2ra-188/17 — constatarea nulitatii prevederilor contractuale, anularea ordinululi, restabilirea in functie

Prima instanță: Judecătoria sectorului Buiucani, municipiul Chișinău, Judecător – Vasilisa Muntean

Instanța de Apel: Curtea de Apel Chișinău, Judecători – Nelea Budăi, Valeri Efros, Ion Muruianu

Dosar nr.2ra-188/17

ÎNCHEIERE

01 februarie 2017 municipiul

Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

În componența:

Președintele completului, – Svetlana Filincova,

Judecători – Iurie Bejenaru, Maria Ghervas,

examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Iurie Cucu,

în pricina civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Iurie

Cucu împotriva Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, privind

constatarea nulității prevederilor contractuale, anularea ordinului, restabilirea în

funcție, încasarea despăgubirii pentru absența forțată de la serviciu și a

prejudiciului moral,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 22 septembrie 2016, prin care a

fost respins apelul declarat de Iurie Cucu,

co ns tată :

La 29 martie 2016 Iurie Cucu a depus cerere de chemare în judecată împotriva

Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, solicitînd constatarea

nulității pct.4 din contractul individual de muncă nr.52/10 din 12 ianuarie 2010,

constatarea faptului încheierii contractului individual de muncă nr.52/10 din 12

octombrie 2010 pe o perioadă nedeterminată, anularea ordinului nr.232-P din 31

decembrie 2015 privind încetarea contractului individual de muncă nr.52/10 din 12

octombrie 2010, restabilirea în funcția de contabil, încasarea despăgubirii pentru

absența forțată de la serviciu în mărimea salariului mediu lunar pentru întreaga

perioadă și a prejudiciului moral în mărime a 3 salarii medii.

Ulterior a mai înaintat cereri privind completarea obiectului și pretențiilor în

acțiune, solicitînd suplimentar și constatarea nulității absolute a punctului 1 din

Contractul individual de muncă din 01 noiembrie 2006, a pct.4 din Contractul

individual de muncă din 12 ianuarie 2010, constatarea nulității absolute a pct.2

lit.b) din acordul cu privire la modificarea contractului individual de muncă din 01

decembrie 2010, a pct.3 lit.b) din acordul nr. 114/1 IA din 11 noiembrie 2011 cu

privire la modificara contractului individual de muncă nr.52/10 din 12 ianuarie

2010, a pct.l din acordul adițional nr.71/13 A din 12 februarie 2013 în partea

stabilirii duratei contractului individual de muncă nr.52/10 din 12 ianuarie 2010,

1

pct.l din acordul adițional nr.66/14A din 11 februarie 2014 în partea stabilirii

duratei contractului individual de muncă nr.52/10 din 12 ianuarie 2010, a pct.3 din

acordul adițional nr.l33/14A din 31 decembrie 2014 în partea prelungirii

termenului contractul individual de muncă din 12 ianuarie 2010 și a pct.l din

contractul individual de muncă din 01 noiembrie 2016.

În motivarea acțiunii a invocat că, la data de 31 decembrie 2015, de către

Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova a fost emis ordinul nr.232-P

cu privire la încetarea contractului individual de muncă nr.52/10 din 12 ianuarie

2010, ordin cu care nu este de acord, îl consideră neîntemeiat, ilegal și pasibil

anulării, specificînd că la data de 01 noiembrie 2006, în rezultatul demersului

oficial al Camerei de Comerț și Industrie nr.04/07-1073 din 18 octombrie 2006,

Iurie Cucu a fost angajat în funcția de „contabil” al Direcției finanțe și evidență

contabilă din cadrul Camerei de Comerț și Industrie, fapt confirmat prin înscrierea

în carnetul de muncă. Ulterior din motive necunoscute, fară a fi încetate de fapt și

de drept relațiile de muncă, la 12 ianuarie 2010, reclamantul a fost impus să

încheie cu pîrîtul un nou contract individual de muncă nr.52/10 pe termen

determinat de la data de 01 februarie 2010 pînă pe data 01 februarie 2011,

specificînd că la expirarea termenului contractului individual de muncă

nr.52/10 din 12 ianuarie 2010 nici una din părți nu a cerut încetarea lui și

raporturile de muncă au continuat de fapt, reclamantul a fost impus să semneze

anual acorduri adiționale cu privire la prelungirea contractului individual de

muncă.

Funcția de contabil deținută de reclamant pe parcursul a 9 ani de zile, nu intră în

categoria lucrărilor cu caracter temporar specificînd că funcția de contabil pe care

o deținea nu a fost redusă din statele de personal ale pîrîtului și în prezent este

deținută de către o altă persoană. Consideră că, Camera de Comerț și Industrie a

Republicii Moldova cu rea-credință neîntemeiat încâlcind intenționat art.55 CM al

RM a încheiat și l-a impus să încheie la 12 ianuarie 2010 contractul individual de

muncă nr.52/10 pe termen determinat, impunîdu-1 să încheie anual acorduri

adiționale privind prelungirea contractului individual de muncă nr. 52/10 din 12

ianuarie 2010.

Inițial contractul individual de muncă a fost încheiat în anul 2006, și raporturile

de muncă după expirarea a 5 ani de zile nu au încetat, specificînd că acordurile

adiționale anuale prin care a fost prelungit contractul individual de muncă pînă la

31 decembrie 2015, nu au avut nici un efect juridic. La fel, în calitate de angajator

nu are dreptul să înceteze în mod unilateral contractul individual de muncă încheiat

la angajarea la data de 01 noiembrie 2006 și contractul individual de muncă

nr.52/10 din 12 ianuarie 2010. Prin ordinul nr. 232-P din 31 decembrie 2015,

Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova l-a eliberat nelegitim din

serviciu, prin ce l-a privat de dreptul la muncă.

2

Prin hotărîrea Judecătoriei sectorului Buiucani, municipiul Chișinău, din 03 mai

2016, acțiunea înaintată de Iurie Cucu împotriva Camerei de Comerț și Industrie a

Republicii Moldova a fost respinsă ca neîntemeiată.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 22 septembrie 2016 a fost respins

apelul declarat de Iurie Cucu și a fost menținută hotărîrea instanței de fond.

La 12 decembrie 2016 Iurie Cucu a declarat recurs împotriva deciziei Curții de

Apel Chișinău din 22 septembrie 2016, solicitînd admiterea recursului, casarea

integrală a deciziei instanței de apel și a hotărîrii instanței de fond, cu pronunțarea

unei noi hotărîri, prin care să fie admisă integral acțiunea.

În motivarea cererii a indicat că, atît instanța de fond, cît și instanța de apel nu

au aplicat legea care trebuia să fie aplicată, iar circumstanțele evidențiate de Iurie

Cucu au fost ignorate, fapt ce a dus la încălcarea esențială a normelor de drept și

soluționarea greșită a pricinii.

Analizînd temeiurile invocate în cererea de recurs, în raport cu materialele

pricinii și prevederile Legii, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul declarate de Iurie

Cucu ca fiind inadmisibil, din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin.(1) din Codul de Procedură Civilă, părțile și alți

participanți la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural prevăzute la art.432 alin.(2), (3) și (4) Cod Procedură

Civilă.

În conformitate cu art.433 lit. a) Cod Procedură Civilă cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod Procedură Civilă.

Dat fiind faptul că temeiurile declarării recursului împotriva deciziei curții de

apel, prin prisma prevederilor secțiunii a 2-a a capitolului XXXVIII Cod Procedură

Civilă, sunt strict delimitate de art.432, Completul reține că, reieșind din

prevederile art.437 alin.(1) lit.f) Cod Procedură Civilă, în sarcina recurentului este

impusă obligația delimitării esenței, temeiului și argumentării acelei/acelor

încălcări esențiale și/sau acelor circumstanțe ale aplicării eronate ale normelor de

drept material sau procedural, care ar dicta necesitatea declarării recursului ca fiind

admisibil.

În speță, criticile aduse de recurent, însoțite de vasta argumentare a

circumstanțelor de fapt și de drept ale pricinii, percepute din propriile puncte de

vedere, nu pot duce la admisibilitatea recursului , ori acestea nu pot fi reținute prin

prisma art.432 din Codul de Procedură Civilă, în condițiile în care se insistă asupra

reaprecierii probelor și circumstanțelor cauzei, în detrimentul evidențierii

ilegalității soluției instanței de judecată. Acest fapt denotă caracterul declarativ al

recursului, fiind lipsit de esență și care evidențiază simplul fapt al dezacordului

3

recurentului cu soluția dată de instanța de judecată, precum și lipsa temeiurilor

legale de declarare a recursurilor.

Se cere a fi precizat că, specific recursului declarat în condițiile secțiunii a 2-a,

Capitolul XXXVIII, Cod Procedură Civilă, este că recursul nu provoacă o

rejudecare a fondului pricinii. Rolul exclusiv al recursului este de a asigura

efectuarea unui control de legalitate a deciziei atacate în baza temeiurilor legale de

declarare a recursului strict prevăzute de art. 432 alin.(2), (3) și (4).

Abordarea recurentului în speță evidențiază în mod clar dezacordul acestora cu

soluția dată de instanța de judecată, însă argumentele acestuia nu permit

identificarea omisiunilor sau erorilor instanței de judecată, care ar impune

declararea recursului ca fiind admisibil.

Mai mult ca atît, Completul notează că argumentarea expusă în cererea de

recurs declarată de Iurie Cucu, în esență, este similară argumentării expuse în

cererea de apel motivată din 11 iulie 2016 , asupra căreia instanța de apel s-a expus

cu suficientă claritate, circumstanță care evidențiază caracterul iluzoriu al criticilor

aduse de recurent.

Prin prisma jurisprudenței CtEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie

capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, iar recursul trebuie să

posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri, caracter care nu poate

fi evidențiat de cererile de recurs în cauză.

Astfel, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție constată lipsa temeiurilor care ar dicta necesitatea

declarării recursurilor ca fiind admisibile.

În conformitate cu art. 270, 431 alin.(2), art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Cod

Procedură Civilă, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție,

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibile recursurile declarate de Iurie Cucu.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele completului,

Svetlana Filincova

Judecători – Iurie Bejenaru

Maria Ghervas

4