Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 12.10.2016
inadmisibil

2ra-2066/16 — incasarea sumei

HOTĂRÂRE
12.10.2016
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
incasarea sumei
Temei legal
temeiurile inadmisibilitatii recursului
Citează această cauză
2ra-2066/16 — incasarea sumei (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

prima instanță:V.Panfilii (Judecătoria Anenii Noi) dosarul nr.2ra-2066/16 instanța de apel: A.Panov, M.Moraru, A.Minciuna (Curtea de Apel Chișinău) Î N C H E I E R E 12 octombrie 2016 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele completului, judecătorul: Iulia Sîrcu Judecătorii: Mariana Pitic, Iurie Bejenaru examinînd chestiunea admisibilității recursului declarat de avocatul Zadorojnîi Andrei în interesele recurentului Leanca Tudor, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Malai Veaceslav împotriva lui Leanca Tudor privind încasarea sumei, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 20 aprilie 2016, prin care a fost respins apelul declarat de Leanca Tudor, fiind menținută hotărîrea Judecătoriei Anenii Noi din 20 decembrie 2014, c o n s t a t ă: La data de 18 ianuarie 2014, Veaceslav Malai a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Leanca Tudor cu privire la încasarea datoriei.

În motivarea acțiunii, Veaceslav Malai a menționat că la 29 decembrie 2011 i-a transmis cu împrumut lui Tudor Leanca suma de 204000 lei cu termenul de rambursare pînă la 29 decembrie 2012. Conform pct. 3.1 al contractului de împrumut, pîrîtul și-a asumat obligația de a restitui datoria pînă la expirarea termenului stabilit. La scadență, pîrîtul nu și-a executat obligația asumată, iar la solicitările de a restitui datoria, nu a dat nici un răspuns. Menționează că, deoarece Leanca Tudor nu a achitat datoria în termenul indicat în contractul de împrumut, din contul acestuia urmează să fie încasată și dobînda pentru nerestituirea împrumutului în termen. Veaceslav Malai solicită încasarea de la Leanca Tudor a datoriei în mărime de 204000 lei și a cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea Judecătoriei Ciocana municipiul Chișinău, pricina a fost strămutată spre judecare la Judecătoria Anenii Noi (f.d. 27). La 20 decembrie 2014, Veaceslav Malai a depus cerere de concretizare a pretențiilor (f.d. 75). În motivarea cererii de concretizare, a invocat că în lunile ianuarie-mai 2012, pîrîtul a restituit o parte din datorie în sumă de 22200 lei, rămînînd datoria în sumă de 181800 lei. De asemenea, în luna martie 2013, pîrîtul a mai achitat suma de 11000 lei, iar suma de 170800 lei a rămas nerestituită. Veaceslav Malai solicită încasarea de la Leanca Tudor a datoriei în mărime de 170800 lei, a dobînzii de întîrziere în mărime de 42983 lei, cheltuielile de judecată în mărime de 6420 lei și cheltuielile de asistență juridică în mărime de 4900 lei.

1 Prin hotărîrea Judecătoriei Anenii Noi din 20 decembrie 2014, acțiunea a fost admisă parțial. De la Leanca Tudor a fost încasată în beneficiul lui Veaceslav Malai datoria în sumă de 170800 lei, dobînda de întîrziere în mărime de 42983 lei, taxa de stat în mărime de 6420 lei, cheltuieli de asistență juridică în mărime de 3000 lei. În rest acțiunea a fost respinsă. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 18 martie 2015, cauza a fost ridicată de la examinare și remisă la Judecătoria Anenii Noi pentru corectarea erorii din hotărîre (f.d. 106). Prin încheierea Judecătoriei Anenii Noi din 01 aprilie 2015, a fost corectată eroarea evidentă din hotărîrea Judecătoriei Anenii Noi din 20 decembrie 2014, indicînd conținutul dispozitivului: ”Cererea de chemare în judecată depusă de Veaceslav Malai împotriva lui Tudor Leanca cu privire la încasarea sumei a admite parțial.

A percepe de la Tudor Leanca în beneficiul lui Veaceslav Malai datoria în sumă de 170800 lei, dobînda de întîrziere în mărime de 42983 lei, taxa de stat în mărime de 6420 lei, cheltuieli de asistență juridică în mărime de 3000 lei, în rest cerințele se resping ca neîntemeiate” (f.d. 109). La data de 16.01.2015, în termen legal, Leanca Tudor a depus apel împotriva hotărîrii instanței de fond. solicitînd admiterea apelului și casarea hotărîrii instanței de fond, cu pronunțarea unei noi hotărîri prin care acțiunea să fie admisă parțial cu dispunerea încasării datoriei în mărime de 119 800 lei, iar în rest cerințele să fie respinse.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 20 aprilie 2016 a fost respins apelul declarat de Leanca Tudor, fiind menținută hotărîrea Judecătoriei Anenii Noi din 20 decembrie 2014. La adoptarea soluției instanța de apel a invocat că prima instanță a ajuns la o concluzie corectă privind admiterea acțiunii și încasarea datoriei, or, nici apelantul nu a negat faptul că a luat un împrumut pe care nu l-a restituit. Instanța de apel a indicat că în partea ce ține de cuantumul datoriei ce urmează a fi restituită, instanța de fond corect a reținut că, pîrîtul a restituit parțial datoria, în sumă de 22200 lei, fapt confirmat prin înscrisurile efectuate pe ultima filă a contractului de ipotecă (f.d.65 verso), originalul căruia a fost prezentat și în instanța de apel.

Ulterior, a mai fost restituită suma de 10000 lei, astfel, în total a fost restituită suma de 33 200 lei, fapt confirmat de reclamant (f.d.69a). Astfel, invocă instanța de apel că prima instanță a ajuns la o concluzie corectă privind încasarea din contul pîrîtului a datoriei în mărime de 170 800 lei, adică în partea neachitată, or, pîrîtul nu a prezentat probe care să confirme că a achitat sumele enunțate. Conform art. 572 și art.602 Cod Civil, obligația trebuie executată în modul corespunzător, cu bună-credință, la locul și în momentul stabilit, iar în cazul în care nu execută obligația, debitorul este ținut să-l despăgubească pe creditor pentru prejudiciul cauzat astfel dacă nu dovedește că neexecutarea obligației nu-i este imputabilă.

Neexecutarea include orice încălcare a obligațiilor, inclusiv executarea necorespunzătoare sau tardivă. Conform art. 867 alin. (1) Cod Civil, prin contractul de împrumut o parte (împrumutător) se obligă să dea în proprietate celeilalte părți (împrumutatul) bani sau alte bunuri fungibile, iar aceasta se obligă să restituie banii în aceeași sumă sau bunuri de același gen, calitate și cantitate la expirarea termenului pentru care i- au fost date. 2 Articolul 871 alin. (1) - (3) Cod Civil, stipulează că, împrumutatul trebuie să restituie împrumutul în termenul și în modul stabilit în contract. Împrumutatul trebuie să restituie bunuri de calitatea și în cantitatea bunurilor primite și nimic mai mult, chiar dacă prețurile au crescut ori au scăzut.

În cazul în care a împrumutat o sumă de bani, împrumutatul are obligația de a restitui suma nominală primită fără a ține cont de variațiile valorii numerarului. La 16 iunie 2016 avocatul Zadorojnîi Andrei în interesele recurentului Leanca Tudor a depus recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și parțial a hotărîrii primei instanțe, cu emiterea unei noi hotărîri în partea încasării de la Tudor Leanca în beneficiul lui Veaceslav Malai a dobînzii de întîrziere în mărime de 42983 lei, cheltuielilor legate de achitarea taxei de stat în mărime de 6420 lei, cheltuieli de asistență juridică în mărime de 3000 lei, iar suma încasată de la Tudor Leanca cu titlu de restanță la datoria împrumutului să fie modificată în sumă de 125 800 lei, în rest cerințele să fie respinse.

În motivarea recursului se invocă că instanța de apel nu a constatat și elucidat toate circumstanțele pentru examinarea obiectivă a cauzei, fiind aplicate eronat normele de drept material. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat este inadmisibil. În conformitate cu art.432 CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) și (4) CPC.

Completul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către avocatul Zadorojnîi Andrei în interesele recurentului Leanca Tudor, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) și (4) CPC. Astfel, analizînd actele cauzei Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ constată că, argumentele recurentei se limitează la situația de apreciere de către instanțele ierarhic inferioare a circumstanțelor de fapt a cauzei, iar argumentele invocate în recursul declarat de către avocatul Zadorojnîi Andrei în interesele recurentului Leanca Tudor, în esența lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanță cît și în instanța de apel și sînt expuse asupra circumstanțelor de fapt și nu de drept.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) și (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor. Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanță, deoarece nu denotă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate și urmează a fi respinse, or recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu și temeinicia în fapt.

3 Aici, completul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează că conform jurisprudenței CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speță sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat în mod corespunzător. În astfel de circumstanțe, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către avocatul Zadorojnîi Andrei în interesele recurentului Leanca Tudor ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Recursul declarat de către avocatul Zadorojnîi Andrei în interesele recurentului Leanca Tudor, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Președinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Mariana Pitic Iurie Bejenaru 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2020-02-26
0,94
2ra-308/20 — Încasarea datoriei
Dosarul nr. 2ra-308/20 Prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Central, judecător – V. Holban Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău, judecători – L. Bulgac, A. Panov, G. Daşchevici Î N C H E I E R E 26 februarie 2020 mun. Chişinău
CSJ 2019-06-26
0,94
2ra-1056/19 — Încasarea datoriei
Dosarul nr. 2ra–1056/19 Prima instanță: Judecătoria Chișinău (sediul central) (jud. N. Șova) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Bostan, V. Negru, A. Pahopol) Î N C H E I E R E 26 iunie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, come
CSJ 2016-10-05
0,94
2r-827/16 — încasarea datoriei
prima instanţă: S.Papuha dosarul nr.2r-827/16 instanţa de apel: A.Panov, M.Moraru, A.Minciuna D E C I Z I E 05 octombrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă
CSJ 2017-09-20
0,94
2ra-1539/17 — incasarea datoriei, dobanzii de intarziere si compensarea cheltuielilor de judecata
Prima instanţă, Jud. Anenii Noi: R. Popescu-Balta dosarul nr. 2ra-1539/17 Instanţa de apel, Curtea de Apel Chişinău: V. Pruteanu, L.Popova, A. Gavrilița Î N C H E I E R E 20 septembrie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de cont
CSJ 2017-03-15
0,93
2r-166/17 — incasarea datoriei
prima instanţă:Vl. Clima (Judecătoria Ciocana, mun.Chişinău) dosarul nr.2r-166/17 instanţa de apel: M.Ciugureanu, G.Daşchevici, M.Anton (Curtea de Apel Chişinău) D E C I Z I E 15 martie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de con
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă