Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 18.01.2017
respins

2ac-8/17 — cu privire la încasarea datoriei

HOTĂRÂRE
18.01.2017
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
cu privire la încasarea datoriei
Temei legal
strămutarea pricinii
Citează această cauză
2ac-8/17 — cu privire la încasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

dosarul nr. 2ac-8/17 ÎNCHEIERE 18 ianuarie 2017 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Iuliana Oprea Iurie Bejenaru examinând cererea Gospodăriei Țărănești „Său Victor Valeriu” reprezentată de avocatul Andrei Iosip cu privire la strămutarea pricinii civile la cererea de chemare în judecată a Băncii Comerciale „Banca Socială” Societate pe Acțiuni împotriva Gospodăriei Țărănești „Său Victor Valeriu” cu privire la încasarea datoriei constată: La 03 iunie 2015, BC „Banca Socială” SA a depus cerere de chemare în judecată împotriva GȚ „Său Victor Valeriu” cu privire la încasarea datoriei.

La 02 octombrie 2015 GȚ „Său Victor Valeriu” reprezentată de avocatul Andrei Iosip a depus cerere reconvențională împotriva BC „Banca Socială” SA și Bancii Naționale a Republicii Moldova cu privire la încetarea și redierea informației cu privire la gaj din registrul gajului, obligarea BC „Banca Socială” SA de a efectua înregistrarea încetării gajului în registrul gajului. Prin hotărârea Judecătoriei Soroca din 18 martie 2016, a fost admisă parțial acțiunea BC „Banca Socială”SA, a fost încasat de la GȚ „Său Victor Valeriu” în beneficiul BC „Banca Socială” SA datoria sub formă de comision pentru rambursarea anticipată a creditului în sumă de 8 888.96 dolari SUA sau echivalentul în lei conform cursului oficial stabilit de BNM la momentul executării hotărârii și cheltuielile de judecată în sumă de 5 330,71 lei.

A fost respinsă ca neîntemeiată pretenția privind încasarea datoriei sub formă de comision unic. A fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea reconvențională a GȚ „Său Victor Valeriu” împotriva BC „Banca Socială” SA, intervenient accesoriu Banca Națională a Republicii Moldova cu privire la obligarea BC „Banca Socială” SA de a efectua înregistrarea încetării gajului în registrul gajului și dispunerea radierii informației cu privire la gaj din același registru. 1 La 15 aprilie 2016 prin intermediul oficiului poștal GȚ „Său Victor Valeriu” reprezentată de avocatul Andrei Iosip a depus cerere de apel împotriva hotărârii primei instanțe. Prin încheierea Curții de Apel Bălți din 31 mai 2016, a fost respinsă pretenția cu privire la scutirea de la plata taxei de stat și nu sa dat curs cererii de apel depusă de GȚ „Său Victor Valeriu”.

Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 20 iulie 2016 a fost respins recursul declarat de GȚ „Său Victor Valeriu”, menținută încheierea Curții de Apel Bălți din 31 mai 2016. La 13 decembrie 2016, GȚ „Său Victor Valeriu” reprezentată de avocatul Andrei Iosip a depus o cerere prin care a solicitat strămutarea examinării pricinii, indicând prevederile art. 43 alin. (2) lit. (f) CPC În susținerea cererii a indicat că de acel complet de judecată s-a examinat și cauza civilă la cererea BC „Banca Socială” SA împotriva SC „Navisar” SA cu privire la încasarea comisionului de achitare anticipată a creditului în ordine de apel. Menționează că fondatorul majoritar GȚ „Său Victor Valeriu”, Victor Său este și fondatorul majoritar a SC „Navisor” SRL.

În acest sens, consideră că completul de judecată vizat s-a expus deja asupra unei cauze analogice unde au participat aceleași părți. Astfel, consideră că există riscul ca în cauza dată să se emită o hotărâre analogică. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră următoarele. În conformitate cu art. 43 alin. (2) lit. f) CPC, instanța strămută pricina la o altă instanță dacă există bănuieli că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi știrbită de circumstanțele pricinii sau de calitatea participanților la proces. Iar, în conformitate cu alineatul (4) al aceluiași articol, strămutarea pricinii în cazurile prevăzute la alin. (2) lit. d), e), f), și g) se efectuează de către instanța ierarhic superioară a cărei încheiere este irevocabilă și nu este susceptibilă de recurs.

Cu referire la prevederile enunțate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată că nu sunt temeiuri justificative de a admite cererea de strămutare. Asta deoarece, motivele invocate în cererea GȚ „Său Victor Valeriu” reprezentată de avocatul Andrei Iosip ca temei de strămutare a pricinii la o altă instanță de același rang, din considerentul că completul de judecată vizat al Curții de Apel Bălți s-a expus asupra pricinii civile la cererea de chemare în judecată a BC „Banca Socială” SA împotriva SC „Navisar” SA cu privire la încasarea comisionului de achitare anticipată a creditului, iar fondatorul majoritar al SC „Navisar” SA este Victor Său care este și fondatorul majoritar GȚ „Său Victor Valeriu”, nu pot constitui temei de strămutare a pricinii date într-o altă instanță de judecată de același grad.

Or, acesta nu se încadrează în prevederile art. 43 CPC, care reglementează strămutarea pricinii. 2 Mai mult, că chiar dacă ipotetic de admis că GȚ „Său Victor Valeriu” nu are încredere în completul de judecată ce examinează prezenta cauză ce ar constitui temei de recuzare acestui complet, la Curtea de Apel Bălți activează și alți judecători, care ar putea fi antrenați în soluționarea apelului depus în prezenta cauză. Ca urmare, se va reține că careva suspiciuni declarative, nu pot servi ca temei de strămutare a cauzei la o altă instanță de judecată egală în grad pentru judecarea recursului, fapt ce indică la netemeinicia cererii de strămutare a pricinii. În acest context Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea de strămutare depusă de GȚ „Său Victor Valeriu” și de a restitui pricina pentru continuarea examinării cererii de apel la Curtea de Apel Bălți.

În conformitate cu art. 43 alin. (4) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, dispune: Se respinge ca fiind lipsită de temei cererea de strămutare depusă de către Gospodăriei Țărănești „Său Victor Valeriu” reprezentată de avocatul Andrei Iosip. Pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Băncii Comerciale „Banca Socială” Societate pe Acțiuni împotriva Gospodăriei Țărănești „Său Victor Valeriu” cu privire la încasarea datoriei, se restituie pentru continuarea examinării cererii de apel la Curtea de Apel Bălți. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Președinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Iuliana Oprea Iurie Bejenaru 3

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2016-07-20
0,95
2rc-667/16 — încasarea sumelor
prima instanţă: Gh. Mîra dosarul nr.2rc-667/16 instanţa de apel: T. Duca, E. Grumeza, S. Procopciuc D E C I Z I E 20 iulie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componen
CSJ 2017-03-01
0,93
2r-168/17 — încasarea datoriei
Dosarul nr. 2r-168/17 prima instanţă - (judecătoria Hînceşti) V. Suruceanu, instanţa de apel - (Curtea de Apel Chişinău) N. Vascan, A. Bostan, V. Negru D E C I Z I E 01 martie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios ad
CSJ 2018-11-14
0,93
2rc-230/18 — incasarea datoriei si transmiterea in posesie a bunului gajat
dosarul nr. 2rc-230/18 Prima instanţă: Judecătoria Căușeni ( jud. M. Țurcan) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău ( jud. N. Simciuc, I. Țurcan, I. Cotruță) DECIZIE 14 noiembrie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contenc
CSJ 2016-12-14
0,93
2ra-2094/16 — incasarea datoriei in mod solidar
prima instanţă – O. Melniciuc dosarul nr. 2ra-2094/16 instanţa de apel – M. Guzun, A. Nogai, V. Braşoveanu DECIZIE 14 decembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie
CSJ 2017-04-26
0,93
2rc-302/17 — încasarea datoriei
Curtea de Apel Chişinău Dosarul nr. 2rc-302/17 Judecători: V. Pruteanu, L. Popova, A. Gavriliţa D E C I Z I E 26 aprilie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă