2ra-290/17 — repararea prejudiciului moral și încasarea cheltuielilor de judecată

2ra-290/17 — repararea prejudiciului moral și încasarea cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

dosarul nr. 2ra – 290/17

prima instanță: Judecătoria Cahul

Judecător: I. Gorlenco

instanța de apel: Curtea de Apel Cahul

Judecători: V. Movilă, N. Veleva, E. Dvurecenschii

ÎNCHEIERE

22 martie 2017 mun. Chișinău

Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele ședinței, judecătorul Tatiana Vieru

Judecători: Nicolae Craiu și Oleg Sternioală

examinând admisibilitatea recursurilor declarate de către Procuratura Generală

a Republicii Moldova, Vatavu Viorel și Ministerul Justiției al Republicii Moldova,

în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Vatavu

Viorel împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, intervenient accesoriu

Procuratura Generală a Republicii Moldova privind repararea prejudiciului moral și

încasarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei Curții de Apel Cahul din 17 noiembrie 2016, prin care a fost

respins apelul declarat de către Ministerul Justiției al Republicii Moldova și

Procuratura Generală a Republicii Moldova, fiind admis apelul declarat de Vatavu

Ion și modificată hotărârea Judecătoriei Cahul din 24 august 2016, în partea încasării

cuantumului despăgubirilor moral,

c o n s t a t ă :

La 29 iunie 2016, Vatavu Viorel a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, intervenient accesoriu

Procuratura Generală a Republicii Moldova privind repararea prejudiciului morală și

încasarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a indicat că, la 06 decembrie 2012, ora

10.00, a fost reținut din auditoriul Universității de Stat „B.P. Hașdeu din or. Cahul”,

fiind escortat la Serviciul Vamal al Republicii Moldova în mun. Chișinău, unde la ora

19:00 i-a fost înaintată calitatea de bănuit în comiterea infracțiunii prevăzute de art.

248 alin. (5) Cod penal. Astfel, la acel moment, fără a-i fi întocmită o ordonanță de

reținere, a fost privat ilegal de libertate timp de nouă ore. Totodată, a arătat că nu i-a

fost aplicată nici o măsură preventivă prin care să-i fie interzisă libera circulația.

În continuare, Vatavu Viorel a relatat că, la 06 februarie 2013, în regim legal, a

părăsit teritoriul Republici Moldova prin PCTF „Chișinău Aeroport”, deplasându-se

în Anglia, or. Londra la muncă, înștiințând părinții că în caz de primire a citației să-l

înștiințeze pentru a se prezenta în fața organului de urmărire penală. Cu toate acestea,

Pagină 1 din 8

până la revenirea sa în țară, la domiciliul său nu a fost expediată nici o citație despre

data, ora și locul prezentării la organele competente. Relevă faptul că în situația în

care ar fi fost citat, părinții îl înștiințau de acest fapt, iar el avea suficient timp de a

reveni.

Prin urmare, reclamantul a comunicat că, la 30 aprilie 2013, la ora 21:03, a fost

reținut la punctul de trecere a frontierei de stat Leușeni, când intra pe teritoriul

Republicii Moldova, după care a fost escortat la Inspectoratul de Poliției Cahul, iar la

ora 05:00 i-a fost adus la cunoștință procesul - verbal de reținere în care sunt date

denaturate și anume că reținerea de facto a avut loc la ora 02:00. Susține că reținerea

acestuia la ora 21:03 se confirmă prin extrasul din sistemul informațional integrat al

Poliției de Frontieră, moment la care i-a fost ridicat pașaportul, fiindu-i privat dreptul

la libera circulație. La 01 mai 2013, i-a fost adus la cunoștință ordonanța de punere

sub învinuire din 06 martie 2013 și ordonanța de reținere a persoanei pentru a fi pusă

sub învinuire cu aceeași dată. În opinia sa, legiuitorul a stabilit că aducerea la

cunoștință a învinuirii se face cu participarea obligatorie a apărătorului, însă pentru

06 martie 2013 nu a fost citat nici el și nici apărătorul Lobodă Vladimir, prin ce s-a

încălcat dispozițiile art. 63 alin. (3) Cod de procedură penală.

Consideră că atât ordonanța de înaintare a calității de învinuit, cât și ordonanța

de reținere a persoanei pentru a fi pusă sub învinuire, sunt lovite de nulitate.

În această ordine de idei, la 03 mai 2013, a fost prezentat în fața judecătorului

de instrucție a Judecătoriei Centru, Elena Carpenco, pentru examinarea demersului cu

privire la aplicarea măsurii preventive sub formă de arest preventiv. Cu toate că, nu

au fost aduse dovezi referitoare la o bănuială rezonabilă vis – a – vis de învinuirea

înaintată, instanța de judecată a emis încheiere de admitere a demersului procurorului,

fiind aplicată măsura preventivă sub formă de arest pe un termen de 20 zile.

Reclamantul a invocat că în vederea respectării rigorilor impuse de art. 176

CPC, procurorul, care solicită aplicarea unei asemenea măsuri, are obligația să

demonstreze, că există motive ,,relevante și suficiente”, care să justifice detenția

persoanei în stare de privare de libertate. Pretinde că procurorul nu a prezentat probe

veridice în susținerea poziției sale.

Astfel, Vatavu Viorel susține că normele procedurii penale fără echivoc

stipulează că instanțele judecătorești și organele de urmărire penală urmează să își

desfășoare activitatea în așa mod, încât nici o persoană să nu fie lipsită de libertate în

mod arbitrar sau fără ca acest lucru să fie absolut necesar. Justificarea pentru orice

perioadă de detenție, indiferent de cât e de scurtă, trebuie să fie, în mod convingător,

demonstrată de autorități. În acest sens, subliniază că legislatorul a prevăzut că

arestarea preventivă sau arestarea la domiciliu poate fi doar dacă sunt întrunite

cumulativ următoarele condiții: legislația procesual penală permite aplicarea acestor

măsuri; există o bănuială rezonabilă că persoana a comis infracțiunea de care este

acuzată; există riscurile prevăzute de Codul de procedură penală care justifică

aplicarea arestului, precum și împrejurarea că alte măsuri preventive nu pot înlătura

riscurile prevăzute de Codul de procedură penală.

Sugerează că, prin aplicarea arestului preventiv, organul urmărire penală a

exercitat o presiune asupra lui, care în calitatea sa de fondator a SRL „Vat-Com-Gre”,

Pagină 2 din 8

dar și potrivit Legii cu privire la Societățile cu Răspundere Limitată, nu gestiona

întreprinderea și ca urmare nu este subiect al infracțiunii de comiterea căreia era

acuzat. Totodată, reclamantul remarcă că procurorul cunoștea despre el că se află în

ultimul an de studii la Universitatea „B. P. Hașdeu” din Cahul și că examenele de

licență urmează a fi susținute, începând cu 07 mai 2013. Astfel, dânsul tindea de a

pune obstacole la absolvirea instituției, prin ce se i-a fost încălcat dreptul la învățătură

consemnat în Constituție și art. 2 din Protocolul 1 adițional la CEDO.

Respectiv, se arată că, în urma examinării demersului cu privire la aplicarea

măsurii preventive sub formă de arest înaintat de procurorul Muntean Victor, a fost

emisă încheierea de admitere parțială a demersului pe un termen de 20 zile. Împotriva

căreia, la 03 mai 2013, apărătorul Lobodă Vladimir, a depus cerere de recurs în

cancelaria Judecătoriei Centru, însă contrar dispozițiilor art. 311 alin. (3) Cod de

procedură penală, instanța a numit spre examinare recursul în Curtea de Apel

Chișinău pentru data de 14 mai 2013. Așadar, a conchis că termenul prevăzut de lege

a fost depășit cu 7 zile.

În aceeași ordine de idei, reclamantul a precizat că, la 14 mai 2013, nu a fost

escortat în instanța de apel la examinarea recursului, din motive necunoscute. Prin

urmare, în ședință procurorul a solicitat amânarea examinării recursului din cauza

absenței arestatului și fixarea examinării cauzei pentru 17 mai 2013, deoarece până la

acea dată era ocupat. Deci, în condițiile în care instanța a amânat examinarea

recursului, au fost încălcate repetat dispozițiile art. 312 alin.(2) Cod de procedură

penală.

Cu privire la procedura de judecare a cererii de recurs, Vatavu Viorel relevă că

instanța de recurs a dispus respingerea cererii acestuia, deși din materialele prezentate

nu rezulta altceva decât faptul că dosarul penal este fabricat, fiind fundamentat

excluziv pe presupunerile organului de urmărire penală. Ulterior, prin încheierea

judecătorului de instrucției a Judecătoriei Centru din 20 mai 2013, a fost prelungită

măsura preventivă sub formă de arest cu 15 zile. Peste un timp, în baza demersului

apărătorului Loboda Vladimir, la 28 mai 2013, a fost adoptată încheierea

judecătorului de instrucție, prin care a fost aplicată măsura preventivă de alternativă,

liberarea provizorie sub control judiciar.

Subliniază că, în urma măsurilor de constrângere, nu a avut posibilitatea de a se

prezenta la două probe a examenelor de licență, care au avut loc la 24 mai 2013 și 28

mai 2013, fapt ce i-a îngrădit dreptul de a absolvi facultatea în anul 2013 împreună cu

colegii săi, terminând facultatea în 2014.

În continuare, reclamantul relatează că, la 19 ianuarie 2015, a fost expediată în

adresa sa ordonanța din 12 iunie 2014, fiind dispusă scoaterea lui de sub urmărire

penală, deoarece fapta comisă nu întrunește elementele infracțiunii. Din conținutul

acestui act, rezultă că el nu a întreprins acțiuni pentru care ar putea fi acuzat de

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 248 Cod penal, circumstanțe pe care le-a

invocat permanent în fața procurorului și a instanțelor de judecată.

Astfel, pretinde că i-a fost cauzată o pagubă morală imensă, pierzându-și

speranța de viitor, de viață și speranța de a face o carieră în țara natală, pentru ce-și

făcea studiile.

Pagină 3 din 8

Solicită Vatavu Viorel, încasarea din bugetul de stat a sumei de 200000 lei, cu

titlul de prejudiciu moral și cheltuieli de judecată în mărime de 5000 lei (f. d. 39).

Pe parcursul examinării cauzei, pârâtul Ministerul Justiției al Republicii

Moldova (f. d. 33 - 36) și intervenientul accesoriu Procuratura Generală a Republicii

Moldova (f. d. 40 - 42) au depus referințe în întâmpinarea cererii de chemare în

judecată.

Prin hotărârea Judecătoriei Cahul din 24 august 2016, a fost admisă parțial

acțiunea și a fost încasat prin intermediul Ministerului Justiției din contul bugetului

de stat în beneficiul reclamantului prejudiciul moral în mărime de 25 000 lei și

cheltuieli de judecată cu titlu de asistență juridică în cuantum de 3 500 lei. În rest,

pretențiile au fost respinse, ca neîntemeiate. (f. d. 53, 62 – 69)

Prin decizia Curții de Apel Cahul din 17 noiembrie 2016, a fost respins apelul

declarat de către Ministerul Justiției al Republicii Moldova și Procuratura Generală a

Republicii Moldova și admis apelul declarat de Vatavu Viorel, fiind modificată

hotărârea Judecătoriei Cahul din 24 august 2016, în partea încasării cuantumului

despăgubirilor moral, prin majorarea acestuia de la suma de 25 000 lei la suma de

40 000 lei. În rest, a fost menținută hotărârea primei instanțe. (f. d. 128 – 144)

La 06 decembrie 2016, Curtea de Apel Cahul a expediat pentru cunoștință

copia deciziei integrale în adresa participanților la proces. (f. d. 145)

La 22 decembrie 2016, Procuratura Generală a Republicii Moldova a depus

recurs împotriva deciziei Curții de Apel Cahul din 17 noiembrie 2016, solicitând

casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanței din 24 august 2016, cu

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care acțiunea să fie respinsă.

În motivarea ilegalității deciziei contestate, recurentul a afirmat că instanțele au

indicat neîntemeiat că probele privind punerea sub învinuire a lui Vatavu Viorel,

privind scoaterea sa de sub urmărire penală, cât și datele cu privire la executarea

măsurii preventive sub formă de arest preventiv, acordă acestuia dreptul de a

beneficia de recuperarea prejudiciului moral. Or, autoritățile judecătorești urmau să

rețină că această pretenție trebuie satisfăcută doar în condițiile art. 6 al Legii nr. 1545

– XII din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin

acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor

judecătorești, precum și în cazul când sunt întrunite cumulativ circumstanțele

prevăzute la art. 3 al legii citate.

În opinia procutarurii, faptul că a fost emis pe numele intimatului o ordonanță

de scoatere de sub urmărire penală, urma a fi tratat ca o satisfacție suficientă, fiind

evident că organele de urmărire penală nu au avut scop provocarea prejudiciului

moral.

Consideră că Vatavu Viorel nu a demonstrat că sumele solicitate pentru

asistența juridică au fost reale, necesare și rezonabile ca mărime.

În data de 02 februarie 2017, Vatavu Viorel, prin intermediul avocatului Grecu

Ion, a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Cahul din 17 noiembrie 2016,

solicitând casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanței, cu

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care acțiunea să fie admisă integral.

Pagină 4 din 8

În susținerea poziției sale, recurentul a relatat că instanțele de judecată au

subapreciat efectul ilegalităților descrise în speță asupra integrității sale psihice și

echilibrul său emoțional. Or, pretinde că prin aceste acțiuni i-au fost creat un

sentiment profund de umilire și anxietate, fiind lezată cinstea și demnitatea acestuia.

La caz, consideră că suma de 200 000 lei este suficientă pentru a oferi

satisfacție echitabilă. De fapt, CtEDO a atenționat de nenumărate ori asupra

necesității compensării suficiente a prejudiciului moral cauzat, mai ales având în

vedere cuantumul acestor despăgubiri acordate de Curte.

La 14 februarie 2017, Ministerul Justiției al Republicii Moldova a depus recurs

împotriva deciziei Curții de Apel Cahul din 17 noiembrie 2016, solicitând casarea

deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanței din 24 august 2016, cu

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care acțiunea să fie respinsă.

În argumentarea cererii sale, Ministerul Justiției a invocat că instanța de apel a

aplicat eronat normele de drept material ce ține de încasarea prejudiciului cauzat de

acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, procuraturii și ale instanțelor

judecătorești. Astfel, sugerează că pentru aplicabilitatea Legii nr. 1545 – XII din 25

februarie 1998, este necesar de a fi întrunite cumulativ, atât circumstanțele prevăzute

de art. 6 al legii citate, cât și dispozițiile art. 3. Prin urmare, normele legale sunt

indisolubile și nu pot fi aplicate separat.

Susține că, prin prisma art. 3 alin. (1) al Legii nr. 1545 – XII din 25 februarie

1998, se deduce expres că nu orice acțiune a organelor de drept și judecătorești atrage

răspunderea statutului. În această ordine de idei, consideră că este important să se

constate ilegalitatea actului procedural emis de către organul de urmărire penală, ceea

nu se regăsește în speță.

Cât privește acordarea sumei de 3 500 lei, cu titlu de cheltuieli pentru asistență

juridică, recurentul a indicat că instanța de fond a ingnorat art. 94 alin. (1) din Codul

de procedură civilă, cât și jurisprudența CtEDO, potrivit căreia la aprecierea acestor

sume urmează să fie stabilit dacă au fost necesare, realmente angajate și rezonabile în

cuantul.

În final, a precizat că suma de 40 000 lei, cu titlu de prejudiciu moral, este una

exagerată, nejustificată și neîntemeiată.

Astfel, la 18 ianuarie 2017, 10 februarie 2017, 16 februarie 2017 și 01 martie

2017, în conformitate art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, Curtea Supremă de

Justiție a expediat în adresa participanților cererile de recurs parvenite pe parcurs cu

înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței timp de o lună de la data primirii

scrisorii. Corespunzător, în cazul neprezentării referinței în termenul stabilit,

admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia (f. d. 154, 161, 168, 175)

Până la data examinării pricinii, intimații Vatavu Viorel și Ministerul Justiției

al Republicii Moldova nu au depus referință, prin care să-și expună opinia cu referire

la recursul declarat.

La 28 februarie 2017, Procuratura Generală a Republicii Moldova a depus

referință în întâmpinarea recursului declarat de Vatavu Viorel, solicitând respingerea

acestuia, ca fiind inadmisibil. (f. d. 171 – 172)

Pagină 5 din 8

Ulterior, prin referința nr. 22 – 180/16 – 216 din 28 februarie 2017,

reprezentantul Procuraturii Generale, prin procură, Cristina Cociu, a precizat că

poziția lor coincide cu cea expusă de către Ministerul Justiției al Republicii Moldova.

Așadar, au cerut admiterea recursului declarat de către minister.

Analizând admisibilitatea recursului, conform art. 440 CPC, Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că

recursul este inadmisibil, din următoarele motive.

În conformitate cu art. 434 alin.(1) Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Din scrisoarea Curții de Apel nr. 05 – 2a – 1060 - 16092016, rezultă că decizia

instanței de apel a fost expediată în adresa participanților la 06 decembrie 2016, însă

nu există dovada recepționării acesteia de către Procuratura Generală și Vatavu

Viorel. De fapt, nici aceștia nu au probat primirea copiei de pe decizie la o dată

anumită. În lipsa acestor înscrisuri, instanța de recurs nu poate constată cu precizie

momentul, când a fost comunicată hotărârea integrală. Astfel, prin prisma normei de

drept enunțate și pentru a nu restricționa accesul liber la justiție, Colegiul consideră

că recursul declarat de Vatavu Viorel, prin intermediul avocatului Grecu Ion, la 02

februarie 2017 este depus în termen.

Cât privește cererea de recurs depusă de Procuratură Generală la 22 decembrie

2016, se constată că a fost introdusă în intervalul legal de 2 luni.

În același timp, potrivit ștampilei de intrare a corespondentei nr. 24123, se

atestă că Ministerul Justiției al Republicii Moldova a primit copia de pe actul

contestat la 16 decembrie 2016. Prin urmare, instanța de recurs constată că cererea de

recurs a fost depusă la 14 februarie 2017, cu respectarea termenului prevăzut în art.

434 alin.(1) Codul de procedură civilă. (f. d. 166)

Concomitent, materialele cauzei, atestă că recursurile supuse examinării nu au

fost examinate anterior, iar, conform art. 430 CPC, au fost intentate de persoanele

îndreptățită să-l declare, fiind împuternicite în mod legal. (f. d. 26, 124, 167)

În continuare, audiind raportul verbal al judecătorului raportor și verificând

încadrarea în dispozițiile art. 432 alin.(2), (3) și (4) CPC a temeiurilor invocate în

recurs, dar având în vedere și poziția formulată în referințe, completul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată

existența temeiului prevăzut la art. 433 lit. a) CPC, pentru considerentele ce succed.

În conformitate cu art.432 alin.(1) Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor

de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate, iar alineatul (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la

alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care

acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care

instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a

Pagină 6 din 8

fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului.

Colegiul menționează că recurenții Procuratura Generală a Republicii

Moldova, Vatavu Viorel și Ministerul Justiției al Republicii Moldova nu au invocat în

cererea de recurs nici unul din temeiurile de declarare prevăzute la art. 432 alin.(2),

(3) sau (4) Codul de procedură civilă.

Completul apreciază că prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de

apel, recurenții tind să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea

recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al

treilea grad devolutiv asupra problemelor de fapt.

Un raționament suplimentar al instanței în susținerea poziției sale, constă în

faptul că Vatavu Viorel a fost reprezentat de către avocatul Grecu Ion (f. d. 24),

persoană abilitată și calificată, conform legii, să pledeze și să acționeze în numele

clienților lor, să practice dreptul, să apară în fața unei instanțe judecătorești sau să

consulte și să reprezinte în materie juridică clienții lui. Astfel, acesta a fost în măsură

să cunoască condițiile pentru admisibilitatea unei cereri de recurs, pe baza modului de

redactare a articolului 433 lit. a) CPC și interpretarea acestuia de Curtea Supremă de

Justiție, care este una suficient de clară și coerentă. (a se vedea, mutatis mutandis,

Affaire Trevisanato împotriva Italiei, 16 decembrie 2016, § 45 și „Levages

Prestations Services împotriva Franței, § 42)

În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art.432 alin.(2), (3) și (4).

De altfel, având în vedere cele menționate în combinație cu dreptul la un

recurs, în jurisprudența sa constantă, Curtea Europeană a precizat că aceste întrebări

sunt în primul rând chestiuni de reglementare în drept intern și, este în principiu,

competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei cereri de acest

tip. (a se vedea, de exemplu Doorson împotriva Olanda, rapoarte de hotărâri și decizii

1996-II, 26 martie 1996, § 67 și Kukkonen împotriva Finlandei (nr. 2), pct. 25,).

La acest capitol, instanța reține că recursurile depuse de către Procuratura

Generală a Republicii Moldova, Vatavu Viorel și Ministerul Justiției al Republicii

Moldova nu s-au bazat exclusiv pe chestiuni de drept, ce-ar cuprinde încălcări

esențiale sau aplicări eronate a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural. Astfel, acestea nu corespund cerinței de a fi „efectiv”, adică este lipsit de

șanse de succes și nu este capabil să ofere îndreptarea situației din deciziile

judecătorești contestate, fiind neglijate în mod clar exigențele art. 432 alin. (1) – (4)

CPC. (a se vedea, inter alia, Valentin Gorizdra împotriva Republicii Moldova, nr.

53180/99 sau BURG și alții împotriva Franței (decembrie), CEDO 2003-II, nr.

34.763/02)

În conformitate cu art. 440 alin.(1) Codul de procedură civilă, în cazul în care

se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Pagină 7 din 8

Astfel, având în vedere circumstanțele stabilite mai sus, completul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide în

mod unanim că recursurile declarate de către Procuratura Generală a Republicii

Moldova, Vatavu Viorel și Ministerul Justiției al Republicii Moldova nu ridică

probleme de drept și urmează a fi considerate, ca fiind inadmisibile.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibile recursurile declarate de către Procuratura Generală a

Republicii Moldova, Vatavu Viorel și Ministerul Justiției al Republicii Moldova.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele ședinței,

Judecător Tatiana Vieru

Judecătorii Nicolae Craiu

Oleg Sternioală

Pagină 8 din 8