3ra-1105/16 — anularea actului administrativ

Prima instanță: Judecătoria Rîșcani mun. Chișinău Dosarul nr. 3ra-1105/16

Judecător: V. Ciumac

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău

Judecători: N. Traciuc, M. Anton, I. Cotruță

Î N C H E I E R E

17 august 2016 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tamara Chișca-Doneva

Judecători Mariana Pitic, Ion Druță

examinând chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului declarat de către

Cebotari Nicolae,

în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Cebotari Nicolae

împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chișinău privind anularea actului

administrativ,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 03 martie 2016, prin care a fost

respins apelul declarat de Cebotari Nicolae și a fost menținută hotărîrea

Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 30 iulie 2015,

c o n s t a t ă :

La 04 iunie 2015, Cebotari Nicolae a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chișinău solicitînd constatarea

ilegalității și anularea procesului-verbal de sigilare nr. 067149/3/12 din 01 aprilie

2015 a autovehiculului, ce-i aparține lui Cebotari Nicolae cu drept de proprietate,

de modelul Opel Astra n/î. C MH 825, reținut și transmis la păstrare colaboratorilor

Combinatului „Liman”, de către colaboratorii fiscali Zabulica Serghei și Bejenari

Gheorghe, inspectori ai Direcției control fiscal nr. 3 a IFS mun. Chișinău, anularea

deciziei IFS mun. Chișinău nr. 112 din 07 mai 2015, încasarea din contul IFS mun.

Chișinău a despăgubirii pentru prejudiciul moral cauzat în mărime de 5 000 lei și

compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, aflîndu-se la volanul

automobilului său de modelul Opel Astra n/î. C MH-825, la 01 aprilie 2015 staționa

în str. I. Gagarin, mun. Chișinău, pentru a cumpăra țigări de la ghereta din preajmă.

Indică reclamantul că, la acel moment s-au apropiat doi necunoscuți, care l-au

rugat să-i transporte pînă la str. Uzinelor, mun. Chișinău. Ajungînd la destinație

drumeții s-au prezentat că sunt colaboratori ai IFS și că vor întocmi un proces-

verbal cu privire la contravenție.

Susține reclamantul că, a negat faptul practicării activității de antreprenoriat,

de prestare a serviciilor de transport și a refuzat să semneze procesul-verbal. Mai

indică reclamantul că colaboratorii IFS i-au comunicat că în caz că va refuza să dea

explicații și nu va semna procesul-verbal îi vor confisca automobilul, în aceste

împrejurări inspectorii au reținut mijlocul de transport, l-au sigilat și l-au transmis

la păstrare unei persoane particulare pe teritoriul Combinatului „Liman” din mun.

Chișinău, fără a-i elibera lui Cebotari Nicolae un proces-verbal de ridicare și

transmitere la parcare a mijlocului de transport, ce-i aparține cu drept de

proprietate.

Ulterior, la 04 aprilie 2015, reclamantul a mers la IFS mun. Chișinău și a

ridicat un exemplar al actelor întocmite la 01 aprilie 2015. Concomitent a contestat

actul de ridicare și sigilare a unității de transport, însă inspectorii fiscali i-au

comunicat că automobilul nu va fi eliberat, deoarece nu și-a recunoscut vina și a

decis să se judece într-un proces judiciar cu IFS.

Menționează reclamantul că la 13 mai 2015 a recepționat răspunsul oficial

prin care IFS a refuzat ridicarea sigiliilor și eliberarea către proprietar a unității de

transport reținut ilegal.

Consideră reclamantul că, procesul-verbal cu privire la sigilarea unității de

transport din 01 aprilie 2015 contravine legii și este emis cu încălcarea procedurii

prestabilite, or în procesul-verbal nu sunt reflectate motivele de fapt și de drept pe

care justifică acțiunile IFS Chișinău de ridicare, sigilare și transmitere la păstrare a

mijlocului de transport respectiv, în conținutul acestuia se indică doar dispozițiile

art. 129 alin. (22) și art. 134 alin. (l) lit. d) Codul fiscal, prevederi care în opinia

acestuia nu au nici o relevanță la caz.

Indică reclamantul că, lipsește un act de control operativ întocmit de către

colaboratorii IFS, potrivit dispozițiilor Codului fiscal în Titlul V un act de ridicare

și transmitere la păstrare a unității de transport, precum prevede Codul

contravențional. În viziunea reclamantului actele enumerate fiind obligatorii pentru

a aplica sigiliul pe unitatea de transport reținută.

În acest sens menționează dispozițiile art. 439 Cod Contravențional potrivit

cărora reținerea și aducerea vehiculului la parcare se admite cu respectarea

condițiilor stipulate în lege și în cazul în care conducătorul autovehiculului înlăturat

de la conducere a fost reținut și dacă nu poate fi predat proprietarului, posesorului

sau reprezentantului lor.

Menționează reclamantul că, la reținerea mijlocului de transport a fost

încălcată competența, or înlăturarea acestuia de la trafic, de la conducerea

automobilului reținut putea fi realizată doar de colaboratorii poliției rutiere, care

urmau să constate cauzele și să argumenteze necesitatea înlăturării lui de la

conducere. În argumentarea acțiunilor sale IFS a comunicat reclamantului că

acțiunile au fost întreprinse în temeiul art. 263 Codul Contravențional, care la fel,

nu justifică scopul ridicării mijlocului de transport.

În această ordine de idei reclamantul invocă dispozițiile art. 263 alin. (l) Cod

contravențional, potrivit căruia nu se prevede aplicarea sancțiunii cu confiscarea

bunurilor făptuitorului.

Respectiv, colaboratorii au interpretat extensiv dispozițiile Codului

contravențional și ale Codului Fiscal, ceea ce nu se admite în procedura

contravențională și în conformitate cu dispozițiile art. 5 alin. (2) Cod

contravențional, interpretarea extensivă defavorabilă și aplicarea prin analogie a

legii contravenționale sînt interzise.

Indică reclamantul că, la 02 iunie 2015 Judecătoria Rîșcani a verificat

legalitatea procesului-verbal cu privire la contravenție și a dispus încetarea

procesului din lipsa faptului contravențional, iar faptul practicării activității de

antreprenoriat nu a fost argumentat de IFS și nici nu a fost confirmat în ședința de

judecată.

În temeiul acțiunilor ilegale ale IFS mun. Chișinău unitatea de transport

destinată satisfacerii necesităților familiale ale reclamantului este reținută și se

deține pînă în prezent pe teritoriul neautorizat de parcare a Combinatului „Liman”

din mun. Chișinău.

Prin hotărîrea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 30 iulie 2015, acțiunea

înaintată de Cebotari Nicolae către Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chișinău

privind anularea actului administrativ, a fost respinsă.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 03 martie 2016, s-a respins apelul

declarat de Cebotari Nicolae și s-a menținut hotărîrea Judecătoriei Rîșcani mun.

Chișinău din 30 iulie 2015.

Nefiind de acord cu decizia menționată, la 06 iunie 2016, Cebotari Nicolae

prin intermediul avocatului Stoianov Ludmila (mandat nr. 0319371) a declarat

recurs, solicitînd casarea deciziei instanței de apel și a hotărîrii primei instanțe, cu

pronunțarea unei noi hotărîri de admitere a acțiunii.

În motivarea recursului, cu reiterarea motivelor de fapt și de drept invocate pe

parcursul examinări cauzei în instanțele inferioare, a indicat că atît decizia instanței

de apel cît și hotărîrea primei instanțe sunt ilegale și neîntemeiate, fiind emise cu

aplicarea eronată normelor de drept material și procedural.

Conform art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la

data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.

Avînd în vedere că la materialele cauzei nu sunt careva probe privind

momentul expedierii copiei deciziei contestate în adresa părților (f.d. 80) și

recepționarea acesteia, recursul înaintat de Cebotari Nicolae se consideră declarat

în termen.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție a RM consideră că recursul

este inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC RM, părțile și alți participanți la

proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială

sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

Alineatele (2) și (3) al articolului menționat, prevăd exhaustiv cazurile în care

se consideră că au fost aplicate eronat normele de drept material sau procedural, iar

alin. (4) prevede că săvîrșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie

temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau

ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de

recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost

arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.

432 alin. (2), (3), (4) CPC RM.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Cebotari Nicolae nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC, or recurentul

nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea actelor judecătorești

contestate, ci a formulat critici ce se axează asupra fondului cauzei.

Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural

de către instanța de apel sau instanța de fond, respectiv nu constituie temei de

casare a actelor judecătorești recurate.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai

asupra problemelor de drept material și procedural, verificîndu-se doar legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că, procedura

admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Completul ține să menționeze că conform jurisprudenței CEDO, recursul

trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în

cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de

lucruri (cauza Purcell vs Irlanda, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocate

în speță sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, care au fost

apreciate corespunzător.

În astfel de circumstanțe, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera recursul declarat de Cebotari Nicolae ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 269-270, 433 lit. a), 440 CPC, completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție,

d i s p u n e

Recursul declarat de Cebotari Nicolae se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele completului,

judecătorul Tamara Chișca-Doneva

Judecătorii Mariana Pitic

Ion Druță