Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 28.11.2016
respins

3r-298/16 — contestarea actului administrativ

HOTĂRÂRE
28.11.2016
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
contestarea actului administrativ
Temei legal
temeiurile declararii recursului
Citează această cauză
3r-298/16 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Instanța de fond: Curtea de Apel Chișinău, Judecător – Valeriu Efros Dosar nr.3r-298/16

28 noiembrie 2016 municipiul Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție În componența: Președintele ședinței, Svetlana Filincova Judecători – Dumitru Mardari, Maria Ghervas, Examinînd recursul declarat de către Vladimir Arseni, în pricina civilă intentată la contestația depusă de Vladimir Arseni împotriva Comisiei Electorale Centrale, privind contestarea actului administrativ, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 13 noiembrie 2016, prin care a fost restituită contestația depusă de Vladimir Arseni, co ns tată : La 11 septembrie 2016 Vladimir Arseni a depus contestație împotriva Comisiei Electorale Centrale, solicitînd verificarea și anularea sau confirmarea hotărîrii 539 din 08 noiembrie 2016 „cu privire la acreditarea observatorilor naționali din partea Asociației Oștești „Reprezentanța în Moldova a National Democratic Institute din SUA” în vederea monitorizării turului al doilea de scrutin pentru alegerea Președintelui Republicii Moldova din 13 noiembrie 2016”.

În motivarea cererii a indicat că, presupune ca fiind adoptată decizia contestată cu încălcarea legislației electorale. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 12 noiembrie 2016 nu s-a dat curs contestației depuse de Vladimir Arseni și s-a explicat necesitatea înlăturării neajunsurilor depistate și prezentării esenței încălcării prin actul contestat a drepturilor, libertăților sau intereselor legitime ale reclamantului sau pericolul încălcării acestora, a circumstanțelor de fapt pe care reclamantul își întemeiază pretențiile și anume a referințelor privind conținutul explicit contestat al hotărîrii vizate de contestație, acordându-i în acest sens termen pînă la 13 noiembrie 2016. Prin telefonograma din 12 noiembrie 2016 Vladimir Arseni a fost informat asupra necorespunderii cererii sale prevederilor legale, fiindu-i adusă la cunoștință încheierea de a nu da curs cererii de apel.

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 13 noiembrie a fost restituită contestația depusă de către Vladimir Arseni împotriva Comisiei Electorale Centrale 1 privind verificarea și anularea sau confirmarea hotărîrii nr.539 din 08 noiembrie 2016.. La 24 noiembrie 2016 Vladimir Arseni a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 13 noiembrie 2016, solicitînd desemnarea unui avocat din oficiu, casarea încheierii recurate și remiterea cauzei pentru judecare la Curtea de Apel Chișinău. În motivarea recursului a indicat necesitatea verificării faptului expedierii și recepționării încheierii de a nu da curs contestației, precum și corespunderea acesteia legislației. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție conchide că, recursul declarat de Vladimir Arseni urmează a fi respins, cu menținerea încheierii recurate din următoarele considerente.

Conform art.427 lit.a) din Codul de Procedură Civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. Se cere a fi precizat că, prin prisma prevederilor Secțiunii 1 a capitolului XXXVIII din Codul de Procedură Civilă, examinînd recursul , instanța de recurs nu se implică în esența fondului litigiului judecat de prima instanță, ci verifică în exclusivitate respectarea normelor procesuale la emiterea încheierii atacate. Totodată, instanța de recurs este limitată față de acțiunea principiului nemijlocirii și oralității în dezbaterile judiciare, ori instanța de recurs ia cunoștință de toate materialele care se află la dosar și examinează recursul fără participarea părților, motiv pentru care solicitarea recurentului privind acordarea/desemnarea asistenței juridice din oficiu este irelevantă speței și la acest capitol instanța de recurs nu urmează să se expună suplimentar.

Din materialele dosarului s-a stabilit cu certitudine că Vladimir Arseni a depus la 11 noiembrie 2016 contestație împotriva Comisiei Electorale Centrale. Conform art. 67 alin. (5) din Cod Electoral, contestațiile depuse la instanțele de judecată se examinează în conformitate cu prevederile Codului de Procedură Civilă și ale Legii contenciosului administrativ. Conform art.19 alin.(2) al Legii contenciosului administrativ 793-XIV din 10.02.2000, cererea de chemare în instanța de contencios administrativ se depune în scris în condițiile Codului de Procedură Civilă. Conform art.168 alin.(2) din Codul de Procedură Civilă, judecătorul care a primit cererea de chemare în judecată spre examinare verifică dacă aceasta întrunește exigențele prevăzute de lege.

Dacă cererea de chemare în judecată nu întrunește exigențele prevăzute de lege, urmează a fi aplicate prevederile art.171 alin.(1). 2 Conform art.171 alin.(1) din Codul de Procedură Civilă, după ce constată că cererea a fost depusă în judecată fără a se respecta condițiile art.166 și 167 alin.(1) lit.a), b), c) și e) Cod Procedură Civilă, judecătorul emite, în cel mult 5 zile de la repartizarea cererii, o încheiere pentru a nu se da curs cererii, comunicînd persoanei care a depus cererea acest fapt de încălcare și acordîndu-i un termen rezonabil pentru lichidarea neajunsurilor. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 12 noiembrie 2016 s-a constatat că cererea depusă de Vladimir Arseni nu corespunde exigențelor stabilite de Lege și anume, nu conține expunerea privind esența încălcării prin actul contestat a drepturilor, libertăților sau intereselor legitime ale reclamantului sau pericolul încălcării acestora.

La fel, s-a constatat că nu sunt expuse circumstanțele de fapt pe care reclamantul își întemeiază pretențiile și nici nu au fost descrise presupusele încălcări admise de Comisia Electorală Centrală. Întrucât contestația a fost depusă de Vladimir Arseni fără respectarea prevederilor legale, aplicabile speței, nu s-a dat curs cererii depuse, în vederea înlăturării neajunsurilor depistate pînă la 13 noiembrie 2016. Se cere a fi precizat că Vladimir Arseni a fost în cunoștință de cauză despre necesitatea înlăturării neajunsurilor cererii de apel, ori la 12 noiembrie acestuia i-a fost adusă la cunoștință încheierea de a nu da curs cererii. Conform art.171 alin.(2) din Codul de Procedură Civilă, dacă persoana care a depus cererea îndeplinește în termen toate cerințele enumerate în încheierea judecătorului, cererea se consideră depusă la data prezentării inițiale în judecată.

În caz contrar, ea nu se consideră depusă și, împreună cu actele anexate, se restituie reclamantului printr-o încheiere judecătorească ce poate fi atacată cu recurs. Instanța de recurs constată cu certitudine că, în termenul acordat recurentului, Vladimir Arseni nu a înlăturat neajunsurile indicate în încheierea de a nu da curs, iar în astfel de circumstanțe, în mod corect, prin încheierea din 13 noiembrie 2016, a fost restituită contestația lui Vladimir Arseni. Ori, Vladimir Arseni, înaintând contestația fără respectarea prevederilor art. 166 și 167 alin. (1) lit. c) din Codul de Procedură Civilă și cunoscînd despre necesitatea depunerii cererii cu respectarea prevederilor legale, urma să întreprindă toate măsurile necesare, după cum sugerează jurisprudența CtEDO, de a-și proteja drepturile sale de acces la instanță, fapt însă ignorat de acesta.

Reieșind din specificul litigiului în cauză și avînd în vedere operativitatea cu care se examinează contestațiile în cauză, recurentul urma să manifeste o diligență sporită și să acționeze prompt întru apărarea drepturilor pretinse a fi încălcate prin actul administrativ contestat, însă acesta a evitat să se folosească cu bună-credință de drepturile și obligațiile sale procedurale, ori conform art.67 alin.(1) din Codul Electoral, contestațiile privind acțiunile și hotărîrile Comisiei Electorale Centrale 3 în perioada electorală se examinează în termen de 5 zile calendaristice de la depunere, dar nu mai tîrziu de ziua alegerilor. Materialele dosarului atestă faptul că recurentul, prin prisma prevederilor normei de drept citate supra, a beneficiat de un termen suplimentar, dar suficient, pentru înlăturarea neajunsurilor, însă a evita această obligație.

La caz, nu poate fi imputată instanței de judecată omisiunea lui Vladimir Arseni de a se interesa de soarta dosarului intentat la propria cerere/contestație. Însuși recursul declarat de Vladimir Arseni este apreciat de Colegiu ca fiind declarativ, care nu reprezintă decît dezacordul formal al recurentului cu soluția instanței de judecată, fiind lipsit de o argumentare logico-juridică, deși însuși recurentul este în cunoștință de cauză despre motivele restituirii cererii/contestației, ori acesta indică în cererea de recurs temeiul pentru care i-a fost restituită cererea, însă evită să formuleze obiecții clare, care să evidențieze esența și temeiurile recursului.

Astfel, din considerentele menționate și avînd în vedere că încheierea Curții de Apel Chișinău din 13 noiembrie 2016 este întemeiată, iar argumentele invocate de Vladimir Arseni în cererea de recurs sunt declarative și enunțate în lipsa unui suport logico-juridic, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia că recursul este neîntemeiat și necesită să fie respins cu menținerea încheierii contestate. În conformitate cu art.427 lit. a) și art.428 din Codul de Procedură Civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e : Se respinge recursul declarat de către Vladimir Arseni. Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 13 noiembrie 2016, în pricina civilă intentată la contestația depusă de Vladimir Arseni împotriva Comisiei Electorale Centrale, privind contestarea actului administrativ.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele ședinței, Svetlana Filincova Judecători – Dumitru Mardari Maria Ghervas 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2016-12-02
0,98
3r-310/16 — contestarea actului administrativ
Instanța de fond: Curtea de Apel Chișinău, Judecător – Maria Anton Dosar nr.3r-310/16 DE CI ZI E 02 decembrie 2016 municipiul Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție În componența: Pre
CSJ 2016-12-01
0,97
3r-305/16 — contestarea actului administrativ
dosarul nr. 3r-305/16 prima instanță - (Curtea de Apel Chișinău) V. Negru DECIZIE 01 decembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului
CSJ 2016-11-13
0,97
3r-279/16 — contestarea actului administrativ
Instanța de fond: Curtea de Apel Chișinău, Judecător – A.Minciună Dosar nr.3r-279/16 DE CI ZI E 13 noiembrie 2016 municipiul Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție În componența: Preș
CSJ 2016-11-13
0,97
3r-287/16 — verificarea legalitatii hotaririi
prima instanţă: V.Negru dosarul nr.3r-287/16 D E C I Z I E 13 noiembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Tatiana Vier
CSJ 2016-11-13
0,97
3r-286/16 — contestarea actului administrativ
Instanța de fond: Curtea de Apel Chișinău, Judecător – Grigore Dașchevici Dosar nr.3r-286/16 DE CI ZI E 13 noiembrie 2016 municipiul Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție În componen
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă