Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-2945/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
16 decembrie 2015
Părțile
Staver Vasile si avocatul Sleahtitki Vitalie vs cooperativa de constructie a garajelor nr. 15 08 si Zelenai Stanislav
Pe scurt
Temeiurile declararii recursului

2ra-2945/15 — Obligarea de a conecta garajele la rețeaua de energie electrică, încasarea în mod solidar a prejudiciului moral și cheltuielilor de judecată

prima instanţă: V. Pădurari dosarul nr. 2ra-2945/15 instanţa de apel: E. Ababei, G. Polivenco şi A. Garbuz ÎNCHEIERE 16 decembrie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Galina Stratulat şi Sveatoslav Moldovan examinând chestiunea cu privire la admisibilitatea recursurilor declarate de Staver Vasile şi cooperativa de construcţie a garajelor nr. 15/08, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Staver Vasile şi avocatul Şleahtiţki Vitalie împotriva cooperativei de construcţie a garajelor nr. 15/08 şi Zelenai Stanislav cu privire la obligarea de a conecta garajele la reţeaua de energie electrică, încasarea în mod solidar a prejudiciului moral şi cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 22 septembrie 2015, prin care s-a admis apelul declarat de cooperativa de construcţie a garajelor nr. 15/08, s-a modificat hotărîrea Judecătoriei Bălţi din 03 martie 2015 prin micşorarea cuantumului prejudiciului moral încasat c o n s t a t ă Prin mandatul nr. 0504654 din 16 iulie 2014 avocatul Şleahtiţki Vitalie a fost împuternicit de Staver Vasile să-i acorde asistenţă juridică cu dreptul de a semna şi depune cererea de chemare în judecată, de a renunţa total sau parţial la acţiune, de a majora sau reduce cuantumul pretenţiilor, de a ataca hotărîrea judecătorească, etc (f.d.6).

La 16 iunie 2014 Staver Vasile şi avocatul Şleahtiţki Vitalie au depus cerere de chemare în judecată împotriva cooperativei de construcţie a garajelor nr. 15/08 şi Zelenai Stanislav cu privire la obligarea de a conecta garajele la reţeaua de energie electrică, încasarea în mod solidar a prejudiciului moral şi cheltuielilor de judecată (f.d. 3-5). În motivarea acţiunii Staver Vasile şi avocatul Şleahtiţki Vitalie au indicat că la 15 iulie 2013 garajele nr. 163 şi 329 din cooperativa de construcţie a garajelor nr. 15/08 au fost deconectate de la energia electrică. Consideră că deconectarea de la energia electrică a fost efectuată ilegal de către cooperativa de construcţie a garajelor nr. 15/08 şi Zelenai Stanislav cu scop de răzbunare.

Prin acţiunile pîrîţilor i-au fost încălcate flagrant drepturile de consumator, întrucît cooperativa de construcţie a garajelor nr. 15/08 este unicul furnizor de energie electrică la garajele incluse în cooperativă. Menţionează că nu a avut datorii la energia electrică şi că deconectarea de la reţeaua inginerească tulbură şi afectează substanţial dreptul de proprietate şi folosinţă a bunului creînd prejudicii de ordin material şi moral. 1 Prin procesul-verbal cu privire la contravenţie nr. 201304003085 din 07 august 2013 Zelenai Stanislav a fost recunoscut vinovat de comiterea contravenţiei prevăzute de art. 335 Codul contravenţional pentru faptul că a deconectat de la energia electrică garajul nr. 329 din cooperativa de construcţie a garajelor nr. 15/08 ce aparţine reclamantului.

Prin ordonanţa Procurorului de aplicare a sancţiunii contravenţionale din 16 august 2013 Zelenai Stanislav a fost sancţionat în baza art. 335 Codul contravenţional pentru samovolnicie cu aplicarea amenzii contravenţionale în mărime de 30 u.c. Prin hotărîrea Judecătoriei Bălţi din 14 februarie 2014, menţinută prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 07 mai 2014, a fost respinsă contestaţia depusă de Zelenai Stanislav împotriva ordonanţei Procurorului din 16 august 2013 de aplicare a sancţiunii contravenţionale din 16 august 2013. Prin acţiunile pîrîţilor i-au fost provocate suferinţe sufleteşti, întrucît lipsa energiei electrice i-a creat frustrări, umilinţe şi stres puternic fiindu-i afectată starea de sănătate.

A încercat să soluţioneze litigiul pe cale amiabilă solicitînd pîrîţilor prin cererile expediate la 07 octombrie 2013, 15 februarie 2014, 15 martie 2014, 03 iunie 2014 şi 03 iulie 2014 încetarea acţiunilor de tulburare şi încălcare a drepturilor sale prin conectarea la energia electrică a garajelor, însă cerinţele nu au fost soluţionate. Cer Staver Vasile şi avocatul Şleahtiţki Vitalie obligarea cooperativei de construcţie a garajelor nr. 15/08 şi a lui Zelenai Stanislav de a conecta la reţeaua de energie electrică garajele nr. 163 şi nr. 329 din cooperativa situată în mun. Bălţi, str. Obvodnaia, 1, încasarea în mod solidar a prejudiciului moral în sumă de 20000 lei şi cheltuielile de judecată.

În şedinţa de judecată a primei instanţe din 19 decembrie 2014 Staver Vasile şi avocatul Şleahtiţki Vitalie au depus cerere de concretizare a acţiunii solicitînd încasarea în mod solidar de la cooperativa de construcţie a garajelor nr. 15/08 şi a lui Zelenai Stanislav a sumei de 662,90 lei constituită din cheltuieli suportate în cadrul examinării litigiului (f.d. 25, 80 verso). Prin hotărîrea Judecătoriei Bălţi din 03 martie 2015 s-a admis parțial acțiunea lui Staver Vasile. S-a obligat cooperativa de construcţie a garajelor nr. 15/08 să conecteze la reţeaua de energie electrică garajele nr. 163 şi nr. 329 amplasate în mun. Bălţi, str. Obvodnaia, 1 ce aparţin cu drept de proprietate lui Staver Vasile.

S-a încasat în mod solidar de la cooperativa de construcţie a garajelor nr. 15/08 şi Zelenai Stanislav prejudiciul moral în sumă de 5000 lei şi cheltuielile de judecată în sumă de 662,90 lei (f.d. 91, 98-101). La 30 martie 2015 cooperativa de construcţie a garajelor nr. 15/08 a depus apel nemotivat, iar la 05 mai 2015 apel motivat împotriva hotărîrii Judecătoriei Bălţi din 03 martie 2015 (f.d. 97, 112-113). Curtea de Apel Bălţi prin decizia din 22 septembrie 2015 a admis apelul declarat de cooperativa de construcţie a garajelor nr. 15/08 şi a modificat hotărîrea Judecătoriei Bălţi din 03 martie 2015 prin micşorarea cunatumului prejudiciului moral de la 5000 lei la 1000 lei cu menţinerea în rest a hotărîrii (f.d.

163-167). În motivarea soluţiei instanţa de apel a indicat că prima instanţă corect a stabilit că deconectarea de la energia electrică a garajelor nr. 163 şi nr. 329 ce aparţin cu drept de proprietate lui Staver Vasile a fost ilegală şi întemeiat a fost obligată administraţia cooperativei de construcţie a garajelor nr. 15/08 să reconecteze garajele la energia electrică. 2 Argumentele cooperativei de construcţie a garajelor nr. 15/08 că Staver Vasile a admis încălcări şi că contorul acestuia instalat la garajul nr. 329 era defect sunt declarative, nefiind prezentate probe concludente de la autorităţile abilitate cu dreptul de constatare a faptului admiterii încălcărilor. Referitor la cuantumul prejudiciului moral a concluzionat că încasarea sumei de 1000 lei cu titlu de prejudiciu moral în speţă constituie o satisfacţie echitabilă, motiv din care urmează a fi micşorat cuantumul prejudiciului moral de la suma de 5000 lei la 1000 lei.

La 27 octombrie 2015 Staver Vasile a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 22 septembrie 2015, cerînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi menținerea hotărîrii primei instanţe (f.d. 176-178). În motivarea recursului Staver Vasile reiterînd circumstanțele pricinii invocate în prima instanță și în instanța de apel a indicat că decizia Curții de Apel Bălţi prin care s-a micşorat cuantumul prejudiciului moral este neîntemeiată, că instanţa de apel a interpretat eronat norma de drept materială şi a apreciat arbitrar probele motiv din care urmează a fi casată şi menţinută hotărîrea primei instanţe. La 23 noiembrie 2015 cooperativa de construcţie a garajelor nr. 15/08 a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 22 septembrie 2015, cerînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe cu emiterea unei noi hotărîri de respingere integrală a acţiunii.

În motivarea recursului cooperativa de construcţie a garajelor nr. 15/08 a invocat că hotărîrile judecătoreşti sunt ilegale şi neîntemeiate, fiind apreciate arbitrar probele şi circumstanţele pricinii. Pricina a fost examinată de prima instanţă în lipsa reprezentantului şi fără a stabili motivul absenţei acestuia, care însă era bolnav. Prima instanţă nu s-a referit la argumentele din referinţa prezentată, în care s-a indicat că Staver Vasile a admis încălcări şi că contorul acestuia instalat la garajul nr. 329 era defect. Instanţa de apel nu s-a expus în privinţa altor argumente rezumîndu-se doar la cuantumul prejudiciului moral care a fost micşorat.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul neprezentării referinţei în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia. La 08 decembrie 2015 Staver Vasile a depus referinţă la recursul declarat de cooperativa de construcţie a garajelor nr. 15/08 solicitînd respingerea acestuia ca inadmisibil şi admiterea recursului său în sensul declarat.

În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). Verificând încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate de Staver Vasile şi cooperativa de construcţie a garajelor nr. 15/08 în cererile de recurs pe baza materialelor din dosar și a referinței depuse, audiind raportul verbal al judecătorului raportor, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că acestea sunt inadmisibile din următoarele motive. Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă.

3 Staver Vasile şi cooperativa de construcţie a garajelor nr. 15/08 în cererile de recurs temeiuri prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă nu au invocat. În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 şi nu conţine nici-o referire cu privire la fondul recursului.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie menţionează că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudenţa sa constantă că „ ... art. 6 paragraful 1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).

Astfel, din motivele menţionate şi având în vedere că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de drept material, procedural şi apreciind corect probele administrate a emis o hotărîre legală, iar argumentele invocate de Staver Vasile şi cooperativa de construcţie a garajelor nr. 15/08 în cererile de recurs poartă caracter declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursurile declarate inadmisibile. În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursurile declarate de Staver Vasile şi cooperativa de construcţie a garajelor nr. 15/08 se consideră inadmisibile.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, Judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Galina Stratulat Sveatoslav Moldovan 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.