2rh-3/17 — încasarea datoriei și anularea contractului de fidejusiune
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- încasarea datoriei şi anularea contractului de fidejusiune
- Temei legal
- temeiurile declărarii revizuirii
2rh-3/17 — încasarea datoriei și anularea contractului de fidejusiune (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
dosarul nr. 2rh-3/17 prima instanță: A. Andronic instanța de apel: N. Traciuc, M. Anton, I. Cotruță, Instanța de recurs: T. Vieru, V. Clevadî, T. Chica-Doneva, D. Mardari, O. Sternioală, Î N C H E I E R E 18 ianuarie 2017 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii: Valentina Clevadî, Tamara Chișca-Doneva Dumitru Mardari, Oleg Sternioală examinând cererea de revizuire depusă de către Orest Andronachi, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Societatea pe Acțiuni „Banca Comercială Română Chișinău” împotriva Întreprinderii cu Capital Străin „Blue Ice Real Estate” Societatea cu Răspundere Limitată, Ecaterina Andronachi și David Brodsky cu privire la încasarea datoriei contractuale și cererea reconvențională depusă de Ecaterina Andronachi împotriva Societății pe Acțiuni „Banca Comercială Română Chișinău”, intervenient accesoriu Întreprinderea cu Capital Străin „Blue Ice Real Estate” Societatea cu Răspundere Limitată cu privire la recunoașterea nulității contractului de fidejusiune și încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curții Supreme de Justiție din 16 noiembrie 2016, prin care a fost casată decizia Curții de Apel Chișinău din 28 aprilie 2016 cu menținerea hotărârii primei instanțe, c o n s t a t ă La 11 ianuarie 2013, Societatea pe Acțiuni „Banca Comercială Română Chișinău” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Întreprinderii cu Capital Străin „Blue Ice Real Estate” Societatea cu Răspundere Limitată,
Ecaterina Andronachi și David Brodsky cu privire la încasarea datoriei contractuale.
În motivarea acțiunii, reclamantul a indicat că la 15 septembrie 2009 a încheiat cu Întreprinderea cu Capital Străin „Blue Ice Real Estate” Societatea cu Răspundere Limitată contract de credit nr. 2389, modificat prin acordurile adiționale nr. 1 din 04 martie 2010, nr. 2 din 13 iulie 2010, nr. 3 din 13 august 2010, nr. 4 din 09 septembrie 2010, prin care a acordat acesteia un credit în mărime de 359 000 dolari SUA cu termenul de rambursare de pînă la 14 septembrie 2011. 1 La 15 septembrie 2009 Societatea pe Acțiuni „Banca Comercială Română Chișinău” a încheiat cu Întreprinderea cu Capital Străin „Blue Ice Real Estate” Societatea cu Răspundere Limitată contract de credit nr. 2390, modificat prin acordurile adiționale nr. 1 din 04 martie 2010, nr. 2 din 13 iulie 2010 nr. 3 din 13 august 2010 și nr. 4 din 09 septembrie 2010, prin care a acordat pîrîtei un credit în mărime de 176 000 dolari SUA cu termenul de rambursare de pînă la 14 septembrie 2011. Conform contractelor enunțate, Întreprinderea cu Capital Străin „Blue Ice Real Estate” Societatea cu Răspundere Limitată și-a asumat obligația de a rambursa creditele în termenul și condițiile stabilite.
Invoca reclamantul că potrivit pct. 14.1 al contractului de credit nr. 2389 din 15 septembrie 2009 și pct. 13.1 al contractului de credit nr. 2390 din 15 septembrie 2009 acestea își încetează acțiunea din momentul rambursării complete a creditului și a plăților aferente acestuia. În vederea garantării obligațiilor asumate prin contractele de credit, Societatea pe Acțiuni „Banca Comercială Română Chișinău” a încheiat, în calitate de creditor, cu Ecaterina Andronachi și Brodsky David contractele de fidejusiune nr. 2389 din 31 martie 2011 și, respectiv nr. 2390 din 04 martie 2011, prin care aceștia s-au obligat să răspundă solidar cu debitorul pentru obligațiile neexecutate ale acesteia.
Contrar obligațiilor asumate, Întreprinderea cu Capital Străin „Blue Ice Real Estate” Societatea cu Răspundere Limitată a format o datorie totală față de Societatea pe Acțiuni „Banca Comercială Română Chișinău” în mărime de 930 334,88 dolari SUA, conform situației din 04 ianuarie 2013, inclusiv conform contractului nr. 2389 din 15 septembrie 2009 în mărime de 333 678,23 dolari SUA - soldul creditului, 55 623 dolari SUA - dobînzi, 19 847,5 dolari SUA - penalități la ratele de credit și 225 533,82 dolari SUA - penalități la dobînzi, și conform contractului de credit nr. 2390 din 15 septembrie 2009 în mărime de 133 669,44 dolari SUA - soldul creditului, 32 310,33 dolari SUA - dobînzi, 9 586,10 dolari SUA - penalități la ratele de credit și 120 086,46 dolari SUA - penalități la dobînzi.
Consideră reclamantul că, în temeiul art. 512, 513, 1236, 1243, 1146, 1153, 1156 și 530 Cod civil, este în drept de a pretinde urmărirea debitorului și a fidejusorilor în limita obligațiunilor contractuale, inclusiv în partea sumei pretinse de 100 000 dolari SUA, fară a se limita la cuantumul acesteia. Indică reclamantul că notificările expediate debitorului au rămas fără răspuns. Consideră reclamantul că conform principiului disponibilității prevăzut de art. art. 27 CPC este în drept de a solicita încasarea datoriei în sumă de 100 000 USD, fără dreptul de a renunța într-un fel la dreptul său de a solicita pe viitor restul sumei datorate.
Solicită Societatea pe Acțiuni „Banca Comercială Română Chișinău” încasarea în mod solidar din contul Întreprinderii cu Capital Străin „Blue Ice Real Estate” Societatea cu Răspundere Limitată, David Brodsky și Ecaterina Andronachi a datoriei în sumă de 100 000 dolari SUA, taxa de stat achitată la depunerea acțiunii în sumă de 7000 lei și cheltuielile de asistență juridică. La 19 martie 2013 Andronachi Ecaterina a depus acțiune reconvențională împotriva Societății pe Acțiuni „Banca Comercială Română Chișinău”, intervenient 2 accesoriu Întreprinderea cu Capital Străin „Blue Ice Real Estate” Societatea cu Răspundere Limitată cu privire la recunoașterea nulității contractului de fidejusiune și încasarea cheltuielilor de judecată (f.d.
86-88, Vol. I). În motivarea acțiunii reconvenționale Ecaterina Andronachi a indicat că în ianuarie 2013 a primit de la Societatea pe Acțiuni „Banca Comercială Română Chișinău” o notificare, prin care aceasta a solicitat achitarea datoriei Întreprinderii cu Capital Străin „Blue Ice Real Estate” Societatea cu Răspundere Limitată invocînd că la 31 martie 2011 a fost încheiat contractul de fidejusiune nr. 2389, în baza căruia și- a asumat obligația de a răspunde solidar cu debitorul Întreprinderea cu Capital Străin „Blue Ice Real Estate” Societatea cu Răspundere Limitată în limita creditelor de 359 000 dolari SUA și 176 000 dolari SUA, a dobînzilor, dobînzilor majorate, penalităților și prejudiciilor legate de realizarea de către bancă a drepturilor ce reies din contractele de credit.
Menționează Ecaterina Andronachi că drept răspuns la notificarea enunțată a informat banca despre faptul că nu cunoaște despre contractul de fidejusiune nr. 2389 din 31 martie 2011 și că nu deține un exemplar al contractului menționat. Susține că în martie 2011 s-a prezentat la Societatea pe Acțiuni „Banca Comercială Română Chișinău” și a semnat diverse anchete și formulare în legătură cu desemnarea sa în funcția de director al Întreprinderii cu Capital Străin „Blue Ice Real Estate” Societatea cu Răspundere Limitată. Invocă că desemnarea sa în această calitate fiind impusă de faptul că fostul director, Brodsky David a părăsit țara, deși anterior îi promisese că afacerea va fi una profitabilă, însă ulterior a ridicat sumele creditelor primite și a dispărut.
Menționează reclamanta că la 09 februarie 2011 a devenit asociat al Întreprinderii cu Capital Străin „Blue Ice Real Estate” Societatea cu Răspundere Limitată, iar ulterior a fost efectuat un audit în cadrul căruia s-au depistat încălcările indicate, iar reclamanta a fost informată despre faptul că Întreprinderea cu Capital Străin „Blue Ice Real Estate” Societatea cu Răspundere Limitată a rămas fară director și asociați și suspectarea acestora de furt a sumelor creditului.
Ecaterina Andronachi indică că în martie 2011, atît ea cît și Societatea pe Acțiuni „Banca Comercială Română Chișinău” cunoșteau despre existența datoriei Întreprinderii cu Capital Străin „Blue Ice Real Estate” Societatea cu Răspundere Limitată, iar pentru a salva afacerea a dus tratative cu Societatea pe Acțiuni „Banca Comercială Română Chișinău”, considerînd că aceasta este de bună- credință în colaborarea cu ea și cu Întreprinderea cu Capital Străin „Blue Ice Real Estate” Societatea cu Răspundere Limitată în scopul atragerii lui Brodsky David la răspundere și restituirea sumelor creditelor, însă banca s-a folosit de situația în care aceasta era și prin inducerea în eroare a semnat contractul de fidejusiune nr. 2389 din 31 martie 2011 în condiții defavorabile pentru aceasta și fară acordul său.
Susține Ecaterina Andronachi că colaboratorii băncii, în martie 2011, i-au explicat că deoarece s-a schimbat administratorul Întreprinderii cu Capital Străin „Blue Ice Real Estate” Societatea cu Răspundere Limitată este necesară semnarea anchetelor și a formularelor în conformitate cu regulamentul băncii, însă nu i-au explicat că printre actele propuse spre semnare a fost inclus și contractul de fidejusiune nr. 2389 din 31 martie 2011, astfel încît aceasta a fost înșelată pentru a-1 3 semna, iar despre existența acestui contract nu a cunoscut pînă la înaintarea reclamației din 04 ianuarie 2013. Invocă Ecaterina Andronachi că colaboratorii Societății pe Acțiuni „Banca Comercială Română Chișinău” cunoșteau că nu este vorbitoare a limbii de stat și nu putea cunoaște și înțelege sensul contractului de fidejusiune, întrucât ea nu a intenționat să semneze un astfel de contract.
Solicită Ecaterina Andronachi repunerea în termen a acțiunii reconvenționale, declararea nulității contractului de fidejusiune nr. 2389 din 31 martie 2011 încheiat între Societatea pe Acțiuni „Banca Comercială Română Chișinău” și Ecaterina Andronachi și încasarea din contul Societății pe Acțiuni „Banca Comercială Română Chișinău” în beneficiul său a cheltuielilor de judecată. Prin încheierea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 17 ianuarie 2013 a fost admisă cererea de aplicare a măsurilor de asigurare a acțiunii înaintată de Societatea pe Acțiuni „Banca Comercială Română Chișinău”, fiind dispusă aplicarea sechestrului asupra bunurilor și sumelor de bani ale Întreprinderii cu Capital Străin „Blue Ice Real Estate” Societatea cu Răspundere Limitată, Ecaterina Andronachi și Brodsky David în beneficiul Societății pe Acțiuni „Banca Comercială Română Chișinău” în limita sumei de 100 000 USD (f.d.
40-42, Vol. I). Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 09 aprilie 2013 au fost respinse recursurile declarate de Întreprinderea cu Capital Străin „Blue Ice Real Estate” Societatea cu Răspundere Limitată și Ecaterina Andronachi cu menținerea încheierii Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 17 ianuarie 2013 (f.d. 74-78, Vol. I). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 25 iunie 2013 a fost respinsă ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire declarată de Întreprinderea cu Capital Străin „Blue Ice Real Estate” Societatea cu Răspundere Limitată împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 09 aprilie 2013 (f.d. 117-120, Vol. I). Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 20 noiembrie 2013 a fost respins recursul declarat de Întreprinderea cu Capital Străin „Blue Ice Real Estate” Societatea cu Răspundere Limitată cu menținerea încheierii Curții de Apel Chișinău din 25 iunie 2013 (f.d.
132-135, Vol. I). Prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 30 iunie 2014 acțiunea depusă de Societatea pe Acțiuni „Banca Comercială Română Chișinău” a fost admisă parțial, fiind dispusă încasarea în mod solidar din contul Întreprinderii cu Capital Străin „Blue Ice Real Estate” Societatea cu Răspundere Limitată, Andronachi Ecaterina și Brodsky David în beneficiul Societății pe Acțiuni „Banca Comercială Română Chișinău” a datoriei în mărime de 100 000 dolari SUA și taxa de stat în mărime de 36 540 lei. În rest pretențiile au fost respinse. Acțiunea reconvențională depusă de Andronachi Ecaterina a fost respinsă ca fiind neîntemeiată (f.d. 19, 25-37, Vol. II). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 05 martie 2015 a fost dispusă ridicarea pricinii de la examinare și remisă în prima instanță pentru emiterea unei hotărâri suplimentare în privința pretenției cu privire la repunerea în termen a acțiunii reconvenționale (f.d.
89-91, Vol. II). Prin hotărârea suplimentară a Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 06 mai 2015 s-a repus în termen acțiunea reconvențională depusă de Andronachi Ecaterina 4 împotriva Societății pe Acțiuni „Banca Comercială Română Chișinău”, intervenient accesoriu Întreprinderea cu Capital Străin „Blue Ice Real Estate” Societatea cu Răspundere Limitată cu privire la declararea nulității contractului de fidejusiune nr. 2389 din 31 martie 2011 și încasarea cheltuielilor de judecată (f.d. 111—113, Vol. II). Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 28 aprilie 2016, a fost admis apelul declarat de Ecaterina Andronachi, fiind casată parțial hotărîrea Judecătoriei Centru mun.
Chișinău din 30 iunie 2014 în partea respingerii acțiunii reconvenționale și emisă în această parte o nouă hotărâre privind admiterea acțiunii reconvenționale, a fost declarat nul contractul de fidejusiune nr. 2389 din 31 martie 2011 încheiat între Societatea pe Acțiuni „Banca Comercială Română Chișinău” și Ecaterina Andronachi. A fost respinsă ca fiind nefondată acțiunea Societății pe Acțiuni „Banca Comercială Română Chișinău” împotriva Ecaterinei Andronachi cu privire la încasarea în mod solidar a datoriei, fiind încasat din contul Societății pe Acțiuni „Banca Comercială Română Chișinău” în beneficiul Ecaterinei Andronachi taxa de stat în sumă de 3000 lei (f.d. 217-232, Vol. II). Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 16 noiembrie 2016, a fost casată decizia Curții de Apel Chișinău din 28 aprilie 2016 cu menținerea hotărârii primei instanțe (f.d.
25-37). La 18 noiembrie 2016, Orest Andronachi a declarat cerere de revizuire, prin care a solicitat revizuirii cauzei casarea deciziei Curții Supreme de Justiție din 16 noiembrie 2016, casarea deciziei Curții Supreme de Justiție din 16 noiembrie 2016, deciziei Curții de Apel Chișinău din 28 aprilie 2016 și hotărârii primei instanțe cu remiterea pricinii spre rejudecare în prima instanță. La 12 decembrie 2016, Orest Andronachi a declarat cerere de revizuire suplimentară, prin care a solicitat revizuirii cauzei casarea deciziei Curții Supreme de Justiție din 16 noiembrie 2016, casarea deciziei Curții Supreme de Justiție din 16 noiembrie 2016, deciziei Curții de Apel Chișinău din 28 aprilie 2016 și hotărârii primei instanțe cu remiterea pricinii spre rejudecare în prima instanță.
La 27 decembrie 2016, Orest Andronachi a declarat cerere de revizuire suplimentară, prin care a solicitat revizuirii cauzei casarea deciziei Curții Supreme de Justiție din 16 noiembrie 2016, casarea deciziei Curții Supreme de Justiție din 16 noiembrie 2016, deciziei Curții de Apel Chișinău din 28 aprilie 2016 și hotărârii primei instanțe cu remiterea pricinii spre rejudecare în prima instanță. În motivarea cererii, revizuentul a indicat drept temei pentru revizuirea înaintată art.449 lit. c) CPC, invocînd faptul că instanța a emis o hotărîre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces. În acest context a menționat că este soțul Ecaterinei Andronachi, iar prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun.
Chișinău din 30 iunie 2014, i-a fost adus atingere drepturilor sale patrimoniale, deoarece acțiunea depusă de Societatea pe Acțiuni „Banca Comercială Română Chișinău” a fost admisă parțial, fiind dispusă încasarea în mod solidar din contul Întreprinderii cu Capital Străin „Blue Ice Real Estate” Societatea cu Răspundere Limitată, Andronachi Ecaterina și Brodsky David în beneficiul Societății pe Acțiuni „Banca Comercială Română Chișinău” a datoriei în mărime de 100 000 dolari SUA și taxa de stat în mărime de 36 540 lei. 5 La 13 decembrie 2016, Societatea pe Acțiuni „Banca Comercială Română Chișinău” a depus referință la cererea de revizuire, iar prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă.
La 16 ianuarie 2017, Orest Andronachi a depus cerere, prin care a solicitat anexarea la materialele pricinii a certificatului nr. 627 din 13 ianuarie 2017 eliberat de Inspectoratul de Poliție Centru al Direcției de Poliție mun. Chișinău, potrivit căruia în gestiunea organului de urmărire penală a Inspectoratului de Poliție Centru al Direcției de Poliție mun. Chișinău se află procesul penal nr. 51 înregistrat la 05 ianuarie 2017, pornit în baza plîngerii Ecaterinei Andronachi privind atragerea la răspundere penală a factorilor de decizie din cadrul Societății pe Acțiuni „Banca Comercială Română Chișinău”. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră cererea de revizuire neîntemeiată și care urmează a fi respinsă ca inadmisibilă din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 451 CPC al RM cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menționate la art.447, indicîndu-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art.449 și probele ce le confirmă. În susținerea cererii de revizuire, revizuentul a indicat drept temei art.449 lit. c) CPC - instanța a emis o hotărâre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces. Potrivit art.447 lit. b) CPC, sunt în drept să depună cerere de revizuire persoanele care nu au participat la proces, dar care sînt lezate în drepturi prin hotărîrea, încheierea sau decizia judecătorească. Pornind de la prevederile acestei norme legale, Colegiul reține că pentru a fi în posibilitatea depunerii cererii de revizuire, solicitantul trebuie să probeze că hotărîrea a cărei revizuire o solicită, îi lezează drepturile sale.
Atunci cînd se invocă temeiul prevăzut de art.449 lit. c) CPC, instanța de judecată urmează să constate dacă persoana care nu a fost implicată în proces este subiect al raportului material litigios. În acest sens urmează a fi prezentate probe pertinente și concludente, iar instanța urmează să constate dacă prin hotărîrea supusă revizuirii, persoanei implicate în proces, i-au fost încălcate aceste drepturi. La caz, obiectul litigiului îl constituie încasarea în mod solidar din contul Întreprinderii cu Capital Străin „Blue Ice Real Estate” Societatea cu Răspundere Limitată, Andronachi Ecaterina și Brodsky David în beneficiul Societății pe Acțiuni „Banca Comercială Română Chișinău” a datoriei în mărime de 100 000 dolari SUA și taxa de stat în mărime de 36 540 lei în baza raportului juridic apărut conform contractului de fidejusiune nr. 2389 din 31 martie 2011 încheiat între Societatea pe Acțiuni „Banca Comercială Română Chișinău” și Ecaterina Andronachi.
Neantrenarea în proces a lui Orest Andronachi, nu influențează soluția emisă de instanțele de judecată și nici nu combate circumstanțele de fapt și de drept pe care au fost întemeiate acestea. Totodată se remarcă că revizuentul nu a fost parte a contractului de fidejusiune nr. 2389 din 31 martie 2011 încheiat între Societatea pe Acțiuni „Banca Comercială Română Chișinău” și Ecaterina Andronachi. Prin urmare revizuentul nu a demonstrat 6 că hotărîrile judecătorești emise îi lezează drepturile sau interesele sale. Mai mult decît atît, este de menționat că Orest Andronachi la depunerea cererii de revizuire nu a probat faptul că este soțul Ecaterinei Andronachi. Revizuirea este o cale de retractare a hotărîrii și nu de reformare.
În cadrul revizuirii nu se verifică legalitatea și temeinicia hotărîrii adoptate, ci în baza unor temeiuri strict prevăzute de lege are loc redeschiderea procesului și aceste temeiuri trebuie să fie obiective, reale și legale. Potrivit prevederilor art.451 alin.1) Codul de procedură civilă cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menționate la art.447, indicîndu-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art.449 și anexîndu-se probele ce le confirmă. In conformitate cu art. 453 alin.1) lit. a) Codul de procedură civilă după ce examinează cererea de revizuire, instanța poate emite încheierea de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă. Examinînd cererea de revizuire prin prisma motivelor de drept invocate Colegiul ajunge la concluzia că cererea de revizuire depusă urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă.
Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, încât exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege. Este de menționat că, pentru a invoca prevederile art. 449 Codul de procedură civilă, este important ca circumstanțele sau faptele prezentate ca temei de revizuire trebuie să influențeze esențial soluția dată inițial de instanță, în sensul că nu orice sau fapte necunoscute anterior pot servi temei de revizuire, ci doar atunci cînd sunt determinate pentru judecarea justă a cauzei. Instanța consideră că motivele invocate în susținerea cererii de revizuire se referă la dezacordul cu soluția pronunțată de către instanțele judecătorești pe parcursul examinării cauzei pe cale ordinară și nu relevă prin prisma art. 449 Codul de procedură civilă careva temeiuri legale ce ar justifica retractarea unei hotărâri judecătorești rămase irevocabile.
Revizuentul în argumentarea cererii nu invocă careva circumstanțe sau probe care a-r putea fi raportate la temeiurile stabilite de norma procedurală. Instanța consideră neîntemeiat argumentul reiterat de revizuent precum că instanța a emis o hotărâre prin care se lezează drepturilor sale, întrucît nu a fost atras în proces. Potrivit contractului de fidejusiune nr. 2389 din 31 martie 2011 încheiat între Societatea pe Acțiuni „Banca Comercială Română Chișinău” și Ecaterina Andronachi, ultima s-a obligat să răspundă solidar cu debitorul pentru onorarea corespunzătoare a obligațiilor conform contractului de credit încheiat între creditor și debitor (f.d.
25-26, Vol. I). Astfel conform pct. 1.3 al contractului de fidejusiune nr. 2389 din 31 martie 2011 Ecaterina Andronachi în calitate de fidejusor răspunde față de creditor în aceiași măsură ca debitorul în limita valorii creditului în mărime de 359 000 dolari USD conform contractului de credit nr. 2389 din 15 septembrie 2009; 176 000 dolari USD conform contractului de credit nr. 2390 din 15 septembrie 2009, valoarea dobînzii calculate pentru întreaga perioadă de rambursare conform prevederilor contractului de credit, valoarea dobînzii majorate, penalitatea calculată pentru neachitarea în 7 termen a plății, compensarea daunelor și recuperarea cheltuielilor legate de realizarea de către creditor a drepturilor ce reiese din contractul de credit.
Completul de judecată reține că contractul de fidejusiune nr. 2389 din 31 martie 2011 nu prevede vreo obligație a lui Orest Andronachi. La examinarea cauzei instanța de recurs a apreciat corect natura contractului de fidejusiune nr. 2389 din 31 martie 2011 încheiat între Societatea pe Acțiuni „Banca Comercială Română Chișinău” și Ecaterina Andronachi. Conținutul acestui contract este clar și nu lasă loc de interpretare. Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 16 noiembrie 2016 a cărei revizuire se solicită, nu se încalcă drepturile și interesele legitime ale lui Orest Andronachi, or raporturile contractuale au avut loc între Ecaterina Andronachi și Societatea pe Acțiuni „Banca Comercială Română Chișinău”.
În acest context completul de judecată menționează că nu constituie temei de revizuire nici certificatul nr. 627 din 13 ianuarie 2017 eliberat de Inspectoratul de Poliție Centru al Direcției de Poliție mun. Chișinău, potrivit căruia în gestiunea organului de urmărire penală a Inspectoratului de Poliție Centru al Direcției de Poliție mun. Chișinău se află procesul penal nr. 51 înregistrat la 05 ianuarie 2017, pornit în baza plîngerii Ecaterinei Andronachi privind atragerea la răspundere penală a factorilor de decizie din cadrul Societății pe Acțiuni „Banca Comercială Română Chișinău”, or faptul pornirii urmăririi penale nu poate constituie temei de revizuire în vederea susținerii cererii de revizuire.
Pornind de la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, unul din aspectele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care cere printre altele, că atunci cînd instanțele judecătorești dau o apreciere finală unei chestiuni, constatarea lor să nu mai poată fi pusă în discuție (cazul Brumărescu contra României). Inadmisibilitatea unei asemenea intervenții de mai multe ori a fost afirmată de către jurisprudența CEDO. Curtea, a reiterat că, dreptul la o instanță, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenție, presupune respectarea principiului preeminenței dreptului. Unul din aspectele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care cere ca, atunci cînd instanțele judecătorești dau o aprecierea finală unei chestiuni, constatarea lor nu mai poate fi pusă în discuție (cauza Brumărescu vs România).
Sub acest aspect, se va menționa și faptul că, admiterea cererii de revizuire în împrejurările reținute va constitui incontestabil o încălcare a principiului securității raporturilor juridice (Popov (2) contra Moldovei, E. Duca contra Moldovei ș. a), prin urmare aceasta urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă. În urma celor reținute supra, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție evidențiază că procedura de revizuire prevăzută de art. 449-453 Codul de procedură civilă servește scopului înlăturării lacunelor și omisiunilor justiției care urmează a fi aplicate într-o manieră compatibilă cu prevederile art.6 paragraf 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Astfel, securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului res judecata, adică caracterului irevocabil al hotărîrilor judecătorești, care cere ca nici o 8 parte să nu aibă dreptul să solicite revizuirea unei hotărîri irevocabile și obligatorii doar cu scopul de a obține o reexaminare și o nouă determinare a cauzei. Competența instanțelor ierarhic superioare de revizuire trebuie exercitată pentru a corecta erorile judiciare și omisiunile justiției, dar nu pentru a efectua o nouă examinare. Revizuirea nu trebuie considerată un apel camuflat, iar simpla existență a două opinii diferite cu privire la aceeași chestiune nu este un temei de reexaminare. O derogare de la acest principiu este justificată doar atunci cînd este necesară, datorită unor circumstanțe esențiale și convingătoare.
Pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de o instanță de recurs, se impune ca să fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în ambele ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății. Analizînd argumentele invocate de către revizuent în raport cu prevederile art. 449 Codul de procedură civilă, instanța reține că, argumentele invocate de revizuent nu pot servi drept temei de revizuire și nu se încadrează în prevederile normei legale. Din considerentele menționate mai sus, cererea de revizuire depusă de Șterbeț Constantin urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
În conformitate cu art.270, art.453 alin.(1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e Se respinge, ca fiind inadmisibilă, cererea de revizuire depusă de către Orest Andronachi împotriva deciziei Curții Supreme de Justiție din 16 noiembrie 2016, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Societatea pe Acțiuni „Banca Comercială Română Chișinău” împotriva Întreprinderii cu Capital Străin „Blue Ice Real Estate” Societatea cu Răspundere Limitată, Ecaterina Andronachi și David Brodsky cu privire la încasarea datoriei contractuale și cererea reconvențională depusă de Ecaterina Andronachi împotriva Societății pe Acțiuni „Banca Comercială Română Chișinău”, intervenient accesoriu Întreprinderea cu Capital Străin „Blue Ice Real Estate” Societatea cu Răspundere Limitată cu privire la recunoașterea nulității contractului de fidejusiune și încasarea cheltuielilor de judecată.
Încheierea nu este supusă nici unei căi de atac. Președintele ședinței, Judecătorul: Tatiana Vieru Judecătorii: Valentina Clevadî Tamara Chișca-Doneva Dumitru Mardari Oleg Sternioală 9
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.