ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 12.11.2016

3r-270/16 — Contestarea actului administrativ

HOTĂRÂRE
12.11.2016
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
Contestarea actului administrativ
Temei legal
Temeiurile declarării recursului
RĂSFOIEȘTE: Curtea Supremă de Justiție · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
3r-270/16 — Contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 3r-270/16

Curtea de Apel Chișinău

Judecător: Veronica Negru

12 noiembrie 2016 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție

în componenta:

Președintele completului, judecător: Ala Cobăneanu

Judecătorii: Ion Druță, Nicolae Craiu

examinând recursul declarat de Arseni Vladimir,

în pricina civilă la contestația depusă de Arseni Vladimir împotriva Comisiei

Electorale Centrale cu privire la contestarea actului administrativ,

împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 19 octombrie 2016, prin care a

fost restituită contestația depusă de Arseni Vladimir,

c o n s t a t ă :

La data de 13 octombrie 2016, Arseni Vladimir a depus contestație împotriva

Comisiei Electorale Centrale, cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea contestației a indicat că, la data de 11 octombrie 2016 Comisia

Electorală Centrală a emis hotărârea nr. 374 cu privire la aprobarea modelului și

textului buletinului de vot pentru alegerea Președintelui Republicii Moldova.

Astfel, presupune că hotărârile Comisiei Electorale Centrale contravin Codului

electoral.

A mai indicat că, contestația a depus-o ținând cont de Legea contenciosului

administrativ, Constituția Republicii Moldova, legislația în vigoare și Convenția

Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Solicită Arseni Vladimir, verificarea legalității hotărârii Comisiei Electorale

Centrale nr. 374 din 11 octombrie 2016 și a celor la care s-a făcut referire la emiterea

ei, cu adoptarea unei hotărâri despre anularea sau confirmarea legalității acestora.

Totodată a solicitat emiterea unei hotărâri despre acordarea lui Arseni Vladimir a

asistenței juridice de către un avocat numit din oficiu.

1

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 14 octombrie 2016, în temeiul art.

171 alin. (1) din Codul de procedură civilă, nu s-a dat curs contestației depuse de

Arseni Vladimir. S-a acordat termen lui Arseni Vladimir, până la data de 18

octombrie 2016, ora 15.00, pentru înlăturarea neajunsurilor și, anume, motivarea

esenței încălcării drepturilor, libertăților sau intereselor sale legitime, circumstanțele

de fapt și de drept pe care și-a întemeiat pretențiile și i s-a comunicat despre

restituirea contestației în cazul în care neajunsurile menționate nu vor fi lichidate în

interiorul termenului acordat.

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 19 octombrie 2016, în temeiul art.

171 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a restituit contestația lui Arseni

Vladimir ca depusă fără înlăturarea neajunsurilor cu remiterea contestației și a actelor

anexate.

Invocând ilegalitatea acestei încheieri, Arseni Vladimir a depus cerere de recurs

la data de 10 noiembrie 2016. În recurs a indicat că, urmează a fi verificată legea

prioritară despre conținutul contestației.

Solicită recurentul admiterea cererii de recurs, anularea încheierii Curții de

Apel Chișinău din 19 octombrie 2016 cu remiterea cauzei pentru examinare.

La data de 19 octombrie 2016, Curtea de Apel Chișinău a expediat în adresa lui

Arseni Vladimir copia încheierii din 19 octombrie 2016, care a fost recepționată de

ultimul la data de 09 noiembrie 2016 (f.d.8-9).

Prin urmare, instanța de recurs constată că, recursul declarat la data de 10

noiembrie 2016 împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 19 octombrie 2016, a

fost depus în termenul prevăzut de lege.

Examinând cererea de recurs în raport cu circumstanțele cauzei, Colegiul civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că

recursul declarat de Arseni Vladimir este neîntemeiat și urmează a fi respins cu

menținerea încheierii Curții de Apel Chișinău din 19 octombrie 2016, din

considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de

recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă

recursul și să mențină încheierea.

Din materialele cauzei rezultă că recurentul își exprimă dezacordul cu soluția

primei instanței prin care a fost restituită contestația sa asupra hotărârii Comisiei

Electorale Centrale nr. 374 din 11 octombrie 2016, considerând că încheierea supusă

recursului este neîntemeiată și ilegală, deoarece trebuie a fi verificată care este legea

prioritară privind conținutul contestației.

2

În conformitate cu art. 67 alin. (5) din Codul electoral, contestațiile depuse la

instanțele de judecată se examinează în conformitate cu prevederile Codului de

procedură civilă și ale Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 168 alin. (2) din Codul de procedură civilă, judecătorul care a

primit cererea de chemare în judecată spre examinare verifică dacă aceasta întrunește

exigențele prevăzute de lege. Dacă cererea de chemare în judecată nu întrunește

exigențele prevăzute de lege, urmează a fi aplicate prevederile art.171 alin.(1),

conform căruia după ce constată că cererea a fost depusă în judecată fără a se respecta

condițiile art.166 și 167 alin.(1) lit. a), b), c) și e), judecătorul emite, în cel mult 5 zile

de la repartizarea cererii, o încheiere pentru a nu se da curs cererii, comunicând

persoanei care a depus cererea acest fapt de încălcare și acordându-i un termen

rezonabil pentru lichidarea neajunsurilor.

La caz, prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 14 octombrie 2016, nu s-a

dat curs contestației depuse de Arseni Vladimir pe motiv că aceasta nu întrunește

condițiile prevăzute expres de art. 166-167 din Codul de procedură civilă.

Verificând legalitatea încheierii Curții de Apel Chișinău din 19 octombrie 2016,

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiției

menționează că, prima instanță corect a concluzionat și a dispus restituirea contestației

depuse de Arseni Vladimir, deoarece acesta nu a îndeplinit cerințele indicate în

încheierea de a nu da curs.

Or, conform art. 171 alin. (2) din Codul de procedură civilă, dacă persoana care

a depus cererea îndeplinește în termen toate cerințele enumerate în încheierea

judecătorului, cererea se consideră depusă la data prezentării inițiale în judecată. În

caz contrar, ea nu se consideră depusă și, împreună cu actele anexate, se restituie

reclamantului printr-o încheiere judecătorească ce poate fi atacată cu recurs.

Mai mult decât atât, reieșind din specificul litigiului și având în vedere

operativitatea cu care se examinează contestațiile în cauză, recurentul urma să

manifeste o diligență sporită și să acționeze prompt întru apărarea drepturilor pretinse

a fi încălcate prin actul administrativ contestat, însă acesta a evitat să se folosească cu

bună-credință de drepturile și obligațiile sale procedurale.

Articolul 67 alin. (1) din Codul electoral statuează expres că, contestațiile

privind acțiunile și hotărârile Comisiei Electorale Centrale în perioada electorală se

examinează în termen de 5 zile calendaristice de la depunere, dar nu mai târziu de

ziua alegerilor.

Mai mult ca atât, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție mai menționează că, recursul declarat de Arseni Vladimir

3

este unul declarativ și este lipsit de o argumentare logico-juridică, care reprezintă

dezacordul formal al acestuia cu soluția instanței de judecată.

Din considerentele menționate și având în vedere faptul că încheierea primei

instanțe este legală și întemeiată, iar argumentele indicate de recurent în cererea sa de

recurs sunt declarative, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție concluzionează despre necesitatea respingerii recursului ca

fiind unul neîntemeiat cu menținerea încheierii Curții de Apel Chișinău din 19

octombrie 2016.

În conformitate cu art. 427 lit. a) și art. 428 alin. (1) din Codul de procedură

civilă, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție,

d e c i d e :

Se respinge recursul declarat de Arseni Vladimir.

Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 19 octombrie 2016, în

pricina civilă la contestația depusă de Arseni Vladimir împotriva Comisiei Electorale

Centrale cu privire la contestarea actului administrativ.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele completului,

judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Ion Druță

Nicolae Craiu

4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2016-11-12
0,98
3r-259/16 — Contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3r-259/16 Curtea de Apel Chişinău Judecător: Veronica Negru D E C I Z I E 12 noiembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componenta: Preşedintele complet
CSJ 2016-11-13
0,97
3r-272/16 — contestarea actelor administrative
Dosarul nr. 3r-272/16 Curtea de Apel Chişinău Judecător: Grigore Daşcheivici Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie D E C I Z I E 13 noiembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supre
CSJ 2016-11-12
0,97
3r-266/16 — Contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3r-266/16 Curtea de Apel Chişinău Judecător: Angela Bostan D E C I Z I E 12 noiembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componenta: Preşedintele completu
CSJ 2016-11-12
0,97
3r-271/16 — contestarea actului administrativ
prima instanţă: V. Negru dosarul nr.3r-271/16 D E C I Z I E 12 noiembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul: Tamara
CSJ 2016-11-13
0,97
3r-277/16 — contestarea actelor administrative
Dosarul nr. 3r-277/16 Curtea de Apel Chişinău Judecător: Cernat Nina Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie D E C I Z I E 13 noiembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Ju
Sursă