Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 15.02.2017
respins

2ri-66/17 — cerere introductivă

HOTĂRÂRE
15.02.2017
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
cerere introductivă
Temei legal
Temeiurile de intentare a procesului de insolvabilitate. Cererea introductivă depusă de creditor
Citează această cauză
2ri-66/17 — cerere introductivă (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

dosarul nr. 2ri-66/17 prima instanță - (Curtea de Apel Bălți) E. Grumeza D E C I Z I E 15 februarie 2017 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, Iuliana Oprea judecători Maria Ghervas, Galina Stratulat, Ion Druță, Dumitru Mardari examinând recursul declarat de Banca Comercială „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” Societate pe Acțiuni, la cererea introductivă a Băncii Comerciale „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” Societate pe Acțiuni privind intentarea procesului de insolvabilitate față de Societatea Comercială ,,Comelteh” Societate cu Răspundere Limitată, împotriva hotărârii Curții de Apel Bălți din 21 decembrie 2016, prin care a fost respinsă cererea introductivă depusă de Banca Comercială „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” Societate pe Acțiuni privind intentarea procesului de insolvabilitate față de Societatea Comercială ,,Comelteh” Societate cu Răspundere Limitată și anulate măsurile de asigurare aplicate prin încheierea Curții de Apel Bălți din 01 iulie 2016, c o n s t a t ă: La 28 iunie 2016 BC „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA a depus cerere introductivă cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de SC ,,Comelteh” SRL.

În motivarea cererii introductive a indicat că, prin contractul de credit nr. 4951 din 04 decembrie 2012 BC „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA a acordat un credit debitorului SC ,,Comelteh” SRL, cu obligația restituirii sumei în mărime de 3 500 000 lei, și altor plăți scadente până la 02 decembrie 2022, rezultate din raporturile creditare în termenele succesive de achitare, conform anexelor, parte integrantă la contractul încheiat. Iar, prin contractul de credit nr. 5136 din 27 martie 2013, BC „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA a acordat un credit debitorului SC ,,Comelteh” SRL, cu obligația restituirii sumei în mărime de 650 000 lei, și altor plăti scadente la 27 martie 2018, rezultate din raporturile creditare în termenele succesive de achitare, conform anexelor, parte integrantă la contractul încheiat.

Susține că SC ,,Comelteh” SRL are o obligație pecuniară nestinsă față de BC „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA și nu-și onorează obligațiunile contractuale privind rambursarea creditelor, achitarea dobânzilor și altor plăți prevăzute expres de contract. În acest sens, invocă că debitorul SC ,,Comelteh” SRL a încetat să efectueze plăți la 31 octombrie 2014, iar conform situației din 23 aprilie 2015, datoria debitorului constituie 4 198 237,63 lei, inclusiv, 3 617 093,11 lei conform contractului de credit nr. 4951 din 04 decembrie 2012 și 581 144,63 lei conform contractului de credit nr. 5136 din 27 martie 2013. 1 Susține că la 16 iunie 2016 a notificat debitorul despre posibilitatea intentării procedurii de insolvabilitate în cazul neachitării datoriei în termen de 5 zile, însă, debitorul a ignorat cu rea-voință cerințele invocate în notificare.

Consideră că dovada creanței se face prin documentele ce adeveresc obligațiile debitorului față de creditor și nu este obligatoriu ca creanța să fie probată doar prin hotărârea instanței de judecată. Solicită BC „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA admiterea cererii introductive și intentarea procesului de insolvabilitate față de debitorul SC ,,Comelteh” SRL. Prin încheierea Curții de Apel Bălți din 01 iulie 2016 a fost admisă spre examinare cererea introductivă depusă de BC „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA.

În scopul prevenirii modificării stării bunurilor debitoriale, în perioada de până la intentarea procesului de insolvabilitate, s-a dispus aplicarea măsurilor de asigurare, fiind desemnat în calitate de administrator provizoriu - administratorul autorizat Fazlî Andrei, deținătorul autorizației nr. 54 din 14 ianuarie 2015. Prin hotărârea Curții de Apel Bălți din 21 decembrie 2016 s-a respins ca fiind neîntemeiată cererea introductivă depusă de BC „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA privind intentarea procesului de insolvabilitate față de SC ,,Comelteh” SRL. S-a menționat că actele de asigurare aplicate prin încheierea Curții de Apel Bălți din 01 iulie 2016, și anume: aplicarea sechestrului pe toate bunurile debitorului și corespondența lui comercială, aplicarea interdicției de înstrăinare de către debitor a bunurilor sale și suspendarea actelor de executare intentate față de SC ,,Comelteh” SRL, și-au pierdut puterea legală.

La 05 ianuarie 2017, prin intermediul oficiului poștal, BC „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA a depus cerere de recurs nemotivat împotriva hotărârii instanței de insolvabilitate din 21 decembrie 2016. La 02 februarie 2017 BC „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA a depus recurs motivat, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii Curții de Apel Bălți din 21 decembrie 2016 și intentarea procesului de insolvabilitate față de debitorul SC ,,Comelteh” SRL. În motivarea recursului, recurentul a exprimat dezacordul cu hotărârea contestată reiterând motivele de fapt și de drept invocate în cererea introductivă. Astfel, a indicat că debitorul SC ,,Comelteh” SRL are o obligație pecuniară nestinsă față de BC „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA și deoarece au fost epuizate toate pârghiile privind încasarea mijloacelor bănești datorate, a înaintat cererea introductivă.

În conformitate cu art. 8 alin. (1) Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, hotărârile și încheierile instanței de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunțării și numai în cazurile prevăzute expres de prezenta lege. La caz, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale și a declarat recursul la 05 ianuarie 2017, prin intermediul oficiului poștal (vol. III f.d. 14), în termen. În conformitate cu art. 356 Codul de procedură civilă, cererea de declarare a insolvabilității se judecă în instanță conform normelor generale din acest cod, cu excepțiile și completările stabilite în legislația insolvabilității. Reglementări similare se regăsesc și în prevederile art. 1 alin. (4) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, care prevăd că, procesul de insolvabilitate se desfășoară în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă și cu cele ale prezentei legi.

2 În conformitate cu art. 429 alin. (1) Codul de procedură civilă, pot fi atacate cu recurs deciziile pronunțate de curțile de apel în calitatea lor de instanțe de apel, cît și hotărârile pronunțate de curțile de apel în procedura de insolvabilitate. În conformitate cu art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înștiințarea participanților la proces. Completul din 5 judecători decide asupra oportunității invitării participanților sau a reprezentanților acestora pentru a se pronunța cu privire la problemele de legalitate invocate în cererea de recurs. Analizînd legalitatea hotărîrii atacate, prin prisma argumentelor invocate în cererea de recurs,Colegiul consideră recursul drept neîntemeiat și care urmează a fi respins din următoarele motive.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) Codul de procedură civilă, instanța, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul și să mențină decizia instanței de apel și hotărîrea primei instanțe, precum și încheierile atacate cu recurs. După cum rezultă din materialele cauzei, BC „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA a depus cerere introductivă prin care a solicitat intentarea procesului de insolvabilitate față de SC ,,Comelteh” SRL. Prin încheierea Curții de Apel Bălți din 01 iulie 2016 a fost admisă spre examinare cererea introductivă, fiind desemnat în calitate de administrator provizoriu - administratorul autorizat Fazlî Andrei, deținătorul autorizației nr. 54 din 14 ianuarie 2015. Prin hotărârea Curții de Apel Bălți din 21 decembrie 2016 a fost respinsă cererea introductivă înaintată de BC „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA privind intentarea procesului de insolvabilitate față de SC ,,Comelteh” SRL, fiind drept neîntemeiată.

Adoptând hotărârea, instanța de insolvabilitate a concluzionat că, SC ,,Comelteh” SRL dispune de active ce depășesc pasivele întreprinderii, nu are datorii față de bugetul public național, iar suma pretinsă de unicul creditor declarat BC „Eximbank- Gruppo Veneto Banca” SA, nu este certă și exigibilă, debitorul indicând asupra incertitudinii și incorectitudinii calculării penalităților și dobânzilor, cât și a sumelor ce se referă la corpul creditului. Mai mult, pe parcursul existenței datoriei, între întreprinderi nu a fost întocmit nici un act de verificare reciprocă, nefiind prezentate de către creditor rulajele efectuării calculelor și achitărilor, suma pretinsă de creditor fiind în proces de judecare în instanța de fond.

La fel, instanța de insolvabilitate a constatat că incapacitatea de plată a societății nu a fost confirmată prin probe veridice în cadrul ședinței de judecată, dimpotrivă fiind confirmat faptul că SC „Comelteh” SRL este solvabilă, are capacitate de plată, deținând bunuri imobile și mobile, precum și venit rezultat din activitatea sa. Judecând pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție conchide că, hotărârea recurată a fost adoptată în conformitate cu normele de drept material și procedural și este bazată pe aprecierea corectă și completă a tuturor probelor și circumstanțelor cauzei, motiv pentru care este considerată legală și întemeiată.

Astfel, în conformitate cu art. 10 Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, intentarea unui proces de insolvabilitate presupune existența unui temei. Temeiul general de intentare a unui proces de insolvabilitate constă în incapacitatea de plată a debitorului. Temeiul special de intentare a unui proces de insolvabilitate constă în supra îndatorarea debitorului în cazul în care acesta este persoană juridică responsabilă de 3 creanțele creditorilor în limitele patrimoniului său. În acest caz, la baza evaluării patrimoniului debitorului trebuie pusă continuarea activității lui dacă acest fapt este posibil. Potrivit art. 18 alin. (1) Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, creditorul poate depune cerere introductivă dacă are un interes legitim în intentarea procesului de insolvabilitate și își poate argumenta creanțele și temeiurile de intentare a procesului de insolvabilitate.

Art. 20 alin. (2) lit. c) al legii date stabilește că, de rând cu alte acte, la cererea introductivă se anexează copia de pe hotărârea irevocabilă a instanței de judecată sau copia de pe hotărârea arbitrală irevocabilă, ori copia de pe hotărârea judecătorească irevocabilă privind recunoașterea hotărârii judecătorești sau a hotărârii arbitrale străine, ori decizia (hotărârea) organului abilitat prin legea executorie la acel moment. În interpretarea corectă a normelor menționate este de înțeles că pentru intentarea procesului de insolvabilitate legiuitorul a prevăzut un temei general, care constă din incapacitatea de plată a debitorului.

În acest sens, la materialele dosarului, urmând a fi anexate actele, care servesc ca probe pertinente și veridice întru demonstrarea cu certitudine a faptului că există pericolul intrării debitorului SC „Comelteh” SRL în incapacitate de plată și imposibilitatea executării la scadență a obligațiilor pecuniare față de creditori, cât și actul judecătoresc irevocabil care atestă existența obligației pecuniare a debitorului SC „Comelteh” SRL față de creditorul BC „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA. La caz, însă, se constată că creditorul BC „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA a invocat drept temei al intentării procesului de insolvabilitate față de debitorul SC „Comelteh” SRL, faptul că acesta a încetat efectuare plăților față de bancă, dar nu a prezentat instanței probe care ar dovedi cu certitudine faptul pericolului intrării debitorului SC „Comelteh” SRL în incapacitate de plată și imposibilitatea executării obligațiilor pecuniare față de creditori.

Or, după cum rezultă din materialele cauzei, valoarea pasivelor SC „Comelteh” SRL nu depășește valoarea activelor și, respectiv, invocarea de către BC „Eximbank- Gruppo Veneto Banca” SA a incapacității de plată a debitorului nu poate fi considerată ca demonstrată. Mai mult decât atât, se reține că creanța pretinsă a fi încasată de creditorul BC „Eximbank- Gruppo Veneto Banca” SA de la debitorul SC „Comelteh” SRL este una litigioasă, fiind contestată de ultimul. De altfel, în procedura Judecătoriei Drochia se află în examinare cauza civilă la cererea de chemare în judecată a BC „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA împotriva SC „Comelteh” SRL cu privire la încasarea datoriilor rezultate din contractele de credit nr. 4951 din 04 decembrie 2012 și nr. 5136 din 27 martie 2013. Distinct de cele relatate, instanța de recurs reține că creditorul beneficiază de opțiunea să-și exercite oricând drepturile de creditor prin urmărirea bunurilor debitorului.

BC „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA este un creditor asigurat, rambursarea datoriilor față de dânsul fiind în mod suficient garantate prin contractul de gaj nr. 5136 din 27 martie 2013 și contractul de ipotecă nr. 2422 din 05 decembrie 2012, încheiate între părți, astfel creditorul beneficiind de opțiunea reală să-și exercite oricând drepturile de creditor gajist prin preluarea bunurilor gajate / ipotecate. Alte argumente invocate în recurs nu au relevanță, deoarece nu denotă încălcarea 4 esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural, respectiv nu constituie temei de casare a hotărârii recurate și urmează a fi respinse.

În asemenea circumstanțe, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că prima instanță corect a concluzionat că cererea introductivă este neîntemeiată și nu sunt temeiuri pentru intentarea procesului de insolvabilitate și, prin urmare, corect a respins cererea introductivă depusă de BC „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de SC „Comelteh” SRL, iar argumentele invocate de către recurent în cererea de recurs nu pot fi reținute ca întemeiate. Avînd în vedere cele expuse, decizia Curții de Apel Bălți din 21 decembrie 2016 este legală, fiind adoptată cu aplicarea corectă a normelor de drept material și cu respectarea normelor de drept procedural, și urmează a fi menținută.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e : Se respinge recursul declarat de banca comercială „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” societate pe acțiuni. Se menține hotărârea Curții de Apel Bălți din 21 decembrie 2016, la cererea introductivă a Băncii Comerciale „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” Societate pe Acțiuni privind intentarea procesului de insolvabilitate față de Societatea Comercială ,,Comelteh” Societate cu Răspundere Limitată, prin care a fost respinsă cererea introductivă depusă de Banca Comercială „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” Societate pe Acțiuni privind intentarea procesului de insolvabilitate față de Societatea Comercială ,,Comelteh” Societate cu Răspundere Limitată și anulate măsurile de asigurare aplicate prin încheierea Curții de Apel Bălți din 01 iulie 2016. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele ședinței, Iuliana Oprea judecători Maria Ghervas Galina Stratulat Ion Druță Dumitru Mardari 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2020-05-13
0,95
2rc-49/20 — incasarea datoriei
dosarul nr.2rc-49/2020 prima instanță: Judecătoria Drochia, sediul Central ( V. Craveţ) instanța de apel: Curtea de Apel Bălţi (S. Procopciuc, N. Chircu, E. Grumeza) D E C I Z I E 13 mai 2020 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de co
CSJ 2019-12-24
0,95
2rc-163/19 — încasarea datoriei
Dosarul nr.2rc-163/19 Prima instanță: Judecătoria Drochia, sediul Central (jud. V. Craveţ) Instanța de apel: Curtea de Apel Bălţi (jud. A. Garbuz, A. Ciobanu, Iu. Grosu) DECIZIE 24 decembrie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi d
CSJ 2017-04-05
0,94
2rc-243/17 — intentarea procesului de insolvabilitate
prima instanţă: A. Gheorghieş dosarul nr.2rc-243/17 (Curtea de Apel Bălţi) D E C I Z I E 05 aprilie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţ
CSJ 2016-09-14
0,94
2rc-771/16 — proces de insolvabilitate
imbank - Gruppo Veneto Banca” societate pe acțiuni şi s-a dispus anularea măsurilor de asigurare, aplicate prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 20 noiembrie 2015 privind interzicerea creditorilor, administratorului procesului de inso
CSJ 2017-09-27
0,94
2ri-317/17 — declararea insolvabilității
Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău Dosarul nr. 2ri-317/17 Judecător: N. Traciuc D E C I Z I E 27 septembrie 2017 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componență:
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă