2ra-989/16 — incasarea indemnizatiei unice

2ra-989/16 — incasarea indemnizatiei unice (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 2ra-989/16

Prima instanță: judecătoria Buiucani, mun.Chișinău (jud. A. Gafton)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. N. Budăi, I. Muruianu, V. Efros)

DECIZIE

29 iunie 2016 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței Tamara Chișca-Doneva

Judecători: Galina Stratulat

Dumitru Mardari

Nicolae Craiu

Oleg Sternioală

examinând recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Frigotrans”

împotriva deciziei din 17 decembrie 2015 a Curții de Apel Chișinău,

adoptată în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Iurie

Bulai împotriva “Frigotrans” Societate cu Răspundere Limitată, intervenienți

accesorii Inspecția Muncii, Taras Popovici cu privire la încasarea indemnizației

unice, prejudiciului material și moral și a cheltuielilor de judecată,

c o n s t a t ă:

La data de 05 februarie 2008, Iurie Bulai, prin intermediul reprezentantului

Inga Varvariuc, s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva SRL

“Frigotrans” solicitînd inițial încasarea de la pîrît a prejudiciului material și a

venitului ratat în mărime de 14000 dolari SUA și a prejudiciului moral în mărime de

1000000 lei.

În motivarea acțiunii s-a invocat că Iurie Bulai în baza ordinului nr. 03 din 02

ianuarie 2006, a fost angajat de „Frigotrans” SRL în funcția de șofer pe rute

internaționale, începînd cu data de 02 ianuarie 2006.

Menționează că, la data de 02 august 2006, aflîndu-se la volanul camionului

Mercedes 1843, tip TIR, cu număr de înmatriculare CKT 125, traversa teritoriul

Ucrainei, s-a adresat specialistului Stației de deservire tehnică „Pasat”, amplasată pe

str. Sidora, 4, or. Strii, Ucraina, pentru a elimina defecțiunea tehnică a rezervorului

de motorină, depistata anterior.

Susține că, sudorul și o persoană din administrația stației de deservire tehnică

i-au solicitat să înlăture rezervorul de motorină de pe camion, plecînd să ia prînzul.

Aproximativ la ora 16.00 au revenit la locul de muncă și în momentul în care sudorul

l-ar fi chemat să verifice calitatea lucrului efectuat, rezervorul a explodat în interiorul

boxei unde a fost reparat, fiind cuprins de flăcări.

1

Afirmă că, în rezultatul acestora, a primit arsuri grave ale capului, trunchiului,

membrelor superioare și inferioare de peste 70% din suprafața corpului, de gradul

II-III-IV și arsuri adînci ale tractului respirator, fiind internat timp de aproximativ 3

luni în spitalul din or. Strii și spitalul din or. Lvov, Ucraina și mai mult de o lună în

Centrul leziunilor termice din or. Chișinău.

Indică că, pînă la adresarea sa în instanța de judecată a suportat nouă

intervenții chirurgicale, fiind programate altele pentru viitor. După accident i s-a

acordat gradul I de invaliditate.

Remarcă că, în toată această perioada, precum și în perioada postoperatorie,

de reabilitare, a suportat cheltuieli materiale considerabile pentru tratament. A fost

internat în spitalele din Ucraina, din ce motiv rudele au fost nevoite să se deplaseze

și sa se afle pe teritoriul Ucrainei pentru a-1 îngriji.

Declară că, după producerea accidentului, a înștiințat administrația

„Frigotrans” SRL și dat fiind faptul că accidentul s-a produs în cadrul exercitării

obligațiilor de serviciu, s-a adresat pîrîtului cu cereri privind restituirea cheltuielilor

pentru tratament, cereri ce au fost respinse de „Frigotrans” SRL.

La data de 06 iulie 2009, reclamantul a depus o cerere suplimentară, prin care

a înaintat o cerință de încasare a indemnizației unice pentru pierderea capacității de

muncă în mărime de 245480,00 lei.

La data de 21 iunie 2010, Iurie Bulai a depus o cerere de concretizare a

cerințelor, solicitând încasarea indemnizației unice în mărime de 276690,00 lei,

conform art.32 al Legii privind protecția muncii din 02 iulie 1991, în vigoare la data

producerii accidentului de muncă – 02 august 2006, pentru pierderea capacității de

muncă, compensarea prejudiciului material provocat în rezultatul cheltuielilor

suportate pentru tratamentul medical acordat, confirmat cu bonurile de plată anexate

în sumă de 90136,07 lei și 2105 dolari SUA, conform cursului BNM la data încasării,

cheltuielile pentru expertiza medico-legală în sumă de 1229,00 lei, paguba morală

în sumă de 1000000 lei, plata despăgubirii pentru reținerea plăților obligatorii,

conform art. 330 Codul muncii în sumă de 549967,47 lei și cheltuielile pentru

asistență juridică suportate conform contractului.

Prin hotărîrea din 29 iunie 2010 a judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău s-a

admis parțial acțiunea depusă de Iurie Bulai și s-a încasat din contul “Frigotrans”

SRL indemnizația unică în mărime de 276690 lei, prejudiciul material în mărime de

90137,07 lei și 2105 dolari SUA, cheltuielile de judecată suportate pentru efectuarea

expertizei în mărime de 1229 lei, pentru asistență juridică în mărime de 5000 lei,

prejudiciul moral în mărime de 100000 lei; s-a încasat din contul “Frigotrans” SRL

la bugetul de stat taxa de stat în mărime de 14911,65 lei.

Prin încheierea din 29 noiembrie 2010 a judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău

s-a corectat eroarea admisă în hotărîrea din 29 iunie 2010 a judecătoriei Buiucani,

mun. Chișinău referitor la suma cheltuielilor suportate pentru tratament în mărime

de 2105 dolari SUA și a sumei în mărime de 5000 lei cu titlu de cheltuieli pentru

asistență juridică.

Prin decizia din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel Chișinău s-a admis apelul

declarat de SRL “Frigotrans” și s-a casat hotărîrea din 29 iunie 2010 a judecătoriei

Buiucani mun. Chișinău și s-a pronunțat o nouă hotărîre de respingere a acțiunii.

2

Prin decizia din 19 octombrie 2011 a Curții Supreme de Justiție s-a admis

recursul declarat de Iurie Bulai și s-a casat decizia din 14 decembrie 2010 a Curții

de Apel Chișinău și hotărîrea din 29 iunie 2010 a judecătoriei Buiucani, mun.

Chișinău, cu restituirea pricinii spre rejudecare în instanța de fond, într-un alt

complet de judecată.

Prin încheierea protocolară din 13 august 2012 a judecătoriei Buiucani, mun.

Chișinău s-a atras în calitate de intervenient accesoriu Popovici Taras Marchian.

Prin hotărîrea din 31 martie 2013 a judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău s-a

a admis parțial acțiunea depusă de Iurie Bulai și s-a încasat din contul ”Frigotrans”

SRL în beneficiul lui Iurie Bulai indemnizația unică în mărime de 204750,60 lei,

prejudiciul material în sumă de 66244,43 lei, prejudiciul moral în mărime de 100000

lei, cheltuielile de judecată în mărime de 6229 lei; în rest, pretențiile au fost respinse

ca neîntemeiate; s-a încasat din contul ”Frigotrans” SRL la bugetul de stat suma de

11316,72 lei cu titlu de taxă de stat.

Prin decizia din 03 iunie 2015 a Curții de Apel Chișinău s-a admis cererea de

apel depusă de SRL “Frigotrans” și s-a casat parțial hotărîrea din 31 martie 2013 a

judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău în partea încasării indemnizației unice în sumă

de 204750,60 lei, fiind pronunțată o nouă hotărîre de respingere a pretenției

respective; s-a modificat hotărîrea din 31 martie 2013 a judecătoriei Buiucani,

mun.Chișinău prin micșorarea cuantumului taxei de stat de la 11316, 72 lei la 5174,

00 lei; în rest hotărîrea din 31 martie 2013 a judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău a

fost menținută fără modificări.

Prin decizia din 11 noiembrie 2015 a Curții Supreme de Justiție s-a respins

recursul declarat de avocatul Anatol Lupașcu, în interesele lui Iurie Bulai ca fiind

depus de o persoană neîmputernicită; s-a admis recursul declarat de SRL

“Frigotrans”; s-a casat decizia din 03 iunie 2015 a Curții de Apel Chișinău, cu

remiterea pricinii la rejudecare în instanța de apel.

Prin decizia din 17 decembrie 2015 a Curții de Apel Chișinău s-a respins apelul

declarat de “Frigotrans” SRL și s-a menținut hotărîrea din 31 martie 2013 a

judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău.

La data de 22 februarie 2016, SRL “Frigotrans” a declarat recurs împotriva

deciziei din 17 decembrie 2015 a Curții de Apel Chișinău, solicitînd casarea acesteia,

cu pronunțarea unei noi hotărîri de respingere integrală a acțiunii.

În susținerea recursului s-a invocat că concluziile instanțelor de judecată sunt

greșite și contrare circumstanțelor pricinii, rezultate din interpretarea eronată a

normelor de drept material.

Opinează că, prima instanță, în lipsa unor probe pertinente și concludente a

concluzionat că vinovăția SRL “Frigotrans” s-a confirmat în ședința de judecată prin

încălcarea securității muncii, iar încălcarea data este în legătură cauzală directă cu

accidentul de muncă produs la data de 02 august 2006, deoarece Iurie Bulai nu putea

fi admis la lucru de sine stătător pe rute internaționale.

Susține că, instanța de apel, apreciind cererea de apel a SRL “Frigotrans” drept

nefondată, a reiterat integral motivarea expusă în hotărîrea instanței de fond și a

menținut hotărîrea primei instanțe.

3

Consideră că instanțele de judecată au dat o interpretarea eronată

circumstanțelor cauzei și greșit au concluzionat referitor la vinovăția “Frigotrans”

SRL de accidentul în urma căruia a suferit intimatul Iurie Bulai.

Remarcă că, intimatul Iurie Bulai în susținerea pretențiilor formulate în

cererea de chemare în judecată și ulterior în cadrul examinării pricinei nu a invocat

și nici nu a prezentat probe care ar demonstra vinovăția recurentului “Frigotrans”

SRL de accidentul de muncă în urma căruia a suferit. În opinia sa, Iurie Bulai

consideră că este îndreptățit să pretindă la încasarea prejudiciului material, moral și

a indemnizației unice, deoarece accidentul s-a produs în cadrul executării obligațiilor

de serviciu. Pe parcursul examinării pricinii civile și-a motivat pretențiile pe

dispozițiile art. 1410 Cod civil.

Indică că, în susținerea pretențiilor sale intimatul Iurie Bulai nu a invocat

faptul că ar fi fost angajat la muncă cu încălcarea prevederilor legale, fară stagiere.

Nu a prezentat obiecții și nu a contestat procesul-verbal nr. 10/06 din 18 marte 2009,

nu a obiectat nici împotriva concluziei inspectorului Inspecției Muncii privind

cauzele producerii accidentului expuse în procesul-verbal nr. 10/06 din 18 martie

2009, conform căruia: “Cauzele și persoanele care nu au respectat cerințele de

securitate la efectuarea lucrărilor de sudare a rezervorului de combustibil vor fi

stabilite de către procuratura din regiunea Lvov, Ucraina”.

Declară că, contrar prevederilor art. 373 alin.(1), (2), (3) Cod de procedură

civilă, instanța de apel a reiterat poziția primei instanței și greșit a constatat că nu au

invocat în motivarea apelului argumente sau dovezi noi și din acest motiv s-a

pronunțat în fond, numai în temeiul celor invocate în primă instanță.

Menționează că, prima instanța a constatat în hotărîrea adoptată precum că

intimatul a fost angajat și admis la transportul internațional de mărfuri fără stagiere,

deși acest argument nu a fost invocat de către acesta și nu a fost obiectul examinării

în ședința de judecată în cererea de apel. A contestat această concluzie ca fiind una

greșită și pentru a o combate a prezentat în instanța de apel următoarele

probe(înscrisuri): -scrisoarea directorului SRL “Drob- Gher”; - copiile scrisorilor de

transport intemațional(CMR): seria CM nr. 0147395 din 16 februarie 2006; seria

CM nr. 0163282 din 21 aprilie 2006; seria CM nr. 0163292 din 16 martie 2006; seria

CM nr. 0163296 din 28 martie 2006; seria CM nr. 0163283 din 10 aprilie 2006.

Concomitent specifică că, la solicitarea reprezentantului recurentului SRL

“Frigotrans”, directorul SRL “Drob- Gher”, prin scrisoarea menționată supra a

comunicat că Iurie Bulai a fost angajat la SRL “Drob-Gher” prin ordinul din 03

ianuarie 2006 în funcție de șofer expeditor pentru efectuarea transportul

internațional de mărfuri, fiind întărit după el camionul de model “Mercedes 1843”,

cu număr de înmatriculare CKT125 cu semiremorca cu număr de înmatriculare

CAS196, proprietate a SRL “Drob-Gher”, în perioada 03 ianuarie 2006 – 31 mai

2006 cu automobilul menționat a lucrat doar Iurie Bulai. Deoarece SRL “Drob-

Gher” nu dispunea de licență pentru transportul internațional de mărfuri, conform

contractului de locațiune din 26 ianuarie 2006, SRL Drob- Gher a transmis camionul

menționat în locațiune SRL „Frigotrans” și Iurie Bulai, deși era angajatul SRL Drob-

Gher” efectua transportul internațional de mărfuri din numele SRL „Frigotrans”.

Ulterior a fost concediat de la SRL “Drob-Gher”, conform ordinului, din proprie

4

inițiativă. La insistența administratorului (proprietarului) SRL “Drob - Gher” a doua

zi după concediere, la data de 01 iunie 2006 Iurie Bulai a fost angajat la SRL

„Frigotrans” în funcție de șofer pe rute internaționale și a continuat să lucreze pe

camionul de model “Mercedes 1843”, cu număr de înmatriculare CKT125 cu

semiremorca număr de înmatriculare CAS196, care îi aparține SRL “Drob - Gher”.

Relevă că, fiecare din copiile scrisorilor de transport international (CMR)

menționate conține semnăturile lui Iurie Bulai, unde este indicat numărul de

înmatriculare a automobilului -CKT125 și a semiremorcii - CAS196. În opinia sa,

copiile acestor scrisori de transport internațional (CMR) prezentate în instanța de

apel confirmă integral faptul că Iurie Bulai a activat în calitate de șofer pe rute

internaționale și la momentul angajării la SRL „Frigotrans” dispunea de experiența

de lucru necesară pentru a efectua transporturi de mărfuri. Înscrisurile menționate au

fost acceptate de către instanța de apel și au fost anexate la pricina civilă, însă

instanța de apel nu le-a supus aprecierii, iar în viziunea societății sunt importante în

contextul verificării legalității și temeiniciei hotărârii contestate în ceea ce privește

constatarea circumstanțelor de fapt și aplicarea legii în primă instanță.

Precizează că, intimatul Iurie Bulai nici nu a negat că la momentul angajării

la lucru dispunea de experiența necesară în domeniu transportului internațional de

mărfuri, fapt care a fost confirmat de acesta în timpul ședinței de judecată, care la

întrebarea instanței de judecată a răspuns că avea experiență de șofer pe rute

internaționale. Iurie Bulai a confirmat că a activat la SRL “Drob - Gher” și în

explicațiile sale date pe numele inspectorului Inspecției Muncii în cadrul cercetării

accidentului de muncă. În confirmarea acestui fapt, vin și înscrierile din carnetul de

muncă nr. AB 0146284 pe numele lui Iurie Bulai sub nr. 5. și 6, din care rezultă că

a fost angajat în funcție de șofer expeditor la SRL “Drob- Gher” prin ordinul nr. 53

din 03 ianuarie 2006, fiind concediat prin ordinul nr. 54 din 31 mai 2006 din proprie

inițiativă. Conform înscrierii sub nr. 7. din acelaș carnet de muncă, Iurie Bulai a fost

angajat la lucru în funcție de șofer pe rute internaționale, prin ordinul directorului

SRL “Frigotrans” nr. 14k din 01 iunie 2006 și conform înscrierii sub nr. 8, Iurie

Bulai a fost concediat din proprie inițiativă, conform ordinului directorului SRL

“Frigotrans” nr. 21 din 30 noiembrie 2006.

Argumentează că, Iurie Bulai nu a fost angajat pentru prima oară la SRL

“Frigotrans” și la momentul angajării avea experiența necesară pentru practicarea

transportului internațional de mărfuri și astfel nu era necesară stagierea obligatorie

a lui și din aceste considerente, în viziunea societății, este greșită concluzia primei

instanțe și a instanței de apel precum că intimatul Iurie Bulai nu avea experiență de

muncă în funcție de șofer pe rute internaționale și nu corespundea calificării, din

care motiv urma să fie admis la conducerea unității de transport numai după stagiere.

Susține că, rezultînd din prevederile pct. 3.1.3 al Regulamentul nr. 9/12 din

09 decembrie 1999 cu privire la asigurarea securității circulației rutiere la

întreprinderi, instituții, organizații ce efectuează transporturi de pasageri și mărfuri,

la conducerea unității date de transport se admite numai după stagiu următoarele

persoanele: i) care încep activitatea de muncă în calitate de șofer, ii) după absolvirea

studiilor speciale, iii) precum și șoferii, care au întrerupere în activitatea de muncă

mai mult de un an, iiii) șoferii desemnați pentru lucru pe rutele muntoase, iiiii)

5

precum și șoferii transferați pe un nou model sau marcă de mijloc de transport sau

ruta nouă de transportare a pasagerilor, însă acest fapt nu a fost luat în considerare

de instanța de apel.

În acest sens indică că, intimatul Iurie Bulai a început activitatea de șofer-

expeditor la SRL “Drob - Gher” unde a activat aproape 5 luni, pe camionul de marcă

“Mercedes 1843”, cu număr de înmatriculare CKT125, ce aparține cu drept de

proprietate SRL “Drob - Gher” și în această perioadă s-a ocupat preponderent de

transportul mărfurilor pe rute internaționale. La momentul angajării la lucru la SRL

“Frigotrans” avea experiență de muncă în acest domeniu.

Consideră lipsită de suport probatoriu constatarea primei instanțe precum ca

itinerarul rutelor internaționale prevede trecerea și prin zonele muntoase, deoarece

este bazată pe presupuneri și nu rezultă din circumstanțele cauzei. Nici una din părți

nu a prezentat probe în acest sens și lipsesc careva probe care ar confirma faptul că

Iurie Bulai ar fi fost desemnat pe astfel de rute.

Specifică că, nici una din părți, inclusiv și intimatul nu a invocat în instanța

de judecata, ca “Frigotrans” SRL ar fi încălcat prevederile Regulamentul nr. 9/12

din 09 decembrie 1999.

Invocă că, intimatul Iurie Bulai nu cade sub incidența nici uneia din categoriile

enumerate în pct. 3 al Regulamentului nr. 9/12 din 09 decembrie 1999 și admiterea

lui la transportul internațional de mărfuri fară stagiere nu poate fi considerată drept

o încălcare a securității muncii, iar SRL “Frigotrans” nu a încălcat prevederile

imperative ale regulamentului enunțat ce țin de obligativitatea stagierii persoanelor

și admiterea lor la transportul de mărfuri.

Opinează că, prima instanță eronat a apreciat precum că Inspecția muncii a

cercetat superficial accidentul de muncă, și în procesul-verbal din 18 martie 2009 a

indicat greșit precum ca stagiul lui Iurie Bulai în funcție de șofer pe rute

internaționale este de 6 luni. În acest sens reiterează că, Iurie Bulai în perioada 03

ianuarie 2006- 31 mai 2006 a activat în funcție de șofer la “Drob - Gher” SRL și a

efectuat transportări de mărfuri pe rute internaționale, iar la momentul angajării lui

la SRL “Frigotrans” ca șofer pe rute internationale, avea o experiență de aproape 5

luni. La data producerii accidentului, experiența de munca a lui era mai mare de 7

luni.

În opinia sa, instanțele ierarhic inferioare au dat o apreciere eronata normelor

de drept, deoarece rezultînd din conținutul prevederilor art. 327 Codul muncii,

art.1398 alin.(1) Codul civil, art. 1418 alin.(1) Codul civil, răspunderea pentru

prejudiciul cauzat prin vătămarea integrității corporale sau prin altă vătămare a

sănătății la care pretinde intimatul Iurie Bulai este una delictuală. În acest context,

remarcă că Plenul Curții Supreme de Justitie în hotărîrea sa nr. 6 din 04 iulie 2005,

explică că răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin vătămarea integrității corporale

sau prin altă vătămare a sănătății, este o răspundere delictuală, care trebuie să conțină

în sine următoarele condiții generale, inclusiv și în cazurile vătămării sănătății în

timpul executării obligațiunilor de serviciu: - existența unei fapte ilicite, adică o

acțiune sau inacțiune care are ca rezultat încălcarea drepturilor subiective sau

interesele legitime ale unei persoane; - existența unui prejudiciu care constă în

rezultatul sau efectul negativ suferit de o persoana prin vătămarea integrității

6

corporale; - legătură de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, adică prejudiciul

cauzat sănătății să fie o consecință a faptei ilicite; -existența vinovăției persoanei

care a săvîrșit fapta ilicită.

În opinia sa, societatea ar putea fi obligată să reparare prejudiciul cauzat

intimatului în cazul în care ar exista cumulativ condițiile enunțate, or, în instanța de

judecată nu a fost dovedit că SRL “Frigotrans” ar fi comis o faptă ilicită, care ar fi

încălcat drepturile sau interesele intimatului, după cum nu este dovedită nici

existența legăturii cauzale între acțiunile imputate de prima instanță recurentului,

precum că acesta ar fi încălcat regulile cu privire la asigurarea securității circulației

rutiere. Prin sentința judecătoriei or. Strii, regiunea Lvov, Ucraina din 03 iunie 2010

a fost constatat că vătămarea sănătății intimatului Iurie Bulai s-a produs în rezultatul

acțiunilor cet. Ucrainei Taras Popovici, care a încălcat normele legislative de

securitate antiincediară ce s-au soldat cu explozia rezervorului de combustibil, în

urma căreia intimatului i-au fost pricinuite vătămări corporale grave, ceea ce exclude

vinovăția SRL “Frigotrans” de accidentul ce s-a produs la 02 august 2006, soldat cu

vătămarea gravă a sănătății acestuia. Prin sentința judecătorească nu s-a constatat

vinovăția intimatului Iurie Bulai și nici a SRL “Frigotrans”.

Reiterează că, este eronată concluzia instanței de fond și de apel în ceea ce

privește faptul că intimatul a fost admis la transportarea, fară stagiere, cu încălcarea

Regulamentul nr. 9/12 din 09 decembrie 1999, chiar dacă s-ar admite că intimatul a

fost angajat la lucru fară stagiere, este evident că aceste încălcări nu sunt în legătură

de cauzalitate cu accidentul care a avut loc și prejudiciul cauzat sănătății intimatului.

Drept cauza a prejudiciului poate fi numai fenomenul, fapta sau împrejurarea

imediat anterioara producerii acestuia, apreciindu-se ca în lipsa ei, chiar daca ar fi

existat celelalte împrejurări, prejudiciul nu s-ar fi produs.

Consideră că, vătămarea sănătății intimatului Iurie Bulai a fost o consecință

directă a faptei ilicite comise de către cet. Ucrainei Taras Popovici. În cazul în care

Taras Popovici nu ar fi încălcat regulile de sudare a rezervorului este evident că

vătămarea sănătății intimatului Iurie Bulai nu ar fi avut loc. Rezultînd din prevederile

art. 1418 alin.(1) Cod civil invocate, obligația de reparare a prejudiciului în caz de

vătămare a integrității corporale sau de altă vătămare a sănătății îi revine autorului

prejudiciului, adică lui Taras Popovici.

De asemenea afirmă că, instanțele ierarhic inferioare au interpretat și aplicat

eronat prevederile art. 32 al Legii cu privire la protecția muncii nr. 625 din 02 iulie

1991, în vigoare la momentul producerii accidentului, art. 18 al Legii securității și

sănătății în muncă nr. 186 din 10 iulie 2008 și Regulamentul cu privire la plata de

către întreprinderi, organizații și instituții a indemnizației unice pentru pierderea

capacității de muncă sau decesul angajatului în urma unui accident de muncă sau

unei afecțiuni profesionale, aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova,

nr. 513 din 11 august 1993, deoarece rezultînd din aceste prevederi indemnizația

unică pentru pierderea capăcității de muncă se plătește de către angajator exclusiv în

cazurile cînd acesta se face vinovat de accidentul de muncă sau îmbolnăvirea

profesională și se plătește suplimentar la despăgubirile stabilite de lege.

Îndemnizația unică pentru pierderea capacității de muncă se plătește în conformitate

cu Regulamentul cu privire la plata de către întreprinderi, organizații și instituții a

7

indemnizației unice pentru pierderea capacității de muncă sau decesul angajatului în

urma unui accident de muncă sau unei afecțiuni profesionale, aprobat prin Hotărîrea

Guvernului Republicii Moldova, nr. 513 din 11 august 1993. Conform pct. 2 al

Regulamentului, întreprinderea este scutită de plata indemnizației unice, prevăzute

de legislația în vigoare, dacă dovedește că accidentul de muncă sau afecțiunea

profesională nu-i poate fi imputată. Conform pct. 3 al aceluiași Regulament, vina

întreprinderii în producerea accidentului de muncă sau declanșarea afecțiunii

profesionale o stabilesc organele de stat special abilitate.

Notează că, în contextul normelor de drept enunțate, intimatul Iurie Bulai

pretinzînd încasarea de la SRL “Frigotrans” a indemnizației unice pentru pierderea

capacității de muncă, urma să prezinte în instanța de judecată probe prin care să

dovedesacă că pîrîtul/recurentul este vinovat de accidentul care s-a soldat cu

pierderea capacității de muncă. Însă, intimatul nu a anexat la cererea de chemare în

judecată și nu a prezentat instanței de judecată astfel de probe. Or, înscrisurile

prezentate de recurent menționate supra, procesul-verbal nr. 10/06 din 18 martie

2009, și copia sentinței judecătoriei r. Strii, regiunea Lvov, Ucraina din 03 iunie

2010, confirmă că SRL “Frigotrans” nu este vinovată de accidentul de muncă

respectiv, vinovat fiind cet. Ucrainei –Taras Popovici.

Consideră că, în lipsa în acțiunile “Frigotrans” SRL a faptei ilicite, instanțele

ierarhic inferioare greșit au aplicat art. art. 1422, 1433 Cod civil în ceea ce privește

admiterea capătului de cerere a lui Iurie Bulai privind încasarea prejudiciului moral.

În opinia sa, cererea de chemare în judecată este total neîntemeiată și

nefondată, evident că în raport cu prevederile art. 94 Cod de procedură civilă în cazul

admiterii recursului urmează a fi respinse și pretențiile intimatului în privința

încasării cheltuielilor de judecată.

Remarcă că instanța de fond în hotărîrea adoptată nu a indicat probele pe care

se întemeiază concluziile privind vinovăția recurentului sau le-a dat o apreciere

eronată, iar instanța de apel, verificând, în limitele cererii de apel a legalității și

temeiniciei hotărârii atacate în ceea ce privește aplicarea legii în primă instanță, deși

corect s-a referit la normele de drept material aplicabile, însă în rezultatul aprecierii

greșite a circumstanțelor cauzei, le-a aplicat eronat și nu a corectat greșelile primei

instanțe.

Conform art.434 Cod de procedură civilă, recursul împotriva deciziei se

depune în termen de 2 luni de la data comunicării deciziei integrale.

Decizia Curtii de Apel Chișinău a fost adoptată la 17 decembrie 2015, iar SRL

“Frigotrans” a declarat recurs la data de 22 februarie 2016.

Materialele pricinii atestă că decizia contestată a fost expediată părților la data

de 29 decembrie 2015, conform scrisorii de însoțire (Vol.III, f.d.152), însă date

despre recepționarea acesteia lipsesc.

Astfel, instanța de recurs consideră că recursul declarat de SRL “Frigotrans” la

data 22 februarie 2016, este în termen.

În conformitate cu art. 441 Cod de procedură civilă, în cazul în care recursul

este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului.

8

Prin încheierea din 27 aprilie 2016 a Curții Supreme de Justiție completul din

3 judecători a considerat recursul admisibil și a decis examinarea acestuia în fond de

un complet din 5 judecători.

În conformitate cu art. 442 alin. (1) Cod de procedură civilă, judecînd recursul

declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate în

recurs și în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărîrii atacate, fără

a administra noi dovezi.

În conformitate cu art. 444 Cod de procedură civilă, recursul se examinează

fără înștiințarea participanților la proces.

Verificînd legalitatea actului de dispoziție contestat, prin prisma argumentelor

invocate și a materialelor din dosar, coroborat cu normele de drept material și

procedural aplicabile la soluționarea speței date, Colegiul civil, comercial și de

contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție va respinge recursul

declarat de „Frigotrans” SRL și va menține decizia instanței de apel și hotărîrea

primei instanțe, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) Cod de procedură civilă, instanța,

după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul și să mențină decizia

instanței de apel și hotărîrea primei instanțe, precum și încheierile atacate cu recurs.

Colegiul notează că Iurie Bulai s-a adresat cu cerere de chemare în judecată

împotriva SRL “Frigotrans”, cu concretizările ulterioare, prin care a solicitat

încasarea indemnizației unice în mărime de 276690,00 lei, conform art.32 al Legii

privind protecția muncii din 02 iulie 1991, în vigoare la data producerii accidentului

de muncă – 02 august 2006, pentru pierderea capacității de muncă, compensarea

prejudiciului material provocat în rezultatul cheltuielilor suportate pentru

tratamentul medical acordat, confirmat cu bonurile de plată anexate în sumă de

90136,07 lei și 2105 dolari SUA, conform cursului BNM la data încasării,

cheltuielile pentru expertiza medico-legală în sumă de 1229,00 lei, paguba morală

în sumă de 1000000 lei, plata despăgubirii pentru reținerea plăților obligatorii,

conform art. 330 Codul muncii în sumă de 549967,47 lei și cheltuielile pentru

asistență juridică suportate conform contractului (Vol.I, f.d.2-3, 90, 210).

Prin hotărîrea din 31 martie 2013 a judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău s-a

a admis parțial acțiunea depusă de Iurie Bulai și s-a încasat din contul ”Frigotrans”

SRL în beneficiul lui Iurie Bulai indemnizația unică în mărime de 204750,60 lei,

prejudiciul material în sumă de 66244,43 lei, prejudiciul moral în mărime de 100000

lei, cheltuielile de judecată în mărime de 6229 lei; în rest, pretențiile au fost respinse

ca neîntemeiate; s-a încasat din contul ”Frigotrans” SRL la bugetul de stat suma de

11316,72 lei cu titlu de taxă de stat (Vol.II, f.d.158, 159-165).

Prin decizia din 17 decembrie 2015 a Curții de Apel Chișinău s-a respins apelul

declarat de “Frigotrans” SRL și s-a menținut hotărîrea din 31 martie 2013 a

judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău (Vol.III, f.d.138-151).

Astfel, Colegiul relevă că instanța de apel a constatat că Iurie Bulai a fost

angajat de SRL „Frigotrans”, fără că acesta să dețină calificarea corespunzătoare și

în absența unui eventual stagiu de pregătire pentru conducerea unui mijloc de

transport pe traseu internațional.

Concomitent, instanța de recurs reține că instanțele ierarhic inferioare au

9

constatat la data de 02 august 2006, Iurie Bulai aflîndu-se la valonul camionului de

model „Mercedes 1843”, tip TIR, cu număr de înmatriculare CKT125, în interesele

„Frigotrans” SRL, în timp ce traversa teritoriul Ucrainei, în momentul exercitării

obligațiilor de muncă în rezultatul exploziei produse la rezervorul de motorină al

camionului, Iurie Bulai a fost accidentat grav. Inițial, la data de 19 decembrie 2006

i-a fost stabilit gradul I de invaliditate cu pierderea capacității de muncă în proporție

de 100%. Ulterior, după examinarea periodică, din 19 decembrie 2008, i-a fost

stabilit lui Iurie Bulai gradul II de invaliditate, pe viață, cu pierderea capacității de

muncă în proporție de 75%.

Conform concluziei raportului de expertiză medico-legală nr. 126, efectuat în

perioada 20 aprilie 2010-05 mai 2010, rezultă că în baza deciziei Comisiei de

Expertizare Medicală a Vitalității din 08 decembrie 2009, lui Iurie Bulai i-a fost

stabilit, pe viață, gradul II de invaliditate în urma accidentului de muncă, cu

pierderea capacității de muncă în proporție de 74% (Vol.II, f.d.197-200).

Conform procesului verbal nr.10/06 din 18 martie 2009 privind cercetarea

accidentului de muncă grav, întocmit de Inspecția Muncii, s-a stabilit că conform

foii de parcurs nr. A159407 din 16 iulie 2006, eliberată pentru R. Moldova, Italia și

Ucraina, Iurie Bulai a plecat în Italia cu mijlocul de transport de model „Mercedes

1843”, cu număr de înmatriculare CKT 125, aflat în proprietatea SRL „Drob - Gher”,

transmis în posesie SRL „Frigotrans”, conform contractului de arendă (Vol.I, f.d.70,

Vol.II, f.d.110).

Concomitent s-a constatat că la data de 02 august 2006, Iurie Bulai aflîndu-se

pe teritoriul Ucrainei a observat fisura la rezervorul de motorină a camionului,

despre ce a informat directorul SRL „Drob-Gher”, ultimul pronunîndu-i să

staționeze la o stație de deservire tehnică a transportului auto și să repare defectul

depistat, cu respectarea tuturor cerințelor de securitate. La stația de deservire

transportului auto „Pasat” a scos rezervorul camionului, transmițîndu-l secției de

reprației și la momentul revenirii pentru a recepționa rezervorul, acesta a explodat.

În rezultatul exploziei, Iurie Bulai a pierdut capacitatea de muncă în proporție de

100%.

Astfel, pe marginea producerii accidentului, la data de 07 septembrie 2006

Procuratura r. Strii, regiunea Lvov, Ucraina a intentat dosar penal în baza art. 128

Cod penal al Ucrainei, urmînd să stabilească în ce circumstanțe s-a produs explozia,

cauzele și persoanele care nu au respectat cerințele de securitate la efectuarea

lucrărilor de sudare a rezervorului de combustibil.

Prin sentința din 03 iunie 2010 a Judecătoriei r. Strii, regiunea Lvov, Ucraina,

cetățeanul Ucrainei –Taras Popovici a fost recunoscut vinovat de încălcarea

legislației antiincendiare, care a provocat cu urmări grave ale sănătății lui Iurie Bulai,

infracțiune prevăzută de art. 270 alin.(2) Codul penal al Ucrainei.

În consecință, Colegiul conchide că instanțele ierarhic inferioare corect au

constatat că SRL „Frigotrans” ca angajator era obligat să asigure, respectarea

Regulamentului nr. 9/12 din 09 decembrie 1999 cu privire la asigurarea securității

circulației rutiere la întreprinderi, instituții, organizații ce efectuează transporturi de

pasageri și mărfuri, pregătirea lui Iurie Bulai pentru lucru de sine stătător ca șofer pe

10

rute internaționale prin efectuarea stagiului și acordarea avizului care să ateste

calificarea corespunzătoare.

În acest context, Colegiul reiterează că rezultînd din prevederile pct. 2.1 al

Regulamentului nr. 9/12 din 09 decembrie 1999 cu privire la asigurarea securității

circulației rutiere la întreprinderi, instituții, organizații ce efectuează transporturi de

pasageri și mărfuri, sarcinile de bază ale întreprinderilor privind asigurarea

securității circulației sînt: - asigurarea eficienței profesionale a șoferilor; - asigurarea

exploatării unităților de transport în stare tehnică de funcționare; - asigurarea

securității traficului de pasageri și mărfuri.

Conform pct. 3.1.3 al Regulamentului nr. 9/12 din 09 decembrie 1999 cu privire

la asigurarea securității circulației rutiere la întreprinderi, instituții, organizații ce

efectuează transporturi de pasageri și mărfuri, persoanele, care încep activitatea de

muncă în calitate de șofer, după absolvirea studiilor speciale, precum și șoferii, care

au întrerupere în activitatea de muncă mai mult de un an, șoferii desemnați pentru

lucrul pe rutele muntoase, precum și șoferii transferați pe un nou model sau marcă

de mijloc de transport sau ruta nouă de transportare a pasagerilor, la conducerea

unității date de transport se admite numai după stagiu.

Conform pct. 3.2.1 al Regulamentului nr. 9/12 din 09 decembrie 1999, în

scopul pregătirii șoferilor către lucrul de sine stătător organizația este obligată să

asigure stagiul persoanelor, enumerate în p.3.1.3, iar conform pct. 3.2.4 al

Regulamentului nr. 9/12 din 09 decembrie 1999, după încheierea stagiului de către

șofer, este necesar de a întocmi un aviz cu privire la admiterea lui la lucrul de sine

stătător sau indicarea mijlocului de transport și rutelor de transportare sau refuzul

motivat al admiterii. Avizul se păstrează în dosarul personal al șoferului.

La acest capitol, Colegiul consideră irelevant argumentul recurentului precum

că Iurie Bulai nu a invocat faptul că ar fi fost angajat fără stagiere și precum că Iurie

Bulai avea experiență de muncă, nefiind angajat după absolvirea studiilor speciale

și nu ar cădea sub incidența pct. 3 al Regulamentului nr. 9/12 din 09 decembrie 1999,

în scopul pregătirii șoferilor către lucrul de sine stătător organizația este obligată să

asigure stagiul persoanelor, deoarece ține de prerogativa instanței de judecată de a

determina norma de drept aplicabilă speței date în raport cu circumstanțele pricinii

constatate.

Or, instanța de apel, rezultînd din prevederile art. 373 alin.(1) Cod de procedură

civilă, verifică temeinicia și legalitatea în limitele cererii de apel, ale referințelor și

obiecțiilor înaintate, legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate în ceea ce privește

constatarea circumstanțelor de fapt și aplicarea legii în primă instanță.

Mai mult, în conformitate cu art. 373 alin.(4) Cod de procedură civilă, instanța

de apel nu este legată de motivele apelului privind legalitatea hotărîrii primei

instanțe, ci este obligată să verifice legalitatea hotărîrii în întregul ei.

Concomitent, Colegiul remarcă că Iurie Bulai a fost angajat de SRL

„Frigotrans”, în funcția de șofer pe rute internaționale (Vol.I, f.d.10), ceea ce denotă

că la momentul angăjării Iurie Bulai nu avea stagiul necesar, fapt corect reținut și de

instanța de apel.

În această ordine de idei, instanța de recurs consideră că instanța de apel just a

invocat că SRL „Frigotrans” avea obligația de a asigura eficiența profesională a

11

șoferilor, deoarece conducerea mijlocului de transport pe rute internaționale implică

pericol sporit de accidente.

Astfel, argumentele recurentului la acest capitol sunt neîntemeiate.

La acest capitol, Colegiul apreciază ca fiind corectă constatarea instanțelor

ierarhic inferioare precum că în Registrul instructajului general de protecție a muncii

și Registrul de evidență a formularelor cu regim special prezentate de SRL

“Frigotrans” nu confirmă efectuarea stagierii de către reclamant pentru a fi admis.

De asemenea, Colegiul precizează că instanța de apel corect a reținut ca

întemeiată concluzia primei instanțe privind aprecierea critică a concluziilor

Inspecției Muncii precum că vechimea în funcție este de 6 luni, deoarece din carnetul

de muncă rezulta că aceasta este de 2 luni și o zi la producerea accidentului(Vol.I,

f.d.10).

Astfel, Colegiul decelează că instanța de apel just a concluzionat asupra

aplicării corecte de către prima instanță a prevederilor art. 38 lit.a) al Codul

transportului auto, în vigoare la acel moment și pct. pct. 2.1, 3.1, 3.2.4 al

Regulamentului nr. 9/12 din 09 decembrie 1999 cu privire la asigurarea securității

circulației rutiere la întreprinderi, instituții, organizații ce efectuează transporturi de

pasageri și mărfuri, a constatat că aceste norme au fost încălcate de către SRL

“Frigotrans” în privința salariatului și securității muncii a acestuia.

Concomitent, Colegiul relevă ca fiind corectă poziția instanței de apel în

menținerea constatării primei instanțe precum că temeiul răspunderii delictuale

constituie faptul că SRL “Frigotrans” nu a asigurat securitatea muncii salariatului.

Tot aici, este de menționat că instanța de apel just a stabilit că SRL

„Frigotrans” este persona responsabilă de recuperarea prejudiciului pretins de Iurie

Bulai.

Mai mult, rezultînd din prevederile art.1418 alin.(1) Cod civil, invocate de

instanțele ierahic inferioare, conform cărora în caz de vătămare a integrității

corporale sau de altă vătămare a sănătății, autorul prejudiciului are obligația să

compenseze persoanei vătămate salariul sau venitul ratat din cauza pierderii sau

reducerii capacității de muncă, precum și cheltuielile suportate în legătură cu

vătămarea sănătății – de tratament, de alimentație suplimentară, de protezare, de

îngrijire străină, de cumpărarea unui vehicul special, de reciclare profesională etc.

La acest capitol, Colegiul precizează că este necesar de a fi luat în considerare

și faptul că răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin vătămare a integrității

corporale sau prin altă vătămare a sănătății este o răspundere delictuală, care trebuie

să, conțină în sine următoarele condiții generale, inclusiv și în cazurile vătămării

sănătății în timpul executării obligațiunilor de serviciu: - existența unei fapte ilicite,

adică o acțiune sau inacțiune care are ca rezultat încălcarea drepturilor subiective

sau interesele legitime ale unei persoane; - existența unui prejudiciu care constă în

rezultatul sau efectul negativ suferit de o persoană prin vătămare a integrității

corporale sau prin altă vătămare a sănătății ori prin deces datorită faptei ilicite

săvîrșite de o altă persoană sau ca urmare a „daunei cauzate” de un animal sau prin

surparea construcției, pentru care persoana este ținută să răspundă; - legătura de

cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, adică prejudiciul cauzat sănătății să fie o

consecință a faptei ilicite. Raportul cauzal între fapta ilicită a autorului prejudiciului

12

și vătămarea sănătății are ca urmare pierderea posibilității persoanei prejudiciate de

a obține venit;- existența vinovăției persoanei care a săvîrșit fapta ilicită.

Totodată, este de menționat că pentru survenirea răspunderii civile a

angajatorului pentru dauna cauzată sănătății salariaților sînt necesare, în afara

condițiilor generale, și unele condiții speciale și anume: a) la momentul cauzării

prejudiciului să existe raporturi de muncă între angajator și salariat; b) prejudiciul să

fi fost cauzat salariatului în timpul și în legătură cu executarea obligațiunilor de

serviciu. Caracterul ilicit al faptei angajatorului constă în crearea unor condiții

dăunătoare de muncă, în nerespectarea normelor de protecție a muncii și a cerințelor

securității, în neasigurarea securității și igienei muncii.

În speță, Colegiul consideră relevantă concluzia instanței de apel precum că

SRL „Frigotrans” a comis o faptă ilicită prin încălcarea securității muncii, care este

în legătură cauzală directă cu accidentul de muncă produs la data de 02 august 2006.

Or, în lipsa avizului pozitiv acesta nu putea fi admis de sine stătător pe rute

internaționale.

La caz, Colegiul precizează că la stabilirea și încasarea indemnizației unice

pentru pierderea capacității de muncă de către instanțele ierarhic inferioare, acestea

corect au invocat prevederile art. 32 al Legii cu privire la protecția muncii nr.625 din

02 iulie 1991, în vigoare la acel moment, conform cărora angajatului, căruia i s-a

stabilit gradul de reducere a unei îmbolnăviri profesionale, i se plătește din contul

întreprinderii care poartă vina pentru accidentul de muncă sau pentru îmbolnăvirea

profesională, pe lîngă despăgubirea stabilită de lege, o indemnizație unică, luîndu-

se ca bază un salariu mediu lunar din Republica Moldova pentru fiecare procent de

pierdere a capacității profesionale de muncă, dar nu mai puțin de un salariu anual al

accidentatului.

Argumentul recurentului precum că vătămarea sănătății intimatului Iurie Bulai

a fost o consecință directă a faptei ilicite comise de către cet. Ucrainei Taras

Popovici, Colegiul consideră că nu constituie temei de respingere a acțiunii.

La acest capitol, Colegiul reiterează și ipoteza instanței de apel precum că

temeiul răspunderii delictuale a SRL „Frigotrans” pentru accidentul suportat de Iurie

Bulai, constatat de instanța de fond, îl constituie omisiunea societății de a asigura

securitatea muncii salariatului care conduce mijloc de transport pe rute

internaționale ce impun condiții speciale de reglementare în securitate.

Or, art. 32 al Legii cu privire la protecția muncii nr.625 din 02 iulie 1991,

reiterat și supra, în vigoare la acel moment și art. 18 alin.(1) al Legii securității și

sănătății în muncă nr.186 din 10 iulie 2008, prevăd expres că angajatului, căruia i s-

a stabilit gradul de reducere a unei îmbolnăviri profesionale, i se plătește din contul

întreprinderii, pe lîngă despăgubirea stabilită de lege, o indemnizație unică.

În speță, Colegiul reiterează că argumentele recurentului aduse la contestarea

deciziei, în esență nu constituie decît dezacordul SRL „Frigotrans” cu constatările

acesteia sub aspectul temeinicei acțiunii, însă, nu justifică netemeinicia acesteia în

raport cu normele de drept material aplicabile raportului litigios.

Mai mult de atît, la stabilirea de către Iurie Bulai a fisurii rezervorului, acesta a

contactat telefonic reprezentantul angajatorului, care a sugerat și a admis ca Iurie

Bulai să întreprindă măsuri în vederea înlăturării defecțiunii.

13

Astfel, este cert că Iurie Bulai se află în raporturi de muncă cu SRL

„Frigotrans”, își exercita obligațiile de serviciu pe mijlocul de transport oferit de

SRL „Frigotrans” și pentru a înlătura defecțiunea depistată a acționat în interesul

SRL „Frigotrans”.

CEDO reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze

hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru

fiecare argument (Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61).

Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în

care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin

urmare, trebuie apreciată în baza circumstanțelor cauzei (Hiro Balani împotriva

Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27).

Prin urmare, Colegiul conchide că instanța ierarhic inferioară, la adoptarea

actului de dispoziție, s-a conformat rigorilor legii, iar decizia adoptată răspunde

argumentelor ambelor părți. Or, dezacordul recurentului cu decizia instanței ierarhic

inferioare nu constituie temei de casare a acesteia, în condițiile cînd această a fost

adoptată rezultînd din circumstanțele pricinii raportate la normele de drept material

aplicabile speței date.

Colegiul notează și faptul că în cadrul judecării pricinii, instanța de judecată a

creat participanților la proces, condiții obiective și echitabile, pentru exercitarea

drepturilor și obligațiunilor procedurale, fapt ce se încadrează în asigurarea părților

dreptului la un proces echitabil, garantat și asigurat prin art.6 al Convenției Europene

pentru apărarea a Drepturilor Omului.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului reamintește că garanțiile referitoare

la un proces echitabil implică în principiu dreptul, pentru părțile la proces, de a lua

cunoștință de orice înscris sau observație prezentată instanței și să o dezbată (Lobo

Machado împotriva Portugaliei, pct.31, 20 februarie 1996, Göç împotriva Turciei

(MC), pc.55, nr. 36590/97, Wyssenbach împotriva Elveției, nr.50478/06, pct. 35, 22

octombrie 2013). Efectul real al observațiilor este de mică importanță și că părțile

unui litigiu trebuiau să aibă posibilitatea de a preciza dacă apreciau că un document

necesita observații din partea lor, idee valabilă în special în cazul încrederii

justițiabililor în funcționarea justiției: aceasta se bazează, printre altele, pe asigurarea

că s-au putut exprima cu privire la orice înscris din dosar (Nideröst-Huber împotriva

Elveției, pct.24, 18 februarie 1997, Schaller-Bossert împotriva Elveției, pct.43,

nr.41718/05, 28 octombrie 2010).

Mai mult, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudența sa

că rezultînd din prevederile art. 6 § 1 al Convenției Europene pentru Apărarea

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, nu se impune motivarea în

detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale

specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță

inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza Rebait și alții contra Franței,

Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).

În circumstanțele de fapt și de drept menționate, Colegiul civil, comercial și de

contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de

a respinge recursul declarat de SRL „Frigotrans” și va menține decizia instanței de

apel și hotărîrea primei instanțe.

14

În conformitate cu prevederile art. 442, art. 444, art. 445 alin. (1) lit. a) și alin.

(3) Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție,

d e c i d e:

Se respinge recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată

„Frigotrans”.

Se menține decizia din 17 decembrie 2015 a Curții de Apel Chișinău și hotărîrea

din 31 martie 2013 a judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău, adoptate în pricina civilă

la cererea de chemare în judecată depusă de Iurie Bulai împotriva “Frigotrans”

Societate cu Răspundere Limitată, intervenienți accesorii Inspecția Muncii, Taras

Popovici cu privire la încasarea indemnizației unice, prejudiciului material și moral

și a cheltuielilor de judecată.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele ședinței Tamara Chișca-Doneva

Judecători Galina Stratulat

Dumitru Mardari

Nicolae Craiu

Oleg Sternioală

15