2rac-277/16 — incasarea in ordine de regres a despagubirilor de asigurare

2rac-277/16 — incasarea in ordine de regres a despagubirilor de asigurare (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 2rac-277/16

Prima instanță: judecătoria Rîșcani, mun.Chișinău (jud. I. Barbacaru)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Panov, I. Muruianu, A. Minciuna)

DECIZIE

20 iulie 2016 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței Tatiana Vieru

Judecători: Valentina Clevadî

Tamara Chișca-Doneva

Nicolae Craiu

Oleg Sternioală

examinînd recursul declarat de Întreprinderea Mixtă Compania Internațională de

Asigurări „Transelit” Societate pe Acțiuni împotriva deciziei din 13 aprilie 2016 a Curții

de Apel Chișinău,

adoptată în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Întreprinderea

Mixtă Compania Internațională de Asigurări „Transelit” Societate pe Acțiuni împotriva

Companiei Internaționale de Asigurări „ASITO” Societate pe Acțiuni, intervenient

accesoriu Andrei Toma cu privire la încasarea despăgubirii de asigurare în ordine de

regres, dobînzii de întîrziere, penalității de întîrziere și a cheltuielilor de judecată,

c o n s t a t ă:

La data de 26 februarie 2015, ÎM CIA „Transelit” SA s-a adresat cu cerere de

chemare în judecată împotriva CIA „ASITO” SA solicitînd inițial încasarea în ordine de

regres a despăgubirii de asigurare în mărime de 7692, 60 lei, dobînzii de întîrziere în

mărime de 43 lei, penalității de întîrziere în mărime de 115,39 lei și a cheltuielilor de

judecată în mărime de 270 lei din contul CIA „ASITO” SA în beneficiul ÎM CIA

„Transelit” SA.

În motivarea acțiunii s-a invocat că la data de 18.06.2014 între ÎM CIA „Transelit”

SA și Veronica Bîrsan a fost încheiat un contract de asigurare facultativă a mijloacelor de

transport Auto-CASCO nr.AC 0145CH/14, prin care s-a asigurat automobilul de model

„Toyota Auris”, cu număr de înmatriculare КAX 950, contra mai multor riscuri, inclusiv

contra prejudiciilor rezultate din accidentele de circulație.

Menționează că, la data de 28 iulie 2014, aproximativ la ora 17:03, în mun.

Chișinău pe str. Voluntarilor, nr. 18/5, s-a produs un accident de circulație în care au fost

implicate automobilul de model „Mercedes Vario”, cu număr de înmatriculare CRV765,

condus de Andrei Toma și autoturismul de model „Toyota Auris”, cu număr de

înmatriculare КAX 950, condus de către Veronica Bîrsan.

Indică că, în conformitate cu dosarul contravențional și a procesului verbal cu

privire la contravenție din 28 iulie 2014, vinovat în comiterea accidentului rutier a fost

recunoscut Andrei Toma. În cadrul procesului contravențional inițiat, s-a invocat că

1

contravenientul Andrei Toma a încălcat prevederile pct.91 alin.(a) Regulamentului

Circulației Rutiere, conjunctură care a condus la producerea coliziunii. Andrei Toma a

fost sancționat cu o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 50 unități

contravenționale și 6 puncte de penalizare.

Remarcă că, la momentul producerii accidentului rutier, Andrei Toma deținea

poliță de asigurare obligatorie de răspundere civilă seria RCAI nr.000357083 valabilă

pentru perioada 28 august 2013- 19 august 2014, eliberată de către CIA „ASITO” SA.

Părțile implicate în accidentul de circulație au declarat cazul accidentului la companiile

de asigurări cu care aveau întocmite contracte de asigurare.

Susține că, a intentat dosar de daune nr.358/07-14C, fiind întocmit în acest sens

procesul-verbal de constatare a pagubelor, care a fost semnat de toate părțile implicate.

Ca, urmare a soluționării dosarului de daune s-a constatat că accidentul produs constituie

un caz asigurat și urmează a fi despăgubit conform normelor legale în vigoare. În

rezultatul operațiunilor de calcul, a acordului privind stabilirea și modalitatea de achitare

a despăgubirilor dintre Veronica Bîrsan și ÎM CIA „Transelit” SA, s-a stabilit că

despăgubirea de asigurare a autovehiculului avariat „Toyota Auris”, constituie suma de

7692,60 lei.

Conform deciziei nr. D/D CASCO 358/07-14C din 13 ianuarie 2015 cu privire la

plata despăgubirilor de asigurare, a fost dispusă recunoașterea evenimentului produs drept

caz asigurat și achitarea despăgubirii de asigurare în sumă de 7692, 60 lei, despăgubire

care a fost achitată conform ordinului de plată nr.12 din 13 ianuarie 2015.

Relatează că, prealabil adresării în instanța de judecată, a solicitat compensarea

daunei materiale pe cale extrajudiciară, însă, solicitarea a rămas fără răspuns.

Declară că, asigurătorul în limitele despăgubirii plătite și din momentul plății în

asigurarea de bunuri este subrogat - de drept și fără nici o formalitate - în toate drepturile

asiguratului sau beneficiarului asigurării contra persoanei responsabile de cauzarea

daunei. În speță subrogarea poate fi instituită, deoarece asigurătorul a plătit asiguratului

despăgubirea de asigurare cuvenită.

Afirmă că, persoana responsabilă de cauzarea prejudiciului în rezultatul

accidentului rutier deține contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto la

CIA „Asito” SA, iar reprezentantul companiei pîrîte a contrasemnat procesul-verbal de

constatare a pagubelor.

Susține că, asigurătorul de răspundere civilă auto CIA „Asito” SA urmează să

achite păgubitului, despăgubirea de asigurare în proporție de 7692, 60 lei, precum și

dobînda și penalitatea de întîrziere.

Prin încheierea din 02 martie 2015 a judecătoriei Rîșcani mun.Chișinău a fost

aplicat sechestru pe conturile bancare ale CIA „Asito” SA în limita valorii acțiunii de

7692, 60 lei.

Prin decizia din 11 mai 2015 a Curții de Apel Chișinău a fost respins recursul

declarat de CIA „Asito” SA și a fost menținută încheierea din 02 martie 2015 a

judecătoriei Rîșcani mun.Chișinău.

La data de 24 noiembrie 2015, ÎM CIA „Transelit” SA a depus cerere de

concretizare a cerințelor în sensul micșorării cuantumului acțiunii, solicitînd încasarea din

contul pîrîtului CIA „Asito” SA a prejudiciului material în mărime de 815,00 lei, a

penalității în mărime de 1384,20 lei, a dobînzii de întîrziere în sumă de 1220,17 lei, taxa

de stat în sumă de 270 lei și a sumei de 2400 lei cu titlu de cheltuieli de executare.

2

În motivarea cererii de concretizare s-a invocat că ulterior depunerii cererii de

chemare în judecată, la data de 16 noiembrie 2015 CIA „Asito” SA a virat în contul ÎM

CIA „Transelit” SA prejudiciu material în sumă de 6877,60 lei.

Prin hotărîrea din 28 decembrie 2015 a judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău s-a

admis acțiunea înaintată de ÎM CIA „Transelit” SA și s-a încasat din contul CA „Asito”

SA în beneficiul ÎM CIA „Transelit” SA prejudiciu material în mărime de 815 lei,

penalitatea în mărime de 1384,20 lei, dobîndă de întîrziere în mărime de 1220,17 lei și

cheltuielile de judecată, constituite din taxa de stat în mărime de 270 lei și cheltuielile

suportate pentru executarea documentului executoriu de aplicare a măsurilor de asigurare

în mărime de 2400 lei.

Prin decizia din 13 aprilie 2016 a Curții de Apel Chișinău s-a admis apelul depus de

CIA „Asito” SA și s-a casat hotărîrea din 28 decembrie 2015 a judecătoriei Rîșcani, mun.

Chișinău și s-a pronunțat o nouă hotărîre prin care s-a admis parțial acțiunea înaintată de

ÎM CIA „Transelit” SA și s-a încasat din contul CA „Asito” SA în beneficiul ÎM CIA

„Transelit” SA prejudiciul material în mărime de 815 lei, penalitatea în mărime de 500

lei și cheltuielile de judecată constituite din taxa de stat în mărime de 270 lei.

La data de 17 mai 2016, ÎM CIA „Transelit” SA a declarat recurs împotriva deciziei

din 13 aprilie 2016 a Curții de Apel Chișinău, solicitînd casarea acesteia, cu menținerea

în vigoare a hotărîrii primei instanțe și încasarea cheltuielilor de judecată constituite din

taxa de stat.

În susținerea recursului s-a invocat că instanța de apel a interpretat în mod eronatt

legea.

Remarcă că, argumentele instanței de apel prin care a fost micșorată penalitatea,

nu își găsesc reflectare legală.

Referitor la cerința cu privire la încasarea dobînzii de întîrziere, menționează că

instanța de apel neîntemeiat a respins această cerință, abordând pretenția fără o motivare

juridică corespunzătoare.

Indică că, speța dedusă judecății este reglementată și de prevederile art. 1328 alin.

(3) Cod civil, care evocă că sunt nule înțelegerile prin care asigurătorul se eliberează de

obligația plății eventualelor dobînzi de întîrziere.

Specifică că, deși intimata CIA „ASITO” SA a fost somată, nu și-a îndeplinit

obligația de plată a despăgubirii de asigurare la data scadenței acestora, motiv pentru care

a pretins încasarea dobînzii în raport cu normele legale învederate supra. Prin respingerea

acestei cerințe se atestă că au fost aplicate eronat normele de drept material, iar aprecierea

probelor de către instanța de apel a fost arbitrară.

Or, nemotivarea hotărârii în privința aspectelor mai sus arătate duce la încălcarea

procesului echitabil consfințit în art. 6 CEDO, iar, în opinia recurentului, soluția instanței

de apel nu este argumentată și corespunzătoare circumstanțelor de fapt și de drept stabilite

în cauză.Se prefigurează concluzia că probele administrate nu au fost apreciate de instanța

de apel la justa valoare, fiind apreciate unilateral, creîndu-se astfel impresia că instanța

este părtinitoare.

Relevă că, instanța de apel a admis apelul și a respins celelalte capete ale acțiunii,

inclusiv cheltuielile de executare, însă, nu s-a expus în nici un mod asupra legalității și

temeiniciei cerinței privind cheltuielile de executare și nici nu și-a motivat soluția în

privința acestui capăt de cerere.

Opinează că, contrar prevederilor art.373 alin.(1), (2) Cod de procedură civilă,

3

instanța de apel judecând apelul a lăsat fără apreciere argumentele invocate în referință

de către ÎM CIA „Transelit” SA, referindu-se doar la susținerile invocate de către

reprezentantul CIA „ASITO” SA, fără a examina legalitatea și temeinicia hotărârii supusă

apelului sub toate aspectele, în raport cu regulile și legislația ce guvernează litigiul în

cauză.

În conformitate cu art.434 Cod de procedură civilă, recursul împotriva deciziei se

depune în termen de 2 luni de la data comunicării deciziei integrale.

Decizia Curții de Apel Chișinău a fost adoptată la 13 aprilie 2016, iar ÎM CIA

„Transelit” SA a declarat recurs la data de 17 mai 2016, ceea ce denotă că recursul este

în termen.

În conformitate cu art. 441 Cod de procedură civilă, în cazul în care recursul este

considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului.

Prin încheierea din 13 iulie 2016 a Curții Supreme de Justiție completul din 3

judecători a considerat recursul admisibil și a decis examinarea acestuia în fond de un

complet din 5 judecători.

În conformitate cu art. 442 alin. (1) Cod de procedură civilă, judecînd recursul

declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate în recurs și

în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărîrii atacate, fără a administra

noi dovezi.

În conformitate cu art. 444 Cod de procedură civilă, recursul se examinează fără

înștiințarea participanților la proces.

Verificînd legalitatea actului de dispoziție contestat, prin prisma argumentelor

invocate și a materialelor din dosar, coroborat cu normele de drept material și procedural

aplicabile la soluționarea speței date, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție va admite recursul declarat de ÎM CIA

„Transelit” SA și va casa decizia instanței de apel, cu menținerea hotărîrii primei instanțe,

din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) Cod de procedură civilă, instanța, după

ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze decizia instanței de apel și

să mențină hotărîrea primei instanțe.

Conform art. 1329 alin.(1) Cod civil, asigurătorul care a plătit despăgubirea de

asigurare preia, în limitele acestei sume, dreptul la creanță pe care asiguratul sau o altă

persoană care a încasat despăgubirea de asigurare îl deține în raport cu terțul responsabil

de producerea pagubei dacă legea sau contractul nu prevede altfel.

Conform art. 1415 alin.(1) Cod civil, persoana care a reparat prejudiciul cauzat de o

altă persoană are dreptul la o acțiune de regres împotriva acesteia în mărimea despăgubirii

plătite persoanei vătămate dacă legea sau contractul nu prevede altfel.

Conform art. 22 alin.(11), (12), (13) al Legii cu privire la asigurarea obligatorie de

răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule nr. 414 din 22 decembrie 2016,

dacă, la data producerii accidentului de autovehicul, persoana păgubită are în vigoare un

contract de asigurare de bunuri pentru bunurile avariate sau distruse prin accidentul de

autovehicul, posesorul unor astfel de bunuri va fi despăgubit în temeiul acelui contract.

În cazul cînd persoana păgubită se adresează asigurătorului cu care are încheiat contract

de asigurare de bunuri pentru recuperarea prejudiciului, constatarea avariilor, soluțiile

tehnologice adoptate, evaluarea și stabilirea despăgubirilor vor fi opozabile asigurătorului

de răspundere civilă auto al persoanei vinovate, în limita prevederilor prezentei legi, dacă

4

asigurătorul de bunuri a respectat procedura de invitare a asigurătorului de răspundere

civilă auto prevăzută la alin.(121). Întru respectarea prevederilor alin.(12), asigurătorul de

bunuri al persoanei păgubite recuperează despăgubirea de asigurare plătită acesteia de la

asigurătorul de răspundere civilă auto al persoanei vinovate, în limitele stabilite de

prezenta lege pentru unul și același accident.

Conform art. 17 alin. (2), (3) al Legii cu privire la asigurări nr. 407 din 21 decembrie

2006, asigurătorul nu este în drept să nu plătească despăgubirea de asigurare în cadrul

asigurării de răspundere civilă. În asigurarea de răspundere civilă, asigurătorul are

dreptul, în cazurile prevăzute la alin.(1), la acțiune de regres față de persoana

răspunzătoare de cauzarea prejudiciului. În asigurarea de răspundere civilă, asigurătorul

este subrogat, în limitele despăgubirii de asigurare plătite, în toate drepturile asiguratului

sau ale beneficiarului asigurării contra persoanelor care poartă răspundere de producerea

pagubei. Asigurătorul poate renunța total sau parțial la exercitarea dreptului de subrogare

împotriva persoanei care poartă răspundere de producerea pagubei, dacă ea însăși a suferit

grav, sau împotriva moștenitorilor ei, dacă persoana a decedat ca urmare a producerii

riscului asigurat, sau în alte situații în care împrejurările justifică renunțarea.

În conformitate cu art. 118 alin. (1), (3) Cod de procedură civilă, fiecare parte

trebuie să dovedească circumstanțele pe care le invocă drept temei al pretențiilor și

obiecțiilor sale dacă legea nu dispune altfel. Circumstanțele care au importanță pentru

soluționarea justă a pricinii sînt determinate definitiv de instanța judecătorească pornind

de la pretențiile și obiecțiile părților și ale altor participanți la proces, precum și de la

normele de drept material și procedural ce urmează a fi aplicate.

În conformitate cu art. 130 alin. (1)-(3) Cod de procedură civilă, instanța

judecătorească apreciază probele după intima ei convingere, bazată pe cercetarea

multiaspectuală, completă, nepărtinitoare și nemijlocită a tuturor probelor din dosar în

ansamblul și interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege. Nici un fel de probe nu au pentru

instanța judecătorească o forță probantă prestabilită fără aprecierea lor. Fiecare probă se

apreciază de instanță privitor la pertinența, admisibilitatea, veridicitatea ei, iar toate

probele în ansamblu, privitor la legătura lor reciprocă și suficiența pentru soluționarea

pricinii.

Din materialele pricinii rezultă că s-a constatat cu certitudine că la data de 28 iulie

2014, aproximativ orele 17:03, în mun. Chișinău, str. Voluntarilor, nr. 18/5, s-a produs

un accident rutier cu implicarea automobilului de model „Mercedes Vario”, cu număr de

înmatriculare CRV765 condus de Andrei Toma și autoturismului de model „Toyota

Yaris”, cu număr de înmatriculare KAX 950 condus de Veronica Bîrsan.

Vinovat în comiterea accidentului rutier a fost recunoscut Andrei Toma, pentru ce

a fost și sancționat conform art. 242 alin.(2) Cod contravențional (f.d.25).

De asemenea, s-a stabilit că la momentul producerii accidentului rutier, Andrei

Toma deținea poliță de asigurare obligatorie de răspundere civilă seria RCAI

nr.000357083, valabilă pentru perioada 20 august 2013-19 august 2014, eliberată de către

CIA „Asito” SA.

Concomitent, Colegiul reține că la data de 18 iunie 2014 între ÎM CIA „Transelit”

SA și Veronica Bîrsan a fost încheiat un contract de asigurare facultativă a mijloacelor de

transport auto CASCO nr. AC 0145CH/14, conform căruia a fost asigurat automobilul de

model „Toyota Auris” cu număr de înmatriculare KAX 950, fiind eliberată și poliță de

asigurare (f.d.23).

5

După producerea accidentului rutier, părțile implicate au anunțat companiile de

asigurare cu care aveau încheiate contracte de asigurare, inclusiv și Veronica Bîrsan

(f.d.22). Ulterior a fost întocmit dosarul de daune și procesul verbal de constatare a

pagubelor nr. 358/07-14C din 29 iulie 2014 (f.d.21, 27- 28).

La soluționarea cazului, s-a constatat că accidentul produs constituie un caz

asigurat și urmează a fi achitată despăgubirea de asigurare. În rezultatul operațiunilor de

calcul și acordul privind modalitatea de achitare a despăgubirilor, s-a convenit achitarea

sumei de 7692, 60 lei, cu titlu de despăgubire de asigurare prin decizia nr.D/D CASCO

358/07-14C din 13 ianuarie 2015 cu privire la plata despăgubirilor de asigurare

(f.d.21verso), achitată SRL „Avantmotor-Com” conform ordinului de plată nr. 12 din 13

ianuarie 2015 (f.d.20).

În consecință, ÎM CIA „Transelit” SA s-a adresat CIA „Asito” SA, prealabil

sesizării instanței de judecată, cu cerere, prin care a solicitat, în ordine de regres, achitarea

despăgubirii de asigurare în sumă de 7692, 60 lei, în termen de 7 zile de la recepționarea

acesteia (f.d.19). Însă, în termenul acordat, pîrîtul nu a achitat despăgubirea, ceea ce a

determinat adresarea ÎM CIA „Transelit” SA în instanța de judecată cu cerere de

recuperare a prejudiciului material în ordine de regres, penalității de întîrziere și dobînzii

de întîrziere.

Raportînd circumstanțele pricinii la normele de drept material aplicabile speței,

Colegiul reține că instanța de fond corect a ajuns la temeinicia pretențiilor înaintate, cu

concretizările ulterioare, de către ÎM CIA „Transelit” SA împotriva CIA „Asito” SA .

La acest capitol, Colegiul remarcă că Veronica Bîrsan fiind deținător al contractului

de asigurare facultativă a mijloacelor de transport auto CASCO nr. AC 0145CH/14, a

beneficiat de despăgubire de asigurare în urma producerii accidentului rutier estimată la

suma de 7692, 60 lei, rezultînd din prevederile art. 16 alin.(6) al Legii cu privire la

asigurări nr. 407 din 21 decembrie 2006.

Tot aici, este de menționat că la întocmirea dosarelor de daune, inclusiv și a

procesului verbal de constatare a pagubelor de către ÎM CIA „Transelit” SA, pîrîtul nu a

obiectat asupra volumului și pagubelor stabilite, ceea ce denotă că a acceptat conținutul

acestuia, fapt corect reținut și de instanța de fond.

Colegiul relevă că reprezentantul CIA „Asito” SA nu a solicitat efectuarea unei

evaluări suplimentare a prejudiciului și în acest sens se atestă irelevanța ipotezei pîrîtului

precum că evaluările efectuate de ÎM CIA „Transelit” SA sunt mai mari în comparație cu

preturile practicate la unitățile specializate.

Colegiul apreciază ca fiind justă poziția instanței de fond precum că actul de

evaluare cost-reparație nr. 4340 întocmit de SRL „General Expert” datat cu 18 februarie

2015 (f.d.91), prezentat de către CIA „Asito” SA, conform căruia costul pieselor și

manoperei per total au fost evaluate la suma de 6877, 60 lei, nu poate fi reținut ca probă,

deoarece a fost întocmit în absența părților și nici nu a fost adus la cunoștință.

Mai mult, procesul verbal de constatare a pagubelor a fost întocmit la data de 29

iulie 2014, la care pîrîtul nu a înaintat careva obiecții, fapt menționat și supra, pe cînd

SRL „General Expert” a întocmit actul la data de 18 februarie 2015.

Astfel, Colegiul consideră corectă constatarea primei instanțe precum că suma de

815 lei solicitată de ÎM CIA „Transelit” SA în concretizările ulterioare, cu titlu de

prejudiciu material, este justificată în raport cu probele prezentate de reclamant în acest

sens.

6

De asemenea, Colegiul reține și temeinicia concluziei instanței de fond în partea

admiterii pretenției de încasare a penalității în mărime de 1384, 20 lei din contul CIA

„Asito” SA, rezultînd din prevederile art. 6 alin. (6) al Legii cu privire la asigurări nr. 407

din 21 decembrie 2006.

Conform art. 6 alin. (6) al Legii cu privire la asigurări nr. 407 din 21 decembrie 2006,

în caz de încălcare a termenului de plată a indemnizației de asigurare sau a despăgubirii

de asigurare din vina asigurătorului, acesta va plăti asiguratului, beneficiarului asigurării

și/sau păgubitului, pentru fiecare zi de întîrziere, penalitate de 0,1% din suma

indemnizației sau despăgubirii.

Astfel, în condițiile legii, pentru încălcarea termenului de plată a despăgubirii de

asigurare, în cazul contractului de asigurare CASCO, din vina asigurătorului acesta este

obligat să achite penalitate în mărime de 0,1% pentru fiecare zi de întîrziere.

Conform art. 629 Cod civil, penalitatea stabilită prin lege nu poate fi exclusă și nici

micșorată anticipat prin acordul părților.

Tot aici, este de menționat că la determinarea perioadei pentru care urmează a fi

încasată penalitatea, este necesar să se ia în considerare și prevederile art. 268 lit. a) Cod

civil, conform căruia clauza penală urmează a fi încasată pentru perioada anterioară

acțiunii, dar nu mai mare de 6 luni.

La caz, Colegiul consideră eronată aplicarea prevederilor art. 630 alin.(1) Cod civil

- reducerea cauzei penale de către instanța de apel, deoarece despăgubirea de asigurare

pretinsă în ordine de regres de către ÎM CIA „Transelit” SA de la CIA „Asito” SA

constituia 7692, 60 lei. Însă, la data de 16 noiembrie 2015, după aproximativ 9 luni de la

adresarea în instanța de judecată, CIA „Asito” SA a achitat o parte din aceasta și anume

de 6877, 60 lei.

Prin urmare, este nefondată constatarea instanței de apel precum că penalitatea

pretinsă este disproporționat de mare în raport cu suma datoriei la despăgubirea de

asigurare, în condițiile cînd suma de 815 lei constituie diferența neachitată de către CIA

„Asito” SA din suma pretinsă de către ÎM CIA „Transelit” SA cu titlu de despăgubire de

asigurare în ordine de regres, care a fost achitată pentru pagubele aduse automobilului

deteriorat ce aparține Veronicăi Bîrsan. Însă, suma de 815 lei nicidecum nu constituie

datoria inițială per integral.

În speță, Colegiul reține ca fiind relevant argumentul recurentului precum că

micșorarea penalității de către instanța de apel nu este întemeiat, or, obligația de

neachitare în termen a despăgubirii de asigurare atrage după sine și obligația la plata

penalității de întîrziere.

Instanța de recurs consideră fondată concluzia primei instanțe și în partea încasării

dobînzii de întîrziere CIA „Asito” SA în beneficiul ÎM CIA „Transelit” SA în mărime de

1220,17 lei, or, conform art. 619 alin.(1) Cod civil, obligațiilor pecuniare li se aplică

dobînzi pe perioada întîrzierii.

Tot aici, este de remarcat că obligațiile asigurătorului, care rezultă din contractele de

asigurare CASCO și obligatorie de răspundere civilă auto privind plata în termen a

despăgubirilor, sînt obligații pecuniare, în privința cărora sînt aplicabile prevederile art.

art. 619 și 1328 alin. (3) Cod civil.

Astfel, în afară de penalitatea care este prevăzută de lege, companiile de asigurare

urmează să achite și dobînzi de întîrziere pe toată perioada întîrzierii, iar în cazul

7

acțiunilor în regres, dobînda de întîrziere, ca și penalitatea achitată, rămîne pe seama

asigurătorului.

La acest capitol, Colegiul apreciază ca fiind eronată concluzia instanței de apel

precum că nu se poate pretinde dobînda de întîrziere, deoarece suma nu ar fi fost certă și

exigibilă, fiind litigioasă, în condițiile cînd pîrîtul și-ar fi manifestat dezacordul cu

aceasta.

În acest sens, Colegiul reiterează că la întocmirea procesului verbal de constatare a

pagubelor din 29 iulie 2014, CIA „Asito” SA din moment ce a luat cunoștință de acesta,

nu a înaintat careva obiecții sau nu a manifestat dezacordul în privința cărorva poziții

expuse în acesta și respectiv volumul de lucrări necesare întru repararea automobilului

asigurat.

Astfel, la înaintarea acțiunii în instanța de judecată suma despăgubirii de asigurare

pretinse de ÎM CIA „Transelit” SA în ordine de regres de la CIA “Asito” SA era certă și

exigibilă, or, exprimarea dezacordului cu suma solicitată ulterior adresării în instanța de

judecată, după expirarea a aproximativ 9 luni, nu poate influența certitudinea și

exigibilitatea acesteia.

Mai mult, actul prezentat de către CIA “Asito” SA, care, în opinia pîrîtului,

confirmă valoarea reală a prejudiciului rezultînd din costul lucrărilor de reparație a

automobilului deteriorat este datat cu 18 februarie 2015 și întocmit ulterior procesului

verbal de constatare a pagubelor din 29 iulie 2014, asupra căruia CIA “Asito” SA nu a

avut careva obiecții.

La caz, Colegiul reține și argumentul recurentului precum că CIA “Asito” SA a

fost somată despre executarea obligației de plată a despăgubirii de asigurare, însă la

scadență această nu a fost executată.

Colegiul apreciază ca fiind corectă concluzia primei instanțe și în privința

cheltuielilor de judecată, fiind încasate cu titlul de cheltuieli de judecată taxa de stat în

mărime de 270 lei și cheltuielile pentru executarea documentului executoriu privind

aplicarea măsurilor de asigurare în mărime de 2400 lei.

În conformitate cu art. 94 alin.(1) Cod de procedură civilă, instanța judecătorească

obligă partea care a pierdut procesul să plătească, la cerere, părții care a avut cîștig de

cauză cheltuielile de judecată. Dacă acțiunea reclamantului a fost admisă parțial, acestuia

i se compensează cheltuielile de judecată proporțional părții admise din pretenții, iar

pîrîtului – proporțional părții respinse din pretențiile reclamantului.

În conformitate cu art. 82 Cod de procedură civilă, cheltuielile de judecată se

compun din taxa de stat și din cheltuielile de judecare a pricinii.

În conformitate cu art. 90 Cod de procedură civilă, din cheltuielile de judecare a

pricinii fac parte :a) sumele plătite martorilor, interpreților, experților și specialiștilor;b)

cheltuielile de efectuare a cercetărilor la fața locului; c) cheltuielile de înștiințare și

chemare a părților în judecată; d) cheltuielile de transport și de cazare suportate de părți

și de alți participanți la proces în legătură cu prezentarea lor în instanță; e) cheltuielile

suportate de cetățenii străini și de apatrizi în legătură cu plata interpretului dacă tratatele

internaționale la care Republica Moldova este parte nu prevăd altfel; f) cheltuielile de

căutare a pîrîtului; g) cheltuielile de efectuare a expertizei; h) cheltuielile de executare a

actelor judiciare; i) cheltuielile de asistență juridică; j) cheltuielile de declarare a

insolvabilității; k) compensațiile pentru timpul de muncă pierdut; l) alte cheltuieli

necesare, suportate de instanță și de participanții la proces.

8

Astfel, Colegiul reține că taxa de stat achitată la depunerea acțiunii în instanța de

judecată este confirmată prin ordinul de plată nr. 135 din 24 februarie 2015 (f.d.4), iar

cheltuielile de executare pretinse pentru executarea documentului executoriu eliberat în

baza încheierii din 02 martie 2015 a Judecătoriei Rîșcani, mun.Chișinău privind aplicarea

măsurilor de asigurare în prezenta pricină, se atestă prin ordinul de plată nr. 301 din 14

aprilie 2015, conform căruia pe contul executorului judecătoresc Valeriu Devderea au

fost avansate cheltuielile de executare în sumă de 2400 lei (f.d.82).

Prin urmare, instanța de apel dispunînd încasarea cheltuielilor de judecată doar în

partea taxei de stat, a eludat a se expune asupra netemeiniciei acestui capăt de cerere în

partea încasării cheltuielilor pentru executare a documentului executoriu, în condițiile

cînd acestea sunt confirmate și au fost suportate în cadrul procesului dat, argument

invocat și de recurent.

La acest capitol, Colegiul consideră a fi relevant și argumentul recurentului precum

că încheierea privind aplicarea măsurilor de asigurare din 02 martie 2015, în baza căreia

a fost eliberat documentul executoriu prezentat la executare, a fost menținută prin decizia

instanței de apel din 11 mai 2015.

Totodată, Colegiul consideră necesar de a încasa din contul CIA „Asito” SA în

beneficiul ÎM CIA „Transelit” SA cu titlu de cheltuieli de judecată și suma de 135 lei

achitată în ordine de recurs cu titlu de taxă de stat, confirmată prin ordinul de plată nr.

00000117 don 10 mai 2016 (f.d.144).

Concomitent, Colegiul relevă că în cadrul judecării pricinii, instanța de judecată a

creat participanților la proces, condiții obiective și echitabile, pentru exercitarea

drepturilor și obligațiunilor procedurale, fapt ce se încadrează în asigurarea părților

dreptului la un proces echitabil, garantat și asigurat prin art.6 al Convenției Europene

pentru apărarea a Drepturilor Omului.

În circumstanțele de fapt și de drept menționate și avînd în vedere faptul că instanța

de apel a interpretat eronat normele de drept material și procedural, aplicîndu-le eronat în

raport cu circumstanțele pricinii, iar hotărârea primei instanțe este legală și întemeiată,

adoptată cu respectarea normelor de drept material și procedural, cu verificarea și

aprecierea probelor administrate în conformitate cu art. 130 Codul de procedură civilă,

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție

consideră recursul întemeiat și care urmează a fi admis, cu casarea deciziei contestate și

menținerea în vigoare a hotărîrii primei instanțe, dispunînd și încasarea cheltuielilor de

judecată suportate în ordine de recurs de recurent cu titlu de taxă de stat.

În baza celor expuse, în conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f), art.445 alin.(3) Cod

de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții

Supreme de Justiție,

d e c i d e :

Se admite recursul declarat de Întreprinderea Mixtă Compania Internațională de

Asigurări „Transelit” Societate pe Acțiuni.

Se casează decizia din 13 aprilie 2016 a Curții de Apel Chișinău, adoptată în pricina

civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Întreprinderea Mixtă Compania

Internațională de Asigurări „Transelit” Societate pe Acțiuni împotriva Companiei

Internaționale de Asigurări „ASITO” Societate pe Acțiuni, intervenient accesoriu Andrei

9

Toma cu privire la încasarea despăgubirii de asigurare în ordine de regres, dobînda de

întîrziere, penalitatea de întîrziere și a cheltuielilor de judecată, cu menținerea hotărîrii

din 28 decembrie 2015 a judecătoriei Rîșcani, mun.Chișinău.

Se încasează suma de 135 lei (una suta treizeci și cinci lei) din contul Companiei

Internaționale de Asigurări „ASITO” Societate pe Acțiuni în beneficiul Întreprinderii

Mixte Compania Internațională de Asigurări „Transelit” Societate pe Acțiuni cheltuielile

de judecată suportate în ordine de recurs cu titlu de taxă de stat.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele ședinței Tatiana Vieru

Judecători Valentina Clevadî

Tamara Chișca-Doneva

Nicolae Craiu

Oleg Sternioală

10