Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 12.10.2016
inadmisibil

2ra-2352/16 — cu privire la încasarea datoriei

HOTĂRÂRE
12.10.2016
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
cu privire la încasarea datoriei
Temei legal
temeiurile declarării recursului
Citează această cauză
2ra-2352/16 — cu privire la încasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

prima instanță: M. Grosu nr. 2ra-2352/16 instanța de apel: M. Guzun, A. Nogai, Vl. Brașoveanu ÎNCHEIERE 12 octombrie 2016 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Ion Druță Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursurilor declarate de Serghei Rădvan reprezentat de avocatul Constantin Chira și Denis Oancea reprezentat de avocatul Vasile Josan în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Denis Oancea împotriva lui Serghei Rădvan cu privire la încasarea datoriei împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 19 iulie 2016, prin care a fost respins apelul declarat de Serghei Rădvan, menținută hotărârea primei instanțe prin care acțiunea a fost admisă constată: La 03 august 2015, Denis Oancea a depus cerere de chemare împotriva lui Serghei Rădvan cu privire la încasarea datoriei.

În motivarea acțiunii a invocat că la 29 aprilie 2015, a fost încheiat contractul de împrumut nr. 1, în baza căruia Denis Oancea a dat cu împrumut lui Serghei Rădvan suma de bani în mărime de 20000 Euro. Afirmă că potrivit punctului 1.2 al contractului de împrumut, Serghei Rădvan s-a obligat să întoarcă suma de bani în volum deplin până la data de 15 iunie 2015. Susține că la 22 iunie 2015, în scopul încasării sumei datorate pe cale extrajudiciară, a expediat în adresa pârâtului o pretenție prin care a fost solicitat achitarea sumei datorate în termen de 7 zile, pretenția nefiind recepționată. Subliniază că ulterior la data de 14 iulie 2015, a înmânat pretenția lui Serghei Rădvan sub semnătură, iar ultimul a solicitat termen de 15 zile pentru restituirea sumei, car nu a fost restituită.

Consideră că deoarece pârâtul nu și-a onorat obligațiile sale și nu a restituit suma împrumutată, urmează a fi încasată dobânda de întârziere pentru perioada 15 iunie - 30 iunie 2015, ce constituie suma de 196,43 Euro. 1 Își întemeiază pretențiile în baza dispozițiilor art. 867 alin. (l), 871 alin. (1), 872 alin. (1), 585, 619 Cod Civil, art. 166, 167 CPC. Solicită admiterea acțiunii, încasarea din contul lui Serghei Rădvan în beneficiul lui Denis Oancea suma împrumutului în mărime de 20000 Euro, dobânda de întârziere în mărime de 196,43 Euro și taxa de stat în mărime de 12600 lei, în total 20196,43 Euro și 12600 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Strășeni din 16 decembrie 2015 acțiunea a fost admisă, a fost încasat de la Serghei Rădvan în beneficiul reclamantului Denis Oancea suma datoriei în mărime de 20000 Euro, dobânda de întârziere în mărime de 196,43 Euro și taxa de stat achitată de reclamant la depunerea cererii de chemare în judecată în mărime de 12600 lei.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 19 iulie 2016 a fost respins apelul declarat de Serghei Rădvan și menținută hotărârea primei instanțe. La 22 iulie 2016, Serghei Rădvan a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel din 19 iulie 2016 și casarea parțială a hotărârii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie respinsă în partea încasării dobânzii de întârziere în mărime de 196,43 Euro cu compensarea cheltuielilor proporțional părții admise. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia recurată considerând-o ilegală și neîntemeiată. Obiectează că prima instanță contrar prevederilor art. 617 Cod civil a încasat din contul lui Serghei Rădvan dobânda legală de întârziere pe perioada 15 iunie 2015 - 30 iunie 2015, ce contravine art. 617 Cod civil.

Remarcă că intimatul avea dreptul subiectiv de a solicita încasarea dobânzii de întârziere începând cu data de 16 iulie 2015, astfel instanțele interpretând în mod eronat legea. Consideră că, dacă acțiunea reclamantului a fost admisă parțial, acestuia i se compensează cheltuielile de judecată proporțional părții admise din pretenții, iar pârâtului - proporțional părții respinse din pretențiile reclamantului. La 12 septembrie 2016, Denis Oancea a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel din 19 iulie 2016, în partea ce ține de respingerea cererii privind încasarea dobânzii de întârziere, încasarea de la Rădvan Serghei în beneficiul lui Oancea Denis a dobânzii de întârziere în mărime de 2707 euro, pentru perioada 17 decembrie 2015 - 21 iunie 2016 și taxa de stat, în rest decizia să fie menținută.

Menționează că instanța de apel a emis o decizie ce contravine legii. Remarcă, în acest sens, că deși Serghei Rădvan a recunoscut suma datoriei în mărime de 20000 euro, până în prezent aceasta nu a fost achitată. În această ordine de idei conducându-se de prevederile art. 619, 585 Cod civil și a prevederilor art. 372 alin. (3) CPC, a solicitat instanței de apel, încasarea pentru perioada de 17 decembrie 2015 - 21 iunie 2016 a dobânzii de întârziere în mărime de 2707 euro, precum și încasarea taxat de stat. 2 Consideră că instanța de apel, eronat a interpretat legea materială considerând inaplicabile prevederile art. 372 alin. (3) CPC la caz, menționând că o astfel de interpretare este absolut eronată.

Susține că hotărârea primei instanțe nu a devenit definitivă precum menționează instanța, ori aceasta a fost atacată cu apel. Relevă că art. 372 alin. (3) Cod civil prevede expres posibilitatea reclamantului de a solicita încasarea dobânzii de întârziere pentru perioada cuprinsă între data adoptării hotărârii primei instanțe și data adoptării deciziei instanței de apel, iar interpretarea greșită a normei art. 372 alin. (3) CPC, va lipsi recurentul de posibilitatea compensării prejudiciului cauzat pentru perioada cuprinsă între data adoptării hotărârii primei instanțe și data adoptării deciziei instanței de apel. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa părților la data de 12 august 2016, fapt confirmat prin scrisoarea de însoțire (f. d. 107). Astfel, se constată că recurenții s-au conformat prevederilor legale și au declarat recursurile împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 19 iulie 2016, în termenul legal. Examinând temeiurile recursurilor completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursurile sunt inadmisibile din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursurile declarate de Serghei Rădvan reprezentat de avocatul Constantin Chira și Denis Oancea reprezentat de avocatul Vasile Josan nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC. 3 Prin urmare, argumentele recursurilor nu indică la încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție relevă că conform jurisprudenței CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursurile declarate de Serghei Rădvan reprezentat de avocatul Constantin Chira și Denis Oancea reprezentat de avocatul Vasile Josan, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursurile declarate de Serghei Rădvan reprezentat de avocatul Constantin Chira și Denis Oancea reprezentat de avocatul Vasile Josan, ca inadmisibile. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, dispune: Recursurile declarate de Serghei Rădvan reprezentat de avocatul Constantin Chira și Denis Oancea reprezentat de avocatul Vasile Josan se consideră inadmisibile. Încheierea este irevocabilă. Președinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Ion Druță Dumitru Mardari 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2016-11-23
0,99
2rh-231/16 — cu privire la încasarea datoriei
Prima instanţă: M. Grosu 2rh-231/16 Instanţa de apel: M. Guzun, A. Nogai, Vl. Braşoveanu Instanţa de recurs: A. Căbăneanu, I. Druţă, D. Mardari ÎNCHEIERE 23 noiembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrat
CSJ 2017-03-01
0,99
2rh-52/17 — cu privire la încasarea datoriei
Prima instanţă: M. Grosu 2rh-52/17 Instanţa de apel: M. Guzun, A. Nogai, Vl. Braşoveanu Instanţa de recurs: A. Cobăneanu, I. Druţă, D. Mardari ÎNCHEIERE 01 martie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ a
CSJ 2016-12-28
0,99
2rh-271/16 — încasarea datoriei
Prima instanţă: M. Grosu 2rh-271/16 Instanţa de apel: M. Guzun, A. Nogai, Vl. Braşoveanu Instanţa de recurs: A. Căbăneanu, I. Druţă, D. Mardari ÎNCHEIERE 28 decembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrat
CSJ 2016-06-15
0,94
2ra-1316/16 — încasarea datoriei
Dosar nr. 2ra-1316/16 prima instanţă: Judecătoria Slobozia Judecător: Dan Dubcoveţchi Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău Judecători: Nina Vascan Eugenia Fistican Veronica Negru Instanţa de recurs:Iulia Sîrcu Tamara Chişca-Doneva Iuri
CSJ 2016-10-19
0,94
2r-806/16 — înacasarea datoriei și a chelttuielilor de judecată
prima instanţă: R. Țurcanu dosarul nr.2r-806/16 instanţa de apel: D. Manole, A. Bostan, Șt. Niță D E C I Z I E 19 octombrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în compone
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă