ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 30.11.2016

2rac-423/16 — încasarea sumei

HOTĂRÂRE
30.11.2016
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
încasarea sumei
Temei legal
Temeiul şi condiţiile generale ale răspunderii delictuale
Citează această cauză
2rac-423/16 — încasarea sumei (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 2rac-423/16

Prima instanță: Judecătoria Rîșcani, mun. Chișinău

Judecătorul: A. Miron

Instanța de Apel: Curtea de Apel Chișinău

Judecători: M. Guzun

30 noiembrie 2016 mun. Chișinău

Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele ședinței, Valeriu Doagă,

Judecători, Galina Stratulat, Oleg Sternioală,

Mariana Pitic și Iuliana Oprea

examinînd recursul declarat de către Societatea Comercială „Moldavian Auto

Center” Societate cu Răspundere Limitată,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea

cu Răspundere Limitată „Meridian Grup” împotriva Societății Comerciale

„Moldavian Auto Center” Societate cu Răspundere Limitată și Societatea cu

Răspundere Limitată „Tenadria” privind încasarea sumei,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 05 iulie 2016,

La 01 aprilie 2013, SRL „Meridian Grup” a înaintat o cerere chemare în

judecată împotriva SC „Moldavian Auto Center” SRL și SRL „Tenadria” privind

încasarea sumei.

În motivarea cererii a indicat că, SRL „Meridian Grup” este proprietarul

bunului imobil din str. Ac. S. Rădăuțanu 3, nr. cadastral 010041440106. În baza

încheierii nr.074-821/12 din 23.07.2012, SRL „Moldavian Auto Center” a executat

intervenții neautorizate în str. Ac. S. Rădăuțanu 1, mun. Chișinău, în urma

săpăturilor fiind pus în pericol de prăbușire construcția - cazangeria (nr. cadastral

010041440106) din str. Ac. S. Rădăuțanu 3, mun. Chișinău.

Susține reclamantul că, SC „Moldavian Auto Center” SRL a săpat direct în

apropierea bunului imobil din str. Ac. S. Rădăuțanu 3, cu nr. cad. 010041440106

prin aceasta fiind puși în pericol de surpare, pereții, agravând astfel situația

imobilului.

Concretizează reclamantul că pe cazul dat a fost întocmit procesul-verbal cu

1

privire la contravenție de către agentul constatator, fiindu-i incriminată SC

“Moldavian Auto Center” SRL comiterea contravenției prevăzute la art.179 Cod

Contravențional. Astfel, SRL „Moldavian Auto Center” și SRL “Tenadria” au fost

obligați să suporte cheltuielile pentru remediere.

Comunică reclamantul că, până în prezent nu a fost construit nici un zid,

existând pericolul de ruinare ori de câte ori sunt precipitații atmosferice. Cazangeria

exploatează sistemul de alimentare cu gaze naturale a centralei termice proprii ce

deservește 504 locuințe. Astfel, cea mai mică deviere a rezistenței imobilului poate

provoca pagube iminente nu doar asupra sectorului ce este deservit de această

cazangerie, finalmente afectând și profitabilitatea acesteia, dar și asupra imobilelor

învecinate, ce aparțin în mare parte cetățenilor.

Mai indică reclamantul că, prin hotărârea Judecătoriei Râșcani, mun.

Chișinău din 12.12.2012 s-a constatat că, lucrările de construcție a peretelui de

rezistență între hotarele bunurilor imobiliare ce aparțin SC „Moldavian Auto

Center” SRL și SRL „Tenadria” constituie 778 664 lei. SRL “Moldavian Auto

Center” și SRL „Tenadria” urmează să suporte cheltuielile în proporție de 50%

fiecare.

Solicită reclamantul încasarea de la SC „Moldavian Auto Center” SRL și

SRL „Lenadria”, în mod solidar, în beneficiul SRL “Meridian Grup” suma de 129

520,00 lei pentru consolidare, reconstrucție, reparație ce urmează a fi executate în

vederea exploatării bunului imobil cu nr. cadastral 010041440106, suma de 352

450,00 lei pentru construcția unui zid de protecție de lungimea de 115,00 m. și

înălțimea de 3,20 m. De asemenea, a solicitat încasarea de la SRL “Moldavian

Auto Center” și SRL “Tenadria” în beneficiul SRL “Meridian Grup” cheltuielile de

judecată.

Prin hotărârea Judecătoriei Râșcani, mun. Chișinău din 02.12.2015,

acțiunea a fost admisă parțial. S-a încasat, de la SC „Moldavian Auto Center” SRL

în beneficiul reclamantului SRL „Meridian Grup” prejudiciul în sumă de 129 520

lei, cu titlu de cheltuieli de judecată sub forma taxei de stat - 3 886 lei, 6 300 lei

pentru efectuarea expertizei, iar în total suma ce urmează a fi încasată constituie -

139 706 lei. În rest pretențiile din cererea de chemare în judecată au fost respinse,

ca fiind neîntemeiate.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond s-a bazat pe cercetarea completă, a

tuturor probelor prezente și a constatat că, cerințele invocate în acțiune încadrează

parțial în prevederile legii.

La 14.12.2015, SC „Moldavian Auto Center” SRL a declarat apel împotriva

hotărârii primei instanțe, solicitând casarea acesteia cu emiterea unei noi hotărâri

prin care acțiunea înaintată să fie respinsă.

În motivarea apelului a indicat că, prima instanță la adoptarea hotărîrii nu a

constatat și nu a elucidat pe deplin circumstanțele care au importanță pentru

soluționarea pricinii în fond, concluziile expuse în hotărîre sunt în contradicție cu

2

circumstanțele pricinii, mai mult că au fost încălcate și aplicate eronat normele de

drept procedural.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 05 iulie 2016 s-a respins apelul

declarat de SC „Moldavian Auto Center” SRL și s-a menținut hotărârea Judecătoriei

Râșcani, mun. Chișinău din 02.12.2015.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a conchis că motivele invocate de

apelant nu și-au găsit reflectare de fapt în probele acumulate la materialele

dosarului, iar argumentele formulate în cererea de apel sunt neîntemeiate.

Totodată, instanța de apel a indicat că, prima instanță a dat o apreciare

obiectivă și justă probelor administrate, a constatat și elucidat pe deplin toate

circumstanțele care au importanță pentru soluționarea pricinii și corect a aplicat

normele de drept material și procedural și în consecință a adoptat o hotărîre legală și

întemeiată.

Nefiind de acord cu decizia instanței de apel, SC „Moldavian Auto Center”

SRL a înaintat recurs, prin care solicită admiterea recursului, casarea integrală a

hotărârii Judecătoriei Râșcani, mun. Chișinău din 02.12.2015 și a deciziei Curții de

Apel Chișinău din 05 iulie 2016 cu emiterea unei noi hotărâri prin care cerința

înaintată în acțiunea SRL „Meridian Grup” împotriva SC „Moldavian Auto Center”

SRL să fie respinsă ca fiind neîntemeiată și nefondată.

În motivarea cererii de recurs, recurentul a reiterat argumentele de fapt

expuse în cererea de apel și anume, neaplicarea normelor de drept material și

procedural pertinente cauzei.

Instanța de recurs constată că, decizia instanței de apel din data de 05.07.2016

a fost expediată recurentului la 25.07.2016. Astfel, completul Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, prin prisma

art. 425 CPC, consideră recursul depus la data de 18.08.2016 în termen.

În conformitate cu art.439 alin.(2) Cod de procedură civilă, după parvenirea

dosarului un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului,

dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea

depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acestuia.

În conformitate cu art.439 alin.(2) Cod de procedură civilă, după parvenirea

dosarului un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului,

dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea

depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acestuia.

În cazul neprezentării referinței în termenul stabilit, admisibilitatea recursului

se va decide în lipsa acesteia.

La 29 noiembrie 2016, Natalia Covaliov, reprezentant în interesele lui SRL

„Meridian Grup”, a depus referința la cererea de recurs declarată de către SC

„Moldavian Auto Center” SRL, prin care a solicitat respingerea recursului și

menținerea deciziei Curții de Apel Chișinău din 05 iulie 2016.

3

În conformitate cu art. 441 CPC, în cazul în care recursul este considerat

admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului.

În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înștiințarea

participanților la proces.

Judecînd recursul în limitele invocate pe baza materialelor din dosar, Colegiul

Civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție

consideră recursul declarat de SC „Moldavian Auto Center” SRL neîntemeiat și

care urmează a fi respins cu menținerea deciziei Curții de Apel Chișinău din 05

iulie 2016.

În conformitate cu prevederile art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanța de recurs,

după ce judecă recursul este în drept să respingă recursul și să mențină decizia

instanței de apel.

Din materialele cauzei completul Colegiului civil, comercial și de cotencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție, conchide cu certitudine că, SRL

"Meridian Grup" este proprietarul bunului imobil din str. Ac. S. Rădăuțanu 3, nr.

cadastral 010041440106 în baza hotărîrii nr.074-821/12 din 23.07.2012, fapt

confirmat prin Extrasul din Registrul bunurilor imobile (V.1,f.d.98).

Prin urmare, SRL "Moldavian Auto Center" a executat intervenții

neautorizate în str. Ac. S. Rădăuțanu 1, mun. Chișinău, în urma săpăturilor fiind

pusă în pericol de prăbușire construcția - cazangeria (nr. cadastral 010041440106)

din str. Ac. S. Rădăuțanu 3, mun. Chișinău.

Pe cazul dat, la data de 18 mai 2010, a fost întocmit procesul-verbal cu

privire la contravenție seria ISC nr.002806, fiindu-i incriminat SC „Moldavian Auto

Center" SRL comiterea contravenției prevăzute la art. 179 Cod Contravențional.

Potrivit procesului-verbal cu privire la contravenție, contravenientul a

executat groapa de fundație în lipsa autorizației de construire. În rezultatul

săpăturilor neautorizate, contravenientul a pus în pericol de prăbușire edificiului

parcării în 2 nivele.

Prin hotărârea Judecătoriei Râșcani, mun. Chișinău nr.4A-1414/2010 din

18.02.2011 a fost respinsă contestația împotriva procesului-verbal cu privire la

contravenție seria ISC nr.002806 din 18 mai 2010 ca fiind neîntemeiată, cu

încetarea procesului contravențional din motivul expirării termenului de prescripție

pentru atragerea la răspundere contravențională (f.d.61-62/). Încetarea cauzei

contravenționale pe motivul omiterii termenului de prescripție, nu constituie temei

de reabilitare.

Potrivit hotărârii Judecătoriei Râșcani, raun. Chișinău din 12.12.2012 au fost

obligați pârâții „Moldavian Auto Center" SRL și SRL „Tenadria" de a efectua

lucrări de consolidare a pantei din vecinătatea parcării și a teritoriului adiacent

reclamantului SC „Moldavian Auto Center" SRL, prin proiectarea și construcția

peretelui de rezistență între hotarele bunurilor imobiliare ce le aparțin, cu suportarea

cheltuielilor în proporție de 50%

4

Reieșind din actele cauzei, precum și din afirmațiile părților, până în prezent

groapa săpată nu este astupată, iar zidul de protecție nu a fost construit.

Potrivit Raportului de expertiză nr.310 din 27 noiembrie 2014, s-a constatat

că defectele depistate în interiorul și pe partea exterioară a bunului mobil cu

numărul cadastral 0100414.401.06, construcție accesorie din str. Ac. S. Rădăuțanu,

nr.3, mun. Chișinău, s-au dezvoltat în mod avansat pe parcursul ultimilor 4 ani, în

procesul executării în mod neautorizat a gropii de fundație de către S.C „Moldavian

Auto Center" SRL în apropierea bunului imobil cercetat, în lipsa masurilor de

consolidare în modul stabilit de legislație (v-1,f.d. 108).

Conform aceluiași raport de expertiză, costul lucrărilor de consolidare,

reconstrucție, reparație, ce urmează a fi executate în vederea exploatării bunului

imobil, conform destinației, din str. Ac. S. Rădăuțanu, nr.3, mun. Chișinău,

constituie 129 520 lei.

Fiind investită cu examinarea pricinii în fond, prima instanță prin hotărîrea

Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 02 decembrie 2015, a admis parțial

acțiunea înaintată, prin urmare s-a încasat, de la SC „Moldavian Auto Center” SRL

în beneficiul reclamantului SRL „Meridian Grup” prejudiciul în sumă de 129 520

lei, cu titlu de cheltuieli de judecată sub forma taxei de stat - 3 886 lei, 6 300 lei

pentru efectuarea expertizei, iar în total suma ce urmează a fi încasată constituie -

139 706 lei.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 05 iulie 2016, s-a respins apelul

declarat de către SC „Moldavian Auto Center” SRL iar hotărîrea primei instanțe a

fost menținută.

Studiind situația de fapt din prezenta speță, în raport cu probele anexate la

dosar, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții

Supreme de Justiție, consideră oportun de a menționa prevederile art. 1398 alin. (1)

Cod civil RM, cel care acționează față de altul în mod ilicit, cu vinovăție este

obligat să repare prejudiciul patrimonial, iar în cazurile prevăzute de lege, și

prejudiciul moral cauzat prin acțiune sau omisiune. Prevederile alin. (2) ale

aceluiași articol stabilesc că, prejudiciul cauzat prin fapte licite sau fără vinovăție se

repară numai în cazurile expres prevăzute de lege.

Prin urmare, Completul colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție, analizînd probele reținute de instanța de

apel întru argumentarea concluziei sale, ajunge la concluzia, că ultima a examinat

pricina sub toate aspectele, or, poziția instanței de apel privind menținerea hotărîrii

primei instanțe cu privire la admiterea cerinței de încasare de la SC „Moldavian

Auto Center" SRL în beneficiul SRL „Meridian Grup" a sumei de 129 520,00 lei

pentru consolidare, reconstrucție, reparație, ce urmează a fi executate în vederea

exploatării bunului imobil, conform destinației, din str. Ac. S. Rădăuțanu, nr.3,

mun. Chișinău, cu nr. cadastral 010041440106, este justă și întemeiată.

5

Prin prisma celor menționate, instanța de recurs la cazul din speță ia act de

prevederile art. 1398 Codul Civil, potrivit căruia cel care acționează față de altul în

mod ilicit, cu vinovăție este obligat să repare prejudiciul patrimonial, iar în cazurile

prevăzute de lege, și prejudiciul moral cauzat prin acțiune sau omisiune, or la caz

aceasta constituie o normă de drept comună în materia răspunderii delictuale, care

consacră principiul reparării integrale a prejudiciului extracontractual. Astfel, sub

incidența ei cad toate raporturile de reparare a prejudiciului delictual, dacă nu există

o normă specială menită să reglementeze anumite obligații delictuale, ținînd cont de

specificul lor.

Totodată Colegiul judiar, nu poate omite faptul că pentru apariția răspunderii

delictuale este necesară prezența faptului juridic. Acest rol îl îndeplinește temeiul

răspunderii delictuale, care este din componența delictului civil. Componența

delictului civil constituie o totalitate de elemente esențiale formulate de legiuitor ca

fiind necesare și suficiente pentru angajarea răspunderii delictuale. Componența

delictului civil include următoarele elemente: prejudiciul, fapta ilicită, raportul

cauzal dintre faptă și prejudiciu și vinovăția. Acestea sunt condițiile generale

accesare pentru antrenarea răspunderii delictuale.

Nu poate exista răspundere delictuală dacă nu s-a produs un prejudiciu.

Prejudiciul constituie consecințele negative cu caracter patrimonial sau

nepatrimonial (moral) ale faptei ilicite, apărute ca urmare a lezării drepturilor

subiective.

Fapta ilicită este fapta prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, se

lezează drepturile subiective sau interesele persoanei. Fapta ilicită poate apărea sub

forma acțiunii sau inacțiunii. Fapta ilicită apare sub forma inacțiunii în acele situații

când, potrivit legii, o persoană este obligată să îndeplinească o activitate sau să

săvârșească o anumită acțiune. Abținerea de la îndeplinirea acestei activități sau de

la săvîrșirea acțiunii prevăzute de normele imperative constituie o faptă ilicită.

Pentru antrenarea răspunderii delictuale este necesar ca între fapta ilicită și

prejudiciu să existe un raport cauzal. Raportul cauzal este și condiția în funcție de

care se determină mărimea despăgubirii. Se repară numai prejudiciul care este

consecința directă a faptei ilicite.

Pentru angajarea răspunderii delictuale este necesară, potrivit regulii generale,

vinovăția autorului faptei ilicite. În materia răspunderii delictuale forma și gradul

vinovăției autorului faptei ilicite nu prezintă importanță pentru determinarea

cuantumului despăgubirii, fiind aplicabil principiul reparării integrale a daunei.

Debitor în cadrul obligației delictuale este, potrivit regulii generale, autorul

faptei ilicite.

Totodată, instanța de recurs nu poate reține ca fiind întemeiat argumentul

recurentului cu privire la emiterea procesului verbal care s-a întocmit în absența

reprezentantului recurentului- SC „Moldavian Auto Center" SRL, or, prin hotărîrea

Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 18.02.20011, a fost respinsă contestația

6

S.C'Moldavian Auto Center" împotriva procesului-verbal cu privire la contravenție

seria ISC nr. 002806 din 18.05.2010 ca fiind neîntemeiată, cu încetarea procesului

contravențional pe motivul expirării termenului de prescripție prevăzut pentru

atragerea la răspunderea contravențională. ( V-I, f.d.61-62).

Potrivit raportului de expertiză nr. 310 din 27 noiembrie 2014, s-a constatat că

defectele depistate în interiorul și pe partea exterioară a bunului mobil cu numărul

cadastral 0100414.401.06, construcție accesorie din str. Ac. S Rădăuțanu nr. 3, s-au

dezvoltat în mod avansat pe parcursul a ultimilor 4 ani, în urma executării în mod

neautorizat a gropii de fundație de către SC „Moldavian Auto Center" SRL în

apropierea bunului imobil cercetat în lipsa masurilor de consolidare în modul

stabilit de legislație ( V-I,f.d.108-124).

Prin urmare, raportînd condițiile sus-enunțate la temeinicia argumentelor

înaintate, Completul colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție, constată că la cazul din speță justificatv s-a dispus

încasarea sumei pentru înlăturarea defectelor depistate în interiorul și exteriorul

imobilului reclamantului de la SC „Moldavian Auto Center" SRL, or, SA

„Tenadria" nu-i poate fi imputat faptul dat, avînd în vedere absența raportului

juridic vis-a-vis de ultima.

Cât privește cerința privind încasarea la SC „Moldavian Auto Center" SRL și

SRL „Tenadria", în mod solidar, în beneficiul SRL "Meridian Grup" suma de 352

450,00 lei pentru construcția unui zid de protecție, instanța reține că, potrivit

concluziei expertului, stoparea proceselor de distrugere a elementelor de bază -

fundația, pereții, acoperișul bunului imobil cazangerie din str. Ac. S. Rădăuțanu,

nr.3, mun. Chișinău, cu nr. cadastral 010041440106 poate fi soluționată prin

construcția unui zid de protecție pe o lungime de 115 m, cu o înălțime de 3,20 m cu

grosimea de 0,50 m. Costul lucrărilor de construcție a zidului de protecție constituie

352 450 lei.

Prin urmare, instanța de recurs reține că, suma dată nu poate fi încasat din

contul pîrîtului în beneficiul reclamantului, avînd în vedere faptul că la caz nu se

cunosc cuantumul de cheltuieli reale ce urmează a fi folosite pentru construcția unui

zid de protecție, or, terenul unde urmează a se construi acest zid, se află pe un

teritoriu ce aparține SRL „Meridian Group", iar pentru construcția acestuia este

necesar și acordul ultimului.

Astfel, reclamantul/intimat la caz, nu poate efectua careva construcții pe

teritoriul pîrîtului, dat fiind faptul că deja există o hotărîre judecătorească

irevocabilă care il obligă pe recurent de a efectua construcția zidului respectiv, or,

instanța de apel întemeiat s-a expus asupra cerinței de respingere a acțiunii în

această parte.

Totodată, instanța de recurs reține că, obligația dovedirii faptei pricinuirii

prejudiciului, este pusă pe sarcina recurentului, or, dreptul pretins de către recurent

cu privire la repararea prejudiciului, nu a fost probat prin prisma art. 118 CPC.

7

În această ordine de idei, analizînd în ansamblu probele prezenate, Completul

colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție, conchide că instanța de apel corect a reținut spre examinare și cercetare

numai probele pertinente care confirmă, combat ori pun la îndoială concluziile

referitoare la existența sau inexistența de circumstanțe, importante pentru

soluționarea justă a cazului.

Instanța judecătorească apreciază probele după intima ei convingere, bazată

pe cercetarea multiaspectuală, completă, nepărtinitoare și nemijlocită a tuturor

probelor din dosar în ansamblul și interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege.

Nici un fel de probe nu au pentru instanța judecătorească o forță probantă

prestabilită fără aprecierea lor. Fiecare probă se apreciază de instanță privitor la

pertinența, admisibilitatea, veridicitatea ei.

Astfel, avînd în vedere cele menționate, raportate la circumstanțele pricinii,

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție, consideră că atît instanța de fond cît și instanța de apel, prin

soluția emisă corect au ajuns la concluzia netemeiniciei pretențiilor formulate de

către recurentul SC „Moldavian Auto Center" SRL în cererea de recurs, or, cele

relatate în ansamblu atestă faptul că, ultimul nu a prezentat probe pertinente ce ar

argumenta soluția admiterii recursului, casarea deciziilor instanței de apel și a

hotărîrii primei instanțe cu pronunțarea unei noi hotărîri de respingere a acțiunii

înaintate.

Mai mult, instanța de recurs conchide că soluția emisă de către instanța de apel

este justă și întemeiată, avînd la bază un cumul de dovezi administrate, cărora le-a

fost data o apreciere juridică cuvenită, iar argumentele aduse de SC „Moldavian

Auto Center" SRL în cererea de recurs înaintată, în susținerea poziției sale, sunt pur

declarative și fără un suport legal și probatoriu, or, în conformitate cu art 118 al. (1)

CPC, fiecare parte trebuie să dovedească circumstanțele pe care le invocă drept

temei al pretențiilor și obiecțiilor sale dacă legea nu dispune altfel.

Din considerentele menționate și având în vedere faptul că, soluția adusă de

către instanța de apel este legală, iar argumentele invocate de către recurent sunt

neîntemeiate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții

Supreme de Justiție, ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de către SC

„Moldavian Auto Center" SRL și de a menține decizia Curții de Apel Chișinău din

05 iulie 2016.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC Colegiul Civil, Comercial și

de Contencios Administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție,

Se respinge recursul declarat de Societatea Comercială „Moldavian Auto

Center” Societate cu Răspundere Limitată.

8

Se menține decizia Curții de Apel Chișinău din 05 iulie 2016, în cauza

civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu

Răspundere Limitată „Meridian Grup” împotriva Societății Comerciale

„Moldavian Auto Center” Societate cu Răspundere Limitată și Societății cu

Răspundere Limitată „Tenadria” privind încasarea sumei.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii.

Președinte ședinței Valeriu Doagă

Judecători Galina Stratulat

Oleg Sternioală

Mariana Pitic

Iuliana Oprea

9

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2018-08-08
0,94
2rac-315/18 — incasarea datoriei, a dobinzii de intirziere si a cheltuielilor de judecata
Dosarul nr.2rac-315/18 prima instanță: Judecătoria Rîşcani, mun. Chişinău (S.Iorgov) instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (V.Clima, G.Moscalciuc, E.Palanciuc) Î N C H E I E R E 08 august 2018 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și
CSJ 2016-10-05
0,94
2rac-426/16 — încasarea sumelor
Prima instanță: Judecătoria Rîșcani mun. Chişinău Dosarul nr. 2rac-426/16 Judecător: O. Melniciuc Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: N. Traciuc, M. Anton, I. Cotruță Î N C H E I E R E 05 octombrie 2016 mun. Chişinău Coleg
CSJ 2017-03-29
0,94
2rac-131/17 — incasarea prejudiciului material
. La 02 octombrie 2014, SC „Moldavian Auto Test” SRL şi SC „Moldavian Auto Center” SRL, prin intermediul avocatului Igor Selchin, au depus o cerere de concretizare a cerinţelor, solicitând încasarea de la SC „Petrivas Trans” SRL în benefici
CSJ 2017-10-25
0,93
2rac-281/17 — încasarea datoriei, dobânzii de întârziere și cheltuielilor de judecată
dobânzii de întârziere şi a taxei de stat în mărime de 4 875,18 lei (f.d. 4-7). Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 19 februarie 2016 s-a admis cererea de chemare în judecată depusă de firma,,Almigor” societate cu răspunde
CSJ 2016-06-29
0,93
2rc-559/16 — repararea prejudiciului material
prima instanţă, jud.: V. Boico dosarul nr. 2rc-559/2016 instanţa de apel, jud.: A. Panov, M. Moraru, A. Minciuna D E C I Z I E 29 iunie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţi
Sursă