2r-856/16 — încasarea datoriei,a penalităților, dobînzii de întîrziere
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- încasarea datoriei,a penalităţilor, dobînzii de întîrziere
- Temei legal
- repartizarea cheltuielilor de judecată între părţi
2r-856/16 — încasarea datoriei,a penalităților, dobînzii de întîrziere (Curtea Supremă de Justiție, 2016)
prima instanță: V. Mihaila dosarul nr. 2r-856/16 instanța de apel: N. Traciuc, M. Anton, Iu. Cotruță D E C I Z I E 05 octombrie 2016 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președinte, judecătorul: Iulia Sîrcu Judecătorii: Mariana Pitic, Iurie Bejenaru examinînd recursul declarat de avocatul Chira Constantin în interesele Liliei Cenușa (Punga), în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Punga Lilia împotriva lui Țurcan Nina, Țurcan Ion și Balta Eugeniu cu privire la încasarea datoriei, dobânzii de întârziere, penalității, prejudiciului efectiv suportat și a cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 05 iulie 2016, prin care nu s-a dat curs cererii de apel declarate de Țurcan Ion și Balta Eugeniu, c o n s t a t ă: La 23.09.2015 Punga Lilia s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva lui Țurcan Nina, Țurcan Ion și Balta Eugeniu privind încasarea datoriei, dobânzii de întârziere, penalității, prejudiciului efectiv suportat și a cheltuielilor de judecată.
Prin hotărârea Judecătoriei Botanica mun.Chișinău din 24 februarie 2016 acțiunea a fost admisă parțial și s-a încasat în mod solidar din contul lui Țurcan Nina, Țurcan Ion și Balta Eugeniu în beneficiul Liliei Punga suma de 12881 dolari SUA și suma de 4130 euro cu titlu de împrumut, suma de 1575,73 dolari SUA și suma de 505,23 euro cu titlu de dobândă legală de întârziere, suma de 7182,50 dolari SUA și 2303,48 euro, cu titlu de penalitate de întârziere, conform cursului valutar stabilit de BNM în ziua executării hotărârii judecătorești. S-au respins ca neîntemeiate cerințele cu privire la încasarea de la Țurcan Ion în beneficiul reclamantei a sumei de 10 587,36 dolari SUA și 3 394 ,86 euro și de la Balta Eugeniu în beneficiul reclamantei a sumei de 12287,52 dolari SUA și 394,02 euro cu titlu de penalitate contractuală.
S-a încasat în mod solidar de la Țurcan Nina, Țurcan Ion și Balta Eugeniu în beneficiul Liliei Punga cheltuieli de judecată în sumă de 7 000 lei și cheltuieli de asistență juridică în mărime de 5 000 lei, precum și în mod solidar în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 25 000 lei. La data de 24.03.2016 Țurcan Nina, Țurcan Ion și Balta Eugeniu, prin intermediul avocatului-stagiar Serghei Auzeac, au contestat cu apel hotărârea primei instanțe, solicitând instanței de apel casarea acesteia, și emiterea unei noi hotărîri prin care a dispune încasarea de la Țurcan Nina în beneficiul Liliei Punga doar a sumei de 12881 dolari SUA și sumei de 4 130 euro cu titlu de împrumut.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 05 iulie 2016 nu s-a dat curs cererii de apel declarate de Țurcan Ion și Balta Eugeniu, comunicîndu-li-se apelanților despre necesitatea prezentării cererii de apel întocmite în conformitate cu exigențele legii, acordîndu-le pentru aceasta un termen de 7 zile din data recepționării încheierii. La 19 iulie 2016 avocatul Chira Constantin în interesele Liliei Cenușa (Punga), a declarat recurs împotriva încheierii menționate, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii recurate în partea respingerii demersului privind obligarea fiecărui apelant, Țurcan Nina, Țurcan Ion și Balta Eugeniu, de a achita taxa de stat în mărime de 18 750 lei fiecare, cu emiterea unei noi hotărîri, prin care a dispune de a nu da curs cererilor de apel depuse de Țurcan Nina, Țurcan Ion și Balta Eugeniu cu obligarea acestora, pe lîngă obligația de prezenta cererea de apel motivată, de a achita taxa de stat în mărime de 18 750 lei fiecare.
În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunțarea ei. Recurenta în motivarea recursului a invocat că la caz sunt trei apelanți, respectiv urmează ca fiecare apelant să achita taxa de stat în cuantum de 18 750 lei, ce în opinia, recurentei s-ar conforma prevederilor art. 84 CPC. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul urmează a fi respins cu menținerea încheierii Curții de Apel Chișinău, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea.
Materialele dosarului atestă că recurenta, declarînd recurs împotriva încheierii din 05 iulie 2016, a solicitat casarea acesteia în partea respingerii demersului privind obligarea fiecărui apelant, Țurcan Nina, Țurcan Ion și Balta Eugeniu, de a achita taxa de stat în mărime de 18 750 lei fiecare, cu emiterea unei noi hotărîri, prin care a dispune de a nu da curs cererilor de apel depuse de Țurcan Nina, Țurcan Ion și Balta Eugeniu cu obligarea acestora, pe lîngă obligația de prezenta cererea de apel motivată, de a achita taxa de stat în mărime de 18 750 lei fiecare. 2 Prin urmare, instanța de recurs consideră necesar a se referi la legalitatea încheierii Curții de Apel Chișinău din 05 iulie 216 doar sub acest aspect, ce se referă la achitarea taxei de stat de către apelanți.
Astfel, în conformitate cu art.84 CPC, se impune cu taxă de stat fiecare cerere de chemare în judecată (inițială și reconvențională), cererea intervenientului principal, cererea vizînd pricinile cu procedură specială, cererea de eliberare a ordonanței judecătorești, cererea de declarare a insolvabilității, cererea de eliberare a titlului executoriu privind executarea hotărîrilor arbitrale, cererea de apel, cererea de recurs, precum și cererea de eliberare a copiilor (duplicatelor) de pe actele judecătorești. În conformitate cu art. 94 alin. (2) CPC, în cazul mai multor reclamanți sau pîrîți, aceștia sînt obligați să compenseze cheltuielile de judecată în mod egal, proporțional sau solidar, în funcție de interesul fiecăruia ori de caracterul litigiului dintre ei.
Prin bonul de plată anexat la materialele dosarului se atestă plata taxei de stat în sumă de 18 750 lei de către Țurcan Nina la depunerea cererii de apel (f.d. 142). Prin urmare, instanța de recurs consideră just motivul de a nu da curs al cererii de apel în speță, altul decît neplata taxei de stat și anume din motivul necorespunderii cererii de apel exigențelor art. 365 CPC, acesta neefiind motivat. Instanța de recurs consideră neîntemeiat argumentul recurentului, precum că în speță fiecare apelant este obligat să achite taxa de stat în sumă de a cîte 18750 lei, în condițiile în care, prin hotărîrea primei instanțe a fost a admisă în parte acțiunea cu dispunerea încasării de la Țurcan Nina, Țurcan Ion și Balta Eugeniu a împrumutului, dobînzii de întîrziere, penalității, în mod solidar.
Prin urmare, în funcție de caracterul litigiului dat și avînd în vedere că de către prima instanță au fost încasate sumele solicitate de la pîrîți în mod solidar, astfel nu este necesară impunerea fiecărui apelant la plata taxei de stat a cîte 18 750 lei. Acest fapt generează situația respingerii recursului și menținerii încheierii instanței de apel din 05 iulie 2016. În conformitate cu art. 427 al. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e Se respinge recursul declarat de avocatul Chira Constantin în interesele Liliei Cenușa (Punga). Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 05 iulie 2016 în pricina , civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Punga Lilia împotriva lui Țurcan 3 Nina, Țurcan Ion și Balta Eugeniu cu privire la încasarea datoriei, dobânzii de întârziere, penalității, prejudiciului efectiv suportat și a cheltuielilor de judecată.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Președinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Mariana Pitic Iurie Bejenaru 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.