Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 07.12.2016
incetat

3ra-1669/16 — anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcție, încasarea plății pentru absența forțată de la serviciu și cheltuielilor de judecată

HOTĂRÂRE
07.12.2016
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcţie, încasarea plăţii pentru absenţa forţată de la serviciu şi cheltuielilor de judecată
Temei legal
retragerea recursului
Citează această cauză
3ra-1669/16 — anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcție, încasarea plății pentru absența forțată de la serviciu și cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

prima instanță: D. Sușchevici dosarul nr. 3ra-1669/16 instanța de apel: M. Ciugureanu, G. Dașchevici și Iu. Cotruță Î N C H E I E R E 07 decembrie 2016 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele, judecătorul: Iuliana Oprea, Judecătorii: Ala Cobăneanu, Iurie Bejenaru, Oleg Sternioală și Sveatoslav Moldovan examinând cererea Inspectoratului General de Poliție privind retragerea recursul declarat de reprezentantul Racoviță Dumitru în interesele Inspectoratului General de Poliție, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Godina Nicolae împotriva Inspectoratului General de Poliție cu privire la anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcție, încasarea plății pentru absența forțată de la serviciu și cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 06 iulie 2016, prin care s-a admis apelul declarat de avocatul Trofimov Igor în interesele lui Godina Nicolae, s-a casat hotărârea Judecătoriei Centru mun.

Chișinău din 05 februarie 2016 și s-a emis o nouă hotărâre de admitere a acțiunii c o n s t a t ă: La 23 decembrie 2014 Godina Nicolae a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului General de Poliție cu privire la anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcție, încasarea plății pentru absența forțată de la serviciu și cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii de chemare în judecată Godina Nicolae a indicat că a activat în funcția de șef de post ofițer superior de sector al postului de poliție Molești al sectorului de poliție nr. 3 (Costești) al Inspectoratului de Poliție Ialoveni.

Prin ordinul Inspectoratului General de Poliție nr. 726 din 21 noiembrie 2014 a fost sancționat disciplinar cu concedierea din poliție, pe motivul lipsei nemotivate de la serviciu de la 25 septembrie 2014 pînă la 26 septembrie 2014. Ordinul de concediere i-a fost adus la cunoștință la 11 decembrie 2014. Nu este de acord cu ordinul Inspectoratului General de Poliție nr. 726 din 21 noiembrie 2014, deoarece nu a avut posibilitatea să facă cunoștință cu materialele anchetei de serviciu pînă la emiterea ordinului de concediere, fiind în imposibilitate de a se apăra.

Nu i s-a comunicat despre finalizarea anchetei de serviciu înainte de emiterea ordinului de concediere, iar ca rezultat nu a cunoscut că poate face cunoștință integral cu materialele anchetei de serviciu, deoarece conform art. 55 alin. (4) Legea cu privire la activitatea Poliției și statutul polițistului nr. 320 din 27 decembrie 2012, cunoașterea integrală a materialelor anchetei poate să aibă loc doar la finalizarea acesteia. 1 În ordinul de concediere nr. 726 din 21 noiembrie 2014 nu este indicată perioada concretă de timp în care nu a fost la serviciu, fapt ce contravine art. 86 Codul muncii. Termenul de 30 de zile de la care este constatată încălcarea urmează a fi calculat începînd cu 26 septembrie 2014, unde 30 de zile expiră la 25 octombrie 2014, iar ordinul de sancționare a fost emis la 21 noiembrie 2014, adică cu 27 zile peste termenul prevăzut de art. 209 Codul muncii.

A fost concediat din poliție cu titlul de sancțiune pentru comiterea unei fapte grave, însă potrivit prevederilor art. 86 Codul muncii, absența mai mult de 4 ore servește temei de încetare a contractului individual de muncă și nu temei de sancționare cu concedierea. Conform art. 86 alin. (2) Codul muncii, nu se admite concedierea salariatului în perioada aflării în concediu medical, iar la momentul concedierii se afla în concediul medical. Cere Godina Nicolae anularea ordinului Inspectoratului General de Poliție nr. 726 din 21 noiembrie 2014, restabilirea în funcția de șef de post ofițer superior de sector al postului de poliție Molești al sectorului de poliție nr. 3 (Costești) al Inspectoratului de Poliție Ialoveni, încasarea din contul Inspectoratului General de Poliție a salariilor și suplimentelor stabilite în perioada absenței forțate de la serviciu și cheltuielilor de judecată (f.d.

3-5). Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 05 februarie 2016 s-a respins cererea de chemare în judecată depusă de Godina Nicolae (f.d. 111; 113-118). Prin mandatul din 02 octombrie 2015 avocatul Trofimov Igor a fost împuternicit de Godina Nicolae să-i acorde asistență juridică în instanța de judecată cu dreptul de a ataca hotărârea judecătorească (f.d. 61). La 02 martie 2016 avocatul Trofimov Igor a depus în interesele lui Godina Nicolae apel nemotivat împotriva hotărârii Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 05 februarie 2016, iar la 17 mai 2016 apel motivat împotriva aceleași hotărâri (f.d. 120, 127-132). Curtea de Apel Chișinău prin decizia din 06 iulie 2016 a admis apelul declarat de avocatul Trofimov Igor în interesele lui Godina Nicolae.

A casat hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 05 februarie 2016 și a emis o nouă hotărâre de admitere a acțiunii prin care: A anulat ordinul Inspectoratului General de Poliție nr. 726 din 21 noiembrie 2014 cu privire la sancționarea disciplinară a angajatului Inspectoratului de Poliție Ialoveni Godina Nicolae. A restabilit angajatul Godina Nicolae în funcția deținută anterior. A încasat din contul Inspectoratului General de Poliție în beneficiul lui Godina Nicolae salariul pentru absența forțată de la serviciu începînd cu 21 noiembrie 2014 pînă la 06 iulie 2016 (f.d. 152-158). Prin procura din 08 aprilie 2016 Racoviță Dumitru a fost împuternicit de Inspectoratul General de Poliție să-i reprezinte interesele în instanța de judecată cu dreptul de a ataca hotărîrea judecătorească (f.d.

179). La 27 septembrie 2016 reprezentantul Racoviță Dumitru a declarat în interesele Inspectoratului General de Poliție recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 06 iulie 2016, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și menținerea hotărârii primei instanțe. 2 Prin încheierea Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție din 30 noiembrie 2016 recursul declarat de reprezentantul Racoviță Dumitru în interesele Inspectoratului General de Poliție a fost considerat admisibil fără a prejudicia fondul cauzei.

La 02 decembrie Inspectoratul General de Poliție a depus cerere de retragere a recursului declarat împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 06 iulie 2016. Examinarea recursului declarat de reprezentantul Racoviță Dumitru în interesele Inspectoratului General de Poliție a fost stabilită în completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție pentru 07 decembrie 2016. Studiind cererea Inspectoratului General de Poliție cu privire la retragerea recursului, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a înceta procedura în recurs din următoarele motive.

În conformitate cu art. 27 alin. (1) și (2) Codul de procedură civilă, disponibilitatea în drepturi se afirmă în posibilitatea participanților la proces, în primul rând a părților, de a dispune liber de dreptul subiectiv material sau de interesul legitim supus judecății, precum și de a dispune de drepturile procedurale, de a alege modalitatea și mijloacele procedurale de apărare. Instanța nu admite dispunerea de un drept sau folosirea modalității de apărare dacă aceste acte contravin legii ori încalcă drepturile sau interesele legitime ale persoanei. În conformitate cu art. 443 alin. (1) și (2) Codul de procedură civilă, pînă la pronunțarea deciziei, recurentul are dreptul să își retragă recursul printr-o cerere scrisă.

Cererea de retragere a recursului se depune în instanța care a fost învestită cu judecarea recursului. În cazul retragerii recursului, instanța competentă dispune, printr-o încheiere irevocabilă, încetarea procedurii în recurs. În conformitate cu art. 60 alin. (5) Codul de procedură civilă, instanța nu va admite renunțarea reclamantului la acțiune, nici recunoașterea acțiunii de către pârât, nu va admite tranzacția între părți dacă aceste acte contravin legii ori încalcă drepturile, libertățile și interesele legitime ale persoanei, interesele societății sau ale statului. În conformitate cu art. 266 alin. (2) Codul de procedură civilă, pronunțând încheierea de încetare a procesului, instanța judecătorească menționează că nu se admite o nouă adresare în judecată a aceleiași părți cu privire la același obiect și pe aceleași temeiuri.

În conformitate cu art. 212 alin. (4) Codul de procedură civilă, înainte de a admite renunțarea reclamantului la acțiune, recunoașterea acțiunii de către pârât, înainte de a confirma tranzacția părților, instanța judecătorească explică reclamantului, pârâtului sau părților efectele acestor acte de procedură. În corespundere cu normele de drept citate și ținând cont de principiul disponibilității părților în proces, recurentul are dreptul la retragerea cererii de recurs. Având în vedere că cererea de retragere a recursului nu contravine legii și nu încalcă drepturile, libertățile și interesele legitime ale persoanei, interesele societății sau ale statului, instanța de recurs consideră necesar de a admite cererea 3 Inspectoratului General de Poliție cu privire la retragerea recursului, cu încetarea procedurii în ordine de recurs.

Astfel, din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a înceta procedura în recurs depusă de reprezentantul Racoviță Dumitru în interesele Inspectoratului General de Poliție împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 06 iulie 2016. În conformitate cu art. 269-270, art. 443 Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e Se încetează procedura în recurs, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Godina Nicolae împotriva Inspectoratului General de Poliție cu privire la anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcție, încasarea plății pentru absența forțată de la serviciu și cheltuielilor de judecată.

Se menționează că nu se admite o nouă adresare în judecată a aceluiași recurent cu privire la același obiect și pe aceleași temeiuri. Încheierea este irevocabilă de la pronunțare. Președinte, judecătorul: Iuliana Oprea judecătorii: Ala Cobăneanu Iurie Bejenaru Oleg Sternioală Sveatoslav Moldovan 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2016-12-23
0,95
3ra-922/16 — cu privire la anularea ordinului de concediere
prima instanţă: N. Costin dosarul nr. 3ra-922/16 instanţa de apel: D. Manoli, Şt. Niţă, A. Bostan DECIZIE 23 decembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în compo
CSJ 2016-07-20
0,95
3ra-1068/16 — anularea ordinului de concediere
Dosarul nr. 3ra-1068/16 Prima instanță: Judecătoria Centru mun. Chișinău (jud. I. Maxim) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. D. Manole, A. Bostan, Şt. Niţă) ÎNCHEIERE 20 iulie 2016 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial şi de c
CSJ 2017-05-12
0,95
3ra-434/17 — anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcție și încasarea salariului pentru absența forțată de la serviciu
prima instanţă: C. Roşca dosarul nr. 3ra-434/17 instanţa de apel: V. Pruteanu, L. Popova şi A. Gavriliţa Î N C H E I E R E 12 mai 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în c
CSJ 2016-07-27
0,94
3ra-1071/16 — anularea ordinului de concediere, restabilire în funcție și repararea prejudiciului
prima instanță: N. Corcea dosarul nr.3ra-1071/16 instanţa de apel: N. Cernat, L. Bulgac, A. Pahopol Î N C H E I E R E 27 iulie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în comp
CSJ 2016-11-23
0,94
3ra-1665/16 — Anularea ordinului, restabilirea în funcție și încasarea salariului
Dosar nr. 3ra-1665/16 prima instanţă: Judecătoria Centru Judecător: Nicolae Corcea Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău Judecători: Maria Guzun Ala Nogai Vladimir Braşoveanu Î N C H E I E R E 23 noiembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul ci
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă