2ra-260/17 — încasarea datoriei

prima instanță: T. Mereuță dosarul nr. 2ra-260/17

instanța de apel: N. Budăi, V. Efros, I. Muruianu

Î N C H E I E R E

16 februarie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul – Valeriu Doagă

Judecătorii – Tamara Chișca-Doneva, Ion Druță

examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de reprezentantul

lui Victor Zadic, avocatul Ilie Gîlca,

în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Simion Palamaru

împotriva lui Victor Zadic cu privire la încasarea datoriei,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 06 octombrie 2016

c o n s t a t ă:

La data de 11 martie 2016, Simion Palamaru a depus cerere de chemare în judecată

împotriva lui Victor Zadic cu privire la încasarea datoriei.

În motivarea acțiunii a menționat că, la data de 07 mai 2013 a încheiat un contract

de împrumut cu Victor Zadic, conform căruia i-a acordat ultimului, pe termen de o lună,

un împrumut bănesc în sumă de 1100 de euro, care la momentul încheierii contractului

constituia 17600 de lei.

Având în vedere că, Victor Zadic nu și-a executat obligația asumată în modul

corespunzător, la data de 22 ianuarie 2015, i-a expediat o notificare prin care a solicitat

restituirea sumei de 1100 de euro în termen de 7 zile.

Invocă faptul că, potrivit contractului de împrumut, împrumutatul urmează să

achite penalitate de 5% pentru fiecare zi de întârziere.

Solicită încasarea din contul lui Victor Zadic datoria în mărime de 1100 de euro și

dobânda de întârziere în mărime 6336 de euro.

Prin cererea de concretizare din 22 mai 2015, reprezentantul reclamantului,

avocatul Denis Staruș a solicitat încasarea din contul lui Victor Zadic datoria în sumă de

17600 de lei, penalitatea în mărime de 158400 de lei și cheltuielile de judecată.

Prin hotărârea Judecătoriei Hîncești din 02 martie 2016 s-a admis parțial acțiunea,

s-a încasat din contul lui Victor Zadic în folosul lui Simion Palamaru suma

împrumutului de 1100 de euro sau echivalentul lor în lei moldovenești la momentul

executării hotărîrii, s-a încasat din contul lui Victor Zadic în folosul lui Simion

Palamaru suma de 4000 de lei cu titlu de cheltuieli pentru serviciile avocatului, s-a

încasat din contul lui Victor Zadic în folosul lui Simion Palamaru taxa de stat în sumă

de 528 de lei, în rest cererea s-a respins ca neîntemeiată.

În susținerea poziției prima instanță a reținut că, recipisa de împrumut a sumei de

1

1100 de euro din 07 mai 2013, semnată de pîrîtul Victor Zadic este valabilă, urmînd de

a încasa din contul pîrîtului în folosul reclamantului a sumei împrumutate.

Prima instanță a conchis că, transmiterea sumei de 800 de euro de către fratele

pîrîtului Fedea Zadic, la data de 12 ianuarie 2015 se dovedește pentru a fi pentru

împrumutul de către Victor Zadic de la Ecaterina Rotari conform recipisei din 07

decembrie 2012 a sumei de 1300 de euro și nu are legătură cu recipisa a cărei obiect îl

constituie în litigiul dat.

La fel, prima instanță a reținut că, încasarea penalității de 5% din toată suma

restantă pentru fiecare zi de întîrziere este neîntemeiată și constituie îmbogățire fără

justă cauză.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 06 octombrie 2016 s-a respins din lipsă de

temei apelul declarat de reprezentantul lui Victor Zadic, avocatul Gîlca Ilie și s-a

menținut hotărârea Judecătoriei Hîncești din 02 martie 2016.

La data de 22 decembrie 2016, reprezentantul lui Victor Zadic, avocatul Gîlca Ilie,

a depus cerere de recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 06 octombrie

2016, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii

primei instanțe în partea admiterii pretențiilor reclamantului, cu emiterea în această

parte a unei noi hotărâri de respingere a cerinței cu privire la restituirea împrumutului în

mărime de 17600 de lei și încasarea cheltuielilor de judecată pentru achitarea taxei de

stat și cheltuielile pentru asistență juridică.

În motivarea recursului a invocat aceleași motive de fapt ca și în cererea de apel.

Suplimentar a menționat că, instanța de apel nu s-a expus asupra argumentelor apelului

și nu a elucidat circumstanțele reale ale pricinii.

Susține că, prin cererea de concretizare a micșorat cuantumul pretențiilor,

solicitînd încasarea sumei de 17600 de lei, dar nu 1100 de euro, iar instanțele inferioare

au apreciat eronat probele, făcînd referire la normele care guvernează raportul material

litigios dintre părți.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul

Colegiului civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

consideră că recursul este inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

2

c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărîrea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că

aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care

erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanță din oficiu

și în toate cazurile.

În conformitate cu art.433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art. 434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

Conform art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2

luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este

termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Completul consideră că, recursul a fost declarat în termen, deoarece din

materialele cauzei nu poate fi stabilit momentul comunicării recurentului a deciziei

instanței de apel pentru a determina respectarea termenului legal de declarare a

recursului, prin urmare calea de atac se consideră ca fiind exercitată în termen.

Alegațiile reprezentantului recurentului din cererea de recurs precum că, prin

cererea de concretizare a micșorat cuantumul pretențiilor, solicitînd încasarea sumei de

17600 de lei, dar nu 1100 de euro, iar instanțele inferioare au apreciat eronat probele,

făcînd referire la normele care guvernează raportul material litigios dintre părți, nu pot fi

reținute, or cum rezultă din contractul de împrumut, suma de 1100 de euro reprezenta la

ziua semnării acestuia echivalentul a 17600 de lei.

Completul constată că argumentele invocate în cererea de recurs, în esența lor,

sînt similare argumentelor invocate în cererea de apel și sînt expuse asupra

circumstanțelor de fapt și nu de drept și constituie o apreciere a probelor efectuate de

reprezentantul recurentului, însă acestea au fost deja supuse examinării și aprecierii

juste de către instanța de apel prin prisma art. 130 și 139 din Codul de procedură civilă

în raport cu dispozițiile art. 118 din aceeași legea, fiindu-le oferite concluziile de

rigoare și respectiv nu urmează a fi reiterate în ordine de recurs, iar actele normative

vizate au fost interpretate și aplicate elocvent de instanța de apel prin prisma

circumstanțelor importante ale pricinii.

Astfel, instanța de recurs notează că, reprezentantul recurentului nu a invocat

niciun argument plauzibil în vederea ilegalității deciziei instanței de apel și a hotărârii

instanței de fond.

În acest sens, completul reamintește prin prisma jurisprudenței CEDO, fosta

Comisie a arătat că „… art. 6 §1 al Convenției, nu impune motivarea în detaliu a unei

3

decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice,

respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca

fiind lipsit de șanse de succes” (cauza Rebait și alții contra Franței, Comisia

Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).

Completul concluzionează că, din conținutul cererii de recurs nu rezultă existența

unuia din temeiurile legale de recurs, iar circumstanțele de fapt invocate de

reprezentantul recurentului în cererea de recurs nu constituie obiect al recursului, or

recursul devoluează exclusiv circumstanțe de drept a pricinii.

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanțele inferioare au

examinat pricina sub toate aspectele, au verificat și au apreciat corect probele

prezentate, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile prevăzute

de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la

concluzia de a considera recursul declarat de reprezentantul lui Victor Zadic, avocatul

Ilie Gîlca, în baza art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de procedură civilă,

completul Colegiului civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme

de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de reprezentantul lui Victor Zadic, avocatul Ilie Gîlca, se

consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Ion Druță

4