3ra-22/17 — anularea ordinului de concediere, restabilirea la locul de muncă, repararea prejudiciului cauzat

3ra-22/17 — anularea ordinului de concediere, restabilirea la locul de muncă, repararea prejudiciului cauzat (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

prima instanță: V. Ciumac dosarul nr. 3ra-22/17

(Judecătoria Rîșcani mun. Chișinău)

instanța de apel: N. Vascan, E. Fistican, V. Negru

(Curtea de Apel Chișinău)

ÎNCHEIERE

18 ianuarie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul: Svetlana Filincova

Judecătorii: Nicolae Craiu, Iurie Bejenaru

examinînd chestiunea admisibilității recursurilor declarate de Autoritatea

administrativă „Agenția Națională Transport Auto” și Centrul Național Anticorupție

al Republicii Moldova,

în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Stancu Valeriu

împotriva Autorității administrative „Agenția Națională Transport Auto”,

intervenient accesoriu Centrul Național Anticorupție al Republicii Moldova, cu

privire anularea ordinului de concediere, restabilirea la locul de muncă și repararea

prejudiciului cauzat,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 05 octombrie 2016, prin care a

fost respins apelul declarat de Autoritatea administrativă „Agenția Națională

Transport Auto” și Centrul Național Anticorupție al Republicii Moldova și

menținută hotărîrea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 22 aprilie 2016,

c o n s t a t ă:

La 30 aprilie 2015 Stancu Valeriu a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Autorității administrative „Agenția Națională Transport Auto”,

intervenient accesoriu Centrul Național Anticorupție, privind anularea ordinului de

concediere, restabilirea la locul de muncă și repararea prejudiciului cauzat.

În motivarea acțiunii Stancu Valeriu a indicat că a activat în funcția de

inspector superior al Direcției control transport cu greutăți și/sau gabarite ce

depășesc limitele a Autorității administrative „Agenția Națională Transport Auto” a

Ministerului Transporturilor a Republicii Moldova din 16.04.2014.

În perioada de 01.12.2014 - 25.03.2015 s-a aflat în concediu de boală.

La data de 31.03.2015, după revenirea la serviciu, i s-a adus la cunoștință

ordinul de concediere din funcție nr. 52-p din 30.03.2015, în temeiul art. 86 alin.

(1), lit. z) Codul muncii și art. 6 alin.(2) lit. a), art. 16 alin. (2) din Legea privind

testarea integrității profesionale nr. 325 din 23.12.2013 pentru faptul că, în perioada

testării integrității sale profesionale în perioada din 18.09.2014-30.11.2014 ar fi

acceptat suma de 200 lei transmisă de către testor în rezultatul sugestiei exprimate

prin aluzii de recompensă, indicînd prin gesturi locul din interiorul automobilului de

serviciu, unde urmau a fi puși banii, pentru a permite trecerea nestingherită a unui

camion cu încărcătură, greutatea căruia depășește normele stabilite de legislația în

vigoare și ar fi estorcat și primit împreună cu inspectorul superior al Direcției

control transport cu greutăți și/sau gabarite ce depășesc limitele a Autorității

administrative „Agenția Națională Transport Auto” suma de 200 lei. Iar, prin astfel

de acțiuni dînsul nu ar fi susținut testul integrității profesionale, admițînd în

activitatea sa acte de corupție, acte conexe corupției, fapte de comportament

corupțional, prin ce ar fi încălcat prevederile art. 6 alin. (2) lit. a) din Legea privind

testarea integrității profesionale nr. 325 din 23.12.2013.

La baza emiterii ordinului în cauză a fost pus raportul CNA privind

rezultatele negative ale testării integrității profesionale nr. 06/4-07 din 27.11.2014.

Reclamantul consideră ordinul dat ilegal și neîntemeiat și pasibil de a fi

anulat din mai multe considerente.

Astfel, susține că temeiurile de drept invocate în ordin nu au un suport

probatoriu și nu corespund circumstanțelor de fapt, fiind invocate declarativ în baza

unui raport executat în urma unei testări ilegale a integrității profesionale. Astfel,

ordinul în cauză se bazează exclusiv pe raportul CNA privind rezultatele negative

ale testării integrității profesionale nr.06/4-07 din 27.11.2014. Conform acestui

raport, la data de 01.09.2014 în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (3) al Legii

nr .325 din 23.12.2013, coordonatorul activității de testare a integrității profesionale

din cadrul Centrului Național Anticorupție a decis inițierea testării integrității

profesionale în privința specialiștilor din cadrul Direcției Control Transport cu

greutăți și/sau gabarite ce depășesc limitele a „Agenției Naționale Transport Auto”.

Această decizie de inițiere a fost luată în conformitate cu prevederile art. 10 alin (2),

lit. a) și lit. b) a Legii privind testarea integrității profesionale și a vizat circa 40-

50% din agenții publici.

Totodată, din raport nu se relevă probat riscurile și vulnerabilitățile la

corupție identificate în activitatea entităților publice respective, dar nici informațiile

deținute și sesizările primite de instituția care realizează testarea integrității

profesionale, decizia de inițiere fiind neîntemeiată. Or, conform pct. 83 al

comentariului din 12-13 decembrie 2014 făcut de Comisia de la Veneția asupra

unor prevederi a Legii privind testarea integrității profesionale, articolele 4 și 10

alin.(2) nu sunt suficiente drept condiții de temei rezonabil sau concept comparabil

pentru inițierea unei proceduri de testare a integrității unei persoane.

2

Mai mult ca atît, pentru inițierea testării integrității profesionale în privința

specialiștilor din cadrul Direcției Control Transport cu greutăți și/sau gabarite ce

depășesc limitele a Agenției Naționale a Transport Auto, CNA a fost obligată în

temeiul prevederilor art.28 alin.(3) din Legea nr.325 de a verifica Direcția

reclamantului Stancu Valeriu, privind informarea agenților publici conform alin.(1).

Or, în temeiul art.28 alin. (1) din Legea menționată, în termen de 10 zile de la

publicarea legii, entitățile publice care cad sub incidența ei informează, contra

semnătură agenții publici despre posibilitatea aplicării testelor de integritate

profesională. Refuzul de a semna nu exonerează agenții publici de răspunderea

disciplinară în cazul unui rezultat negativ al testului de integritate profesională. Însă

neinformarea reclamantului Stancu Valeriu după cum prevede art. 22 alin. (1) din

Legea privind testarea integrității profesionale îl exonerează de răspundere

disciplinară în urma obținerii eventual a unui rezultat negativ al testului de

integritate profesională și face ilegal ordinul de sancționare cu eliberarea din

funcție.

În afară de aceasta, reclamantul menționează că, conform conținutului actului

și respectiv ordinului menționat, nu a primit careva sume bănești, contrariul nefiind

probat de CNA, ultimul fiind obligat prin prisma principiului prezumției

nevinovăției, consacrat în art. 6.2 din CEDO, de a-i dovedi vinovăția, reclamantul

considerîndu-se nevinovat pe parcursul întregii proceduri disciplinare.

De asemenea, reclamantul Stancu Valeriu menționează că sancțiunea

prevăzută de art. 16 alin. (2) a Legii privind testarea integrității profesionale, la fel,

este dur criticată de Comisia de la Veneția prin comentariul din 12-13 decembrie

2014, făcut asupra unor prevederi ale Legii privind testarea integrității profesionale.

Astfel, ordinul contestat este neîntemeiat de fapt și de drept, motivul

destituirii fiind unul formal, ordinul fiind pasibil anulării.

Totodată, reclamantul Stancu Valeriu indică că conform certificatului de

salariu nr. 12 din 10.04.2015 salariul mediu lunar retribuit lui pentru lunile

septembrie - noiembrie 2014 a constituit 11 941,9 lei. Calculele pentru întreaga

perioadă de absență forțată de la muncă în mărimea salariului mediu pentru această

perioadă sînt următoarele: 30.03.2015 - 30.04.2015 inclusiv (30 zile) constituie 11

941,9 lei; despăgubirile pentru perioadă de absență forțată de la muncă (30 zile)

constituie 11941,9 lei.

Solicită reclamantul admiterea cererii și anularea ordinului nr. 52-p din data

de 30.03.2015, emis de Directorul Autorității administrative „Agenția Națională

Transport Auto”, restabilirea în funcția pe care o ocupa anterior în calitate de

inspector superior a Direcției control transport cu greutăți și/sau gabarite ce

depășesc limitele a Autorității administrative „Agenția Națională Transport Auto” a

Ministerului Transporturilor a Republicii Moldova, încasarea de la Autoritatea

3

administrativă „Agenția Națională Transport Auto” de pe lingă Ministerul

transporturilor și infrastructurii drumurilor a Republicii Moldova a unei despăgubiri

pentru întreaga perioadă de absență forțată de la muncă în mărimea salariului mediu

pentru această perioadă ce constituie 11 941,9 lei, a penalității pentru întîrzierea

plății salariului în mărime de 357 lei, precum și repararea prejudiciului moral in

mărime de 5 salarii medii lunare ce constituie 59 709,5 lei.

Prin hotărîrea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 22 aprilie 2016,

acțiunea a fost admisă parțial. A fost anulat ordinul Autorității administrative

„Agenția Națională Transport Auto” nr.52-p din 30.03.2015, privind concedierea

lui Stancu Valeriu, a fost restabilit Stancu Valeriu în funcția de inspector superior a

Direcției control transport cu greutăți și/sau gabarite ce depășesc limitele a

Autorității administrative „Agenția Națională Transport Auto”, a fost încasat de la

Autoritatea administrativa „Agenția Națională Transport Auto” în beneficiul lui

Stancu Valeriu salariul pentru lipsa forțată de la lucru în mărime de 145 387,48 lei,

precum și prejudiciu moral cauzat prin lezarea dreptului de a munci în sumă de

11 941,90 lei. În rest acțiunea a fost respinsă.

Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanțe, Autoritatea administrativa

„Agenția Națională Transport Auto” a declarat apel, solicitînd casarea hotărîrii

primei instanțe și emiterea unei noi hotărîri prin car a respinge acțiunea.

Centrul Național Anticorupție al Republicii Moldova a depus cerere de

alăturare la apel.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 05 octombrie 2016 a fost respins

apelul declarat de Autoritatea administrativă „Agenția Națională Transport Auto” și

Centrul Național Anticorupție al Republicii Moldova și menținută hotărîrea primei

instanțe.

Instanța de apel a concluzionat că prima instanță întemeiat a stabilit că

reclamantul Stancu Valeriu nu a fost informat în modul corespunzător de către

Autoritatea administrativă „Agenția Națională Transport Auto” despre posibilitatea

de a fi supus testării integrității profesionale, or potrivit scrisorii Ministerului

Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor nr.06-01-04/76 din 18.04.2014, acesta

a informat CNA despre aducerea la cunoștința agenților publici contra semnătură

despre posibilitatea de a fi supuși testării integrității profesionale, iar în lista anexată

nu a fost indicat și reclamantul Stancu Valeriu, circumstanțe care dovedesc cu

certitudine neinformării agentului public reclamantul Stancu Valeriu despre faptul

că pe parcursul activității sale ar putea fi supus controlului integrității profesionale,

astfel în speță fiind prezentă încălcarea procedurii de supunere la testul integrității

profesionale, stipulată în prevederile legale.

4

La fel, instanța de apel a reținut că pîrîtul a aplicat salariatului Stancu Valeriu

sancțiunea disciplinară – eliberarea din serviciu, fără desfășurarea efectivă a

anchetei de serviciu, fără inițierea procedurii disciplinare standard, acțiune

unilaterală care a privat reclamantul de posibilitatea de contesta probele, acțiune

care a dus în consecință la încălcare dreptului reclamantului la un proces echitabil.

Totodată, instanța de apel a reiterat că desfășurarea testării integrității

reclamantului Stancu Valeriu a fost executată contrar dreptului la viață privată, or,

colectarea de către un funcționar de stat a informațiilor sau a înregistrărilor despre o

persoană, fără consimțămîntul acesteia, de regulă, constituie inginerință în viața

privată.

Instanța de apel a menționat că ilegalitatea ordinului de concediere nr. 52 din

30.03.2015 atrage după sine consecințe pentru angajatorul-emitent, apreciind astfel

întemeiată concluzia primei instanțe privind încasarea din contul pîrîtului în

beneficiul lui Stancu Valeriu, conform art. 90 Codul Muncii, a salariului pentru

lipsă forțată de la lucru în mărime de 145 387,48 lei, conform calculului 12 luni și

11 zile x 11941,90 lei (salariul mediu lunar).

Ținînd cont de cuantumul salariului mediu lunar al reclamantului, instanța de

apel a apreciat ca fiind corectă și încasarea de către prima instanță a prejudiciului

moral în sumă de 11 941,90 lei în mărime de un salariu mediu pentru lezarea

dreptului de a munci, considerînd-o echitabilă în raport cu prejudiciul moral suferit.

La fel, instanța de apel a apreciat întemeiată concluzia primei instanțe că

angajatului urmează a-i fi achitată penalitate pentru reținere din vina angajatorului a

salariului, numai în cazul în care salariatul lucrează efectiv, zi de zi, iar angajatorul

nu-i achită salariul cuvenit, reținîndu-l. Totodată, instanța de apel a menționat că

penalitatea nu se aplică în cazul reținerii salariului în legătură cu concedierea ilegală

a salariatului, considerent din care pretenția reclamantului privind încasarea

penalității în sumă de 23 638,11 lei corect au fost respinse.

La data de 10 noiembrie 2016 Autoritatea administrativă „Agenția Națională

Transport Auto” a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitînd

casarea hotărîrilor judecătorești și emiterea unei noi hotărîri prin care a respinge

acțiunea.

În motivarea recursului recurentul a invocat dezacordul său cu concluzia

instanțelor, precum că intimatul nu a fost informat contra semnătură despre

posibilitatea testării integrității profesionale.

În acest sens, susține că conform Legii privind testarea integrității

profesionale, înștiințarea agenților publici contra semnătură, nu constituie o condiție

obligatorie de inițiere a testării integrității profesionale, întrucît decizia privind

testarea integrității profesionale, este luată de coordonatorul organului activității de

testare a integrității profesionale fără informarea prealabilă a conducerii entității

5

publice, fapt prevăzut expres în art. 10 (3) din legea sus-menționată. Neinformarea

agentului public nu exonerează de la răspundere, nu impune sancțiunea nulității

Raportului CNA și nu influențează legalitatea procedurii de testare a integrității

profesionale și a concedierii. Însăși faptul că intimatul nu a fost informat despre

testarea integrității profesionale, nu-i justifică acțiunile de a lua mită de la testor.

Susține că conform pct.4.3, 4.5, 4.9 din fișa postului, intimatul răspunde de

exercitarea atribuțiilor sale în strictă conformitate cu legislația în vigoare, este

responsabil și obligat să cunoască la perfecție prevederile actelor normative și

legislative în domeniul transporturilor cu greutăți. Prin urmare, el era obligat să

cunoască și prevederile Legii privind testarea integrității profesionale.

La fel, recurentul, nu este de acord cu concluzia instanței de apel, precum că

pînă la aplicarea sancțiunii disciplinare intimatului, Agenția urma să efectueze o

anchetă de serviciu în conformitate cu prevederile art.208 al Codului muncii.

În acest context menționează că ancheta de serviciu conform art. 208 din

Codul muncii nu este obligatorie pentru angajator. Agenția pe cazul dat, nu putea

efectua o astfel de anchetă, deoarece nu a fost organul emitent al Raportului privind

testarea integrității profesionale. Raportul a fost perfectat de către CNA care,

conform Legii privind testarea integrității profesionale este organul împuternicit cu

astfel de drepturi și corect a calificat încălcările comise de agentul public Stancu V.

Atît Raportul CNA, cît și Legea nr. 325 au fost obligatorii spre executare pentru

ANTA și de aceea, Agenția nu a fost în drept de a revizui/modifica/completa

Raportul CNA sau de a lua o altă decizie, dar necondiționat, a le executa.

Susține că în virtutea obligațiilor care le avea, reclamantul a ignorat și

prevederile art. 1 din Legea nr. 90 din 25.04.2008 cu privire la prevenire și

combaterea corupției, nu a întreprins măsuri de prevenire și combatere a corupției,

nu a asigurat apărarea intereselor publice, ci dimpotrivă el însuși în două cazuri a

comis acte de corupție, confirmate prin Raportul CNA și probele video. Potrivit

prevederilor art. 6 (2) lit.b) intimatul a fost obligat să denunțe conducătorului

entității publice despre primirea mijloacelor bănești, obligație care, de asemenea, nu

a respectat-o. Intimatul era salarizat și nu avea dreptul să facă abuz de atribuțiile de

serviciul și să comită acte de corupție.

De asemenea, consideră neîntemeiată concluzia instanței, precum raportul

juridic dintre Stancu Valeriu și „Agenția Națională Transport Auto” nu a încetat la

momentul eliberării lui din funcție, dar continuă și în prezent. În acest context,

menționează că odată cu concedierea intimatului, raporturile juridice de muncă au

încetat în ziua concedierii - la 30 martie 2015, care este și ultima zi de muncă,

acestuia i s-au calculat și efectuat pe deplin toate achitările salariale și i s-a eliberat

carnetul de muncă. Prin urmare, Agenția nu mai este în careva raporturi de muncă

cu intimatul.

6

Conform legislației în vigoare, relațiile de muncă dintre angajator și angajat se

suspendă doar în anumite cazuri expres prevăzute de' art.75-78 din Codul muncii.

Cazul dat însă, nu cade sub incidența articolelor sus - menționate. Faptul contestării

de către intimat a ordinului de concediere, nu poate fi considerat ca o prelungire a

raporturilor juridice cu Agenția, dar ca un drept la accesul la justiție.

În opinia recurentului nu este întemeiat motivul indicat în decizie, precum că

testarea integrității profesionale s-a efectuat cu încălcarea dreptului la viața privată.

Astfel, dreptul la viață privată, garantat de art. 8 CEDO, nu este un drept absolut, ci

unul relativ, pe care statele îl pot îngrădi prin legi, atunci cînd îngrădirea constituie,

într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea națională,

siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protecția sănătății,

moralei, drepturilor și a libertăților altora.

În cazul de față, aplicarea măsurilor de supraveghere audio și video în cadrul

testelor de integritate profesională în baza Legii 325/2013, se aplică doar unei

categorii specifice - agenților publici din cadrul entităților publice prevăzute în

anexa legii și doar dacă este prevăzută răspunderea disciplinară, se efectuează doar

cu scopul prevenirii și eradicării fenomenului corupției.

La 14 decembrie 2016 Centrul Național Anticorupție al Republicii Moldova a

recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitînd casarea hotărîrilor

judecătorești.

În motivarea recursului a indicat că angajatorul este în drept și nu obligat să

efectueze ancheta de serviciu.

În defavoarea argumentelor instanței de apel precum că reclamantul nu a fost

înștiințat de entitatea publică despre posibilitatea supunerii testării, recurentul

susține că nimeni nu poate fi exonerat de răspundere pentru necunoașterea legii. Din

moment ce Legea privind testarea integrității profesionale a fost publicată în

Monitorul Oficial, astfel statul a asigurat agenților publici dreptul lor de a-și

cunoaște obligațiile prevăzute de legea respectivă.

Consideră eronată poziția instanței referitor la continuitatea raportului juridic

dintre agentul public și angajator, or raportul juridic dintre salariat și angajator

încetează din momentul emiterii ordinului de eliberare din serviciu.

Examinînd temeiurile recursurilor în raport cu materialele pricinii civile,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursurile declarate sunt inadmisibile.

În conformitate cu art.432 CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în

drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea

eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

7

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la

art.432 alin.(2), (3) și (4) CPC.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursurile declarate de Autoritatea administrativă

„Agenția Națională Transport Auto” și Centrul Național Anticorupție al Republicii

Moldova nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) și (4)

CPC.

Astfel, analizînd actele cauzei, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ constată că argumentele formulate în recursuri se limitează

la situația de apreciere de către instanțele ierarhic inferioare a circumstanțelor de

fapt a cauzei, iar argumentele invocate în recursuri, în esența lor, sînt similare

argumentelor invocate atît în prima instanță cît și în instanța de apel și sînt expuse

asupra circumstanțelor de fapt și nu de drept.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura admisibilității constă

în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele

prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) și (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor.

Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanță, deoarece nu

denotă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei

recurate și urmează a fi respins. Or recursul, exercitat conform secțiunii a II-a are

caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se numai legalitatea deciziei dar nu și temeinicia în fapt.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție reiterează că conform jurisprudenței CEDO, recursurile trebuie

să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate în

cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de

lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului

invocat în speță sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror

instanța de apel s-a pronunțat în mod corespunzător.

În astfel de circumstanțe, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera recursurile declarate de Autoritatea administrativă „Agenția Națională

Transport Auto” și Centrul Național Anticorupție al Republicii Moldova ca

inadmisibile.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

8

d i s p u n e:

Recursurile declarate de Autoritatea administrativă „Agenția Națională

Transport Auto” și Centrul Național Anticorupție al Republicii Moldova se

consideră inadmisibile.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Președinte, judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Nicolae Craiu

Iurie Bejenaru

9