2ra-1802/16 — recunoașterea dreptului la spațiu locativ

Prima instanță, Jud. Centru mun. Chișinău: A. Catană dosarul nr. 2ra-1802/16

Instanța de apel, Curtea de Apel Chișinău:

N. Cernat, L. Bulgac, A. Pahopol

Î N C H E I E R E

28 septembrie 2016 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu

Judecătorii Iurie Bejenaru

Mariana Pitic

examinînd, fără înștiințarea participanților la proces, chestiunea privind

admisibilitatea recursului declarat de către Cebîrciu Oleg și Cebîrciu Luminița,

în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Cebîrciu Oleg și Cebîrciu

Luminița împotriva Întreprinderii de Stat „Întreprinderea de Reparare și Exploatare

Auto” cu privire la recunoașterea dreptului la spațiu locativ,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 29 martie 2016, prin care a fost

respins apelul declarat de către Cebîrciu Oleg și Cebîrciu Luminița și menținută

hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 28 decembrie 2015,

c o n s t a t ă

La 13 iunie 2014, Cebîrciu Oleg și Cebîrciu Luminița au depus cerere de chemare

în judecată împotriva ÎS „Întreprinderea de Reparare și Exploatare Auto” cu privire la

recunoașterea dreptului la spațiu locativ,

În motivarea acțiunii reclamanții au indicat că în anul 1998, Cebîrciu Oleg,

activînd în calitate de plutonier în Colegiul de poliție al MAI, nu era asigurat cu spațiu

locativ și întrunea atît condițiile necesare pentru îmbunătățirea condițiilor de trai

prevăzute de art. 30 al Codului cu privire la locuințe, cît și condițiile prevăzute la art.

35 al Legii cu privire la poliție, în redacția de pînă la 18 decembrie 2009, astfel la

demersul conducerii angajatorului - Colegiului de poliție, adresat Combinatului

didactic prin cursuri nr. 7 al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, i-a fost

oferit spațiu locativ în căminul de pe strada Puhoi 54 or. Codru, odăile nr. 310 și 312.

Declară reclamanții că pînă în prezent sunt angajați ai Ministerului Afacerilor

Interne și de aproximativ 16 ani, locuiesc în spațiul locativ acordat achitînd plata

pentru chirie și servicii comunale.

Indică reclamanții Cebîrciu Oleg și Cebîrciu Luminița că pînă în anul 2002

administrația căminului nu încheiea contracte de închiriere, dar înainta lunar

reclamanților spre plată bonuri pentru plata chiriei și pentru plata serviciilor comunale

pe care aceștia le achitau cu regularitate, însă prin Hotărîrea Guvernului nr. 1271 din

27 septembrie 2002, toți agenții economici deținători de cămine au fost obligați să

încheie contracte bilaterale cu toți chiriașii. Prin urmare începînd cu anul 2003,

administrația Combinatului didactic prin cursuri nr. 7 a Ministerului Agriculturii și

1

Industriei Alimentare a încheiat cu reclamantul Cebîrciu Oleg contract de închiriere a

încăperilor de locuit nr. 310, 312 pe un termen de 1 an cu reînnoirea acestuia în fiecare

an.

Consideră că reieșind din prevederile art. 53 al Codului cu privire la locuințe nr.

2718 din 03.06.1983 și contractul de închiriere încheiat în 2003, se prezumă că

locatorul dispunea de ordin de repartiție al odăilor nr. 310 și 312 și alte documente

care confirmă repartizarea spațiului locativ reclamanților.

Menționează că în anul 2010 gestionarul căminului, Combinatul didactic prin

cursuri nr. 7 s-a reorganizat prin absorbție în ÎS „Întreprinderea de reparare și

exploatare auto”, iar statutul căminului din str. Puhoi 54 or. Codru în care locuiau

reclamanții a fost schimbat în bloc locativ, fapt confirmat prin extrasul din registrul

bunurilor imobile.

Declară reclamanții că noul gestionar al căminului ÎS „Întreprinderea de reparare

și exploatare auto” a declarat că nu i-au fost transmise de către predecesorul său –

Căminul didactic prin cursuri nr. 7 careva documente privind repartizarea spațiului

locativ în căminul nominalizat din str. Puhoi 54 or. Codru mun. Chișinău.

Indică recurenții că s-au adresat la MAI (angajatorul) să le elibereze copiile

actelor în baza cărora administrația Colegiului de Poliție a convenit cu Ministerul

Agriculturii să asigure colaboratorilor spațiu locativ în căminul de pe str. Puhoi nr. 54,

însă MAI i-a informat verbal că actele din anul 1997-1998 nu se mai păstrează, fiind

distruse în legătură cu expirarea termenului.

Ulterior, reclamanții s-au adresat la MAI solicitînd să li se elibereze copia

demersului MAI privind instalarea în fostul cămin din str. Puhoi 54, or. Codru.

Prin răspunsul din 20 martie 2014 MAI a informat că în conformitate cu ordinul

MAI nr. 253 din 30 iunie 2003 dosarul a fost nimicit în legătură cu termenul de

prescripție.

Totodată MAI a înaintat un demers Ministerului Agriculturii și Industriei

Alimentare prin care a indicat că reclamanții locuiesc în căminul nominalizat începînd

cu anul 1998, și că MAI nu dispune de spații locative și nu are posibilitate de a

îmbunătăți condițiile de trai, solicitînd înregistrarea pe numele lui Cebîrciu Oleg și

Cebîrciu Luminița odăilor nr. 310 și 312 din str. Puhoi 54, or. Codru.

Susține că, ÎS „Întreprinderea de reparare și exploatare auto” a prelungit

contractul de închiriere a încăperii de locuit pe anii 2012-2013 și 2013-2014.

Indică reclamanții că dat fiind faptul că au locuit 16 ani în aceste odăi, la 26

martie 2014 s-au adresat administrației spațiului locativ să le elibereze actele necesare

pentru privatizarea spațiului locativ, însă aceasta le-a refuzat.

Solicită reclamanții Cebîrciu Oleg și Cebîrciu Luminița recunoașterea dreptului

de folosință asupra spațiului locativ în odăile nr. 310 și 312 din str. Puhoi 54, or.

Codru, obligarea pîrîtului la eliberarea documentelor necesare pentru privatizarea

apartamentului dat și compensarea cheltuielilor de judecată.

Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 28 decembrie 2015, acțiunea

a fost respinsă ca neîntemeiată.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 29 martie 2016, a fost respins apelul

declarat de către Cebîrciu Oleg și Cebîrciu Luminița și menținută hotărîrea

Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 28 decembrie 2015.

Atât prima instanță, cât și instanța de apel analizînd circumstanțele de fapt și de

drept ale cauzei au constatat că între părți a existat doar un raport civil de locațiune a

spațiului locativ, reclamanții nu au dispus de un bon de repartiție în acest spațiu locativ

2

și nici nu au fost în raporturi de muncă cu ÎS „Întreprinderea de reparare și exploatare

auto” / ÎS „Combinatul de instruire prin Cursuri nr. 7”, astfel raporturile juridice create

între părți nu cad sub incidența prevederilor Legii privatizării fondului de locuințe nr.

1234 din 10 martie 1993.

La 08 iunie 2016, Cebîrciu Oleg și Cebîrciu Luminița au declarat recurs împotriva

deciziei instanței de apel, cerînd admiterea acestuia, casarea deciziei Curții de Apel

Chișinău din 29 martie 2016 și hotărîrii Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 28

decembrie 2015 cu emiterea unei noi hotărîri de admitere a acțiunii.

În susținerea recursului Cebîrciu Oleg și Cebîrciu Luminița au invocat ilegalitatea

și netemeinicia hotărîrilor instanțelor de judecată ierarhic inferioare.

Astfel recurenții au indicat că, instanțele ierarhic inferioare au aplicat legea care

nu trebuia să fie aplicată și anume art. 875, 903 Cod Civil stabilind greșit natura

raportului juridic litigios în lipsa bonului de repartiție doar în temeiul unor contracte

de locațiune încheiate între părți.

De asemenea consideră reclamanții că instanțele de judecată n-au aplicat legea

care trebuia să fie aplicată și anume pct. 2 al Hotărîrii Guvernului nr. 1271 din 27

septembrie 2002 și art. 10 al Legii privatizării fondului de locuinței care reglementează

oferirea chiriașilor din cămine posibilitatea de a privatiza încăperile ocupate.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni

de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Materialele dosarului atestă că copia deciziei Curții de Apel Chișinău din 29

martie 2016 a fost expediată părților la 30 martie 2016 (f.d. 161) însă lipsesc date cînd

a fost recepționată de către recurenții-apelanți.

În circumstanțele relevate, recursul declarat de către Cebîrciu Oleg și Cebîrciu

Luminița se consideră a fi depus în termenul prevăzut de lege.

La 29 iunie 2016, în adresa intimatei ÎS „Întreprinderea de Reparare și Exploatare

Auto” a fost expediată copia recursului declarat de către Cebîrciu Oleg și Cebîrciu

Luminița cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței.

La 23 septembrie 2016, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare în calitate

de succesor în drept al ÎS „Întreprinderea de Reparare și Exploatare Auto”, a depus

referință, solicitînd respingerea recursului, cu menținerea deciziei Curții de Apel

Chișinău din 29 martie 2016 și hotărîrii Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 28

decembrie 2016, pe care le consideră legale și întemeiate.

Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile și

obiecțiile din referință, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Cebîrciu Oleg și

Cebîrciu Luminița este inadmisibil, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă

în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. alin.

(2), (3) și (4).

Conform prevederilor art. 432 alin. alin. (2), (3) și (4) CPC, se consideră că

normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța

judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

3

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care:

a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărîrea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Săvîrșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră

că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în

care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție consideră că recursul declarat de către Cebîrciu Oleg și Cebîrciu Luminița nu

se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. alin. (2), (3) și (4) CPC.

Or, argumentele invocate în recurs se referă la dezacordul recurentului cu soluția

pronunțată de către instanțele de judecată ierarhic inferioare și nu relevă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept procedural,

respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate și urmează a fi respinse.

Nu poate fi reținut argumentul recurenților Cebîrciu Oleg și Cebîrciu Luminița că

instanțele ierarhic inferioare au aplicat legea care nu trebuia să fie aplicată și anume

art. 875, 903 Cod Civil stabilind greșit raportul juridic litigios în temeiul unor

contracte de locațiune încheiate între părți, întrucît între gestionarul căminului și

recurenți au existat doar relații de locațiune, așa cum recunosc aceștia la depunerea

acțiunii, achitînd chiria și plățile comunale mai întîi în baza unui contract de locațiune

încheiat verbal și din 2002 în scris.

Referitor la argumentul recurenților precum că inexistența bonului de repartiție

nu constituie temei de respingere a pretenției de recunoaștere a dreptului de folosință

asupra spațiului locativ, este irelevant, deoarece administrația de gestionare a

căminului din str. Puhoi 54, or. Codru mun. Chișinău nu avea nici un temei legal de a

elibera ordin de repartiție lui Cebîrciu Oleg și Cebîrciu Luminița, întrucît nu se aflau în

raporturi de muncă, recurenții fiind angajați ai MAI și nu ai Ministerului Agriculturii și

Industriei Alimentare și fiind instalați în cămin în baza demersului Colegiului de

Poliție al MAI adresat Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare care nu poate

constitui drept temei pentru acordarea ordinului de repartiție.

Potrivit art. 108 Codului cu privire la locuințe Nr. 2718 din 03.06.1983, în

vigoare la acel moment, hotărîrea cu privire la acordarea locuinței de serviciu se

adoptă de către administrația întreprinderii, instituției, organizației, […], în

administrarea cărora se află locuințele de serviciu. În conformitate cu hotărîrea

adoptată locuința de serviciu se acordă pentru folosință pe baza unui ordin de repartiție

special, eliberat de comitetul executiv al Sovietului raional, orășenesc, raional din oraș

de deputați ai norodului.

4

Nu poate fi reținut nici argumentul recurentului referitor neaplicarea legii care

trebuie să fie aplicată deoarece Hotărîrii Guvernului nr. 1271 din 27 septembrie 2002

este abrogată prin Hotărîrea Guvernului cu privire la modificarea și abrogarea unor

hotărîri ale Guvernului nr. 36 din 01.02.16, iar art. 10 al Legii privatizării fondului de

locuințe prevede posibilitatea privatizării unei singure locuințe, însă numai în cazul

întrunirii condițiilor legale de privatizare, condiții ce nu sunt cumulate de recurenți.

Alte argumente invocate în recursul declarat nu au relevanță, deoarece nu denotă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept

procedural, respectiv nu constituie temei pentru casarea deciziei recurate și urmează a

fi respinse.

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție accentuează că recursul exercitat conform Secțiunii a II-a din CPC are caracter

devolutiv numai asupra problemelor de drept material și de drept procedural,

verificîndu-se exclusiv legalitatea deciziei adoptate, dar și nu temeinicia în fapt a

acesteia.

Distinct de cele relatate, se reiterează că conform jurisprudenței degajate de

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, recursurile trebuie să fie efective, adică să

dispună de puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (speța Purcell c.

Irlandei, decizia cu privire la admisibilitate din 16 aprilie 1991), însă motivele

recursului invocate în speță sunt similare celor indicate în procesul judecării pricinii,

asupra cărora instanțele de judecată ierarhic inferioare s-au pronunțat deja în modul

corespunzător

Astfel, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme

de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Cebîrciu Oleg

și Cebîrciu Luminița ca inadmisibil.

În conformitate cu prevederile art. art. 269-270, art. 431 alin. alin. (1) și (2), art.

433 lit. a) și art. 440, CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție,

d i s p u n e:

Recursul declarat de către Cebîrciu Oleg și Cebîrciu Luminița se consideră

inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu

Judecătorii Iurie Bejenaru

Mariana Pitic

5