Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 16.11.2016
casat

2r-870/16 — încasarea prejudiciului material și moral

HOTĂRÂRE
16.11.2016
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
încasarea prejudiciului material şi moral
Temei legal
restituirea cererii de apel, efectele neîndeplinirii în termen a actului de procedură, acordarea termenului suplimentar pentru îndeplinirea actelor de procedură
Citează această cauză
2r-870/16 — încasarea prejudiciului material și moral (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

prima instanță:V. Holban dosarul nr. 2r-870/16 instanța de apel: N. Cernat, A. Minciuna, A. Panov D E C I Z I E 16 noiembrie 2016 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componentă: Președintele, judecătorul Tamara Chișca-Doneva Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru examinînd recursul declarat de către Corneliu și Cristina Godovanciuc, reprezentați de avocatul Alexandru Savva, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Tatianei Ovanesova împotriva lui Godovanciuc Corneliu și Godovanciuc Cristina cu privire la repararea prejudiciului, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 23 august 2016 prin care apelul declarat de către Godovanciuc Corneliu și Godovanciuc Cristina a fost restituit, constată: La 15 mai 2015, Tatiana Ovanesova a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Godovanciuc Corneliu și Godovanciuc Cristina cu privire la repararea prejudiciului.

În motivarea acțiunii a indicat că din anul 1998 și pînă în prezent domiciliază pe adresa mun. Chișinău, str. Botanica Veche 4, ap. 26, în apartament ce constituie proprietatea sa personală și care este situat la etajul 2 al blocului locativ nominalizat. Susține că în anul 2014 din apartamentul 30, proprietarii a cărui sunt Godovanciuc Corneliu și Godovanciuc Cristina și care se află în același bloc și este amplasat cu un nivel mai sus, s-au produs mai multe ori scurgeri de apă, care au dus la deteriorarea apartamentului său. Astfel, invocă că din cauza scurgerilor din apartamentul ce aparține pîrîților au fost deteriorate în bucătăria din apartamentul său tavanul – panel din gipscarton și tapetele, în baie – podul, iar în antreu – podul permanent umed, tapetele dezlipite, precum și au apărut fisuri.

Afirmă că cele relatate au fost documentate prin actul întocmit de către reprezentanții SA „Franzeluța” în gestiunea căruia se află blocul de locuit de pe adresa mun. Chișinău, str. Botanica Veche 4. Consideră că responsabili pentru cauzarea și repararea prejudiciului cauzat apartamentului în care dînsa locuiește sunt proprietarii apartamentului nr. 30 de pe adresa mun. Chișinău, str. Botanica Veche 4, din care s-au produs scurgeri. În astfel de împrejurări, indică că este nevoită să solicite de la pîrîții compensarea daunei materiale cauzate apartamentului în care locuiește, estimată prin costul lucrărilor de reparație care sunt necesare de efectuat în scopul înlăturării deteriorărilor cauzate prin scurgeri și aducerii apartamentului în stare locuibilă.

La fel, invocă că costul lucrărilor de reparație este reflectat în deviz de cheltuieli întocmit de întreprinderea specializată în executarea lucrărilor de construcții și constituie 19 835 lei. Concomitent, menționează că acțiunile delictuale a pîrîților au creat incomodități și disconfortul în viața ei cotidiană ceea ce i-a cauzat și prejudiciul moral. Solicită încasarea în mod solidar de la Godovanciuc Corneliu și Godovanciuc Cristina în beneficiul Tatianei Ovanesova a prejudiciului material în sumă de 19 835 lei și a prejudiciului moral în sumă de 20 000 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 20 iulie 2015, acțiunea a fost admisă parțial și încasat în mod solidar din contul lui Godovanciuc Corneliu și Godovanciuc Cristina în beneficiul Tatianei Ovanesova prejudiciul material în mărime de 19 835 lei și cheltuielile de judeca formate din taxa de stat în mărime de 748 lei, iar în total suma de 20 583 lei.

În partea încasării prejudiciului moral și a aplicării măsurilor de asigurare a acțiunii, cererea de chemare în judecată a fost respinsă. La 24 decembrie 2015, Corneliu și Cristina Godovanciuc au depus apel nemotivat împotriva hotărîrii primei instanțe, solicitînd scutirea apelanților de la plata taxei de stat la depunerea cererii de apel, repunerea în termen a apelului, admiterea apelului, casarea hotărîrii primei instanțe și emiterea unei noi hotărîri de respingere a acțiunii ca fiind neîntemeiată. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 15 martie 2016 a fost admisă cerere lui Corneliu Godovanciuc și Cristina Godovanciuc cu privire la repunerea în termen a apelului, repus în termen apelul declarat de Corneliu Godovanciuc și Cristina Godovanciuc, ridicată pricina de la examinare și remisă în Judecătoria Botanica mun.

Chișinău pentru întocmirea hotărîrii integrale. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 16 mai 2016, a fost respinsă cererea apelanților Godovanciuc Corneliu și Godovanciuc Cristina cu privire la scutirea de la plata taxei de stat, nu s-a dat curs cererii de apel depuse de către Godovanciuc Corneliu și Godovanciuc Cristina și obligați apelanții Godovanciuc Corneliu și Godovanciuc Cristina să prezinte cererea de apel motivată și dovada de plată a taxei de stat în mărime de 446 lei, în termen de 10 zile de la data recepționării copiei prezentei încheieri. Totodată, a fost stabilită ședința instanței de apel pentru data de 14 iunie 2016 ora 10.00 și explicat apelanților că dacă vor lichida neajunsurile cauza va fie examinată în ordinea de apel.

În caz contrar, se va soluționa chestiunea restituirii cererii de apel. La 15 iulie 2015, apelanții Godovanciuc Corneliu și Godovanciuc Cristina, prin intermediul avocatului Savva Alexandru au depus apel motivat împotriva hotărîrii primei instanțe, prin care au solicitat extinderea termenului pentru prezentarea părții motivate a cererii de apel împotriva hotărîrii judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 20 iulie 2015, casarea acesteia și emiterea unei noi hotărîri cu privire la respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 23 august 2016, a fost refuzat în punerea pe rol a cererii de apel motivate declarate de apelanții Godovanciuc Corneliu și Godovanciuc Cristina, prin intermediul avocatului Alexandru Savva, restituită cererea de apel apelanților pe motivul neînlăturării în termen a neajunsurilor stabilite prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 16 mai 2016 și remisă apelanților cererea de apel cu toate documentele anexate. Totodată, a fost restituită apelanților taxa de stat achitată la depunerea apelului în sumă de 446 lei în baza ordinului de plată nr. HTBR- U000 din 04 iulie 2016. La 05 septembrie 2016, Godovanciuc Corneliu și Godovanciuc Cristina, prin intermediul avocatului Alexandru Savva, au declarat recurs nemotivat împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 23 august 2016, solicitînd casarea acesteia ca fiind neîntemeiată.

La 24 octombrie 2016, Corneliu și Cristina Godovanciuc, reprezentați de avocatul Savva Alexandru au depus, recurs motivat împotriva încheierii instanței de apel, solicitînd admiterea acestuia și casarea încheierii contestate. În motivarea recursului au invocat dezacordul cu încheierea recurată, considerînd-o, neîntemeiată și emisă cu încălcarea normelor de drept material și procesual, or, la emiterea acesteia nu au fost constate și elucidate pe deplin toate circumstanțele care au importanță pentru soluționarea justă a pricinii, nu a fost aplicată legea care trebuia să fie aplicată.

Susțin că reprezentantul lor a recepționat încheierea Curții de Apel Chișinău din 16 mai 2016, prin care nu s-a dat curs cererii de apel după ședința de judecată a instanței de apel, însă din motivul unui număr sporit de ședințe, în care a fost implicat în acest interval de timp, nu a reușit faptic să se încadreze în termenii stabiliți de instanță de apel în vederea înlăturării neajunsurilor stabilite. La fel, și din motiv a faptului că recurenții nu se află pe teritoriul Republicii Moldova, a fost dificil a obține în termeni restrînși mijloacele financiare destinate achitării taxei de stat stabilite. Consideră recurenții că motivele invocate sunt suficient de întemeiate, astfel încît, pretind a fi justificată solicitarea sa de casare a încheierii Curții de Apel Chișinău din 23 august 2016, cu transmiterea pricinii pentru examinare în ordine de apel.

La 14 noiembrie 2016, recurenții Corneliu și Cristina Godovanciuc, reprezentați de avocatul Savva Alexandru au depus recurs suplimentar împotriva încheierii instanței de apel din 23 august 2016, în motivarea căruia au invocat și asupra încălcării dreptului la apărare. Astfel, invocă că una din ședințele instanței de apel a fost stabilită pentru data de 23 august 2016, pentru care reprezentantul recurenților, a depus o cererea de amînare, pe motivul aflării sale în concediul de odihnă anual, însă instanța de apel în mod ilegal a respins cererea de amînare, prin ce a încălcat dreptul recurenților la apărare.

Totodată, consideră că instanța de apel, în mod ilegal a invocat și anexat la dosarul pricinii, anumite înscrisuri în vederea respingerii cererii de amînare a ședinței din 23 august 2016. Pretind recurenții că măsurile aplicate față de sine, în temeiul încheierii Curții de Apel Chișinău din 23 august 2016 sunt excesiv de aspre și insistă asupra acordării posibilității de a supune unui control pe fond a legalității și temeiniciei hotărîrii Judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 20 iulie 2015, corespunzător, mai mult că toate neajunsurile stabilite au fost înlăturate în termenii rezonabili. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunțarea ei.

Astfel, instanța de recurs consideră că recurenții s-au conformat prevederilor legale și au declarat recursul la 05 septembrie 2016 împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 23 august 2016, în termen. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Studiind materialele dosarului și temeiurile recursului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul întemeiat și care urmează a fi admis cu casarea încheierii instanței de apel și restituirea pricinii spre rejudecare în instanța de apel din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 427 lit. b) CPC, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul și să caseze integral sau parțial încheierea, restituind pricina spre rejudecare.

În speță se constată că prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 23 august 2016, a fost refuzat în punerea pe rol a cererii de apel motivate declarate de către Godovanciuc Corneliu și Godovanciuc Cristina, prin intermediul avocatului Savva Alexandru și restituită apelanților cererea de apel, pe motiv că nu au fost înlăturate neajunsurile din cererea de apel, în termenul stabilit prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 16 mai 2016, fiind remisă apelanților Godovanciuc Corneliu și Godovanciuc Cristina cererea de apel cu toate documentele anexate și restituită taxa de stat în mărime de 446 lei, achitată de aceștia la depunerea apelului în baza ordinului de încasare a numerarului nr. HTBR-U000 din 04 iulie 2016. Instanța de recurs conchide, însă, că încheierea instanței de apel din 23 august 2016 este una greșită, care nu poate fi menținută.

În susținerea opiniei date instanța de recurs reține că Godovanciuc Corneliu și Godovanciuc Cristina au depus apel nemotivat împotriva hotărârii Judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 24 decembrie 2015 și fără a achita taxa de stat la depunerea apelului după cum instituie art. 364 alin. (1) CPC, însă au solicitat scutirea de la plata taxei de stat pentru depunerea cererii de apel, precum și repunerea în termen a apelului. Ca urmare, prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 15 martie 2016, a fost admisă cererea lui Corneliu Godovanciuc și Cristina Godovanciuc cu privire la repunerea în termen a apelului, repus în termen apelul declarat de Corneliu Godovanciuc și Cristina Godovanciuc, ridicată pricina de la examinare și remisă în Judecătoria Botanica mun.

Chișinău pentru întocmirea hotărîrii integrale. Iar, prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 16 mai 2016, a fost respinsă cererea apelanților Godovanciuc Corneliu și Godovanciuc Cristina, nu s-a data curs cererii de apel depuse de către Godovanciuc Corneliu și Godovanciuc Cristina, fiind obligați apelanții să achite taxa de stat în mărime de 446 lei și să depună apelul motivat în termen de 10 zile de la data recepționării copiei prezentei încheieri și comunicat părților despre faptul că cauza este numită spre examinare pentru data de 14 iunie 2016 ora 10.00, ședința la care, în caz de depunere în termen a apelului motivat și dovezii de plată a taxei de stat, cauza va fi examinată în ordine de apel, iar în caz că apelanta nu va înlătura neajunsurile indicate în încheierea dată, se va soluționa chestiunea restituirii cererii de apel.

Este cert și faptul că încheierea menționată a fost expediată în adresa apelanților Godovanciuc Corneliu și Godovanciuc Cristina din mun. Chișinău, str. Ismail 108, ap. 41 la data de 18 mai 2016 și recepționată de aceștia la 14 iunie 2016, fapt ce se confirmă și prin avizele de recepție (f.d. 66-67). Iar ședința de judecată stabilită pentru data de 14 iunie 2016 a fost amînată pentru data de 23 august 2016, din motivul neprezentării părților în proces și imposibilității examinării chestiunii primirii spre examinare a apelului în lipsa părților ce nu s-au prezentat.

De altfel, se constată și faptul că Godovanciuc Corneliu și Godovanciuc Cristina au executat, prin intermediul reprezentantului – avocatul Savva Alexandru, indicațiile stabilite prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 16 mai 2016 și a prezentat instanței de apel la data de 04 iulie 2016 dovada de plată a taxei de stat în mărime de 446 lei și la data de 15 iulie 2016 cererea de apel motivată, cu toate acestea, însă, instanța de apel prin încheierea din 23 august 2016, a restituită apelanților Godovanciuc Corneliu și Godovanciuc Cristina, cererea de apel cu toate actele anexate, din motivul neîndeplinirii în termen a indicațiilor instanței de apel impuse prin încheierea din 16 mai 2016. Cu toate că, în situația descrisă, instanța de apel urma să aprecieze importanță normelor procedurale prevăzute de legiuitor care indică expres acțiunile ce urmau a fi îndeplinite de către instanța de judecată pentru o bună și eficientă examinare a cauzei.

Astfel, analizînd circumstanțele din speță, instanța de recurs constată că cererea de apel motivată și a dovada de plată a taxei de stat în mărime de 446 lei, au fost prezentate de către apelanții Godovanciuc Corneliu și Godovanciuc Cristina, prin intermediul avocatului său pînă la ședința de judecată din 23 august 2016, fapt ce atestă că apelanții au executat toate indicațiile instanței de apel pînă la ședință de judecată stabilită pentru examinarea chestiunii primirii spre examinare a apelului, în așa mod și neajunsurile fiind înlăturate pînă la ședința cînd cererea de apel a fost restituită.

Or, deși, prevederile art. 369 alin. (1) CPC, statuează că, în cazul în care apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin.(1) CPC, instanța de apel urmează să restituie cererea de apel, însă la aplicarea prevederilor menționate urmează de a fi ținut cont că întru evitarea unor situații confuze, la emiterea încheierii de a nu da curs cererii de apel, termenul limită acordat de către instanță pentru înlăturarea neajunsurilor urmează să coincidă cu data și ora ședinței de judecată în cadrul căreia să fie constatat dacă au fost, sau nu, respectate toate condițiile pentru declararea apelului, fapt care însă, a fost ignorat de către instanța de apel la adoptarea încheierii contestate.

Sub acest aspect și ținînd cont de faptul că neajunsurile actului procedural în speță, cererea de apel și dovada achitării taxei de stat, au fost înlăturate pînă la prima ședință de judecată, instanța de recurs consideră că întru evitarea încălcării dreptului recurentei la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, apelul urmează a fi examinat în fond. În consecință, instanța de recurs notează, că dreptul de acces la un tribunal constituie un element inerent al tuturor garanțiilor procedurale prevăzute în Convenție (CEDO, hot. Campbell și Fell vs. Marea Britanie din 25.02.1982). Drepturile fundamentale trebuie garantate într-o manieră concretă și reală, iar nu iluzorie și teoretică, imposibilitatea concretă de sesizare a unei instanțe de către persoana interesată constituie o încălcare a dreptului acesteia de acces la justiție (CEDO, hot. Airey vs. Irlanda din 09.10.1979).

În această ordine de idei, faptele relatate generează casarea încheierii recurate, or menținerea acesteia, în condițiile enunțate, ar constitui o încălcare a drepturilor lui Godovanciuc Corneliu și Godovanciuc Cristina de a dispune de drepturile sale procedurale în condițiile normelor în vigoare, care sunt garantate și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și îngrădirea accesului la justiție. Pentru considerentele enunțate, Colegiul civil, comercial și contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul, a casa integral încheierea instanței de apel și a restitui pricina în instanța de apel la etapa punerii pe rol a cererii de apel.

În conformitate cu art. 427 lit. b), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, decide: Se admite recursul declarat de către Godovanciuc Corneliu și Godovanciuc Cristina, reprezentați de avocatul Alexandru Savva. Se casează integral încheierea Curții de Apel Chișinău din 23 august 2016 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Tatianei Ovanesova împotriva lui Godovanciuc Corneliu și Godovanciuc Cristina cu privire la repararea prejudiciului, cu restituirea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău la etapa punerii pe rol a cererii de apel. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Președinte, judecătorul Tamara Chișca-Doneva Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2017-06-28
0,95
2ra-1313/17 — repararea prejudiciului material și moral și compensarea cheltuielilor de judecată
dosarul nr. 2ra-1313/17 prima instanță - (Judecătoria Botanica, mun. Chișinău) V. Holban instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) M. Ciugureanu, L. Popova, A. Minciuna Î N C H E I E R E 28 iunie 2017 mun. Chișinău Colegiul civil, comerc
CSJ 2016-07-20
0,94
2ra-1403/16 — repararea prejudiciului material și moral
prima instanţă: Vitalie-Silviu Midrigan dosarul nr.2ra-1403/16 instanţa de apel: A. Panov, M. Moraru, A. Minciuna D E C I Z I E 20 iulie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de
CSJ 2016-10-19
0,94
2ra-2155/16 — repararea prejudiciului material și moral
prima instanţă: A. Malîi dosarul nr.2ra-2155/16 instanţa de apel: V. Pruteanu, A. Gavriliţa, L. Popova Î N C H E I E R E 19 octombrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie
CSJ 2016-11-23
0,94
2r-932/16 — cu privire la reprarea prejudiciului material și moral
prima instanţă: V. Gîrleanu 2r-932/16 instanţa de apel: D. Manoli, Şt. Niţă, A. Bostan DECIZIE 23 noiembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte,
CSJ 2019-04-10
0,94
2ra-409/19 — Încasarea prejudiciului cauzat prin scurgere
Dosarul nr. 2ra–409/19 Prima instanță: Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău (jud. M. Muruianu) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. L. Pruteanu, Iu. Cotruță, A. Panov) D E C I Z I E 10 aprilie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, co
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă