2rac-522/16 — încasarea sumei și a cheltuielilor de judecată

2rac-522/16 — încasarea sumei și a cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

prima instanță: O. Țurcan dosarul nr. 2rac-522/16

instanța de apel: N. Cernat, A. Panov, A. Minciuna

Î N C H E I E R E

14 decembrie 2016 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președinte, judecătorul Tamara Chișca-Doneva

Judecătorii Galina Stratulat

Ion Druță

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către

Întreprinderea cu Capital Străin „Carlsberg” Societate cu Răspundere Limitată,

în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii Mixte „LKW-

Aleks Spedition” împotriva Societății Comerciale „Steval-Trans” Societatea cu

Răspundere Limitată și Întreprinderii cu Capital Străin ,,Carlsberg” Societate cu

Răspundere Limitată cu privire la încasarea sumei și cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 23 august 2016, prin care a fost

respins apelul declarat de către Întreprinderea cu Capital Străin ,,Carlsberg” Societate

cu Răspundere Limitată și menținută hotărârea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din

03 martie 2016, prin care acțiunea a fost admisă,

c o n s t a t ă :

La 19 august 2015, ÎM „LKW-Aleks Spedition” SRL a depus cerere de chemare

în judecată împotriva SC „Steval-Trans” SRL și ÎCS ,,Carlsberg” SRL, cu privire la

încasarea sumei și cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii a indicat că, conform acordului (contractului) părților și

comenzii înaintate de pârât, ÎM „LKW-Aleks Spedition” SRL a prestat servicii de

transport a încărcăturii, iar întreprinderea SC „Steval-Trans” SRL a recepționat

serviciile, urmând să le achite.

Susține că faptul prestării serviciilor și recepționării acestora în volum deplin se

demonstrează fără echivoc prin semnătura și ștampila pârâtului SC „Steval-Trans”

SRL de pe factură, precum și prin acceptarea încărcăturii fără obiecții sau rezerve de

către destinatarul încărcăturii copârâtul ÎCS ,,Carlsberg” SRL, consemnată în

scrisoarea de transport internațional CMR.

Menționează că prețul serviciilor de transport în contractul încheiat cu pârâtul

SC „Steval-Trans” SRL a fost stabilit de comun acord în suma de 700 dolari SUA, ceia

ce la data emiterii facturii, a constituit suma de 10 984,12 lei.

Afirmă că până în prezent serviciile de transport nu au fost achitate, iar

pretențiile înaintate pârâtului au rămas fără răspuns și satisfacție.

La fel, a remarcat că prin neachitarea în termen a obligațiilor sale, SC „Steval-

Trans” SRL a cauzat un prejudiciu ÎM „LKW-Aleks Spedition” SRL, ultimul având

dificultăți în achitarea creditelor bancare pentru care trebuie să plătească dobânzi și

penalități.

Invocă că în eventualitatea nerespectării obligațiilor de către SC „Steval-Trans”

SRL și pentru a preveni prejudiciile cauzate, părțile au stabilit o penalitate pentru

întârzierea executării obligațiilor de plată de către SC „Steval-Trans” SRL.

Relevă că potrivit condițiilor contractului încheiat între părți, pârâtul

SC „Steval-Trans” SRL urmează să achite penalitate în mărime de 1% din suma

datorată pentru fiecare zi de întârziere.

De asemenea, reclamantul invocă că, termenul de plată a fost stabilit de către

părți ca fiind 30 de zile după descărcare, iar actele au fost prezentate pe 24 decembrie

2014 și au fost semnate fără obiecții și rezerve, astfel la 30 ianuarie 2015, datoria a

devenit scadentă, iar pârâtul SC „Steval-Trans” SRL este pus în întârziere.

În condițiile date, consideră că penalitatea urmează a fi calculată pentru 180 de

zile după scadență, ceia ce ar constitui suma de 1260 dolari SUA

(700 dolari SUA x180 zile x 0,1 % pe zi).

De asemenea, insistă că în mod solidar cu pârâtul, urmează a fi obligat la plata

sumelor de bani pretinse, și copârâtul ÎCS ,,Carlsberg” SRL.

În acest sens, cu referire la prevederile art. 1414 alin. (2) Cod civil, care indică

că poartă răspundere pentru daună nu doar autorul faptei cauzatoare de prejudicii, ci și

cel care l-a instigat sau l-a susținut, precum și cel care a beneficiat în mod conștient de

un folos în urma daunei cauzate altuia, consideră că sumele neplătite constituie o

daună pentru ÎM „LKW-Aleks Spedition” SRL, deoarece copârâtul ÎCS ,,Carlsberg”

SRL a beneficiat în mod conștient de pe urma celor prestate de către reclamant.

Relatează că, mărimea daunei cauzate este echivalentul tarafului de 2 euro

pentru un kilometru, conform calculului contabil în suma de 940 euro (470 km x 2

euro=940 euro), iar distanta minimă între punctele de încărcare or. Kiev, str.

Cervonopraporna, 137-mun. Chișinău constituie 470 km.

Sub acest aspect susține că pentru a îndeplini cerințele expeditorului și pentru a

nu pune în pericol încărcătura a trecut prin vama Tudora, parcursul însumând 646 km.

La fel, relevă că chiar dacă copârâtul ÎCS ,,Carlsberg” SRL - destinatar a

acceptat acest parcurs, semnând fără rezerve scrisoarea de trăsură internațională CMR,

în care este mențiunea privind punctul de trecere a frontierei, oricum ÎM „LKW-Aleks

Spedition” SRL a efectuat calculul pe suma minimă, reieșind din distanța de 470 km.

Mai remarcă că, este necesar de calculat penalitate în mărime de 0,5 % pentru

fiecare zi de întârziere (940 euro x 180 zile x 0,5 % pe zi=846 euro).

Indică că, în cadrul procesului a beneficiat de asistența juridică a avocatului și a

suportat cheltuielile de asistență juridică în mărime de 3000 lei, ce se justifică prin

volumul de muncă depus de avocat, precum și prin necesitatea reclamantului ÎM

„LKW-Aleks Spedition” SRL de a recurge la aceste servicii pentru a obține apărarea

drepturilor sale.

Își întemeiază pretențiile în baza dispozițiilor art. 1, art. art. 8-11, art. 14, art.

199, art. 204, art. 210, art. art. 512-514, art. 572, art. 583, art. 617, art. 619, art. 624,

art. 704, art. 980, art. 985, art. art. 994-995 Cod civil.

Solicită încasarea de la SC „Steval-Trans” SRL și ÎCS ,,Carlsberg” SRL în

beneficiul ÎM „LKW-Aleks Spedition” SRL în mod solidar a sumei de 34 137 lei, cu

recalcularea penalităților pe durata procesului și a cheltuielilor de judecată ce include

cheltuielile de asistență juridică în sumă de 3000 lei și taxa de stat.

Ulterior, reclamantul ÎM „LKW-Aleks Spedition” SRL a depus o cerere de

concretizare a acțiunii, invocând că a efectuat transportarea încărcăturii conform

scrisorii de trăsură CMR nr. 002908, încărcătura fiind încărcată la or. Kiev pe data de

22 noiembrie 2014 și descărcată în mun. Chișinău pe 24 decembrie 2014, fapt

confirmat prin aplicarea ștampilei și semnăturii expeditorului în scrisoarea de transport

internațional de către expeditorul ПАО ,,Карлсберг Украина” și destinătarul

ÎCS ,,Carlsberg” SRL.

Astfel, prin semnarea scrisorii de trăsură internațională CMR, copârâtul

ÎCS ,,Carlsberg” SRL a devenit parte la raportul juridic format între părți prin

beneficierea de serviciile transportatorului ÎM „LKW-Aleks Spedition” SRL.

Cu referire la prevederile art. 6 din Convenția relativă la contractul de transport

internațional al mărfurilor pe șosele (C.M.R.) nr. 1956 din 19 mai 1956, în scrisoare de

trăsură a fost înserată clauza privind plata frahtului de către destinatar, iar conform

art. 9 din Convenție CMR, scrisoarea de trăsură face dovada până la proba contrarie, a

condițiilor contractului și a primirii mărfii de către transportator.

Susține că, în rubrica 27 din scrisoarea de trăsură CMR întitulată ,,tarif” se

menționează că, dacă nu a fost achitat frahtul către transportator, în decursul de 30 zile

de la descărcare, semnatarii prezentei scrisori de trăsură (expeditor, comisionar,

destinatar) garantează solidar plata conform tarifului de 2 euro pentru un km de

parcurs.

De asemenea remarcă că, în rubrica 20 din scrisoarea de trăsură CMR, există

mențiunea că reținerea plății este interzisă, iar debitorii solidari (garanți financiari)

achită penalități de 0,5% din fraht pentru fiecare zi de întârziere, conform tarifului din

rubrica 27.

Consideră că, temei al impunerii obligației în mod solidar către

ÎCS ,,Carlsberg” SRL este faptul că acesta a semnat scrisoarea de trăsură confirmând

recepționarea încărcăturii fără rezerve și obiecții.

Prin hotărârea Judecătoriei Rîșcani din 03 martie 2016, acțiunea a fost admisă,

fiind încasat în mod solidar de la SC „Steval-Trans” SRL și ÎCS ,,Carlsberg” SRL în

beneficiul ÎM „LKW-Aleks Spedition” SRL suma de 940 euro cu titlu de taxa pentru

transport, 846 euro cu titlu de penalitate calculată conform scrisorii de transport

internațional pct. 27, iar în total suma de 1786 euro convertiți în lei, conform cursului

oficial al Băncii Naționale a Moldovei la data executării hotărârii judecătorești, 4025

lei cu titlu de taxa de stat achitată de reclamant la depunerea cererii de chemare în

judecată, 180 lei cu titlu de cheltuieli judiciare suplimentare de efectuare a citării

pârâtului în proces și 2500 lei-cheltuieli de asistență juridică.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 23 august 2016, a fost respins apelul

declarat de către ÎCS ,,Carlsberg” SRL și menținută hotărârea primei instanțe.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a invocat prevederile art. 512 alin. (1),

art. 514, art. 572, art. 602 alin. (1), art. 624 alin. (1) și alin. (3), art. 994 Cod civil, art.

6 și art. 9 din Convenția relativă la contractul de transport internațional al mărfurilor pe

șosele (C.M.R.) nr. 1956 din 19 mai 1956, care reglementează aspecte ce țin de

obligații, temeiurile nașterii obligațiilor, executarea obligațiilor și răspunderea pentru

neexecutarea acestora, clauza penală, forma contractului de transport, conținutul

scrisorii de trăsură și dovada condițiilor contractului.

Cu referire la normele citate și în coraport cu materialele pricinii, instanța de

apel a considerat că prima instanță întemeiat a ajuns la concluzia admiterii acțiunii,

reținând că prin pct. 20 și pct. 27 din scrisoarea de trăsură CMR nr. 002908, semnată

de apelanta ÎCS ,,Carlsberg” SRL, cu aplicarea ștampilei s-a instituit obligația de a

achita frahtul către ÎM „LKW-Aleks Spedition” SRL, în cazul neachitării acestuia de

către SC „Steval-Trans” SRL.

Totodată, instanța de apel a reținut că instanța de fond în mod corect a ajuns la

concluzia de a încasa din contul pârâților și penalitatea pentru neexecutarea

obligațiilor.

La 06 octombrie 2016, ÎCS ,,Carlsberg” SRL a declarat recurs împotriva deciziei

instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei instanței de

apel și a hotărârii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărâri prin care să fie respinse

cerințele ÎM „LKW-Aleks Spedition” SRL privind atragerea la răspunderea solidară a

ÎCS ,,Carlsberg” SRL și încasarea prejudiciului numai de la SC „Steval-Trans” SRL.

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel,

considerând-o neîntemeiată, deoarece este emisă cu încălcarea esențială și aplicarea

eronată a normelor de drept material și procedural.

Menționează că, prima instanță și instanța de apel nu au respect prevederile

articolului 130 CPC, nu au apreciat probele prezentate și nu au reflectat în hotărârile

motivele concluziilor sale privind admiterea unor probe și respingerea altora.

Afirmă că, la baza emiterii deciziei a fost luată doar scrisoare de transport

internațional (CMR) din 22 noiembrie 2014, prin ce se încalcă prevederile art. 240 și

art. 241 CPC.

Susține că, toate actele sunt semnate între ÎM „LKW-Aleks Spedition” SRL și

SC „Steval-Trans” SRL, la care nu are nici o legătură, iar instanțele au ajuns la o

concluzie greșită precum că recurentul este dator în mod solidar față de ÎM „LKW-

Aleks Spedition” SRL cu suma de bani pentru serviciile de transport.

Remarcă că, intimatul nu a prezentat nici o probă prin care să confirme faptul

existenței raporturilor obligaționale, or din probele prezentate rezultă că raporturile

juridice existau numai între ÎM „LKW-Aleks Spedition” SRL și SC „Steval-Trans”

SRL.

În contextul dat, menționează că instanțele nu au constatat faptul dacă recurentul

a fost pus la cunoștință despre condițiile contractului de transport încheiat între intimat

și pârât și dacă a exprimat acordul său în privința încheierii contractului de transport.

În rezultat, susține că instanțele nu au stabilit normele de drept material care ar

trebui să fie aplicate raportului obligațional și nu au identificat corect părțile acestui

raport, prin ce au încălcat prevederile art. 3, art. 12, art. 183, art. 194, art. 376 CPC.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în

conformitate cu alin. (2).

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni

de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Materialele cauzei atestă că, copia deciziei instanței de apel din 23 august 2016,

a fost expediată în adresa participanților la proces, inclusiv recurentului

ÎCS ,,Carlsberg” SRL la data de 01 septembrie 2016, fapt ce se confirmă prin scrisoare

de însoțire nr. 21836-4 (f. d. 205).

Astfel instanța de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor

legale și a declarat recursul la 06 octombrie 2016, în termen.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de

către ÎCS ,,Carlsberg” SRL este inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt

în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea

eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la

alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care

acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care

instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a

fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.

432 alin. (2), (3) și (4).

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către ÎCS ,,Carlsberg” SRL nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) și (4) CPC, or recurentul nu

a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanței de apel.

Mai mult, argumentele invocate în recurs se axează asupra fondului cauzei,

constituind o reproducere a celor aduse în cererea de apel.

Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de

către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai

asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin. (2), (3) și (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție ține să menționeze că conform jurisprudenței CEDO, recursurile

trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate în

cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de

lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de

către ÎCS ,,Carlsberg” SRL, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul

declarat de către ÎCS ,,Carlsberg” SRL, ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme

de Justiție,

d i s p u n e :

Recursul declarat de către Întreprinderea cu Capital Străin ,,Carlsberg” Societate

cu Răspundere Limitată, se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președinte, judecătorul Tamara Chișca-Doneva

Judecătorii Galina Stratulat

Ion Druță