2rh-271/16 — încasarea datoriei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- încasarea datoriei
- Temei legal
- Dispoziţiile judecătoreşti care pot fi supuse revizuirii
2rh-271/16 — încasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2016)
Prima instanță: M. Grosu 2rh-271/16 Instanța de apel: M. Guzun, A. Nogai, Vl. Brașoveanu Instanța de recurs: A. Căbăneanu, I. Druță, D. Mardari ÎNCHEIERE 28 decembrie 2016 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Ion Druță Dumitru Mardari examinând cererea de revizuire declarată de Serghei Rădvan în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Denis Oancea împotriva lui Serghei Rădvan cu privire la încasarea datoriei împotriva încheierii Curții Supreme de Justiție din 23 noiembrie 2016, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire declarată de Serghei Rădvan constată: La 03 august 2015, Denis Oancea a depus cerere de chemare împotriva lui Serghei Rădvan cu privire la încasarea datoriei.
În motivarea acțiunii a invocat că la 29 aprilie 2015, a fost încheiat contractul de împrumut nr. 1, în baza căruia dânsul a dat cu împrumut lui Serghei Rădvan suma de bani în mărime de 20000 euro. Afirmă că potrivit punctului 1.2 al contractului de împrumut, Serghei Rădvan s-a obligat să întoarcă suma de bani în volum deplin până la data de 15 iunie 2015. Susține că la 22 iunie 2015, în scopul încasării sumei datorate pe cale extrajudiciară, a expediat în adresa pârâtului o pretenție prin care a fost solicitat achitarea sumei datorate în termen de 7 zile, pretenția nefiind recepționată. Subliniază că ulterior la data de 14 iulie 2015, a înmânat pretenția lui Serghei Rădvan sub semnătură, iar ultimul a solicitat termen de 15 zile pentru restituirea sumei, care însă nu a mai fost restituită.
Consideră că deoarece pârâtul nu și-a onorat obligațiile sale și nu a restituit suma împrumutată, urmează a fi încasată dobânda de întârziere pentru perioada 15 iunie - 30 iunie 2015, ce constituie suma de 196,43 Euro. Își întemeiază pretențiile în baza dispozițiilor art. 867 alin. (l), 871 alin. (1), 872 alin. (1), 585, 619 Cod Civil, art. 166, 167 CPC. 1 Solicită admiterea acțiunii, încasarea din contul lui Serghei Rădvan în beneficiul lui Denis Oancea suma împrumutului în mărime de 20000 euro, dobânda de întârziere în mărime de 196,43 euro și taxa de stat în mărime de 12600 lei, în total 20196,43 euro și 12600 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Strășeni din 16 decembrie 2015 acțiunea a fost admisă, a fost încasat de la Serghei Rădvan în beneficiul reclamantului Denis Oancea suma datoriei în mărime de 20000 Euro, dobânda de întârziere în mărime de 196,43 Euro și taxa de stat achitată de reclamant la depunerea cererii de chemare în judecată în mărime de 12600 lei.
Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 19 iulie 2016 a fost respins apelul declarat de Serghei Rădvan și menținută hotărârea primei instanțe. Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 12 octombrie 2016 recursurile declarate de Serghei Rădvan reprezentat de avocatul Constantin Chira și Denis Oancea au fost declarate ca inadmisibile. Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 23 noiembrie 2016 a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Serghei Rădvan împotriva încheierii Curții Supreme de Justiție din 12 octombrie 2016. La 02 decembrie 2016 Serghei Rădvan a depus cerere de revizuire împotriva încheierii Curții Supreme de Justiție din 23 noiembrie 2015, prin care a solicitat admiterea cererii de revizuire, casarea încheierii Curții Supreme de Justiție din 23 noiembrie 2016. În motivarea cererii de revizuire, a invocat că încheierea supusă revizuirii o consideră pasibilă de casare prin prisma art. 449 CPC.
Explică că reieșind din prevederile art. 617 alin. (4) Cod civil debitorul este în întârziere dacă nu execută obligația în termen de 30 de zile de la scadență și de la intrarea unei note de plată sau unei alte invitații de plată similare. Prin urmare, revizuentul se consideră în întârziere după expirarea termenului de 30 zile de la scadența prevăzută la pct. 1.2 din contractul de împrumut nr. 1 din 29 aprilie 2015, adică, începând cu data de 16 iulie 2015. Remarcă că instanța de fond a încasat din contul lui dobânda pe perioada 15 iunie 2015 – 30 iunie 2015, ceia ce consideră că contravine prevederilor art. 617 Cod civil. Afirmă că intimatul avea dreptul subiectiv de a solicita instanței de judecată încasarea dobânzii începând cu data de 16 iulie 2015. Consideră că instanțele inferioare au interpretat în mod eronat legea.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 446 CPC, pot fi supuse revizuirii hotărârile, încheierile și deciziile irevocabile ale tuturor instanțelor judecătorești, în condițiile prezentului capitol. În conformitate cu art. 448 alin. (1) CPC, cererea de revizuire împotriva unei hotărâri sau încheieri rămase irevocabilă prin neatacare se soluționează de instanța care s-a pronunțat asupra fondului.
2 La caz, se constată că cererea de revizuire este formulată de către Serghei Rădvan împotriva încheierii Curții Supreme de Justiție din 23 noiembrie 2016, prin care a fost respinsă ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire declarată de Serghei Rădvan împotriva încheierii Curții Supreme de Justiție din 12 octombrie 2016. În conformitate cu prevederile art.446 CPC, pot fi supuse revizuirii hotărîrile, încheierile și deciziile irevocabile ale tuturor instanțelor judecătorești, în condițiile prezentului capitol. Astfel, în sensul normelor enunțate este de înțeles că pot fi supuse revizuirii doar hotărârile judecătorești irevocabile, prin care instanța s-a expus asupra fondului cauzei.
Raportând la caz aceste prevederi legale, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție relevă că încheierea Curții Supreme de Justiție din 23 noiembrie 2016, nu cade sub incidența dispozițiilor judecătorești care pot fi supuse revizuirii, or aceasta nu este un act irevocabil, dar nu se supune niciunei căi de atac. Din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă.
În conformitate cu art. art. 269-270, art. 453 alin. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, dispune: Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Serghei Rădvan împotriva încheierii Curții Supreme de Justiție din 23 noiembrie 2016, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Denis Oancea împotriva lui Serghei Rădvan cu privire la încasarea datoriei. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Președinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Ion Druță Dumitru Mardari 3
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.