3ra-168/17 — incasarea impozitului pe venit retinut din suma indemnizatiei de concediere

Prima instanță: Judecătoria Centru, mun. Chișinău, judecător – D. Sușchevici

Instanța de Apel: Curtea de Apel Chișinău, judecători – A. Panov, A. Pahopol, A. Minciună.

Dosar nr. 3ra-168/17

ÎNCHEIERE

22 februarie 2017 municipiul Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

În componența:

Președintele completului, – Svetlana Filincova,

Judecători – Iurie Bejenaru, Maria Ghervas,

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de

către Mihail Rudenco, reprezentantul Inspectoratului General al Poliției al

MAI,

în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Lilian Șuparschii

către Inspectoratul General al Poliției cu privire la încasarea impozitului pe

venit reținut de la suma indemnizației de concediere,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 12 octombrie 2016, prin

care a fost respins apelul declarat de Inspectoratul General al Poliției

împotriva hotărârii Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 27 mai 2016 de

admitere a acțiunii,

cons tată:

La 28.01.2016, Lilian Șuparschii, s-a adresat cu cerere de chemare în

judecată împotriva Inspectoratului General al Poliției, prin care a solicitat

încasarea din contul pârâtului în beneficiul său a banilor reținuți în contul

impozitului pe venit, în sumă de 10051,88 de lei, a plății suplimentare

pentru fiecare zi de întârziere în mărime de 18818,08 de lei.

În motivarea cererii a indicat că timp de 15 ani, 10 luni și 27 de zile a

activat în cadrul organelor afacerilor interne ale RM. La ultimul loc de

muncă, a activat în Brigada de Poliție cu destinație specială „Fulger”, ca

polițist operativ al grupului de luptă al Detașamentului intervenție acțiuni

speciale.

La 27.06.2014, prin ordinul nr. 34 ef, semnat de Comandantul general-

maior de poliție, Ion Țurcan, a fost reziliat contractul individual de muncă

în privința lui.

Conform art. 65 din Legea cu privire la activitatea poliției și statutul

polițistului, remunerarea muncii polițistului se efectuează de la bugetul de

stat, conform legislației în vigoare.

În cazul eliberării din serviciu în legătură cu pensionarea sau din cauza

reducerii personalului ori a lichidării subdiviziunii, polițistului i se acordă o

indemnizație unică în corespundere cu vechimea calendaristică în serviciu

în Poliție:

a) de la 5 la 10 ani – în mărime de 6 salarii lunare;

b) de la 10 la 15 ani – în mărime de 8 salarii lunare;

c) de la 15 la 20 de ani – în mărime de 10 salarii lunare;

d) de la 20 la 25 de ani – în mărime de 14 salarii lunare;

e) de la 25 la 30 de ani – în mărime de 16 salarii lunare;

f) de la 30 de ani și mai mult – în mărime de 18 salarii lunare.

În conformitate cu Ordinul nr. 34 ef din 27.06.2014, i-a fost calculată

indemnizația unică în mărime de 10 salarii lunare, ceea ce constituie 55843,

80 de lei.

La 04.06.2015, serviciul finanțe, prin ordinul de plată nr. 208 din

03.06.2015, a efectuat transferul indemnizației unice pe numele lui, în

sumă de 45791,92 de lei, iar suma de 10051, 88 de lei de la suma

indemnizației unice de concediere a fost reținută ilegal în contul

impozitului pe venit, fiind invocat ca temei de reținere noile modificări și

completări efectuate în Codul fiscal, prin Legea nr. 71 din 12.04.2015.

În opinia reclamantului, reținerile respective sunt ilegale și contrare

principiului aplicării legii în timp.

Raporturile juridice create, în baza Ordinului nr. 34 ef din 27.06.2014

„Cu privire la întreruperea raporturilor de muncă, rezilierea contractului de

muncă”, cad sub incidența legii fiscale, care a fost în vigoare la acel moment

și care nu prevedea încasarea din suma indemnizației unice a impozitului

pe venit.

Totodată, suma indemnizației unice de concediere, în mărime de

55843,80 de lei, nu a fost achitată la timp, iar potrivit art. 330 alin. (2)

Codul muncii, în caz de reținere, din vina angajatorului, a plăților prevăzute

de art. 142, 117, 143, 123, 124, 139, 186, 227 lit. j) Codul muncii, se achită

plata suplimentară – 0,1 la sută din suma neplătită în termen, pentru

fiecare zi de întârziere.

Prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 27.05.2016,

menținută prin decizia Curții de Apel Chișinău din 12.10.2016, acțiunea a

fost admisă parțial, fiind încasată suma de 10051,88 de lei reținută din

indemnizația unică de concediere.

La 29.12.2016, Mihail Rudenco, reprezentantul Inspectoratului

General al Poliției al MAI, a declarat recurs împotriva deciziei Curții de

Apel Chișinău din 12.10.2016, prin care a solicitat casarea deciziei

menționate și a hotărârii Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din

27.05.2016, cu pronunțarea unei hotărâri noi de respingere a acțiunii.

În motivarea recursului a indicat că, la judecarea cauzei, instanțele de

judecată au încălcat normele de drept material, care se manifestă prin

aplicarea legii care nu trebuia aplicată, precum și prin interpretarea eronată

a acesteia.

Studiind materialele dosarului în raport cu temeiurilor invocate în

cererea de recurs, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat

de către Mihail Rudenco, reprezentantul Inspectoratului General al Poliției

al MAI, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4) CPC, care să justifice afirmația de ilegalitate a deciziei instanței de apel

și a hotărârii primei instanțe.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la

proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC.

Alineatele (2) și (3) ale articolului menționat, prevăd exhaustiv cazurile

în care se consideră că au fost aplicate eronat normele de drept material sau

procedural, iar alin. (4) prevede că săvârșirea altor încălcări decât cele

indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul

și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea

greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că

aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în

cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC.

Verificând prin prisma normele de drept citate, Completul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

reține că recursul lui Mihail Rudenco, reprezentantul Inspectoratului

General al Poliției al MAI, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.

432 alin. (2), (3) și (4) CPC, deoarece recurentul nu a invocat nici un temei

care ar indica la ilegalitatea deciziei instanței de apel și a hotărârii primei

instanțe, ci a formulat doar critici ce se axează asupra fondului cauzei.

Această situație indică la caracterul declarativ al recursului, fiind lipsit

de esență, care evidențiază simplul fapt al dezacordului recurentului cu

soluția dată de instanțele de judecată, precum și lipsa temeiurilor legale de

declarare a recursului. Or, argumentele recursului nu indică la încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural de către instanța de apel sau instanța de

fond, respectiv nu constituie temei de casare a actelor recurate.

Recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv

numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se

doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Față de cele indicate, Completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează că,

procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele

invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și

(4) CPC, iar în sarcina recurentului este impusă obligația delimitării

esenței, temeiului și argumentării acelei/acelor încălcări esențiale și/sau

acelor circumstanțe ale aplicării eronate ale normelor de drept material sau

procedural, care ar dicta necesitatea declarării recursului ca fiind admisibil.

Sub acest aspect, Completul ține să menționeze că conform

jurisprudenței CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să

ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să

posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell

vs Irlanda, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocate în speță sunt

similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, care au fost apreciate

corespunzător.

Astfel, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera recursul, declarat de Mihail Rudenco, reprezentantul

Inspectoratului General al Poliției al MAI, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 269-270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art.

440 alin. (1) CPC, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție,

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Mihail Rudenco,

reprezentantul Inspectoratului General al Poliției al MAI.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele ședinței,

Svetlana Filincova

Judecători Iurie Bejenaru

Maria Ghervas