3ra-207/17 — accesul la informatie
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- accesul la informatie
- Temei legal
- temeiurile declararii recursului
3ra-207/17 — accesul la informatie (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
Prima instanță: Judecătoria Bălți, Judecător – Diana Stănilă Instanța de Apel: Curtea de Apel Bălți, Judecători – Alexandru Gheorghieș, Aurelia Toderaș, Ana Albu Dosar 3ra-207/17 ÎNCHEIERE 01 martie 2017 municipiul Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție În componența: Președintele completului, – Svetlana Filincova, Judecători – Iurie Bejenaru, Maria Ghervas, examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Vasile Staver, în pricina civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Vasile Staver împotriva Cooperativei de construcție a garajelor nr.15/08 și președintelui Niconor Ștefanschi, cu privire la accesul la informație, împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 13 decembrie 2016, prin care a fost admis apelul Cooperativei de construcție a garajelor nr.15/08, co ns tată : La 03 august 2016 Vasile Staver a depus cerere de chemare în judecată împotriva Cooperativei de construcție a garajelor nr.15/08 și președintelui Niconor Ștefanschi, solicitînd obligarea de a-i fi oferit răspuns la cererea din 25 iunie 2016, sancționarea președintelui Cooperativei de construcție a garajelor nr.15/08 și încasarea sumei de 2 000 (două mii) lei cu titlu de prejudiciu moral.
În motivarea cererii a indicat că la 25 iunie 2016 s-a adresat cu cerere la Cooperativa de construcție a garajelor nr.15/08, prin care a solicitat explicarea în formă scrisă a situației datoriilor față de Cooperativa de construcție a garajelor nr.15/08. La cererea adresată a recepționat un răspuns considerat de către Vasile Staver ca fiind aberant și evaziv, cu care nu este deacord. Prin hotărîrea Judecătoriei Bălți din 20 septembrie 2016 a fost admisă parțial cererea de chemare în judecată depusă de Vasile Staver. A fost obligat președintele Cooperativei de construcție a garajelor nr.15/08, Niconor Ștefanschi, să-i furnizeze lui Vasile Staver informația solicitată prin cererea din 25 iunie 2016 și anume: care este datoria reclamantului Vasile Staver în cadrul Cooperativei de construcție a garajelor nr.15/08, cu descifrarea acestei datorii.
În partea încasării din contul președintelui Cooperativei de construcție a 1 garajelor nr.15/08, Niconor Ștefanschi, a sumei prejudiciului moral de 2 000 lei, acțiunea lui Vasile Staver a fost respinsă. Prin decizia Curții de Apel Bălți din 13 decembrie 2016 a fost admis apelul Cooperativei de construcție a garajelor nr.15/08. A fost casată parțial hotărîrea Judecătoriei Bălți din 20 septembrie 2016, în partea ce ține de obligarea președintelui Cooperativei de construcție a garajelor nr.15/08, Niconor Ștefanschi, să-i furnizeze lui Vasile Staver informația solicitată prin cererea din 25 iunie 2016 și în această parte s-a dispus încetarea procesului. În rest, hotărîrea Judecătoriei Bălți din 20 septembrie 2016 a fost menținută.
S-a încasat de la Vasile Staver, an.01.09.1950, c/p 0970703564094, domiciliat în mun.Bălți, str.Bulgară, nr.146, ap.7, în beneficiul Cooperativei de construcție a garajelor nr.15/08, sediul mun.Bălți, str.Obvodnaia, nr.1, IDNO 1008602006281, cheltuielile de judecată în sumă de 1 200 (una mie două sute) lei. A fost respinsă cererea de apel depusă de Vasile Staver. La 22 decembrie 2016 Vasile Staver a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 13 decembrie 2016, solicitînd admiterea recursului și remiterea dosarului la rejudecare. În motivarea cererii a indicat că nu este deacord cu soluția instanței de apel și consideră că au fost ignorate argumentele sale.
Analizînd temeiurile invocate în cererea de recurs, în raport cu materialele pricinii și prevederile Legii, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul declarat de Vasile Staver ca fiind inadmisibil, din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin.(1) din Codul de Procedură Civilă, părțile și alți participanți la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art.432 alin.(2), (3) și (4) Cod Procedură Civilă. În conformitate cu art.433 lit. a) Cod Procedură Civilă cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod Procedură Civilă.
Dat fiind faptul că temeiurile declarării recursului împotriva deciziei curții de apel, prin prisma prevederilor secțiunii a 2-a a capitolului XXXVIII din Codul de Procedură Civilă, sunt strict delimitate de art.432, Completul reține că, reieșind din prevederile art.437 alin.(1) lit.f) din Codul de Procedură Civilă, în sarcina recurentului este impusă obligația delimitării esenței, temeiului și argumentării acelei/acelor încălcări esențiale și/sau acelor circumstanțe ale aplicării eronate ale normelor de drept material sau procedural, care ar dicta necesitatea declarării recursului ca fiind admisibil. 2 În speță, criticile aduse de recurent, nu pot duce la admisibilitatea recursului, ori acestea nu pot fi reținute prin prisma art.432 din Codul de Procedură Civilă, în condițiile în care se insistă în mod formal asupra netemeiniciei deciziei contestate, în detrimentul evidențierii ilegalității soluției instanței de judecată.
Acest fapt denotă caracterul declarativ al recursului, fiind lipsit de esență, care evidențiază simplul fapt al dezacordului recurentului cu soluția dată de instanța de judecată, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului. Se cere a fi precizat că, specific recursului declarat în condițiile secțiunii a 2-a, Capitolul XXXVIII, Cod Procedură Civilă, este că recursul nu provoacă o rejudecare a fondului pricinii. Rolul exclusiv al recursului este de a asigura efectuarea unui control de legalitate a deciziei atacate în baza temeiurilor legale de declarare a recursului strict prevăzute de art. 432 alin.(2), (3) și (4). Abordarea recurentului în speță evidențiază în mod clar dezacordul acestora cu soluția dată de instanța de judecată, însă argumentele acestuia nu permit identificarea omisiunilor sau erorilor instanței de judecată, care ar impune declararea recursului ca fiind admisibil.
Prin prisma jurisprudenței CtEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, iar recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri, caracter care nu poate fi evidențiat de cererea de recurs în cauză. Astfel, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată lipsa temeiurilor care ar dicta necesitatea declarării recursului ca fiind admisibil. În conformitate cu art. 270, 431 alin.(2), art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Cod Procedură Civilă, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e: Se consideră inadmisibil recursul declarat de Vasile Staver.
Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele completului, Svetlana Filincova, Judecători – Iurie Bejenaru Maria Ghervas 3
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.