3ra-829/16 — contestarea actului administrativ

3ra-829/16 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Prima instanță, Jud. Rîșcani mun. Chișinău: Gh. V. Bîrnaz dosarul nr. 3ra-829/16

Instanța de apel, Curtea de Apel Chișinău:

V. Pruteanu, A. Gavrilița, L. Popova

D E C I Z I E

15 iunie 2016 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele ședinței, judecătorul Iulia Sîrcu

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva, Ion Druță

Iurie Bejenaru, Nicolae Craiu

examinând, fără înștiințarea participanților la proces, recursul declarat de către

Societatea cu Răspundere Limitată „Vladincor”,

în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societății cu Răspundere

Limitată „Vladincor” împotriva Serviciului Vamal cu privire la contestarea actului

administrativ,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 02 martie 2016, prin care a fost

admis apelul declarat de către Serviciul Vamal, casată hotărârea Judecătoriei Rîșcani

mun. Chișinău din 23 septembrie 2015 și emisă o nouă hotărîre de respingere a acțiunii,

c o n s t a t ă

La 11 ianuarie 2013, SRL „Vladincor” a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Serviciului Vamal cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acțiunii, reclamanta SRL „Vladincor” indică că la 27 mai 2008 a

cumpărat cota-parte în mărime de 50 % din capitalul social al SRL „Solemio-Nest” în

cuantum de 2700 lei. La 10 iunie 2008, prin hotărîrea adunării generale a asociaților

SRL „Solemio-Nest” s-a decis de a majora cota de participare ce aparține SRL

„Vladincor” de la 2700 lei pînă la 337 729, 20 lei, în legătură cu introducerea în

capitalul social a camerei frigorifice în valoare de 335 029, 20 lei.

Susține că întru executarea acestei hotărîri, la 12 iunie 2008 SRL „Vladincor” a

importat camera frigorifică folosindu-se de facilitățile fiscale prevăzute de art. 103 alin.

(1) pct. 23 Cod fiscal, art. 28 lit. q) din Legea cu privire la tariful vamal și art. 34 Cod

vamal. Astfel, s-a majorat capitalul social al SRL „Solemio-Nest” și respectiv s-a

majorat și cota-parte a SRL „Vladincor” pînă la 99, 21 %.

Afirmă SRL „Vladincor” că în rezultatul introducerii utilajului de congelare în

capitalul social al SRL „Solemio-Nest”, acesta a trecut în dreptul de proprietate al

societății în conformitate cu art. 23 alin. (4) din Legea cu privire la societățile cu

1

răspundere limitată. În schimbul introducerii utilajului de congelare în capitalul social al

SRL „Solemio-Nest”, SRL „Vladincor” a obținut drepturile în calitate de asociat al

primei în volum mai mare.

Invocă SRL „Vladincor” că la 22 februarie 2010 a vîndut cota sa din capitalul

social al SRL „Solemio-Nest” lui Bucătaru Iurie, înstrăinînd astfel drepturile

patrimoniale și nepatrimoniale ale asociatului societății, utilajul de congelare rămînînd

în proprietatea SRL „Solemio-Nest”. Necătînd la acest fapt, în cadrul auditului port-

vămuire Serviciul Vamal a apreciat vînzarea cotei de participare în capitalul social ca o

abatere de la legislația vamală.

Menționează că potrivit actului de audit post-vămuire nr. 37/3 din 06 decembrie

2012, prin vînzarea de către SRL „Vladincor” a cotei-părți, reclamanta în fond a vîndut

mijlocul fix care a beneficiat de facilități la import, obținînd un beneficiu. Prin urmare,

reclamanta nu a respectat condiția utilizării mărfii importate cu facilități în scopul

stabilit prin destinația finală a acesteia. În baza acestei concluzii, Serviciul Vamal a

adoptat Decizia de regularizare nr. 69 din 07 decembrie 2012, prin care a obligat

reclamanta să achite suma de 139 146, 20 lei, inclusiv penalitatea în mărime de 32 155,

81 lei.

Consideră SRL „Vladincor” că decizia Serviciului Vamal este ilegală și

neîntemeiată, deoarece camera frigorifică importată de către reclamantă cu folosirea

facilităților fiscale, a fost introdusă în capitalul social al SRL „Solemio-Nest” și în

prezent intră în capitalul social al acestei întreprinderi, ceea ce confirmă respectarea

destinației finale a mărfii date.

Declară reclamanta că concluziile pîrîtului, precum că vînzarea de către SRL

„Vladincor” a cotei sale din capitalul social ar însemna și o înstrăinare a utilajului, vin

în contradicție cu prevederile Codului civil, Legii cu privire la societățile cu răspundere

limitată și Codului vamal.

Indică SRL „Vladincor” că a adresat Serviciului Vamal o cerere prealabilă,

înregistrată la 13 decembrie 2012 cu nr. 21534, însă nu a primit răspuns. Dimpotrivă,

prin scrisoarea nr. 28/20-16096 din 24 decembrie 2012, Serviciul Vamal a informat

SRL „Vladincor” că conturile întreprinderii au fost blocate în scopul achitării sumei

menționate în decizia contestată, ceea ce prejudiciază grav activitatea societății.

Solicită SRL „Vladincor” anularea Deciziei de regularizare nr. 69 din 07

decembrie 2012 emisă de Serviciul Vamal și încasarea cheltuielilor de asistență juridică

în sumă de 4000 lei.

Prin hotărârea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 23 septembrie 2015,

acțiunea a fost admisă integral și anulată Decizia de regularizare nr. 69 din 07

decembrie 2012 ca fiind ilegală, cu încasarea din contul Serviciului Vamal în beneficiul

SRL „Vladincor” a sumei de 4000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 02 martie 2016, a fost admis apelul

declarat de către Serviciul Vamal, casată hotărârea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău

din 23 septembrie 2015 și emisă o nouă hotărîre de respingere a acțiunii ca

neîntemeiată.

La 06 aprilie 2016, în termenul prevăzut de art. 434 alin. (1) CPC, SRL

„Vladincor” a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitînd admiterea

2

recursului, casarea deciziei Curții de Apel Chișinău din 02 martie 2016 și menținerea

hotărârii Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 23 septembrie 2015.

În susținerea recursului, SRL „Vladincor” invocă că instanța de apel a emis o

decizie neîntemeiată și nemotivată, cu încălcarea evidentă a prevederilor legii, precum

și fără a cerceta sub toate aspectele circumstanțele cauzei.

Indică recurenta că camera frigorifică importată de către SRL „Vladincor” cu

folosirea facilităților fiscale, a fost introdusă în capitalul social al SRL „Solemio-Nest”

și în prezent intră în capitalul social al acestei întreprinderi, ceea ce confirmă

respectarea destinației finale a mărfii importate.

Afirmă SRL „Vladincor” că în rezultatul înstrăinării cotei de participare din

capitalul social al SRL „Solemio-Nest”, camera frigorifică a rămas în proprietatea

acestei întreprinderi ca fiind aportul vărsat de către reclamantă.

Menționează recurenta că legislația vamală nu califică înstrăinarea cotei din

capitalul social ca o schimbare a destinației vamale a mărfii, iar referirea intimatului

Serviciul Vamal la încălcarea de către SRL „Vladincor” a prevederilor art. 1274 alin. (2)

lit. c) Cod vamal în partea folosirii mărfii în alte scopuri, decît cele de destinație finală,

este neîntemeiată.

La 26 aprilie 2016, în adresa intimatului a fost expediată copia recursului declarat

de către SRL „Vladincor” cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței.

La 30 mai 2016, Serviciul Vamal a depus referință, solicitînd respingerea

recursului declarat de SRL „Vladincor” și menținerea deciziei instanței de apel, indicînd

că motivele invocate în recurs sunt declarative. Consideră că instanța de apel corect a

constatat că prin înstrăinarea părții sociale din capitalul statutar al SRL „Solemio-Nest”,

în suma echivalentă costului camerei frigorifice, SRL „Vladincor” de facto a vîndut

mijlocul fix care a beneficiat de facilități vamale și fiscale.

Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 08 iunie 2016 recursul declarat de

către SRL „Vladincor” a fost considerat admisibil.

În conformitate cu art. 444 CPC, prezentul recurs se examinează fără înștiințarea

participanților la proces.

Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele invocate în recurs și

obiecțiile expuse în referință, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul urmează a fi admis cu casarea

integrală a deciziei instanței de apel și menținerea hotărârii primei instanțe, din

următoarele considerente.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) CPC, instanța, după ce judecă recursul,

este în drept să admită recursul, să caseze decizia instanței de apel și să mențină hotărîrea

primei instanțe.

Conform art. 16 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 793 din 10

februarie 2000, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de

lege, printr-un act administrativ și nu este mulțumită de răspunsul primit la cererea

prealabilă sau nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut de lege, este în drept să

sesizeze instanța de contencios administrativ competentă pentru anularea, în tot sau în

parte, a actului respectiv și repararea pagubei cauzate.

3

Art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nominalizată, stipulează că actul administrativ

contestat poate fi anulat, în tot sau în parte, în cazul în care este ilegal în fond ca fiind

emis contrar prevederilor legii.

Potrivit art. 28 lit. q) din Legea privind tariful vamal nr. 1380 din 20 noiembrie

1997, în vigoare pînă la 01 ianuarie 2013, modificat ulterior prin Legea nr. 178 din 11

iulie 2012, sînt scutite de taxa vamală activele materiale a căror valoare depășește 3000

lei pentru o unitate și al căror termen de exploatare depășește un an, destinate includerii

în capitalul statutar (social), în modul și în termenele prevăzute de legislație. Modul de

aplicare a facilității fiscale respective se stabilește prin regulamentul aprobat de Guvern.

În conformitate cu prevederile art. 35 Cod vamal, aplicabile la data importării

mărfii, în vigoare pînă la 04 iulie 2008, modificat prin Legea nr. 103 din 16 mai 2008, în

cazul cînd mărfurile sînt puse în liberă circulație la drepturi de import reduse sau zero pe

motivul destinației lor finale, acestea rămîn sub supraveghere vamală. Supravegherea

vamală se încheie cînd condițiile prevăzute pentru acordarea unor drepturi de import

reduse sau zero încetează a mai fi aplicate sau în cazul cînd mărfurile sînt exportate sau

distruse. Utilizarea mărfurilor în alte scopuri decît cele prevăzute pentru aplicarea

drepturilor de import reduse sau zero este permisă cu condiția achitării drepturilor de

import.

Conform art. 23 alin. (4) din Legea privind societățile cu răspundere limitată nr. 135

din 14 iunie 2007, bunurile ce fac obiectul aportului în natură devin proprietate a

societății, dacă actul de constituire nu prevede altfel.

Art. 24 alin. (1) din aceeași Lege prevede că partea socială reprezintă o fracțiune din

capitalul social al societății al cărei cuantum se stabilește în funcție de cuantumul

aportului și include toate drepturile și obligațiile asociatului. Partea socială este

indivizibilă, dacă actul de constituire nu prevede altfel.

Potrivit art. 25 alin. (1) și (3) din Legea privind societățile cu răspundere limitată,

partea socială sau o fracțiune a părții sociale poate fi înstrăinată liber soțului, rudelor și

afinilor în linie dreaptă fără limită și în linie colaterală pînă la gradul doi inclusiv,

celorlalți asociați și societății, dacă actul de constituire nu prevede altfel. În cazul

înstrăinării părții sociale unor alte persoane decît cele menționate la alin.(1), asociații au

dreptul de preemțiune.

Din suportul probator prezent la materialele cauzei rezultă că SRL „Solemio-Nest” a

fost înregistrată la Camera Înregistrării de Stat la data de 15 ianuarie 2007, unicul

fondator fiind Gonța Andrei cu cota de participare 100 %.

La 27 mai 2008, SRL „Vladincor” a cumpărat cota-parte în mărime de 50 % din

capitalul social al SRL „Solemio-Nest” în mărime de 2700 lei.

Prin hotărîrea Adunării generale a asociaților SRL „Solemio-Nest” din 10 iunie

2008, a fost majorată cota de participare ce aparține SRL „Vladincor” de la 2700 lei pînă

la 337 729, 20 lei în mărime de 99, 21 %, în legătură cu introducerea în capitalul social a

camerei frigorifice în valoare de 335 029, 20 lei.

În baza declarației vamale nr. 3029I9051 din 12 iunie 2008, SRL „Vladincor” a

importat o cameră frigorifică cu valoarea de 333 511, 20 lei, marfa beneficiind de

tratament tarifar favorabil, avînd ca destinație finală majorarea capitalului social al SRL

„Solemio-Nest”.

4

Prin contractul de vînzare-cumpărare a părții sociale din 22 februarie 2010, SRL

„Vladincor” a înstrăinat cota sa în mărime de 99, 21 % din capitalul social al SRL

„Solemio-Nest” lui Bucătaru Iurie, la prețul de 337 729, 20 lei.

Ca rezultat al controlului efectuat de către Serviciul Vamal la agentul economic

SRL „Vladincor”, a fost întocmit actul de audit post-vămuire nr. 37/3 din 06 decembrie

2012, organul vamal constatînd că prin înstrăinarea de către SRL „Vladincor” a cotei-

părți, societatea de facto a vîndut mijlocul fix – camera frigorifică, care a beneficiat de

facilități la import, obținînd un beneficiu. Prin urmare, SRL „Vladincor” nu a respectat

condiția utilizării mărfii importate cu facilități în scopul stabilit prin destinația finală a

acesteia. În baza acestei concluzii, Serviciul Vamal a adoptat Decizia de regularizare nr.

69 din 07 decembrie 2012, prin care a obligat SRL „Vladincor” să achite suma de 139

146, 20 lei, inclusiv penalitatea în mărime de 32 155, 81 lei.

În circumstanțele enunțate și în contextul normelor de drept citate, Colegiul civil,

comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră

întemeiată și corectă concluzia primei instanțe cu privire la ilegalitatea actului contestat -

decizia de regularizare nr. 69 din 07 decembrie 2012 emisă de Serviciul Vamal, și

respectiv eronată hotărîrea instanței de apel de respingere a acțiunii, din următoarele

considerente.

Prin prisma art. 28 lit. q) din Legea privind tariful vamal și art. 35 Cod vamal, în

vigoare la data importării camerei frigorifice, acordarea facilităților fiscale la importarea

mărfurilor generează regimul de supraveghere vamală asupra bunurilor date, regim care

se menține pe întreaga durată a utilizării bunurilor conform destinației finale care a

permis acordarea facilităților fiscale. În sarcina beneficiarului facilităților fiscale vizate

este impusă obligația utilizării mărfurilor conform scopului acordării facilităților fiscale,

sub sancțiunea achitării drepturilor de import.

Din moment ce SRL „Vladincor” a acceptat și a beneficiat de facilitatea fiscală în

vederea introducerii bunului în capitalul social al întreprinderii, aceasta a avut obligația

de a asigura o continuă utilizare a bunului conform scopului acordării facilităților, la caz

prin menținerea camerei frigorifice în capitalul social al SRL „Solemio-Nest”, fapt

respectat de către SRL „Vladincor”.

În acest sens, instanța de recurs reține că prin contractul de vînzare-cumpărare a

părții sociale din 22 februarie 2010, SRL „Vladincor” a înstrăinat cota sa parte în mărime

de 99, 21 % din capitalul social al SRL „Solemio-Nest”, dar nu camera frigorifică, la

importul căreia a beneficiat de facilitățile fiscale prevăzute de legislația vamală și fiscală.

Astfel, în urma înstrăinării cotei de participare, camera frigorifică a rămas în

proprietatea întreprinderii SRL „Solemio-Nest”, or, potrivit prevederilor art. 23 alin. (4)

din Legea privind societățile cu răspundere limitată, citat supra, bunurile ce fac obiectul

aportului în natură devin proprietate a societății.

Prin prisma art. 24 alin. (1) din aceeași Lege, partea socială reprezintă o fracțiune

din capitalul social al societății al cărei cuantum se stabilește în funcție de cuantumul

aportului, în speță SRL „Vladincor”, prin introducerea în capitalul social a camerei

frigorifice în valoare de 335 029, 20 lei în calitate de aport vărsat în capital, și-a majorat

cota de participare în capitalul statutar al SRL „Solemio-Nest” pînă la 99, 21 %,

dobîndind drepturi și obligații într-un volum mai mare în calitate de asociat.

5

Prin urmare, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții

Supreme de Justiție concluzionează că prin contractul de vînzare-cumpărare a părții

sociale din 22 februarie 2010, SRL „Vladincor” a înstrăinat drepturile și oligațiile sale în

calitate de asociat al întreprinderii în mărime de 99, 21 % din capitalul social.

Nu poate fi reținut argumentul Serviciului Vamal, susținut de către instanța de apel,

precum că prin înstrăinarea de către SRL „Vladincor” a cotei-părți din capitalul social al

SRL „Solemio-Nest” a fost vîndut și respectivul mijloc fix care a beneficiat de facilități

de import și care nu poate fi utilizat în alte scopuri fără achitarea drepturilor de import,

deoarece trecerea în capitalul social a utilajului frigorific de către recurenta-reclamantă a

fost efectuată cu respectarea prevederilor legislației în vigoare, ulterior fiind încheiat

contract de vînzare-cumpărare a părții sociale în mărime de 99, 21 % ce constituie suma

de 340 429 lei, și nu a unei cameri frigorifice, care a rămas în proprietatea întreprinderii.

Or, SRL „Vladincor” nu putea să înstrăineze camera frigorifică, deoarece nu-i aparține cu

drept de proprietate.

În contextul celor menționate, instanța de recurs constată că intimatul Serviciul

Vamal neîntemeiat a conchis prin decizia de regularizare nr. 69 din 07 decembrie 2012 că

SRL „Vladincor” nu a respectat condiția utilizării mărfii importate cu facilități în scopul

stabilit prin destinația finală, dat fiind faptul că scopul importării camerei frigorifice a

fost introducerea acesteia în capitalul social și respectiv, după înstrăinarea părții sociale

lui Bucătaru Iurie aceasta a rămas în capitalul și proprietatea întreprinderii.

Totodată, în conformitate cu art. 96 CPC, reieșind din faptul că actul administrativ

contestat a fost anulat ca fiind ilegal, prima instanță corect a considerat întemeiată și

pretenția recurentei-reclamantă privind compensarea cheltuielilor de asistență juridică în

sumă de 4000 lei, suportate în rezultatul examinării pricinii.

Se reiterează că atât conform normelor de drept procesual civil național, cât și unei

jurisprudențe constante degajate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, o

despăgubire a cheltuielilor de judecată incluzând și cheltuielile pentru asistență juridică,

poate fi acordată doar în cazul când acestea sunt necesare, reale și rezonabile după

cuantum (speța Rossi și Variale c. Italiei, hotărârea din 03 iunie 2014).

Cu referire la cuantumul compensației cheltuielilor de asistență juridică, instanța de

recurs consideră că suma de 4000 lei solicitată de către recurenta-reclamantă și admisă

de către Judecătoria Rîșcani mun. Chișinău este una corespunzătoare situației din speță,

proporțională muncii efectiv prestate de către avocat și criteriului legal al rezonabilității.

Date fiind cele enunțate supra, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție concluzionează că Curtea de Apel

Chișinău neîntemeiat a respins integral acțiunea înaintată de SRL „Vladincor”, pe când

Judecătoria Rîșcani mun. Chișinău în mod just a admis acțiunea și a anulat Decizia de

regularizare nr. 69 din 07 decembrie 2012 ca fiind ilegală, cu încasarea din contul

Serviciului Vamal în beneficiul SRL „Vladincor” a sumei de 4000 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Din considerentele menționate și având în vedere faptul că hotărârea primei instanțe

este legală și întemeiată, decizia instanței de apel fiind eronată și neîntemeiată, Colegiul

civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge

la concluzia de a admite recursul declarat de către SRL „Vladincor”, a casa integral

6

decizia Curții de Apel Chișinău din 02 martie 2016 și a menține hotărârea Judecătoriei

Rîșcani mun. Chișinău din 23 septembrie 2015.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție,

d e c i d e:

Se admite recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Vladincor”.

Se casează integral decizia Curții de Apel Chișinău din 02 martie 2016 și se menține

hotărârea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 23 septembrie 2015, în pricina civilă la

cererea de chemare în judecată a Societății cu Răspundere Limitată „Vladincor”

împotriva Serviciului Vamal cu privire la contestarea actului administrativ.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele ședinței, judecătorul Iulia Sîrcu

Judecătorii Tamara Chișca – Doneva

Ion Druță

Iurie Bejenaru

Nicolae Craiu

7