Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2ra-1087/16
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
9 iunie 2016
Părțile
Chirica Alexandra vs Chirica Lilian Jolea Galina Gorobet Sakharova Adelina Volociughina Raevschii Natali
Pe scurt
Stabilirea cotei parti din averea comuna a sotilor

2ra-1087/16 — Partajarea bunurilor proprietate comuna în devălmășie a soților

prima instanţă: D. Dulghieru dosarul nr. 2ra-1087/16 instanţa de apel: D. Manole, S. Arnaut şi A. Bostan DECIZIE 09 iunie 2016 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul: Svetlana Filincova Judecătorii: Galina Stratulat, Iurie Bejenaru Dumitru Mardari şi Sveatoslav Moldovan examinând recursul declarat de Chirica Alexandra, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Chirica Alexandra împotriva lui Chirica Lilian cu privire la partajarea bunurilor proprietate comună în devălmăşie a soţilor, recunoaşterea dreptului de proprietate şi cererile intervenienţilor principali Jolea Galina, Sakharova (Gorobeţ) Adelina şi Volociughina (Raevschi) Natalia cu privire la stabilirea cotelor-părţi din averea devălmaşă şi partajarea bunurilor, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 17 noiembrie 2015, prin care s-a admis apelul declarat de Chirica Alexandra, s-a casat parţial hotărârea Judecătoriei Buiucani mun.

Chişinău din 04 iulie 2012 şi s-a emis o nouă hotărâre, iar în rest s-a menţinut aceiaşi hotărîre c o n s t a t ă: La 27 februarie 2008 Chirica Alexandra a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Chirica Lilian cu privire la partajarea bunurilor proprietate comună în devălmăşie a soţilor şi recunoaşterea dreptului de proprietate. În motivarea cererii de chemare în judecată Chirica Alexandra a indicat că la 17 octombrie 1987 a încheiat căsătoria cu Chirica Lilian. Din viaţa în comun la 17 iulie 1998 s-a născut fiica Livia care se află la întreţinerea sa. Pe parcursul căsătoriei au obţinut în proprietate casa de locuit situată pe str. Rediul Cazacului 31, com. Ghidighici, mun. Chişinău; apartamentul nr. 39 situat pe str. Mateevici, 8, com.

Ghidighici, mun. Chişinău; automobilul de model „Toyota RAV4” şi automobilul de model „BMW X5”. Din cauza divergenţilor apărute între soţi cu privire la averea acumulată în timpul căsătoriei şi ţinând cont de interesele copilului a propus partajarea averii. Dat fiind că imobilele ce le aparţin au fost construite cu suportul financiar mai mult al părinţilor săi şi banii împrumutaţi de la rudele sale, consideră că ar fi echitabil ca casa de locuit situată pe str. Rediul Cazacului 31, com. Ghidighici, mun. Chişinău să devină proprietatea sa, iar apartamentul nr. 39 situat pe str. Mateevici, 8, com. Ghidighici, mun. Chişinău să fie partajat cîte ½ cotă-parte fiecăruia. 1 Automobilele procurate în timpul căsătoriei au fost delimitate între ei, astfel automobilul de model „BMW X5” constituie proprietatea sa, iar automobilul de model „Toyota RAV 4” aparţine soţului.

Au ajuns la concluzia partajării bunurilor, însă Chirica Lilian este condamnat de către Judecătoria Buiucani, mun. Chişinău şi execută pedeapsa în Penitenciarul nr. 13 nu a fost posibilă întocmirea unei tranzacţii. În cadrul urmăririi penale s-au ridicat sume băneşti în mărime de 1680 euro, 250 dolari SUA şi 3000 lei care erau proprietate comună. Cere Chirica Alexandra partajarea bunurilor proprietate comună în devălmăşie a soţilor şi recunoaşterea dreptului său de proprietate asupra casei de locuit situată pe str. Rediul Cazacului 31, com. Ghidighici, mun. Chişinău; partajarea apartamentului nr. 39 situat pe str. Mateevici, 8, com. Ghidighici, mun.

Chişinău cîte ½ cotă-parte fiecăruia; recunoaşterea dreptului său de proprietate asupra automobilului de model „BMW X5” numărul de înmatriculare CKL 407, recunoaşterea dreptului de proprietate a lui Chirica Lilian asupra automobilul de model „Toyota RAV 4” numărul de înmatriculare CLH 909, recunoaşterea dreptului ei de proprietate asupra bunurilor mobile, a lui Chirica Lilian asupra banilor ridicaţi din casă şi ridicarea sechestrului aplicat asupra bunurilor ce au fost recunoscute proprietate privată a ei.(f.d. 3-4, vol. I). La 04 aprilie 2008 Jolea Galina a depus cerere cu privire la stabilirea cotei- părţi a lui Chirica Lilian din proprietatea comună. În motivarea cererii Jolea Galina a indicat că la Oficiul de executare Buiucani mun.

Chişinău se află la executare titlul executoriu nr. 1a-1298/07 din 26 noiembrie 2007 cu privire la încasarea de la debitorul Chirica Lilian în beneficiul său a sumei de 110 000 euro. Pe parcursul anchetei penale Departamentul Serviciilor Operative, Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate la 18 septembrie 2006 a aplicat sechestru pe automobilul „BMW X5” numărul de înmatriculare CKL 407 care este înregistrat pe numele Alexandrei Chirica şi automobilul „Toyota RAV 4” numărul de înmatriculare CLH 909, înregistrat cu drept de proprietate pe numele lui Chirica Lilian. La 24 ianuarie 2008 executorul judecătoresc a emis încheierea privind asigurarea executării documentului executoriu, care a fost expediată Întreprinderii de Stat „Cadastru” pentru a stabili bunurile ce se află în proprietatea debitorului.

Conform informaţiei Întreprinderii de Stat „Cadastru”, în proprietatea lui Chirica Lilian sunt înregistrate următoarele bunuri imobile: lotul de pămînt cu destinaţie pentru construcţii situat în mun. Chişinău, com. Ghidighici, str. Rediul Cazacului, 31, cu suprafaţa de 0,0701 ha; lotul de pămînt cu destinaţie specială situat în mun. Chişinău, com. Ghidighici, str. Rediul Cazacului, 31 A, cu suprafaţa de 0,0499 ha; casa de locuit individuală situată în mun. Chişinău, com. Ghidighici, str. Rediul Cazacului, 31, cu suprafaţa de 103,4 m2; apartamentul nr. 39 situat în mun. Chişinău, com. Ghidighici, str. Mateevici, 8. Cere Jolea Galina stabilirea cotei-părţi a lui Chirica Lilian din proprietatea comună în devălmăşie pentru executarea titlului executoriu(f.d.

15-16, vol. I). 2 La 07 aprilie 2008 Sakharova (Gorobeţ) Adelina a depus cerere cu privire la stabilirea cotei-părţi a lui Chirica Lilian din proprietatea comună. În motivarea cererii Sakharova (Gorobeţ) Adelina a indicat că la Oficiul de executare Buiucani mun. Chişinău se află în executare titlul executoriu eliberat în baza sentinţei Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău cu privire la încasarea în folosul său de la debitorul Chirica Lilian a sumei de 43 000 euro. La 24 ianuarie 2008 executorul judecătoresc a emis încheierea privind asigurarea executării documentului executoriu, care a fost expediată Întreprinderii de Stat „Cadastru” pentru a stabili bunurile care se află în proprietatea debitorului.

Conform informaţiei Întreprinderii de Stat „ Cadastru” în proprietatea lui Chirica Lilian sunt înregistrate următoarele bunuri imobile: lotul de pămînt cu destinaţie pentru construcţii situat în mun. Chişinău, com. Ghidighici, str. Rediul Cazacului, 31, cu suprafaţa de 0,0701 ha; lotul de pămînt cu destinaţie specială situat în mun. Chişinău, com. Ghidighici, str. Rediul Cazacului, 31 A, cu suprafaţa de 0,0499 ha; casa de locuit individuală situată în mun. Chişinău, com. Ghidighici, str. Rediul Cazacului, 31, cu suprafaţa de 103,4 m2; apartamentul nr. 39 situat în mun. Chişinău, com. Ghidighici, str. Mateevici, 8. Cere Sakharova (Gorobeţ) Adelina stabilirea cotei-părţi a lui Chirica Lilian din averea comună cu Chirica Alexandra pentru executarea titlului executoriu (f.d.

20, vol. I). Prin încheierea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 11 aprilie 2008 a fost conexată cererea de chemare în judecată depusă de Chirica Alexandra împotriva lui Chirica Lilian cu privire la partajarea averii cu cererile depuse de Jolea Galina şi Sakharova (Gorobeţ) Adelina într-un singur proces (f.d. 14, vol. I). La 18 august 2010 Chirica Alexandra a depus cerere de modificare a cererii de chemare în judecată prin care a solicitat recunoaşterea dreptului său de proprietate asupra casei de locuit situate în mun. Chişinău, com. Ghidighici şi asupra apartamentului nr. 39, situat mun. Chişinău, com. Ghidighici, str. Mateevici, 8, recunoaşterea dreptului de proprietate asupra automobilelor de model „BMW X5” numărul de înmatriculare CKL 407 şi „Toyota RAV 4” numărul de înmatriculare CLH 909 după Chirica Lilian (f.d.

99, vol. I). Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 15 septembrie 2010 s- a admis acţiunea Alexandrei Chirica. S-a recunoscut dreptul de proprietate al Alexandrei Chirica asupra casei de locuit situate în mun. Chişinău, com. Ghidighici, str. Rediul Cazacului, 31 şi asupra apartamentului nr. 39, situat în mun. Chişinău, com. Ghidighici, str. Mateevici, 8. S-a recunoscut dreptul de proprietate a lui Chirica Lilian asupra automobilelor de model „BMW X5” numărul de înmatriculare CKL 407 şi „Toyota RAV 4” numărul de înmatriculare CLH 909. Cererile intervenienţilor principali Jolea Galina şi Sakharova (Gorobeţ) Adelina s-au respins ca neîntemeiate (f.d. 111-115, vol. I). Prin procura din 23 martie 2011 Bogatea Valentina a fost împuternicită de Jolea Galina să-i reprezinte interesele în instanţa de judecată cu dreptul de a depune şi semna cererea de chemare în judecată, de a ataca hotărîrea judecătorească (f.d.

145, vol. I). 3 La 26 octombrie 2010 Bogatea Valentina a declarat în interesele Galinei Jolea apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 15 septembrie 2010 (f.d. 117, vol. I). Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 31 martie 2010 s-a admis apelul Galinei Jolea. S-a casat hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 15 septembrie 2010 şi s-a trimis pricina la rejudecare în aceeaşi instanţă, în alt complet de judecată (f.d. 128-131, vol. I). La 11 noiembrie 2011 Volociughina (Raevschii) Natalia a depus cerere cu privire la intervenirea în proces în calitate de intervenient principal şi stabilirea cotei-părţi a debitorului Chirica Lilian din bunurile imobile ce-i aparţin cu drept de proprietate (f.d.

152-153, vol. I). Bogatea Valentina a depus în interesele Galinei Jolea cerere de concretizare a pretenţiilor solicitând stabilirea lui Chirica Lilian ½ cotă-parte din toate bunurile ce constituie proprietate comună în devălmăşie a soţilor Chirica Alexandra şi Chirica Lilian, atribuirea în proprietatea lui Chirica Lilian a casei de locuit individuală situată în mun. Chişinău, com. Ghidighici, str. Rediul Cazacului, 31, cu suprafaţa de 103,4 m2, lotului de pămînt cu destinaţie pentru construcţii situat în mun. Chişinău, com. Ghidighici, str. Rediul Cazacului, 31, cu suprafaţa de 0,0701 ha, lotului de pămînt cu destinaţie specială situat în mun. Chişinău, com. Ghidighici, str. Rediul Cazacului, 31 A, cu suprafaţa de 0,0499 ha şi automobilului de model şi „Toyota RAV 4” numărul de înmatriculare CLH 909, iar restul bunurilor să-i fie atribuite Alexandrei Chirica (f.d.

171, vol. I). La 29 mai 2012 Chirica Alexandra şi Chirica Lilian au depus în instanţa de judecată cerere cu privire la aprobarea tranzacţiei de împăcare încheiată între părţi, solicitând încetarea procesului (f.d. 189-190, vol. I). Prin încheierea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 31 mai 2012 s-a respins cererea lui Chirica Lilian şi Chirica Alexandra cu privire la încetarea procesului (f.d. 215-216, vol. I). Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 04 iulie 2012 s-au admis parţial cererea de chemare în judecată depusă de Chirica Alexandra împotriva lui Chirica Lilian cu privire la partajarea bunurilor proprietate comună în devălmăşie, recunoaşterea dreptului de proprietate şi cererile intervenienţilor principali Jolea Galina, Sakharova (Gorobeţ) Adelina şi Volociughina (Raevschi) Natalia cu privire la stabilirea cotelor-părţi din averea devălmaşă şi partajarea bunurilor.

S-au stabilit cotele-părţi din proprietatea comună în devălmăşie a Alexandrei Chirica şi Chirica Lilian, atribuindu-le cîte ½ cotă-parte ideală din casa de locuit situată în mun. Chişinău, com. Ghidighici, str. Rediul Cazacului, 31, apartamentul nr. 39, situat în mun. Chişinău, com. Ghidighici, str. Mateevici, 8, lotul de pămînt aferent casei de locuit situat în mun. Chişinău, com. Ghidighici, str. Rediul Cazacului, 31, cu suprafaţa de 0,0701 ha, lotul de pămînt cu destinaţie specială situat în mun. Chişinău, com. Ghidighici, str. Rediul Cazacului, 31 A, cu suprafaţa de 0,0499 ha, automobilelor de marca „Toyota RAV 4” numărul de înmatriculare CLH 909, „BMW X5” numărul de înmatriculare CKL 407 şi banilor în sumă de 4 1 650 euro ce constituie 25 404, 22 lei, 250 dolari SUA ceia ce constituie 3 059,6 lei şi 3000 lei.

S-a partajat averea comună în devălmăşie dobândită de Chirica Alexandra şi Chirica Lilian în timpul căsătoriei şi anume: casa de locuit situată în mun. Chişinău, com. Ghidighici, str. Rediul Cazacului, 31, apartamentul nr. 39, situat în mun. Chişinău, com. Ghidighici, str. Mateevici, 8, lotul de pămînt aferent casei de locuit situat în mun. Chişinău, com. Ghidighici, str. Rediul Cazacului, 31, cu suprafaţa de 0,0701 ha, lotul de pămînt cu destinaţie specială situat în mun. Chişinău, com. Ghidighici, str. Rediul Cazacului, 31 A, cu suprafaţa de 0,0499 ha, automobilele de marca „Toyota RAV 4” numărul de înmatriculare CLH 909 şi „BMW X5” numărul de înmatriculare CKL 407 şi banii în sumă de 1 650 euro, 250 dolari SUA şi 3000 lei, în valoare totală de 857 771,82 lei, reieşind din egalitatea cotelor-părţi, ceia ce în valoare bănească constituie cîte 428 855,91 lei.

S-au atribuit în natură Alexandrei Chirica: casa de locuit situată în com. Ghidighici, mun. Chişinău, str. Rediul Cazacului, 31 la preţul de 390 185 lei, lotul de pămînt aferent casei de locuit situat în com. Ghidighici, mun. Chişinău, str. Rediul Cazacului, 31, cu suprafaţa de 0,0701 ha, la preţul de 105 418 lei, în total bunurile imobile atribuite Alexandrei Chirica constituie suma de 495 603 lei. S-au atribuit în natură lui Chirica Lilian: apartamentul nr. 39, situat în mun. Chişinău, com. Ghidighici, str. Mateevici, 8, la preţul de 249 777 lei, lotul de pămînt cu destinaţie specială situat în mun. Chişinău, com. Ghidighici, str. Rediul Cazacului, 31, A, cu suprafaţa de 0,0499 ha, la preţul de 83 568 lei, 1 650 euro ceia ce constituie 25 404,22 lei, 250 dolari SUA ceia ce constituie 3 059,6 lei şi 3000 lei, în total bunurile imobile atribuite lui Chirica Lilian constituie suma de 364 808, 82 lei.

S-a încasat de la Chirica Alexandra în beneficiul lui Chirica Lilian suma de 130 794,18 lei diferenţa dintre valoarea cotei-părţi ideale şi cea atribuită în natură. S-a încasat de la Chirica Lilian în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 10 944,26 lei. În rest pretenţiile s-au respins (f.d. 242-249, vol. I). La 10 iulie 2012 Chirica Alexandra a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 04 iulie 2012, iar la 05 septembrie 2012 apel motivat împotriva aceleaşi hotărâri (f.d. 253-254, vol. I; 5- 11, vol. II). Curtea de Apel Chişinău prin decizia din 17 noiembrie 2015 a admis apelul declarat de Chirica Alexandra. A casat hotărârea Judecătoriei Buiucani mun.

Chişinău din 04 iulie 2012 în partea partajării proprietăţii comune în devălmăşie şi în această parte a emis o nouă hotărîre prin care: A partajat averea comună în devălmăşie dobândită de Chirica Alexandra şi Chirica Lilian în timpul căsătoriei şi anume: casa de locuit situată în mun. Chişinău, com. Ghidighici, str. Rediul Cazacului, 31, în valoare de 998 600 lei, apartamentul nr. 39 situat în mun. Chişinău, com. Ghidighici, str. Mateevici, 8, în valoare de 397 000 lei, lotul de teren aferent casei de locuit cu suprafaţa de 0,0701 ha situat în mun. Chişinău, com. Ghidighici, str. Rediul Cazacului, 31, în valoare de 173 300 lei, lotul de pămînt cu destinaţie specială situat în mun. Chişinău, com.

Ghidighici, str. Rediul Cazacului, 31, A, în valoare de 107 100 lei, automobilul de 5 model „Toyota RAV 4” numărul de înmatriculare CLH 909 în valoarea de 101323 lei şi „BMW X5” numărul de înmatriculare CKL 407 în valoare de 172 791 lei, 1 650 euro ceea ce constituie suma de 35 178 lei, 250 dolari SUA ceea ce constituie 4 962,50 lei şi 3 000 lei, în valoare totală de 1 993 254,50 lei, reieşind din egalitatea cotelor-părţi, ceea ce în valoare bănească constituie cîte 996 627, 25 lei. A atribuit în natură Alexandrei Chirica: apartamentul nr. 39 situat în mun. Chişinău, com. Ghidighici, str. Mateevici, 8 în valoare de 397 000 lei, lotul de pămînt cu destinaţie specială situat în mun. Chişinău, com.

Ghidighici, str. Rediul Cazacului, 31, A, în valoare de 107 100 lei, 1 650 euro ceea ce constituie suma de 35 178 lei, 250 dolari SUA ceea ce constituie 4 962,50 lei şi 3000 lei, automobilul de model „Toyota RAV 4” numărul de înmatriculare CLH 909 în valoarea de 101 323 lei şi „BMW X5” numărul de înmatriculare CKL 407 în valoare de 172 791 lei, iar în total bunuri în cuantum de 821 354,50 lei. A atribuit în natură lui Chirica Lilian: casa de locuit situată în mun. Chişinău, com. Ghidighici, str. Rediul Cazacului, 31, în valoare de 998 600 lei şi lotul de teren aferent casei de locuit cu suprafaţa de 0,0701 ha situat în mun. Chişinău, com. Ghidighici, str. Rediul Cazacului, 31, în valoare de 173 300 lei, iar în total bunuri în cuantum de 1 171 900 lei.

A încasat de la Chirica Lilian în beneficiul Alexandrei Chirica suma de 175 272,75 lei diferenţa dintre valoarea cotei-părţi ideale şi cea atribuită în natură. A încasat de la Chirica Lilian în beneficiul Alexandrei Chirica cheltuielile de judecată în mărime de 5 835,29 lei. În rest s-a menţinut hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 04 iulie 2012(f.d. 201-215, vol. II). La 15 februarie 2016 Chirica Alexandra a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 17 noiembrie 2015, solicitând admiterea acestuia, considerarea recursului ca fiind depus în termen, casarea deciziei instanţei de apel şi trimiterea pricinii la rejudecare în instanţa de apel, în alt complet de judecători (f.d.

2-9, vol. III). În motivarea cererii de recurs Chirica Alexandra a indicat că instanţa de apel a emis o decizie ilegală, deoarece au fost încălcate normele de drept material. Instanţa de apel a încălcat prevederile art. 373 alin. (6) Codul de procedură civilă care stabileşte că apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai dificilă decât aceea din hotărîrea atacată cu apel, cu excepţia cazurilor cînd consimte şi cînd hotărîrea este atacată şi de alţi participanţi la proces. În cadrul examinării pricinii au fost prezentate probe care confirmă că la construcţia casei de locuit situate în mun. Chişinău, com. Ghidighici, str. Rediul Cazacului, 31, a contribuit în mare parte familia sa, fiind îndreptăţită de a solicita recunoaşterea dreptului de proprietate asupra bunului imobil cu diferenţierea cotelor-părţi în proprietatea comună în devălmăşie ţinând cont de interesele copilului minor.

Curtea de Apel Chişinău în decizia din 17 noiembrie 2015 urma să se pronunţe asupra încheierii Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 31 mai 2012 cu privire la respingerea tranzacţiei de împăcare şi să verifice legalitatea acesteia, deoarece în cererea de apel a obiectat inclusiv şi asupra respingerii tranzacţiei de împăcare. 6 Avînd în vedere că valoarea patrimoniului lui Chirica Lilian este de 3 ori mai mică decât valoarea creanţelor preferenţiale, este evident că ea nu va mai putea pretinde şi restitui valoarea creanţei de la acesta, luând în consideraţie că dânsul se află în detenţie şi nu dispune de alte bunuri. Instanţa de apel din contul proprietăţii sale a restituit datoria lui Chirica Lilian faţă de intervenienţi, creându-i o situaţie financiară mai gravă decât cea stabilită prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun.

Chişinău din 04 iulie 2012. Instanţa de apel i-a violat dreptul său fundamental ca în propria cale de atac să nu obţină o situaţie mai gravă decât cea dată de prima instanţă. Chirica Lilian şi intervenienţii accesorii au fost de acord cu hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 04 iulie 2012 considerând-o legală şi întemeiată. Decizia contestată nu conţine o analiză a faptului dacă soluţia primei instanţe este mai bună sau mai dificilă pentru ea. Consideră cu sunt temeiuri pentru casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 17 noiembrie 2015, avînd în vedere că a fost aplicată în mod eronat legea, i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil şi dreptul de proprietate.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul neprezentării referinţei în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia. În conformitate cu art. 441 Codul de procedură civilă, în cazul în care recursul este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului. În conformitate cu art. 442 alin. (1) Codul de procedură civilă, judecând recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanţa verifică, în limitele invocate în recurs, legalitatea hotărârii atacate, fără a administra noi dovezi.

În conformitate cu art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Judecând recursul declarat în limitele invocate pe baza materialelor din dosar, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este depus în termen, neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea deciziei instanţei de apel din următoarele motive. În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. La 14 decembrie 2015 Curtea de Apel Chişinău a expediat în adresa părţilor copia deciziei din 17 noiembrie 2015 (f.d.

217, vol. II). La materialele pricinii lipsesc probe care ar confirma recepţionarea copiei deciziei instanţei de apel de către Chirica Alexandra. Prin urmare, recursul declarat de Chirica Alexandra la 15 februarie 2016 se consideră depus în termen. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) Codul de procedură civilă, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia 7 instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs. Din actele pricinii rezultă că la 17 octombrie 1987 Chirica Alexandra a încheiat căsătoria cu Chirica Lilian (f.d. 7, vol. I) Din viaţa în comun la 17 iulie 1998 s-a născut fiica Livia (f.d. 6, vol. I) Prin sentinţa Judecătoriei Buiucani mun.

Chişinău din 16 iulie 2007 Chirica Lilian a fost recunoscut vinovat şi condamnat în baza art. 195 alin. (2) Codul penal la 12 ani privaţiune de libertate în penitenciar cu privarea de dreptul de a exercita activitatea de întreprinzător pe termen de 5 ani. S-a încasat din contul lui Chirica Lilian în beneficiul Adelinei Sakharova (Gorobeţ) prejudiciul în sumă de 636110 lei, în beneficiul Elenei Grosu (Pavel) în sumă de 489 000 lei, în beneficiul Galinei Jolea în sumă de 1134000 lei şi în beneficiul Nataliei Volociughina (Raevschi) în sumă de 132 950 lei (f.d. 57-61, vol. I). Curtea de Apel Chişinău prin decizia din 22 noiembrie 2007 a respins ca nefondat apelul inculpatului Chirica Lilian. A admis apelul pătimitei Jolea Galina în latura civilă, a casat sentinţa Judecătoriei Buiucani mun.

Chişinău din 16 iulie 2007 şi a pronunţat o nouă hotărîre în această parte, prin care a admis integral acţiunea civilă a pătimitei Jolea Galina, încasând din contul inculpatului Chirica Lilian în beneficiul acesteia prejudiciul în sumă de 110 000 euro. A inclus în termenul pedepsei timpul deţinerii inculpatului sub arest de la 04 septembrie 2006 pînă la 22 noiembrie 2007, în rest sentinţa s-a menţinut (f.d. 62- 64, vol. I). Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 05 martie 2008 a fost considerat inadmisibil recursul ordinar declarat de Chirica Lilian împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 22 noiembrie 2007 (f.d. 65-66, vol. I). Curtea Supremă de Justiţie prin decizia din 18 iunie 2008 a considerat inadmisibil recursul ordinar declarat de avocatul Alexandru Postică în interesele lui Chirica Lilian împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 22 noiembrie 2007 şi sentinţei Judecătoriei Buiucani mun.

Chişinău din 16 iulie 2007 (f.d. 67-69, vol. I). Întreprinderea de Stat „Cadastru” prin informaţia din 21 februarie 2008 şi 13 martie 2008 a confirmat că în proprietatea soţilor Chirica Lilian şi Chirica Alexandra sunt înregistrate următoarele bunuri imobile: casa de locuit individuală situată în mun. Chişinău, com. Ghidighici, str. Rediul Cazacului, 31, numărul cadastral 0124201.029; lotul de pămînt cu destinaţie pentru construcţii situat în mun. Chişinău, com. Ghidighici, str. Rediul Cazacului, 31, numărul cadastral 0124201.029.01; lotul de pămînt cu destinaţie specială situat în mun. Chişinău, com. Ghidighici, str. Rediul Cazacului, 31 A, numărul cadastral 0124201.030; apartamentul nr. 39 situat în mun.

Chişinău, com. Ghidighici, str. Mateevici 8, numărul cadastral 0124208.205.01.039 (f.d. 18; 21, vol. I) Soţii Chirica deţin în proprietate automobilele de model „Toyota RAV 4” numărul de înmatriculare CLH 909, „BMW X5” numărul de înmatriculare CKL 407, banii în sumă de 1 650 euro, 250 dolari SUA şi 3000 lei. La 27 februarie 2008 Chirica Alexandra a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Chirica Lilian, modificată ulterior, prin care a solicitat recunoaşterea dreptului său de proprietate asupra casei de locuit situate în mun. 8 Chişinău, com. Ghidighici, asupra apartamentului nr. 39, situat mun. Chişinău, com. Ghidighici, str. Mateevici, 8, recunoaşterea dreptului de proprietate asupra automobilelor de model „BMW X5” numărul de înmatriculare CKL 407 şi „Toyota RAV 4” numărul de înmatriculare CLH 909 după Chirica Lilian (f.d.

3-4; 99,vol. I). La 04 aprilie 2008, 07 aprilie 2008 şi 11 noiembrie 2011 Jolea Galina, Sakharova (Gorobeţ) Adelina şi Volociughina (Raevschii) Natalia au depus cerere cu privire la stabilirea cotei-părţi a lui Chirica Lilian din proprietatea comună (f.d. 15-16; 20; 152-153, vol. I). Instanţele judecătoreşti au emis hotărârile sus-menţionate. Judecând pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie a constatat că instanţa de apel a examinat pricina cu aplicarea corectă a normelor de drept material şi procedural. Conform art. 19 alin. (1) Codul familiei, bunurile dobîndite de către soţi în timpul căsătoriei sînt supuse regimului proprietăţii în devălmăşie.

Conform art. 20 alin. (1), (3) şi (5) Codul familiei, bunurile dobîndite de către soţi în timpul căsătoriei aparţin ambilor cu drept de proprietate în devălmăşie, conform legislaţiei. Sînt proprietate în devălmăşie a soţilor bunurile mobile şi imobile, valorile mobiliare, depunerile şi cotele de participaţie în capitalul social din instituţiile financiare sau societăţile comerciale, care au fost construite, constituite, procurate sau făcute din contul mijloacelor comune, precum şi alte bunuri dobîndite în timpul căsătoriei, chiar dacă sînt procurate sau depuse pe numele unuia dintre soţi. Sînt proprietate în devălmăşie a soţilor bunurile care au fost dobîndite din ziua încheierii căsătoriei pînă în ziua încetării acesteia.

Instanţa judecătorească este în drept, în baza cererii soţului interesat care nu este vinovat de desfacerea căsătoriei, să declare bunurile dobîndite de către el în perioada cît soţii au dus gospodării separate proprietate a acestuia. Conform art. 26 alin. (1) Codul familiei, la împărţirea proprietăţii în devălmăşie a soţilor şi determinarea cotelor-părţi din aceasta, părţile soţilor sînt considerate egale dacă contractul matrimonial nu prevede altfel. Conform art. 371 alin. (1) şi (2) Codul civil, bunurile dobîndite de soţi în timpul căsătoriei sînt proprietatea lor comună în devălmăşie dacă, în conformitate cu legea sau contractul încheiat între ei, nu este stabilit un alt regim juridic pentru aceste bunuri.

Orice bun dobîndit de soţi în timpul căsătoriei se prezumă proprietate comună în devălmăşie pînă la proba contrară. Casa de locuit situată în mun. Chişinău, com. Ghidighici, str. Rediul Cazacului, 31, apartamentul nr. 39 situat în mun. Chişinău, com. Ghidighici, str. Mateevici, 8, lotul de teren aferent casei de locuit cu suprafaţa de 0,0701 ha situat în mun. Chişinău, com. Ghidighici, str. Rediul Cazacului, 31, lotul de pămînt cu destinaţie specială situat în mun. Chişinău, com. Ghidighici, str. Rediul Cazacului, 31 A, automobilul de model „Toyota RAV 4”, numărul de înmatriculare CLH 909 şi „BMW X5”, numărul de înmatriculare CKL 407, banii în sumă de 1 650 euro, 250 dolari SUA şi 3000 lei constituie proprietatea-comună în devălmăşie a soţilor Chirica şi cotele-părţi ale acestora sunt egale.

Prima instanţă şi instanţa de apel întemeiat au respins argumentele Alexandrei Chirica că casa de locuit situată în mun. Chişinău, com. Ghidighici, str. Rediul 9 Cazacului, 31, a fost construită cu aportul rudelor sale, deoarece declaraţiile martorilor audiaţi în prima instanţă nu se confirmă prin probe concludente şi admisibile. Or, în conformitate cu art. 118 alin. (1) Codul de procedură civilă, fiecare parte trebuie să dovedească circumstanţele pe care le invocă drept temei al pretenţiilor şi obiecţiilor sale dacă legea nu dispune altfel. Mai mult ca atît, Chirica Alexandra nu a probat că aflîndu-se în căsătorie cu Chirica Lilian au încheiat cu rudele sale contract de formare a bunurilor comune.

Curtea de Apel Chişinău constatînd că la partajarea averii comune în devălmăşie a soţilor Chirica nu s-a precizat preţul real al bunurilor mobile şi imobile a dispus efectuarea expertizei privind stabilirea valorii de piaţă în scopul evaluării bunurilor proprietate-comună în devălmăşie. Prin raportul de expertiză a Centrului Naţional de Expertize Judiciare nr. 869 şi nr. 883 din 13 mai 2014 s-a constatat că preţul de piaţă al automobilului de model „BMW X5” numărul de înmatriculare CKL 407, nr. caroseriei WBAFA53561LM80201, anul producerii 2001, la 04 septembrie 2006 putea constitui suma 375 952 lei, iar la 25 martie 2014 suma de 172 791 lei. Preţul de piaţă al automobilului de model „Toyota RAV 4” numărul de înmatriculare CLH 909 nr. caroseriei JTEHH20V300112094, anul producerii 2001, la data de 04 septembrie 2006 putea constitui suma 200 129 lei, iar la 25 martie 2014 suma 101 323 lei (f.d.

90-98, vol. II). Prin raportul de expertiză judiciară nr. 1145 din 10 iulie 2015 s-a constatat că valoarea de piaţă a casei de locuit situate în mun. Chişinău, com. Ghidighici, str. Rediul Cazacului 31, prin metoda cheltuielilor este de 998 600 lei; valoarea de piaţă a apartamentului nr. 39, numărul cadastral 01242208.205.01.039, situat în mun. Chişinău, com. Ghidighici, str. Mateevici, 8, constituie 397 000 lei; valoarea de piaţă a lotului de teren cu numărul cadastral 0124201.029 cu suprafaţa de 0,0701 ha, situat în mun. Chişinău, com. Ghidighici, str. Rediul Cazului, 31, constituie 173 300 lei, iar valoarea de piaţă a lotului de pămînt cu destinaţie specială numărul cadastral 0124201.030 cu suprafaţa de 0,0499 ha, situat în mun.

Chişinău, com. Ghidighici str. Rediul Cazacului 31, A, constituie 107 100 lei (f.d. 120-135, vol. II). Valoarea totală a bunurilor proprietate comună în devălmăşie a soţilor Chirica este de 1 993 254,50 lei şi este compusă din: casa de locuit situată în mun. Chişinău, com. Ghidighici, str. Rediul Cazacului, 31 în valoare de 998 600 lei, apartamentul nr. 39 situat în mun. Chişinău, com. Ghidighici str. Mateevici, 8 cu valoarea de 397 000 lei, lotul de teren aferent casei de locuit cu suprafaţa de 0,0701 ha situat în mun. Chişinău, com. Ghidighici str. Rediul Cazacului, 31 cu valoarea de 173 300 lei, lotul de pămînt cu destinaţie specială situat în mun. Chişinău, com.

Ghidighici, str. Rediul Cazacului, 31, A cu valoarea de 107100 lei, automobilul de model „Toyota RAV 4” numărul de înmatriculare CLH 909 cu valoarea de 101 323 lei, automobilul de model „BMW X5” numărul de înmatriculare CKL 407 cu voloarea de 172 791 lei, 1 650 euro ce constituie suma de 35 178 lei, 250 dolari SUA ce constituie 4 962,50 lei şi 3 000 lei. Conform art. 361 alin. (3) Codul civil, în cazul în care unui dintre coproprietari îi este atribuită o parte reală mai mare decît cota sa parte, celorlalţi coproprietari li se atribuie o sultă. 10 Luînd în consideraţie că valoarea bunurilor atribuite lui Chirica Lilian este mai mare decît valoarea bunurilor atribuite Alexandrei Chirica, instanţa de apel a încasat din contul acestuia în beneficiul recurentei suma de 175 272,75 lei diferenţa dintre cotele-părţi atribuite părţilor.

Instanţa de apel la atribuirea apartamentului nr. 39 situat în mun. Chişinău, com. Ghidighici, str. Mateevici, 8, în proprietatea Alexandrei Chirica a ţinut cont de interesele copilului minor Chirica Livia care locuieşte în acest apartament împreună cu mama sa şi de faptul că casa de locuit situată în mun. Chişinău, com. Ghidighici, str. Rediul Cazacului, 31 nu este finisată, fiind imposibilă locuirea în acest imobil împreună cu copilul minor . În conformitate cu art. 372 alin. (3) Codul de procedură civilă, în apel nu se poate schimba calitatea procedurală a părţilor, temeiul sau obiectul acţiunii şi nici nu pot fi înaintate noi pretenţii. Se pot cere însă dobînzi, rate, venituri ajunse la termen şi orice alte despăgubiri apărute după emiterea hotărîrii în primă instanţă, se poate solicita o compensaţie legală.

Cerinţele Alexandrei Chirica cu privire la repartizarea pe cote-părţi egale a plăţilor efectuate pentru impozitul pe bunurile imobiliare nu au fost înaintate la judecarea pricinii în prima instanţă. Nu pot fi reţinute argumentele Alexandrei Chirica că Curtea de Apel Chişinău în decizia din 17 noiembrie 2015 urma să se pronunţe asupra încheierii Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 31 mai 2012 cu privire la respingerea tranzacţiei de împăcare şi să verifice legalitatea acesteia. În conformitate cu art. 265. lit. d) Codul de procedură civilă, instanţa judecătorească dispune încetarea procesului în cazul în care părţile au încheiat o tranzacţie, confirmată de instanţă. În conformitate cu art. 266. alin. (1) Codul de procedură civilă, instanţa judecătorească dispune încetarea procesului printr-o încheiere, care poate fi atacată cu recurcom.

La 29 mai 2012 Chirica Alexandra şi Chirica Lilian au depus în instanţa de judecată cerere solicitând aprobarea tranzacţiei de împăcare încheiată între părţi (f.d. 190, vol. I). În conformitate cu art. 212 alin. (6) Codul de procedură civilă, dacă respinge renunţarea reclamantului la acţiune ori recunoaşterea acţiunii de către pîrît sau dacă nu confirmă tranzacţia părţilor, instanţa judecătorească pronunţă în acest sens o încheiere motivată şi examinează pricina în fond. Prin încheierea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 31 mai 2012 s-a respins cererea lui Chirica Lilian şi Chirica Alexandra cu privire la încetarea procesului (f.d. 215-216, vol. I). La 10 iulie 2012 Chirica Alexandra a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii Judecătoriei Buiucani mun.

Chişinău din 04 iulie 2012, iar la 05 septembrie 2012 apel motivat împotriva aceleaşi hotărâri (f.d. 253-254, vol. I, 5- 11, vol. II). În cererea de apel Chirica Alexandra nu a contestat încheierea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 31 mai 2012, prin care a fost respinsă cererea cu privire la aprobarea tranzacţia de împăcare între părţi şi încetarea procesului. În conformitate cu art. 373 alin.(1) Codul de procedură civilă, instanţa de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referinţelor şi obiecţiilor înaintate, 11 legalitatea şi temeinicia hotărîrii atacate în ceea ce priveşte constatarea circumstanţelor de fapt şi aplicarea legii în primă instanţă. Nu pot fi reţinute nici argumentele Alexandrei Chirica că în propria cale de atac i s-a creat o situaţie mai dificilă decât aceea din hotărîrea atacată cu apel.

Prima instanţă a stabilit soţilor Chirica cîte ½ cotă-parte ideală fiecăruia din bunurile proprietate comună în devălmăşie. Hotărîrea primei instanţe în partea stabilirii cotelor-părţi ideale din avere a fost menţinută de instanţa de apel. În cererea de apel Chirica Alexandra a invocat că casa care i-a fost adjudecată nu este finisată şi în ea nu este posibil de locuit, că împreună cu fiica locuiesc în apartamentul nr. 39, situat în mun. Chişinău, com. Ghidighici, str. Mateevici, 8. La partajarea bunurilor proprietate comună în devălmăşie în natură instanţa de apel a ţinut cont de interesele copilului minor Chirica Livia, care locuieşte împreună cu recurenta în apartamentul adjudecat, deoarece casa situată în mun.

Chişinău, com. Ghidighici, str. Rediul Cazacului, 31 nu este finisată, fiind imposibilă locuirea în acest imobil cu un copil minor. Schimbarea variantelor de partaj al averii proprietate comună în devălmăşie nu constituie înrăutăţire a situaţiei apelantului în propria cale de atac. Instanţa de apel a ţinut cont şi de interesele celorlalţi creditori prejudiciaţi prin acţiunile ilegale ale lui Chirica Lilian. Potrivit sentinţei, Chirica Lilian a comis actele de excrocherie în perioada lunilor octombrie 2003-august 2006. Primăria comunei Ghidighici la 08 februarie 2008 a confirmat că nivelul II al casei soţilor Chirica a fost finisat în luna decembrie 2003, acoperită în toamna anului 2005 şi recepţionată la 16 decembrie 2005 (f.d.

199-201, vol. I). În perioada comiterii excrocheriilor au fost dobîndite în proprietate şi automobilele. Aşadar, Chirica Alexandra şi Chirica Lilian au devenit proprietari a unei părţi din bunurile proprietate comună în devălmăşie în perioada în care ultimul a dobîndit ilicit bunurile părţilor vătămate prin excrocherie. Conform art. 24 alin. (2) Codul familiei, soţii răspund cu întreg patrimoniul lor pentru obligaţiile care au fost asumate în interesul familiei, fie şi numai de unul dintre ei, precum şi pentru repararea prejudiciului cauzat ca urmare a săvîrşirii de către ei a unei infracţiuni, dacă prin aceasta au sporit bunurile comune ale soţilor.

Aşadar, indiferent ce bunuri sunt transmise recurentei în natură, în cazul în care valoarea lor va depăşi limita de ½ cotă-parte din avere, ceilalţi creditori a lui Chirica Lilian vor putea solicita înstrăinarea acestora la licitaţie şi compensarea creanţelor sale dacă banii nu vor fi achitaţi benevol de Chirica Alexandra. Neatacarea hotărîrii primei instanţe de către ceilalţi creditori confirmă acordul acestora cu soluţia că lui Chirica Lilian i s-a recunoscut dreptul la ½ cotă-parte ideală din averea comună în devălmăşie şi ei au o speranţă rezonabilă ca vor fi despăgubiţi cel puţin parţial.

Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a apreciat probele administrate în conformitate cu art. 130 Codul de procedură civilă, a aplicat corect normele de drept material şi procedural şi a emis o decizie legală, iar argumentele invocate de Chirica Alexandra în cererea de recurs poartă caracter declarativ, Colegiul civil, 12 comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe în partea menţinută de instanţa de apel. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e: Se respinge recursul declarat de Chirica Alexandra.

Se menţine decizia Curţii de Apel Chişinău din 17 noiembrie 2015 şi hotărîrea judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 04 iulie 2012 în partea menţinută de instanţa de apel, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de depusă de Chirica Alexandra împotriva lui Chirica Lilian cu privire la partajarea bunurilor proprietate comună în devălmăşie a soţilor, recunoaşterea dreptului de proprietate şi cererile intervenienţilor principali Jolea Galina, Sakharova (Gorobeţ) Adelina şi Volociughina (Raevschi) Natalia cu privire la stabilirea cotelor-părţi din averea comună în devălmaşie şi partajarea bunurilor. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul: Svetlana Filincova Judecătorii: Iurie Bejenaru Galina Stratulat Dumitru Mardari Sveatoslav Moldovan 13

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.