2rac-474/16 — repararea prejudiciului, incasarea cheltuielilor de judecata

2rac-474/16 — repararea prejudiciului, incasarea cheltuielilor de judecata (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 2rac-474/16

Prima instanță: Judecătoria Centru, mun.Chișinău (jud.E. Palanciuc)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. V. Pruteanu, A. Gavrilița, L.Popova)

DECIZIE

16 noiembrie 2016 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței Tatiana Vieru

Judecători: Valentina Clevadî

Tamara Chișca-Doneva

Dumitru Mardari

Oleg Sternioală

examinând recursul declarat de Societatea pe Acțiuni „Termocom”, în

procedura falimentului, împotriva deciziei din 15 iunie 2016 a Curții de Apel

Chișinău,

adoptată în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea

pe Acțiuni „Termocom”, în procedura falimentului, împotriva Consiliului municipal

Chișinău, Primăriei mun. Chișinău cu privire la repararea prejudiciului și încasarea

cheltuielilor de judecată,

c o n s t a t ă:

La data de 13 ianuarie 2009, SA „Termocom” a depus cerere de chemare în

judecată instanței de judecată împotriva Consiliului municipal Chișinău, Primăriei

mun. Chișinău solicitând inițial încasarea prejudiciului ratat în mărime de

234144719 lei.

În motivarea acțiunii, reclamantul a invocat că la data de 25 ianuarie 2007 prin

decizia Consiliului municipal Chișinău nr. 64/2 a fost aprobat tariful la energia

termică de 540,82 lei pentru l Gcal.

La data de 19 februarie 2007 a finalizat procedura de întocmire a raportului

financiar pentru anul 2006 și a fost înregistrat la Direcția generală pentru statistică

mun. Chișinău la aceeași dată. Ca rezultat, în perioada 01 ianuarie 2006-01 ianuarie

2007, din motiv că tariful stabilit nu acoperea cheltuielile reale de producere și

distribuire a energiei termice, a suportat pierderi financiare în mărime de 104053600

lei. Acestea nu au fost reflectate în tariful de 540,82 lei pentru 1 Gcal, deoarece la

data stabilirii tarifului conform deciziei Consiliului municipal Chișinău, nu erau

cunoscute rezultatele financiare ale SA „Termocom” pentru anul 2006.

La data de 14 februarie 2007, Agenția Națională pentru Reglementare în

Energetică a adoptat hotărârea nr.240 privind tarifele la producerea energiei

electrice, energiei termice și de livrare a energiei termice consumatorilor finali.

Conform acestei hotărâri s-a stabilit că tarifele- plafon la energia termică lei/Gcal

(fară TVA), pentru procurare de la SA „CET-1” va fi de 322, 92 lei/Gcal, iar de la

1

SA „CET-2” – 241,1 lei/Gcal.

Prin hotărârea nr. 276 din 18 ianuarie 2008 a Agenției Naționale pentru

Reglementare în Energetică s-au majorat până la 390, 37 lei/Gcal de la SA „CET-1”

și 289, 27 lei/Gcal de la SA „CET-2”.

Prin hotărârea nr. 299 din 30 iulie 2008 a Agenției Naționale pentru

Reglementare în Energetică tarifele s-au majorat până la suma de 512, 02 lei/Gcal

de la SA „CET-1” și până la suma de 410,44 lei/Gcal de la SA „CET-2”.

Prin hotărârea nr.239 din 14 februarie 2007 privind tarifele la gazele naturale,

Consiliul de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică

a stabilit că SA „Termocom” va procura de la SA „Moldovagaz” gazele naturale la

tariful de 2267 lei pentru 1000 m3.

Prin hotărârea nr. 275 din 18 ianuarie 2008 a Agenției Naționale pentru

Reglementare în Energetică, tarifele la gazele naturale au fost majorate până la suma

de 2517 lei pentru 1000 m3.

Prin hotărârea nr. 298 din 30 iulie 2008 a Agenției Naționale pentru

Reglementare în Energetică, tarifele la gazele naturale au fost majorate până la 3232

lei pentru 1000 m3..

Prin hotărârea nr. 254 din 31 iulie 2007 a Agenției Naționale pentru

Reglementare în Energetică, tariful la energia electrică a fost majorat până la 96

bani/kWh, iar prin hotărârea nr. 277 din 18 ianuarie 2008 - până la 98 bani/kWh și

prin hotărârea nr. 300 din 30 iulie 2008 a Agenției Naționale pentru Reglementare

în Energetică- până la 110 bani/kWh.

Menționează că, prin Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistență

medicală pe anul 2007 nr.408 din 21 decembrie 2006, prima de asigurare obligatorie

de asistență medicală calculată în procente la salariu și la alte recompense pentru

categoriile de plătitori prevăzute de Legea cu privire la mărimea, modul și termenele

de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală se stabilește în

mărime de 5%, dintre care 2,5% sunt achitate obligator de angajator.

Susține că, cumularea acestor factori economici, adică pierderile pentru anul

2006 și majorarea costului de procurare a energiei termice pentru SA „Termocom”,

au condiționat necesitatea înaintării la data de 27 noiembrie 2007 către Primăria

mun.Chișinău și Consiliul municipal Chișinău, cu numărul de înregistrare nr.05-

112/8559, a proiectului deciziei privind ajustarea tarifului la energia termică pentru

anul 2008. Însă, proiectul a fost ignorat de către pârâți, motiv pentru care s-au adresat

în instanța de judecată cu acțiune privind obligarea emiterii actului administrativ

privind ajustarea tarifului la energia termică.

Prin hotărârea nr.3-1408/08 din 21 martie 2008 a Curții de Apel Chișinău,

definitivă și irevocabilă, a fost admisă acțiunea depusă de SA „Termocom”.

Declară că, la data de 30 aprilie 2008 documentul executoriu a fost înaintat

spre executare Oficiului de Executare Centru, însă, până la data depunerii acțiunii

nu a fost executat.

Remarcă că, prețurile și tarifele la componentele prețului de cost al energiei

termice au crescut considerabil atât pe parcursul anului 2007, cât și pe parcursul

anului 2008.

La data de 27 noiembrie 2007 a depus cererea nr.79/6832 către Consiliul

municipal Chișinău, prin care a solicitat să fie aprobate modificări la tariful existent

2

prin majorare până la suma de 715, 80 lei pentru 1 Gcal.

Susține că, inacțiunile pârâților, conform bilanțurilor contabile pentru 11 luni

ale anului 2008, au cauzat pierderi în procesul activității de producere în mărime de

105441187 lei.

Indică că, la aceste pierderi urmează a fi adăugată rentabilitatea investițiilor

în mărime de 13745546 lei și profitul întreprinderii în mărime de 10904386 lei.

Prin decizia nr. 10/1 din 04 decembrie 2007, în lipsa unui temei juridic și

economic, Primăria mun. Chișinău a micșorat tariful de livrare a energiei termice de

la 540, 28 lei până la 233 lei per Gcal, care a fost anulată prin hotărîre judecătorească.

Prin decizia nr. 6/1 din 14 aprilie 2008, Primăria mun.Chișinău și Consiliul

municipal Chișinău, în lipsa unui temei juridic, a aplicat cu efect retroactiv tariful

456 lei per Gcal de la 04 decembrie 2007, decizie care de asemenea a fost anulată

prin hotărîrea instanței de judecată.

La data de 23 martie 2009, SA „Termocom” a depus cerere de concretizare a

cerințelor, prin majorarea cuantumului pretențiilor de la suma de 234144719 lei la

suma de 273966236 lei.

La data de 06 octombrie 2014, SA „Termocom” a depus cerere de concretizare

a cerințelor, prin majorarea cuantumului pretențiilor de la suma de 277503, 01 mii

lei la suma de 377503,01 mii lei.

Prin hotărârea din 22 decembrie 2015 a judecătoriei Centru mun. Chișinău s-

a respins cererea de chemare în judecată depusă de SA „Termocom” împotriva

Consiliului municipal Chișinău, Primăriei mun. Chișinău cu privire la repararea

prejudiciului în mărime de 377503, 01 mii lei și încasarea cheltuielilor de judecată

în mărime de 80000 lei; s-a încasat de la SA „Termocom”, în procedura falimentului,

taxa de stat în beneficiul statului în mărime de 50000 lei.

Prin decizia din 15 iunie 2016 a Curții de Apel Chișinău s-a respins cererea

de apel depusă de SA „Termocom” și s-a menținut hotărârea din 22 decembrie 2015

a judecătoriei Centru mun. Chișinău.

La data de 14 septembrie 2016, SA „Termocom”, în procedura falimentului,

prin intermediul lichidatorului Cristina Burzacovschi, a declarat recurs împotriva

deciziei din 15 iunie 2016 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea acesteia, cu

remiterea pricinii la rejudecare în instanța de apel.

În susținerea recursului s-a invocat că instanțele ierarhic inferioare nu au

aplicat legea care trebuia aplicată, aplicând o altă lege și au interpretat în mod eronat

legea.

Susține recurentul că, a fost încălcat dreptul la un proces echitabil în sensul

art. 6 CEDO în coroborare art.art.4, 20, 54 al Constituției Republicii Moldova și art.

art. 12 alin.(1), 25, 26 Cod de procedură civilă.

Indică că, soluțiile instanțelor ierarhic inferioare diferă de la o instanță la altă.

În acest sens, indică că instanța de fond a invocat prevederile art. 1398 Cod civil și

insistă asupra condițiilor răspunderii delictuale, însă, instanța de apel invocă

prevederile art. 1404 alin.(5) Cod civil, precum că autoritatea publică nu răspunde

pentru prejudiciul cauzat prin adoptarea unui act normativ sau omisiunea de a-l

adopta, sau prin omisiunea de a pune în aplicare o lege.

Remarcă că, viciile fundamentale care afectează hotărârea contestată se

rezumă la încălcarea garanțiilor inerente dreptului la un proces echitabil, garantat

3

de art. 6 §1 CEDO, iar Convenția nu garantează drepturi teoretice și iluzorii, ci

drepturi concrete și efective (Airey c. Irlandei, § 24). Garanțiile procedurale în sensul

art. 6 §1 CEDO presupun că părțile la proces au dreptul să prezinte orice observații

pe care le consideră relevante pentru cauză, care este efectiv doar în cazul în care

cererile și observațiile părților sunt într-adevăr „ascultate”, adică examinate de către

instanța sesizată. Iar, instanța trebuie să efectueze o examinare efectivă a

mijloacelor, argumentelor și probelor prezentate de părți (Kraska c. Elveției, §30,

Perez c. Franței, §80). O interpretare restrictivă a garanțiilor oferite de art. 6 §1

CEDO nu este justificată (Mariera de Azevedo c. Portugaliei, §66). Pentru a asigura

exercitarea efectivă a drepturilor garantate de art.6 CEDO, autoritățile judiciare

trebuie să dovedească „diligență”.

Menționează că, viciile admise de prima instanță nu pot fi corectate decât în

cazul în care decizia contestată este supusă controlului de către un organism judiciar

cu jurisdicție deplină și care oferă el însuși garanțiile impuse de art. 6 §1 CEDO.

În contextul legislației naționale și anume art. art. 20, 54 al Constituției

Republicii Moldova, art. art. 373 alin.(2), 383 alin.(1), 25 Cod de procedură civilă,

orice persoană are dreptul de acces la justiție, cu respectarea drepturilor și

obligațiilor prevăzute de lege, iar, în limitele apelului, instanța de apel verifică

circumstanțele și raporturile juridice stabilite în hotărîrea primei instanțe, precum și

cele care nu au fost stabilite, dar care au importanță pentru soluționarea pricinii,

apreciază probele din dosar cele prezentate suplimentar în instanța de apel de către

participanții la proces, verifică probele din dosar și cele prezentate suplimentar și le

cercetează direct și nemijlocit, adică cu respectarea principiului nemijlocității și

oralității în dezbaterile judiciare. Însă, contrar celor enunțate, instanța de apel nu a

cercetat și nici nu a „verificat” probele din dosar, ceea ce se confirmă prin

înregistrările audio a ședinței de judecată și conținutul procesului verbal.

Consideră că, excluderea unei etape importante din faza dezbaterilor judiciare

în față instanței de apel a generat consecințe grave - vătămări procedurale ce

echivalează cu vicii fundamentale. Or, instanța de apel a omis și etapa subsecventă,

cea a „aprecierii probelor”, care în conformitate cu art. 130 alin. (1) Cod de

procedură civilă, este bazată pe cercetarea multiaspectuală, completă, nepărtinitoare

și nemijlocită a tuturor probelor din dosar în ansamblu și interconexiunea lor. Iar, o

dovadă a ignorării garanțiilor procedurale inerente dreptului la un proces echitabil

servește și conținutul deciziei instanței de apel, instanța neindicând în actul

judecătoresc nici un mijloc de probă. Respectiv, hotărârea a fost adoptată fără

aprecierea probelor. Omisiunea instanței de apel de a cerceta și a aprecia probele nu

poate fi acoperită printr-o concluzie de ordin general, precum că au fost însușite

concluziile primei instanțe.

Relevă că, în esență, instanța de apel s-a distanțat de concluziile din hotărârea

contestată, încercând să-și motiveze soluția, în măsură determinantă, prin aplicarea

dispozițiilor art. 1404 alin. (5) Cod civil, pe când prima instanță s-a bazat în măsură

determinantă pe dispozițiile art. 1398 Cod civil.

Indică că, instanța de apel, evaluând cazul prin prisma întregii proceduri

(Elsholz с. Germaniei, § 66) și luând în considerare că instanța națională nu a

„examinat efectiv” probele prezentate (Van de Hurk c. Țările de Jos, § 59), aceasta

reprezintă o violare a art. 6 § 1 CEDO.

4

Sub alt aspect, notează că garanțiile implicite ale art. 6 § 1 CEDO includ și

obligația de a motiva hotărârile judecătorești, iar o decizie motivată permite părților

să demonstreze că cauza lor a fost audiată în mod real.

Susține că, întinderea obligației privind motivarea poate varia în funcție de

natura deciziei, iar atunci când un motiv/argument invocat de o parte este decisiv

pentru rezultatul procedurii, impune un răspuns specific și explicit (Ruiz Torija c.

Spaniei, § 30; Hiro Balani c. Spaniei, § 28). Astfel, trebuie examinate argumentele

principale (Buzescu c. României, §67; Donandze c. Georgiei, §35). Motivele care

vizează respectarea drepturilor și libertăților garantate de CEDO, trebuie să fie

examinate de către instanțele naționale cu rigoare și grijă deosebită (Wagner с.

Luxemburgului, § 96).

Iar instanța de apel, respingând un apel, poate, în principiu, să se limiteze la

a-și însuși motivele hotărârii instanței de grad inferior (Garcia Ruiz c. Spaniei, §26).

Cu toate acestea, noțiunea de proces echitabil impune ca o instanță internă care și-a

motivat decizia pe scurt, fie pe însușirea motivelor furnizate o instanță de grad

inferior sau altfel, să fi examinat totuși în mod real chestiunile esențiale supuse

atenției sale și să nu să fi mulțumit să confirme pur și simplu concluziile unei instanțe

de grad inferior (Helle c. Finlandei, § 60).

Opinează că, contrar jurisprudenței CEDO și art. 390 alin.(1) lit. e) Cod de

procedură civilă, decizia instanței de apel nu corespunde exigențelor de motivare,

care denotă încălcarea dreptului la un proces echitabil.

Precizează că, instanța de apel și-a justificat soluția prin invocarea

dispozițiilor art. 1404 alin.(5) Cod civil și nu a demonstrat pertinența normei juridice

circumstanțelor cauzei. Motivarea se impune datorită argumentului invocat de SA

„Termocom” precum că prejudiciul suportat se datorează în exclusivitate acțiunilor

și actelor recunoscute ca fiind ilegale prin hotărâri judecătorești irevocabile.

Opinează recurentul că, norma aceasta nu guvernează raportul juridic între

părți, instanța aplicând la soluționarea litigiului o normă de drept care nu putea fi

aplicată. Deși avea obligația, instanța nu a aplicat dispozițiile art. 1404 alin. (1) Cod

civil în coroborare cu art. 12 Cod civil. Astfel, aplicarea dispozițiilor legale

respective, la soluționarea litigiului, se impunea datorită argumentului de bază

invocat precum că prejudiciile suportate se datorează în exclusivitate acțiunilor și

actelor recunoscute ca fiind ilegale prin hotărâri judecătorești irevocabile.

Consideră că, instanța de apel nu a dat un răspuns explicit (Ruiz Torija c.

Spaniei, § 30) în raport cu argumentele invocate, aflându-se în imposibilitate de a

înțelege de ce instanța nu a aplicat dispozițiile legale care trebuiau aplicate și, în

același timp, de ce a aplicat norma de drept care nu putea fi aplicată. Respectiv,

recurentul nu are posibilitatea de a face uz efectiv de dreptul de atac (Hirvisaari c.

Finlandei).

Indică că, instanța de apel nu a cercetat, nu a supus aprecierii și nu și-a motivat

hotărârea în raport cu argumentul de bază precum că acțiunile și actele pârâtului,

care au dus la cauzarea prejudiciului, au fost recunoscute ca fiind ilegale prin hotărâri

judecătorești irevocabile nr. 3-1403/08 din 21 martie 2008 și nr. 3-978/08 din 31

ianuarie 2008, prin care s-a constatat caracterul ilegal al acțiunilor și actelor

administrative ale pârâtului la stabilirea unui tarif diminuat și în consecință la

5

cauzarea prejudiciilor, care au fost anexate la dosar fără a fi supuse cercetării și

aprecierii.

Declară recurentul că, instanța de apel nu și-a motivat decizia în raport cu

argumentul expus în cererea de apel, fondat pe decizia Curții Supreme de Justiție nr.

3r- 571/08 din 16 aprilie 2008, anexată la dosar, dar care nu a fost cercetată și nici

supusă aprecierii, conform căreia s-a constatat că „decizia contestată a fost emisă ...

contrar prevederilor art. art. 4, 38, 45, 46 al Legii nr. 317 din 18.07.2003 (...) și pct.

4.3.5 al Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr. 618 din 5 octombrie 1993”.

Aceeași instanță a constatat că actul administrativ - „decizia contestată” a fost emisă

contrar prevederilor legale și a procedurii stabilite.

Precizează că, se solicită compensarea prejudiciilor cauzate prin decizia/actul

administrativ, recunoscut ca fiind ilegal printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă;

însă instanța de apel nu și-a motivat decizia în raport cu argumentul expus în cererea

de apel fondat pe hotărârea irevocabilă a Curții de Apel Chișinău nr. 3-2519/08 din

11 iulie 2008, anexată la dosar, dar care nu a fost cercetată și nici supusă aprecierii.

În această hotărâre s-a indicat că: „Raportând circumstanțele cauzei la normele de

drept enunțate, instanța de judecată reiterează că Decizia nr. 6/1 din 14 aprilie 2008

(...), este neîntemeiată și ilegală, fiind emisă fără respectarea procedurii stabilite”.

La fel, nu a fost examinat argumentul din cererea de apel fondat pe Raportul de

expertiză nr. 1376 din 01 august 2014 și nici nu a fost indicat în decizie.

Susține că, în cazul în care instanța de apel ar fi cercetat probele din dosar și

ar fi încercat să-și motiveze decizia în raport cu argumentele invocate, instanța de

apel nu ar avut temei de a constata, contrar hotărârilor judecătorești irevocabile,

precum că, acțiunile și actele administrative ale pârâtului, cauzatoare de prejudicii,

sunt legale. Or, asemenea concluzii, în mod evident, contravin principiului autorității

lucrului judecat și al securității raporturilor juridice instituite prin hotărâri

judecătorești irevocabile. Concomitent, dacă ar fi cercetat și apreciat probele, dacă

ar fi încercat să-și motiveze soluția în modul corespunzător, instanța de apel ar fi

perceput necesitatea aplicării art. 18 al Legii contenciosului administrativ, conform

căruia termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care

persoana în cauză a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. Astfel, în

opinia sa, nu ar fi aplicat la soluționarea litigiului o normă juridică inaplicabilă - art.

1404 alin. (5) Cod civil.

Consideră că, argumentele privind respingerea pretențiilor din acțiune sunt

contradictorii, deoarece nu este clar dacă pretențiile au fost respinse datorită aplicării

dispozițiilor art. 1398 Cod civil, după cum a stabilit prima instanță sau datorită

aplicării art. 1404 alin. (5) Cod civil, după cum a stabilit instanța de apel.

Reiterează recurentul că, pretențiile privind compensarea prejudiciilor au la

bază hotărîri judecătorești irevocabile, iar valoarea prejudiciilor a fost confirmată

suplimentar prin Raportul de expertiză menționat supra. Astfel, exigențele privind

interpretarea și aplicarea dreptului intern era obligatorie de respectat de către instanța

de fond pentru a exclude aplicarea arbitrară sau eronată a normelor de drept (Burac

c. Muntenegrului, §32-34) și, în final, să dea un răspuns specific și explicit în raport

cu argumentele reclamantului (Ruiz Torija c. Spaniei, §30; Hiro Balani c. Spaniei,

judecătorești irevocabile.

6

În conformitate cu art. 434 alin.(1) Cod de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Decizia Curții de Apel Chișinău a fost adoptată la 15 iunie 2016, iar SA

„Termocom”, în procedura falimentului, a declarat recurs la data de 14 septembrie

2016.

Materialele pricinii atestă că decizia contestată a fost expediată părților la data

de 15 iulie 2016, conform scrisorii de însoțire (Vol.II, f.d.171), însă, date despre

recepționarea acesteia lipsesc.

Astfel, instanța de recurs consideră că recursul declarat la data de 14

septembrie 2016 de SA „Termocom”, în procedura falimentului, împotriva deciziei

din 15 iunie 2016 a Curții de Apel Chișinău, este în termen.

În conformitate cu art. 441 Cod de procedură civilă, în cazul în care recursul

este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului.

Prin încheierea din 02 noiembrie 2016 a Curții Supreme de Justiție completul

din 3 judecători a considerat recursul admisibil și a decis examinarea acestuia în fond

de un complet din 5 judecători.

În conformitate cu art. 442 alin. (1) Cod de procedură civilă, judecând recursul

declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate în

recurs și în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărîrii atacate, fără

a administra noi dovezi.

În conformitate cu art. 444 Cod de procedură civilă, recursul se examinează

fără înștiințarea participanților la proces.

Verificând legalitatea actului de dispoziție contestat, prin prisma argumentelor

invocate și a materialelor din dosar, coroborat cu normele de drept material și

procedural aplicabile la soluționarea speței date, Colegiul civil, comercial și de

contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție va admite recursul

declarat de SA „Termocom”, în procedura falimentului și va casa decizia instanței

de apel, cu remiterea pricinii la rejudecare, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) Cod de procedură civilă, instanța,

după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia

instanței de apel și să trimită pricina spre rejudecare în instanța de apel în toate

cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

În conformitate cu art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, săvârșirea altor

încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar

în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită

a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de

către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au

dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 118 alin. (1), (3) Cod de procedură civilă, fiecare parte

trebuie să dovedească circumstanțele pe care le invocă drept temei al pretențiilor și

obiecțiilor sale dacă legea nu dispune altfel. Circumstanțele care au importanță

pentru soluționarea justă a pricinii sunt determinate definitiv de instanța

judecătorească pornind de la pretențiile și obiecțiile părților și ale altor participanți

la proces, precum și de la normele de drept material și procedural ce urmează a fi

aplicate.

7

În conformitate cu art. 130 alin. (2), (3), (4) Cod de procedură civilă, nici un fel

de probe nu au pentru instanța judecătorească o forță probantă prestabilită fără

aprecierea lor. Fiecare probă se apreciază de instanță privitor la pertinența,

admisibilitatea, veridicitatea ei, iar toate probele în ansamblu, privitor la legătura lor

reciprocă și suficiența pentru soluționarea pricinii. Ca rezultat al aprecierii probelor,

instanța judecătorească este obligată să reflecte în hotărâre motivele concluziilor sale

privind admiterea unor probe și respingerea altor probe, precum și argumentarea

preferinței unor probe față de altele.

În conformitate cu art. 239 Cod de procedură civilă, hotărârea judecătorească

trebuie să fie legală și întemeiată. Instanța își întemeiază hotărârea numai pe

circumstanțele constatate nemijlocit de instanță și pe probele cercetate în ședința de

judecată.

În conformitate cu art. 241 alin.(5), (6) Cod de procedură civilă, în motivare se

indică: circumstanțele pricinii, constatate de instanță, probele pe care se întemeiază

concluziile ei privitoare la aceste circumstanțe, argumentele invocate de instanță la

respingerea unor probe, legile de care s-a călăuzit instanța. Dispozitivul cuprinde

concluzia instanței judecătorești privind admiterea sau respingerea integrală sau

parțială a acțiunii, repartizarea cheltuielilor de judecată, calea și termenul de atac al

hotărârii.

În conformitate cu art. 373 alin. (1)-(4) Cod de procedură civilă, instanța de

apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referințelor și obiecțiilor înaintate,

legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în ceea ce privește constatarea

circumstanțelor de fapt și aplicarea legii în primă instanță. În limitele apelului,

instanța de apel verifică circumstanțele și raporturile juridice stabilite în hotărârea

primei instanțe, precum și cele care nu au fost stabilite, dar care au importanță pentru

soluționarea pricinii, apreciază probele din dosar și cele prezentate suplimentar în

instanță de apel de către participanții la proces. În cazul în care motivarea apelului

nu cuprinde argumente sau dovezi noi, instanța de apel se pronunță în fond, numai

în temeiul celor invocate în primă instanță. Instanța de apel nu este legată de

motivele apelului privind legalitatea hotărârii primei instanțe, ci este obligată să

verifice legalitatea hotărârii în întregul ei.

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții

Supreme de Justiție consideră că decizia instanței de apel a fost adoptată arbitrar,

fără o apreciere a argumentelor și probelor invocate de apelantul SA „Termocom”,

iar faptul dat indică incontestabil la încălcarea de către instanța de apel a normelor

de drept procedural, precum și la examinarea superficială și evazivă atât a apelului,

cât și a pricinii dedusă judecării, fără a fi verificată, în condițiile legii, legalitatea

hotărârii contestate.

Or, în contextul prevederilor art. 373 Cod de procedură civilă enunțate supra,

instanța de apel era obligată în limitele apelului să verifice circumstanțele și

raporturile juridice stabilite în hotărârea primei instanțe, precum și cele care nu au

fost stabilite, dar care au importanță pentru soluționarea pricinii, să apreciaze probele

din dosar și cele prezentate suplimentar în instanță de apel de către participanții la

proces.

Astfel, Colegiul notează că la data de 13 ianuarie 2009, SA „Termocom” s-a

adresat cu cerere de chemare de judecată împotriva împotriva Consiliului municipal

8

Chișinău, Primăriei mun. Chișinău solicitând inițial încasarea prejudiciului ratat în

mărime de 234144719 lei (Vol.I, f.d. 2-6).

Iar, la data de 23 martie 2009, SA „Termocom” a depus cerere de concretizare

a cerințelor, prin majorarea cuantumului pretențiilor de la suma de 234144719 lei la

suma de 273966236 lei (Vol.I, f.d.110-111).

Ulterior, la data de 06 octombrie 2014, SA „Termocom” a depus cerere de

concretizare a cerințelor, prin majorarea cuantumului pretențiilor de la suma de

277503, 01 mii lei la suma de 377503,01 mii lei (Vol. II, f.d.3-4).

Prin hotărârea din 22 decembrie 2015 a judecătoriei Centru mun. Chișinău s-

a respins cererea de chemare în judecată depusă de SA „Termocom” împotriva

Consiliului municipal Chișinău, Primăriei mun. Chișinău cu privire la repararea

prejudiciului în mărime de 377503, 01 lei și încasarea cheltuielilor de judecată în

mărime de 80000 lei; s-a încasat de la SA „Termocom”, în procedura falimentului,

în beneficiul statului în mărime de 50000 lei (Vol. II, f.d.123, 127-136).

Prin decizia din 15 iunie 2016 a Curții de Apel Chișinău s-a respins cererea

de apel depusă de SA „Termocom” și s-a menținut hotărârea din 22 decembrie 2015

a judecătoriei Centru mun. Chișinău (Vol. II, f.d.166-170).

În contextul dat, Colegiul reiterează că instanța de apel verificând legalitatea și

temeinicia hotărârii instanței de fond s-a limitat la constatarea precum că este

întemeiată concluzia primei instanțe referitor la faptul că SA „Termocom” nu a

prezentat în pricină probe obiective, veridice, pertinente și admisibile, care să

confirme existența venitului ratat, prejudiciul cauzat ca urmare a neobținerii

beneficiului prin încălcarea dreptului, cauza apariției prejudiciului pretins, vinovăția

pârâților în prejudiciul cauzat, alte probe care ar justifica pretențiile înaintate.

Concomitent, instanța de apel a opinat că hotărârile judecătorești irevocabile,

invocate de SA „Termocom” în susținerea poziției sale, prin care s-ar fi constatat că

Consiliul municipal Chișinău a acționat ilegal în raport cu SA „Termocom” prin

deciziile adoptate nr. 10/1 din 04 decembrie 2007 și nr. 6/1 din 14 aprilie 2008,

precum și refuzul de a emite actul administrativ privind ajustarea tarifului la energie

termică, nu pot fi reținute drept temei pentru admiterea acțiunii.

La acest capitol, Colegiul apreciază ca fiind relevante argumentele recurentului

precum că în decizia contestată instanța de apel nu a supus aprecierii argumentele

invocate în cererea de apel în raport cu probele prezentate.

În acest sens, Colegiul reliefă că atât în susținerea pretențiilor înaintate, cât și

în cererea de apel, recurentul SA „Termocom”, în procedura falimentului, a invocat

ca probe hotărârea judecătorească nr. 3-2519/08 din 11 iulie 2008 a Curții de Apel

Chișinău prin care s-a anulat decizia nr. 6/1 din 14 aprilie 2008 a Consiliului

municipal Chișinău „Cu privire la aprobarea tarifului pentru energia termică livrată

de SA „Termocom” ca ilegală și decizia din nr. 3r-571/08 din 15 aprilie 2008 a Curții

Supreme de Justiție prin care respins recursul declarat de Consiliul municipal

Chișinău și s-a menținut hotărârea din 31 ianuarie 2008 a Curții de Apel Chișinău.

Tot aici, este de menționat că prin hotărârea din 31 ianuarie 2008 a Curții de

Apel Chișinău a fost anulată decizia nr. 10/1 din 04 decembrie 2007 a Consiliului

municipal Chișinău, conform căreia a fost abrogată decizia nr. 64/2 din 25 ianuarie

2007 și s-a revenit la tariful de 233 lei pentru 1 (una) Gcal la energia termică

furnizată de SA „Termocom”.

9

Din decizia instanței de apel nu se disting careva ipoteze prin care să se ateste

că ar fi fost supuse aprecierii argumentele SA „Termocom”, invocate în cererea de

apel. Or, instanța de apel prin constatarea ca fiind întemeiată concluzia primei

instanțe referitor la faptul că SA „Termocom” nu a prezentat în pricină probe

obiective, veridice, pertinente și admisibile, care să confirme existența venitului

ratat, prejudiciul cauzat, nu a motivat de ce nu pot fi reținute hotărârile judecătorești

invocate ca probe în susținerea poziției sale.

Or, recurentul a invocat faptul acționării ilegale a Consiliului municipal

Chișinău în raport cu SA „Termocom” prin prisma prevederilor art. 123 alin.(2) Cod

de procedură civilă, conform cărora faptele stabilite printr-o hotărîre judecătorească

irevocabilă într-o pricină civilă soluționată anterior în instanță de drept comun sau

în instanță specializată sunt obligatorii pentru instanța care judecă pricina și nu se

cer a fi dovedite din nou și nici nu pot fi contestate la judecarea unei alte pricini

civile la care participă aceleași persoane.

În speță, Colegiul reliefă că din textul deciziei instanței de apel nu se

profilează că înscrisurile prezentate cu calitate de probe de către SA „Termocom” în

susținerea poziției sale, ar fi fost supuse aprecierii sub aspectul pertinenței și

concludenței, rezultând din prevederile art. art. 121, 122, 130 Cod de procedură

civilă.

Prin urmare, instanța de apel constantând lipsa probelor ce ar confirma

existența venitului ratat și al prejudiciului cauzat SA „Termocom”, era obligată de a

supune aprecierii și probele prezentate de SA „Termocom”, prin prisma prevederilor

art. 373 alin.(2) Cod de procedură civilă, reiterate supra.

Or, în cazul în care instanța de judecată se abține de a da un răspuns special și

explicit în cele mai importante întrebări, fără a acorda părții care a formulat-o

posibilitatea de a ști dacă acest mijloc de apărare a fost neglijat sau respins, acest

fapt se va considera o încălcare a art. 6§1 din CEDO (cauza Hiro Balani vs. Spania,

1994).

CEDO reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze

hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru

fiecare argument (Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61,

seria A nr. 288). Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților,

dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii

și, prin urmare, trebuie apreciată în baza circumstanțelor cauzei (Hiro Balani

împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27).

La caz, înscrisurile prezentate de recurent stau la baza argumentelor acestuia

întru confirmarea poziției sale precum că prejudiciile cauzate ar fi în rezultatul

emiterii deciziilor Consiliului municipal Chișinău, anulate prin acte judecătorești

irevocabile prin care s-ar fi constatat caracterul ilegal al acțiunilor pârâtului, al

actului contestat și respectiv că decizia ar fi fost emisă contrar prevederilor legale,

ceea ce denotă că acest argument necesita un răspuns concret și cert.

În conformitate cu art. 27 alin.(1) Cod de procedură civilă, disponibilitatea în

drepturi se afirmă în posibilitatea participanților la proces, în primul rând a părților,

de a dispune liber de dreptul subiectiv material sau de interesul legitim supus

judecății, precum și de a dispune de drepturile procedurale, de a alege modalitatea

și mijloacele procedurale de apărare.

10

De asemenea, Colegiul notează că instanța de apel nu a supus aprecierii

argumentul recurentului vis-a-vis de raportul de expertiză nr. 1376 din 01 august

2014, efectuat la cererea SA „Termocom”, prin care s-a solicitat stabilirea

prejudiciului suportat de SA „Termocom” și a venitului ratat, dispus prin încheierea

instanței de judecată din 21 octombrie 2013.

Astfel, instanța de apel urma a supune aprecierii prin prisma argumentului

apelantului/recurentului SA „Termocom” constatarea instanței de fond precum că

raportul de expertiză nu poate servi ca temei pentru admiterea acțiunii deoarece nu

s-ar fi constatat legătura cauzală între acțiunile/inacțiunile pârâților cu prejudiciul

cauzat reclamantului, în condițiile când se insistă asupra raportului de expertiză nr.

1376 din 01 august 2014 de a fi reținut ca probă întru confirmarea prejudiciilor

cauzate.

Or, în conformitate cu art. 117 alin. (2) Cod de procedură civilă, în calitate de

probe în pricini civile se admit elementele de fapt constatate din explicațiile părților

și ale altor persoane interesate în soluționarea pricinii, din depozițiile martorilor, din

înscrisuri, probe materiale, înregistrări audio-video, din concluziile experților.

Tot aici, este de menționat că în cadrul soluționării pricinii probele din dosar se

cercetează doar în ansamblul și în interconexiunea acestora, or, instanța de judecată

este obligată să reflecte în hotărâre motivele concluziilor sale privind admiterea unor

probe și respingerea altor probe, precum și argumentarea preferinței unor probe față

de altele.

Mai mult, în conformitate art. 390 alin. (1) lit. e), f) Cod de procedură civilă,

decizia instanței de apel trebuie să conțină motivele concluziilor instanței de apel și

referirea la legea guvernantă și concluziile instanței de apel în urma examinării

apelului.

Astfel, din textul deciziei contestate nu se distinge faptul că instanța de apel

ar fi dat un răspuns explicit în raport cu argumentele invocate în cererea de apel, iar

apelantul a fost pus în imposibilitatea de a cunoaște de ce nu s-au reținut argumentele

sale și nu s-au aplicat dispozițiile legale, care, în opinia sa, urmau a fi aplicate.

La acest capitol, Colegiul menționează și argumentul recurentului referitor la

faptul că instanța de apel, mențînând hotărârea primei instanțe, și-a motivat soluția

pe prevederile art. 1404 alin.(5) Cod civil, pe când instanța de fond s-a axat pe

prevederile art. 1398 Cod civil.

În speță, motivarea ambiguă a deciziei în acest sens, creează incertitudini

pentru recurent în partea respingerii pretențiilor rezultând din normele de drept

material diferite aplicate de instanțele ierarhic inferioare, în condițiile când în opinia

acestuia argumentele privind respingerea pretențiilor sunt contradictorii.

Concomitent, instanța de apel aplicând o normă de drept material ca fiind

relevantă speței, era obligată a motiva necesitatea aplicării acesteia în raport cu

circumstanțele pricinii.

În acest sens, Colegiul reține că la rejudecarea pricinii urmează a fi verificat

și acest aspect prin prisma argumentelor recurentului, în condițiile când recurentul

SA „Termocom” insistă pe faptul că la caz urmau a fi aplicate prevederile art. 1404

alin.(1) Cod civil în coroborare cu prevederile art. 12 Cod civil, deoarece

reclamantul invocă că prejudiciile suportate se datorează în exclusivitate acțiunilor

și actelor administrative recunoscute ilegale prin hotărâri judecătorești.

11

Or, conform art. 12 Cod civil, actul, emis de o autoritate publică, ce încalcă

drepturile și interesele civile ocrotite de lege ale unei persoane fizice sau juridice va

fi declarat de către instanța de judecată nul din momentul adoptării lui. În cazurile

recunoașterii de către instanța de judecată a actului, prevăzut la alin.(1), ca fiind nul,

dreptul încălcat este pasibil de restabilire sau apărare prin alte metode prevăzute de

prezentul cod și de alte legi.

Conform art. 1404 alin.(1) Cod civil, prejudiciul cauzat printr-un act

administrativ ilegal sau nesoluționarea în termen legal a unei cereri de către o

autoritate publică sau de către o persoană cu funcție de răspundere din cadrul ei se

repară integral de autoritatea publică. Persoana cu funcție de răspundere va răspunde

solidar în cazul intenției sau culpei grave. (2) Persoanele fizice au dreptul să ceară

repararea prejudiciului moral cauzat prin acțiunile indicate la alin.(1). (3) Obligația

de reparare a prejudiciului nu se naște în măsura în care cel prejudiciat a omis, cu

intenție ori din culpă gravă, să înlăture prejudiciul prin mijloace legale.(4) În cazul

în care o autoritate publică are o obligație impusă de un act adoptat în scopul

protecției contra riscului de producere a unui anumit fel de prejudiciu, ea răspunde

pentru prejudiciul de acest fel cauzat sau nepreîntîmpinat prin neexecutarea

obligației, cu excepția cazului cînd autoritatea publică demonstrează că a dat dovadă

de diligență rezonabilă în executarea obligației.(5) Autoritatea publică nu răspunde

pentru prejudiciul cauzat prin adoptarea unui act normativ sau omisiunea de a-l

adopta, sau prin omisiunea de a pune în aplicare o lege.

Respectiv, la rejudecarea pricinii instanța de apel urmează a verifica sub

aspectul preeminenței unei norme de drept material în defavoarea alteia, în condițiile

cînd normele vizează repararea prejudiciilor cauzate.

Colegiul, verificând conținutul deciziei contestate, în raport cu materialele

dosarului, argumentele invocate în recurs, conchide că instanța de apel, s-a referit în

mod declarativ la normele dreptului material pe care le-a considerat aplicabile speței,

fără să se expună asupra circumstanțelor concrete ale cauzei și probelor administrate

în cadrul judecării pricinii pe care se întemeiază concluziile privitoare la aceste

circumstanțe și fără a indica motivele pentru care argumentele invocate în cererea

de apel nu au fost reținute, mai mult, nu au fost supuse aprecierii.

Este de menționat că actul judecătoresc trebuie să corespundă tuturor normelor

de drept, să fie clar, înțeles de părțile implicate în litigiu și să răspundă în mod sigur

și expres la toate cererile și obiecțiile formulate de către părți. Mai mult, hotărârea

trebuie să se fondeze pe lege, dar trebuie să rezolve, într-o maniera certă, explicit

sau implicit, toate cererile invocate de părți, conform principiului nr. 6 al

Recomandării nr. 5 din 1984, adoptată la de Comitetul Miniștrilor al Consiliului

Europei, privind principiile de procedură civilă menite pentru ameliorarea

funcționării justiției, ceea ce în speță lipsește.

Or, în sensul principiului procesului echitabil, garantat de art. 6 CEDO,

motivarea hotărârilor este o garanție pentru părți că cererile lor au fost analizate cu

atenție și oferă posibilitatea exercitării controlului judiciar. Analiza pe care

judecătorul o face în legătură cu motivele de fapt și de drept care i-au format

convingerea, în sensul unei anumite soluții trebuie să fie clară și simplă, precisă,

concisă și fermă, să aibă putere de convingere. Nemotivarea hotărârii sau o motivare

necorespunzătoare vor atrage casarea ei. Din considerentele menționate, pornind de

12

la faptul că această eroare admisă la judecarea pricinii în instanțele ierarhic inferioare

nu poate fi corectată de instanța de recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite

recursul declarat de SA „Termocom”, în procedura falimentului și a casa integral

decizia instanței de apel, cu remiterea pricinii civile la rejudecare în instanța de apel,

în alt complet de judecată.

La rejudecarea pricinii, instanța de apel, pentru a concluziona sub aspectul

temeiniciei/netemeiniciei acțiunii, urmează să verifice cerințele prin prisma

argumentelor și probelor atât a părții reclamante, cât și a părții pârâte, rezultînd din

prevederile art. 130 alin. (1) Cod de procedură civilă, conform cărora instanța

judecătorească apreciază probele după intima ei convingere, bazată pe cercetarea

multiaspectuală, completă, nepărtinitoare și nemijlocită a tuturor probelor din dosar

în ansamblul și interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege, ca în consecință soluția

adoptată să fie certă și coerentă. Caracterul peremptoriu al concluziei instanței de

judecată, urmează a fi stabilit în coraport cu circumstanțele pricinii, probele

administrate și cercetate și normele de drept material aplicabile raportului litigios.

În conformitate cu prevederile art. 442, art. 444, art. 445 alin. (1) lit. c) și alin.

(3) Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție,

d e c i d e:

Se admite recursul declarat de Societatea pe Acțiuni „Termocom”, în procedura

falimentului.

Se casează decizia din 15 iunie 2016 a Curții de Apel Chișinău, adoptată în

pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea pe Acțiuni

„Termocom”, în procedura falimentului, împotriva Consiliului municipal Chișinău,

Primăriei mun. Chișinău cu privire la repararea prejudiciului și încasarea

cheltuielilor de judecată, cu remiterea pricinii la rejudecare în Curtea de Apel

Chișinău, în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac.

Președintele ședinței Tatiana Vieru

Judecători Valentina Clevadî

Tamara Chișca-Doneva

Dumitru Mardari

Oleg Sternioală

13