2ra-1582/16 — compensarea prejudiciului material și moral

2ra-1582/16 — compensarea prejudiciului material și moral (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

prima instanță: S. Lazari nr. 2ra-1582/16

instanța de apel: N. Cernat, A. Pahopol, L. Bulgac

ÎNCHEIERE

20 iulie 2016 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte, judecătorul Tamara Chișica-Doneva

Judecătorii Galina Stratulat

Ala Cobăneanu

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursurilor declarate de

Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău și de Ministerul Justiției

în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Petru Munteanu

împotriva Ministerului Justiției, Ministerului Finanțelor și Procuraturii Generale cu

privire la compensarea prejudiciului material și moral cauzat prin atragerea ilegală

la răspundere penală

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 15 martie 2016, prin care s-a

admis cererile de apel declarate de Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor și

Procuratura Generală, s-a casat hotărârea Judecătoriei Buiucani din 10 iunie 2015

în partea încasării în beneficiul reclamantului Petru Muntean din contul bugetului

de stat, prin intermediul Ministerului Justiției a cheltuielilor suportate pentru

asistența juridică acordată în sumă de 4500 lei și a emis o nouă hotărâre în această

parte, prin care a fost modificată hotărârea Judecătoriei Buiucani din 10 iunie 2015

în partea prin care s-a dispus micșorarea sumei dispuse spre încasare cu titlul de

prejudiciu moral și încasarea prejudiciului moral

constată:

La 28 ianuarie 2014, Petru Muntean a înaintat cerere de chemare în judecată

împotriva Ministerului Finanțelor, Procuraturii Generale, Ministerului Justiției cu

privire la încasarea prejudiciului material și moral cauzat de organele de urmărire

penală.

În motivarea cererii de chemare în judecată a indicat că prin ordonanța din

22 iulie 2008 semnată de procurorul interimar al or. Călărași, s-a dispus pornirea

urmăririi penale pe indicii infracțiunii prevăzute de art. 145 alin. (3), lit. h) Cod

penal și anume pe faptul depistării cadavrului lui Ețco Alexandru Chiril, din

sat. Horodiște, r-nul Călărași.

Prin încheierea judecătoriei Călărași din 06 august 2008 la demersul

procurorului s-a dispus autorizarea ridicării convorbirilor telefonice de

1

intrare-ieșire naționale și internaționale de la instituția de telecomunicație

societatea pe acțiuni ”Moldtelecom” a numărului de telefon 0244-61-125 care îi

aparține.

La demersul procuraturii Călărași nr. 46/08-3340 din 19 august 2008,

Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova a asigurat înregistrarea

convorbirilor telefonice în baza încheierii judecătoriei Călărași din 18 august 2008.

Prin încheierea judecătoriei Călărași din 29 august 2008 s-a admis demersul

procurorului din cadrul procuraturii Călărași privind autorizarea percheziției la

domiciliul lui din sat. Horodiște, raionul Călărași.

Prin ordonanța procurorului din cadrul procuraturii Călărași din 18 august

2008 s-a dispus efectuarea percheziției la domiciliul lui, care i s-a adus la

cunoștință la 25 august 2008 în urma căreia i s-a ridicat îmbrăcăminte și obiecte.

Prin ordonanța procurorului din cadrul procuraturii Călărași din 29 august

2008 dânsul a fost recunoscut în calitate de bănuit.

Reclamantul mai indică că prin ordonanța din 24 noiembrie 2008 a fost pus

sub învinuire în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 145 alin. (3) lit. h) Cod

penal, totodată fiindu-i aplicată măsura preventivă de nepărăsire a locului de trai.

Prin sentința Judecătoriei Călărași din 18 august 2009, a fost achitat în

comiterea acestei crime pe motiv că fapta nu a fost săvârșită de el, totodată fiind

menținută măsura preventivă de nepărăsire a locului de trai.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 10 decembrie 2009 s-a admis apelul

declarat de procurorul r-lui Călărași, a fost casată sentința Judecătoriei Călărași din

18 august 2009 cu emiterea unei noi decizii prin care dânsul a fost recunosc

culpabil în comiterea infracțiunii prevăzută de art. 145 alin.(1) lit. h) Cod penal,

stabilindu-i-se pedeapsa de 8 ani de închisoare cu executarea pedepsei în

penitenciar de tip semi-închis fiind arestat din sala judecată și nimicirea bunurilor

ridicate din gospodăria acestuia.

Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 08 iunie 2010 a fost admis

recursul declarat de el și pronunțată o nouă hotărâre prin care cauza a fost restituită

la rejudecare în Curtea de Apel.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 15 decembrie 2010 a fost respins ca

nefondat apelul procurorului Călărași, menținându-se sentința primei instanțe de

achitare.

Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 24 mai 2011 a fost menținută

sentința de achitare, respingându-se recursul procurorului.

Astfel, reclamantul indică că s-a aflat sub arest de la 10 decembrie 2009

până la 08 august 2010.

Indică că prejudiciul moral și material urmează a fi reparat în temeiul art. 3

din Legea privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite de

către organele de urmărire penală, ale procuraturii și ale instituțiilor judecătorești,

nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998 cu ulterioarele modificări.

Criteriile pentru mărimea prejudiciului sunt stabilite de art. 11 din legea

menționată care prevede că mărimea prejudiciului moral se stabilește de instanța de

judecată reieșind din gravitatea infracțiunii, caracterul și gravitatea încălcărilor

2

procesuale comise la urmărirea penală, rezonanța pe care a avut-o în societate

informația despre învinuirea persoanei, durata urmăririi penale, precum și durata

examinării cauzei penale în instanța de judecată, natura dreptului personal lezat și

locului lui în sistemul de valori a persoanei, suferințele fizice, caracterul și gradul

suferințelor psihice, durata aflării nelegitime a persoanei în detenție.

Cu referire la prevederile art. 1398 alin. (1) din Codul civil, care indică că

cel care acționează față de altul în mod ilicit, cu vinovăție este obligat să repare

prejudiciul patrimonial, iar în cazurile prevăzute de lege și prejudiciul moral,

reclamantul menționează că a fost învinuit în comiterea unei infracțiuni care

conform art. 16 Cod penal se clasifică ca deosebit de gravă, iar faptul dat a căpătat

o rezonanță deosebit de mare în satul de baștină și în alte localități unde are rude și

prieteni.

Mai relevă că pe parcursul examinării cauzei, familia lui era neglijată de

membrii satului, consătenii privindu-i ca rudele unui ucigaș. Soția era în culmea

disperării. Dânsul aflându-se în arest s-a îmbolnăvit,iar la nenumăratele adresări să

i se acorde ajutor medical nu era auzit. Astfel, a fost nevoit să-și scoată dinții

bolnavi cu un clește în celula în care se afla.

La fel indică că soția sa era bolnavă, din care motiv nu putea lucra cotele de

teren de care dispuneau.

Își întemeiază pretențiile în baza art. 166 Cod de procedură civilă și în baza

Legii nr. 1554-XIII din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului

cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, procuraturii și

instanțelor judiciare.

Solicită încasarea din contul statului în beneficiul său cheltuielile suportate

pentru asistență juridică în mărime de 4500 lei, costul bunurilor ridicate și distruse

prin hotărârea instanței în mărime de 1000 lei, prejudiciul moral pentru atragerea

ilicită la răspundere penală în sumă de 600 000 lei, câte 100 000 pentru fiecare

lună cât s-a aflat în stare de arest, prejudiciul moral pentru punerea ilicită sub

declarație de a nu părăsi localitatea și locul de trai în sumă de 200 000, câte

100 000 pentru fiecare an de aflare sub măsura respectivă.

Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 10 iunie 2014 a fost

admisă parțial cererea de chemare în judecată a lui Petru Munteanu împotriva

Ministerului Justiției, Ministerului Finanțelor și Procuraturii Generale privind

compensarea prejudiciului material și moral cauzat prin atragerea ilegală la

răspundere penală, a fost încasat în beneficiul lui Petru Muntean din contul

bugetului de stat, prin intermediul Ministerului Justiției, cu titlul de compensare a

prejudiciului moral cauzat prin atragerea ilegală la răspundere penală a sumei de

100 000 lei, ca restituire a cheltuielilor suportate pentru asistență juridică acordată

la examinarea cazului în sumă de 4500 lei, în total 104 500 lei.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 15 martie 2016 au fost admise

cererile de apel declarate de Ministerul Justiției al Republicii Moldova, Ministerul

Finanțelor al Republicii Moldova și Procuratura Generală a Republicii Moldova

împotriva hotărârii Judecătoriei Buiucani din 10 iunie 2014, a fost casată hotărârea

Judecătoriei Buiucani din 10 iunie 2015, în partea încasării în beneficiul lui Petru

3

Muntean din contul bugetului de stat, prin intermediul Ministerului Justiției, a

cheltuielilor suportate pentru asistență juridică acordată lui la examinarea cauzei în

sumă de 4500 lei și s-a emis o nouă hotărârea în această parte, prin care s-a încasat

în beneficiul lui Petru Muntean din contul bugetului de stat cheltuielile pentru

asistență juridică acordată în sumă de 4500 lei, s-a modificat hotărârea Judecătoriei

Buiucani din 10 iunie 2015 în partea prin care s-a dispus spre încasare cu titlul de

prejudiciu moral în sumă de 100 000 lei, prin micșorarea sumei dispuse spre

încasare cu titlul de prejudiciu moral și încasarea prejudiciului moral în sumă de

60000 lei.

La 13 mai 2016 Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău a depus

cerere de recurs prin care a solicitat admiterea recursului și casarea integrală a

hotărârii Judecătoriei Buiucani din 10 iunie 2014 și deciziei Curții de Apel

Chișinău din 15 martie 2016 și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să fie

respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată înaintată de Petru

Muntean.

În motivarea cererii de recurs a indicat că atât instanța de fond cât și instanța

de apel nu au constatat cu certitudine faptele ce constituie obiectul probațiunii și

anume, care ar fi dreptul lui Petru Muntean la despăgubire urmare a suportării

consecințelor acțiunilor ale organului de urmărire penală.

Astfel, instanța de judecată fără o motivare a concluziilor expuse, eronat

consideră că în cadrul examinării cauzei s-a stabilit cu certitudine că a avut loc o

vătămare a drepturilor personale nepatrimoniale privind integritatea morală a

reclamantului, fără a lua în considerație că în ședințele de judecată s-a declarat că

prin acțiunile sale organul de urmărire penală nu a încălcat careva norme

procesuale ce ar constitui temei de reparare a prejudiciului moral.

Mai mult ca atât, nu există o încheiere a judecătorului de instrucție sau a

organului ierarhic superior, prin care să fie declarate ca fiind ilegale acțiunile

organului de urmărire penală, pe parcursul investigării cauzei penale, ca urmare a

examinării căreia se consideră vătămat intimatul.

De asemenea, intimatul nu a contestat în termenul prevăzut de legislația în

ordonanța de aplicare a măsurilor preventive, fapt ce servește drept dovadă că

acțiunile întreprinse de către organul de urmărire penală nu au fost declarate printr-

un act procedural definitiv și irevocabil ca fiind ilegale, or art. 2991 din Codul de

procedură penală prevede expres acest fapt.

Cât privește acțiunile organului de urmărire penală, consideră că acestea au

fost efectuate în strictă conformitate cu prevederile Codului de procedură penală.

Totodată, prin concluziile sale instanța de judecată, interpretează eronat

prevederile art. 3 și 6 din Legea nr. 1545 din 25 februarie 1998 care stabilesc

expres temeiurile de reparare a prejudiciului moral și material cauzat de actele

ilegale a organelor de urmărire penală.

Respectiv, nu orice acțiune a organelor de drept reprezintă temei de reparare

a prejudiciului moral și material.

4

Recurentul mai indică că cuantumul prejudiciului material, în temeiul

art. 219 alin. (4) din Codul de procedură penală, nu urmează a fi stabilit doar în

urma evaluării subiective expuse de intimat, dar și a circumstanțele obiective.

În final recurentul relevă că instanța de judecată prin concluziile sale expuse

în partea motivatorie a examinat unilateral doar probele prezentate de intimat fără a

se expune pe probele prezentate de Procuratura Generală, încălcându-se astfel

principiul contradictorialității și egalității părților.

La 10 iunie 2016 Ministerul Justiției a depus recurs asupra deciziei Curții de

Apel Chișinău din 15 martie 2016 prin care a solicitat casarea deciziei Curții de

Apel Chișinău din 15 martie 2016 cu emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea

înaintată de Petru Muntean să fie respinsă ca neîntemeiată.

În motivarea cererii de recurs a invocat că instanța de apel, la primirea

soluției judecătorești, a aplicat eronat normele de drept material cu privire la

determinarea aplicabilității prevederilor Legii nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998

privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor

de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești.

Respectiv, art. 3 și art. 6 din legea respectivă stabilește care sunt temeiurile

în baza cărora statul repară prejudiciul moral și material cauzat persoanei ca

urmare a acțiunilor ilegale ale organelor de urmărire penală, or la materialele

cauzei nu există nici un act procedural definitiv și irevocabil prin care s-a stabilit

ca ilegale acțiunile organului de urmărire penală.

De asemenea, au relevat că instanța de judecată nu a luat în considerație pct.

14 din hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 5 din 11 noiembrie 2011

privind procedura de judecare a cauzelor civile în ordine de recurs, care prevede

că, examinarea corectitudinii procedurilor de arestare, temeinicia deciziei de

reținere sau gradul de motivare al actului prin care a fost dispusă arestarea, nu ține

de competența instanței civile, deoarece aceste chestiuni urmează a fi decise în

cadrul procedurilor penale.

Totodată, au reținut, că atât instanța de apel cât și instanța de fond nu au

constatat și nu au elucidat circumstanțele importante pricinii pe deplin, precum și

și-a bazat decizia pe fapte neprobate și declarative, în partea ce ține de constatarea

faptului precum că, ca consecință a cauzei penale, intimatul/reclamantul Petru

Muntean a avut de suportat careva suferințe fizice și psihice, frustrări și lezare a

reputației personale. Astfel, nu s-a demonstrat prin mijloace de probă, în ce constă

reputația intimatului/reclamantului Petru Muntean anterior intentării urmării penale

și modificarea acesteia prin raportare la percepția cetățenilor, după data încetării

urmării penale.

Mai mul ca atât, nu este nici într-un mod probat faptul că reclamantul Petru

Munteanu se bucură de reputație ireproșabilă anterior aflării sub urmărire penală.

Suplimentar a menționat recurentul că netemeinicia și incorectitudinea

deciziei Curții de Apel Chișinău din 15 martie 2016 constă în faptul că instanța de

apel, la dispunerea încasării sumei de 4500 lei cu titlul de cheltuieli de judecată a

aplicat eronat norma materială și anume art. 84 alin. (1) din Codul de procedură

5

penală, care stabilește că cheltuielile de judecată se încasează proporțional părții

admise din pretenții, ci nu suma integrală a acestor cheltuieli.

La 30 iunie 2016 Petru Muntean a depus referință prin care a solicitat

respingerea recursurilor depuse de Ministerul Justiției și Procuratura Generală ca

neîntemeiate și ilegale.

Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată

în adresa părților la 30 martie 2016, fapt confirmat prin scrisoarea de însoțire

(f. d. 180). Totodată, e de menționat că la materialele cauzei nu este anexată nicio

probă cu privire la data recepționării deciziei de către părți.

Astfel, se constată că recurenții s-au conformat prevederilor legale și au

declarat recursurile împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 15 martie 2016,

în termenul legal.

Examinând temeiurile recursurilor, completul Colegiului civil, comercial și

de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursurile

sunt inadmisibile din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces

sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate

sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele

indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în

măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii

sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către

instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la

încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la

art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție consideră că recursurile declarate de Procuratura de

nivelul Curții de Apel Chișinău și de Ministerul Justiției, nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Prin urmare, argumentele recursurilor nu indică la încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural

de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai

asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

6

Aici, completul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție relevă că conform jurisprudenței CEDO, recursurile

trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate

în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea

de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursurile

declarate Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău și de Ministerul Justiției,

asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera recursurile declarate de Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău și

de Ministerul Justiției ca inadmisibile.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție,

dispune:

Recursurile declarate de Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău și de

Ministerul Justiției se consideră inadmisibile.

Încheierea este irevocabilă.

Președinte, judecătorul Tamara Chișca-Doneva

Judecătorii Galina Stratulat

Ala Cobăneanu

7