Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 20.07.2016
respins

2ds-45/16 — încasarea sumelor

HOTĂRÂRE
20.07.2016
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
încasarea sumelor
Temei legal
corectarea erorilor
Citează această cauză
2ds-45/16 — încasarea sumelor (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

dosarul nr. 2dsc-45/16 prima instanță: D. Dulghieru instanța de apel: N. Vascan, E. Clim, Iu. Cotruță instanța de recurs: N. Clima, S. Novac, T. Vieru, I. Corolevschi, L. Catan Î N C H E I E R E 20 iulie 2016 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componență: Președinte, judecător Tatiana Vieru Judecătorii: Valentina Clevadî, Tamara Chișca-Doneva Liliana Catan, Oleg Sternioală examinînd din oficiu chestiunea cu privire la corectarea greșelii comise în dispozitivul deciziei adoptate de Curtea Supremă de Justiție la 19 noiembrie 2014 în urma examinării cererilor de recurs depuse de către Duduș Ivan, Duduș Maia și Societatea cu Răspundere Limitată „Volcano Grup” împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 30 aprilie 2014, și cererea depusă de către avocatul Valeriu Isiumbeli în interesul lui Duduș Ivan, Maia Duduș și Societatea cu Răspundere Limitată „Volcano Grup” cu privire la explicarea deciziei instanței de recurs, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Ninei Verega și Sava Verega împotriva lui Duduș Ivan, Duduș Maia și Societatea cu Răspundere Limitată „Volcano Grup” cu privire la încasarea datoriei și dobânzilor de întârziere, c o n s t a t ă: La 15 mai 2009, Verega Sava și Verega Nina s-a adresat în instanță cu cerere de chemare în judecată împotriva lui Duduș Ivan cu privire la încasarea datoriei în sumă de 68000 euro și a cheltuielilor ce rezultă din reparația imobilului în sumă de 239 895 lei.

În motivarea acțiunii, reclamanții Verega Nina și Verega Sava au indicat că în luna februarie 2008 au avut o înțelegere cu pârâtul Duduș Ivan privind cumpărarea a 1/2 cotă- parte din restaurantul situat în mun. Chișinău, str. I. Creangă 82/1, în vederea desfășurării unei afaceri comune. La acel moment restaurantul se afla în gaj și părțile au decis să perfecteze relațiile lor în forma unui contract de împrumut. Astfel, la 13 februarie 2008 a fost perfectat contractual de împrumut nr. 868, în urma căruia Duduș Ivan a primit suma de 30 000 Euro. Ulterior la 20 martie 2008 a fost încheiat un antecontract privind cumpărarea-vânzarea cotei părți din imobilul situate pe str. Ion Creangă 8, mun. Chișinău și transmisă suma de 33000 Euro.

1 Una din clauzele antecontractului prevedea obligația pârâtului de a stinge datoria debitorială și degrevarea bunului, pentru perfectarea ulterioară a contractului de vânzare- cumpărare a ½ cotă parte din bun. La 05 iunie 2008 i-am transmis lui Duduș Ivan suma de 5 000 Euro pentru reparația restaurantului. Deasemenea de la 14 aprilie 2008 pînă la 26 iulie 2008 pentru finisarea reparației a fost investită suma de 239 895 lei. Termenul limită de stingere a datoriei și ridicare a sechestrului era de 13 mai 2008, însă pînă în prezent acest lucru nu a fost făcut. Pîrîtul tergiversează încheierea contractului privind cumpărarea-vânzarea cotei părți din imobilul situat pe str. Ion Creangă 8, mun.

Chișinău necătînd la faptul ca perioada de încheiere a contractului prevăzută prin anticontract a expirat la 13 mai 2008. Solicită Verega Sava și Verega Nina încasarea datoriei din contul lui Duduș Ivan a sumei de 68 000 euro, a cheltuielilor investite pentru reparația imobilului în sumă de 239895 lei (f.d.3-4, vol. I). Ulterior, Verega Sava și Verega Nina și-au majorat cerințele acțiunii, solicitînd încasarea sumei de 73 000 euro și suma cheltuielilor pentru reparație în sumă de 239 895 lei (f.d.41, vol. I). Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 24 noiembrie 2009, a fost admisă acțiunea. S-a încasat de la Duduș Ivan în beneficiul Ninei Verega și Sava Verega datoria în sumă de 73 000 Euro, suma de 239 895 lei, suma de 19746,80 euro dobîndă de întîrzîiere sau suma echivalentă în valută națională conform cursului oficial al Băncii Naționale la momentul executării hotărîrii în cauză, precum și cheltuielile de judecată în sumă de 250 lei.

S-a încasat de la Duduș Ivan în beneficiul statului suma de 40 388,15 lei taxa de stat (f.d.92-95, vol. I). Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 02 iunie 2011, a fost admis apelul declarat de către Duduș Ivan, casată hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 24 noiembrie 2009 cu restituirea pricinii la rejudecare în prima instanță (f.d.223-226, vol. I). La 10 decembrie 2012, Verega Nina și Verega Sava au depus cerere de concretizare a acțiunii împotriva lui Duduș Ivan și SRL „Volcano Grup” solicitînd de a fi recunoscută ca valabilă tranzacția de vînzare-cumpărare încheiată între SRL „Volcano-Grup”, Verega Nina, Verega Sava a ½ cotă parte din imobilul de pe str. I. Creangă 82/1 cu obligarea pîrîtului să întocmească contractul de vînzare-cumpărare iar OCT să înregistreze tranzacția pentru suprafața de 222,6 m.p.

(f.d.55-56, vol. II). La 08 aprilie 2013 Verega Nina și Verega Sava a depus cerere de concretizare a acțiunii împotriva lui Duduș Ivan, Duduș Maia și SRL „Volcano Grup”. Prin cererea de concretizare s-a solicitat încasarea din contul lui Duduș Ivan și Duduș Maia a sumei de 73 000 euro cu titlu de datorie, suma de 54 720 euro dobîndă aferentă și suma de 2323,60 dolari SUA cheltuieli de asigurare aferente a împrumutului. Încasarea din contul SRL „Volcano-Grup” a sumei de 239 895 lei cheltuieli pentru reparația imobilului și suma dobînzii aferente de 191 200 lei, inclusiv și încasarea cheltuielilor de judecată (f.d.85-87, 2 vol. II). Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 24 octombrie 2013, acțiunea a fost admisă parțial.

S-a încasat de la Duduș Ivan și Duduș Maia în beneficiul Ninei Verega și Sava Verega datoria în sumă de 73 000 euro și a cheltuielilor de judecată în mărime de 24250 lei. În rest cerințele acțiunii, au fost respinse ca fiind neîntemeiate. S-a dispus anularea măsurii de asigurare a acțiunii aplicate prin încheierea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 27 mai 2009 (f.d.171, 176-183, vol. II). Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 30 aprilie 2014, a fost admis apelul declarat de Verega Nina și Verega Sava, casată parțial hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun.

Chișinău din 24 octombrie 2013, în partea în care au fost respinse pretențiile Ninei Verega și Sava Verega privind încasarea de la Duduș Ivan și Duduș Maia a sumei de 54 720 Euro, a sumei de 2323,60 dolari SUA, a sumei de 239895 lei și a dobânzii în sumă de 191200 lei, cu emiterea unei noi hotărîri, în partea dată prin care: S-a încasat de la Duduș Ivan și Duduș Maia în beneficiul Ninei Verega și Sava Verega suma de 54720 Euro cu titlu de dobîndă și suma de 2323,60 dolari SUA cu titlu de cheltuieli aferente creditului. S-a încasat de la Duduș Ivan și Duduș Maia în beneficiul Ninei Verega și Sava Verega cheltuielile de judecată în mărime de 4000 lei. S-a încasat de la SRL „Volcano Grup” în beneficiul Ninei Verega și Sava Verega suma de 239895 lei, dobânda în sumă de 191200 lei.

S-a încasat de la SRL „Volcano Grup” în beneficiul Ninei Verega și Sava Verega în beneficiul statului suma de 25 000 lei taxa de stat. În rest hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 24 octombrie 2013, a fost menținută (f.d.43-54, vol. III). Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 19 noiembrie 2014, a fost admis recursul declarat de către Duduș Ivan, Duduș Maia și Societatea cu Răspundere Limitată „Volcano Grup”, casată decizia Curții de Apel Chișinău din 30 aprilie 2014 în partea prin care s-a încasat din contul Societății cu Răspundere Limitată „Volcano Grup” în beneficiul reclamanților Verega Nina și Verega Sava dobânda în sumă de 191200 lei, cu titlu de dobîndă de întîrziere, la suma de 239895 lei și în partea încasării sumei de 2323,60 dolari SUA cu titlu de cheltuieli aferente creditului, cu menținerea în această parte a hotărîrii primei instanțe.

S-a modificat decizia Curții de Apel Chișinău din 30 aprilie 2014 în partea prin care s-a încasat din contul Societății cu Răspundere Limitată „Volcano Grup” în beneficiul reclamanților Verega Nina și Verega Sava a sumei de 54720 Euro, prin micșorarea acesteia de la 54720 Euro pînă la suma de 9125 euro. În rest decizia Curții de Apel Chișinău din 30 aprilie 2014 a fost menținută (f.d.124-132, vol. III). Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 04 martie 2015, a fost respinsă cererea avocatului Isiumbeli Valeriu în interesele lui Duduș Ivan și Duduș Maia cu privire la corectarea greșelilor din decizia Curții Supreme de Justiție din 19 noiembrie 2014 și adoptarea unei hotărîri suplimentare (f.d.155-160, vol. III).

La 14 iunie 2016 avocatul Isiumbeli Valeriu în interesele lui Duduș Ivan și Duduș 3 Maia, a depus o cerere de explicare a deciziei Curții Supreme de Justiție din 19 noiembrie 2014. În motivarea cererii, solicitantul a menționat că prin decizia instanței de apel, suma de 54 720 euro a fost încasată de la Duduș Ivan și Duduș Maia, dar instanța de recurs micșorînd suma dată, gerșit a dispus încasarea acesteia de la SRL „Volcano Grup”. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a respinge cererea avocatului Isiumbeli Valeriu în interesele lui Duduș Ivan și Duduș Maia cu privire la explicarea deciziei, ca fiind neîntemeiată cu corectarea din oficiu a erorii admise în dispozitivul deciziei instanței de recurs emise la 19 noiembrie 2014, din următoarele motive.

În conformitate cu art. 249 alin. (2) Codul de procedură civilă, instanța judecătorească poate, din oficiu sau la cererea participanților la proces, să corecteze greșelile sau omisiunile din hotărîre privitor la nume, calitate procesuală, orice alte erori materiale sau de calcul evidente. La caz se constată că la redactarea deciziei Curții Supreme de Justiție din 19 noiembrie 2014 s-a comis o eroare în partea dispozitivă a deciziei și anume: instanța de recurs micșorînd suma încasată prin decizia Curții de Apel Chișinău 30 aprilie 2014 în mărime de 54 720 euro pînă la 9125 euro, greșit a dispus încasarea acesteia de la SRL „Volcano Grup”. Or, din materialele pricinii clar se oglindește faptul că suma de 54 720 euro ce a fost micșorată de către instanța ierarhic superioară pînă la 9125 euro a fost încasată din contul lui Duduș Ivan și Duduș Maia în beneficiul lui Verega Sava și Verega Nina.

Totodată, Completul de judecată reține că anterior avocatul Isiumbeli Valeriu în interesele lui Duduș Ivan și Duduș Maia a depus cerere de corectare a unor erori admise în decizia instanței de recurs și emiterea unei decizii suplimentare (f.d. 149-150, vol. III). Cu referire la capitolul dat este de menționat că prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 04 martie 2015, instanța de recurs nu s-a expus asupra erorii supra sesizate, dar s-a limitat asupra altor corectări. În circumstanțele supra enunțate, Completul de judecată ajunge la concluzia de a respinge cererea depusă de către avocatului Isiumbeli Valeriu în interesele lui Duduș Ivan și Duduș Maia cu privire la explicarea deciziei, ca fiind una neîntemeiată, din următoarele.

Conform art. 251 alin. (1) CPC, dacă sînt necesare explicații referitor la sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului hotărîrii sau dacă hotărîrea cuprinde dispoziții contradictorii, instanța emitentă poate, la cererea participanților la proces sau a executorului judecătoresc, să dea explicații asupra dispozitivului ori să omită dispozițiile contradictorii fără a modifica cuprinsul hotărîrii. Astfel, cererea depusă de către Isiumbeli Valeriu în interesele lui Duduș Ivan și Duduș Maia cu privire la explicarea deciziei nu se încadrează în prevederile supra enunțate. Or, prin dispozitivul deciziei instanței de recurs din 19 noiembrie 2014, a fost admisă o eroare ce urmează a fi exclusă dar nu explicată prin prisma art. 251 alin. (1) CPC.

Din considerentele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia despre necesitatea corectării erorii admise în dispozitivul deciziei Curții Supreme de Justiție din 19 noiembrie 2014 cu respingerea cererii depuse de către avocatul Isiumbeli Valeriu în interesele lui Duduș Ivan și Duduș Maia cu privire la explicarea actului judecătoresc, ca fiind neîntemeiată.

4 În conformitate cu art. 249, 251, 269-270 Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se corectează greșeala strecurată în partea dispozitivă a deciziei Curții Supreme de Justiție din 19 noiembrie 2014, prin excluderea sintagmei „S-a modificat decizia Curții de Apel Chișinău din 30 aprilie 2014 în partea prin care s-a încasat din contul Societății cu Răspundere Limitată „Volcano Grup” în beneficiul reclamanților Verega Nina și Verega Sava a sumei de 54720 Euro, prin micșorarea acesteia de la 54720 Euro pînă la suma de 9125 euro” și prin înlocuirea, în același aliniat, cu sintagma „S-a modificat decizia Curții de Apel Chișinău din 30 aprilie 2014 în partea prin care s-a încasat din contul lui Duduș Ivan și Duduș Maia în beneficiul reclamanților Verega Nina și Verega Sava a sumei de 54720 Euro, prin micșorarea acesteia de la 54720 Euro pînă la suma de 9125 euro”.

Se respinge cererea depusă de către avocatul Isiumbeli Valeriu în interesele lui Duduș Ivan și Duduș Maia cu privire la emiterea unei decizii suplimentare la decizia Curții Supreme de Justiție din 19 noiembrie 2014 emisă în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Ninei Verega și Sava Verega împotriva lui Duduș Ivan, Duduș Maia și Societatea cu Răspundere Limitată „Volcano Grup” cu privire la încasarea datoriei și dobânzilor de întârziere. Încheierea este irevocabilă. Președinte, Judecătorul Tatiana Vieru Judecători Valentina Clevadî Tamara Chișca-Doneva Oleg Sternioală Liliana Catan 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

4 cauze
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă