2ra-2166/16 — repararea prejudiciului material

2ra-2166/16 — repararea prejudiciului material (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 2ra-2166/16

Prima instanță: Judecătoria Vulcănești (jud. I. Botezatu)

Instanța de apel: Curtea de Apel Comrat (jud. S. Gubenco, Șt. Starciuc, G. Colev)

DECIZIE

19 octombrie 2016 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței Tatiana Vieru

Judecători: Valentina Clevadî

Tamara Chișca-Doneva

Mariana Pitic

Oleg Sternioală

examinînd recursul declarat de reprezentantul Societății pe Acțiuni

”Moldasig”, Vitalie Străistaru, împotriva deciziei din 24 martie 2016 a Curții de

Apel Comrat,

adoptată în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Arabadji

Valeriu împotriva lui Irioglo Feodor, compania de asigurări Societatea pe Acțiuni

”Moldasig” cu privire la recuperarea prejudiciului material,

c o n s t a t ă :

La data de 31 mai 2010, Valeriu Arabadji a depus cerere de chemare în judecată

împotriva lui Feodor Irioglo solicitînd încasarea prejudiciului material în mărime de

37461,17 lei, a cheltuielilor de judecată constituite din taxa de stat în mărime de

1207,54 lei, cheltuielile pentru asistență juridică în mărime de 1350 lei și cheltuieli

pentru efectuarea expertizei în mărime de 1440 lei.

În motivarea acțiunii, reclamantul a invocat că la data de 08 aprilie 2010,

Feodor Irioglo, aflîndu-se la volanul automobilului modelul „Opel Astra”, cu număr

de înmatriculare GEAU 584, a încălcat prevederile pct. 39 alin. (2) al

Regulamentului Circulației Rutiere și nu a acordat prioritate automobilului de model

„Volkswagen Vento”, cu număr de înmatriculare CHAY 398. Ca rezultat a fost

comis un accident rutier.

Menționează că, Feodor Irioglo a fost recunoscut vinovat în comiterea

contravenției prevăzute de art. 242 alin.(l) Cod contravențional și i s-a aplicat o

sancțiune sub formă de amendă în mărime de 40 unități convenționale (800 lei) și 5

puncte de penalizare.

Susține reclamantul că, în rezultatul accidentului rutier i-a fost deteriorat

automobilul. Conform expertizei efectuate de Agenția de Expertiză și Evaluare

1

„Proexpert Sud” SRL, valoarea prejudiciului material cauzat a fost estimată la suma

de 37461,17 lei.

Prin încheierea protocolară din 09 septembrie 2013 a judecătoriei Vulcănești

SA „Moldasig” a fost atras în calitate de intervenient accesoriu de partea pîrîtului.

Prin încheierea din 20 mai 2014 a judecătoriei Vulcănești a fost atras ca copîrît

SA „Moldasig”.

Prin hotărîrea din 26 iunie 2015 a Judecătoriei Vulcănești s-a admis parțial

cererea de chemare în judecată depusă de Valeriu Arabadji și s-a încasat de la SA

”Moldasig” în beneficiul lui Valeriu Arabadji prejudiciul material în mărime de

37461,17 lei, cheltuielile de judecată constituite din taxa de stat în mărime de

1207,54 lei, cheltuielile pentru asistență juridică în mărime de 1350 lei și cheltuielile

pentru efectuarea expertizei în mărime de 1440 lei. În rest pretențiile au fost respinse.

Prin decizia din 24 martie 2016 a Curții de Apel Comrat s-a respins cererea de

apel depusă de SA ”Moldasig” și s-a menținut hotărîrea din 26 iunie 2015 a

Judecătoriei Vulcănești.

La data de 09 iunie 2016, reprezentantul SA ”Moldasig”, Vitalie Străistaru, a

declarat recurs împotriva deciziei din 24 martie 2016 a Curții de Apel Comrat

solicitînd casarea deciziilor instanțelor ierarhic inferioare, cu pronunțarea unei noi

hotărîri de respingere a pretențiilor înaintate împotriva SA „Moldasig”.

În motivarea recursului s-a invocat că SA „Moldasig” a fost atrasă în calitate

de copîrît ulterior înaintării cererii de chemare în judecată, rezultînd din faptul că

pîrîtul Feodor Irioglo a prezentat o poliță de asigurare nr. AG0022489 din 28 iunie

2009, eliberată de Compania de Asigurare „Moldasig” SA.

Menționează că, art. 18 alin. (1) lit. с) al Legii cu privire la asigurare obligatorie

de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule nr. 414 din 22

decembrie 2006, prevede că la producerea accidentului de autovehicul, asiguratul

sau utilizatorul de autovehicul este obligat: în 48 de ore, din momentul producerii

accidentului, să înștiințeze asigurătorul care a emis polița de asigurare RCA sau

certificatul de asigurare „Carte Verde”; participanții la accident care dețin polițe de

asigurare RCA și/sau certificate de asigurare „Carte Verde”, indiferent de rezultatele

constatării vinovatului, anunță asigurătorii respectivi și sunt obligați să nu

întreprindă de sine stătător măsuri de reparare a pagubelor. Această normă

imperativă a fost ignorată de persoana vinovată în comiterea accidentului rutier și

nu a informat asiguratorul în termenul stabilit de lege. Despre acest fapt a aflat doar

în cadrul examinării prezentei cauze în prima instanță.

Susține recurentul că, contrar prevederilor art. 20 alin. (3) al Legii cu privire la

asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule

nr. 414 din 22 decembrie 2006, persoana păgubită nu a adresat cerere de despăgubire

direct asigurătorului de răspundere civilă auto sau reprezentantului de despăgubiri

desemnat de acesta, indiferent de faptul că asiguratul a executat sau nu obligația de

înștiințare prevăzută la art. 18 alin. (1) lit. с). Astfel, nu a primit nici o cerere cu

privire la achitarea despăgubirii de asigurare și nici nu a examinat bunul avariat,

fiindu-i încălcat dreptul său prevăzut de art. 19 alin. (1) al Legii cu privire la

asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule

nr. 414 din 22 decembrie 2006.

2

Remarcă că, rezultînd din prevederile art.19 alin. (1) lit. с) al Legii cu privire

la asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagubele produse de

autovehicule nr. 414 din 22 decembrie 2006, asiguratorul după ce a luat cunoștință

de producerea accidentului, este obligat să examineze bunurile avariate și să încheie

în termen de 5 zile din momentul primirii informației despre producerea accidentului

de autovehicul, un proces - verbal de constatare a pagubelor. Examinarea bunului

avariat are loc exclusiv prin efectuarea inspectării autovehiculului avariat de către

reprezentantul de despăgubiri al Asigurătorului RCA cu prezența tuturor

participanților implicați în producerea accidentului rutier, cu întocmirea procesului

- verbal de constatare a pagubelor.

Declară că, în temeiul art. 20 alin. (6) al Legii cu privire la asigurare obligatorie

de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule nr. 414 din 22

decembrie 2006, persoana păgubită sau reprezentantul ei legal este obligat să asigure

accesul la bunurile avariate prin accident în termenul specificat la art. 19 alin. (1) lit.

с) al Legii menționate, astfel încît asigurătorul să dispună de posibilitatea de a

constata întinderea reală a pagubelor. În caz contrar, rezultînd din prevederile art. 20

alin. (7) al Legii cu privire la asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru

pagubele produse de autovehicule nr. 414 din 22 decembrie 2006, asiguratorul este

absolvit de obligația de a plăti despăgubirea de asigurare. Fapt invocat și de Plenul

Curții Supreme de Justiție în pct. 33 al Hotărîrii cu privire la aplicarea de către

instanțele judecătorești a legislației în domeniul asigurărilor obligatorii și facultative

a transportului auto.

Menționează că, atît instanța de fond, cît și instanța de apel a dispus încasarea

despăgubirii de asigurare în baza raportului de evaluare întocmit de SRL „Proexpert

Sud”, nr. 020510D din 03 mai 2010. Însă, compania de asigurare nu a participat la

constatarea întocmită de către expertul Ion Miron și nu au fost invitați la examinarea

automobilului. În opinia recurentului, raportul dat nu poate fi opozabil asigurătorului

din motivele invocate. Ion Miron nu este expert, ceea ce rezultă din Registrul de

evidență a experților, deținut de Ministerul Justiției al Republicii Moldova și

persoana care eronat a indicat că este expert, nu poate întocmi raport de expertiză.

Consideră că, raportul de expertiză nr. 020510D din 03 mai 2010 nu poate fi

acceptat ca probă și urmează a fi considerat nul, deoarece a fost întocmit contrar art.

23 al Legii cu privire la asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagubele

produse de autovehicule nr. 414 din 22 decembrie 2006 și Legii cu privire la

expertiza judiciară nr. 1086 din 23 iunie 2000.

Indică că, dreptul de a înainta careva pretenții față de un anumit pîrît, o are doar

reclamantul, care și poate stabili cine sunt părțile prezentei cauze, iar instanța de

judecată poate dispune atragerea în calitate de intervenient a unei părți conform

legislației în vigoare. Instanța de judecată nu poate nici din oficiu, nici la cererea

unei părți să modifice calitatea procesuală a unei părți implicate deja în dosar.

Relevă că, din materialele pricinii rezultă că reclamantul nu și-a modificat în

conformitate cu art. 60 alin.(2) Cod de procedură civilă pretențiile sale, iar, în opinia

sa, instanța eronat a dispus încasarea din contul recurentului a despăgubirii de

asigurare. Instanța de judecată, din oficiu, nu este în drept să schimbe calitatea

procesuală a uneia din părțile participante la proces.

3

În conformitate cu art. 434 alin.(1) Cod de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.

Decizia Curții de Apel Comrat a fost adoptată la 24 martie 2016, iar

reprezentantul SA ”Moldasig”, Vitalie Străistaru, a declarat recurs la data de 09 iunie

2016.

Materialele pricinii atestă că decizia contestată a fost expediată părților la data

de 07 aprilie 2016, conform scrisorii de însoțire (Vol.II, f.d.134), însă, SA

„Moldasig” a recepționat-o la data de 11 aprilie 2016, conform avizului de recepție

(Vol.II, f.d.136).

Astfel, instanța de recurs consideră că recursul declarat la data de 09 iunie 2016

de reprezentantul SA ”Moldasig”, Vitalie Străistaru, împotriva deciziei din 24 martie

2016 a Curții de Apel Comrat, este în termen.

În conformitate cu art. 441 Cod de procedură civilă, în cazul în care recursul

este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului.

Prin încheierea din 05 octombrie 2016 a Curții Supreme de Justiție completul

din 3 judecători a considerat recursul admisibil și a decis examinarea acestuia în fond

de un complet din 5 judecători.

În conformitate cu art. 442 alin. (1) Cod de procedură civilă, judecînd recursul

declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate în

recurs și în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărîrii atacate, fără

a administra noi dovezi.

În conformitate art. 444 Cod de procedură civilă, recursul se examinează fără

înștiințarea participanților la proces.

Verificînd legalitatea actului de dispoziție contestat, prin prisma argumentelor

invocate și a materialelor din dosar, coroborat cu normele de drept material și

procedural aplicabile la soluționarea speței date, Colegiul civil, comercial și de

contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, va admite recursul

declarat de reprezentantul SA ”Moldasig”, Vitalie Străistaru și va casa decizia

instanței de apel, cu remiterea pricinii la rejudecare din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) Cod de procedură civilă, instanța,

după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia

instanței de apel și să trimită pricina spre rejudecare în instanța de apel în toate

cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

În conformitate cu art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, săvîrșirea altor

încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar

în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită

a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de

către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au

dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 118 alin. (3) Cod de procedură civilă, circumstanțele

care au importanță pentru soluționarea justă a pricinii sunt determinate definitiv de

instanța judecătorească, pornind de la pretențiile și obiecțiile părților și ale altor

participanți la proces, precum și de la normele de drept material și procedural ce

urmează a fi aplicate.

4

În conformitate cu art. 238 alin.(2) Cod de procedură civilă, completul de

judecată deliberează, sub conducerea președintelui ședinței, toate problemele

prevăzute de lege care urmează să fie soluționate, apreciază probele, determină

circumstanțele și caracterul raportului juridic dintre părți, legea aplicabilă

soluționării pricinii și admiterea acțiunii. Fiecare problemă urmează să fie pusă astfel

încît să se poată da un răspuns afirmativ sau negativ.

În conformitate cu art. 239 Cod de procedură civilă, hotărîrea judecătorească

trebuie să fie legală și întemeiată. Instanța își întemeiază hotărîrea numai pe

circumstanțele constatate nemijlocit de instanță și pe probele cercetate în ședința de

judecată.

În conformitate cu dispozițiile art. 240 alin. (3) Cod de procedură civilă,

instanța judecătorească adoptă hotărîrea în limitele pretențiilor înaintate de

reclamant.

În conformitate cu dispozițiile art. 241 alin. (5) Cod de procedură civilă, în

motivare se indică: circumstanțele pricinii, constatate de instanță, probele pe care se

întemeiază concluziile ei privitoare la aceste circumstanțe, argumentele invocate de

instanță la respingerea unor probe, legile de care s-a călăuzit instanța.

În conformitate cu art. 373 alin. (1)-(4) Cod de procedură civilă, instanța de

apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referințelor și obiecțiilor înaintate,

legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate în ceea ce privește constatarea

circumstanțelor de fapt și aplicarea legii în primă instanță. În limitele apelului,

instanța de apel verifică circumstanțele și raporturile juridice stabilite în hotărîrea

primei instanțe, precum și cele care nu au fost stabilite, dar care au importanță pentru

soluționarea pricinii, apreciază probele din dosar și cele prezentate suplimentar în

instanță de apel de către participanții la proces. În cazul în care motivarea apelului

nu cuprinde argumente sau dovezi noi, instanța de apel se pronunță în fond, numai

în temeiul celor invocate în primă instanță. Instanța de apel nu este legată de

motivele apelului privind legalitatea hotărîrii primei instanțe, ci este obligată să

verifice legalitatea hotărîrii în întregul ei.

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme

de Justiție consideră că decizia instanței de apel din 24 martie 2016 a fost adoptată

cu încălcarea normelor de drept în raport cu circumstanțele pricinii, prin ce se

impune casarea acesteia, cu remiterea pricinii la rejudecare

Din materialele cauzei rezultă că la data de 31 mai 2010, Valeriu Arabadji a

depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Feodor Irioglo solicitînd încasarea

prejudiciului material în mărime de 37461,17 lei, a cheltuielilor de judecată

constituite din taxa de stat în mărime de 1207,54 lei, cheltuielile pentru asistență

juridică în mărime de 1350 lei și cheltuieli pentru efectuarea expertizei în mărime

de 1440 lei (Vol.I, f.d.1-2).

Prin încheierea protocolară din 09 septembrie 2013 a judecătoriei Vulcănești,

la cererea avocatului Eduard Olaru, reprezentantul reclamantului Valeriu Arabadji,

SA „Moldasig” a fost atrasă în calitate de intervenient accesoriu de partea pîrîtului

(Vol.I, f.d.207).

Prin încheierea din 20 mai 2014 a judecătoriei Vulcănești a fost atras ca copîrît

SA „Moldasig” (Vol.I, f.d.238).

5

Prin hotărîrea din 26 iunie 2015 a Judecătoriei Vulcănești s-a admis parțial

cererea de chemare în judecată depusă de Valeriu Arabadji și s-a încasat de la SA

”Moldasig” în beneficiul lui Valeriu Arabadji prejudiciul material în mărime de

37461,17 lei, cheltuielile de judecată constituite din taxa de stat în mărime de

1207,54 lei, cheltuielile pentru asistență juridică în mărime de 1350 lei și cheltuielile

pentru efectuarea expertizei în mărime de 1440 lei. În rest pretențiile au fost respinse

(Vol.II, f.d.38,48-50).

Prin decizia din 24 martie 2016 a Curții de Apel Comrat s-a respins cererea de

apel depusă de SA ”Moldasig” și s-a menținut hotărîrea din 26 iunie 2015 a

Judecătoriei Vulcănești (Vol.II, f.d.127-132).

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme

de Justiție consideră că atît prima instanța, cît și instanța de apel, adoptînd soluția pe

caz, nu au elucidat și constatat circumstanțele ce au importanță pentru soluționarea

pricinii.

În această ordine de idei, Colegiul reține că întru susținerea pretențiilor

înaintate și confirmarea prejudiciului suportat ca rezultat al producerii accidentului

rutier la data de 08 aprilie 2010, în rezultatul căruia a fost deteriorat automobilul de

model „Volkswagen Vento”, cu număr de înmatriculare CHAY 398, Valeriu

Arabadji a prezentat ca probă concluzia expertului nr.020510D din 03 mai 2010,

întocmită de expertul Ion Miron.

Colegiul reține că această concluzie a fost întocmită în rezultatul solicitării

verbale a lui Valeriu Arabadji și prezentarea certificatului de înmatriculare,

fotocopia procesului verbal de examinare la locul accidentului, fotocopia schiței

accidentului, inclusiv a fost prezentat și automobilul de model „Volkswagen Vento”,

cu număr de înmatriculare CHAY 398, ceea ce denotă concluzia expertului (Vol.I,

f.d.16).

Concomitent Colegiul remarcă că concluzia expertului este datată cu 03 mai

2010, însă, accidentul rutier a fost comis la data de 08 aprilie 2010.

În acest context, Colegiul reliefă că acte ce ar confirma că defectele depistate

la automobilul de model „Volkswagen Vento”, cu număr de înmatriculare CHAY

398 și indicate în concluzia expertului sunt produse ca rezultat al comiterii

accidentului rutier, nu au fost prezentate, or, din concluzia expertului careva

argumente în acest sens nu se disting.

Mai mult, Colegiul reiterează că Valeriu Arabadji la solicitarea privind

determinarea prejudiciului material cauzat, a prezentat doar certificatul de

înmatriculare al automobilului de model „Volkswagen Vento”, cu număr de

înmatriculare CHAY 398, fotocopia procesului verbal de examinare la locul

accidentului, fotocopia schiței accidentului și automobilul.

În atare circumstanțe, Colegiul relevă că un act de defectare întocmit imediat

după comiterea accidentului rutier, Valeriu Arabadji nu a prezentat.

Prin urmare, expertul la întocmirea concluziei a indicat că defectele depistate

la automobilul de model „Volkswagen Vento”, cu număr de înmatriculare CHAY

398, ar fi produse în rezultatul comiterii accidentului rutier, însă, nu a indicat din ce

acte a fost dedusă această concluzie, or, însăși accidentul rutier a fost comis la data

6

de 08 aprilie 2010, pe cînd, concluzia expertului a fost întocmită la data de 03 mai

2010, la aproximativ o lună de la data comiterii acestuia.

Mai mult, rezultînd din prevederile art. 121 Cod de procedură civilă, instanța

judecătorească reține spre examinare și cercetare numai probele pertinente care

confirmă, combat ori pun la îndoială concluziile referitoare la existența sau

inexistența de circumstanțe, importante pentru soluționarea justă a cazului.

Concomitent Colegiul menționează că în conformitate cu art. 130 alin.(1), (2)

Cod de procedură civilă, instanța judecătorească apreciază probele după intima ei

convingere, bazată pe cercetarea multiaspectuală, completă, nepărtinitoare și

nemijlocită a tuturor probelor din dosar în ansamblul și interconexiunea lor,

călăuzindu-se de lege. Nici un fel de probe nu au pentru instanța judecătorească o

forță probantă prestabilită fără aprecierea lor.

Tot aici, este de remarcat că SA „Moldasig” și-a exprimat dezacordul cu

concluzia expertului, în condițiile cînd aceasta a fost efectuată în lipsa companiei de

asigurare.

La acest capitol, Colegiul notează că ipoteza instanței de apel precum că

concluzia expertului nu ar fi fost contestată de către SA „Moldasig” nu poate fi

reținută, deoarece rezultînd din legislația în vigoare aceasta nu se contestă.

La caz, nu a fost prezentat un raport de expertiză în condițiile art. 158 Cod de

procedură civilă, ci o concluzie a expertului.

Rezultînd din prevederile art. 158 alin.(4), (6) Cod de procedură civilă, care se

referă strict la raportul de expertiză, Colegiul menționează că raportul de expertiză

este examinat în ședință de judecată și evaluat în ansamblu cu celelalte probe și

raportul de expertiză nu este obligatoriu pentru instanța judecătorească și se

apreciază conform art.130.

Situație aplicabilă și în speță, or, nici un fel de probă nu are pentru instanța

judecătorească o forță probantă prestabilită fără apreciere în coraport cu alte probe,

deoarece concluzia expertului prezentată întru susținerea poziției reclamantului

urmează a fi supusă aprecierii în ansamblu cu alte probe și prin prisma argumentelor

oponenților.

Astfel, la rejudecarea pricinii urmează a fi luate în considerare și aceste aspecte,

or, circumstanțele care au importanță pentru soluționarea justă a pricinii sînt

determinate definitiv de instanța judecătorească pornind de la pretențiile și obiecțiile

părților și ale altor participanți la proces, precum și de la normele de drept material

și procedural ce urmează a fi aplicate, rezultînd din prevederile art. 118 alin.(3) Cod

de procedură civilă.

La acest capitol, Colegiul remarcă că instanța de apel, verificînd legalitatea și

temeinicia hotărîrii primei instanțe rezultînd din prevederile art. 373 Cod de

procedură civilă, nu a luat în considerare normele de drept procesual enunțate în

raport cu circumstanțele pricinii.

De asemenea, Colegiul reține că din procesul verbal al ședinței de judecată din

19 noiembrie 2010, rezultă că reclamantul Valeriu Arabadji nu a reparat

automobilul, fapt menționat de acesta la etapa explicațiilor (Vol.I, f.d.61).

Prin urmare, la rejudecarea pricinii instanța de apel urmează a verifica și această

circumstanță, deoarece acest argument necesită un răspuns special.

7

În acest sens, Colegiul relevă că necesitatea determinării faptului dacă a fost

sau nu a fost reparat automobilul este oportună și importantă întru determinarea

cuantumului prejudiciului material.

Din textul deciziei instanței de apel se distinge că rezultînd din poziția SA

„Moldasig”, automobilul de model „Volkswagen Vento”, cu număr de înmatriculare

CHAY 398, ar fi deja reparat și nu poate determina valoarea prejudiciului. Însă,

careva probe care să confirme faptul că automobilul este reparat, la materialele

pricinii lipsesc.

Mai mult, în caz de nereparare a automobilului, SA „Moldasig” își rezervă

dreptul de a beneficia de posibilitățile legale întru realizarea intenției de a determina

cuantumul prejudiciului cauzat prin deteriorarea automobilul de model

„Volkswagen Vento” ca rezultat al producerii accidentului rutier la data de 08 aprilie

2010.

Tot aici, este de menționat că necesitatea stabilirii „de facto” dacă automobilul

a fost reparat, este importantă pentru determinarea valorii prejudiciului real cauzat,

or, instanța de judecată urmează a încasa prejudiciul material efectiv suportat

rezultînd din facturile sau careva bonuri de plată ce confirmă plata pentru repararea

automobilului deteriorat și nicidecum în baza concluziei expertului care doar a

evaluat prejudiciul, rezultînd și din scopul acesteia.

În speță, la materialele cauzei careva acte de evidență contabilă de ordinul

facturilor fiscale sau bonurilor de plată ce atestă achitarea serviciilor de reparație,

lipsesc.

Cu referire la argumentul instanței de apel precum că SA „Moldasig” nu a

prezentat careva înscrisuri ce ar confirma solicitarea de a-i acorda accesul la

automobilul deteriorat sau refuzul, Colegiul menționează că această circumstanță nu

exclude obligația instanței de judecată de a verifica faptul dacă automobilul a fost

sau nu reparat, prin solicitarea probelor în acest sens de la reclamant.

Or, rezultînd din prevederile art. 9 Cod de procedură civilă, instanța

judecătorească are sarcina, în baza rolului activ, să ceară părții să facă precizările

necesare, să pună în discuția părților orice împrejurare de fapt sau de drept care duce

la rezolvarea pricinii peste apărările și susținerile părților din acțiune, acțiunea

reconvențională, referință etc., luîndu-se în considerare faptul că, în conformitate cu

art. 240 alin. (3) Cod de procedură civilă, instanța judecătorească adoptă hotărîrea

în limitele pretențiilor înaintate de reclamant în raport cu normele de drept și

obiecțiile părților oponente.

La caz, instanța de judecată stabilind temeinicia acțiunii, urmează a determina

cuantumul prejudiciului material rezultînd din prejudiciul efectiv suportat și nu din

valoarea prejudiciului determinat conform concluziei expertului, ceea ce denotă că

stabilirea faptului dacă a fost sau nu reparat automobilul reprezintă o circumstanță

ce necesită un răspuns cert.

Astfel, în condițiile legii, în situația avarierii bunului, despăgubirea va fi egală

costului cheltuielilor necesare pentru restabilirea automobilului în situația în care

acesta se afla pînă la producerea cazului asigurat (adică în valoare egală cu

cheltuielile de restabilire). Însă, despăgubirea nu poate depăși valoarea pagubei real

suportate, diferența dintre valoarea autovehiculului de la data procedurii

8

accidentului și valoarea rămasă conform actului de reevaluare, încheiat de către o

unitate de specialitate și limita despăgubirii prevăzută de art. 14 alin. (2), art. 22 alin.

(7), 23 alin.(1) al Legii cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă

pentru pagube produse de autovehicule nr. 414 din 22 decembrie 2006.

Conform art. 22 alin. (7) al Legii cu privire la asigurarea obligatorie de

răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule nr. 414 din 22 decembrie

2006, în cazul avarierii sau distrugerii de bunuri, despăgubirea se stabilește în

conformitate cu legislația în vigoare privind acoperirea cuantumului pagubelor

aduse bunurilor, ținîndu-se cont de pretențiile formulate de persoana păgubită, fără

a se depăși diferența dintre valoarea acestor bunuri din momentul producerii

accidentului și valoarea rămasă și limita maximă a despăgubirilor de asigurare

prevăzută de prezenta lege.

Conform art. 23 alin. (1) al Legii cu privire la asigurarea obligatorie de

răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule nr. 414 din 22 decembrie

2006, despăgubirea pentru avarierea sau distrugerea autovehiculului nu poate depăși

nici una din următoarele valori: a) valoarea pagubei real suportate; b) diferența dintre

valoarea autovehiculului la data producerii accidentului și valoarea rămasă; c) limita

despăgubirii prevăzută de prezenta lege.

Or, în condițiile legii, în cazul în care mărimea prejudiciului cauzat la avarierea

de bunuri depășește limitele răspunderii asigurătorului de răspundere civilă auto,

obligația de plată a diferenței îi revine persoanei răspunzătoare de producerea

accidentului rezultînd din prevederile art. 16 alin. (2) al Legii cu privire la asigurarea

obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule nr. 414 din

22 decembrie 2006, conform cărora pentru recuperarea daunelor excluse din

asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto conform alin.(1), persoana păgubită

este în drept să intenteze în instanță de judecată acțiune civilă împotriva persoanei

răspunzătoare de producerea accidentului.

Concomitent Colegiul menționează că instanța trebuie să asigure părților

posibilitatea de a-și susține și argumenta cererile, de a invoca probe, de a combate

dovezile solicitate de adversari, de a ridica și combate excepțiile de procedură. În

alți termeni, nici o măsură nu poate fi dispusă de instanță fără a le acorda părților

dreptul de a se apăra. Această garanție rezultă și din principiile dreptului procedural

civil – nemijlocirii, egalității în fața legii, contradictorialității și disponibilității.

Argumentul instanței de apel precum că SA „Moldasig” nu a beneficiat de

drepturile sale procedurale de a prezenta probe, de a obiecta, prin faptul că nu ar fi

delegat un reprezentat al său întru participarea la ședință de judecată după atragerea

acestuia în calitate de copîrît de către instanța de fond, nu poate constitui temei de a-

i îngrădi dreptul acesteia de a prezenta probe, or, în conformitate cu art. 372 alin. (1)

Cod de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces au dreptul să prezinte

noi probe dacă au fost în imposibilitatea să o facă la examinarea pricinii în primă

instanță.

La caz, instanța de apel nu a luat în considerare și acest aspect, ceea ce urmează

a fi reținut la rejudecarea pricinii, or, instanța de apel urma a stabili cel puțin sub

aspectul dacă s-a aflat sau nu în imposibilitatea de a prezenta probe.

9

În atare circumstanțe, Colegiul remarcă că era de obligația instanței de apel de

a verifica hotărîrea primei instanțe și în raport cu argumentele apelantului și

independent de aceste argumente, rezultînd din prevederile art. 373 alin.(4) Cod de

procedură civilă. Or, pronunțarea hotărîrii judecătorești contrar normelor

procedurale, constituie temei de casare prin intermediul căilor de atac.

De asemenea, Colegiul remarcă că în partea motivatoare a deciziei contestate,

instanța de apel eronat a constatat că prima instanța corect a dispus încasarea din

contul pîrîtului la bugetul de stat a taxei de stat în mărime de 1207 lei, cheltuielile

pentru asistență juridică în mărime de 1350 lei și cheltuielile pentru efectuarea

expertizei în mărime de 1440 lei, or, instanța de fond a dispus încasarea cheltuielilor

de judecată în beneficiul reclamantului Valeriu Arabadji, dar nicidecum în beneficiul

statului.

Conform unei jurisprudențe constante degajate de Curtea Europeană a

Drepturilor Omului, pronunțarea de către instanțele judecătorești a unor hotărîri

motivate constituie una dintre garanțiile dreptului fundamental la un proces echitabil

și acesta presupune obligațiunea instanței judecătorești de a se expune în hotărîri

asupra tuturor cerințelor acțiunii, precum și, argumentelor invocate de către părți

întru admiterea sau respingerea acestora (cauza Garcia Ruiz vs. Spania, hotărîrea din

21 ianuarie 1999).

Se reține că actul judecătoresc trebuie să corespundă tuturor normelor de drept,

să fie clar, înțeles de părțile implicate în litigiu și să răspundă în mod sigur și expres

la toate cererile și obiecțiile formulate de către părți, ceea ce în speță lipsește.

Mai mult, dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 din Convenția

Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale,

prezumă dreptul la o hotărîre motivată. Motivarea este o parte a hotărîrii în care

instanța judecătorească în mod obligatoriu își expune concluziile formulate în

privința cauzei deferite spre soluționare.

Din considerentele menționate și avînd în vedere faptul că s-a constatat o

eroare, care nu poate fi corectată de către instanța de recurs, Colegiul civil, comercial

și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia

de a casa integral decizia instanței de apel și de a restitui prezenta pricină civilă la

rejudecare în instanța de apel.

Colegiul relevă că la rejudecarea pricinii, instanța de apel urmează a lua în

considerare de cele enunțate supra, rezultînd atît din pretențiile înaintate de Valeriu

Arabadji, cît și din obiecțiile oponenților invocate în raport cu circumstanțele

pricinii, probele prezentate, apreciindu-le în conformitate cu art. art.120-122, 130

Cod de procedură civilă, în raport cu pretențiile înaintate, circumstanțele stabilite și

normele de drept material și procedural aplicabile speței în litigiu.

Concomitent Colegiul consideră necesar de a remite pricina Curții de Apel

Cahul pentru rejudecare în ordine de apel, or, în cadrul Curții de Apel Comrat va fi

imposibilă crearea unui alt complet de judecată pentru a se expune asupra pricinii în

fond în ordine de apel, în condițiile cînd în cadrul acesteia activează patru judecători,

dintre care trei deja au participat la examinarea pricinii în ordine de apel în Curtea

de Apel Comrat.

10

Or, în conformitate cu art. 49 alin. (2) Cod de procedură civilă, judecătorul care

a luat parte la judecarea pricinii în instanță de apel nu mai poate participa la judecarea

ei în primă instanță, repetat, în instanță de apel și nici în instanță de recurs.

În conformitate cu art. 43 alin. (2) lit. d) Cod de procedură civilă, instanța

strămută pricina la o altă instanță dacă din motivul recuzării (abținerii de la judecată)

unui sau mai multor judecători ori din alte motive întemeiate, substituirea

judecătorilor săi devine imposibilă.

În conformitate cu prevederile art.43 alin.(2) lit.d), alin.(4), art.49, art. 442, art.

444, art. 445 alin. (1) lit. c) și alin. (3) Cod de procedură civilă, completul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție,

d e c i d e:

Se admite recursul declarat de reprezentantul Societății pe Acțiuni ”Moldasig”,

Vitalie Străistaru.

Se casează decizia 24 martie 2016 a Curții de Apel Comrat, adoptată în pricina

civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Arabadji Valeriu împotriva lui

Irioglo Feodor, compania de asigurări Societatea pe Acțiuni ”Moldasig” cu privire

la recuperarea prejudiciului material, cu remiterea pricinii spre rejudecare în ordine

de apel la Curtea de Apel Cahul.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac.

Președinte de ședință Tatiana Vieru

Judecători: Valentina Clevadî

Tamara Chișca-Doneva

Mariana Pitic

Oleg Sternioală

11