Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 07.12.2016

2ac-187/16 — cu privire la recunoașterea și încuviințarea executării sentinței civile

HOTĂRÂRE
07.12.2016
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
cu privire la recunoaşterea şi încuviinţarea executării sentinţei civile
Temei legal
soluţionarea conflictelor de competenţă jurisdicţională
Citează această cauză
2ac-187/16 — cu privire la recunoașterea și încuviințarea executării sentinței civile (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

dosarul nr. 2ac-187/16 Î N C H E I E R E 07 decembrie 2016 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Ion Druță Nicolae Craiu examinând demersul Curții de Apel Comrat cu privire la soluționarea conflictului de competență jurisdicțională apărut între Judecătoria Vulcănești și Curtea de Apel Comrat în pricina civilă la cererea SC LIEBHERR ROMÂNIA SRL în contradictoriu cu ICS PA & CO INTERNAȚIONAL SRL cu privire la recunoașterea și încuviințarea executării sentinței civile nr.14733/24.08.2015 pronunțată de judecătoria Sector 1 București - România, în dosarul nr.57542/299/2015 c o n s t a t ă La 24 septembrie 2014 SC LIEBHERR ROMÂNIA SRL a depus cerere de recunoaștere și încuviințare a executării sentinței civile nr.14733/24.08.2015 pronunțată de judecătoria Sector 1 București - România, în dosarul nr. 57542/299/2015.

Prin încheierea Judecătoriei Vulcănești din 17 octombrie 2016, pricina civilă a fost strămutată pentru examinare la Curtea de Apel Comrat, conform competenței jurisdicționale, reținând în acest sens că în cauză este aplicabil art.4751 alin.(1) CPC, potrivit căruia cererea de recunoaștere și executare a hotărârii arbitrale străine se prezintă curții de apel în a cărei circumscripție se află domiciliul/reședința sau sediul părții împotriva căreia este invocată hotărârea arbitrală străină, iar în cazul în care aceasta nu are domiciliul/reședința sau sediul în Republica Moldova ori domiciliul/reședința sau sediul acesteia nu sunt cunoscute – curții de apel în a cărei circumscripție sunt situate bunurile acesteia.

Astfel, s-a reținut că competentă la examinarea pricinii civile la cererea SC LIEBHERR ROMÂNIA SRL în contradictoriu cu ICS PA & CO INTERNAȚIONAL SRL cu privire la recunoașterea și încuviințarea executării sentinței civile nr.14733/24.08.2015 pronunțată de judecătoria Sector 1 București - România, în dosarul nr.57542/299/2015 este Curtea de Apel Comrat. Prin încheierea Curții de Apel Comrat din 01 noiembrie 2016 a fost suspendat procesul pe cauza civilă la cererea SC LIEBHERR ROMÂNIA SRL în contradictoriu 1 cu ICS PA & CO INTERNAȚIONAL SRL cu privire la recunoașterea și încuviințarea executării sentinței civile nr.14733/24.08.2015 pronunțată de judecătoria Sector 1 București - România, în dosarul nr.57542/299/2015, iar pricina s-a transmis Curții Supreme de Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile legale ce reglementează recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești străine, astfel că în raport de prevederile art.468 CPC, hotărârea judecătorească străină care nu a fost executată benevol poate fi pusă în executare pe teritoriul Republicii Moldova, la cererea creditorului, în temeiul încuviințării date de instanța judecătorească în a cărei circumscripție urmează să se efectueze executarea. În cazul în care debitorul nu are domiciliu sau sediu în Republica Moldova ori când domiciliul nu este cunoscut, hotărârea se pune în executare la locul de aflare a bunurilor acestuia. Față de faptul că din materialele dosarului rezultă că sediul debitorului ICS PA & CO INTERNAȚIONAL SRL se află în UTA Găgăuzia, orașul Vulcănești, str. Iuri Gagarin 32, competentă să soluționeze cauza este judecătoria Vulcănești.

La 15 noiembrie 2016 Curtea de Apel Comrat a expediat în adresa Curții Supreme de Justiție cererea de recurs depusă de SC LIEBHERR ROMÂNIA SRL împotriva încheierii Judecătoriei Vulcănești din 17 octombrie 2016. Cu referire la recursul expediat Curții Supreme de Justiție, Colegiul reține că potrivit art. 424 alin. (1) Codul de procedură civilă, curțile de apel examinează recursurile declarate împotriva încheierilor emise de judecătorii. La caz, examinarea cererii de recurs depusă de SC LIEBHERR ROMÂNIA SRL împotriva încheierii Judecătoriei Vulcănești din 17 octombrie 2016 nu ține de competența Curții Supreme de Justiție. Astfel, Colegiul se va expune doar referitor la conflictul de competență jurisdicțională apărut între Judecătoria Vulcănești și Curtea de Apel Comrat.

Analizând și calificând obiectul cererii de chemare în judecată și, în consecință, natura litigiului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că competentă să judece pricina civilă la cererea SC LIEBHERR ROMÂNIA SRL în contradictoriu cu ICS PA & CO INTERNAȚIONAL SRL cu privire la recunoașterea și încuviințarea executării sentinței civile nr. 14733/24.08.2015 pronunțată de judecătoria Sector 1 București - România, în dosarul nr.57542/299/2015 este Judecătoria Vulcănești, unde urmează a fi remisă, din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 44 alin. (3) și alin.(9) CPC, conflictul de competență dintre două sau mai multe judecătorii care nu țin de aceeași curte de apel ori dintre o judecătorie și o curte de apel, ori între curțile de apel se judecă de Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție.

Instanța competentă să judece conflictul de competență soluționează, fără citarea participanților la proces, conflictul dintre instanțe printr-o încheiere, care nu se supune nici unei căi de atac. În conformitate cu art. 33 alin. (1) din Codul de procedură civilă, instanțele judecătorești judecă toate pricinile civile cu participarea persoanelor fizice, persoanelor juridice și autorităților publice privind apărarea drepturilor, libertăților și 2 intereselor legitime încălcate sau contestate, pricini pentru care legea nu prevede competența altor organe.

Alineatul (2) din articolul reținut prevede că instanțele judecătorești judecă pricinile cu participarea organizațiilor și cetățenilor din Republica Moldova, a cetățenilor străini, apatrizilor, organizațiilor străine, organizațiilor cu capital străin, organismelor internaționale dacă prin lege sau prin tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte nu este stabilită competența instanțelor judecătorești străine sau a altor organe. După cum atestă din materialele cauzei la 24 septembrie 2016, SC LIEBHERR ROMÂNIA SRL s-a adresat la Judecătoria Vulcănești cu prezenta cerere de recunoaștere și încuviințare a executării sentinței civile nr.14733/24.08.2015 pronunțată de judecătoria Sector 1 București - România, în dosarul nr.57542/299/2015.

În cazul dat obiectul litigiului nu a fost soluționat prin arbitraj, obiectul prezentei acțiunii constituind recunoașterea și încuviințarea executării sentinței nr.14733/24.08.2015 pronunțată de judecătoria Sector 1 București - România, în dosarul nr. 57542/299/2015, prin care s-a încasat de la debitorul cu ICS PA & CO INTERNAȚIONAL SRL în beneficiul SC LIEBHERR ROMÂNIA SRL datoria în sumă de 32328,24 euro, care reprezintă debit neachitat și suma de 20926,55 euro, ce reprezintă penalități calculate în conformitate cu prevederile contractuale, până la data de 14 noiembrie 2014 și 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată pentru achitarea taxei de timbru.

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, în ceea ce privește stabilirea competenței teritoriale, aceasta urmează a se determina după regulile aplicabile în materia recunoașterii și executării hotărârilor judecătorești străine, respectiv potrivit prevederilor cuprinse la art. 467 alin. (1) CPC, conform cărora hotărârile judecătorești străine, inclusiv tranzacțiile, sunt recunoscute și se execută în Republica Moldova fie dacă astfel se prevede în tratatul internațional la care Republica Moldova este parte, fie pe principiul reciprocității în ceea ce privește efectele hotărârilor judecătorești străine.

Potrivit art. 468 Codul de procedură civilă, hotărârea judecătorească străină care nu a fost executată benevol poate fi pusă în executare pe teritoriul Republicii Moldova, la cererea creditorului, în temeiul încuviințării date de instanța judecătorească în a cărei circumscripție urmează să se efectueze executarea. În cazul în care debitorul nu are domiciliu sau sediu în Republica Moldova ori când domiciliul nu este cunoscut, hotărârea se pune în executare la locul de aflare a bunurilor acestuia.

Raportând prevederile legale enunțate la circumstanțele pricinii, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că competentă în examinarea cererii SC LIEBHERR ROMÂNIA SRL în contradictoriu cu ICS PA & CO INTERNAȚIONAL SRL cu privire la recunoașterea și încuviințarea executării sentinței civile nr. 14733/24.08.2015 pronunțată de judecătoria Sector 1 București - România, în dosarul nr. 57542/299/2015 este instanța de judecată în a cărei rază teritorială își are adresa juridică debitorul ICS PA & CO INTERNAȚIONAL SRL, și anume Judecătoria Vulcănești unde și urmează a fi remisă cauza.

3 În conformitate cu art. 44 alin. (3) și alin. (9) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e : Se constată competența Judecătoriei Vulcănești la judecarea în fond a pricinii civile la cererea SC LIEBHERR ROMÂNIA SRL în contradictoriu cu ICS PA & CO INTERNAȚIONAL SRL cu privire la recunoașterea și încuviințarea executării sentinței civile nr.14733/24.08.2015 pronunțată de judecătoria Sector 1 București - România, în dosarul nr.57542/299/2015. Pricina civilă la cererea SC LIEBHERR ROMÂNIA SRL în contradictoriu cu ICS PA & CO INTERNAȚIONAL SRL cu privire la recunoașterea și încuviințarea executării sentinței civile nr.14733/24.08.2015 pronunțată de judecătoria Sector 1 București - România, în dosarul nr.57542/299/2015 se remite spre judecare la Judecătoria Vulcănești.

Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Președinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Ion Druță Nicolae Craiu 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2018-04-18
0,97
2ac-47/18 — recunoasterea si incuviintarea executarii hotararii judecatoresti straine
dosarul nr. 2ac-47/18 Î N C H E I E R E 18 aprilie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Președintele şedinţei, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Nina Va
CSJ 2016-11-16
0,96
2ac-188/16 — recunoașterea și încuviințarea executării hotărârii judecătorești străine
dosarul nr. 2ac-188/16 prima instanță - (Judecătoria Vulcănești) S. Bucicov instanța de apel - (Curtea de Apel Comrat) G. Colev ÎNCHEIERE 16 noiembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Sup
CSJ 2016-11-16
0,94
2ac-193/16 — recunoașterea și încuviințarea executării hotărârii judecătorești străine
încuviințarea executării sentinței civile nr. 6888 din 08 decembrie 2015, pronunțată de Tribunalului București, România, în dosarul nr. 28162/3/2015, cu privire la eliberarea titlului executoriu în vederea punerii în executare, a fost străm
CSJ 2016-12-28
0,93
2ac-228/16 — constatarea încălcării drepturilor
Dosarul nr. 2ac-228/16 Î N C H E I E R E 28 decembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei Valeriu Doagă Judecători Sveatoslav Moldova
CSJ 2016-09-21
0,93
2ac-138/16 — cu privire la anularea actului administrativ si repararea prejudiciului moral
dosarul nr. 2ac-138/16 Î N C H E I E R E 21 septembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele ședinței, Svetlana Filincova judecători Maria Gherv
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă