3ra-729/16 — contestarea actelui administrativ și anularea contractului de vînzare-cumpărare

3ra-729/16 — contestarea actelui administrativ și anularea contractului de vînzare-cumpărare (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

prima instanță: V. Șchiopu dosarul nr. 3ra-729/16

instanța de apel: E. Ababei, A. Garbuz, G. Polivenco

D E C I Z I E

22 iunie 2016 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva

Judecătorii Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

Ion Druță

Nicolae Craiu

examinînd recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată

,,Floarea Pietrei”,

în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societății cu Răspundere

Limitată ,,Floarea Pietrei” împotriva Consiliului comunei Mănoilești, raionul Ungheni,

intervenienți accesorii Primăria comunei Mănoilești și Întreprinderea de Producție

„Codreanca” Societate pe Acțiuni cu privire la contestarea actelor administrative și

anularea contractului de vînzare-cumpărare a terenului,

împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 16 februarie 2016, prin care a fost

respins apelul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată ,,Floarea Pietrei” și

menținută hotărîrea Judecătoriei Ungheni din 08 septembrie 2015, prin care acțiunea a

fost respinsă,

c o n s t a t ă :

La 07 mai 2014, SRL ,,Floarea Pietrei” a depus cererea de chemare în judecată

împotriva Consiliului comunei Mănoilești, raionul Ungheni, intervenienți accesorii

Primăria comunei Mănoilești, ÎP „Codreanca” SA cu privire la contestarea actelor

administrative și anularea contractului de vînzare-cumpărare a terenului.

În motivarea acțiunii a invocat că potrivit actului comisiei interdepartamentale

privind transmiterea-recepția spre valorificare industrială a zăcământului de argile și

roci de nisip „Ungheni-3” din 24 decembrie 2004, i-a fost transmis SRL „Floarea

Pietrei” zăcământul de argile, utile pentru producerea cărămizii și cheramzitului

„Ungheni-3” în cantitate de 2551 mii m3 la categoriile A+B+C și rezervele de

1

nisipuri-degrasante în cantitate de 160 mii m3 la categoriile A+B+C pentru

1

valorificarea industrială.

La fel, se indică că prin actul de confirmare a perimetrului minier din 14 martie

2009 a fost confirmat perimetrul minier pentru exploatarea zăcământului complex de

materie primă pentru producerea cărămizilor și cheramzitului „Ungheni-3” prin

metoda deschisă. Conform acestui act suprafața proiecției perimetrului minier,

delimitată pe copia planului topografic prin punctele unghiulare constituie 12.68 ha.

Iar termenul de acțiune a perimetrului minier a fost stabilit până la epuizarea

zăcământului.

Afirmă însă că până în prezent Consiliul Mănoilești și Primăria Mănoilești nu i-a

transmis SRL „Floarea Pietrei”, în natură, terenul cu suprafața de 12.68 ha pentru

valorificarea industrială.

Susține că la notificarea prealabilă, Primăria Mănoilești, prin răspunsul din 18

iulie 2013 a informat că, din suprafața de 12,68 ha Primăria dispune numai de terenul

cu suprafața de aproximativ 3.7 ha, care poate fi vândut sau arendat prin licitație

publica, iar prin răspunsul suplimentar din 04 aprilie 2014 a respins transmiterea

terenului cu suprafața de 12,68 ha, menționând că cererea este tardivă și precum că,

actul comisiei interdepartamentale privind transmiterea-recepția spre valorificare

industrială a zăcământului de argile și roci de nisip „Ungheni-3” este nul și că actul de

confirmare a perimetrului minier al Ministerului Economiei și Comerțului înregistrat

sub nr . 416 din 14 martie 2009, nu are nici o tangență cu pretinsul drept al SRL

„Floarea Pietrei”.

Totodată, menționează că Consiliul Mănoilești nu a dat nici un răspuns la

notificarea prealabilă a întreprinderii.

Mai invocă reclamantul că, ÎP „Codreanca” SA ilegal exploatează zăcământul

de argile și roci de nisip „Ungheni-3”, se eschivează abuziv de la plata impozitelor și

se îmbogățește fără justă cauză.

Consideră refuzul Consiliului și Primăriei Mănoilești de a transmite către SRL

„Floarea Pietrei” a zăcământului de argile, utile pentru producerea cărămizie și

cheramzitului „Ungheni-3” și vânzarea către ÎP „Codreanca” SA a lotului de 6.7010 ha

a terenului cu destinație agricolă neîntemeiat.

În susținerea poziției sale invocă și prevederile art.6 din Codul subsolului nr. 3-

XVI din 02 februarie 2009, reținînd că sectoarele de subsol nu pot fi înstrăinate, ele pot

fi date numai în folosință. Toate actele juridice sau acțiunile care, în mod direct sau

indirect, violează dreptul de proprietate publică a statului asupra subsolului sunt lovite

de nulitate absolută.

Insistă că decizia Consiliului Mănoilești nr.5/5/7 din 17 august 2006 și

contractul de vânzare-cumpărare a terenului agricol proprietate publică cu nr.22

decembrie 2006, conform cărora terenul cu suprafața de 6,7010 ha cu destinație

agricolă a fost înstrăinat, contravine Codului subsolului si sunt lovite de nulitate

absolută si urmează a fi anulate.

Solicită reclamantul SRL „Floarea Pietrei” repunerea în termen a acțiunii,

anularea deciziei Consiliului comunei Mănoilești nr. 5/5/7 din 17 august 2006, a

contractului de vânzare-cumpărare a terenului agricol proprietate publică din 22

decembrie 2006, a procesului-verbal privind desfășurarea licitării a lotului nr. 1 din 25

octombrie 2006 și a procesul-verbal nr.01 privind rezultatele licitării cu strigare și

obligarea Consiliului comunei Mănoilești și Primăriei comunei Mănoilești să transmită

în folosința SRL „Floarea Pietrei” terenul cu suprafața de 12.68 ha conform actului de

confirmare a perimetrului minier eliberat de Ministerul Economiei și Comerțului din

14 martie 2009 și conform actului comisiei interdepartamentale pentru valorificarea

industrială a zăcământului de argile și roci de nisip „Ungheni-3”.

Prin încheierea Judecătoriei Ungheni din 23 decembrie 2014, a fost scoasă de pe

rol cererea depusă de către SRL „Floarea Pietrei” împotriva Consiliului comunei

Mănoilești cu privire la anularea deciziei nr. 5/5/7 din 17 august 2006 și explicat SRL

„Floarea Pietrei” că este în drept de a soluționa litigiul în procedura contencioasă la

instanța competentă.

Prin decizia Curții de Apel Bălți din 20 februarie 2015, a fost admis recursul

declarat de către SRL „Floarea Pietrei”, casată încheierea Judecătoriei Ungheni din 23

decembrie 2014 și restituită pricina spre rejudecare în prima instanță în același complet

de judecată.

Prin încheierea Judecătoriei Ungheni din 26 mai 2015, au fost atrași în calitate

de intervenienți accesorii de partea pîrîtului SRL „Vigi” și SA „Macon”.

Prin hotărîrea Judecătoriei Ungheni mun. Chișinău din 08 septembrie 2015,

cererea de chemare în judecată înaintată de către SRL „Floarea Pietrei” a fost respinsă.

Prin decizia Curții de Apel Bălți din 16 februarie 2016, a fost respins apelul

declarat de către SRL „Floarea Pietrei” și menținută hotărîrea primei instanțe.

La 29 martie 2016, SRL „Floarea Pietrei” a declarat recurs împotriva deciziei

instanței de apel, solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și

hotărîrii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărîri cu privire la admiterea acțiunii în

sensul formulat.

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel,

susținînd că instanța de apă a omis să se expună asupra argumentelor invocate

împotriva hotărîrii primei instanțe, astfel încît, a fost grav lezat dreptul său la un proces

echitabil și la un recurs efectiv.

Menționează că în susținerea apelului a invocat că în partea descriptivă a

hotărârii, instanța de fond se referă doar la omiterea de către întreprinderea a

termenului de prescripție, în dispozitivul hotărârii omite total să se expună asupra

temeiului respingerii acțiunii - nici ca neîntemeiată, nici ca tardivă. Or, dispozitivul

unei hotărâri judecătorești trebuie să fie clar, complet și să nu lase loc de interpretări și

speculații.

Remarcă că întradevăr, potrivit art. 267, 272 Cod civil termenul general în

interiorul căruia persoana poate să-și apere, pe calea intentării unei acțiuni în instanță

de judecată, dreptul încălcat este de 3 ani. Termenul de prescripție extinctivă începe să

curgă de la data nașterii dreptului la acțiune. Dreptul la acțiune se naște la data cînd

persoana a aflat sau trebuia să afle despre încălcarea dreptului.

Însă, instanța de fond a omis să stabilească data nașterii dreptului la acțiune, nu a

stabilit data cînd SRL „Floarea Pietrei” a aflat sau trebuia să afle despre încălcarea

dreptului său.

Afirmă că toate actele a căror anulare a fost solicitată - decizia Consiliului

comunei Mănoilești nr.5/5/7 din 17 august 2006, contractul de vânzare-cumpărare a

terenului agricol proprietate publică din 22 decembrie 2006, procesul-verbal cu privire

la desfășurarea licitării a lotului de teren nr. 1 din 25 octombrie 2006 și procesul-verbal

nr. 01 cu privire la rezultatele licitării cu strigare a terenului cu suprafața de 6.701 ha -

nu au fost publicate, nici comunicate reclamantului în careva fel la data emiterii.

La fel, relevă că în ședința de judecată a prezentat înscrisuri care demonstrează

faptul că a depus în termen acțiunea, până la expirarea termenului de trei ani din

momentul când a aflat despre încălcarea drepturilor sale.

Susține că doar după data de 18 iulie 2013 a aflat despre existența actelor a căror

anulare le solicită, iar cererea de chemare în judecată a fost depusă la 11 octombrie

2013, respectiv termenul de prescripție nefiind omis.

De asemenea invocă că, de fapt, a solicitat nulitatea absolută a actelor juridice

nominalizate, iar potrivit prevederilor art. 217 Cod civil acțiunea în constatare a

nulității absolute este imprescriptibilă.

Referitor la argumentul pârâților despre omiterea termenului de prescripție

prevăzut de art. 14 și 17 Legea contenciosului administrativ, consideră că acesta nu

poate fi acceptat, deoarece prin decizia Curții de Apel Bălți din 20 februarie 2015 s-a

constatat contrariul.

Apreciază critic și mențiunea instanței de apel precum că la cererea SRL

„Floarea Pietrei” din 11 martie 2015, a fost emis răspunsul Primăriei Mănoilești la 04

aprilie 2015, care se prezumă recepționat în aceeași zi, cu toate că SRL „Floarea

Pietrei” susține că nu a primit acest răspuns.

Iar Primăria Mănoilești nu a demonstrat și nici nu a susținut cont de faptul că a

înmânat răspunsul la data emiterii acestuia – 04 aprilie 2015.

Reieșind din faptul că cererea prealabilă a fost înaintată la 11 martie 2015,

consideră că termenul de depunere a acțiunii a expirat la 11 mai 2015, acțiunea fiind

depusă la 06 mai2015, deci în termen.

Suplimentar evidențiază că răspunsul Primăriei Mănoilești din 18 iulie 2013 nu

este relevant speței, deoarece conține doar informația despre lipsa superfeții

corespunzătoare pentru transmitere la solicitare, pe când prin răspunsul Primăriei

Mănoilești din 04 aprilie 2015 se refuză transmiterea în folosință a terenului respectiv

și se informează petiționarul despre existența actelor întocmite: decizia Consiliului

Mănoilești nr.5/5/7 din 17 august 2006, procesul-verbal de desfășurare a licitației nr. 1

din 25 octombrie 2006 și procesul-verbal cu privire la rezultatele licitației nr. 01 din 25

octombrie 2006, precum și contractul de vînzare-cumpărare a terenului agricol

proprietate publică din 22 decembrie 2006.

Consideră că nu poate fii acceptată nici concluzia referitor la depășirea

termenului de prescripție de 3 ani pentru contestarea contractului de vînzare cumpărare

a terenului agricol proprietate publică din 22 decembrie 2006, deoarece despre

existența acestui act reclamantul a aflat doar din răspunsul Primăriei Mănoilești la 04

aprilie 2015. Publicarea în 2006 în presă a anunțului despre petrecerea licitației de

vânzare a unui oarecare teren agricol de către Primăria Mănoilești, nu este o dovadă a

publicării contractul de vînzare cumpărare a terenului agricol proprietate publică din

22 decembrie 2006.

În concluzie invocă că instanțele ierarhic inferioare au admis erori grave la

judecarea pricinii în cauză, ce constituie o încălcare gravă a drepturilor SRL „Floarea

Pietrei”, în special a dreptului la un proces echitabil.

La 03 mai 2016, Consiliul comunei Mănoilești, Primăria comunei Mănoilești și

SA „Codreanca” prin intermediul reprezentantului-avocatul Tetelea Eugeniu, au depus

referința la recursul declarat, în care au invocat caracterul neîntemeiat și abuziv al

acestuia și au solicitat respingerea lui ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni

de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Din materialele dosarului rezultă că copia decizie instanței de apel din 16

februarie 2016 a fost expediată în adresa recurentului și reprezentantului acestuia la 12

martie 2016, și recepționată de ultimii la 17 martie 2016 și respectiv 16 martie 2016,

fapt ce se confirmă prin avizele de recepție (f. d. 187, 189 vol. I).

Astfel, instanța de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor

legale și a declarat recursul la 29 martie 2016 în termen.

În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înștiințarea

participanților la proces.

Studiind materialele dosarului în raport cu temeiurile recursului, Colegiul civil,

comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră

necesar de a admite recursul, de a casa decizia instanței de apel și a restitui pricina spre

rejudecare în instanța de apel din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, instanța, după ce judecă recursul,

este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanței de apel și să trimită

pricina spre rejudecare în instanța de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu

poate fi corectată de către instanța de recurs.

Înaintând acțiunea în judecată împotriva Consiliului comunei Mănoilești, raionul

Ungheni, intervenienți accesorii Primăria comunei Mănoilești, ÎP „Codreanca” SA,

SRL „Floarea Pietrei” a solicitat repunerea în termen a acțiunii, anularea deciziei

Consiliului comunei Mănoilești nr. 5/5/7 din 17 august 2006, a contractului de

vânzare-cumpărare a terenului agricol proprietate publică din 22 decembrie 2006, a

procesului-verbal privind desfășurarea licitării a lotului nr. 1 din 25 octombrie 2006 și

a procesul-verbal nr.01 privind rezultatele licitării cu strigare și obligarea Consiliului

comunei Mănoilești și Primăriei comunei Mănoilești să transmită în folosința SRL

„Floarea Pietrei” terenul cu suprafața de 12.68 ha conform actului de confirmare a

perimetrului minier eliberat de Ministerul Economiei și Comerțului din 14 martie 2009

și conform actului comisiei interdepartamentale pentru valorificarea industrială a

zăcământului de argile și roci de nisip „Ungheni-3”.

Fiind investită cu judecarea pricinii în cauză, prima instanță,prin hotărârea sa a

respins ca acțiunea înaintată de către SRL „Floarea Pietrei” împotriva Consiliului

comunei Mănoilești, raionul Ungheni, intervenienți accesorii Primăria comunei

Mănoilești, ÎP „Codreanca” SA.

Judecînd apelul declarat de către SRL „Floarea Pietrei” instanța de apel găsește

drept legală și întemeiată hotărârea primei instanțe, considerând necesar de a respinge

apelul.

Pentru a decide astfel, instanța de apel cu referire la prevederile art. art. 14 și 17

alin. (1) al Legii contenciosului administrativ, a conchis că SRL „Floarea Pietrei” s-a

adresat tardiv în instanța de judecată cu privire la contestarea actului administrativ, în

acest sens reținând că Primăria Mănoilești a răspuns la cererea prealabilă la data de 04

aprilie 2014, pe cînd cererea de chemare în judecată a fost depusă la 06 mai 2014,

adică cu omiterea termenului de 30 zile din data primirii răspunsului la cererea

prealabilă, care a expirat în data de 05 mai 2014, concluzionînd că atît cererea

prealabilă, cît și cererea de chemare în judecată au fost depuse tardiv.

De asemenea, în ceea ce privește contractul de vânzare-cumpărare a terenului

agricol proprietate publică din 22 decembrie 2006, procesul-verbal privind

desfășurarea licitării a lotului nr. 1 din 25 octombrie 2006 și procesul-verbal nr.01

privind rezultatele licitării cu strigare, instanța de apel a reținut că acestea acte sunt

subsecvente deciziei Consiliului comunei Mănoilești nr. 5/5/7 din 17 august 2006,

toate fiind adoptate cu aproximativ 8 ani pînă la înaintarea acțiunii.

Iar aplicînd prevederile art. 267 alin.(1), art. 271, art. 272 alin.(1) Cod civil,

precum și faptul că SRL „Floarea Pietrei” nu a adus probe privind momentul cînd a

cunoscut despre emiterea actelor contestate, instanța de apel a considerat corectă

soluția primei instanțe cu privire la respingerea acțiunii ca fiind depusă tardiv.

Instanța de recurs constată, însă, că soluția în speță a fost dată de către instanțele

ierarhic inferioare fără a fi elucidate pe deplin circumstanțele cauzei, fără a fi dată

aprecierea cuvenită materialului probator anexat la dosar, în raport cu prevederile

legale aplicabile speței.

În conformitate cu art. 240 alin. (3) CPC, instanța judecătorească adoptă

hotărârea în limitele pretențiilor înaintate de reclamant.

Iar dispozițiile art. 241 alin. (4)-(6) CPC, prevăd că în partea descriptivă se

indică succint pretențiile reclamantului, obiecțiile pârâtului și explicațiile celorlalți

participanți la proces. În motivare se indică: circumstanțele pricinii, constatate de

instanță, probele pe care se întemeiază concluziile ei privitoare la aceste circumstanțe,

argumentele invocate de instanță la respingerea unor probe, legile de care s-a călăuzit

instanța. Dispozitivul cuprinde concluzia instanței judecătorești privind admiterea sau

respingerea integrală sau parțială a acțiunii, repartizarea cheltuielilor de judecată, calea

și termenul de atac al hotărârii.

În sensul normei enunțate este de înțeles că concluziile instanței expuse în partea

motivată a hotărârii, trebuie să coincidă cu soluția instanței cuprinsă în dispozitivul

hotărârii. Or, în caz contrar hotărârea este lovită de nulitate.

La caz, instanța de recurs reține că contrar dispozițiilor citate, soluția dată de

prima instanță are un conținut neînțeles, or deși instanța în partea motivată constată că

SRL „Floarea Pietrei” a omis termenul de adresare cu acțiune în judecată, nu reflectă

cert în dispozitivul hotărîrii temeiul respingerii acțiunii și respectiv soluția instanței

nefiind clară, cu alte cuvinte incompletă.

Cu toate acestea, instanța de apel, a respins argumentele apelului invocate în

acest sens, considerînd că deși, în partea dispozitivă a hotărîrii, nu a fost menționat

faptul că acțiunea a fost respinsă ca tardivă, în partea motivată a hotăririi se reflectă

această soluție, fără a ține cont că dispozitivul unei hotărîri judecătorești trebuie să fie

clar, complet și să nu lase loc de interpretări și speculații.

În speță se oglindește și faptul că SRL „Floarea Pietrei” în acțiunea sa formulată

împotriva Consiliului comunei Mănoilești, raionul Ungheni, intervenienți accesorii

Primăria comunei Mănoilești, ÎP „Codreanca” SA, a insistat că decizia Consiliului

comunei Mănoilești nr. 5/5/7 din 17 august 2006 și contractul de vînzare-cumpărare a

terenului agricol proprietate publică din 22 decembrie 2006, prin care terenul cu

suprafața de 6.7010 ha cu destinație agricolă a fost înstrăinat, contravin Codului

subsolului și sunt lovite de nulitate absolută, din care considerente și a solicitat

anularea acestora, întemeindu-și cerințele în acest sens pe prevederile Codului

subsolului, Regulamentul cu privire la modul de atribuție în folosință a sectoarelor de

subsol, Regulamentul cu privire la atribuirea perimetrelor geologice și miniere, precum

și Legea contenciosului administrativ.

Pe când, nici prima instanță și nici instanța de apel asupra argumentelor

menționate nu s-au pronunțat, expunându-se asupra tardivității acțiunii, au lăsat fără

apreciere faptul că acțiunea în constatarea nulității absolute este imprescriptibilă, adică

poate fi intentată indiferent de termenul scurs de la data încheierii actului juridic.

Deoarece nulitatea absolută are ca scop ocrotirea unui interes general, social, este

necesar ca ea să poată fi invocată oricînd, făcîndu-se derogare de la norma generală

prevăzută de art. 267 alin. (1) Cod civil, invocată de instanțele ierarhic inferioare în

susținerea soluției adoptate.

Mai mult că și din cererea de apel declarată împotriva hotărîrii primei instanțe,

care a fost susținut integral în ședința instanței de apel, se reflectă că reprezentanții

SRL „Floarea Pietrei” Bîrsanu Dumitru și avocatul Dudulica Liubomir cu referire la

art. 220, 217 Cod civil, au insistat că decizia Consiliului comunei Mănoilești nr. 5/5/7

din 17 august 2006, contractul de vânzare-cumpărare a terenului agricol proprietate

publică din 22 decembrie 2006, procesul-verbal privind desfășurarea licitării a lotului

nr. 1 din 25 octombrie 2006 și procesul-verbal nr.01 privind rezultatele licitării, sunt

lovite de nulitate absolută și urmează a fi anulate.

Cu toate acestea, într-un mod neînțeles, acestea pretenții au rămas fără nici o

apreciere de către instanța de apel.

În conformitate cu art. 373 alin. (1) și (2) CPC, instanța de apel verifică, în

limitele cererii de apel, ale referințelor și obiecțiilor înaintate, legalitatea și temeinicia

hotărârii atacate în ceea ce privește constatarea circumstanțelor de fapt și aplicarea

legii în primă instanță. Verifică circumstanțele și raporturile juridice stabilite în

hotărârea primei instanțe, precum și cele care nu au fost stabilite, dar care au

importanță pentru soluționarea pricinii, apreciază probele din dosar și cele prezentate

suplimentar în instanță de apel de către participanții la proces.

Reieșind din limitele judecării apelului consfințite în norma enunțată și din

specificul obiectului acțiunii în cauză, instanța de recurs reține că contrar acestor

prevederi, instanța de apel judecând apelul a trecut în mod superficial asupra

circumstanțelor pricinii, referindu-se în mod general la unele constatări reținute la

adoptarea hotărârii de prima instanță, fără a examina legalitatea și temeinicia hotărârii

supusă apelului în raport cu regulile și legislația ce guvernează litigiul în cauză.

În situația dată, reieșind din specificul acțiunii, instanța de recurs consideră că la

judecarea cauzei era necesară verificarea legalității hotărârii primei instanțe, cât și

obiectului litigiului atât în baza argumentelor invocate de apelantă, cât și conform

cadrului legal ce guvernează raportul juridic supus judecării.

În acest sens, se va remarca că în scopul stabilirii respectării sau omiterii

termenului de înaintare a acțiunii în judecată de către SRL „Floarea Pietrei”, era

indispensabil, alături de cele constatate, de a verifica dacă situației din speță sunt

aplicabile sancțiunile nulității absolute prin prisma dispozițiilor art. 217 alin.(3) Cod

civil în coroborare cu art. 6 alin.(2) din Codul subsolului, care prevede că, sectoarele

de subsol nu pot fi înstrăinate, ele pot fi date numai în folosință. Toate actele juridice

sau acțiunile care, în mod direct ori indirect, violează dreptul de proprietate publică a

statului asupra subsolului sînt lovite de nulitate absolută.

Pe când, acest aspect a fost lăsat fără verificare de către instanțele ierarhic

inferioare, deși acesta era necesar de a fi dezvăluit și stabilite, întru judecarea justă a

cauzei, cum de altfel a fost lăsată fără apreciere și examinarea cererea recurentului cu

privire la repunerea în termen a acțiunii.

La fel, se constată a fi neînțeleasă și lipsită de suport logic reținerea instanței de

apel precum că și pretenția SRL „Floarea Pietrei” cu privire la contestarea deciziei

Consiliului comunei Mănoilești nr. 5/5/7 din 17 august 2006 este depusă în instanța de

judecată cu omiterea termenului de 30 zile din data primirii răspunsului la cererea

prealabilă, care a expirat în data de 05 mai 2014.

Astfel, conform art. 14 alin. (1) al Legii contenciosului administrativ, persoana

care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, printr-un act

administrativ va solicita, printr-o cerere prealabilă, autorității publice emitente, în

termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a

acestuia, în cazul în care legea nu dispune altfel.

Conform art. 16 alin. (1) din Legea menționată, persoana care se consideră

vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, printr-un act administrativ și nu este

mulțumită de răspunsul primit la cererea prealabilă sau nu a primit nici un răspuns în

termenul prevăzut de lege, este în drept să sesizeze instanța de contencios

administrativ competentă pentru anularea, în tot sau în parte a actului respectiv și

repararea pagubei cauzate, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, acțiunea poate fi

înaintată nemijlocit instanței de contencios administrativ în cazurile expres prevăzute

de lege și în cazurile în care persoana se consideră vătămată într-un drept al său prin

nesoluționarea în termen legal ori prin respingerea cererii prealabile privind

recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate.

În interpretare corectă a prevederilor legale enunțate este de înțeles că termenul

de sesizare a instanței de contencios administrativ curge, fie de la data comunicării

răspunsului la cererea prealabilă, fie de la data expirării termenului de 30 de zile în

care autoritățile indicate erau obligate să examineze cererea prealabilă.

Se observă însă, că contrar celor reținute de instanța de apel, SRL „Floarea

Pietrei” solicită anularea deciziei Consiliului comunei Mănoilești nr. 5/5/7 din 17

august 2006, adică anularea actului administrativ a organului administrației publice

locale care nu a dat răspuns la cererea prealabilă, respectiv, cum a fost arătat, în cazul

în care autoritatea publică sau persoana asimilată acesteia nu a examinat cererea

persoanei care se consideră lezată într-un drept al său recunoscut de lege în termenul

stabilit de lege, persoana dată este în drept să se adreseze nemijlocit în instanța de

contencios administrativ.

Iar nesoluționarea în termen a cererii prealabile și neacordarea răspunsului la

aceasta nu constituie drept motiv de a considera că petiționarii nu au fost repuși în

termenul de prescripție, în caz dacă cererea prealabilă a fost depusă cu omiterea

termenului prevăzut de norma menționată.

Or, neacordarea răspunsului la cererea prealabilă, echivalează cu respingerea

acesteia în fond, ca urmarea, neinvocarea directă de către organul sesizat, a tardivității

cererii prealabile, presupune repunerea acesteia în termen.

În această ordine de idei, se constată a fi lipsită de suport legal și concluzia

instanței de apel cu privire la respingerea cererii de chemare în judecată și în legătură

cu depunerea tardivă a cererii prealabile.

Faptul dat indică incontestabil la încălcarea de către instanță a normelor de drept

procedural, precum și la examinarea superficială și evazivă atât a apelului, cât și a

pricinii supusă judecării, fără a fi verificată, în condițiile legii, legalitatea hotărârii

atacată cu apel.

În asemenea împrejurări, se constată că de fapt instanța de apel nu a pătruns în

esența raportului juridic ivit în speță, iar motivarea deciziei nu conține o argumentare

clară din care să rezulte procesul deliberării și adoptării soluției la care s-a ajuns asupra

pretențiilor formulate de către SRL „Floarea Pietrei”, astfel instanța de recurs fiind în

imposibilitatea să exercite controlul judiciar asupra unei asemenea soluții și să verifice

temeinicia și legalitatea hotărârii atacate cu privire la oricare dintre motivele prevăzute

de lege.

În conexiunea celor remarcate, precum și în sensul art. 6 alin. (1) al Convenției,

instanța de recurs menționează că instanțele de judecată, trebuie, să indice cu suficientă

claritate motivele pe care-și întemeiază hotărârile, iar având în vedere caracterul

determinant al concluziilor sale să precizeze noțiunile, ce implică o apreciere a faptelor

supuse aprecierii. De asemenea, noțiunea de proces echitabil impune ca instanța de

judecată să nu-și motiveze doar sumar hotărârea sa, ci să examineze efectiv problemele

esențiale care-i sunt supuse aprecierii.

Față de cele ce preced, se impune admiterea recursului, casarea deciziei instanței

de apel, cauza urmând a fi trimisă la instanța de apel în vederea rejudecării cauzei cu

respectarea principiilor ce guvernează litigiul în cauză.

La rejudecarea pricinii instanța de apel urmează să țină cont de cele menționate

mai sus, să creeze condiții obiective și egale părților pentru realizare și exercitare

drepturilor sale procedurale și rejudecând pricina, să emită o hotărâre întemeiată și

legală.

În conformitate cu 445 alin. (1) lit. c), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil,

comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție

decide:

Se admite recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată ,,Floarea

Pietrei”.

Se casează integral decizia Curții de Apel Bălți din 16 februarie 2016 în pricina

civilă la cererea de chemare în judecată a Societății cu Răspundere Limitată ,,Floarea

Pietrei” împotriva Consiliului comunei Mănoilești raionul Ungheni, intervenienți

accesorii Primăria comunei Mănoilești și Întreprinderea de Producție „Codreanca”

Societate pe Acțiuni cu privire la contestarea actelor administrative și anularea

contractului de vînzare-cumpărare a terenului, cu restituirea pricinii spre rejudecare la

Curtea de Apel Bălți, de un alt complet de judecată.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac.

Președinte, judecătorul Tamara Chișca-Doneva

Judecătorii Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

Ion Druță

Nicolae Craiu