2rh-215/16 — repararea prejudiciului material
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- repararea prejudiciului material
- Temei legal
- temeiurile declarării revizuirii
2rh-215/16 — repararea prejudiciului material (Curtea Supremă de Justiție, 2016)
dosarul nr. 2rh-215/16 Î N C H E I E R E 05 octombrie 2016 mun. Chișinău Colegiul civil comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul - Valeriu Doagă Judecătorii – Iuliana Oprea, Ala Cobăneanu, Galina Stratulat, Oleg Sternioală examinînd cererea de revizuire depusă de reprezentantul revizuentului Natalia Ciubuc, avocatul Pascal Veronica, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Natalia Ciubuc împotriva societății pe acțiuni „Moldasig”, intervenient accesoriu Alexei Șevcenco cu privire la repararea prejudiciului material, împotriva deciziei Curții Supreme de Justiție din 25 mai 2016 c o n s t a t ă La data de 29 martie 2013, Natalia Ciubuc a depus cerere de chemare în judecată împotriva SA „Moldasig”, intervenient accesoriu Alexei Șevcenco cu privire la repararea prejudiciului material.
În motivarea acțiunii reclamanta a menționat că, prin sentința Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 02 iulie 2010, menținută prin decizia Curții Supreme de Justiție din 08 noiembrie 2011, s-a dispus încasarea de la SA „Moldasig” a sumei de 155751,79 de lei, cu titlu de prejudiciu material cauzat în urma accidentului rutier din 15 octombrie 2006. Susține că, la data de 01 martie 2012, pârâtă i-a achitat prejudiciul material suportat de la data producerii accidentului rutier pînă la pronunțarea sentinței. Afirmă că, prin certificatul seria EM nr. 667181, eliberat de Consiliul republican de expertiză medicală a vitalității din 08 august 2012 se atestă că, ea este inaptă de muncă, fiind încadrată în gradul II de invaliditate, cu reducerea vitalității pînă la 01 septembrie 2012. Relevă că, pînă la moment, ea se află în concedii medicale.
Mai relevă că, în perioada iulie 2010 – martie 2013, pentru tratamentul medical suportat ulterior pentru recuperare a cheltuit, conform bonurilor de plată, suma de 53265 de lei, pentru deplasare în or. Odessa – 785,29 de lei, pentru consultația medicului traumatolog din or. Odessa – 394 de lei și pentru tratament în sanatoriu – 7058 de lei. Menționează că, venitul ratat în perioada iunie 2011-iulie 2013 prin pierderea salariului prin cumul la firma farmaceutică „Egis” în baza contractului individual de muncă constituie 61984 de lei. Susține că, a fost angajată prin cumul la data de 10 iulie 2010, cu un salariu de 2384 de lei lunar și a activat pînă la data de 13 mai 2011, cînd i s-a înrăutățit starea sănătății.
1 Afirmă că, a mai suportat și cheltuieli de asistență juridică în sumă de 5200 de lei. Invocă faptul că, tratamentul primit nu a dat rezultate, iar conform concluziei medicale, urmează să continue tratamentul trimestrial și să urmeze cursuri balneo- sanatoriale, care costă 7380 de lei. Solicită încasarea de la SA „Moldasig” a sumei de 123942 de lei, cu titlu de prejudiciu material, care constă din cheltuielile pentru tratament suportate în sumă de 61502 lei, cheltuielile viitoare pentru tratament în sumă de 14760 de lei și venitul ratat în sumă de 47680 de lei și a cheltuielilor de judecată.
Pe parcursul judecării pricinii, Natalia Ciubuc a depus cerere de majorare a cuantumului pretențiilor, solicitând încasarea de la pârâtă a sumei de 174391,12 lei, cu titlu de prejudiciu material, care constă din cheltuielile pentru tratament suportate în sumă de 78911,12 lei, cheltuielile viitoare pentru tratament în sumă de 14760 de lei și venitul ratat în sumă de 71520 de lei și a cheltuielilor de asistență juridică în sumă de 9200 de lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 27 decembrie 2013 s-a respins acțiunea pe motiv că, pretențiile reclamantei nu sunt probate.
Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 19 ianuarie 2016 s-a admis apelul declarat de avocatul Veronica Pascal în interesele Nataliei Ciubuc, s-a casat hotărârea primei instanțe și s-a emis o nouă hotărâre, prin care s-a admis parțial acțiunea și s-a încasat din contul SA „Moldasig” în beneficiul Nataliei Ciubuc suma de 77732 de lei, cu titlu de prejudiciu material, cheltuielile de asistență juridică în sumă de 5000 de lei și cheltuielile pentru efectuarea expertizei în sumă de 1317 lei. În rest s-a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Instanța de apel, încasând din contul SA „Moldasig” în beneficiul Nataliei Ciubuc suma de 77732 de lei, cu titlu de prejudiciu material, care constă din cheltuielile pentru tratamentul suportat în urma accidentului rutier, și-a argumentat concluzia prin faptul că, pe parcursul judecării pricinii a fost demonstrat cu certitudine producerea accidentului rutier, a fost stabilită partea vinovată de producerea accidentului rutier și a fost demonstrată obligația asigurătorului de a achita părții vătămate cheltuielile legate de recuperarea sănătății în urma cazului asigurat, iar ca urmare, apelanta a demonstrat prin probe întemeiate acutizarea stării sănătății și, respectiv, suportarea cheltuielilor necesare pentru menținerea sănătății în urma accidentului rutier.
Totodată, instanța de apel a conchis că sunt neîntemeiate cerințele apelantei cu privire la încasarea cheltuielilor pentru deplasarea în or. Odessa în sumă de 785,29 de lei și pentru consultația medicului traumatolog din această regiune în sumă de 394 de lei, deoarece în circumstanțele în care sistemul medical în vederea tratării post-traumatice în Republica Moldova este destul de dezvoltat, necesitatea deplasării și, respectiv, a consultării anume la medicul presupus nu a fost demonstrată de apelantă. De asemenea, instanța de apel a conchis că, este neîntemeiată și pretenția apelantei cu privire la încasarea venitului ratat din pierderea salariului, pe care aceasta îl obținea suplimentar la locul de muncă de bază (în cumul), deoarece contractul, la care a făcut referire, a fost semnat după producerea accidentului rutier, or, acesta nici nu a fost reziliat în urma accidentului rutier în legătură cu imposibilitatea exercitării obligațiilor sale.
Mai mult ca atît, actele prezentate în senul confirmării venitului ratat reprezentă doar plata obținută prin cumul și nicidecum nu reprezintă pierderea venitului de bază. În afară de aceasta, instanța de apel, respingând pretenția apelantei cu privire la încasarea cheltuielilor viitoare pentru tratament, a reținut că, pot fi puse spre dezbatere și urmează a fi apreciate doar probele și argumentele cu privire la cheltuielile deja efectuate, 2 pe cînd cheltuielile, care urmează a fi suportate, poartă un caracter îndoielnic și nu pot fi supuse dezbaterilor.
Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 25 mai 2016 s-au respins recursurile declarate de reprezentantul Nataliei Ciubuc, avocatul Veronica Pascal și societatea pe acțiuni „Moldasig”, s-a menținut decizia Curții de Apel Chișinău din 19 ianuarie 2016 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Natalia Ciubuc împotriva societății pe acțiuni „Moldasig”, intervenient accesoriu Alexei Șevcenco cu privire la repararea prejudiciului material. La data de 24 august 2016 reprezentantul revizuentului Natalia Ciubuc, avocatul Pascal Veronica a depus cerere de revizuire împotriva deciziei Curții Supreme de Justiție din 25 mai 2016, solicitînd admiterea cererii de revizuire, casarea deciziei în partea ce ține de respingerea recursului declarat de recurenta Natalia Ciubuc, cu emiterea unei noi hotărîri de admitere a acțiunii privind încasarea venitului ratat din salariu.
În motivarea cererii de revizuire s-a referit la art. 449 lit. b) din Codul de procedură civilă susținînd că, pînă la data de 31 mai 2016 nu a dispus de contractele individuale de muncă încheiate la data de 05 ianuarie 2004, fiind prelungite în fiecare an pentru fiecare lună, iar la data de 10 iulie 2010 a fost angajată prin cumul cu un salariu de 2384 de lei și a activat pînă la data de 13 mai 2011, situație de înrăutățire a sănătății. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că, cererea de revizuire este inadmisibilă din următoarele motive. Colegiul menționează că, art. 449 din Codul de procedură civilă prevede expres și exhaustiv temeiurile pentru declararea cererii de revizuire.
În conformitate cu art. 449 lit. b) din Codul de procedură civilă, revizuirea se declară în cazul în care au devenit cunoscute unele circumstanțe sau fapte esențiale ale pricinii care nu au fost și nu au putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedește că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanțele și faptele esențiale în timpul judecării anterioare a pricinii. Colegiul relevă că, circumstanțele nou-descoperite, sunt totalitatea de fapte juridice (obiect al probației) care duc la apariția, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor civile, care au o importanță esențială pentru soluționarea justă a cauzei civile, totodată, avînd putere decisivă asupra concluziei instanței de judecată, care nu au fost și nici nu au putut fi cunoscute revizuentului anterior, dar existau pînă la momentul pronunțării hotărîrii și au fost descoperite după ce hotărîrea judecătorească a devenit irevocabilă.
Astfel, Colegiul conchide că pentru a invoca temeiul indicat de revizuent este necesar ca circumstanța nouă să îndeplinească o condiție esențială, să existe anterior pronunțării hotărîrii, dar revizuentului să-i devină cunoscută ulterior. Din conținutul cererii de revizuire, Colegiul constată că, revizuentul nu a declarat careva temei legal pentru admiterea cererii de revizuire, iar argumentele invocate în suportul revizuirii deciziei instanței de recurs nu pot fi reținute, deoarece pretinsele circumstanțe invocate de revizuent nu sunt susceptibile să influențeze soluția instanței de recurs. Totodată, revizuentul nu a fost împiedicat de a prezenta instanțelor inferioare contractele individuale de muncă respective.
Or, din conținutul contractelor se desprinde că acestea au fost perfectate în două exemplare autentice, cîte unul pentru fiecare dintre 3 părți, ceea ce denotă că revizuentul cunoștea despre existența acestora și existau anterior pronunțării deciziei a cărei revizuire se solicită. Colegiul consideră relevantă jurisprudența CtEDO la examinarea cauzelor, în care Înalta Curte a reiterat că, dreptul la o instanță, garantat de art. 6 par. 1 din Convenție presupune respectarea principiului preeminenței dreptului. Unul din aspectele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care cere ca, atunci când instanțele judecătorești dau o apreciere finală unei chestiuni, constatarea lor să nu mai poată fi pusă în discuție.
Acest principiu cere ca nici o parte să nu aibă dreptul să solicite revizuirea unei hotărîri irevocabile și obligatorii doar cu scopul de a obține o reexaminare și o nouă determinare a cauzei. Competența instanțelor ierarhic superioare de revizuire trebuie exercitată pentru a corecta erorile judiciare și omisiunile justiției, dar nu pentru a efectua o nouă examinare. Revizuirea nu trebuie considerată un apel camuflat, iar simpla existență a două opinii diferite cu privire la aceeași chestiune nu este un temei de reexaminare a cauzei. O abatere de la acest principiu este justificată doar atunci când este necesară prin circumstanțele unui caracter esențial și imperios (Josan v. Moldova, nr. 37431/02, § 25; Brumărescu v. România, nr.28342/95, §61; Ryabykh v. Rusia, nr.52854/99, §52,).
Astfel, din considerentele menționate, Colegiul civil comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire depusă de reprezentantul revizuentului Natalia Ciubuc, avocatul Pascal Veronica ca fiind inadmisibilă. În conformitate cu art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, Colegiul civil comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de reprezentantul revizuentului Natalia Ciubuc, avocatul Pascal Veronica, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Natalia Ciubuc împotriva societății pe acțiuni „Moldasig”, intervenient accesoriu Alexei Șevcenco cu privire la repararea prejudiciului material, împotriva deciziei Curții Supreme de Justiție din 25 mai 2016. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac.
Președintele ședinței, Judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Iuliana Oprea Ala Cobăneanu Galina Stratulat Oleg Sternioală 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.