Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 15.02.2017
respins

3ra-79/17 — contestarea actului administrativ

HOTĂRÂRE
15.02.2017
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
contestarea actului administrativ
Temei legal
înregistrarea dreptului, temeiul înregistrării dreptului, temeiurile pentru refuzul înregistrării, înregistrarea dreptului asupra bunului imobil construit
Citează această cauză
3ra-79/17 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

prima instanță: V. Ciumac dosarul nr.3ra-79/17 (Judecătoria Rîșcani, mun. Chișinău) instanța de apel: V. Pruteanu, A. Gavrilița, L. Popova (Curtea de Apel Chișinău) D E C I Z I E 15 februarie 2017 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul: Iulia Sîrcu Judecătorii : Tamara Chișca-Doneva, Maria Ghervas, Nicolae Craiu, Iurie Bejenaru examinând recursul declarat de către Societatea Comercială „Studio Plus” societate cu răspundere limitată, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societății Comerciale „Studio Plus” societate cu răspundere limitată împotriva Întreprinderii de Stat „Cadastru”, intervenient accesoriu Întreprinderea de Stat „Teatrul Republican de Păpuși „Licurici” cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 17 februarie 2016 prin care a fost admis apelul declarat de către Întreprinderea de Stat „Teatrul Republican de Păpuși Licurici” și emisă o nouă hotărâre cu privire la respingerea acțiunii, c o n s t a t ă: La 01 septembrie 2015, SC „Studio Plus” SRL a depus cerere de chemare în judecată împotriva ÎS „Cadastru”, intervenient accesoriu ÎS „Teatrul Republican de Păpuși „Licurici” cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, la 19 iunie 2015, a depus către ÎS „Cadastru” cerere nr. 0100/15/30614, solicitând înregistrarea dreptului asupra terasei lit. V din str. București, 68, amplasată pe terenul cu nr. cadastral 0100520.274, anexând la cerere: procesul-verbal de recepție finală nr.332 din 17 mai 2012, raportul de expertiză tehnică nr.550 din 10 iunie 2015, certificatul de înregistrare nr. MD 0000388 din 06 ianuarie 2005, extrasul din Registrul de stat al persoanelor juridice, însă, la 07 august 2015, a primit decizia registratorului OCT Chișinău, filiala ÎS „Cadastru” de refuz de a înregistra dreptul de proprietate în Registrul bunurilor imobile, invocându-se că nu sunt întrunite condițiile de înregistrare a dreptului asupra bunului imobil solicitat.

Consideră reclamantul că decizia registratorului OCT Chișinău, filiala ÎS „Cadastru” este ilegală, deoarece SC „Studio Plus” SRL în conformitate cu normele de drept a executat planul cadastral al teritoriului și a dosarului cadastral 1 al bunului imobil, a perfectat și a prezentat ÎS „Cadastru” tot setul de acte necesare pentru înregistrarea dreptului asupra bunului imobil construit și recepționat de către comisia de recepție finală. Cu referire la terenul aflat sub construcție, menționează reclamantul că acesta se află în proprietatea administrației publice locale, care deja și-a exprimat acordul de înregistrare a dreptului de proprietate asupra construcției date prin semnarea procesului-verbal de recepție finală.

Totodată, potrivit concluziilor raportului de expertiză tehnică privind starea tehnică a imobilului și posibilitatea exploatării, s-a stabilit cu certitudine că starea tehnică tuturor elementelor importante constructive a imobilului examinat este bună, construcția imobilului este complet finalizată, recepționată, reprezentând o construcție capitală. Solicită reclamantul recunoașterea ilegală a deciziei registratorului OCT Chișinău a ÎS „Cadastru” din 07 august 2015 cu privire la refuzul de înregistrare a bunului imobil situat în mun. Chișinău, str. București nr. 68, ce constituie terasa lit. „V”, nr. cadastral al terenului 0100520.274, cu obligarea ÎS „Cadastru” de a înregistra dreptul de proprietate asupra acestui bun imobil.

Prin hotărârea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 08 octombrie 2015, acțiunea a fost admisă integral, fiind dispusă recunoașterea ca ilegală a deciziei OCT Chișinău, filiala ÎS „Cadastru” din 07 august 2015 cu privire la refuzul de înregistrare a bunului imobil situat în mun. Chișinău, str. București, 68 și anume: terasa lit. V, nr. cadastral al terenului 0100520.274 și obligarea ÎS „Cadastru” să înregistreze dreptul de proprietate a reclamantului SRL „Studio Plus” asupra bunului imobil situat în mun. Chișinău, str. București, 68 și anume: terasa lit. V, nr. cadastral al terenului 0100520.274. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 17 februarie 2016 a fost admis apelul declarat de către ÎS „Teatrul Republican de Păpuși „Licurici”, casată integral hotărârea Judecătoriei Rîșcani, mun.

Chișinău din 08 octombrie 2015 și emisă o hotărâre nouă de respingere ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată depusă de SRL „Studio Plus” împotriva ÎS „Cadastru”, intervenient accesoriu ÎS „Teatrul Republican de Păpuși „Licurici” privind anularea deciziei registratorului OCT Chișinău a ÎS „Cadastru” din 07 august 2015 cu privire la refuzul înregistrării bunurilor imobile și a drepturilor asupra lor. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 08 iunie 2016, a fost admisă cererea de revizuire depusă de SRL „Studio Plus”, casată decizia Curții de Apel Chișinău din 17 februarie 2016 și dispusă rejudecarea pricinii în ordine de apel. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 08 iunie 2016, a fost respins apelul declarat de ÎS „Teatrul Republican de Păpuși „Licurici” și menținută hotărârea Judecătoriei Rîșcani, mun.

Chișinău din 08 octombrie 2015. Invocând ilegalitatea deciziei instanței de apel din 08 iunie 2016, cât și a încheierii din aceiași dată, la 01 iulie 2016 și la 08 august 2016, ÎS „Cadastru” și respectiv ÎS „Teatrul Republican de Păpuși „Licurici” le-au contestat cu recurs.

Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 14 decembrie 2016 au fost admise recursurile declarate de Întreprinderea de Stat „Cadastru” și Întreprinderea de Stat „Teatrul Republican de Păpuși „Licurici”, casată încheierea și decizia Curții de Apel Chișinău din 08 iunie 2016 și emisă o nouă încheiere cu privire la respingerea ca fiind inadmisibilă a cererii de revizuire depusă de Societatea cu 2 Răspundere Limitată „Studio Plus” împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 17 februarie 2016. La 28 aprilie 2016, SC „Studio Plus” SRL a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel din 17 februarie 2016, cerând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și menținerea hotărârii primei instanțe.

Recurentul ÎCS „Studio Plus” SRL în motivarea recursului a indicat că nu este de acord cu decizia instanței de apel din 17 februarie 2016, deoarece instanța de apel, a interpretat în mod eronat legea, nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată, or, soluția instanței de apel cu privire la respingerea acțiunii SC „Studio Plus” SRL se întemeiază, în exclusivitate, pe faptul că, la cererea de înregistrare a dreptului, solicitantul nu a anexat planul cadastral al teritoriului și dosarul cadastral al bunului, actul ce confirmă dreptul asupra terenului pe care este amplasată construcția - înscrisuri justificative care, necătînd la existența și administrarea lor la dosar, nu se cer a fi prezentate pentru înregistrarea dreptului asupra bunului imobil construit, deoarece, conform art.404, alin. (l) din Legea cadastrului bunurilor imobile nr.1543 din 25 februarie 1998, aplicabil cazului din speță, pentru înregistrarea dreptului bunului imobil construit și a dreptului de proprietate asupra lui se prezintă documentul ce confirmă dreptul de proprietate sau dreptul de folosință (superficie, arendă) asupra terenului beneficiarului (investitorului) construcției și documentele ce confirmă recepția lucrărilor de construcție, documentele referitoare la teren - nefiind necesare în cazul în care dreptul asupra terenului a fost deja înregistrat - eroare judiciară care,

nimerind sub incidența prevederilor art.432 alin. (1); (2), lit. (a), (b), (c) CPC, constituie temei de casare a deciziei contestate.

Menționează că, prevederile art. 404 alin. (1) a Legii cadastrului bunurilor imobile nr.1543 din 25 februarie 1998, enunțat și în dispozitivul hotărârii contestate, cu circumstanțele faptice ale speței, și în mod special, cu conținutul Deciziei registratorului cu privire la refuzul înregistrării bunurilor imobile și a drepturilor asupra lor din 07 august 2015, consideră că contrar concluziilor instanței de apel reclamantul/recurent SC „Studio Plus” SRL a prezentat organului cadastral teritorial setul exhaustiv de documente care, conform art.404 alin. (l) a Legii nr.1543 din 25 februarie 1998, sunt necesare pentru înregistrarea dreptului asupra bunului imobil construit, printre care și Procesul-verbal de recepție finală nr.332 din 17 mai 2012 prin care a fost recepționat obiectivul litigios, ceea ce, denotă că, conformându-se normelor legale, reclamantul/recurent a prezentat documentul ce confirmă recepția lucrărilor de construcție.

Invocă că potrivit dispoziției normei enunțate solicitantul este scutit de obligația prezentării organului cadastral teritorial a documentelor referitoare la teren în cazul în care dreptul asupra terenului a fost deja înregistrat - situație faptică care, fiind regăsită și în cazul din speță, și justifică lipsa prezentării de către solicitantul SC „Studio Plus” SRL a documentelor referitoare la teren, or, anterior depunerii cererii de înregistrare a bunului imobil, dreptul de arendă a SC „Studio Plus” SRL asupra terenului (mun.Chișinău, str.București, nr.68, nr.cadastral 0100520.274) a fost deja înregistrat – fapt care este confirmat prin Contractul de arendă nr.22 L din 16 mai 2011 și Acordul adițional din 01 aprilie 2014 înregistrate la OCT Chișinău, întărește temeinicia și legalitatea solicitării 3 reclamantului/recurent de înregistrare a construcției litigioase din str. București, nr.68, care conform Raportului de expertiză tehnică privind starea tehnică a imobilului și posibilitatea exploatării lui din 10 iunie 2015, reprezintă o construcție capitală, ceea ce, conform prevederilor art.art.

4, alin. (2), (3) lit. (b); 5 alin. (1) a Legii nr.1543, impune înregistrarea obligatorie atât a bunului imobil, cât și a dreptului de proprietate. Consideră că nu pot fi reținute nici concluziile instanței de apel cu privire la pretinsul conținut eronat al Procesul-verbal de recepție finală nr.332 din 17 mai 2012 or, reieșind din prevederile art.404 alin. (1) al Legii nr.1543 din 25 februarie 1998, pentru înregistrarea dreptului asupra bunului imobil construit este necesar și suficient, reieșind din circumstanțele faptice ale speței, de prezentat organului cadastral teritorial doar documentul ce confirmă recepția lucrărilor de construcție asupra căruia, nu se impun careva condiții speciale - fapt care, confirmând netemeinicia soluției contestate, denotă existența unei alte erori judecătorești manifestate prin interpretarea în mod eronat a legii ceea ce cade sub incidența prevederilor art.432 alin. (1), (2), lit.(c) CPC.

La 06 decembrie 2016, SC „Studio Plus” SRL a depus supliment la cererea de recurs indicând că prin derogare de la prevederile imperative ale art. 100-105 CPC și art. 6 CEDO la materialele cauzei, lipsește dovada citării și înștiințării legale a participanților la proces și anume a ÎS „Cadastru” și a Registratorului OCT Chișinău filiala ÎS „Cadastru” Cravcenco Grigorii, prin poștă, cu scrisoare recomandată și cu aviz de primire, despre data și ora ședințelor de judecată. Astfel, consideră că pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data și ora ședinței de judecată, eroare care constituie încălcare esențială a normelor de drept procedural, denotă că pricina a fost judecată în absența unor participanți la proces cărora nu a fost comunicat locul, data și ora ședinței de judecată –vicii juridice care și constituie temei de casare a hotărârii contestate și de trimitere a pricinii spre rejudecare.

În conformitate cu art.434 alin.(1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei redactate. Din actele pricinii rezultă că Curtea de Apel Chișinău a expediat părților copia deciziei motivate la 29 februarie 2016, iar la 28 aprilie 2016 adică în termenul prevăzut de lege, SC „Studio Plus” SRL a declarat recurs. În conformitate cu art.440 alin.(2) Codul de procedură civilă, completul din 3 judecători prin încheierea din 21 septembrie 2016 a considerat recursul admisibil și a dispus examinarea fondului de un complet din 5 judecători. În conformitate cu art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înștiințarea participanților la proces.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea deciziei instanței de apel din următoarele considerente. În conformitate cu art.445 alin.(1) lit.a) Codul de procedură civilă, instanța, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul și să mențină decizia instanței de apel. 4 Din actele pricinii s-a stabilit că SC „Studio Plus” SRL s-a adresat în instanța de contencios administrativ cu acțiune împotriva ÎS „Cadastru”, intervenient accesoriu ÎS „Teatrul Republican de Păpuși Licurici” solicitând anularea deciziei registratorului OCT Chișinău, filiala ÎS „Cadastru” din 07 august 2015, prin care s-a refuzat SRL „Studio Plus” înregistrarea bunului imobil și a dreptului asupra terasei lit. „V” nr. cadastral al terenului 0100520.274, amplasat în mun.

Chișinău, str. București, 68. Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție reține drept întemeiată concluzia instanței de apel, potrivit căreia decizia ÎS „Cadastru” din 07 august 2015 cu privire la refuzul înregistrării bunurilor imobile și a drepturilor asupra lor se încadrează în prevederile legale. Astfel, conform art. 25 al Legii cadastrului bunurilor imobile nr. 1543 din 25 februarie 1998, înregistrarea drepturilor asupra bunului imobil se efectuează după executarea lucrărilor cadastrale și după întocmirea planului cadastral al teritoriului și a dosarului cadastral al bunului imobil.

Conform art. 28 alin. (1) al Legii enunțate, înregistrarea dreptului asupra bunului imobil se face în temeiul următoarelor documente: a) actele administrative emise de autoritățile publice abilitate în modul stabilit de legislație, în vigoare la data adoptării lor; b) contractele asupra bunului imobil, încheiate conform legislației în vigoare la data adoptării lor; c) certificatele de succesiune; d) hotărârile instanței de judecată; e) procesele-verbale privind procurarea bunului imobil la licitație, întocmite de executorul judecătoresc și confirmate de către instanța de judecată, sau procesele-verbale de transmitere silită a dreptului de proprietate asupra bunului imobil, întocmite de către executorul judecătoresc; f) titlurile de autentificare a drepturilor deținătorului de teren și alte acte (adeverințe) privind drepturile asupra bunului imobil, eliberate de autoritățile publice abilitate, în modul stabilit de legislația în vigoare la data eliberării lor; g) alte documente privind nașterea sau transmiterea drepturilor asupra bunurilor imobile, eliberate conform legislației în vigoare la data nașterii sau transmiterii acestor drepturi.

Conform art. 404 alin. (1) al Legii cadastrului bunurilor imobile nr. 1543 din 25 februarie 1998, pentru înregistrarea bunului imobil construit și a dreptului de proprietate asupra lui, se prezintă documentul ce confirmă dreptul de proprietate sau dreptul de folosință (superficie, arendă) asupra terenului beneficiarului (investitorului) construcției și documentele ce confirmă recepția lucrărilor de construcție. Documentele referitoare la teren nu sunt necesare în cazul în care dreptul asupra terenului a fost deja înregistrat. Conform art.33 alin. (1) și (3) al aceleași Lege, înregistrarea drepturilor în baza titlurilor de autentificare a dreptului deținătorului de teren nu poate fi refuzată.

Înregistrarea drepturilor în baza altor documente poate fi refuzată numai dacă: a) solicitantul nu a îndeplinit în termen cerințele stabilite la art.32 alin.(4); b) forma și/sau conținutul documentelor prezentate nu corespund cerințelor legislației; c) s-a constatat neautenticitatea documentelor prezentate; d) documentul prezentat a fost emis de o autoritate publică necompetentă; e) datele din documentele prezentate nu corespund datelor din cadastru, cu excepția cazurilor în care necorespunderea este cauzată de o eroare tehnică a organului cadastral 5 teritorial; f) este notată aplicarea sechestrului sau interdicția de înstrăinare sau grevare a bunului imobil, dreptul asupra căruia este solicitat spre înregistrare.

Decizia privind refuzul înregistrării drepturilor se aduce la cunoștința solicitantului în scris. Refuzul înregistrării drepturilor poate fi soluționat prin acțiunea în rectificare dacă sunt prezente temeiurile indicate la art.505 și 509 din Codul civil. În celelalte cazuri, decizia de refuz poate fi atacată în instanța de judecată sau la registratorul întreprinderii specializate în cadastru, iar decizia acestuia poate fi atacată în instanța de judecată. În speță, s-a stabilit că în baza contractului de arendă nr. 22 L din 16 mai 2011, ÎS „Teatrul Republican de Păpuși „Licurici” (în calitate de arendator) a transmis contra plată în arendă și folosire temporară către SRL „Studio Plus” (în calitate de arendator) terenul cu suprafața de 350 m2 situat pe str. București nr. 68, mun.

Chișinău, pentru deservirea populației în cadrul unei terase de vară, termenul de arendă fiind stabilit de la 01 iunie 2011 până 31 mai 2014, iar ulterior, prin acordul adițional din 01 aprilie 2014, a fost modificată suprafața terenului transmis în posesie și folosință, termenul de arendă (până la 31 decembrie 2017) și plata de arendă (f.d.70-74).

Astfel, în prezenta acțiune, SRL „Studio Plus” pretinde la înregistrarea bunului și a dreptului de proprietate asupra acestuia - terasa lit. „V” din str. București nr.68, amplasată pe terenul cu nr.cadastral 0100520.274, invocând ca temei procesul-verbal de recepție finală nr.332 din 17 mai 2012 și raportul de expertiză tehnică nr.550 din 10 iunie 2015. Potrivit procesului-verbal de recepție finală nr. 332 din 17 mai 2012, a fost recepționat obiectivul - replanificarea încăperilor din construcția de bază lit.„V” și terasa lit. ”V” din elemente demontabile, amplasată provizoriu, până la expirarea contractului de arendă, fără drept de privatizare, din str. București, 68, mun. Chișinău (f.d.7-10).

Potrivit raportului de expertiză tehnică privind starea tehnică a imobilului și posibilitatea exploatării lui, din 10 iunie 2015, executat de SRL „Arhdescon-AN”, imobilul recepționat conform procesului-verbal nr.332 din 17 mai 2012, prezintă o construcție capitală (f.d. 12-22). Prin urmare, aceste două acte descrise, prezentate de solicitantul SRL „Studio Plus” la organul cadastral pentru înregistrarea bunului imobil și a drepturilor asupra lui, în primul rând caracterizează situații diferite. Or, deși expertul constată că bunul litigios este complet finalizat și a fost recepționat conform procesului-verbal de recepție finală nr. 332 din 17 mai 2012, precum și că prezintă o construcție capitală, potrivit procesului-verbal menționat, a fost recepționată o construcție din elemente demontabile, amplasată provizoriu, până la expirarea contractului de arendă, fără drept de privatizare.

Respectiv, în situația în care procesul-verbal de recepție finală reprezintă drept temei de înregistrare a bunului și a dreptului asupra lui, organul cadastral corect a refuzat în satisfacerea acestei cerințe, deoarece actul menționat reflectă o altă situație a bunului decât cea pretinsă de SRL „Studio Plus”. În acest sens, instanța de recurs consideră neîntemeiat argumentul recurentului precum că nu pot fi reținute și critic urmează a fi apreciate concluziile instanței de apel cu privire la pretinsul conținut eronat al procesul-verbal de 6 recepție finală nr.332 din 17 mai 2012, deoarece, reieșind din conținutul art.404 alin. (1) a Legii nr.1543 din 25 februarie 1998, pentru înregistrarea dreptului asupra bunului imobil construit este necesar și suficient de prezentat organului cadastral teritorial doar documentul ce confirmă recepția lucrărilor de construcție asupra căruia nu se impun careva condiții speciale.

Or, recurentul nu indică la ce condiții speciale se referă, iar documentul ce confirmă recepția lucrărilor de construcție, pe care îl invocă insistent solicitantul SRL „Studio Plus”, denotă recepția lucrărilor de replanificarea încăperilor din construcția de bază lit.„V” și terasa lit. ”V” din elemente demontabile, amplasată provizoriu, și nu a unei construcții capitale. Mai mult, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată că procesul-verbal de recepție finală nu poate fi pus la baza înregistrării dreptului de proprietate după SC „Studio Plus” SRL, ori cum reiese din acest proces verbal ultimul este executor, iar beneficiar este ÎS „Teatrul Republican de Păpuși „Licurici”.

În același timp, instanța de recurs susține concluzia instanței de apel potrivit căreia raportul de expertiză tehnică privind starea tehnică a imobilului și posibilitatea exploatării lui din 10 iunie 2015, nu este actul doveditor de drept, fiind apreciat în cumul cu toate probele. Nu poate fi reținut nici argumentul recurentului precum că, la pronunțarea hotărârii sale, instanța de apel, interpretând în mod eronat legea, nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată, or, soluția cu privire la respingerea acțiunii SC „Studio Plus” SRL se întemeiază, în exclusivitate, pe faptul că, la cererea de înregistrare a dreptului, solicitantul nu a anexat planul cadastral al teritoriului și dosarul cadastral al bunului, actul ce confirmă dreptul asupra terenului pe care este amplasată construcția - înscrisuri justificative care, necătând la existența și administrarea lor la dosar, nu se cer a fi prezentate pentru înregistrarea dreptului asupra bunului imobil construit.

În această ordine de idei, instanța de recurs conchide că ÎS „Cadastru” a probat incontestabil legalitatea actului administrativ contestat de SRL „Studio Plus”, iar decizia instanței de apel din 17 februarie 2016 este legală și întemeiată. Nu poate fi reținut argumentul recurentului SC „Studio Plus” SRL din cererea de recurs suplimentară precum că instanțele de judecată au examinat pricina în lipsa unui participant la proces, și anume a ÎS „Cadastru” și a Registratorului OCT Chișinău, Filiala ÎS „Cadastru” Cravcenco Grigorii, deoarece atât în instanța de apel cât și în prima instanță a fost prezent reprezentantul intimatului ÎS „Cadastru”, Radu Burghelea.

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție mai constată că, instanța de apel la emiterea deciziei contestate a cercetat pertinent probele administrate la materialele pricinii și corect a soluționat litigiul dat în conformitate cu art. 130 CPC, iar argumentele recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi reținute cu atât mai mult că argumentele date au servit obiect de studiu și în instanța de apel. Astfel, din considerentele menționate și având în vedere faptul, că decizia instanței de apel este întemeiată și legală, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ 7 lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul și de a menține decizia instanței de apel.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Societatea Comercială „Studio Plus” societate cu răspundere limitată. Se menține decizia Curții de Apel Chișinău din 18 februarie 2016 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societății Comerciale „Studio Plus” societate cu răspundere limitată împotriva Întreprinderii de Stat „Cadastru”, intervenient accesoriu Întreprinderea de Stat „Teatrul Republican de Păpuși „Licurici” cu privire la contestarea actului administrativ. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele ședinței, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chișca-Doneva Maria Ghervas Nicolae Craiu Iurie Bejenaru 8

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2016-12-14
0,98
3ra-1206/16 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-1206/16 Judecătoria Rîşcani, mun. Chişinău Judecător: V.Ciumac Curtea de Apel Chişinău Judecători: V.Pruteanu, A.Gavriliţa, L.Popova D E C I Z I E 14 decembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Ad
CSJ 2017-10-04
0,93
3ra-975/17 — contestarea actului administrativ
prima instanţă: M. Ţugui dosarul nr. 3ra-975/17 instanţa de apel: Iu. Cimpoi, A. Danilov, I. Secrieru Î N C H E I E R E 04 octombrie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie î
CSJ 2017-12-06
0,93
3ra-1339/17 — contestarea actului administrativ și repararea prejudiciului
prima instanţă: Judecătoria Rîşcani mun. Chişinău dosarul nr. 3ra-1339/17 Judecător: Gh. Mîţu instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău Judecători: M. Guzun, N. Simciuc, I. Cotruţă Î N C H E I E R E 06 decembrie 2017 mun. Chişinău Colegiul
CSJ 2017-10-04
0,93
3ra-1003/17 — contestarea actului administrativ
prima instanţă, Judecătoria Grigoriopol dosarul nr. 3ra-1003/2017 judecător: N.Costin instanţa de apel, Curtea de Apel Chişinău judecători: M. Guzun, N. Simciuc, I. Cotruţă D E C I Z I E 04 octombrie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comer
CSJ 2017-05-17
0,93
3ra-559/17 — contestarea actului administrativ
prima instanţă: N. Mazur dosarul nr. 3ra-559/17 instanţa de apel: A. Bostan, A. Pahopol, V. Negru Î N C H E I E R E 17 mai 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componen
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă