Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 20.07.2016
respins

2rc-643/16 — anularea încheierii executorului judecătoresc

HOTĂRÂRE
20.07.2016
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
anularea încheierii executorului judecătoresc
Temei legal
temeiurile declarării revizuirii
Citează această cauză
2rc-643/16 — anularea încheierii executorului judecătoresc (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

prima instanță: V. Hadîrca dosarul nr. 2rc-643/16 instanța de recurs: N. Cernat, N. Simciuc și A. Pahopol instanța de revizuire: . Cernat, L. Bulgac și A. Pahopol D E C I Z I E 20 iulie 2016 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președinte, judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Iurie Bejenaru și Sveatoslav Moldovan examinând recursul declarat de către societatea pe acțiuni „Mașrut”, în pricina civilă la contestația depusă de Întreprinderea de Stat „Servicii Transport Auto” împotriva executorului judecătoresc Iacob Miron și întreprinderii mixte „Rompetrol Moldova”, intervenient accesoriu societatea pe acțiuni „Mașrut” cu privire la anularea încheierii executorului judecătoresc, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 15 martie 2016, prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Întreprinderea de Stat „Servicii Transport Auto” c o n s t a t ă: La 12 noiembrie 2014 Întreprinderea de Stat „Servicii Transport Auto” a depus contestație împotriva executorului judecătoresc Iacob Miron și întreprinderii mixte „Rompetrol Moldova”, intervenient accesoriu societatea pe acțiuni „Mașrut” cu privire la anularea încheierii executorului judecătoresc.

În motivarea cererii de chemare în judecată Întreprinderea de Stat „Servicii Transport Auto” a indicat că executorul judecătoresc Iacob Miron prin încheierea din 03 noiembrie 2014 a calculat onorariul pentru executarea documentului executoriu 2e-2756/2011 din 24 martie 2011. Executorul judecătoresc Iacob Miron a indicat că documentul executoriu în sumă de 1963967, 52 lei datorie de bază, 119939, 39 lei penalitate și 62517, 20 lei taxa de stat, în sumă totală 2146424,11 lei a fost executat. În încheiere executorul judecătoresc a menționat că în procesul de executare de către Întreprinderea de Stat „Servicii Transport Auto” a fost achitată întreprinderii mixte „Rompetrol Moldova” suma de 1963967, 52 lei și din această sumă a efectuat calculele conform art.38 Codul de executare.

1 În calculele efectuate executorul indică sumele totale ale Titlului executoriu fără a ține cont de modul de achitare a acestora. Consideră încheierea ilegală, deoarece conform art.38 Codul de executare, onorariul executorului judecătoresc se calculează din suma datoriei stinse în cote procentuale. Executorul judecătoresc Iacob Miron a calculat onorariul din mărimea unor sume care au fost achitate în afara procedurii de executare. Cere Întreprinderea de Stat „Servicii Transport Auto” anularea încheierii executorul judecătoresc Iacob Miron nr.010-850R/14 din 03 noiembrie 2014. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 30 iulie 2015 s-a respins contestația Întreprinderii de Stat „Servicii Transport Auto” ca neîntemeiată (251-255 vol.I).

Întreprinderea de Stat „Servicii Transport Auto” a depus recurs împotriva hotărîrii Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 30 iulie 2015 (f.d.257-258 .). Curtea de Apel Chișinău prin decizia din 05 noiembrie 2015 a respins recursul declarat de Întreprinderea de Stat „Servicii Transport Auto” ca tardiv (f.d.255-256 vol.IV). La 08 februarie 2016 Întreprinderea de Stat „Servicii Transport Auto” a depus cerere de revizuire a deciziei Curții de Apel Chișinău din 05 noiembrie 2015 (f.d.4-5 vol.V). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 15 martie 2016 s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Întreprinderea de Stat „Servicii Transport Auto” (f.d.15-17 vol.V). La 25 martie 2016 Întreprinderea de Stat „Servicii Transport Auto” a depus recurs nemotivat împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 15 martie 2016 (f.d.19 vol.V).

Curtea Supremă de Justiție prin decizia din 20 aprilie 2016 a respins recursul declarat de Întreprinderea de Stat „Servicii Transport Auto” (f.d.27-29 vol.V). La 26 mai 2016 societatea pe acțiuni „Mașrut” a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 15 martie 2016, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii contestate, soluționarea pricinii în fond cu admiterea cererii de revizuire (f.d.33-35 vol.V). În motivarea recursului societatea pe acțiuni „Mașrut” a invocat că Curtea de Apel Chișinău a examinat cererea de revizuire în lipsa sa, nefiind înștiințată despre data și ora ședinței de judecată. Nu i-a fost expediată cererea de revizuire și a fost în imposibilitate să prezinte referință fiindu-i încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil.

Curtea de Apel Chișinău neîntemeiat a respins cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă, deși există temeiuri pentru admitere. La 18 iulie 2016 Întreprinderea de Stat „Servicii Transport Auto” a prezentat referință solicitînd admiterea recursului declarat de societatea pe acțiuni „Mașrut” împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 15 martie 2016. În conformitate cu art. 426 alin. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 2 judecători, pe baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Examinînd argumentele recursului în raport cu materialele pricinii, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este depus în termen, neîntemeiat și urmează a fi respins cu menținerea încheierii Curții de Apel Chișinău din 15 martie 2016 din următoarele motive.

În conformitate cu art. 425 Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunțarea ei. Curtea de Apel Chișinău a pronunțat încheierea la 15 martie 2015 în lipsa societății pe acțiuni „Mașrut” (f.d.13 vol.V). La 29 martie 2016 Curtea de Apel Chișinău a expediat în adresa părților copia încheierii din 15 martie 2016 (f.d.18 vol.V). Societatea pe acțiuni „Mașrut” în cererea de recurs a indicat că a făcut cunoștință cu încheierea contestată la 19 mai 2016. Deoarece la materialele pricinii nu sunt date cînd societatea pe acțiuni „Mașrut” a recepționat încheierea contestată, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat la 26 mai 2016 este depus în termen.

În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. Din actele pricinii rezultă că la 12 noiembrie 2014 Întreprinderea de Stat „Servicii Transport Auto” a depus contestație împotriva executorului judecătoresc Iacob Miron și întreprinderii mixte „Rompetrol Moldova”, intervenient accesoriu societatea pe acțiuni „Mașrut” cu privire la anularea încheierii executorului judecătoresc nr.010-850R/14 din 03 noiembrie 2014. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 30 iulie 2015 s-a respins contestația Întreprinderii de Stat „Servicii Transport Auto” ca neîntemeiată (251-255 vol.I).

Curtea de Apel Chișinău prin decizia din 05 noiembrie 2015 a respins recursul declarat de Întreprinderea de Stat „Servicii Transport Auto” ca tardiv (f.d.255-256 vol.IV). La 08 februarie 2016 Întreprinderea de Stat „Servicii Transport Auto” a depus cerere de revizuire a deciziei Curții de Apel Chișinău din 05 noiembrie 2015 în temeiul art.449 lit.b) Codul de procedură civilă motivînd că la 14 august 2015 a expediat prin intermediul oficiului poștal recursul, adică în termen, iar în cancelaria Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău a intrat la 17 august 2015, fapt confirmat prin avizul de recepție nr.D2001024784AS.(f.d.4-5 vol.V).

Întreprinderea de Stat „Poșta Moldovei” prin răspunsul nr.20794 din 05 februarie 2016 a confirmat că scrisoarea însoțită cu avizul nr.D2001024784AS a fost depusă la oficiul poștal la 14 august 2015. Curtea de Apel Chișinău prin încheierea din 15 martie 2016 a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Întreprinderea de Stat „Servicii Transport Auto” (f.d.15-17 vol.V). 3 Încheierea Curții de Apel Chișinău din 15 martie 2016 de respingere a cererii de revizuire este legală, fiind emisă cu respectarea normelor de drept procedural. Argumentele invocate de societatea pe acțiuni „Mașrut” în cererea de recurs nu au suport legal și nu constituie temei de casare a încheierii contestate din următoarele motive.

Temeiurile pentru revizuirea hotărârilor judecătorești irevocabile de către legislator sunt specificate exhaustiv în art. 449 Codul de procedură civilă. În conformitate cu art. 451 alin. (1) Codul de procedură civilă, cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menționate la art. 447, indicându-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art. 449 și anexându-se probele ce le confirmă. Întreprinderea de Stat „Servicii Transport Auto” în cererea de revizuire a invocat prevederile art. 449 lit. b) Codul de procedură civilă. În conformitate cu art. 449 lit. b) Codul de procedură civilă, revizuirea se declară în cazul în care au devenit cunoscute unele circumstanțe sau fapte esențiale ale pricinii care nu au fost și nu au putut fi cunoscute revizuientului, dacă acesta dovedește că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanțele și faptele esențiale în timpul judecării anterioare a pricinii.

Răspunsul Întreprinderii de Stat „Poșta Moldovei” nr.20794 din 05 februarie 2016 și copia avizului de recepție nr.D2001024784AS nu constituie circumstanțe sau fapte esențiale care nu au fost și nu au putut fi cunoscute revizuientului în timpul judecării anterioare a pricinii. Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare a unei hotărâri judecătorești irevocabile care se declanșează la cererea persoanei interesate, dacă este prezent motivul conținut în lege ca temei, aceasta reprezentând, de fapt, solicitarea desființării hotărârii indicate și pronunțarea altei hotărâri, diferite de prima. O cerere care nu conține nici unul din aceste temeiuri nu poate fi admisă, deoarece este inadmisibilă încercarea de rediscutare a unei hotărâri irevocabile.

Or, admiterea arbitrară a cererii de revizuire va duce în mod inevitabil la o nouă condamnare a Republicii Moldova de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza Pîrnău și alții vs. Moldova din 31 ianuarie 2012). Prin urmare, Curtea de Apel Chișinău corect a respins cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă. Afirmațiile societății pe acțiuni „Mașrut” că Curtea de Apel Chișinău a examinat cererea de revizuire în lipsa sa, nu a fost înștiințată despre data și ora ședinței de judecată, nu i-a fost expediată cererea de revizuire, fiindu-i încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil nu pot fi reținute. În conformitate cu art.452 alin.(1) și (3) Codul de procedură civilă, instanța examinează cererea de revizuire în ședință publică în conformitate cu normele de examinare a cererii de chemare în judecată.

Participanților la proces li se comunică locul, data și ora ședinței. Neprezentarea lor însă nu împiedică examinarea cererii de revizuire. 4 La 04 martie 2016 Curtea de Apel Chișinău a expediat în adresa societății pe acțiuni „Mașrut” citație, prin care este înștiințată despre ședința de judecată din 15 martie 2016 cu anexarea copiei cererii de revizuire (f.d.8 vol.V). Societatea pe acțiuni „Mașrut” nu a probat că nu a primit citația trimisă pentru ședința de judecată din 15 martie 2016. Mai mult ca atît, societatea pe acțiuni „Mașrut” nu a contestat hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 30 iulie 2015 și se prezumă că a fost de acord cu aceasta.

Astfel, din considerentele menționate și având în vedere că Curtea de Apel Chișinău a aplicat corect normele de drept procedural, iar argumentele invocate de societatea pe acțiuni „Mașrut” în cererea de recurs poartă caracter declarativ, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul ca neîntemeiat și de a menține încheierea contestată. În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e : Se respinge recursul declarat de societatea pe acțiuni „Mașrut”.

Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 15 martie 2016, în pricina civilă la contestația depusă de Întreprinderea de Stat „Servicii Transport Auto” împotriva executorului judecătoresc Iacob Miron și întreprinderii mixte „Rompetrol Moldova”, intervenient accesoriu societatea pe acțiuni „Mașrut” cu privire la anularea încheierii executorului judecătoresc. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele, judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Iurie Bejenaru Sveatoslav Moldovan 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2016-10-26
0,93
2ra-2334/16 — restabilirea in functie
prima instanţă: A.Andronic (Judecătoria Centru, mun.Chişinău) dosarul nr.2ra-2334/16 instanţa de apel: A.Panov, M.Moraru, A.Minciuna (Curtea de Apel Chişinău) Î N C H E I E R E 26 octombrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de
CSJ 2021-12-08
0,93
2rci-39/21 — incasarea datoriei, repararea prejudiciului material
Dosarul nr. 2rci-39/21 Prima instanţă, Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud.: S. Suvac) Instanţa de recurs, Curtea de Apel Chișinău (jud: M. Anton, V. Cotorobai, I. Secrieru) Instanța de revizuire, Curtea de Apel Chișinău: (jud.: A. Pan
CSJ 2016-07-06
0,93
2rac-267/16 — incasarea penalitatilor
prima instanţă: A. Miron nr.2rac-267/16 instanţa de apel: N. Cernat, L. Bulgac, A. Pahopol ÎNCHEIERE 06 iulie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedint
CSJ 2016-09-21
0,93
2r-838/16 — încasarea în ordine de regres a prejudiciului, dobînzii de întârziere și cheltuielilor de judecată
prima instanţă: V. Buhaci dosarul nr. 2r-838/16 instanţa de apel: N. Vascan, E. Fistican şi V. Negru D E C I Z I E 21 septembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în co
CSJ 2017-05-17
0,93
2rc-323/17 — încasarea sumei
prima instanță: N. Costin dosarul nr. 2rc-323/17 instanța de apel: N. Budăi, V. Efros, I. Muruianu D E C I Z I E 17 mai 2017 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curți Supreme de Justiție în componență:
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă