Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 28.12.2016
inadmisibil

2rh-273/16 — respectarea dreptului de vecinătate

HOTĂRÂRE
28.12.2016
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
respectarea dreptului de vecinătate
Temei legal
temeiurile declarării revizuirii
Citează această cauză
2rh-273/16 — respectarea dreptului de vecinătate (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

prima instanță: S. Pilipenco dosarul nr.2rh-273/16 instanța de apel: A. Curdov, G. Colev, Ș. Starciuc instanța de recurs: T. Vieru, O. Sternioală, V.Clevadî Î N C H E I E R E 28 decembrie 2016 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecător Tatiana Vieru judecători Oleg Sternioală, Valentina Clevadî examinând cererea de revizuire depusă de Dragan Ivan, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Caracalicev Vasili împotriva lui Dragan Ivan cu privire la respectarea dreptului de vecinătate și cererea reconvențională depusă de către Dragan Ivan împotriva lui Caracalicev Vasili cu privire la respectarea dreptului de vecinătate, c o n s t a t ă La 28 noiembrie 2014, Caracalicev Vasili s-a adresat ce cerere de chemare în judecată împotriva lui Dragan Ivan privind respectarea dreptului de vecinătate.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, este proprietarul casei și terenului aferent din str. Lenin 30, satul Copceac, raionul Ceadîr-Lunga, iar vecinul său este pârâtul - Dragan Ivan. Necătând la nenumăratele cerințe adresate pârâtului, ultimul nu-i dă posibilitatea de a se folosi de casa din partea terenului lui, în special iarna de a curața zăpada, iar vara de a efectua lucrări de construcție. Văzând, că pârâtul nu dorește să rezolve problema pe cale amiabilă, de mai multe ori s-a adresat către organele de administrație publică locală cu scopul de a contribui la efectuarea lucrărilor de construcție și de a explica pârâtului despre obligațiile lui. Astfel, la 13 octombrie 2011, s-a creat o comisie alături din primarul s. Copceac, Colioglo V.H., inginerul cadastral al satului, Manolov F.P., juristul primăriei Topal O.I., precum și Murzacoi M. V., care au examinat terenul.

În cadrul examinării s-au constatat o serie de nereguli, în rezultatul cărora comisia a dispus a-i oferi posibilitate pentru restabilirea stratului de etanșare, prin acordul cu vecinul, de a stabili scurgerea 1 de beton cu lățimea de 1 m, lungimea de 2,7 m, precum și alte lucrări necesare, iar în cazul apariției litigiului să se adreseze în instanța de judecată. Deoarece, pârâtul a refuzat permiterea efectuării lucrărilor de construcție, la 24 iunie 2014, s-a adresat către acesta cu o cerere de a-i oferi posibilitatea să efectueze lucrările de reparație, însă cererea a fost ignorată. Menționează reclamantul că, imposibilitatea efectuării lucrărilor de contrucție influențează negativ asupra stării edificiului.

Astfel, Centrul de Sănătate Publică din raionul Ceadîr-Lunga de asemenea a efectuat la 20 ianuarie 2014, măsurarea factorilor microclimatici și a constatat, că în camera locativă din dormitor au fost depistate ciuperci de mucegai, iar pe peretele beciului din partea vecinului la fel au fost depistate ciuperci de mucegai. Parametrii microclimatului nu corespund cu prevederile STAS 304.9.4-96, din motivul umidității sporite în încăpere. Consideră reclamantul că, instanța de judecată are toate temeiurile de drept pentru a-l obliga pe pârât să înlăture obstacole pentru efectuarea lucrărilor de contrucție și să permită trecerea pe teritoriul acestuia, iar el la rîndul său se obligă în conformitate cu cerințele art. 391 alin. (2) Codul civil să repare prejudiciul eventual cauzat și să restabilească terenul în starea anterioară.

Reclamantul atenționează și faptul că, conform datelor de la Primăria s. Copceac, raionul Ceadîr-Lunga, Consiliul sătesc nu a emis careva decizii ce permit pârâtului să construiască careva edificii pe teritoriul din apropierea casei lui, pe când din fotografiile și alte documente se observă, că pârâtul Dragan Ivan ilegal a construit anexa pentru păsări, fapt ce îi creează incomodități în exploatarea casei. De asemenea, reclamantul a indicat că, gardul durabil a fost construit pe teritoriul lui, prin acapararea proprietății, ceea ce constituie încălcare a art. art. 315, 316 Cod civil. Solicită reclamantul, obligarea pârâtului să demoleze anexa pentru păsări construită ilegal, o parte din gardul aferent peretelui casei ce-i aparține, precum și să nu-i creeze obstacole la permiterea trecerii pe terenul spre partea din spatele casei lui pentru efectuarea lucrărilor de construcție și reparație.

La 12 ianuarie 2015, Dragan Ivan a depus acțiune reconvențională împotriva lui Caracalicev Vasili cu privire la respectarea dreptului de vecinătate. În motivarea acțiunii, Dragan Ivan a menționat că, în anul 1978 Curdov M.F. (în prezent defunct) din cauza singurătății și bătrâneții a transmis în baza testamentului proprietatea sa pe numele lui, inclusiv grădina. În ultimii 10 ani a slăbit considerabil peretele din spatele bucătăriei lui Caracalicev Vasilii aflat pe hotar. Această construcție inițial a fost folosită ca șopron, iar ulterior construcția a fost puțin mărită după volum și transformată în bucătărie și cameră de baie, fundația fiind foarte slabă. Materialul acoperișului de pe edificiu a fost schimbat în anul 2013, pentru care nu s-a folosit acoperișul utilizat anterior.

Bucătăria a fost construită fără autorizația Primăriei, fără proiect și fără respectarea regulilor și normelor în construcții. Peretele 2 capital se află la hotar, fapt din care considerent de mai multe ori s-a adresat la Primăria satului. Indică că, Caracalicev Vasili a prezentat în instanță Actul de recepționare nr. 25 din 25.04.2014 în privința lucrărilor, vizând finisarea construirii garajului și anexelor gospodărești din s. Copceac, str. Lenin 30, efectuate în baza autorizației nr. 51 din 09.12.2013, valabilă până la 09.12.2014, eliberată de secția de arhitectură, însă în acest act nu se menționează despre construcția bucătăriei. Invocă pârâtul –reclamant prevederile art. 379 alin. (1) Codul civil, conform cărora proprietarul poate cere interzicerea ridicării sau exploatării unor construcții sau instalații despre care se poate afirma cu certitudine că prezența și utilizarea lor atentează în mod inadmisibil asupra terenului său.

Solicită, Dragan Ivan, de a-l obliga pe Caracalicev Vasili să demoleze peretele bucătăriei care se află în stare de avariere în limitele terenului său de pământ. Prin hotărârea Judecătoriei Ceadîr-Lunga din 13 noiembrie 2015, acțiunea inițială depusă de Caracalicev Vasili a fost admisă partial, fiind dispusă obligarea lui Dragan Ivan de a-i acorda acces pe terenul său situat pe adresa s. Copceac, r-ul Ceadîr-Lunga, str. Lenin 28, spre partea din spatele casei situate pe adresa s. Copceac, r-ul Ceadîr-Lunga, str. Lenin 30, în vederea efecturii lucrărilor de construcție și de reparație, precum și de a nu-i crea obstacole în efectuarea lucrărilor, cu respingerea în rest a acțiunii inițiale. Cererea reconvențională depusă de către Dragan Ivan a fost respinsă ca neîntemeiată.

Prin decizia Curții de Apel Comrat din 25 februarie 2016, s-a respins apelul declarat de către Dragan Ivan, s-a admis apelul declarat de către Caracalicev Vasili, s- a casat parțial hotărârea Judecătoriei Ciadîr-Lunga din 13 noiembrie 2015 în partea respingerii cerinței de demolare a gardului de fortan, aferent peretelui din spatele casei lui Caracalicev Vasili și în această parte s-a emis o nouă hotărâre prin care s-a obligat Dragan Ivan să demoleze o parte din gardul de fortan la distanța de 1 m, de la peretele din spatele scasei lui Caracalicev Vasili. În rest, hotărârea Judecătoriei Ceadîr-Lunga din 13 noiembrie 2015, a fost menținută. La 02 iunie 2016 și la 27 septembrie 2016, Dragan Ivan a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea deciziei Curții de Apel Comrat din 25 februarie 2016, cu remiterea pricinii spre rejudecare în instanța de apel.

Prin încheierea Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție din 19 octombrie 2016 recursul declarat de către Dragan Ivan a fost considerat inadmisibil. La 14 noiembrie 2016, Dragan Ivan a depus o cerere de dezacord cu hotărârile emise în pricină, invocând netemeinicia acestora prin faptul că nu au fost constatate și elucidate pe deplin circumstanțele pricinii. 3 În conformitate cu art. 166 alin. (6) CPC, cererea de chemare în judecată sau cererea de exercitare a unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire incorectă. În sensul normei citate, Colegiul apreciază cererea lui Dragan Ivan ca fiind o cerere de revizuire, or, acesta solicită casarea hotărârilor judecătorești rămase irevocabile prin atacare cu recurs și care pot fi casate doar prin intermediul revizuirii, ca fiind o cale de atac extraordinară pusă de lege la dispoziția persoanelor interesate.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră cererea de revizuire neîntemeiată și care urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă din următoarele considerente. În conformitate cu art.453 al.(1) lit.a) CPC, după ce examinează cererea de revizuire, instanța emite o încheiere de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă. Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează că prin revizuire se tinde la îndreptarea unor hotărâri greșite, pentru neregularități ce s-au săvârșit dintr-o împrejurare, neimputabilă instanței, sau dintr-un motiv neimputabil părților, de obicei descoperite ulterior.

Mai mult decât atât, revizuirea este o cale de retractare și nu de reformare, în cadrul căreia nu poate fi verificată legalitatea și temeinicia hotărârii contestate. De asemenea, această cale de atac a hotărârilor irevocabile poate afecta stabilitatea raporturilor juridice, producând efecte grave pentru părți. De aceea, legea stabilește o listă expresă și exhaustivă a temeiurilor de declarare a revizuirii. Acestea sunt prevăzute la art. 449 CPC și în cazul în care se cunoșteau ar fi influențat asupra soluției date de instanța de recurs. Verificând temeinicia motivelor de revizuire raportate la art. 449 CPC, Colegiul conchide că acestea nu sunt concludente și rezidă din interpretarea greșită a prevederilor articolului menționat.

Or, în interpretarea corectă a prevederilor art. 449 CPC, este cert că cererea de revizuire poate fi declarată doar în temeiurile expres prevăzute în norma dată, care poartă un caracter exhaustiv și nu pot fi completate, iar declararea revizuirii pentru alte temeiuri decât cele prevăzute în această normă duce la respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă. La caz, Colegiul reține, că Dragan Ivan nu a invocat careva temei prevăzut la art. 449 CPC, în baza căruia se poate solicita revizuirea hotărârilor judecătorești irevocabile, ci încearcă să repare neajunsurile admise la examinarea pricinii, fapt ce nu este permis de prevederile art. 449 CPC, motiv din care cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție reține că procedura de revizuire prevăzută de art. art. 449-453 CPC 4 servește scopului înlăturării lacunelor și omisiunilor justiției care urmează a fi aplicate într-o manieră compatibilă cu prevederile art. 6 § 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, fiind respectat principiul securității raporturilor juridice care înseamnă, potrivit jurisprudenței Curții Europene pentru Drepturile Omului, între altele, că o soluție definitivă al oricărui litigiu nu trebuie rediscutată, ca excepție de la acest principiu este doar cazul când reexaminarea este necesară în virtutea circumstanțelor fundamentale și obligatorii (cazul Brumărescu contra României nr. 28342/95; cazul Roșca contra Moldovei nr. 6276/02).

În această ordine de idei, instanța de recurs reține că admiterea cererii de revizuire depuse de către Dragan Ivan ar însemna încălcarea principiului securității raporturilor juridice și a drepturilor celorlalte părți la un proces echitabil, garantate de art. 6 § 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale ( hotărîrea Curții Europene pentru Drepturile Omului din 06 decembrie 2005 pe cazul Popov (2) contra Moldovei nr. 19960/04). Din considerentele menționate și având în vedere faptul că cererea de revizuire nu indică careva temeiuri prevăzute de art. 449 CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă.

În conformitate cu art. 269-270, art. 453 alin.(1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e : Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Dragan Ivan, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Caracalicev Vasili împotriva lui Dragan Ivan cu privire la respectarea dreptului de vecinătate și cererea reconvențională depusă de către Dragan Ivan împotriva lui Caracalicev Vasili cu privire la respectarea dreptului de vecinătate. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Oleg Sternioală Valentina Clevadî 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2016-10-19
0,95
2ra-2302/16 — respectarea dreptului de vecinătate
Judecătoria Ciadîr-Lunga Dosarul nr.2ra-2302/16 Judecător: S. Pilipenco Curtea de Apel Comrat Judecători: A. Curdov, G. Colev, Ș. Starciuc Î N C H E I E R E 19 octombrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administ
CSJ 2019-05-22
0,95
2r-244/19 — Respectarea dreptului de vecinătate
Dosarul nr. 2r–244/19 Prima instanță: Judecătoria Ciadîr-Lunga (Jud: S. Pilipenco) Instanța de apel: Curtea de Apel Comrat (Jud: A. Curdov, G. Golev, Ş. Starciuc) Î N C H E I E R E 22 mai 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial și de c
CSJ 2021-09-08
0,94
2r-553/21 — demolarea constructiilor, obligarea de a nu crea obstacole
Dosarul nr. 2r-553/21 Prima instanţă; (Judecătoria Ceadîr-Lunga) S. Pilipenco Instanța de apel: (Curtea de Apel Comrat) A. Curdov, Gr. Colev, Șt. Starciuc DECIZIE 08 septembrie 2021 mun. Chişinău Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios A
CSJ 2016-10-12
0,94
2ra-2126/16 — apărarea dreptului de proprietate
Dosarul nr.2ra-2126/16 prima instanţă: D. Munteanu instanţa de apel: N. Vascan, E. Fistican, V. Negru ÎNCHEIERE 12 octombrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în compon
CSJ 2018-11-28
0,94
2rh-229/18 — demolarea construcțiilor și obligarea de a nu crea obstacole la efectuarea contrucțiilor
Dosarul nr. 2rh-229/18 prima instanţă: Judecătoria Ciadîr-Lunga (Jud: S. Pilipenco) instanţa de apel: Curtea de Apel Comrat (Jud: A. Curdov, G. Golev, Ş. Starciuc) instanţa de recurs: Curtea Supremă de Justiţie (T. Vieru, O. Sternioală, V.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă