3ra-62/17 — constestarea actelor administrative

prima instanță: M. Galupa dosarul nr. 3ra- 62/17

instanța de apel: T. Dimitriadi, E. Dvurecenschii, N. Veleva

Î N C H E I E R E

25 ianuarie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu

Judecătorii Sveatoslav Moldovan, Mariana Pitic

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către

reprezentantul lui Mihail Cojocaru, avocatul Andrei Axinte,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a lui Mihail Cojocaru împotriva

Consiliului orășenesc Leova, Spiridon Mîrza, intervenient accesoriu Nadejda Mîrza și

Elena Cojocaru cu privire contestarea actelor administrative,

împotriva deciziei Curții de Apel Cahul din 29 septembrie 2016, prin care a fost

respins apelul declarat de către Mihail Cojocaru și a fost menținută hotărârea

Judecătoriei Leova din 27 aprilie 2016,

c o n s t a t ă:

La data de 08 noiembrie 2013, Mihail Cojocaru a depus cerere de chemare în

judecată împotriva Consiliului orășenesc Leova, Spiridon Mîrza, intervenient

accesoriu Nadejda Mîrza și Elena Cojocaru cu privire la contestarea actelor

administrative.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, prin decizia Consiliului orășenesc

Leova nr.5.7.7 din data de 09 august 2001 lui Spiridon Mîrza i-a fost atribuit cu drept

de proprietate privată terenul sub construcție locativă cu suprafața de 0,0661 ha, iar

lui terenul sub construcție locativă cu suprafața de 0,0569 ha .

Menționează că, până la atribuirea pământului cu drept de proprietate a deținut

în drept de folosință terenul cu suprafața de 0,0659 ha, terenul care nu i-a fost atribuit

și pe care l-a deținut în mod legal.

Susține că, Spiridon Mîrza a deținut în folosință terenul cu suprafața de 0,0561

ha, iar o parte din terenul pe care l-a deținut în drept de folosință, pe care l-a îngrijit și

pentru care a achitat și achită impozitul funciar a fost atribuit lui Spiridon Mîrza,

încălcându-i astfel drepturile ocrotite de Constituția RM.

Afirmă că, considerând că, Spiridon Mîrza ilegal a acaparat porțiunea lui de

teren, a depus cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei Leova cu privire la

recunoașterea dreptului de proprietate și cerere de chemare în judecată împotriva lui

Spiridon Mîrza cu privire la înlăturarea obstacolelor, însă a primit refuz, constatându-

se că Spiridon Mîrza deține lotul de teren aferent casei de locuit cu suprafața și

hotarele indicate în Titlul de autentificare a dreptului deținătorului de teren

nr.5701212072 din 21 august 2001.

1

Solicită, anularea deciziei Consiliului local Leova nr.5.7.7 din 09 august 2001,

cu privire la atribuirea în drept de proprietate a pământului în hotarele indicate în plan

cetățenilor Mihail Cojocaru și Spiridon Mîrza, anularea cu radierea înscrisurilor din

registrul bunurilor imobile Titlul de autentificare a dreptului deținătorului de teren

nr.5701212070 din 21 august 2001 eliberat de primăria or. Leova pe numele lui

Spiridon Mîrza.

Prin încheierea Judecătoriei Leova din 13 februarie 2015 au fost atrași în calitate

de intervenienți accesorii, Elena Cojocaru din partea reclamantului și Nadejda Mîrza

din partea pârâtului.

Prin hotărârea Judecătoriei Leova din 27 aprilie 2016 a fost respinsă acțiunea ca

neîntemeiată și tardivă.

Prima instanță, și-a argumentat concluzia prin faptul că, motivele invocate de

către Mihail Cojocaru pentru care a fost omis termenul de prescripție sunt

neîntemeiate, deoarece dânsul urma să se adreseze consiliului orășenesc Leova cu

cerere prealabilă privind revocarea deciziei Consiliului orășenesc Leova nr.5.7.7 din

data de 09 august 2001 în termen de 30 zile de la data comunicării actului

administrativ, însă reclamantul a depus cerere prealabilă către Consiliul orășenesc

Leova abia la data de 12 iunie 2013, cunoscând de existența deciziei Consiliului

orășenesc Leova din 09 august 2001 încă din a. 2009 când a primit Titlul de

autentificare a dreptului deținătorului de teren.

Totodată, prima instanță a constatat că, reclamantul a omis și termenul de

adresare în instanța de judecată, or depunând la data de 12 iunie 2013, cerere

prealabilă către Consiliul orășenesc Leova, urma să solicite anularea actului

administrativ în termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut de lege

pentru soluționarea acesteia, adică până la data de 13 august 2013.

La fel, prima instanță respingând capătul de cerere privind anularea Titlurilor de

autentificare a dreptului deținătorului de teren a concluzionat că, decizia Consiliului

local Leova nr.5.7.7 din data de 09 august 2001, în baza căreia au fost eliberate

titlurile de autentificare a dreptului deținătorului de teren este valabilă și produce

efecte juridice, iar prin hotărârile Judecătoriei Leova din 13 iulie 2010 și 05 aprilie

2011, menținute de instanțele ierarhic superioare, instanțele de judecată s-au expus

asupra problemei în cauză, doar că cerințele reclamantului au fost formulate sub alte

aspecte și motive, dar supunând criticii același Titlu de autentificarea dreptului

deținătorului de teren în ce privește suprafața de pământ aferent transmisă în

proprietate.

Prima instanță, a mai reținut că, potrivit art. 315-316 Cod civil, drept de

proprietate al reclamantului este expres indicat în Titlul de autentificarea dreptului

deținătorului de teren, înregistrat la Oficiul Cadastral în modul prevăzut de lege cu

respectarea prevederilor Codului funciar, iar în hotărârile pronunțate anterior,

instanțele de judecată s-au expus asupra acestei porțiuni de teren și nu în folosul lui

Mihail Cojocaru.

Prin decizia Curții de Apel Cahul din 29 septembrie 2016 a fost respins apelul

declarat de către Mihail Cojocaru și a fost menținută hotărârea primei instanțe.

La data de 28 noiembrie 2016, reprezentantul lui Mihail Cojocaru, avocatul

Andrei Axinte a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând

admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și hotărârea primei instanțe, cu

emiterea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii.

2

În motivarea recursului a invocat că, nu este de acord cu hotărârile instanțelor

inferioare, deoarece circumstanțele importante pentru soluționarea cauzei nu au fost

elucidate pe deplin, au fost încălcate și aplicate eronat normele de drept material și

normele de drept procedural, instanțele ierarhic inferioare nu au aplicat legea care

trebuia să fie aplicată.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau deciziei integrale.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că, recursul a fost depus în termen, or, din materialele

cauzei rezultă că, instanța de apel a expediat copia deciziei contestate în adresa

recurentului (f. d. 223, Vol.I), însă la materialele dosarului nu se regăsește dovada

recepționării acesteia de către ultimul.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor

de drept procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în

cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care:

a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră

că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în

care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță din oficiu

și în toate cazurile.

3

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4);

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că, recursul declarat de către reprezentantul lui Mihail

Cojocaru, avocatul Andrei Axinte nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432

alin. (2), (3) și (4) CPC.

Prin urmare, argumentele invocate în recurs sunt similare argumentelor invocate

atât în prima instanță, cât și în instanța de apel și sunt expuse asupra circumstanțelor

de fapt și nu de drept, cărora instanța de apel le-a dat o apreciere corectă, având la

bază cumulul de dovezi administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, apreciate

conform art.130 CPC.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai

asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se numai legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează și faptul că, procedura

admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Totodată, completul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție relevă că, conform jurisprudenței CEDO, recursurile

trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate în

cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de

lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de

către reprezentantul lui Mihail Cojocaru, avocatul Andrei Axinte asemenea aspecte

nu se regăsesc.

Astfel, din considerentele menționate, completul Colegiului civil, comercial și

de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera recursul reprezentantului lui Mihail Cojocaru, avocatul Andrei Axinte ca

inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 269-270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1)

CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție,

d i s p u n e:

Recursul reprezentantului lui Mihail Cojocaru, avocatul Andrei Axinte se

consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu

Judecătorii Sveatoslav Moldovan

Mariana Pitic

4