( f.d. 85, 86-88).

Instanța de apel a reținut faptul, că cetățeanul Libanului N.A. la data de 20

decembrie 2010 și 28 februarie 2011 a intrat pe teritoriul Republicii Moldova în

calitate de turist la invitația SRL „ Memola- Grup” pe o perioadă de 30 zile, iar la data

de 22 aprilie 2011 la invitația cetățenei Republicii Moldova A.A. cu scopul reintegrării

familiei, obținând permis de ședere valabil până la 23 august 2014.

Urmare expirării termenului de ședere, N.A. nu a revenit în țara de origine, dar la

data de 30 octombrie 2015 a depus cerere de azil, invocând temerea că la întoarcerea în

țară va fi recrutat ilegal și forțat de către gruparea Hezbollah și îndreptat la acțiuni

militare în Siria.

Din analiza circumstanțelor de fapt instanța de apel a concluzionat, că N.A. nu a

părăsit teritoriul Libanului din cauza persecuției pe motiv de rasă, religie, naționalitate,

apartenență la un grup social sau opinie politică de către autoritățile Libanului, nu este

dat în căutare, nu a fost recrutat, torturat, supus la careva tratamente inumane, nu are

nici o sentință de condamnare și nu se află în vizorul autorităților de stat din Liban.

Studiul mai multor organisme internaționale demonstrează că pericolul indicat de

către solicitantul de azil de a fi recrutat și forțat să lupte în Siria nu persistă în țara de

origine.

Potrivit art. 45 alin.1, lit. a),b) al Legii nr. 270-XVOI din 18 decembrie 2008

privind azilul în Republica Moldova „actele considerate ca fiind o persecuție, în sensul

art.17, trebuie: să fie suficient de grave prin natura sau prin repetarea lor pentru a putea

constitui o violare gravă a drepturilor fundamentale ale omului, în special a drepturilor

de la care nu se pot face derogări potrivit art.15 alin.(2) din Convenția europeană

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, încheiată la Roma la

4 noiembrie 1950, ratificată de Republica Moldova prin Hotărârea Parlamentului

nr.1298-XII din 24 iulie 1997; să reprezinte o multitudine de măsuri, inclusiv violări

ale drepturilor omului, care sunt suficient de grave pentru a afecta o persoană în

măsura menționată la lit. a)”.

La caz nu au fost prezentate probe ce ar confirma că în privința lui N.A., cetățean

al Libanului au fost stabilite temeiuri justificative, care ar indica că viața străinului este

pusă în pericol, va fi supus torturii, tratamentelor inumane sau degradante în țara de

origine.

Nefiind de acord cu decizia instanței de apel, la data de 11 ianuarie 2017 N.A. a

depus cerere de recurs, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea integrală a

deciziei instanței de apel și a hotărârii primei instanțe, cu emiterea unei hotărâri noi

privind admiterea acțiunii ( f.d. 91-96). În motivarea recursului recurentul a indicat, că

instanțele de judecată au aplicat în mod eronat normele de drept material și procedural.

La data de 28 februarie 2017 avocatul Veaceslav Ropot în interesele lui N.A. a

depus cerere de recurs suplimentar, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea

deciziei instanței de apel și a hotărârii instanței de fond cu remiterea cauzei la

rejudecare. În motivarea recursului a indicat că a fost încălcată procedura de examinare

a cauzei și anume în ședință publică ( f.d. 102-107).

La data de 21 martie 2017 avocatul Veaceslav Ropot în interesele lui N.A. a

depus cerere de recurs suplimentar, prin care a formulat pretenții asupra proceselor –

verbale atât în instanța de fond, cât și în instanța de apel, solicitat admiterea recursului,

2

casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii instanței de fond cu remiterea cauzei la

rejudecare ( f.d. 114-1169.

În conformitate cu art. 434 alin. 1 al CPC recursul se declară în termen de 2 luni

de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Recurenții au respectat termenul de contestate.

Examinând temeiurile de admisibilitate ale recursurilor în raport cu materialele

pricinii civile, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții

Supreme de Justiție ajunge la concluzia, că recursurile declarate de către N.A. și de

către avocatul Veaceslav Ropot în interesele lui N.A. sunt inadmisibile din următoarele

considerente.

Verificând motivele de casare, invocate în recurs, Colegiul atestă, că recurenții

indică argumente ce țin de dezacordul cu felul în care instanțele de judecată au apreciat

înscrisurile probatorii și au constatat circumstanțele cauzei. Nu pot fi reținute ca temei

de admisibilitate aceste argumente, deoarece țin de reaprecierea probelor, fapt

inadmisibil în recurs.

În speță, Colegiul menționează, că recursurile în cauză conține obiecții de fapt și

de drept, care deja au fost studiate și verificate de către instanțele ierarhic inferioare,

primind o apreciere corespunzătoare.

În consecință, nu există aparența unei încălcări a dreptului recurenților la

soluționarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei în apel, în modul în

care este garantat de art. 6 § 1 al Convenției.

Drept urmare, se reține că argumentele invocate în recursuri nu pot constitui

temei de admisibilitate a recursurilor, deoarece nu denotă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normei de drept material sau a normei de drept procesual, așa cum

formal invocă recurenții și, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Recursul exercitat conform secțiunii a 2 - a are caracter devolutiv numai asupra

problemelor de drept material și procesual, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar

nu și temeinicia în fapt.

Astfel, Colegiul constată, că argumentele invocate în recursuri nu pot constitui

temei de casare a deciziei recurate, or, acesta nu se încadrează în cele expres stabilite

la art. 432, al. 2, 3 și 4 CPC.

Potrivit prevederilor art. 432 al.1 CPC părțile și alți participanți la proces sunt în

drept să declarare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea

eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procesual.

Aliniatele 2 și 3 ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră

că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcare sau aplicate

eronat, iar al. 4 stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la al. 3

constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au

dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de

recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară,

sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC cererea de recurs se consideră inadmisibilă

în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 al. 2, 3 și

4.

Totodată, potrivit jurisprudenței CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie

capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, pe când în recursurile

3

declarate de către N. A. și avocatul Veaceslav Ropot în interesele lui N. A. asemenea

aspecte nu se regăsesc.

Argumentul recurentului expus în cererea de recurs suplimentară din 28 februarie

2017 privind publicitatea ședinței de judecată nu constituie temei de nulitate a actelor

judecătorești, ori reclamantul nu a solicitat examinarea cauzei în ședință închisă,

acceptând tacit ca cauza să fie judecată în ședință publică.

Obiecțiile asupra proceselor- verbale ale ședințelor de judecată în instanța de fond

și în instanța de apel, expuse de recurent în recursul suplimentar din data de 21 martie

2017, nu pot fi luate în considerație de instanța de recurs, fiindcă potrivit art. 275, alin.

6 al CPC „participanții la proces și reprezentanții lor au dreptul să ia cunoștință de

procesul-verbal al ședinței de judecată și, în decursul a 5 zile de la data semnării

acestuia, să prezinte în scris observații asupra lui, indicând inexactitățile și motivele

pentru care îl consideră incomplet”.

Din considerentele menționate instanța de recurs ajunge la concluzia de a

considera recursurile declarate de către N.A. și avocatul Veaceslav Ropot în interesele

lui N.A. inadmisibile.

Conform celor expuse, în temeiul art. 270, 432, 433, 440 CPC, Colegiul Civil,

Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție

D I S P U N E :

Se consideră inadmisibile recursurile declarate de către N.A. și avocatul

Veaceslav Ropot în interesele lui N. A. împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din

09 noiembrie 2016 în pricina civilă la acțiunea lui N.A. împotriva Biroului Migrație și

Azil al Ministerului Afacerilor Interne privind anularea deciziei și obligarea acordării

unei forme de azil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele completului Svetlana Filincova

judecători Sveatoslav Moldovan

Maria Ghervas

4