- Dosarul nr.
- 2r-467/16
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 9 iunie 2016
- Părțile
- Grizo Margarita vs Pascal Ludmila, intervenient accesoriu executorul judecatoresc Furdui Ion
- Pe scurt
- Temeiul cererii de revizuire
2r-467/16 — Contestarea actelor de executare și declararea nulității încheierilor executorului judecătoresc
Prima instanţă: A. Panov, M. Moraru, A. Minciuna 2r– 467/16 DECIZIE 09 iunie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul – Svetlana Filincova Judecători – Dumitru Mardari, Galina Stratulat examinînd recursurile declarate de către Pascal Ludmila şi de către executorul judecătoresc, Furdui Ion, în pricina civilă la contestaţia depusă de către debitorul Grizo Margareta privind anularea actelor de executare emise de executorul judecătoresc, Furdui Ion, împotriva încheierii Curții de Apel Chişinău din 30 martie 2016, prin care au fost respinse, ca fiind inadmisibile, cererile de revizuire depuse de către Pascal Ludmila şi executorul judecătoresc Furdui Ion, c o n s t a t ă: La 24 februarie 2014, debitorul Grizo Margareta a depus contestaţie împotriva acţiunilor executorului judecătoresc Furdui Ion.
În motivarea acţiunii a indicat că prin hotărîrea irevocabilă a Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 04 decembrie 2008, Grizo Margareta a fost obligată ca, din surse proprii, să ridice un perete din blocuri de calcar, cu efectuarea lucrărilor necesare pentru termoizolarea, hidroizolarea şi tencuirea lui. Prin încheierea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 21 mai 2010, s-a dispus schimbarea modului de executare a hotărîrii Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 04 decembrie 2008, cu încasarea din contul debitorului Grizo Margareta în beneficiul creditorului Pascal Ludmila a sumei de 55436 lei, echivalentul bănesc necesar pentru ridicarea peretelui şi efectuarea lucrărilor pentru termoizolarea, hidroizolarea şi tencuirea lui.
Mai indică că în temeiul hotărîrii enunţate, a fost eliberat titlul executorului cu nr. 2-2665/08, care a fost prezentat spre executare, astfel, de către executorul judecătoresc a fost intentată procedura de executare, în baza documentului executoriu indicat, debitorului fiind stabilit termen pentru executarea benevolă a hotărîrii judecătoreşti, fiind aplicate şi măsuri de asigurare. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 26 octombrie 2015, s-a admis recursul declarat de către Grizo Margareta, s-a casat hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 16 aprilie 2015 şi s-a emis o nouă hotărîre prin care a fost admisă contestaţia debitorului Grizo Margareta, s-a anulat încheierea executorului judecătoresc Furdui Ion nr. 032-170r/13 din 09 ianuarie 2014 privind transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului cu nr. cadastral 0131133.176, amplasat în mun.
Chişinău, or. Codru, str. Prepeliţei, 13A, cu suprafaţa de 0, 0407 ha, creditorului Pascal Ludmila, încheierea executorului judecătoresc Furdui Ion nr. 032-170r/13 din 09 ianuarie 2014 privind încasarea cheltuielilor de executare. La 11 ianuarie 2016, executorul judecătoresc Furdui Ion a depus cerere de revizuire împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 26 octombrie 2015, solicitînd admiterea cererii de revizuire, casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 26 octombrie 2015 cu emiterea unei noi hotărîri prin care să fie respinsă contestaţia depusă de către Grizo Margareta. La 13 ianuarie 2016, Pascal Ludmila a depus cerere de revizuire împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 26 octombrie 2015, solicitînd admiterea cererii de revizuire, casarea deciziei menţionate, cu emiterea unei noi hotărîri prin care să fie respinsă contestaţia depusă de către Grizo Margareta.
Prin încheierea Curții de Apel Chişinău din 30 martie 2016, au fost respinse, ca fiind inadmisibile, cererile de revizuire depuse de către Pascal Ludmila şi executorul judecătoresc Furdui Ion. La 11 aprilie 2016, la 17 mai 2016 şi la 02 iunie 2016, Pascal Ludmila a declarat recurs împotriva încheierii instanţei de apel, solicitînd admiterea cererii de recurs, casarea încheierii Curţii de Apel Chişinău din 30 martie 2016 cu admiterea integrală a cererilor de revizuire declarate de către Pascal Ludmila şi executorul judecătoresc Furdui Ion, fiind dispusă menţinerea hotărîrii Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 16 aprilie 2015. În motivarea cererii de recurs a invocat că încheierea Curţii de Apel Chişinău din 30 martie 2016 este ilegală şi neîntemeiată, deoarece a fost emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material şi procedural.
La 22 aprilie 2016, executorul judecătoresc Furdui Ion a declarat recurs împotriva încheierii instanţei de apel, solicitînd admiterea cererii de recurs, casarea încheierii Curţii de Apel Chişinău din 30 martie 2016 cu admiterea integrală a cererilor de revizuire declarate de către Pascal Ludmila şi executorul judecătoresc Furdui Ion, fiind dispusă menţinerea hotărîrii Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 16 aprilie 2015. În motivarea cererii de recurs a invocat că încheierea Curţii de Apel Chişinău din 30 martie 2016 este ilegală şi neîntemeiată, deoarece a fost emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material şi procedural. În conformitate cu art. 426 al. (3) Cod de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.
Examinînd materialele dosarului în raport cu argumentele recursului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursurile neîntemeiate şi care urmează a fi respinse, cu menţinerea încheierii Curţii de Apel Chişinău din 30 martie 2016, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. a) Cod de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. În acest sens, Colegiul menţionează că revizuirea este posibilă doar în cazurile în care sunt invocate şi sunt probate circumstanţe, fapte ori evenimente, prevăzute de lege ca temeiuri, care ţin de fondul cauzei şi sunt esenţiale pentru relaţiile în litigiu şi de natură să influenţeze soluţia care va fi adoptată.
În conformitate cu art.449 lit. b) CPC, revizuirea se declară în cazul în care au devenit cunoscute unele circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuientului, dacă acesta dovedeşte că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a pricinii. Este de menţionat că, pentru a invoca prevederile art. 449 lit.b) CPC, este important ca circumstanţele sau faptele prezentate ca temei de revizuire trebuie să influenţeze esenţial soluţia dată iniţial de instanţă, în sensul că nu orice circumstanţe sau fapte necunoscute anterior pot servi temei de revizuire, ci doar atunci cînd sînt determinante pentru judecarea justă a cauzei.
Mai mult ca atît, pentru a invoca acest temei de revizuire este necesar ca revizuentul să probeze că nu a ştiut anterior pronunţării hotărîrii a cărei revizuire se cere despre aceste circumstanţe sau fapte şi nici nu a avut posibilitatea de a le cunoaşte, în caz contrar ele nu pot servi ca temei de revizuire. Totodată, ca condiţie esenţială de redeschidere a procesului pe acest temei este ca circumstanţele să fi existat obiectiv pînă la data pronunţării hotărîrii, ele urmînd a fi diferenţiate de faptele noi apărute după pronunţarea hotărîrii, or, faptele noi apărute după darea hotărîrii pot servi temei de adresare cu o nouă acţiune în judecată, dar nu ca temei de revizuire. În acest sens, instanţa de revizuire menţionează că, revizuenții Pascal Ludmila şi executorul judecătoresc, Furdui Ion, în cererile sale de revizuire indică dezacordul cu decizia Curţii de Apel Chişinău din 26 octombrie 2015, iar, argumentele acestora ţin de fondul cauzei.
Respectiv, Colegiul examinînd cererile de revizuire înaintate atestă că revizuienţii nu au indicat careva circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute acestora şi care ar putea să influenţeze soluţia care va fi adoptată. Totodată, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reţine că admiterea cererii de revizuire, în asemenea împrejurări, ar contravine şi principiului securităţii raporturilor juridice, care presupune respectul faţă de principiul lucrului judecat şi ar constitui o violare a art.6 §1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
În susţinerea opiniei enunţate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie invocă şi hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 03 martie 2009 în cazul Eugenia şi Doina Duca vs. Moldovei, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat că securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului autorităţii lucrului judecat, care instituie că nici o parte nu este în drept să solicite revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii întru obţinerea unei reexaminări şi unei noi soluţii în cauză. Competenţa de revizuire a instanţelor superioare ar trebui să fie exercitată pentru a corecta erorile judiciare şi omisiunile justiţiei, dar nu pentru a efectua o nouă examinare.
Revizuirea nu ar trebui apreciată ca un recurs deghizat. O distanţare de la principiul respectiv este justificată doar atunci când este determinată de circumstanţe cu caracterele substanţiale şi obligatorii. Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că motivele invocate în cererea de revizuire nu se încadrează în temeiurile art.449 lit.b) CPC, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă. În conformitate cu art.art.269-270, art.453 alin. (1) lit. a) CPC, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se resping recursurile declarate de către Pascal Ludmila şi de către executorul judecătoresc, Furdui Ion.
Se menține încheierea Curții de Apel Chişinău din 30 martie 2016 în pricina civilă la contestaţia depusă de către debitorul Grizo Margareta privind anularea actelor de executare emise de executorul judecătoresc, Furdui Ion. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele ședinței, Judecător – Svetlana Filincova Judecători – Dumitru Mardari Galina Stratulat