2rc-252/17 — încasarea sumelor bănești cu titlu de prejudiciu material cauzat
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- încasarea sumelor băneşti cu titlu de prejudiciu material cauzat
- Temei legal
- condiţiile de formă a apelului
2rc-252/17 — încasarea sumelor bănești cu titlu de prejudiciu material cauzat (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
Prima instanță: Judecătoria Botanica mun. Chișinău Dosarul nr. 2rc-252/17 Judecător: S. Garștea-Bria Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: A. Bostan, I. Cotruță, G. Dașchevici D E C I Z I E 22 martie 2017 mun.
Chișinău Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Iuliana Oprea, Ion Druță examinînd recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Lolimax”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Societatea cu Răspundere Limitată „Chișinău-Gaz” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Lolimax” cu privire la repararea prejudiciului material cauzat și încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 20 decembrie 2016, prin care s-a respins cererea înaintată de Societatea cu Răspundere Limitată „Lolimax” cu privire la acordarea unui termen suplimentar pentru achitarea taxei de stat și s- a restituit cererea de apel depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Lolimax”, c o n s t a t ă La 30 iulie 2015, SRL „Chișinău-Gaz” a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Lolimax” privind repararea prejudiciului material cauzat în sumă de 857 827,18 lei și încasarea cheltuielilor de judecată în sumă de 25 734,81 lei.
În motivarea cererii reclamantul a indicat că la data de 06 ianuarie 2015, grupul comun de lucru format din specialiștii SA „Moldovagaz” și SRL „Chișinău-Gaz” în urma verificării adresei din mun. Chișinău, str. Gagarin 10, a constatat conectarea neautorizată a unui arzător care încălzea sauna și imobilul respective, prin intermediul unui furtun conectat neautorizat fară echipament de măsurare la conducta de gaze natural de presiune medie cu diametrul de 40 mm în funcțiune. La fața locului a fost întocmit în prezența proprietarului imobilului Ceban Andrei identificat prin b/i seria A 88045297, un act de constatare a conectării ilicite din 06 ianuarie 2015, astfel, locul de consum a fost deconectat, documentat cu probe foto/video.
Totodată, la data de 21 ianuarie 2015 Ceban Andrei, în calitate de Director al SRL „Lolimax”, a participat la ședința Grupului de lucru din cadrul SRL „Chișinău-Gaz” cu privire la examinarea modalităților de încălcare a clauzelor contractuale de către consumatorul final, care au dus la neînregistrarea sau înregistrarea incompletă a volumului de gaze naturale consumat. În urma examinării materialelor acumulate s-a adoptat Decizia nr. 2 din 02 februarie 2015 privind conectarea samavolnică la rețeaua de gaze naturale a aparatelor de utilizare, prin care s-a decis a efectua calculul consumului de gaze naturale pe sistemul paușal pentru o perioadă de 3 ani și s-a obligat SRL „Lolimax” să repare SRL „Chișinău-Gaz” prejudiciul material cauzat.
Astfel, în urma recalculului s-a determinat cuantumul prejudiciului material cauzat în sumă de 857 827,71 lei. Reclamantul a mai indicat că ulterior a fost întocmită Somația înregistrată sub nr. 01 din 27 februarie 2015, prin care s-a adus la cunoștință pîrîtului că urmează să achite în beneficiul SRL „Chișinău-Gaz” datoria in mărime de 857 827,18 lei, ca urmare a conectării samavolnice la rețeaua de gaze naturale, sumă ce urmează să fie achitată în termen de 5 zile din momentul recepționării somației cu prezentarea actelor ce atestă achitarea datoriei. Somația în cauză a fost recepționată de către Ceban Andrei la data de 10 martie 2015, fapt confirmat prin semnătura acestuia, însă pînă în prezent a rămas fără executare din partea pîrîtului.
A adăugat că acest prejudiciu a fost cauzat în urma consumului fraudulos de gaze naturale, fără echipamente de măsurare și anume prin conectarea neautorizată a unui arzător care încălzea acest imobil din str. Gagarin, 10, care deservea spațiul dat, care avea scopurile comerciale și anume era o saună. Conectarea a avut loc prin intermediul unui furtun conectat la conducta de gaze naturale de presiune medie cu diametru de 40 mm în funcțiune. Solicită reclamantul repararea prejudiciului cauzat în sumă de 857 827,18 lei și încasarea cheltuielilor de judecată în sumă de 25734,81 lei (taxa de stat). Prin hotărîrea Judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 24 martie 2016, acțiunea înaintată de SRL „Chișinău-Gaz” a fost admisă.
S-a încasat din contul SRL „Lolimax” în beneficiul SRL „Chișinău-Gaz” 857 827,18 lei cu titlu de prejudiciu material cauzat și 25 734,81 lei cu titlu de taxă de stat achitată la depunerea cererii de chemare în judecată. La 22 aprilie 2016, avocatul Valeriu Caușnean în interesele SRL „Lolimax” a declarat apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 24 martie 2016. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 31 mai 2016, nu s-a dat curs apelului declarat de avocatul Caușnean Valeriu în interesele SRL „Lolimax”, apelantului fiind acordat termen pînă la 19 iulie 2016 ora 15:20 pentru prezentarea cererii de apel motivate și dovezii de achitare a taxei de stat în sumă de 19 301,13 lei.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău 19 iulie 2016, termenul acordat pentru înlăturarea neajunsurilor din cererea de apel, a fost prelungit pînă la 09 august, ora 16:00. La 08 august 2016, avocatul Caușnean Valeriu în interesele SRL „Lolimax” a depus cererea de apel motivată, solicitând scutirea SRL „Lolimax” de la plata taxei de stat. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 09 august 2016, s-a respins cererea depusă de avocatul Caușnean Valeriu în interesele SRL „Lolimax” privind scutirea de la plata taxei de stat, nu s-a dat curs apelului declarat de avocatul Caușnean Valeriu în interesele SRL „Lolimax”, s-a prelungit apelantului termenul pentru lichidarea neajunsurilor din cererea de apel și anume pentru prezentarea dovezii de achitare a taxei de stat în mărime de 19 301,13 lei, pînă la 15 septembrie 2016. S-au explicat societății apelante consecințele neîndeplinirii indicațiilor.
Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 23 noiembrie 2016, s-a respins recursul declarat de avocatul Caușnean Valeriu în interesele SRL „Lolimax” și s-a menținut încheierea Curții de Apel Chișinău din 09 august 2016. La 20 decembrie 2016, SRL „Lolimax” a depus un apel suplimentar, solicitând instanței admiterea apelului, casarea integrală a hotărîrii Judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 25 martie 2016 si adoptarea unei noi hotărîri de respingere a acțiunii. La aceeași dată a depus o cerere prin care a solicitat amînarea ședinței de judecată și acordarea unui termen suplimentar pentru achitarea taxei de stat. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 20 decembrie 2016, s-a respins cererea înaintată de SRL „Lolimax” cu privire la acordarea unui termen suplimentar pentru achitarea taxei de stat și s-a restituit cererea de apel depusă de SRL „Lolimax”.
Nefiind de acord cu încheierea menționată, la 02 februarie 2017, SRL „Lolimax” a declarat recurs, solicitând casarea încheierii Curții de Apel Chișinău, restituirea cauzei spre rejudecare, scutirea parțială de la achitarea taxei de stat recurentului. În motivarea recursului a indicat, că încheierea contestată este ilegală și neîntemeiată, fiind emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept procedural. Indică recurentul că întreprinderea apelantă nu are nici un profit și respectiv, cuantumul taxei de stat care urmează a fi achitată este una considerabilă, fondatorul nefiind în stare s-o achite, avînd la întreținere copil minor și soția. La data de 21 martie 2017 SRL „Chișinău-Gaz” a prezentat referință pe marginea recursului declarat de SRL „Lolimax”, solicitând respingerea acestuia ca neîntemeiat.
În conformitate cu art. 425 CPC, „Termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunțarea ei”. Avînd în vedere faptul că în ședința de judecată din 20 decembrie 2016 a fost pronunțare doar dispozitivul încheierii contestate, cît și faptul că la materialele cauzei lipsesc careva probe ce ar demonstra momentul comunicării încheierii motivate, recursul înaintat de SRL „Lolimax” se consideră declarat în termen. Studiind materialele dosarului, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul urmează a fi respins din următoarele considerente: În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, „instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea”.
În conformitate cu art. 369 alin. (1) CPC, „Instanța de apel restituie, printr- o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel din încheierea emisă în conformitate cu art.368 alin. (1)”. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 20 decembrie 2016, s-a respins cererea înaintată de SRL „Lolimax” cu privire la acordarea unui termen suplimentar pentru achitarea taxei de stat și s-a restituit cererea de apel depusă de SRL „Lolimax” pentru neînlăturarea neajunsurilor din cererea de apel. Studiind încheierea contestată, Colegiul ajunge la concluzia că aceasta este legală și întemeiată. În acest sens, Colegiul menționează că restituirea cererii de apel în prezenta speță, reprezintă acea consecință defavorabilă care survine în urma nerespectării obligației de a înlătura neajunsurile cu privire la condițiile de formă și conținut a cererii de apel.
Din materialele cauzei rezultă că SRL „Lolimax” din momentul depunerii cererii de apel nemotivate și pînă în prezent, a beneficiat de mai multe termene acordate de către instanța de apel pentru prezentarea cererii de apel motivate și a dovezii de achitare a taxei de stat în sumă de 19 301,13 lei, după cum urmează: Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 31 mai 2016, nu s-a dat curs apelului declarat de avocatul Caușnean Valeriu în interesele SRL „Lolimax”, apelantului fiind acordat termen pînă la 19 iulie 2016 ora 15:20 pentru prezentarea cererii de apel motivate și dovezii de achitare a taxei de stat în sumă de 19 301,13 lei. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău 19 iulie 2016, termenul acordat pentru înlăturarea neajunsurilor din cererea de apel, a fost prelungit pînă la 09 august, ora 16:00.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 09 august 2016, s-a respins cererea depusă de avocatul Caușnean Valeriu în interesele SRL „Lolimax” privind scutirea de la plata taxei de stat, nu s-a dat curs apelului declarat de avocatul Caușnean Valeriu în interesele SRL „Lolimax”, fiind acordat termen pînă la 15 septembrie 2016, pentru prezentarea dovezii de achitare a taxei de stat în sumă de 19 301,13 lei. Astfel, din momentul depunerii cererii de apel - 22 aprilie 2016 și pînă la expirarea termenului acordat de instanța de apel pentru înlăturarea neajunsurilor din cererea de apel – 15 septembrie 2016, apelantul a avut la dispoziție un termen mai mult decît suficient pentru înlăturarea neajunsurilor constatate.
Referitor la argumentul recurentului precum că întreprinderea apelantă nu are nici un profit și respectiv, cuantumul taxei de stat care urmează a fi achitată este una considerabilă, fondatorul nefiind în stare s-o achite, avînd la întreținere copil minor și soția, Colegiul le califică ca fiind pur declarative și irelevante speței.
În acest sens, Colegiul menționează că toate criticile și obiecțiile cu privire la respingerea cererii de scutire și obligația stabilită de instanța de apel de achitare a taxei de stat în sumă de 19 301,13 lei, urmau a fi ridicate în fața instanței de recurs, la momentul examinării recursului împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 09 august 2016. Mai mult decît atît, Colegiul reține că obligația apelantului de a achita taxa de stat a fost stabilită prin decizia irevocabilă a Curții Supreme de Justiție din 23 noiembrie 2016. În conformitate cu art. 56 alin. (3) CPC, „participanții la proces sînt obligați să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. În cazul abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligațiilor procedurale, se aplică sancțiunile prevăzute de legislația procedurală civilă”.
Reieșind din sensul normei legale enunțate și avînd în vedere termenul acordat de instanță pentru înlăturarea neajunsurilor din cererea de apel 22 aprilie 2016 – 15 septembrie 2016, Colegiul consideră că apelantul a avut la dispoziție un termen mai mult decît suficient pentru înlăturarea neajunsurilor constatate. Or inițiind proceduri în apel, pentru a beneficia de dreptul la cale de atac apelantul urma să respecte condițiile de fomă și conținut prevăzute de lege pentru cererea de apel. Prin urmare, dat fiind faptul că apelantul nu a prezentat dovada achitării taxei de stat în cuantumul stabilit de instanță, Colegiul ajunge la concluzia că instanța de apel corect a restituit cererea de apel.
Astfel, încheierea contestată fiind legală și întemeiată, urmează a fi menținută. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e : Se respinge recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Lolimax”. Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 20 decembrie 2016, emisă în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Societatea cu Răspundere Limitată „Chișinău-Gaz” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Lolimax” cu privire la repararea prejudiciului material cauzat și încasarea cheltuielilor de judecată. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Iuliana Oprea Ion Druță
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.