2ra-332/17 — cu privire la încasarea datoriei acumulate la plata despăgubirii pentru accidentul de muncă suferit în timpul exercitării obligațiunilor de serviciu

2ra-332/17 — cu privire la încasarea datoriei acumulate la plata despăgubirii pentru accidentul de muncă suferit în timpul exercitării obligațiunilor de serviciu (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

prima instanță: V. Mihaila nr. 2ra-332/17

instanța de apel: N. Budăi, I. Muruianu, V. Efros

ÎNCHEIERE

01 martie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte, judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Iuliana Oprea

Ion Druță

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de

Vladimir Ungureanu

în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Vladimir Ungureanu

împotriva Societății pe Acțiuni ,,Combinatul de Prelucrare a Lemnului FAG” cu

privire la încasarea datoriei acumulate la plata despăgubirii pentru accidentul de

muncă suferit în timpul exercitării obligațiunilor de serviciu

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 29 septembrie 2016, prin care

a fost respins apelul declarat de Vladimir Ungureanu și menținută hotărârea primei

instanțe

constată:

La 17 iunie 2015, Vladimir Ungureanu a depus cerere de chemare împotriva

Societății pe Acțiuni ,,Combinatul de Prelucrare a Lemnului FAG” solicitând

încasarea datoriei acumulate la plata despăgubirii pentru accidentul de muncă

suferit în timpul exercitării obligațiunilor de serviciu.

În motivarea acțiunii a invocat că în baza ordinului nr. 12 din 23 mai 1977, a

fost angajat în câmpul muncii în cadrul Combinatului de Prelucrare a Lemnului din

Chișinău ,,Colhozstoi”, în calitate de vălțuitor. Explică că executându-și

obligațiunile de serviciu a suferit un accident la locul de muncă, iar datorită

impactului grav asupra sănătății, i-a fost acordat gradul II de invaliditate, reducerea

vitalității fiind cu 50 %.

În asemenea circumstanțe, la 03 martie 1983, de către angajator a fost emis

ordinul nr. 39, în temeiul căruia a fost demisionat în legătură cu pensionarea

datorită gradului de invaliditate, în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (1) din

Legea securității și sănătății în muncă nr. 186 din 10 iulie 2008, care prevede că

lucrătorului căruia i s-a stabilit gradul de reducere a capacității de muncă ca urmare

a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale i se plătește din contul

1

unității care poartă vina pentru accidentul de muncă sau pentru boala profesională

pe lângă despăgubirea stabilită de lege o indemnizație unică, luându-se ca bază

salariul mediu lunar pe țară, pentru fiecare procent de pierdere a capacității de

muncă, dar nu mai puțin de un salariu anual.

Totodată, a invocat prevederile Hotărârii Guvernului nr. 513 din 11 august

1993 despre aprobarea Regulamentului cu privire la plata de către întreprinderi,

organizații și instituții a indemnizației unice pentru pierderea capacității de muncă

sau decesul angajatului în urma unui accident de muncă sau unei afecțiuni

profesionale. În același timp a invocat prevederile art. 1410 alin. (1) Cod civil.

Susține că până în prezent, întreprinderea la care a fost angajat a trecut prin

mai multe procedee de reorganizare, astfel încât întreprinderea a purtat diverse

denumiri, fapt ce se confirmă prin certificatul nr. 72 din 21 martie 2012. Conținutul

actului vizat determină cert că denumirea întreprinderii a fost modificată pe

parcursul anilor de mai multe ori, însă în prezent în urma înregistrării societății

comerciale acesteia i-a fost atribuită denumirea de SA ,,Combinatul de Prelucrare a

Lemnului FAG”.

A mai menționat că indiferent de denumirea angajatorului, acesta și-a onorat

pe parcursul unei perioade de timp obligațiile impuse față de angajat, însă, din

motive necunoscute, SA ,,Combinatul de Prelucrare a Lemnului FAG” a negat

ulterior efectuarea plăților, obligația crescând la echivalentul sumei de 38496 lei la

data de 20 iunie 2012, fapt confirmat de pârât prin certificatul eliberat.

Mai mult ca atât, din anul 2012 și până în prezent pârâtul a continuat să își

exercite obligația parțial.

În vederea soluționării situației create, la adresa pârâtului a fost expediată la

data de 21 martie 2015 o cerere cu formularea solicitării eliberării informației

desfășurate privind achitările efectuate, concretizând valoarea datoriei acumulate în

urma neexecutării obligației de plată a indemnizației unice și efectuarea

decontărilor datorate în decurs de 30 zile calendaristice, cu rezervarea dreptului la

adresarea în instanța judecătorească competentă.

Menționează că în pofida faptului recepționării scrisorii de către pârât, fapt

atestat de avizul de recepție, acesta nu a luat act de solicitările formulate, lăsând

fără răspuns cererea parvenită.

Își întemeiază pretențiile în baza dispozițiilor art. 80 alin. (7), 81, 85 slin. (1)

lit. a), 166-167 CPC, art. 8, 10, 1410, 1418 Cod civil, art. 4 din Legea taxei de stat

nr. 1216 din 03 decembrie 1992, art. 18 alin. (1), (5) din Legea securității și

sănătății în muncă nr. 186 din 10 iulie 2008, pct. 21, 23 din Hotărârea Guvernului

nr. 513 din 11 august 1993 despre aprobarea Regulamentului cu privire la plata de

către întreprinderi, organizații și instituții a indemnizației unice pentru pierderea

capacității de muncă sau decesul angajatului în urma unui accident de muncă sau

unei afecțiuni profesionale.

Solicită încasarea din contul SA ,,Combinatul de Prelucrare a Lemnului

FAG” a sumei de 38496 lei cu titlu de datorie acumulată până la 20 iunie 2012 la

plata indemnizației unice cuvenite în urma reducerii gradului capacității de muncă.

2

Ulterior, reprezentantul reclamantului Vladimir Ungureanu, avocatul Olesea

Codru în ședința de judecată a înaintat cerere privind majorarea cuantumului

pretențiilor solicitate prin cererea de chemare în judecată, prin care a solicitat

încasarea din contul pârâtului SA ,,Combinatul de Prelucrare a Lemnului FAG”

suma de 161779, 52 lei cu titlu de datorie acumulată până la data de 31 martie

2016 la plata despăgubirii pentru accidentul de muncă suferit în timpul exercitării

obligațiunilor de serviciu și a cheltuielilor de judecată pentru asistență juridică în

sumă de 5000 lei.

Prin hotărârea Judecători Judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 30 mai

2016, a fost respinsă acțiunea înaintată de către Vladimir Ungureanu.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 29 septembrie 2016 a fost respins

apelul declarat de Ungureanu Vladimir împotriva hotărârii primei instanțe și

menținută hotărârea Judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 30 mai 2016.

La 07 decembrie 2016, Vladimir Ungureanu a declarat recurs împotriva

deciziei Curții de Apel Chișinău din 29 septembrie 2016, prin care a solicitat

admiterea recursului, casarea deciziei recurate cu emiterea unei noi hotărâri de

admitere a revendicărilor prin încasarea din contul intimatului în beneficiul său a

datoriei acumulate, până la data de 31 martie 2016, în sumă de 161779,52 lei și a

cheltuielilor de judecată în mărime de 5000 lei.

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia recurată

considerând-o ca fiind emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material.

Explică că instanțele ierarhic inferioare la baza hotărârilor judecătorești au

pus un presupus act normativ care în esența sa reprezintă un text a unui pretins

Regulament cu nr. 483/25 din 22 decembrie 1961. Totodată acesta nefiind

autentificat sau legalizat.

Susține că pretinsului Regulament nu-i poate fi oferit calificativul de act

normativ, or nu a fost verificată și/sau probată existența unui asemenea act în

varianta în care a fost anexată la materialele dosarului. Iar în cazul în care

Regulamentul a fost prezentat ca un înscris, acesta nu corespunde rigorilor legale

(simplă copie) impuse de legiuitor la etapa depunerii, și mai mult nu poate

constitui temei în vederea argumentării actului judecătoresc.

Menționează că acțiunile vizate intră în contradicție cu dispozițiile art. 239

CPC, care prevăd că hotărârea judecătorească trebuie să fie legală și întemeiată,

instanța își întemeiază hotărârea numai pe circumstanțele constatate nemijlocit de

instanță și pe probele cercetate în ședință de judecată.

Subliniază că de către instanțele ierarhic inferioare a fost reținut că

momentul apariției obligației intimatului este cel al producerii accidentului de

muncă și anume anul 1982, iar la acel timp erau aplicabile normele

Regulamentului nr. 483/25 din 22 decembrie 1961.

Consideră că această concluzie este eronată și depășește presupusul cadru

legal aplicat, ori Regulamentul vizat, dacă se aplică, determină în mod expres

obligațiile părților și momentul apariției obligației de plată, astfel angajatorul nu

poate fi condiționat de o obligație pecuniară atât timp cât nu este stabilită vinovăția

acestuia în producerea accidentului.

3

Afirmă că Regulamentul prevede o consecutivitate în vederea determinării

existenței sau nu a temeiurilor apariției obligației pecuniare a angajatorului (actul

despre accidentul de muncă), temeiul examinării dreptului la despăgubire, cererea

angajatului) și organul abilitat cu emiterea deciziei privind achitarea plăților

(administrația întreprinderii).

Prin urmare, concluzionează că apariția obligației de a despăgubi angajatul

este generată de adoptarea deciziei și încadrarea acesteia în ordinul emis de către

administrația întreprinderii, însă nu de momentul producerii accidentului de muncă

precum au reținut instanțele.

Indică că la adresarea angajatului, în vederea revendicării sumelor cuvenite,

administrația urmează să efectueze calculele achitărilor începând cu momentul

producerii accidentului, ca fiind etapa de pornire de la care muncitorul nu a putut

să își execute angajamentele profesionale în totalitate fiindu-i redusă și

remunerația, aceasta fiind în esență și menirea despăgubirii. Angajatul și-a pierdut

parțial capacitatea de muncă - întreprinderea recuperează parțial venitul pe care l-ar

fi obținut acesta în cazul în care nu ar fi suferit în urma accidentului de muncă.

În partea ce vizează calculele acceptate ca fiind veridice de către instanțele

de judecată (rezultate din prevederile pct. 11 din Regulamentul nr. 483/25 din

22 decembrie 1961) consideră că acestea au fost aplicate eronat și rezultă din

aplicarea parțială și selectivă a normei invocate fără a ține cont de prevederile

pct.12,13 din același Regulament.

Menționează că indiferent de contradictorialitățile invocate pe parcursul

examinării cauzei, instanțele nu le-au elucidat, acceptând calculul efectuat de către

intimat la salariul mediu în baza propriului certificat, fără a ține cont de prevederile

pct. l2,13 al Regulamentului și normele procesual civile.

Afirmă că în vederea elucidării tuturor circumstanțelor s-a solicitat

prezentarea dosarului personal, pe care intimatul avea obligația de a-l păstra până

în prezent și în care trebuie să se includă atât decizia administrației cu privire la

acceptarea efectuării plăților, cuantumul indemnizației stabilite cât și ordinul emis

în acest sens, în asemenea mod urma a fi elucidat atât momentul apariției obligației

intimatului cât și cuantumul acesteia.

Atenționează că aceste acte nu au fost prezentate, administrându-se din

partea intimatului un înscris care presupune fie distrugerea fie dispariția dosarului

vizat, fără a preciza cu exactitate soarta acestuia.

La 27 februarie 2017, Societatea pe Acțiuni ,,Combinatul de Prelucrare a

Lemnului FAG” a depus referință la recursul declarat de Vladimir Ungureanu

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 29 septembrie 2016, prin care a

solicitat respingerea cererii de recurs cu menținerea hotărârii Judecătoriei Botanica

mun. Chișinău din 30 mai 2016 și a deciziei recurate.

La 27 februarie 2017, SA ,,Combinatul de Prelucrare a Lemnului FAG”,

reprezentat de Andrei Toderașco a depus referință la cererea de recurs a lui

Vladimir Ungureanu, prin care a solicitat respingerea recursului cu menținerea

hotărârii primei instanțe și a deciziei recurate.

4

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de

2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată

în adresa părților la 14 octombrie 2016, fapt confirmat prin scrisoarea de însoțire

(f. d. 51, vol. II), însă careva date despre recepționarea acesteia de către recurent nu

sunt.

Astfel, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale și a

declarat recursul împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din

29 septembrie 2016, în termenul legal.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este

inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces

sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate

sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele

indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în

măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii

sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către

instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la

încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la

art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Vladimir Ungureanu

nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural

de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai

asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție relevă că conform jurisprudenței CEDO, recursurile

trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate

în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea

5

de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul

declarat de Vladimir Ungureanu, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera recursul declarat de Vladimir Ungureanu ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție,

dispune:

Recursul declarat de Vladimir Ungureanu se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președinte, judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Iuliana Oprea

Ion Druță

6