2ra-2140/16 — cu privire la încasarea sumei

prima instanță: S. Daguța dosarul nr. 2ra-2140/16

instanța de apel: A. Panov, V. Brașoveanu, A. Minciuna

Î N C H E I E R E

28 septembrie 2016 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte, judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Ion Druță

Nicolae Craiu

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către

Ivan Tolcan

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a lui Ivan Tolcan

împotriva lui Iurii Tolcan cu privire la încasarea sumei

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 25 mai 2016, prin care a fost

respins apelul declarat de către Ivan Tolcan și menținută hotărârea Judecătoriei

Ciocana municipiul Chișinău din 09 februarie 2016

c o n s t a t ă

La 22 septembrie 2015, Ivan Tolcan a depus cerere de chemare în judecată

împotriva lui Iurii Tolcan cu privire la încasarea sumei.

În motivarea acțiunii a indicat că în anul 2002, la cererea pârâtului, care este

fiul său, și-a vândut apartamentul din or. Bender, iar banii i-a transmis fiului său,

care i-a promis că îi va procura un apartament cu o odaie în mun. Chișinău.

Menționează că pârâtul a mai adăugat bani și a procurat un apartament pe

str. Independenței,14/1, mun. Chișinău, însă l-a transformat în cabinet stomatologic.

Susține că până în luna martie 2015, dânsul a locuit în apartamentul

concubinei sale, însă ultima a vândut apartamentul și a plecat la fiul său în Rusia, iar

el a fost nevoit să treacă cu traiul la pârât.

Afirmă că traiul în comun cu fiul și nora sa nu este posibil, deoarece au

interese și viziuni diferite și de aceea a plecat din apartamentului fiului.

Consideră că pârâtul este obligat să-i achite costul unui apartament cu o

odaie în mun. Chișinău, după cum a promis.

Solicită încasarea de la pârât a sumei de 672200 lei, ce constituie costul unui

apartament cu o odaie în mun. Chișinău.

1

Prin hotărârea Judecătoriei Ciocana mun. Chișinău din 09 februarie 2016

acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 25 mai 2016 a fost respins apelul

declarat de către Ivan Tolcan și menținută hotărârea primei instanțe.

La 27 iulie 2016, în termenul prevăzut de lege, Ivan Tolcan a declarat recurs

împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei

instanței de apel și hotărârii primei instanțe și emiterea unei noi hotărâri cu privire la

admiterea acțiunii.

Recurentul Ivan Tolcan, în motivarea recursului, a indicat că nu este de

acord cu decizia instanței de apel și hotărârea primei instanțe.

Menționează că conform art. 512 alin. (1) Cod civil, în virtutea raportului

obligațional, creditorul este în drept să pretindă de la debitor executarea unei

prestații, iar debitorul este ținut să o execute. Prestația poate consta în a da, a face

sau a nu face.

Susține că conform art. 514 din Codul civil, obligațiile se nasc din contract,

fapt ilicit (delict) și din orice alt act sau fapt susceptibil de a le produce în condițiile

legii.

Afirmă că intimatul a recunoscut obligația sa de a-i procura apartament cu o

odaie în mun. Chișinău, iar în conformitate cu art. 123 alin. (1) CPC, faptele

invocate de una din parți nu trebuie dovedite în măsura în care cealaltă parte nu le-a

negat.

Mai relevă că reprezentantul intimatului, Andrei Roșca, de asemenea, a

confirmat că intimatul s-a obligat să-i cumpere un apartament cu o odaie în mun.

Chișinău.

Prin referința depusă la 13 septembrie 2016 reprezentantul intimatului Iurii

Tolcan, avocatul Andrei Roșca a solicitat declararea recursului ca inadmisibil.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sânt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

2

a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare

a procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau

în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță din

oficiu și în toate cazurile.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4);

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că, recursul declarat de către Ivan Tolcan nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Prin urmare, argumentele invocate în recurs nu denotă încălcarea esențială

sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural de către instanța de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a

deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai

asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se numai legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează și faptul că, procedura

admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție relevă că, conform jurisprudenței CEDO,

recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației

prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod

direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în

recursul declarat de către Ivan Tolcan, asemenea aspecte nu se regăsesc.

3

Astfel, din considerentele menționate, completul Colegiului civil, comercial

și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera recursul lui Ivan Tolcan ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1)

CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție,

d i s p u n e:

Recursul lui Ivan Tolcan se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președinte, judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Ion Druță

Nicolae Craiu

4